Vasile Alexandru Taloș – Președintele Alianței Evanghelice din România
Decembrie 1989 a adus și în România libertatea politică, dar și cea religioasă atât de dorită. În acest context se formează Alianță Evanghelică din România (AER) despre care a scris cu competență istoricul Bogdan Emanuel Răduț în cartea Alianța Evanghelica din Romania. Istoric si documente, Editura Sitech, Craiova, 2015. Lucrarea amintită cuprinde la pagina 40 și o scurtă biografie a pastorului Vasile Taloș în calitate de președinte al AER.
În final acestei introduceri preiau gândurile istoricului craiovean la plecarea în veșnicii a pastorului Vasile Alexandru Taloș.
Vasile Alexandru Taloş (1944-2020)
Nu am apucat să ne întâlnim personal, dar fratele Taloş m-a ajutat mult în scrierea istoriei Alianţei Evanghelice din România, dar şi în clarificarea unor aspecte din anii ’70 despre istoria baptiştilor. Întotdeauna dispus să-mi răspundă la întrebări. În această dimineață a plecat la Domnul!
Vă las o mică biografie a dânsului, care a fost inclusă în cartea „Alianţa Evanghelică din România. Istoric şi documente”. Este în discuţie o a doua ediţie completată şi adusă la zi, dar, din păcate, nu-l voi mai avea consultant pe fratele.
Mulţumesc pentru tot, frate Taloş!
Mesajul a fost preluat cu acordul autorului de aici: https://www.facebook.com/100001600633249/posts/3894113283985321/?d=n

Citește și schița biografică Vasile Alexandru Taloș 1944-2020
Vasile Alexandru Taloș 1944-2020
Vasile Taloș, pastorul coordonator al Bisericii Creștine Baptiste Bunavestire din București a trecut la Domnul.

Vasile Alexandru Taloș s-a născut la data de 19 mai 1944 în comuna Cisnădie, raionul Sibiu, regiunea Brașov și a decedat la data de 22 decembrie 2020 în București. Acesta fusese internat și se afla la secția ATI în cadrul unui spital din Capitală. A fost căsătorit cu Cornelia și împreună au avut doi copii: Corina și Claudiu. Claudiu este căsătorit cu o fată a sorei de trup a Emiliei Ceuță soția pastorului Ioan Ceuță. Astfel pastorul Ioan Ceuță a fost rudă prin alianță cu cea a pastorului Vasile Taloș.
Vasile Alexandru Taloș a fost pastor baptist, membru în comitetul de redacție al revistei Îndrumătorul Creștin Baptist, organul oficial de presă al Cultului Creștin Baptist în perioada comunistă, profesor la Seminarul Teologic Baptist din București (~1974-1977) unde a predat cursurile Drept bisericesc și Vechiul Testament. După Revoluția din Decembrie 1989 a fost profesor la Institutul Teologic Baptist din București (1990-1998) și la Universitatea Emanuel din Oradea (1998-2094) conform informațiilor publicate de istoricul Bogdan Emanuel Răduţ în cartea despre Alianță Evanghelică din România. După revoluția din Decembrie 1989, într-o perioadă dificilă pentru țară și pentru cult datorită disensiunilor interne și a pericolului scindării Uniunii, a fost ales în anul 1991 președinte al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România slujind în această poziție pe parcursul a două mandate consecutive: 1991-1995, 1995-1999. I-a succedat în funcția de președinte al cultului pastorul Paul Negruț de la Oradea care a deținut la rândul său două mandate succesive: 1999-2003, 2003-2007. Au urmat cele două mandate ale pastorului Otniel Bunaciu din București 2007-2011, 2011-2015. În prezent la conducere se află pastorul Viorel Iuga de la Arad 2015-2019, 2019-2023. Dacă facem abstracție de scindarea Uniunii Baptiste din perioada interbelică și considerăm istoria baptistă ca una unitară, pastorul Vasile Taloș a fost cel de-al 11 – lea președinte al baptiștilor români. De asemenea, după terminarea celor două mandate ca președinte acesta a deținut funcția de vicepreședinte cu misiunea timp de un mandat, activând în această poziție în perioada 1999-2003.
De asemenea, în perioada cât a fost președinte al Cultului Creștin Baptist din România pastorul Vasile Taloș a exercitat pentru o perioada de timp și funcția de președinte al Alianței Evanghelice din România.
După absolvirea Seminarului Teologic Baptist din București, unde a fost coleg cu pastorul Vasile Talpoș, cei doi având cele mai bune medii după cum relevă documentele din arhiva Departamentului Cultelor, Vasile Alexandru Taloș a urmat Facultatea de Drept (anii ‘70). După revoluția din decembrie 1989 a urmat cursuri doctorale în SUA.
A fost ordinat în anul 1969 (?) ca păstor la Biserica Baptistă Mihai Bravu din București activând acolo până la dărâmarea lăcașului de cult în contextul sistematizării orașului București în anii ‘80. După mai multe intervenții la Departamentul Cultelor credincioșii baptiști, care se întâlneau în lăcașul din Mihai Bravu, au primit un imobil pe strada Iuliu Valaori. Spațiul a fost amenajat și a devenit cunoscut după revoluție ca Biserica Valaori . Ulterior, probabil după Revoluție, biserica și-a luat numele de Biserica Baptistă Sfânta Treime. În perioada comunistă numele bisericilor baptiste, poate cu unele excepții, era cel al străzii sau cartierului unde se afla imobilul. Vasile Alexandru Taloș a rămas pastor la biserica Sfânta Treime până la sfârșitul anilor ‘90 când a plecat de acolo. Aproximativ în anul 1999 acesta începe o nouă lucrare, actuala Biserică Baptistă Bunavestire une a fost pastor și apoi pastor coordonator până la decesul acestuia survenit în decembrie 2020. Este de menționat faptul că momentul despărțiri de Biserica Sfânta Treime a fost unul care a surprins datorită rapidității cu care a fost luată decizia. Noua lucrare a beneficiat și de aportul unor membrii din Biserica Sfânta Treime. Conform unor mărturii tot o decizie rapidă care ar fi dus și la tensiuni interne în cadrul Bisericii Sfânta Treime a fost și cea a înființării unei misiuni în cartierul Titan care a devenit ulterior Biserica Baptistă Harul.
Pastorul Vasile Alexandru Taloș s-a remarcat în perioada comunistă printr-un spirit de opoziție față de Departamentul Cultelor și conducerea Uniunii Baptiste. În perioada comunistă în cadrul cultului s-au format două mari tabere, una care era de acord într-o măsură mai mare sau mai mică cu deciziile autorităților, vorbim de o acomodare cu statul și cea de-a doua tabără era cea care considera că este nevoie de opoziție, că drepturile și libertățile se obțin prin luptă. Cele două tabere au dezvoltat într-o anumită măsură un “ethos” diferit care s-a transmis, perpetuat dincolo de perioada comunistă.
În baza informațiilor primite de la pastorul Vasile Brânzei, tatăl său, pastorul Daniel Brânzei rememora o acțiune de opoziție față de Departamentul Cultelor petrecută în anii ‘70 ai secolului XX. Daniel Brânzei amintește de o întâlnire cu păstorii la Departamentul Cultelor când Sorin Iulian, directorul Departamentului Cultelor în perioada respectivă, le a reproșat/ le a zis pastorilor sa vină la el atunci când au probleme. Vasile Taloș, proaspăt absolvent al Facultății de Drept, menționează Daniel Brânzei, a luat cuvântul și a zis că Departamentul Cultelor există din cauza noastră și nu pentru noi. Era un joc de cuvinte referitor la acțiunile Departamentului Cultelor.
O altă întâmplare remarcabilă a fost rememorată de către Petru Cocârțeu, unul dintre membrii ALRC căruia i-a fost intentat proces după evenimentele de la Caransebeș din anul 1978. În acest context Vasile Taloș și-a lăsat celelalte activități și a venit la Caransebeș unde a pregătit apărarea împreună cu un alt avocat reușind sa demonteze la proces două acuzații.
Pastorul Vasile Alexandru Taloș s-a implicat și în alte acțiuni celebre de contestare a acțiunilor autorităților comuniste luate față de Bisericile și credincioșii baptiști. Pentru conformitatea istorică trebuie menționat faptul că activitatea contestatoare din perioada comunistă s-a putut desfășura și într-un context politic intern și extern diferit față de cel al anilor ‘50-‘60. De asemenea, vorbim de faptul că una dintre persoanele vizionare și influente ale baptiștilor români a fost pastorul Iosif Țon, un adevărat mit al baptiștilor. Iosif Țon a fost invitat de mai multe ori la Biserica Baptistă Mihai Bravu din București păstorită de Vasile Taloș. În perioada comunistă cei doi au inițiat mai multe acțiuni de protest.
Pe pagina Bisericii Bunavestire din București se află o scurtă biografie a acestuia pe care o prezint mai jos. De asemenea pastorul Vasile Bel a publicat o biografie a acestuia care poate fi citită aici. Ca istoric am discutat cu pastorul Vasile Taloș despre perioada comunistă și implicarea acestuia în acțiuni de protest și rezistență, informațiile obținute, coroborate cu cele din alte surse au fost publicate în cadrul cărților și articolelor științifice publicate.
V.Al.Talos este un pastor baptist român care a slujit biserica lui Hristos atât în vremurile de restrişte sub dictatura comunistă, cât şi în anii de după revoluţie. A fost multă vreme pastor al Bisericii Sfânta Treime din Bucureşti, iar în ultimii ani s-a implicat în plantarea cu succes a unei noi biserici, anume Biserica Baptistă Bunavestire. Pastorul V.Al.Taloş a fost unul dintre cei care au opus făţiş rezistenţă ateizării forţate a României, situându-se mereu în poziţii de risc pentru a apăra cauza Bisericii lui Hristos. După Revoluţie, a slujit ca preşedinte atât al Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste cât şi al Alianţei Evanghelice din România.
https://www.bunavestire.ro/echipa-pastorala/ (accesat 22.12.2020)
Cicero despre istorie

A nu cunoaște istoria înseamnă să fii mereu copil.
Cicero
Petru Lascău despre experimentul comunist al redistribuirii averilor (colectivizare)
Ideea redistribuirii averilor, a folosirii bunurilor în comun nu este una nouă. O regăsim sub o formă sau alta încă din Antichitate.
În ceea ce privește secolul XX este cunoscut, mai mult sau mai puțin, experimentul comunist cu privire la redistribuirea bunurilor. O sintagmă comunistă formulată de Karl Marx în Critica Programului Gotha statua că societatea comunistă își va înscrie pe frontispiciu: „De la fiecare după posibilități, fiecăruia după necesități”, concept care a ajuns să fie uneori transpus în practică aliteram. Pentru a înțelege mai bine cum a pus în practică regimul comunist din România ideea redistribuirii averilor am selectat un pasaj memorialistic din postarea pastorului Petru Lascău.
“Ideea redistribuirii averilor nu m-ar deranja așa de tare dacă n-aș fi experimentat pe propria piele fenomenul. Părinților li s-a luat pământul pe care „l-au dat de bunăvoie” colectivului. Dintr-o dată toți țăranii din sat au devenit egali. Egali de săraci și bogați în același timp. Acum pământul nu mai era al nostru ci al nostru al tuturor, al satului (sau statului). Noi, care avusesem 12 lanțuri de pământ eram egali cu cel care avusese doar unul sau numai grădina din spatele casei. În câțiva ani eram la fel de săraci cu toții, mai ales că fuseseră aleși să ne conducă averea comună cei care fuseseră cei mai săraci înainte. Știam cu toții unde ne vor duce. Dar tata tăcea din gură și se bucura că n-a fost trimis în Bărăgan, așa cum o pățiseră alți „chiaburi”, adică oameni harnici și gospodari care reușiseră să aibe mai mult pământ sau chiar batoză cum evea tata și unchiul. De aceea s-a și mutat la oraș, unde și-a căutat de lucru. Ca el au făcut-o cei mai mulți lăsând satul pustiu, peste care vine neiertător pădurea. Natura detestă vidul.
„Dacă nană Floare, n-ar fi fost așa de bună cu mine, cu toții ați fi acum la canal!” – le-a zis-o Șandor, fosta slugă a familiei care acum era primarul comunei. Nană Floare nu-l trezea când îl găsea dormind ziua în amiaza mare. „Pentru Șandor iar e a ploaie!” spunea nană Floare și apoi îi mai și umplea traista cu bunătăți să ducă le cei de acasă. Soacra mea, fiica lui nană Floare, avea o interpretare originală a lăcustelor care se ridică din fântâna adâncului din cartea Apocalipsei. Aceste lăcuste aveau niște cozi în care stătea toată puterea lor de vătămare a oamenilor. Cumnismul, zicea ea, își are puterea în coadă”.
Pentru a vedea discuția în context citiți postarea AICI
Președinți americani asasinați
Deși Statele Unite ale Americii (SUA) este o țară relativ tânără, a cărei independență datează din secolul XVIII, aceasta s-a confruntat cu tentative de asasinat și asasinate la cel mai înalt nivel. Astfel, de-a lungul timpului au fost asasinați patru președinți americani, fapt care arată nu numai beneficiile acestei poziții, ci și riscurile ei.
1. Abraham Lincoln (1865)
A fost cel de-al 16 presedinte al Statelor Unite (1861-1865), fiind asasinat la data de 14 aprilie 1865 de către un actor pe nume John Wilkes Booth în incinta teatrului Ford din Washington D.C. care l-a împușcat în cap pe președintele SUA. De menționat și faptul că asasinatul s-a produs în Vinerea mare în apropierea sărbători Paștelui. Abraham Lincoln a murit a doua zi, pe 15 aprilie 1865 la Petersen House, Washington, D.C.
„Abraham Lincoln, al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite, a fost asasinat de cunoscutul actor de teatru John Wilkes Booth la 14 aprilie 1865, la piesa Our American Cousin jucată la Teatrul lui Ford din Washington, DC. Împușcat în cap în timp ce urmărea spectacolul, Lincoln a murit a doua zi la ora 7:22, în Casa Petersen, vizavi de teatru. El a fost primul președinte american care a fost asasinat, iar funeraliile și înhumarea sa au marcat o perioadă extinsă de doliu național.
Evenimentul s-a produs aproape de sfârșitul Războiului Civil American, iar asasinatul a făcut parte dintr-o conspirație mai amplă prin care Booth intenționa să revitalizeze cauza confederată prin eliminarea celor mai importanți trei oficiali ai guvernului Statelor Unite. Conspiratorii Lewis Powell și David Herold urmau să-l omoare pe secretarul de stat William H. Seward, iar George Atzerodt și-a asumat uciderea vicepreședintelui Andrew Johnson. În afară de moartea lui Lincoln, însă, complotul a eșuat: Seward a fost doar rănit, iar potențialul atacator al lui Johnson și-a pierdut curajul. După ce la început a reușit o dramatică evadare, Booth a fost ucis la capătul unei urmăriri de 12 zile”.
https://artsandculture.google.com/entity/asasinarea-lui-abraham-lincoln/m0cvfxb

2. James Garfield (1881)
În anul în care România devenea regat peste ocean era asasinat cel de-al 20 președinte american, James A Garfield (4 martie – 19 septembrie 1881). Acesta a fost împușcat în iulie 1881 în the Baltimore and Potomac Railroad Station in Washington D.C. Spre deosebire de Lincoln acesta a murit datorită infecților apărute în urma împușcăturii care nu au fost trate corespunzător de către medici.

3. William McKinley (1901)
A fost cel de-al 25 președinte al Statelor Unite, exercitând această funcție între anii 1897-1901. A fost împușcat de două ori în abdomen pe data de 6 septembrie 1901 la Buffalo, New York. A murit pe 14 septembrie 1901.

4. John F. Kennedy (1963)
A fost cel de-al 35 președinte al Statelor Unite (1961-1963) fiind asasinat la Dallas, Texas în noiembrie 1963 la vârsta de 46 de ani. Asasinarea președintelui Kennedy este în continuare un mister pentru că nu se cunoaște cu exactitate cine a tras, câți asasini au fost și ordinul cui l-a/ l-au executat. Interesant că președintele anterior care a fost asasinat, mai exact a murit în urma complicațiilor apărute în urma împușcăturilor, a fost cel de-al 25 președinte, iar Kennedy cel de-al 35.

Dintre cei patru președinți ameticani asasinați, doi au fost asasinați în secolul XIX și doi în secolul XX.
Am scris aceste informații pentru a cunoaște trecutul cu speranța că astfel de lucruri nu se vor mai repeta.
Cursuri de formare online pe tema educației despre Holocaust și drepturile omului
În aceste vremuri în care accentul se pune pe interdisciplinaritate am onoarea de a recomanda două cursuri de formare având ca temă educația despre Hooocaust și drepturile omului.
Iată mesajul Institutului Intercultural din Timișoara.
Dragi profesori,
Vă aducem la cunoștință oportunitatea de a participa la două cursuri de formare online pentru profesori pe tema educației despre Holocaust și drepturile omului.
1. Cursul european „Learning from the Past – Acting for the Future. Teaching about the Holocaust and Human Rights”:
– este adresat profesorilor din toată Europa
– se va desfășura online în limba engleză
– este realizat de Institutul Olga Lengyel, New York și Institutul Intercultural Timișoara, cu susținerea Consiliului Europei
– durata cursului va fi de 11 săptămâni, în perioada 21 septembrie – 4 decembrie 2020
– termen limită de înscriere: 11 septembrie 2020
– Detalii aici: https://www.intercultural.ro/en/call-for-applications-learning-from-the-past-acting-for-the-future-teaching-about-the-holocaust-and-human-rights/.
2. Cursul „Holocaustul – o lecție despre trecut pentru generațiile prezente și viitoare”:
– este adresat profesorilor din România și din Republica Moldova
– se va desfășura online în limba română
– este realizat de Institutul Olga Lengyel, New York, în parteneriat cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel” și Institutul Intercultural Timișoara
– durata cursului va fi de 10 săptămâni, în perioada 28 septembrie – 7 decembrie 2020
– termen limită de înscriere: 17 septembrie 2020
– Detalii aici: https://www.intercultural.ro/holocaustul-o-lectie-despre-trecut-pentru-generatiile-prezente-si-viitoare/ .
Important: Cursurile se adresează profesorilor de orice disciplină dar nu se adresează profesorilor care au mai urmat în trecut un curs / seminar / școală de vară organizată de The Olga Lengyel Institute (TOLI). Dacă ați participat în trecut la un curs organizat de TOLI, vă rugăm să transmiteți apelul de înscriere altor profesori care ar putea fi interesați.
Cu bine,
Oana Bajka
Coordonatoare de proiecte
Institutul Intercultural Timisoara
http://www.intercultural.ro | 0751011141
Realitatea la zi – Incursiune în istoria baptistă română cu pastorul Vasile Bel
Emisiunea Realitatea la zi a televiziunii Prodocens Media, moderată de către Cătălin Vasile a avut o temă interesantă, aceea de a realiza o scurtă incursiune în istoria baptiștilor din spațiul românesc. Numită Incursiune în istoria baptistă română aceasta l-a avut ca invitat pe pastorul Vasile Bel de la Biserica Creștină Baptistă din Târgu Lăpuș, un colecționar de literatură creștină și de asemenea, interesat și pasionat de istoria baptiștilor. Îl puteți urmări pe blogul Istorie Baptistă.
Înainte de a vă invita să urmăriți emisiunea, sunt necesare câteva precizări: astfel, emisiunea se concentrează pe perioada Primului Război Mondial și cea interbelică, domenii predilecte de studiu ale pastorului Vasile Bel, dar sunt atinse tangențial perioada Antonesciană și perioada comunistă. Dintre subiectele abordate, două sunt sensibile: 1. scindarea Uniunii Baptiste în două uniuni între anii 1932-1935 și problema colaboraționismului cu autoritățile sau Securitatea. Problematica colaborării cu Securitatea între baptiștii din România este una complexă care nu a fost tratată până acum sistematic, exhaustiv și profesionist. O abordare succintă se regăsește și în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).
În final doresc să evidențiez un aspect despre care pastorul Vasile Bel vorbește pe larg în emisiune, anume persecuțiile baptiștilor în perioada interbelică, iar aici este de amintit rolul deosebit avut de James Henry Rushbrooke, despre care găsiți detalii în cartea realizată de Marius Silveșan și Vasile Bel intitulată sugestiv Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.
Audiență cu folos!
Istoric Biserica Baptistă Hăpria 100 ani
Scurt istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Hăpria cu ocazia împlinirii a 100 de ani de credință baptistă.
Teodor Baconschi despre provincialismul temporal

T.S. Eliot descria civilizația ca pe o ieșire din provincialismul spațial și temporal: depășești locușorul tău narcisic de naștere și îmbrățișezi universalul din ambele perspective (istorie și geografie). Noi am recăzut într-un provincialism al timpului, spune Chantal Delsol, și anume cel în care se instalează umanitarismul post-modern occidental, acest urmaș fără transcendență al umanismului creștin.
Noua cruciadă a unui moralism dogmatic, care vrea impunerea virtuții aici și acum, păcătuiește tocmai prin provincialismul său temporal: numai cutuma stabilită în Prezent are valoare etică: trecutul nu mai e decât opusul dispensabil al actualității copleșite de compasiune, în lupta cu Satanul Suferinței. În acest ritm, copiii noștri ne vor acuza de ”crime” care n-au fost încă inventate…











