Interviu cu Maia Sandu, actualul președinte al Republicii Moldova, despre copilărie, studenție, relația cu mama, cariera profesională și cea politică
Maia Sandu era la momentul interviului candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, iar în prezent este președinte al Republicii Moldova. Interviul ne prezintă o persoană integră, capabilă, pregătită din punct de vedere educațional și profesional, dar și cu o dragoste de țară dovedită prin fapte.
Partajează asta:
Regimul comunist și tentativa de înlăturare a lui Dumnezeu din conștiința oamenilor
Regimul comunist a eșuat lamentabil în tentativa de-L înlătura pe Dumnezeu din conștiința românilor.
Denisa Bodeanu, p. 60.
Partajează asta:
5 martie în istorie
La 5 martie 1953, tocmai când pregătea un plan de deportare a evreilor din Moscova, moare Iosif Visarionovici Stalin, dictatorul Uniunii Sovietice (URSS).
Acesta s-a născut la data de 18 decembrie 1878, anul în care România își obținea independența și a fost secretar general al Partidului Comunist din Rusia Sovietică (1922-1953) și conducătorul URSS în perioada 1924-1953. De la moartea lui Vladimir Ilici Lenin până la moartea sa.
Stalin este responsabil de multe crime și atrocități, multe dintre acestea îndreptate împotriva propriului popor. Cu toate acestea în Rusia există un cult al lui Stalin, existând persoane cu o anumită nostalgie față de persoana acestuia și modul autoritar, totalitar, de conducere.
Vezi un material despre rolul nefast al acestuia în istoria Rusiei aici:
Partajează asta:
Realitatea la zi: Rolul creştinismului în istorie – Marius Silveşan, istoric
O emisiune în cadrul căreia istoricul Marius Silveșan și realizatorul emisiunii Realitatea la zi, Cătălin Vasile, fac o trecere succintă printr-o serie de perioade și evenimente istorice cu scopul de a evidenția rolul avut de creștinism de-a lungul istoriei.
Partajează asta:
Video: Ce este secularizarea? cu Mihai Maci și Dănuț Mănăstireanu
Partajează asta:
Petru Lascău despre experimentul comunist al redistribuirii averilor (colectivizare)
Ideea redistribuirii averilor, a folosirii bunurilor în comun nu este una nouă. O regăsim sub o formă sau alta încă din Antichitate.
În ceea ce privește secolul XX este cunoscut, mai mult sau mai puțin, experimentul comunist cu privire la redistribuirea bunurilor. O sintagmă comunistă formulată de Karl Marx în Critica Programului Gotha statua că societatea comunistă își va înscrie pe frontispiciu: „De la fiecare după posibilități, fiecăruia după necesități”, concept care a ajuns să fie uneori transpus în practică aliteram. Pentru a înțelege mai bine cum a pus în practică regimul comunist din România ideea redistribuirii averilor am selectat un pasaj memorialistic din postarea pastorului Petru Lascău.
“Ideea redistribuirii averilor nu m-ar deranja așa de tare dacă n-aș fi experimentat pe propria piele fenomenul. Părinților li s-a luat pământul pe care „l-au dat de bunăvoie” colectivului. Dintr-o dată toți țăranii din sat au devenit egali. Egali de săraci și bogați în același timp. Acum pământul nu mai era al nostru ci al nostru al tuturor, al satului (sau statului). Noi, care avusesem 12 lanțuri de pământ eram egali cu cel care avusese doar unul sau numai grădina din spatele casei. În câțiva ani eram la fel de săraci cu toții, mai ales că fuseseră aleși să ne conducă averea comună cei care fuseseră cei mai săraci înainte. Știam cu toții unde ne vor duce. Dar tata tăcea din gură și se bucura că n-a fost trimis în Bărăgan, așa cum o pățiseră alți „chiaburi”, adică oameni harnici și gospodari care reușiseră să aibe mai mult pământ sau chiar batoză cum evea tata și unchiul. De aceea s-a și mutat la oraș, unde și-a căutat de lucru. Ca el au făcut-o cei mai mulți lăsând satul pustiu, peste care vine neiertător pădurea. Natura detestă vidul.
„Dacă nană Floare, n-ar fi fost așa de bună cu mine, cu toții ați fi acum la canal!” – le-a zis-o Șandor, fosta slugă a familiei care acum era primarul comunei. Nană Floare nu-l trezea când îl găsea dormind ziua în amiaza mare. „Pentru Șandor iar e a ploaie!” spunea nană Floare și apoi îi mai și umplea traista cu bunătăți să ducă le cei de acasă. Soacra mea, fiica lui nană Floare, avea o interpretare originală a lăcustelor care se ridică din fântâna adâncului din cartea Apocalipsei. Aceste lăcuste aveau niște cozi în care stătea toată puterea lor de vătămare a oamenilor. Cumnismul, zicea ea, își are puterea în coadă”.
Pentru a vedea discuția în context citiți postarea AICI
Partajează asta:
Președinți americani asasinați
Deși Statele Unite ale Americii (SUA) este o țară relativ tânără, a cărei independență datează din secolul XVIII, aceasta s-a confruntat cu tentative de asasinat și asasinate la cel mai înalt nivel. Astfel, de-a lungul timpului au fost asasinați patru președinți americani, fapt care arată nu numai beneficiile acestei poziții, ci și riscurile ei.
1. Abraham Lincoln (1865)
A fost cel de-al 16 presedinte al Statelor Unite (1861-1865), fiind asasinat la data de 14 aprilie 1865 de către un actor pe nume John Wilkes Booth în incinta teatrului Ford din Washington D.C. care l-a împușcat în cap pe președintele SUA. De menționat și faptul că asasinatul s-a produs în Vinerea mare în apropierea sărbători Paștelui. Abraham Lincoln a murit a doua zi, pe 15 aprilie 1865 la Petersen House, Washington, D.C.
„Abraham Lincoln, al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite, a fost asasinat de cunoscutul actor de teatru John Wilkes Booth la 14 aprilie 1865, la piesa Our American Cousin jucată la Teatrul lui Ford din Washington, DC. Împușcat în cap în timp ce urmărea spectacolul, Lincoln a murit a doua zi la ora 7:22, în Casa Petersen, vizavi de teatru. El a fost primul președinte american care a fost asasinat, iar funeraliile și înhumarea sa au marcat o perioadă extinsă de doliu național.
Evenimentul s-a produs aproape de sfârșitul Războiului Civil American, iar asasinatul a făcut parte dintr-o conspirație mai amplă prin care Booth intenționa să revitalizeze cauza confederată prin eliminarea celor mai importanți trei oficiali ai guvernului Statelor Unite. Conspiratorii Lewis Powell și David Herold urmau să-l omoare pe secretarul de stat William H. Seward, iar George Atzerodt și-a asumat uciderea vicepreședintelui Andrew Johnson. În afară de moartea lui Lincoln, însă, complotul a eșuat: Seward a fost doar rănit, iar potențialul atacator al lui Johnson și-a pierdut curajul. După ce la început a reușit o dramatică evadare, Booth a fost ucis la capătul unei urmăriri de 12 zile”.
https://artsandculture.google.com/entity/asasinarea-lui-abraham-lincoln/m0cvfxb
2. James Garfield (1881)
În anul în care România devenea regat peste ocean era asasinat cel de-al 20 președinte american, James A Garfield (4 martie – 19 septembrie 1881). Acesta a fost împușcat în iulie 1881 în the Baltimore and Potomac Railroad Station in Washington D.C. Spre deosebire de Lincoln acesta a murit datorită infecților apărute în urma împușcăturii care nu au fost trate corespunzător de către medici.
3. William McKinley (1901)
A fost cel de-al 25 președinte al Statelor Unite, exercitând această funcție între anii 1897-1901. A fost împușcat de două ori în abdomen pe data de 6 septembrie 1901 la Buffalo, New York. A murit pe 14 septembrie 1901.
4. John F. Kennedy (1963)
A fost cel de-al 35 președinte al Statelor Unite (1961-1963) fiind asasinat la Dallas, Texas în noiembrie 1963 la vârsta de 46 de ani. Asasinarea președintelui Kennedy este în continuare un mister pentru că nu se cunoaște cu exactitate cine a tras, câți asasini au fost și ordinul cui l-a/ l-au executat. Interesant că președintele anterior care a fost asasinat, mai exact a murit în urma complicațiilor apărute în urma împușcăturilor, a fost cel de-al 25 președinte, iar Kennedy cel de-al 35.
Dintre cei patru președinți ameticani asasinați, doi au fost asasinați în secolul XIX și doi în secolul XX.
Am scris aceste informații pentru a cunoaște trecutul cu speranța că astfel de lucruri nu se vor mai repeta.
Partajează asta:
VictorKapra.ro – Despre răpirea vârstnicilor din casele lor și despre neghiobi ai comunicării oficiale
În plină pandemiei este nevoie și din partea autorităților de o comunicare clară, succintă și la obiect. Ne vom referi în acest caz la un subiect care a stârnit vii dezbateri în ultimele zile, cel al izolării celor peste 65 de ani, scoși din casele lor și plasați în carantină în spații special destinate acestui scop, precum hoteluri dezafectate.
Mulți cetățeni de peste 65 de ani au intrat în panică la zvonul care s-a răspândit ieri masiv, cum că ar putea fi scoși din propriile case, separați de familie și plasați în carantină în hoteluri dezafectate sau în alte locuri dubioase, din cauză de COVID-19.
Este adevărată sau falsă această informație rostogolită în a doua zi de Paște?
Cronologia faptelor ne poate lămuri întrucâtva.
Vă puteți lămuri asupra problemei în discuție accesând link-ul următor
Nu pot să trec peste concluziile postării:
Nu cred că vom asista la internarea masivă – cum au înțeles mulți – a vârstnicilor – „ca să scape de noi”. Nici nu ar fi posibil de administrat o astfel de acțiune în masă.
Însă niște neghiobi, incapabili să lege cuvintele în fraze logice, au reușit să stârnească panică și să genereze scenarii apocaliptice.
Partajează asta:
Hotnews.ro – Este închiderea bisericilor o agresiune la adresa libertății religioase?
Cătălin Raiu, teolog și politolog, cadru didactic la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București și membru al panelului de experți pe libertate religioasă la OSC, publică pe Hotnews.ro un articol în cadrul căruia analizează decizia autorităților române de închidere a bisericilor și se întreabă dacă această acțiune nu este o agresiune la adresa libertății religioase. În partea de final autorul face o trimitere la situația din Ungaria.
Iată câteva extrase din articolul la care am făcut referire:
„Conform standardelor internaționale, statele nu pot suspenda libertatea religioasă nici în stare de război și nici în stare de urgență. Însă, libertatea religioasă poate fi restrânsă ca măsură excepțională pentru restabilirea ordinii și securității publice sau în situații de epidemii ca măsură excepțională și cu îndeplinirea următoarelor condiții: 1. să fie prevăzută de lege 2. să servească unor scopuri ale corpului politic în integralitatea lui (protejarea securității, a ordinii publice, a sănătății etc.) 3. să fie nediscriminatorie în limbaj și aplicabilitate (4) să servească strict scopului și perioadei anunțate. (…)
Dacă înțelegem libertatea religioasă în sens normativ, ca un drept care-și are limitele în exercitarea altor drepturi (de exemplu, dreptul la o viață sănătoasă) atunci măsurile guvernamentale, inclusiv cele din țara noastră, nu sunt de fapt restricții, ci instrumente pentru armonizarea democratică a mai multor drepturi.
Dacă înțelegem libertatea religioasă în sens larg ca unul dintre drepturile fundamentale ale democrației, susceptibil de a nu avea limitări tocmai pentru că se află la baza piramidei drepturilor și libertăților, atunci măsurile guvernamentale sunt restricții, dar sunt justificabile.
Dincolo de această distincție care are mai degrabă valoare lexicală, întrebarea principală care se pune este dacă ne aflăm în fața unei limitări a libertății religioase per se sau dacă acest episod, pus în context românesc, are și alte valențe din moment ce nu știm cum s-a hotărât aplicarea restricțiilor, ci doar cum s-a comunicat. (…)
Tema restricționării libertății religioase, un drept înțeles la noi ca fiind opțional și neimportant în ciuda experienței recente a regimului comunist și a presiunii occidentale actuale, devine pentru săptămânile următoare o temă de reflecție pentru Parlamentul României, garantul drepturilor și libertăților cetățenești. Parlamentul are are șansa, spre deosebire de vecinii din Ungaria, să cenzureze năravurile militare și să fie atent la limbajul și instrumentele folosite pentru ca această perioadă de criză să nu lase cicatrici adânci în democrația autohtonă.
Contraexemplul care trebuie să ne dea de gândit este segmentul de timp 2010-2012 când Viktor Orban, pe atunci socotit un simplu politician oportunist și extremist, și-a asigurat dominarea politică a Ungariei prin reducerea la tăcere a Parlamentului care, printre altele, i-a votat în 2012 o nouă lege a cultelor prin care nu doar că se restricționa masiv libertatea religioasă, ci se și degradau unele culte religioase la statutul de simple ONG-uri civile.
Ulterior Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat câștig de cauză organizațiilor religioase, presiunea comunității internaționale a crescut denunțând regimul iliberal de la Budapesta, dar Viktor Orban care lucrează de 10 ani cu un Parlament slab, se folosește în prezent de atitudinea care l-a consacrat pentru a cere prin decretul de instituire a stării de urgență din 20 martie puterea de a emite ordonanțe în mod discreționar pentru o perioadă nelimitată de timp, de a suspenda aplicarea unor legi, de a amâna alegerile sine die, precum și pedepsirea cu 3-5 ani de închisoare a persoanelor pe care Guvernul le consideră vinovate pentru obstrucționarea mediatică a efortului de limitare a răspândirii efectelor pandemiei”.
Sursa HotNews.ro via RoEvanghelica
Partajează asta:
Convergente.ro: Epoca întunecării hermeneutice. Cum l-a răstălmăcit Catherine Nixey pe Augustin
Creștinismul a avut un rol important în construcția lumii asa cum o știm noi astăzi, iar acest adevăr este uneori incomod, motiv pentru care trebuie combătut. Este o misiune pe care unii și-o asumă, este un construct ideologic similar cu ceea ce făcea Ministerului Adevărului din romanul 1984 scris de autorul britanic George Orwell.
Prin urmare, Catherine Nixey își propune în cartea Epoca întunecării : cum a distrus creștinismul lumea clasică o deconstrucție a realității și reconstrucția evenimentelor pentru a corespunde unui anumit construct ideologic. Evidențierea acestor aspecte este meritul lui Emanuel Conțac, care, folosindu-se de surse antice contemporane evenimentelor descrise de autoare, relevă mistificările adevărului la care se dedă autoarea.
În partea de final vă las o remarcă a cercetătorului Emanuel Conțac despre cartea Epoca întunecării:
Chiar și pentru cei care nu au simpatii creștine, furia autoarei față de moștenirea creștină a Occidentului este greu de explicat.
Vezi articolul pe https://convergente.ro/epoca-intunecarii-hermeneutice-cum-l-a-rastalmacit-catherine-nixey-pe-augustin/
Istorie Evanghelica 