Au ţiganii biserică?
http://www.adevarul.ro/actualitate
Un articol care exploatează mai degrabă istoria țiganilor decât să respecte titlul și să analizeze în ce mod putem vorbi de o biserică a țiganilor. Sunt prezentate informații istorice, cu precădere din Transilvania, precum și modul în care țiganii au fost percepuți de către cei în jurul cărora trăiau. Am observat că articolul este scris de către doamna Lavinia Betea care îmi este cunoscută pentru cărțile sale de natură politică. Nu se pomenește nimic, sau nu am observat eu, despre bisericile evanghelice, precum cea penticostală de la Toflea formată în marea ei majoritate din țigani fiind exploatate stereotipurile referitoare la aceștia.
Partajează asta:
Episcopul Inochentie Micu Klein și lupta pentru emancipare a românilor
Un articol preluat de pe http://www.adevarul.ro
Inochentie Micu şi Avram Iancu sunt figurile tragice ale Transilvaniei. Fii de ţărani liberi, prin lumina învăţăturii s-au înălţat amândoi mult peste starea românilor. Şi-au pus viața în slujba naţiei lor sunt, în cazul amândurora, cuvinte potrivite. Destinul i-a unit şi prin întristarea de-a fi sfârşit înşelaţi în promisiunile Vienei şi neînțeleși de semenii lor.
*
Foto: wikipedia
Inochentie Micu (Klein) s-a născut la 1700 (după unii, la 1692). La botez primise numele Ioan, iar la călugărire, pe cel de Inocenţiu. Legenda spune că pruncul ce-şi însoţea tatăl în târgul Sibiului i-a atras atenţia unui iezuit. Acela i-ar fi propus plugarului să-i trimită copilul la şcoală. „Tată, eu merg!”, a răspuns îndată băiatul cu vocaţie de cărturar.
A învăţat la colegiul iezuit din Cluj şi în Slovacia. Student încă la teologie, a fost desemnat episcop al bisericii greco-catolice cu sediul la Făgăraş.
Tânărul episcop al românilor uniţi şi-a început deîndată misiunea în spiritul promisiunilor Curţii Imperiale şi papei. A scris memorii şi a solicitat audienţe la Viena în numele clerului şi mirenilor trecuţi la Biserica Romei. Cererile sale puteau fi – şi au fost – socotite revoltătoare de către mai-marii cărora le erau adresate. „Eu şi clerul meu cu adevărat suntem şi vom rămânea uniţi numai să ni se dea şi nouă acele imunităţi de care se bucură clerul romano-catolic”, scria el bunăoară.
Ca membru al Dietei transilvănene, a insistat cu orice prilej să înceteze starea de „toleraţi” a românilor, să li se dea drepturi egale cu „naţiunile recepte”. Petiţiile sale vor fi surse de inspiraţie şi acte fondatoare pentru Supllex-urile transilvănenilor. A obţinut un domeniu la Blaj, unde-a început construcţia Catedralei Sfintei Treimi, reşedinţei episcopale şi mănăstirii greco-catolice.
A cerut drepturi pentru românii ardeleni
În sinodul convocat în 1744, episcopul a declarat clerului prezent că, dacă împărăteasa Maria Tereza nu va acorda românilor uniţi drepturile promise, va trece munţii în fruntea clerului şi a credincioşilor săi.
Denunţurile că episcopul răzvrăteşte poporul n-au întârziat să sosească la Viena. Şi a fost chemat să răspundă zecilor de acuzaţii. Curtea imperială catolică nu dorea să-i supere pe nobilii calvini, lipsindu-i de braţele de lucru valahe.
Surghiunit până la moarte
Convins că papa îl va ajuta, Inochentie Micu nu s-a prezentat la Viena, ci s-a dus la Roma. Departe de a obţine sprijinul Vaticanului, a fost reţinut pentru totdeauna în oraş. Ultimii 24 de ani i-a trăit în surghiun.
Spre deosebire de nebunia blândă în care Iancu străbătea satele de moţi, episcopul ardelean şi-a consumat lucid drama singurătăţii, sărăciei şi suferinţei după locurile natale. O mărturisea astfel în testamentul său: „Nu ştiu ce dulceaţă ne atrage spre pământul nostru natal şi ne împiedică să îl uităm. Zilele mele sunt pe sfârşite; când va veni vremea ca sufletul să părăsească trupul, mi-ar plăcea să fie încredinţat Creatorului prin rugăciunile şi slujbele voastre şi oasele mele să aştepte reînvierea în mănăstirea din Blaj”.
A murit în 1768. Dorinţa de-a aştepta reînvierea la Blaj i-a fost împlinită abia în 1997. Ceremonia s-a consumat pe fondul disputelor postcomuniste pentru recuperarea proprietăţilor greco-catolicilor intrate în patrimoniul ortodox.
Partajează asta:
Şcoala Ardeleană s-a născut la Viena pe loc sfinţit de iezuiţi
„Şcoala ardeleană“, sculptură de Romul Ladea, amplasată în faţa Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca
Un paradox al culturii române sunt interpretările asupra Şcolii Ardelene. Pe de-o parte, se elogiază meritele grupului de învăţaţi greco-catolici de-a fi fundamentat istoriografia, lingvistica, literatura şi mişcarea de emancipare naţională transilvăneană. Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă a canonizat clericii şi monahii ce-au stârnit răzvrătiri contra uniţilor în acea vreme. La 21 octombrie sunt prăznuiţi cuvioşii ieromonahi Visarion şi Sofronie, credinciosul Nicolae Oprea (toţi trei canonizaţi în 1955) şi sfinţii Moise Măcinic din Sibiel şi Ioan din Galeş (canonizaţi în 1992).
Citește articolul integral pe site-ul http://www.adevarul.ro
Partajează asta:
„Biblia Baptistă” de la București – 1987
Prin intermediul acestui articol ofer răspunsul final la întrebarea lansată de Emanuel Conțac sub titlul Când au tipărit ortodocşii „Biblia baptistă”?. Despre problematica în discuție am mai scris doua articole. Primul dintre ele se intitulează
Când au tipărit ortodocşii „Biblia baptistă”? – un posibil răspuns, articol în care am preluat comentariile mele la articolul lui Emanuel Conțac la care am adăugat o mărturie a pastorului Vasile Talpoș despre modul în care a reușit să obțină acordul Departamentului Cultelor precum și al Societății Biblice Britanice.
Cel de-al doilea articol, Profesor Vasile Talpoș despre modul în care au reușit baptiștii români să tipărească în anii 80 Biblia Cornilescu, prezintă informații complementare celor la care am făcut referire anterior, informații pe care le-am regăsit în cadrul unui interviu al profesorului Vasile Talpoș.
Între timp am găsit printre cărțile primite de la un prieten și un exemplar din Biblia traducere Cornilescu tipărită la Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1987.
Iată mai jos câteva poze edificatoare.
Pagina de gardă a Bibliei de la București 1987
*
*
Comanda 72/1987 a Cultului Baptist din RSR
Partajează asta:
Mihaly Kornya, “străbunicul” meu » Vestea bună
Mihai Cornea sau Mihaly Kornya a fost unul din pionierii credinței baptiste în Transilvania. Influența sa după cum remarcăm și din cadrul acestei mărturii a fost decisivă pentru întoarcerea multor vieții de la pierzare către Hristos.
Evrei 13:7 ”Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, urmaţi-le credinţa.“
A apărut cartea Viaţa misionarului Mihaly Kornya.
Am citit-o într-o seară.
Am convingerea că datorită harului revărsat prin acest vas, un anume fel de hartă arată aşa:
sursa: oci.ro
Harul că am cunoscut scriptura în familia mea se datorează şi faptului că acum 116 ani, doi ucenici ai lui Kornya au poposit în satul meu. Stră-străbunicul meu era bolnav, cei doi l-au vizitat, anul următor a fost primul botez…..aşa a început povestea. Apoi stră-străbunicul a dus şi el Vestea Bună. În 14 sate. Cănd aud anumite nume la radio, prin cărţi, prin Bucureşti, prin America…tresar. Pe stră-străbunicii lor i-a botezat stră-străbunicul meu, sau poate bunicul, nu mai ştiu.
A fost un om cu viziune acest Kornya, a căutat să păstreze adunările înfiinţate de el în afara controlului statului, în afara recunoaşterii statului, în independenţă.
pag. 169-170 din carte confirma aceasta, citez:”…pretextul era recunoaşterea sau nerecunoaşterea statului…..Lupta era aprigă. …..Împotriva lui Kornya-cei care argumentau în sprijinul obţinerii recunoaşterii statului – erau…..”
Înţeleg acum mai bine de ce fraţii bătrâni mergeau la “adunare”, ortodocşii mergeau la biserică, toată lumea ştia asta. De pastori şi clerici nu am auzit decăt la oraş. Înţeleg acum(după citirea cărţii) mai bine mărturia fratelui Longodor, crescut tot în zona kornystă.
Înţeleg mai bine mărturia lui Isus, calea Domnului e dreaptă, tare dreaptă.
Poate tot de aceea Traian Dorz a făcut o constatare:”e o problemă cu Nordul Ardealului.”
Tot pe un astfel de predicator l-a auzit un popă predicând în tren. Era prin 1920. Popa a rămas ca paralizat, vedea Harul care curgea de pe buzele acelui predicator, ştia că el, preotul este dator să predice oamenilor, dar era o problemă: preotul nu cunoştea Biblia iar predicatorul ăla o ştia pe de rost. Preotul a plecat acasă răscolit şi a început să citească Biblia. Să predice şi el ca să nu-i fugă enoriaşii. Pe preot îl chema Iosif Trifa. Urmarea o ştiţi, se vede, aproape sigur prin amestecul de împrejurări urmarea eşti şi tu.
De ce nu s-au continuat lucrurile aşa? De ce a câştigat formalismul? Poate că şi pentru că oamenii care au început prin Duhul vor să sfârşească prin carne. S-au întors în cortul dintâi.
Credinţa lui Kornya pe care trebuie s-o urmăm şi noi este credinţa numai în Hristos, cel înviat şi Cel care ne dă Duhul, Cel plin de putere în noi. M-am bucurat când am citit în carte că Kornya avea obiceiul ca atunci când intra într-un sat întreba de bolnavi şi pe ei îi vizita primii, de acolo începea el evanghelia, probabil şi ucenicii lui. Stră-străbunicul meu fusese bolnav acum 116 ani.
Aveţi aici necrologul lui Mihaly Kornya (lb maghiara) din nr 1, anul 23, 15 ianuarie 1917 al revistei Bekehirnok.Sursa: http://vesteabuna.wordpress.com/2010/01/31/mihaly-kornya-strabunicul-meu/
Partajează asta:
The Dark Knight Rises (1)
Un material de Iosua Faur
rămâne nepedepsit şi cel ce spune minciuni nu va scăpa.” Minciunile lui Bruce şi Jim Gordon (comisarul) au făcut din Gotham un oraş prosper, dar la fel ca în pilda casei construită pe nisip, fundaţia aceasta era una putredă.
Partajează asta:
News video: Punctul de vedere al CDE referitor la botezul nou-testamental
Mesaj despre botezul creştin – Virgil Achihai – Biserica Creștină după Evanghelie Sperieţeni
Un mesaj scurt, clar și concis despre ceea ce trebuie să facă oamenii pentru a fi mântuiți.
Virgil Achihai – Biserica Creștină după Evanghelie Sperieţeni, jud. Dâmboviţa, România (duminică 22 iulie 2012)
Înregistrare realizată și semnalată de către Paul Ion
Partajează asta:
Programul ediţiei a VII-a a Simpozionului Internaţional de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus: „Regimurile comuniste – memorie recentă pentru o societate deschisă”
Partajează asta:
Raportul președintelui Consiliului de Miniștri, Dr. Petru Groza, despre Creştinii după Evanghelie
Ca să vedem cum ne-a afectat pe noi, trebuie amintit că în 1933 creştinii după Evanghelie deveneau asociaţie
Petru Groza – Romanian politician, best know as Prime Minister of the first Communist Party-dominated governments under Soviet occupation during the early stages of the Communist regime in Romania. (Photo credit: Wikipedia)
religioasă (Decizia Nr.114.119/24 august 1933, şi din 1939 cu două ramuri), pentru ca în timpul războiului regimul Ion Antonescu să îl interzică (Legile Nr.927/29 Octombrie 1942, pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţiuni din Legea pentru regimul general al cultelor şi Nr.431/9 iulie 1943, pentru desfiinţarea asociaţiilor religioase). Ca urmare a acestei decizii Adunările au fost închise. Paradoxal noul regim, deşi de sorginte oarecum comunistă, le-a recunoscut asociaţie religioasă în 1944 (Legea Nr.548/31 octombrie 1944) pentru ca în 1945 să le ridice la statutul de cult religios (Legea Nr.883/9 noiembrie 1946).
În demersurile efectuate pentru ca Adunările Creştine după Evanghelie să primească statutul de cult religios, Petru Groza, deţinând poziţia de preşedinte al Cabinetului de Miniştri şi Ministru interimar al cultelor, înaintează M.S. Regele Mihai I un raport în care reliefează apariţia şi evoluţia creştinilor după Evanghelie în România. Ca urmare a acestui raport, prin intermediul a șase articole Legea Nr. 883, publicată în Monitorul Oficial Nr.261 din 9 noiembrie 1946 semnată de Regele Mihai I şi contrasemnată de ministrul cultelor, la vremea aceea, Petru Groza recunoştea şi reglementa Cultul Creştin după Evanghelie. La momentul respectiv a fost aprobat și statutul de organizare și funcționare al cultului, care avea 15 articole şi era semnat de delegaţia compusă din Alexandru Panaitescu şi Gheorghe Oprea-Teodorescu.
Raportul domnului Preşedinte al Consiliului de Miniştrii şi ministrul cultelor ad-interim către M.S. Regele,
Confesiunea Creştină după Evanghelie a luat fiinţă în ţara noastră, în anul 1899, prin doi misionari din Elveţia care au reuşit să cristalizeze începuturile de mai înainte ale acestor confesiuni şi să le îndrume spre doctrina şi organizarea de credinţă cunoscute în Elveţia, în Franţa, în Anglia, Germania etc., sub denumirea „Grupul Evanghelic al Adunărilor Creştine Libere”.
În 1939, Confesiunea Creştină după Evanghelie a absorbit prin fuzionare şi mişcarea Creştinilor după Scriptură, iniţiată de fostul preot ortodox Teodor Popescu.
Sub regimul legii pentru regimul general al cultelor din 1928, Confesiunea Creştină după Evanghelie a funcţionat tot timpul sub formă de asociaţie religioasă, bucurându-se de anumite drepturi şi libertăţi de manifestare religioasă ca şi Baptiştii şi Adventiştii de ziua a şaptea, pe baza succesivelor deciziuni ministeriale care reglementau funcţionarea asociaţiunilor religioase.
Întru cât credincioşii creştini după Evanghelie sunt destul de numeroşi şi sunt răspândiţi şi organizaţi în cea mai mare parte a ţării şi întru cât Ministrul Cultelor, la cererea acestora a cercetat mărturisirea de credinţă şi normele de organizare arătate în Statutul prezentat de Delegaţia Adunărilor Asociaţiei „Creştini după Evanghelie” şi a găsit că acest statut nu conţine nimic ce ar putea aduce atingere ordinei publice, bunelor moravuri şi legilor de organizare ale statului, îndeplinire fiind astfel condiţiunile cerute de art.22 din legea pentru regimul general al cultelor, în cadrul actualelor norme de guvernare democratică şi în baza hotărârilor Consiliului de Miniştrii, luate în şedinţa extraordinară dela 8 ianuarie 1946, care asigură libertatea în materie de credinţă religioasă, am întocmit alăturatul proiect de decret-lege prin care se recunoaşte Asociaţia Creştinilor după Evanghelie cu sediul în Ploieşti, str. Cheia Nr.18, calitatea de cult, reglementându-se, din punct de vedere legal, funcţionarea lui, aşa cum s-a făcut şi cu Asociaţiile Religioase ale Creştinilor Baptişti şi Adventişti de ziua a şaptea, devenite cult prin decretul-lege Nr.553 din 1944 şi prin legea Nr.407 din 1946.
Pentru aceste consideraţiuni şi pe baza autorizării date prin jurnalul Consiliului de Miniştrii Nr.1592 din 1946, în mod respectuos, am onoarea a supune aprobării şi Înaltei semnături a Maiestăţii Voastre, alăturatul proiect de decret-lege pentru reglementarea Cultului Creştin după Evanghelie din România,
Al Maiestăţii Voastre,
Preşedintele Consiliului de Miniştrii şi ministru cultelor ad-interim,
Dr. Petru Groza
Istorie Evanghelica 