Cicero despre istorie
A nu cunoaște istoria înseamnă să fii mereu copil.
Cicero
Partajează asta:
Petru Lascău despre experimentul comunist al redistribuirii averilor (colectivizare)
Ideea redistribuirii averilor, a folosirii bunurilor în comun nu este una nouă. O regăsim sub o formă sau alta încă din Antichitate.
În ceea ce privește secolul XX este cunoscut, mai mult sau mai puțin, experimentul comunist cu privire la redistribuirea bunurilor. O sintagmă comunistă formulată de Karl Marx în Critica Programului Gotha statua că societatea comunistă își va înscrie pe frontispiciu: „De la fiecare după posibilități, fiecăruia după necesități”, concept care a ajuns să fie uneori transpus în practică aliteram. Pentru a înțelege mai bine cum a pus în practică regimul comunist din România ideea redistribuirii averilor am selectat un pasaj memorialistic din postarea pastorului Petru Lascău.
“Ideea redistribuirii averilor nu m-ar deranja așa de tare dacă n-aș fi experimentat pe propria piele fenomenul. Părinților li s-a luat pământul pe care „l-au dat de bunăvoie” colectivului. Dintr-o dată toți țăranii din sat au devenit egali. Egali de săraci și bogați în același timp. Acum pământul nu mai era al nostru ci al nostru al tuturor, al satului (sau statului). Noi, care avusesem 12 lanțuri de pământ eram egali cu cel care avusese doar unul sau numai grădina din spatele casei. În câțiva ani eram la fel de săraci cu toții, mai ales că fuseseră aleși să ne conducă averea comună cei care fuseseră cei mai săraci înainte. Știam cu toții unde ne vor duce. Dar tata tăcea din gură și se bucura că n-a fost trimis în Bărăgan, așa cum o pățiseră alți „chiaburi”, adică oameni harnici și gospodari care reușiseră să aibe mai mult pământ sau chiar batoză cum evea tata și unchiul. De aceea s-a și mutat la oraș, unde și-a căutat de lucru. Ca el au făcut-o cei mai mulți lăsând satul pustiu, peste care vine neiertător pădurea. Natura detestă vidul.
„Dacă nană Floare, n-ar fi fost așa de bună cu mine, cu toții ați fi acum la canal!” – le-a zis-o Șandor, fosta slugă a familiei care acum era primarul comunei. Nană Floare nu-l trezea când îl găsea dormind ziua în amiaza mare. „Pentru Șandor iar e a ploaie!” spunea nană Floare și apoi îi mai și umplea traista cu bunătăți să ducă le cei de acasă. Soacra mea, fiica lui nană Floare, avea o interpretare originală a lăcustelor care se ridică din fântâna adâncului din cartea Apocalipsei. Aceste lăcuste aveau niște cozi în care stătea toată puterea lor de vătămare a oamenilor. Cumnismul, zicea ea, își are puterea în coadă”.
Pentru a vedea discuția în context citiți postarea AICI
Partajează asta:
Președinți americani asasinați
Deși Statele Unite ale Americii (SUA) este o țară relativ tânără, a cărei independență datează din secolul XVIII, aceasta s-a confruntat cu tentative de asasinat și asasinate la cel mai înalt nivel. Astfel, de-a lungul timpului au fost asasinați patru președinți americani, fapt care arată nu numai beneficiile acestei poziții, ci și riscurile ei.
1. Abraham Lincoln (1865)
A fost cel de-al 16 presedinte al Statelor Unite (1861-1865), fiind asasinat la data de 14 aprilie 1865 de către un actor pe nume John Wilkes Booth în incinta teatrului Ford din Washington D.C. care l-a împușcat în cap pe președintele SUA. De menționat și faptul că asasinatul s-a produs în Vinerea mare în apropierea sărbători Paștelui. Abraham Lincoln a murit a doua zi, pe 15 aprilie 1865 la Petersen House, Washington, D.C.
„Abraham Lincoln, al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite, a fost asasinat de cunoscutul actor de teatru John Wilkes Booth la 14 aprilie 1865, la piesa Our American Cousin jucată la Teatrul lui Ford din Washington, DC. Împușcat în cap în timp ce urmărea spectacolul, Lincoln a murit a doua zi la ora 7:22, în Casa Petersen, vizavi de teatru. El a fost primul președinte american care a fost asasinat, iar funeraliile și înhumarea sa au marcat o perioadă extinsă de doliu național.
Evenimentul s-a produs aproape de sfârșitul Războiului Civil American, iar asasinatul a făcut parte dintr-o conspirație mai amplă prin care Booth intenționa să revitalizeze cauza confederată prin eliminarea celor mai importanți trei oficiali ai guvernului Statelor Unite. Conspiratorii Lewis Powell și David Herold urmau să-l omoare pe secretarul de stat William H. Seward, iar George Atzerodt și-a asumat uciderea vicepreședintelui Andrew Johnson. În afară de moartea lui Lincoln, însă, complotul a eșuat: Seward a fost doar rănit, iar potențialul atacator al lui Johnson și-a pierdut curajul. După ce la început a reușit o dramatică evadare, Booth a fost ucis la capătul unei urmăriri de 12 zile”.
https://artsandculture.google.com/entity/asasinarea-lui-abraham-lincoln/m0cvfxb
2. James Garfield (1881)
În anul în care România devenea regat peste ocean era asasinat cel de-al 20 președinte american, James A Garfield (4 martie – 19 septembrie 1881). Acesta a fost împușcat în iulie 1881 în the Baltimore and Potomac Railroad Station in Washington D.C. Spre deosebire de Lincoln acesta a murit datorită infecților apărute în urma împușcăturii care nu au fost trate corespunzător de către medici.
3. William McKinley (1901)
A fost cel de-al 25 președinte al Statelor Unite, exercitând această funcție între anii 1897-1901. A fost împușcat de două ori în abdomen pe data de 6 septembrie 1901 la Buffalo, New York. A murit pe 14 septembrie 1901.
4. John F. Kennedy (1963)
A fost cel de-al 35 președinte al Statelor Unite (1961-1963) fiind asasinat la Dallas, Texas în noiembrie 1963 la vârsta de 46 de ani. Asasinarea președintelui Kennedy este în continuare un mister pentru că nu se cunoaște cu exactitate cine a tras, câți asasini au fost și ordinul cui l-a/ l-au executat. Interesant că președintele anterior care a fost asasinat, mai exact a murit în urma complicațiilor apărute în urma împușcăturilor, a fost cel de-al 25 președinte, iar Kennedy cel de-al 35.
Dintre cei patru președinți ameticani asasinați, doi au fost asasinați în secolul XIX și doi în secolul XX.
Am scris aceste informații pentru a cunoaște trecutul cu speranța că astfel de lucruri nu se vor mai repeta.
Partajează asta:
Emanuel Răduţ, Marius Silveşan şi Teodor Colda | Despre Viitorul Bisericii | Dialog cu Viorel Iuga
Partajează asta:
Cursuri de formare online pe tema educației despre Holocaust și drepturile omului
În aceste vremuri în care accentul se pune pe interdisciplinaritate am onoarea de a recomanda două cursuri de formare având ca temă educația despre Hooocaust și drepturile omului.
Iată mesajul Institutului Intercultural din Timișoara.
Dragi profesori,
Vă aducem la cunoștință oportunitatea de a participa la două cursuri de formare online pentru profesori pe tema educației despre Holocaust și drepturile omului.
1. Cursul european „Learning from the Past – Acting for the Future. Teaching about the Holocaust and Human Rights”:
– este adresat profesorilor din toată Europa
– se va desfășura online în limba engleză
– este realizat de Institutul Olga Lengyel, New York și Institutul Intercultural Timișoara, cu susținerea Consiliului Europei
– durata cursului va fi de 11 săptămâni, în perioada 21 septembrie – 4 decembrie 2020
– termen limită de înscriere: 11 septembrie 2020
– Detalii aici: https://www.intercultural.ro/en/call-for-applications-learning-from-the-past-acting-for-the-future-teaching-about-the-holocaust-and-human-rights/.
2. Cursul „Holocaustul – o lecție despre trecut pentru generațiile prezente și viitoare”:
– este adresat profesorilor din România și din Republica Moldova
– se va desfășura online în limba română
– este realizat de Institutul Olga Lengyel, New York, în parteneriat cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel” și Institutul Intercultural Timișoara
– durata cursului va fi de 10 săptămâni, în perioada 28 septembrie – 7 decembrie 2020
– termen limită de înscriere: 17 septembrie 2020
– Detalii aici: https://www.intercultural.ro/holocaustul-o-lectie-despre-trecut-pentru-generatiile-prezente-si-viitoare/ .
Important: Cursurile se adresează profesorilor de orice disciplină dar nu se adresează profesorilor care au mai urmat în trecut un curs / seminar / școală de vară organizată de The Olga Lengyel Institute (TOLI). Dacă ați participat în trecut la un curs organizat de TOLI, vă rugăm să transmiteți apelul de înscriere altor profesori care ar putea fi interesați.
Cu bine,
Oana Bajka
Coordonatoare de proiecte
Institutul Intercultural Timisoara
http://www.intercultural.ro | 0751011141
Partajează asta:
Realitatea la zi – Incursiune în istoria baptistă română cu pastorul Vasile Bel
Emisiunea Realitatea la zi a televiziunii Prodocens Media, moderată de către Cătălin Vasile a avut o temă interesantă, aceea de a realiza o scurtă incursiune în istoria baptiștilor din spațiul românesc. Numită Incursiune în istoria baptistă română aceasta l-a avut ca invitat pe pastorul Vasile Bel de la Biserica Creștină Baptistă din Târgu Lăpuș, un colecționar de literatură creștină și de asemenea, interesat și pasionat de istoria baptiștilor. Îl puteți urmări pe blogul Istorie Baptistă.
Înainte de a vă invita să urmăriți emisiunea, sunt necesare câteva precizări: astfel, emisiunea se concentrează pe perioada Primului Război Mondial și cea interbelică, domenii predilecte de studiu ale pastorului Vasile Bel, dar sunt atinse tangențial perioada Antonesciană și perioada comunistă. Dintre subiectele abordate, două sunt sensibile: 1. scindarea Uniunii Baptiste în două uniuni între anii 1932-1935 și problema colaboraționismului cu autoritățile sau Securitatea. Problematica colaborării cu Securitatea între baptiștii din România este una complexă care nu a fost tratată până acum sistematic, exhaustiv și profesionist. O abordare succintă se regăsește și în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).
În final doresc să evidențiez un aspect despre care pastorul Vasile Bel vorbește pe larg în emisiune, anume persecuțiile baptiștilor în perioada interbelică, iar aici este de amintit rolul deosebit avut de James Henry Rushbrooke, despre care găsiți detalii în cartea realizată de Marius Silveșan și Vasile Bel intitulată sugestiv Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.
Audiență cu folos!
Partajează asta:
Istoric Biserica Baptistă Hăpria 100 ani
Scurt istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Hăpria cu ocazia împlinirii a 100 de ani de credință baptistă.
Partajează asta:
Teodor Baconschi despre provincialismul temporal
T.S. Eliot descria civilizația ca pe o ieșire din provincialismul spațial și temporal: depășești locușorul tău narcisic de naștere și îmbrățișezi universalul din ambele perspective (istorie și geografie). Noi am recăzut într-un provincialism al timpului, spune Chantal Delsol, și anume cel în care se instalează umanitarismul post-modern occidental, acest urmaș fără transcendență al umanismului creștin.
Noua cruciadă a unui moralism dogmatic, care vrea impunerea virtuții aici și acum, păcătuiește tocmai prin provincialismul său temporal: numai cutuma stabilită în Prezent are valoare etică: trecutul nu mai e decât opusul dispensabil al actualității copleșite de compasiune, în lupta cu Satanul Suferinței. În acest ritm, copiii noștri ne vor acuza de ”crime” care n-au fost încă inventate…
Teodor Baconschi
Partajează asta:
Despre dragoste și credință în vreme de război (II)
După ce am prezentat AICI prima parte a postfeței mele la romanul Tăcerea zorilor scris de Cătălin Dupu și publicat recent la Editura Neverland din București (iunie 2020), continui acum prezentarea părții a două și ultima din interacțiunea mea ca istoric cu această carte.
O altă trimitere în care putem identifica un accent autobiografic este acela în care Dinu vorbește cu Miruna și îi spune că aceasta are talent și că pe viitor poate vor scrie o carte împreună. Să fie aceasta? Sau poate nu. Oricum, un crâmpei deja ne-a fost oferit.
În privința cărții, a scrisului, îmi păstrez recomandarea adresată autorului ca acesta să aștearnă pe foaia de hârtie în viitoarele lucrări, tot bagajul informațional pe care simte că trebuie să-l scrie. Simt uneori o cenzurare, o trecere peste anumite detalii şi chiar teme, însă ele trebuie reliefate pentru că dispune, probabil nativ sau nu, de filon narativ, psihologic, textul său având miez.
Un alt subiect important care reiese de pe paginile acestui roman este acela al vieții de credință autentice, dar și relațiile familiale aduse în atenția cititorului prin prezentarea cazului „familiei”, mamă și frate, Mirunei Deleanu.
În privința vieții de credință și a importanței acesteia avem ca model relația și trăirea Mirunei Deleanu și a lui Dinu Romanescu. De asemenea, este interesant contrastul care reiese din relatarea Mirunei despre Dorina, fata pe care a întâlnit-o la Dunăre, când era copilă și lecția de simplitate și compasiune pe care i-o oferă tatăl ei, plecat prea devreme de pe acest pământ. Contrastul este construit între atitudinea Mirunei, care cânta despre Isus, dar avea o atitudine de superioritate față de Dorina, fata de la Dunăre rămasă fără mamă.
În ceea ce privește limbajul se observă introducerea în carte a unor termeni din vorbirea cotidiană pe care îi recomandăm autorului ca în viitoarele lucrări să nu-i mai folosească. Aceștia sunt: individul, un termen de argou pe care îl considerăm impropriu în acest context, pliscul, să întâlnească așa piesă; clocitoare, ailaltă, pramatia, tipușorul. Cu toate că autorul este uneori ironic în exprimare, avem pasaje pline de inspirație, iar unele poezii, toate scrise de autor, sunt deosebite.
Prietenia este un alt subiect tratat în cadrul acestei cărți, iar Cătălin Dupu vorbește aici despre prietenii adevărați. Un grup de prieteni adevărați se formează doar pe baza pasiunilor reale, comune. „Unii oameni nu sunt doar rău intenționați, ci bolnavi. Sunt în depresie și au câteva variante în legătură̆ cu aceasta: știu că sunt depresivi, dar nu vor să o recunoască̆, cunosc în ce situație sunt și caută̆ o soluție sau se răzbună pe alții pentru starea lor. Ei pozează̆ în prieteni, dar fac aceasta ca un paravan”. Este ca un avertisment pe care autorul îl transmite prin intermediul romanului celor din viața reală, care pozează în prieteni adevărați, dar de fapt ei nu sunt ceea ce pretind. Pentru prietenii adevărați, dar și pentru celelalte lucruri este nevoie să fim mulțumitori, deoarece mulțumirea este nu doar un lucru important în viața de zi cu zi, cât și un factor indispensabil al relaționării și al păstrării relațiilor. Cu atât mai mult acum, în aceste vremuri, este nevoie să înțelegem că „nu există iubire fără respect, dragoste fără de apreciere și dor lipsit de fapte făcute din devotament”. Putem spune ca și personajele principale că este nevoie de dreptate, iubire și curaj. Dreptate în societate, iubire în viața de familie și curaj pentru a spune lucrurilor pe nume și pentru a face dreptate și a arăta iubire și compasiune celor din jurul nostru.
Periplul nostru prin romanul Tăcerea zorilor s-a încheiat, dar viața personajelor se continuă dincolo de paginile cărții, însă în alt timp istoric. Cititorul este purtat dincolo de ororile războiului, în perioada regimului comunist din România, regim politic care chiar dacă a fost ostil credinței și împărtășirii adevăratelor valori, le-a permis lui Dinu și Miruna Romanescu, dar și altora ca ei, să-și demonstreze lor înșiși ca familie, dar și celor din jur că, așa cum avem nevoie de libertate, egalitate și dreptate (Liberté, Egalite, Fraternité), avem nevoie și de Dreptate, Iubire și Curaj.
Fragment din postfața romanului Tăcerea zorilor de prof. dr. Marius Silveșan.
Cartea se poate comanda aici https://www.ujmag.ro/drept/diverse/tacerea-zorilor
Coperta și ilustrațiile din carte sunt realizate de Diana Dupu
Partajează asta:
Istoria nu este aproape niciodată o simplă înșiruire de date
Istoria nu este aproape niciodată o simplă înșiruire de date, poate doar în vreun manual neinspirat. Istoria este de fapt întotdeauna plină de viață, de drame și răsturnări spectaculoase de situație, punctată de persoane în carne și oase, devenite între timp personaje de poveste.
Istorie Evanghelica 