Există mântuire în afara bisericii? – Dezbatere live la Speranța TV cu Octavian Baban
*
http://www.sperantatv.ro/urmareste-live/
La Speranța TV se desfășoară în prezent o dezbatere interconfesională și interreligioasă având ca subiect Există mântuire în afara bisericii? La această dezbatere participă reprezentanți din partea Bisericilor Baptiste, Bisericii Catolice, Bisericii Reformate, Bisericii Adventiste și Cultului Iudaic.
Din partea baptiștilor la dezbatere participă Conf. Univ. Dr. Octavian Baban, un veritabil specialist în Noul Testament.
Biserica Ortodoxă nu a trimis niciun reprezentant, iar în comunicatul oficial legat de întrebarea emisiunii s-a menționat, citindu-l pe Părintele Iustin Pârvu, că nu există mântuire în afara Bisericii Ortodoxe.
Am remarcat câteva întrebării ridicate de către domnul profesor Baban:
Ce este mântuirea? Cum definim biserica? Prin urmare, realizăm o dezbatere definind termenii, stabilind cadrul.
Partajează asta:
Teodor – Ioan Colda susține teza de doctorat: Un bildung antic bazat pe narațiunile Pentateuhului. Portretul lui Petru și a Ucenicului Iubit în cea de-A Patra Evanghelie
În data de 18.11.2015 , ora 10 la Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității din București, dl. Colda Teodor – Ioan susține în ședință publică teza de doctorat :
Un bildung antic bazat pe narațiunile Pentateuhului. Portretul lui Petru și a Ucenicului Iubit în cea de-A Patra Evanghelie
în vederea obținerii titlului științific de doctor în domeniul TEOLOGIE.
Conducătorul tezei este Prof. univ. dr. Vasile TALPOȘ.
Comisia este formată din :
Prof. univ. dr. Otniel Ioan BUNACIU – președintele comisiei
Prof. univ. dr. Vasile TALPOȘ – cooordonator
Prof. univ. dr. Isidor MARTINCĂ
Prof. univ. dr. Corneliu CONSTANTINEANU
Conf. univ. dr. Marius Daniel MARIȘ
Partajează asta:
Iosif Țon la Biserica Penticostală Sebastian din București (16.11.2015)
Profesorul Iosif Țon ține o prelegere la Biserica Penticostală Sebastian din București despre bunătate.
Partajează asta:
Daniel Mariș, Un gând de mulțumire pentru ziua mulțumirii
„Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl , pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.” (Efeseni 5:20)
Suntem într-o continuă alergare de dimineața până seara prin cotidianul supraaglomerat, în care înghesuim la începutul zilei un timp de părtășie, iar seara, în timp ce-i mulțumim lui Dumnezeu pentru ziua încheiată, adormim chiar înainte de a fi ajuns să-i auzim părerea despre felul în care am folosit cadoul pe care ni-l făcuse în zorii zilei –ziua neîncepută.
Chemarea la mulțumire este un lucru des întâlnit în epistolele apostolului Pavel. Creștinul plin de Duhul Sfânt trăiește o viață plină de mulțumire. Atunci când trăim o viață sub influența Duhului Sfânt, noi îi aducem mulțumiri lui Dumnezeu Tatăl nostru, în numele Domnului Isus Hristos. Teologul evanghelic John Stott sugerează că expresia toate lucrurile (pentru care noi trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu) trebuie să fie însoțită de expresia lui Dumnezeu Tatăl… în Numele Domnului nostru Isus Hristos. Cu alte cuvinte, mulțumirea noastră trebuie să fie pentru toate lucrurile care sunt compatibile cu calitatea lui Dumnezeu de Părinte iubitor și cu revelația despre Sine, pe care ne-a dat-o în Isus Hristos. Aceasta înseamnă să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru Suveranitatea Lui și să-I mulțumim pentru providența Lui iubitoare prin care El poate să transforme chiar și răul în bine (vezi Romani 8:28). Așadar, mulțumirea deschide poarta unei vieți trăite din abundență. După cum spunea cineva, mulțumirea poate transforma ceea ce avem în destul sau chiar mai mult, negarea și respingerea în acceptare, haosul în ordine, confuzia în claritate. Mulțumirea poate transforma un prânz într-o masă de sărbătoare, o casă într-un cămin, un străin într-un prieten. Mulțumirea dă sens trecutului, aduce pace prezentului și dă naștere unei viziuni pentru ziua de mâine.
La sfârșitul fiecărei zile nu uita să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru tot ce ți-a dat, chiar și pentru ceea ce ți-a luat, dar mai ales pentru ceea ce ți-a mai lăsat. Nu uita că bogat nu e cel ce are mult, ci acela care se mulțumește cu puțin și își amintește cât de mult l-a îmbogățit Dumnezeu prin oamenii pe care i-a pus în jurul lui, în familia Domnului Isus Hristos.
Partajează asta:
Ruben Ologeanu – Când religia ucide este timpul sa privim spre o Persoană
Cu toate riscurile de rigoare, și ca om al bisericii, pot afirma ca sunt situații în care religia poate ucide. Singura soluție este schimbarea religiei cu o Persoană. Trecerea de la un sistem la o Persoana simplifică semnificativ perspectiva asupra vieții. Pentru ca Persoana despre care vorbesc este Viața Însăși: Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat.
Când religia ucide este timpul sa privim spre o Persoană.
Partajează asta:
Iosif Țon la București (16-19 noiembrie 2015)
Partajează asta:
Maxima zilei – 14 noiembrie 2015
Într’o zi, rugându-mă lui Dumnezeu, văzui limpede că Dumnezeu e într’adevăr o fiinţă reală, — iubirea. El este tot ce pipăi şi simt sub forma iubirei. Şi aceasta nu-i un sentiment, o abstracţiune oarecare, ci o fiinţă adevărată pe care am simţit-o. Da, am simţit-o.
Lev Tolstoi
Partajează asta:
Persecuția baptiștilor în perioada interbelică. Studiu de caz – sentință de condamnare Gligor Cristea (1924)
Articolul a fost publicat în Revista România Evanghelică, Nr. 4, Septembrie 2015
Anul 1918 a fost unul de mari speranțe atât pentru români în general, cât și pentru creștinii evanghelici (baptiști, penticostali, creștini după Evanghelie). Aceștia au sperat că odată realizată România Mare autoritățile române le vor prezerva și drepturile pe care aceștia le-au avut înainte. Perioada care a urmat a arătat faptul că autoritățile nu și-au ținut promisiunea dată, cel puțin nu în cazul credincioșilor baptiști cărora li se promisese recunoașterea statutului de cult religios la nivelul întregii țări. Acest lucru nu s-a realizat, recunoașterea statutului a fost numai pentru Transilvania și localitățile limitrofe. O recunoaștere la nivelul întregii Români Mari s-a realizat în februarie 1940, dar aceasta recunoașterea a durat până în decembrie 1942 când baptiștii alături de creștini după Evanghelie și adventiști aceștia au fost interziși, iar locașurile de cult confiscate. Aceiași soartă au avut-o și penticostalii, dar în 1942 ei erau deja interziși.
În ceea ce privește statutul credincioșilor și al personalului de cult, Biserica Ortodoxă și autoritățile locale sau centrale foloseau termenul de sectanți pentru a-i caracteriza. Din această încadrare putem înțelege mai bine și persecuțiile la adresa baptiștilor în anii 20, 30 ai secolului XX. Documentul de față este doar un exemplu din multitudinea de cazuri care se referă la acest aspect.
Gligor Cristea (07.02.1897-22.09.1988) a fost unul dintre pionierii credinței baptiste în România, fiind pastor la Alba Iulia, în anii ’20, în Dobrogea în anii ’30-’40 şi în Petrila (Valea Jiului), în anii ’50-’80. Conform informațiilor oferite de către Alexa Popovici, în anul 1935, după reîntoarcerea lui Victor Teodosiu în Transilvania, Gligor Cristea a rămas ca păstor al Bisericii baptiste din Grădina, județul Constanța. (Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989, Editura Făclia, Oradea, 2007, p. 457). Gligor Cristea a avut șase copii, iar Daniel Cristea (26.10.1925-27.03.1991) a fost cel mai mare dintre cei șase copii ai lui Gligor Cristea și tatăl a 3 băieți: Emil, Eugen și Alin Cristea. Prin urmare, Gligor Cristea este bunicul lui Alin Cristea, fiind vorba în acest caz de trei generații de baptiști.
Gligor Cristea (1897-1988) (sursa Alin Cristea)
Documentul de față este o sentință Sentință din anul 1924 și îl condamna pe numitul Gligor Cristea, baptist din localitatea Almașu Mare la plata unei amenzi de 2oo lei ca pedeapsă, suma totală pe care inculpatul trebuia să o plătească era de 400 lei, deci dublul sumei inițiale.
În motivația acestei sentințe se menționează că aceasta a fost dată în urma denunțului jandarmeriei din Almașul Mare, județul Hunedoara. Cauza, așa cum este menționată în document, face referire la ținerea unor adunări de rugăciune în casa personală, adunări la care au participat persoane de confesiune baptistă, dar și de alte confesiuni fără ca persoana respectivă să fi avut autorizație pentru astfel de întruniri.
*
Partajează asta:
Costel Ghioancă – Diversiunea pildei fiului risipitor în cazul Colectiv
Cel de-al doilea mesaj al pastorului Costel Ghioancă despre tragedia de la clubul Colectiv se referă la modul la modul în care a fost folosită Pilda fiului risipitor în cazul tragediei de la Colectiv. El atrage atenția că mesajul „Nu judecați” este construit în mod arbitrar pentru că NOI NU ÎI JUDECĂM PE CEI DIN COLECTIV, NE JUDECĂM PE NOI ÎNȘINE!
Mesajul este preluat cu permisiunea autorului.
Tragedia anului continuă, încă, în cazul clubului Colectiv. Durerea prin care trec cei direct implicaţi este cunoscută, poate, doar de către cei care au trecut prin situaţii similare. Este bine să facem tot ce putem pentru ei: să le vestim Evanghelia, să ne rugăm, să plângem cu ei, să-i ajutăm financiar, să-i consiliem etc. Toate sunt bune şi lucruri de aşteptat din partea copiilor lui Dumnezeu.
Nu pot să nu constat totuşi o diversiune spirituală privitoare la cazul situaţiei tragice de la Club. Este, aşa-numita, diversiune a pildei fiului risipitor. Ce e cu această pildă (parabolă)?
Pe scurt, pilda se găseşte în Evanghelia după Luca 15, şi face parte dintr-un triplet de pilde (”Pildele Bucuriei”), alături de pilda oiței pierdute și a bănuțului pierdut. Un fiu se răzvrătește împotriva tatălui său, îi cere partea de moștenire care i se cuvine și pleacă în lumea largă să-și trăiască viața. Trăiește într-un mod păcătos și iresponsabil, rămâne fără bani și prieteni, ajunge în zdrențe și muritor de foame. În cele din urmă, îi vine mintea la cap și hotărăște să se întoarcă acasă spre a fi primit nu ca fiu, ci ca un slujitor în casa tatălui. Prin contrast, tatăl îl primește cu multă bucurie și îl reabilitează potrivit cu statutul de fiu. Fratele lui mai mare se supără pentru această atitudine de bunăvoință și iertare arătată de tatăl față de fiul mic, și refuză să se bucure de întoarcerea acasă a ”fiului risipitor”.
Ideea acestei pilde este: Dumnezeu îi primește pe cei ce se pocăiesc, iar noi nu trebuie să judecăm pe nimeni care se întoarce la Tatăl din depravarea sa. Ce legătură are acest lucru cu situația de la Colectiv?
- Singurul mod în care se poate aplica biblic această pildă la cazul Colectiv este dacă dintre cei răniți (sau alții din anturajul lor) se pocăiesc. Atunci, noi trebuie să ne bucurăm, să-i primim cu drag în sânul părtășiei frățești și să nu spunem, ca ”fratele cel mare”: „Acesta este un păcătos! Un rocker și un satanist! Nu mă pot închina Domnului împreună cu el… !” Așa ceva este greșit! Dumnezeu poate ierta și primi pe oricine. Noi nu trebuie să ne credem mai buni decât ei, ci să ne bucurăm dacă Domnul le dă harul pocăinței și al credinței!
- Știți de vreun astfel de caz? Eu încă nu am aflat! Nu știu pe nimeni care să fi dorit să se pocăiască în urma evenimentului Colectiv, iar ”frații mai mari” să se fi supărat! Nu că așa ceva ar fi imposibil, dar încă nu am cunoștință să se fi întâmplat!
Atunci, de ce se face atât de mult caz cu pilda fiului risipitor? Această pildă nu ne spune să nu tragem învățăminte când se întâmplă tragedii, ci ne învață să nu-i judecăm pe cei ce se pocăiesc. Rolul diversionist în care este folosită pilda constă în a ne face să fugim de ideea de judecată! De ce, oare?
Iată concluziile:
- Dacă cei ce au murit în cazul Colectiv au fost oameni nemântuiți, ce altceva a fost evenimentul dacă nu judecată? Ce poate fi mai grav decât să mori în păcat și să nu mai ai harul pocăinței? Desigur, asta în cazul în care nu credem că oamenii mai pot fi mântuiți și după ce mor?!
- Dacă au murit ca oameni mântuiți, au murit într-un mod tulburător, dar au mers în brațele Tatălui, în fericire veșnică. Niciunul din cazurile de mai sus nu are legătură cu pilda fiului risipitor!
- Mesajul spiritual pentru noi toți ceilalți este: sunt eu pregătit să mă întâlnesc cu Domnul? Sunt o persoană pocăită? Acesta este mesajul, și rolul unor astfel de evenimente este tocmai să ne îndemne la smerenie și pocăință.
- Mesajul ”Nu mai judecați!”, construit în mod arbitrar pe baza pildei fiului risipitor, are rolul să ne adoarmă! NOI NU ÎI JUDECĂM PE CEI DIN COLECTIV, NE JUDECĂM PE NOI ÎNȘINE! Nu judecăm dacă au fost ei păcătoși sau nu, ne judecăm pe noi dacă suntem sau nu păcătoși. Nu judecăm unde au mers ei după moarte, judecăm unde vom merge noi dacă vom muri!
Regret că unii formatorii de opinie, în loc să-i îndemne pe oameni şi la pocăință, îi îndeamnă doar la umanism. Unii o fac intenționat, alții fără ca măcar să-și dea seama. Trebuie să fim oameni, dar să plăcem mai mult lui Dumnezeu decât oamenilor.
Pastor, Costel Ghioancă
Sursa: http://bisericaadonai.ro/diversiunea-pildei-fiului-risipitor-in-cazul-colectiv/
