Arhive categorie: Istorie

Martin Luther – reformator


Erwin W. Lutzer, Reforma și întoarcerea la Evanghelie, p. 49.

Comandă cartea din librăria Editurii Casa Cărții AICI

Logos Ploiești – Celebrare 500 de ani de la Reforma Protestantă (26 noiembrie 2017)


Credință și Cultură – Centru de cercetare

Lecturi zilnice din istoria Bisericii


Istoria Bisericii prin lecturi zilnice este o idee interesantă și utilă de cunoaștere a trecutului. Editura Casa Cărții, prezentă la Târgul Internațional de carte Gaudeamus 2017, are și astfel de cărți pe care le puteți achiziționa în perioada 22-26 noiembrie 2017 cu reduceri între 20-60 %

Biblia la români – Sesiunea de întrebări și răspunsuri


Sesiunea de întrebări și răspunsuri despre Biblia la români în cadrul Serilor Dialogos cu Emanuel Conțac și Emil Bartoș.

Prelegerea lui Emanuel Conțac despre Biblia la români, în care acesta realizează o incursiune în istoria traducerii Bibliei în limba română, poate fi urmărită AICI

Urmărind prelegerea și apoi aceast dialog, în fapt unul care are la bază întrebările primite de la cei care au fost prezenți la prelegerea despre Biblia la români, vă veți îmbogății din punct vedere spiritual și intelectual.

Am și o observație, aceea că nu rezonez cu termenul neoprotestant în definirea, catalogarea baptiștilor, având în vedere accepțiunea acestui termen. Vezi o discuție privitoare la acest aspect AICI.

Cu toate acestea înțeleg condiționarea culturală și ceea ce acest termen a ajuns să semnifice, să definească în limba română.

Serile Dialogos: Biblia la români – Prelegere Conf. univ. dr. Emanuel Conțac


Serile Dialogos ne propun o prelegere interesantă susținută de domnul Emanuel Conțac, biblist, cel care de peste zece ani se ocupă cu studierea contextului și cauzelor care au permis și cobdus la apariția traducerii Bibliei realizată de Dumitru Cornilescu. Versiune pe care noi astăzi o identificăm sub numele de versiunea Cornilescu.

De asemenea, acesta s-a ocupat de „tradiția biblică românească”, înțelegându-se prin aceasta totalitatea versiunilor totale sau parțiale ale Sfintei Scripturi.

Arhivele Olteniei: Bogdan Emanuel Răduț, Contribuția și perspectiva evanghelicilor români asupra Revoluției din decembrie 1989


Istoricul Bogdan Emanuel Răduț se apleacă în acest studiu asupra modului în care  evanghelicii români s-au implicat în Revoluția din decembrie 1989, dar și asupra modului în care aceasta s-a reflectat în presa cultelor evanghelice, precum și în istoriografia Evanghelică postdecembristă.

Revoluționari într-un camion al Armatei - decembrie 1989 (ro.wikipedia.org)

Evenimentele petrecute la finele anului 1989 au suscitat interesul dezbaterilor din ultimul sfert de veac. Asupra lor planează întrebarea, încă nelămurită, dacă a fost revoluţie populară sau lovitură de stat. Interesul arătat de conaţionalii noştri, faţă de cărţile care apar pe piaţă tratând acest subiect, ne arată setea de adevăr, dar şi dorinţa de cunoaştere şi înţelegere. Pentru generaţiile tinere, 1989 poate nu înseamnă nimic, dar pentru cei care au participat atunci poate înseamnă totul. Cercetările pentru acest subiect le-am început în 2014. O parte dintre ele le-am susţinut sub formă de comunicare ştiinţifică în cadrul unui simpozion şi apoi publicate. Dar am continuat şi dezvoltat subiectul, domeniul fiind încă generos. Prezint o nouă variantă, cu noi adăugiri la înţelegerea contribuţiei şi perspectivei pe care evanghelicii au oferit-o revoluţiei. Cel puţin pentru ei. Plecând întâi de la cunoaşterea identităţii istorice a acestora, vom aborda mai multe paliere. În primul rând, prezenţa evanghelicilor în revoluţie, prin câteva exemple, precum şi gradul lor de implicare în evenimentele ce au dus la prăbuşirea unui sistem bazat pe ateism şi materialism dialectic. Apoi, vom vedea cum au privit aceştia Revoluţia, cum au reflectat-o în presa internă a cultelor, ce a însemnat pentru ei şi ce impact a avut asupra comunităţilor religioase ale acestora. Nu mă îndoiesc de faptul că poate există şi alte opinii decât cele prezentate în acest studiu, de aceea nu emit nicio pretenţie de exhaustivitate. Cercetarea acestui subiect nu se bazează pe documente de arhivă, de altfel acestea fiind şi sumare sau chiar inexistente, ci pe memorialistică, conştient, totodată, de subiectivismul acesteia, precum şi pe corespondenţa privată cu persoane implicate activ în acele zile.

Articolul poate fi citit accesând link-ul următor: http://arhiveleolteniei.ro/

Conf. univ. dr. Mihaela Bucin despre cartea Baptiștii din Brăila. Un veac de mărturie 1918-2018


Recuperarea aspectelor importante ale istoriei, culturii și civilizației românești a avut în vedere doar accidental și în mică măsură mișcarea baptistă. Bine scris, volumul de față reprezintă un studiu de caz: evoluția timp de un veac a comunității baptiste din Brăila. Pornind de la întemeietori, parcurgând, adesea cu dramatism, perioadele intolerante din interbelic, până la captivitatea comunistă și confruntarea cu regimul, excursul ajunge la efortul de păstrare a misiunii în deseori perfida libertate contemporană. Urmărim cum Dumnezeu ridică de fiecare dată biserica Sa la biruință, prin oameni care au curajul să spună „nu” sistemului și inteligența să-i dejoace planurile. Cartea este accesibilă, fiind clădită pe memorialistică, pe elemente de interviu etnologic, pe studiul arhivelor și pe aspecte de sociologie ale culturii. Autorul reușește să redea un secol din viața comunității din care face parte, momente grave ori de rară sensibilitate, cu aplecare spre adevăr și concretețe.

Brăilean, baptist de a treia generație, Mihai Ciucă îmbină dragostea pentru Cuvânt și cultură, interesul pentru istorie, rigoarea formației inginerești și experiența jurnalistică, făcând, cu acest volum, un pas necesar în impunerea dimensiunii creștine baptiste în domeniul bibliografic și istoriografic românesc.

Conf. univ. dr. Mihaela Bucin

Universitatea din Szeged, Ungaria

Apariții editoriale (51) – Mihai Ciucă, Baptiștii din Brăila. Un veac de mărturie 1918-2018


Semnalez aici apariția unei lucrări interesante, bine realizate din punct de vedere științific‭.

Mihai Ciucă, Baptiștii din Brăila. Un veac de mărturie 1918-2018, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2017.

Viața bisericii baptiste din Brăila în evoluția sa pe parcursul mai multor regimuri politice, de-o vârstă cu România Mare (n. 1918), este prezentată de către Mihai Ciucă cu competență și aplecare către detalii. Parcurgând această carte veți tetrăi momentele de glorie, dar și de restriște ale acestei biserici.

Pentru cei interesați prezint mai jos cuprinsul cărții.

*

Pe coperta patru puteți citi un text al doamnei Conf. univ. dr. Mihaela Bucin despre această carte.

Apariții editoriale (50) – Steven J. Lawson, Zelul evanghelistic al lui George Whitefield


Rubrica Apariții editoriale a ajuns la numărul 50 și mă simt onorat ca la acest număr rotund să prezint o carte deosebită. Este vorba despre biografia lui George Whitefield scrisă de Setven Lawson. Lucrarea Zelul evanghelistic al lui George Whitefield are ca și element de noutate absolută faptul că este prima biografie în limba română „a evanghelistului britanic ce a lăsat un impact semnificativ în lucrarea de răspândire a Cuvântului lui Dumnezeu.”

Pentru a citi câteva pagini din această carte dați click pe copertă

Comandă online din Librăria Creștinul Azi, AICI

Telefonic 021 430 10 60

email: crestinul.azi@gmail.com

Pentru mai multe detalii accesați http://revistacrestinulazi.ro

 

Conferinţa internaţională ”Reformation and Modernity” la Facultatea de Filosofie a Universității din București


Conferinţa internaţională ”Reformation and Modernity” la Facultatea de Filosofie a Universității din București

În perioada 17-18 noiembrie 2017, Facultatea de Filosofie a Universității din București găzduiește conferinţa internaţională ”Reformation and Modernity,” dedicată împlinirii a 500 de ani de la realizarea reformei protestante.

Profesorii, cercetătorii, studenții, precum și toți cei interesați de problematica legăturii dintre reformă şi modernitate sunt așteptați la sediul facultății (Splaiul Independenţei, nr. 204).

Conferinţa îşi propune să fie un forum de dezbateri care să aducă în atenţia publicului interesat cercetări interdisciplinare privind relaţia dintre reformă şi modernitate. De-a lungul timpului, acest complex fenomen teologic, istoric, filosofic şi sociologic a atras atenţia cercetătorilor care au încercat să înţeleagă legătura sa cu filosofia modernă, capitalismul, revoluţia ştiinţifică, precum şi alte fenomene sociale şi culturale caracteristice modernităţii europene. Consecinţele reformei în plan intelectual, social, teologic şi politic vor face obiectul dezbaterilor din cadrul sesiunilor paralele ale conferinţei.

Conferinţa se desfăşoară în limbile română şi engleză, beneficiind de prezenţa unor invitaţi speciali, profesori şi cercetători la universităţi şi institute de cercetare prestigioase, printre care Scott Mandelbrote (Universitatea din Cambridge), Mogens Laerke (ENS Lyon), Ilmari Karimies (Universitatea din Helsinki), Mircea Flonta (Universitatea din Bucureşti), Charlotte Methuen (Universitatea din Glasgow), Vasilică Mugurel Păvălucă (Technische Universität Dortmund).

Conferința este organizată de Facultatea de Filosofie a Universității din București, Secția de Științe Umaniste a Institutului de Cercetări al Universității din București, cu sprijinul Catedrei UNESCO pentru Schimburi Inter-Culturale şi Inter-Religioase şi al Centrului pentru Studierea Raţionalităţii şi Credinţelor (ambele în cadrul Facultăţii de Filosofie).

Programul Conferinței internaţionale ”Reformation and Modernity” poate fi consultat aici.

Menționez și prezența a doi cercetători baptiști la acest eveniment:

Ruben Ologeanu (Uniunea Baptistă din România), ”Revoluția accidentală”: efectele colaterale ale Reformei în perioada modernă

Drd. Constantin Ghioancă (Adonai Church), Conștiința în gândirea lui Martin Luther și a lui Soren Kierkegaard