Arhive categorie: Religie

Arhiepiscopia Bucurestilor isi declara autonomia fata de Patriarhie. Patriarhia are voie sa intervina in viata eparhiilor doar cand i se solicita acest lucru…


Secretariatul Arhiepiscopiei Bucureştilor informează:

Întrucât se constată că, foarte adesea, unii jurnalişti, fie din ignoranţă, fie în mod premeditat, confundă Arhiepiscopia Bucureştilor cu Patriarhia Română, ca şi când ar fi una şi aceeaşi instituţie, Secretariatul Arhiepiscopiei Bucureştilor face următoarea precizare:

   „Conform Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, fiecare eparhie (Arhiepiscopie sau Episcopie) este autonomă şi, ca atare, numirile în posturile clericale se fac în şedinţele permanenţelor consiliilor eparhiale.


   Aşadar, Patriarhia Română nu are ca atribuţie numirea preoţilor în parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor.

   Patriarhia intervine numai când este solicitată pentru rezolvarea unor probleme sau când nu se respectă disciplina canonică şi administrativă dintr-o Mitropolie, atenţionând asupra acestei stări de fapt, în vederea restabilirii ordinii canonice şi administrative.

   În concluzie, toate chestiunile legate de viaţa parohiilor şi mănăstirilor sunt de competenţa Arhiepiscopiilor şi Episcopiilor.

http://stiri.lacasuriortodoxe.ro

Top zece profetii despre sfarsitul lumii


William Miller

William Miller

Pastorul american Harold Camping nu este primul care a prezis sfârşitul lumii. De la calendarul mayaş şi până la prezicerile Martorilor lui Iehova, Revista Time a făcut un top al celor mai înfricoşătoare profeţii despre sfârşitul lumii.

Milleriţii

William Miller este probabil cel mai faimos profet din istorie. În 1840 a început să predice despre sfârşitul lumii, spunând că Isus Hristos se va întoarce pentru a doua oară şi că Pământul va fi înghiţit de foc cândva în perioada 21 martie 1843 – 21 martie 1844. Miller şi-a promovat mesajul în adunări publice şi prin utilizarea tehnologiilor – afişe, buletine tipărite şi diagrame. Peste 100.000 de „milleriţii” convinşi de această profeţie şi-au vândut lucrurile între 1840 şi 1844 şi s-au dus la munte să aştepte sfârşitul lumii. Atunci când profeţia nu s-a împlinit, Miller a schimbat data pe 22 octombrie. Dar nici de această dată, profeţia lui nu s-a adeverit. Chiar şi aşa, adepţii lui au rămas uniţi şi au înfiinţat mişcarea adventistă.

Harold Camping, 1994

Predicţia lui Harold Camping că lumea se va termina sâmbătă, 21 mai 2011, nu este prima pe care acesta o face. În 1992, pastorul a publicat o carte numită „1994”, în care scria că undeva la mijlocul lunii septembrie 1994, Hristos se va întoarce şi lumea se va termina. Camping şi-a bazat calculele pe numerele şi datele găsite în Biblie în acea perioadă şi a declarat că este 99,9% sigur că că matematica lui este corectă. Dar lumea nu s-a sfârşit în 1994. Nici pe 31 martie, 1995 – o altă profeţia a lui Camping după ce luna septembrie 1994 a trecut fără incidente. „Sunt ca băiatul care a strigat lupul din nou şi din nou şi lupul nu a venit. Acest lucru nu mă deranjează câtuşi de puţin” a declarat Camping în 1995 pentru ziarul San Francisco Chronicle.

2012

În timp ce unii susţin că în anul 2012 oamenii vor suferi o transformare fizică şi spirituală radicală, alţii prezic că în acest an, Pământul va intra in coliziune cu o gaură neagră sau o planeta numita Nibiru. Dar cea mai populară credinţa este probabil cea atribuită (în mod fals susţin mulţi cercetători) calendarului vechii civilizaţii mayaşe. Diferite interpretări ale calendarului sugerează că lumea a patra, în care trăim acum, se va încheia pe 21 decembrie 2012. Această credinţă a inspirat filmul 2012, în care un tsunami aruncă portavionul USS John F. Kennedy pe Washington, zdrobind Casa Albă şi omorându-l pe preşedinte.

William Branham şi predicţia penticostală

Înainte de apusul soarelui pe 28 februarie 1963, locuitorii din nord-vestul statului Arizona au urmărit ceea ce un ziar local a descris ca un „nor izbitor de frumos şi misterios” care s-a extins asupra deşertului. În aceeaşi zi, pastorul penticostal William Branham – care a fondat după Al Doilea Război Mondial mişcarea de vindecare prin credinţă – a urcat pe Muntele Sunset şi a pretins că s-a întâlnit cu şapte îngeri, care i-au dezvăluit sensul celor şapte semne din capitolul Apocalipsa din Biblie.

Câteva zile mai târziu, Branham s-a întors la congregaţia sa din Jeffersonville şi a ţinut şapte predici în şapte nopţi, explicând sensul semnelor şi cele şapte viziuni pe care el a primit. Aceste viziuni l-au ajutat să prevadă că Isus va reveni pe Pământ în 1977. El nu a trăit pentru a apuca Ziua Judecăţii. În decembrie 1965, ca Branham şi familia sa au fost loviţi mortal de un şofer beat. Branham a murit şase zile mai târziu, în Ajunul Crăciunului.

Anabaptiştii din Munster

După reforma protestantă, în lume au apărut multe secte radicale care predicau un crez apocaliptic. Mesajele lor i-au influenţat chiar şi pe disidenţii bisericii anglicane precum Martin Luther. Anabaptiştii au respins majoritatea formelor de organizare politică şi ierarhia socială în favoarea unei comunităţi creştine ideale. Numele anabaptiştilor derivă din latină şi înseamnă „cel care se botează din nou”. În 1530, pe fondul unor revolte ţărăneşti, un grup de anabaptişti au preluat controlul oraşului german Munster şi l-au ales ca pe un Nou Ierusalim unde să aştepte întoarcerea lui Hristos. Numele anabaptiştilor derivă din latină şi înseamnă „cel care se botează din nou”.

 Anabaptiştii au fost înlăturaţi din fruntea oraşului printr-o revoltă sângeroasă în 1535.

Articole similare

Când a mai venit sfârşitul lumii

Când a mai venit sfârşitul lumii


Gravură din secolul XVI. Cei patru călăreți ai Apocalipsului- Albrecht Durer

Încă din secolul XII, oamenii au început să prezică sfârşitul lumii, potrivit publicaţiei Vanity Fair, care face o trecere în revistă a celor mai răsunătoare predicţii din istorii. Cea mai nouă Apocalipsă a fost anunţată în urmă cu două zile, pe 21 mai.
Totuşi, întrebat ce va face pe 22, dacă nu vine sfârşitul lumii, predicatorul american Harold Camping a declarat pentru publicaţia New York Magazine: „Vine. Sigur se va întâmpla.”În 6 septembrie 1994, predicatorul a anunţat pentru prima dată sfârşiul lumii, tot la radioul pe care îl conduce. Întrebat ulterior cum comentează că nu a fost Apocalipsa, el s-a scuzat şi a spus că a greşit calculele, din cauza unor versete din cartea lui Matei.

1184. Ioachim din Fiore, un călugăr italian, a fost printre primii prezicători ai Apocalipsei. A împărţit timpul în trei perioade, iar, la sfârşitul Erei Fiului, urma să fie şi sfârşitul omenirii. Adică undeva între 1200 şi 1600, când lumea intra în Era Spiritului.
Totuşi, călugărul nu a apucat să vadă că nu i s-a împlinit prezicerea: era deja mort când trebuia să vină Apocalipsa.

1650. James Ussher, un episcop anglican, a scris o cronologie a lumii, în care susţine că a doua venire a lui Iisus pe Pământ va fi în 2000. Nu s-a împlinit.

1844. William Miller, un predicator baptist din Massachusetts, reuşeşte să adune 100.000 de adepţi, pe care îi convinge că lumea se sfârşeşte între 21 martie 1843 şi 21 martie 1844. Când a văzut că n-a venit Apocalipsa, s-a scuzat: „Am vrut să spun pe 22 octombrie”.

Adepţii lui i-au spus „Marea Dezamăgire”, însă o parte din ei au fondat „Adventiştii de Ziua a Şaptea” şi încă aşteaptă sfârşitul.

1859. John Nelson Darby, un predicator britanic, strânge o mulţime de adepţi în Statele Unite. Fără să numească o zi anume, Darby susţine că sfârşitul este inevitabil. Denumeşte această zi „Rapture”, moment în care adevăraţii creştini se vor ridica la cer şi vor privi, timp de şapte ani, cum restul omenirii va suferi pe Pământ.
El nu a fost nevoit să se confrunte cu eşecul, întrucât nu a prezis o zi anume.

1914. Charles Taze Russell, care a fondat Mişcarea Turnul de Veghe al Sionului în 1844 (ulterior, va fi cunoscută drept „Martorii lui Iehova”) a crezut că, în 1914, urmează a doua venire a lui Iisus pe Pământ. În plus, Russel le-a spus oamenilor că şi în 1874 a fost „o revenire invizibilă”.

1970. Hal Lindsey publică bestsellerul „The Late, Great Planet Earth” (Târzia, Marea Planetă Pământ), din care a vândut milioane de exemplare. Deşi nu a nominalizat ziua în care se va produce sfârşitul lumii, a scris despre toate semnele care vor vesti Apocalipsa.

Cât despre 21 mai 2011, pe website-ul lui Lindsey, se precizează: „Vreau ca toţi prietenii mei să ştie că sunt împotriva oricărei preziceri exacte a zilei în care se va produce sfârşitul lumii”.

1982. Pat Robinson, evanghelistul telegenic, a anunţat, încă din 1976, că, peste şase ani, vine Apocalipsa. Nu a venit.

1988. Edgar Whisent, inginer la NASA, a scris o altă carte devenită bestseller „88 Reasons why the Rapture will be in 1988″ (88 de motive pentru care Apocalipsa va fi în 1988”. Ca şi Lindsey, a vândut milioane de exemplare.

După ce a trecut anul 1988, el a spus că Apocalipsa „vine la anul”. A mai anunţat sfârşitul lumii în 1989, 1993 şi 1994.

http://www.romanialibera.ro

Animator Disney renunţă la un salariu cu 5 zerouri pentru Dumnezeu


Davy Liu, fost animator al studiourilor Disney, a renunţat la salariul său cu 5 zerouri şi a decis să îşi petreacă restul vieţii luptând pentru a împlini planul pe care Dumnezeu îl are cu viaţa lui.

Davy Liu

„Împlinirea planului lui Dumnezeu este mai importantă decât câştigarea bogăţiilor pământeşti, pentru că în timp ce comorile de pe pământ sunt efemere, comorile adunate în ceruri durează etern”, a declarat Liu într-un interviu acordat publicaţiei The Gospel Herald.

Desenatorul a vorbit despre experienţa sa spirituală şi despre convertirea sa la o credinţă autentică în Dumnezeu. „Când lucram la Disney, undeva în adâncul inimii mele eram întotdeauna nemulţumit. La vremea aceea, mă întrebam: «Cum se face că filmele şi lucrările de artă produse de creştini sunt făcute, adesea, cu bani puţini sau într-o manieră neatrăgătoare?»” Iar concluzia la care a ajuns Liu a fost că „artiştii buni au dăruit lumii ceea ce au ei mai bun”.

Ţelul lui Liu, în perioada în care a lucrat pentru studiourile Disney, a fost să câştige un premiu Oscar, însă, într-o zi a înţeles că dacă din perspectiva unui om premiul Oscar este ceva foarte valoros, din perspectiva lui Dumnezeu singurele lucruri care contează sunt cele care durează veşnic.

 Davy Liu a lucrat ca desenator la unele dintre cele renumite producţii Disney, precum Frumoasa şi bestia, Alladin, Regele leu, Mulan. A fost ales de studiourile Disney să lucreze ca desenator încă de la vârsta de 19 ani. De-a lungul timpului, a avut ocazia să lucreze cu George Lucas, realizatorul celebrei saga „Războiul stelelor” şi cu specialişti de la studiourile Warner Bros. La 31 de ani, Liu a renunţat la salariul anual de 150.000 de dolari, a plecat de la studiourile Disney şi a fondat o companie mică, numită Kendu Films.

Dorinţa lui Liu este ca prin Kendu Films să producă filme de animaţie care să reflecte valoarea şi frumuseţea credinţei creştine. De altfel, numele „Kendu” este inspirat din Biblie. Se citeşte la fel ca expresia „can do” (a putea), iar Liu a avut în minte declaraţia apostolului Pavel: „Pot totul în Christos care mă întăreşte” (Filipeni 4:13). Liu doreşte ca, în următorii 12 ani, să realizeze 12 filme de animaţie care să prezinte istorii din Biblie, din perspectiva unor animale.

 „Viziunea mea este că măsura finală a succesului filmelor noastre de animaţie nu va sta în cantitatea jucăriilor sau Happy Meal-urilor vândute, ci în faptul că vom inspira şi vom imprima generaţiilor viitoare mai mult curaj, adevăr, onestitate şi integritate”, a spus animatorul.

 „Am crezut, odată, că sunt o piatră lipsită de valoare, însă Dumnezeu mi-a arătat că, în ochii Lui, sunt un diamant scânteietor”, a declarat Liu. „Sper să îmi folosesc talentul pentru a-L onora pe Dumnezeu şi pentru a-mi strânge comori în ceruri.”

http://www.semneletimpului.ro

Înscrieri la Institutul Ecumenic de Muzică Sacră din Bucureşti


Aleluia! Lăudaţi-l pe Domnul în lăcaşul său sfânt!
Ps. 150,1

Vă informăm că au început înscrierile pentru anul academic 2011-2012 la Institutului Ecumenic de Muzică Sacră la Bucureşti, cu sediul la Institutul Teologic Romano-Catolic, str. G-ral Berthelot, 19. Institutul funcţionează ca asociaţie cu aprobarea şi recunoaşterea din partea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, şi are ca scop promovarea formării religioase, liturgice şi muzicale a dirijorilor de cor, organiştilor, cantorilor, coriştilor aparţinând formaţiilor de muzică religioasă şi de cult, promovarea cunoaşterii şi răspândirii patrimoniului tradiţional al muzicii sacre prin diferite iniţiative ca organizarea de festivaluri de muzică sacră, concerte, conferinţe, seminarii, cursuri intensive etc.

Este conceput cu o structură de tip ecumenică, având în proiect posibilitatea de a deschide secţii de formare liturgico-muzicale şi pentru alte confesiuni şi culte, cu particularitatea interdisciplinarităţii între diferitele domenii de formare.

În anul academic 2011-2012 se vor activa următoarele secţii:
– Secţia de Cânt gregorian (3 ani) anul I şi anul II– în cadrul acestei secţii, cursanţii vor avea ocazia de a intra în lumea fascinantă a cântului gregorian, cântul prin excelenţă al Bisericii de rit roman, printr-un studiu variat la repertoriului gregorian pe baza manuscriselor neumatice, printr-o apropiere de natură lingvistică, liturgico-spirituală, istorică, muzicologică, practică. Cursul este deschis tuturor, indiferent de apartenenţă confesională sau religioasă.
– Secţia de Orgă şi Dirijat de cor (3 ani) anul I şi anul II – se ocupă cu formarea muzicienilor de Biserică, organişti, cantori, dirijori de cor liturgic ce vor efectua slujirea lor în biserici, parohii sau comunităţi religioase.
– Secţia de Cânt bizantin (nou) anul I – se adresează tuturor celor ce doresc să cunoască, să aprofundeze, să se specializeze în muzica ritului oriental, indiferent de apartenenţă confesională sau religioasă, oferind cursuri variate şi interesante atât de natură teoretică, istorică, muzicologică dar şi de natură practică.
– Secţia de muzică sacră pentru copii, anul I şi anul II – se adresează copiilor cu vârsta între 6 şi 14 ani şi oferă o formare muzicală de bază prin studiul pianului şi al teoriei muzicale şi în acelaşi timp orientează formarea copiilor către muzica liturgică şi arta muzicală prin corul de copii Pueri Cantores.

Dorim să subliniem faptul că Institutul oferă atât cursuri la zi pentru cei ce vor deveni specialişti în domeniul liturgico-muzical, dar şi posibilitatea de a frecventa anumite cursuri ca auditori pentru o cultură generală şi formare permanentă a credincioşilor şi a tuturor persoanelor interesate, în vederea unei participări mai active, mai intense şi mai conştiente la celebrările de cult. Cursurile sunt cu taxă şi vor avea loc joia, vinerea şi sâmbata.

Perioade de înscriere: 16 mai -11 iunie 2011; 1-15 septembrie 2011
Pentru informaţii suplimentare şi detalii se poate accesa situl Institutului: www.iems.ro
sr. Carmen Petcu CJ

catholica.ro

…religia a murit, filosofia a murit, noroc ca Hawking se simte mai bine!


by Alin Fumurescu

Motto: “Fumurescule, bunica-mea zicea ca acolo unde-i minte multa e si prostie cat caru’!” (Profesorul meu de fizica din liceu)

…la inceput nu i-am acordat atentie. Stephen Hawking e un fizician cunoscut si recunoscut cu usurinta pana si de muritorul de rand, mai putin interesat de fizica teoretica. Dar un fizician. Parerile sale despre religie, Dumnezeu si viata de apoi ma intereseaza in mod normal cel mult la nivel anecdotic. (Cum m-ar interesa ca Einstein a spus ca « Dumnezeu nu joaca zaruri », bunaoara.) Atat si nimic mai mult. La subiectele astea toata lumea e indreptatita la o parere : buna sau proasta, mai mult sau mai putin informata. Daca, dupa un traseu suficient de tortuos pe aceasta tema (a se vedea declaratiile si lecturile sale din ultimii vreo douazeci de ani), Hawking a ajuns la concluzia ca nu exista viata de apoi si ca moartea e un soi de dezactivare a vreunui computer, sa-i fie de bine.

Am lasat la o parte si o usoara contradictie logica din cartea sa « The Grand Design » (« Marele Plan ») in care sustine ca nu e nevoie de Dumnezeu pentru a explica Universul. Asa o fi. Nu ma pricep la fizica teoretica. Poate ca legea gravitatiei va fi fiind suficienta. Dar stiu, dupa cum observa si John C. Lennox, profesor de matematica la Oxford University (God and Stephen Hawking: Whose Design is it Anyway?), ca atata vreme cat exista un plan exista si un proiectant. Daca exista vreun computer, dezactivat sau nu, trebuie ca mai intai de toate, cineva sa-l fi gandit. In cuvintele lui Lennox,

“Suppose … we replace the universe by a jet engine and then are asked to explain it. Shall we account for it by mentioning the personal agency of its inventor, Sir Frank Whittle? Or shall we follow Hawking: dismiss personal agency, and explain the jet engine by saying that it arose naturally from physical law?

It is clearly nonsensical to ask people to choose between Frank Whittle and science as an explanation for the jet engine. For it is not a question of either/or. It is self-evident that we need both levels of explanation in order to give a complete description.”

(Imaginati-va … ca avem in locul universului un motor cu reactie si-apoi suntem rugati sa-l explicam. Trebuie sa dam socoteala de el mentionand actiunea personala a inventatorului sau, Sir Frank Whittle ? Sau trebuie sa-l urmam pe Hawking : dam la o parte interventia personala si sustinem ca motorul cu reactie a aparut in mod natural, ca o consecinta a legilor fizicii ?

E lipsit de noima sa le ceri oamenilor sa aleaga intre Frank Whittle si stiinta ca explicatie pentru motorul cu reactie. Pentru ca nu e o chestiune de ori-ori. E de la sine evident ca avem nevoie de ambele niveluri explanatorii pentru a oferi o descriere completa.)

Trecem si pe asta. Dar Hawking recidiveaza. In cadrul recentei conferinte Google Zeitgeist, el afirma nici mai mult, nici mai putin decat ca ‘filosofia e moarta’. Nu ca e ineficienta, nu ca e insuficenta, ci ca e moarta de-a binelea, ca nu mai poate tine pasul cu stiinta, in particular cu fizica, si ca de-acum inainte oamenilor de stiinta le revine sarcina de « a purta mai departe torta cunoasterii ».

Mai sa fie ! Devine limpede ca aici avem de-a face cu un pattern de gandire. Atat religia cat si filosofia functioneaza, prin insasi natura lor, in domeniul speculatiei. Obiectul lor poate fi absolutul sau transcendentul, dar domeniul lor e unul in permanenta supus indoielii si ambele si-l asuma ca atare. Un finit, rational vorbind, nu poate avea acces deplin la infinit. Un limitat, la nelimitat. Religia nu face demonstratii despre existenta lui Doamne-Doamne (in fine, n-ar trebui sa faca, desi incercari in directia asta au mai existat, unele dintre ele chiar faimoase). Face doar apropieri piezise. De aceea necesita credinta (ceea ce nu neaga catusi de putin investigatia rationala, ba dimpotriva, o presupune). Si de aceea nici un sfant nu va spune despre sine insusi ca e sfant.

La fel si filosofia – filo-sofia – e dragoste de intelepciune, nu intelepciune. E cautare, nu statia terminus. Nici un filosof demn de acest nume nu a pretins vreodata ca a atins intelepciunea suprema, nici macar Hegel, desi a cochetat putintel cu ideea (Ideea ?). Hobbes, doar, a sustinut ca va prezenta un sistem filosofic la fel de incontestabil precum teoremele geometrice si ca, de fapt, ‘adevarata’ filosofie’ se-ncepe cu el. Estimp s-a mai descoperit si geometria ne-euclidiana, cat despre indisputabilitatea lui teoriei Hobbesiene nici nu mai are rost sa povestim.

Si cu asta ajungem la patternul lui Hawking : refuzul indoielii, setea de certitudini. La scara omeneasca, omul e de inteles – si asta din motive evidente. Asta nu scuza, insa, siluirea logica. Da. Poate ca nu e nevoie de Dumnezeu pentru a explica originile Universului. Da, poate ca nu exista viata de apoi. Cred, Doamne, ajuta necredintei mele. Da, poate ca nici nu exista intelepciune si poate ca totul este desertaciune si vanare de vant. Poate. Dar poate ca nu.

In momentul in care Hawking declara ca « nu e nevoie de Dumnezeu pentru a explica Universul » si o face in absenta unei teorii indisputabile, verificata stiintific (singur recunoaste ca M-theory e decomadata doar atat – o teorie promitatoare si nimic mai mult), se plaseaza automat in afara stiintei pe care pretinde ca o slujeste. Cand afirma raspicat ca nu exista viata de apoi – si o face punand in joc toata reputatia omului de stiinta – isi tradeaza vocatia, pentru simplul motiv ca nu poate avea certitudini stiintifice pe aceasta tema. Iar cand afirma ca filosofia, i.e., iubirea de intelepciune a murit, orice consideratii pe marginea purtatorilor vreunei flacari a cunoasterii isi pierd noima si aluneca, usurel, in penibil.

Repet, omeneste vorbind, dupa o asemenea viata aparent lispita de noima, ii pot intelege setea de certitudini demonstrabile matematice. I-o pot chiar admira. Dar asta nu ma-mpiedica sa-mi amintesc « schimbul de grafitti » de pe zidurile Sorbonei, pe vremea revoltelor studentesti din ’68 :

« Dumnezeu a murit ! – Nietzsche » a scris, cu litere de-o schioapa, un student inflacarat.

Dedesubt, o alta mana a adaugat sec :

“Nietzsche a murit! – Dumnezeu”

Pana la proba contrara, a doua afirmatie ramane singura demosntrabila stiintific.

…religia a murit, filosofia a murit, noroc ca Hawking se simte mai bine! by Alin Fumurescu

Oprah Winfrey lasă o moștenire spirituală controversată


Oprah Winfrey și-a luat rămas bun de la fanii show-ului ce-i poartă numele. Considerată „unul dintre cei mai influenți lideri spirituali” ai Americii, vedeta lasă o moștenire spirituală controversată și departe de creștinismul tradițional.

oprah_400După 25 de ani de spectacol de televiziune, realizatoarea Oprah Winfrey și-a luat rămas bun de la milioanele de fani. Ea anunțase încă din noiembrie 2009 faptul că în primăvara lui 2011 va renunța la show-ul care a făcut-o celebră. Pe 24 mai a înregistrat ultima emisiune, iar ultimele cuvinte ale lui Oprah au fost „A lui Dumnezeu să fie slava”. Dincolo de imaginea unui om de televiziune de mare succes, Oprah a atras atenția ca lider spiritual care a îmbrățișat spiritualitatea new-age. Născută și crescută într-o familie de baptiști, Oprah încă se declară creștină dar mărturisește că înțelegerea ei spirituală a evoluat.

Oprah a debutat în televiziune la Chicago, în 1984, cu un show matinal cu titlul „A.M. Chicago”. După numai o lună showul ei era numărul 1 pe piață. Un an mai târziu, emisiunea a fost redenumită „The Oprah Winfrey Show”. Până în 1998 producția a fost una generalistă, abordând problemele de zi cu zi din societatea americană. După anul 1998, când emisiunile ei au adus-o în fața justiției pentru acuze la adresa industriei cărnii de vită, Oprah a recunoscut că ar trebui să urmărească alte probleme ale oamenilor. Ca atare show-ul a fost rebranduit în „Change Your Life TV”. A început să aducă invitați în special din categoria autorilor de cărți de auto-educare. La început, reacțiile publicului au fost negative, acuzând-o că este „prea evanghelică”. Oprah s-a adaptat cererii publicului, s-a delimitat de creștinismul instituționalizat și a criticat instituțiile religioase. În schimb i-a încurajat pe oameni să caute mai departe experiențele spirituale.

În 1994, publicația Vanity Fair scria că „Oprah Winfrey, cu siguranță, are o mai mare influență asupra culturii, decât a oricărui rector de universitate, politician sau lider religios, probabil cu excepția Papei.” În anul 2002, cunoscuta publicație creștină Christianity Today remarca faptul că Oprah, „cu o audiență de 22 de milioane de telespectatori, a devenit unul dintre cei mai influenți lideri spirituali” ai Americii. ” În 2008, Oprah a făcut echipă cu influentul lider spiritual Eckhart Tolle, recomandând cartea acestuia cu titlul „A New Earth” (vezi video). Cartea a avut vânzări record și jumătate de milion de oameni din 100 de țări s-au înscris la seminarul online, realizat pe baza cărții, în care Oprah a făcut apel la „trezirea sinelui”. Pentru Oprah, Tolle „este un profet al vremurilor noastre”.

Știu foarte clar care este rolul și scopul meu în viață”, a mărturisit Oprah lui Piers Morgan la CNN, într-un interviu oferit în luna ianuarie. „Nu e vorba despre mine. Eu sunt mesagerul care aduce mesajul salvării, speranței, iertării, mulțumirii, al evoluării oamenilor la maximul capacității lor. Și eu sunt într-o călătorie personală. Iar drumul meu este acela de a-mi împlini exprimarea ultimă a persoanei mele ca ființă aici pe pământ.”

 

Washington Post observa că Oprah a folosit un limbaj elegant, non-religios, pentru a vorbi despre spiritualitate. Publicația afirmă că Oprah a ajuns o legendă vie a mișcării „spiritual dar nu religios”, care a adus în sufrageriile orășenilor diverși guru new-age și le-a îndemnat pe fanele ei să îmbrățișeze adevăratele scopuri ale vieții. Washington Post mai nota că Oprah a demonstrat fanilor ei că poți renunța la religie și merge mai departe în călătoria spirituală. Și publicația Huffington Post trece în revistă influența spirituală a lui Oprah Winfrey de-a lungul unui sfert de secol, menționând că Oprah a separat „spiritualitatea” de „religie”.

Kathryn Loften, profesor de studii religioase la Yale și autoarea cărții „Oprah: The Gospel of an Icon”, explică cheia succesului ei. „Ea este – prin rasă, sex și origini – o persoană cu totul în afara stabilimentului tradițional al puterii. Iar asta îi atrage pe oamenii care asociază religia cu o putere care controlează, cu dogme rigide sau o aderare la nivel social. Aceasta este o religie pentru cei care nu vor să fie religioși, dar vor să simtă revelația.” Loften vorbește despre modul în care „imperiul lui Oprah aduce a religie în societatea modernă”, întrucât nu vorbim de o sectă sau un grup de adepți, ci de milioane de telespectatori din 145 de țări unde show-ul a fost difuzat.

Jeremia Wright, fostul ei pastor din anii 80, când Oprah încă mergea la biserica Trinity United Church of Christ din Chicago, acuză faptul că celebritatea și banii au îndepărtat-o de biserica tradițională. „E ușor să dai a zecea parte din bani la biserică dacă ai salariul de câteva sute de dolari. Dar când faci 35 de milioane pe an atunci îi ceri lui Dumnezeu o renegociere a contractului.” Dincolo de aspectele ce țin de viața ca star, pastorul observă și alte dimensiuni: „Multora nu ne mai place cuvântul credință. Preferăm altul mai șic, spiritualitate. Suntem prinși de mentalitatea generată de Oprah.” În cele din urmă pastorul dă nota finală a activității fostei lui enoriașe: „A ajuns să creadă că Dumnezeu e peste tot, că Dumnezeu e în mine, că nu trebuie să mai merg la biserică, că nu trebuie să fac parte din adunarea credincioșilor, că pot să meditez, că pot să gândesc spiritual. Este o Evanghelie străină. Și nu are nimic de-a face cu biserica pe care a întemeiat-o Iisus Christos.”

Sursa: http://www.semneletimpului.ro

www.rascumparareamemoriei.ro – un an de la lansare


Cu un an în urmă, Vasilică Croitor lansa blogul răscumpărarea memoriei. După un an de activitate bilanțul este următorul:

Interesul stârnit de blog a depășit așteptările mele, cumulând într-un an 553.000 de accesări. Am scris în această perioadă 267 de articole, printre care se numără și documente publicate în facsimil. Am aprobat spre vizualizare peste 6077 de comentarii.

http://rascumparareamemoriei.wordpress.com

Arhiepiscopia Bucurestilor se sustine din „singura sursa constanta”: vanzarea lumanarilor, si nu din sumele „fabuloase de bani”, de la credinciosi.


lumanari ortodoxeSecretariatul Arhiepiscopiei Bucureştilor, ne informează:

Întrucât articolul din ziarul România Liberă, apărut în data de 23 mai 2011, intitulat „Donaţii: 11 milioane de euro, bani negri pentru Biserică” şi afirmaţiile făcute în cadrul emisiunii Megastory, difuzată de Realitatea TV în data de 21 mai 2011, sunt o prezentare tendenţioasă şi alarmistă, bazată mai mult pe ficţiune decât pe date concrete, pentru o corectă informare a opiniei publice precizăm următoarele:

1. Cele două materiale denigratoare dezinformează opinia publică şi calomniază Arhiepiscopia Bucureştilor, vorbind incorect despre sume fabuloase date de credincioşi bisericilor, ceea ce nu este adevărat. Cât despre sumele încasate din vânzarea vinului şi a lumânărilor produse de Arhiepiscopia Bucureştilor, precizăm că acestea sunt înregistrate în mod corect pe bază de factură, după toate regulile contabile în vigoare.


2. Lumânările produse de eparhie şi distribuite la parohii şi mănăstiri spre vânzare constituie singura sursă constantă pentru susţinerea eparhiei (a Arhiepiscopiei, protoieriilor, parohiilor şi mănăstirilor), întrucât fiecare unitate primeşte un anumit procent din vânzarea lumânărilor pentru a acoperi cheltuielile curente (facturi la utilităţi, salubrizare, impozite, salarii din fonduri proprii etc.), mai ales în această perioadă în care donaţiile credincioşilor sunt din ce în ce mai mici din cauza crizei economice şi a sărăciei care-i urmează. De la bugetul de Stat eparhiile nu mai primesc nicio contribuţie pentru cheltuielile menţionate anterior.

De asemenea, banii obţinuţi din vânzarea lumânărilor, obiectelor şi cărţilor bisericeşti sunt folosiţi pentru susţinerea activităţilor social-filantropice şi cultural-misionare ale eparhiei.

3. În ceea ce priveşte vinul bisericesc, care prea adesea inspiră unor reporteri „o beţie de cuvinte” critice, acesta este vin produs din via Arhiepiscopiei Bucureştilor, păstrată chiar şi în timpul regimului comunist, întrucât vinul bisericesc are un specific aparte în ceea ce priveşte prepararea lui, conform tradiţiei liturgice ortodoxe. Aşadar, Arhiepiscopia Bucureştilor nu distribuie parohiilor şi mănăstirilor vin procurat din alte surse, ci propriul său vin, pentru a fi folosit în activităţile liturgice şi pentru a acoperi o parte din cheltuielile legate de susţinerea producţiei de vin a eparhiei din care fac parte aceste unităţi de cult. Preţul vinului produs de Arhiepiscopia Bucureştilor este unul accesibil şi chiar modest, în raport cu preţul pieţei.

Aşadar, insinuarea că vinul ar fi scump este o atitudine calomniatoare, iar afirmaţia că vinul ar fi acru este o dezinformare, întrucât vinul Arhiepiscopiei este unul demidulce. Arhiepiscopia Bucureştilor nu livrează parohiilor vin acru, însă gustul acestuia se poate schimba dacă nu a fost păstrat corespunzător, iar dacă vreo parohie ar fi constatat un astfel de caz, ea avea posibilitatea returnării vinului la crama Centrului eparhial. Era mai corect din partea jurnaliştilor să precizeze care parohie anume a primit vin acru, pentru a putea verifica afirmaţia. Prin urmare, acuzaţia că vinul este acru are ca scop „înăcrirea” articolului pentru a fi cât mai denigrator la adresa Centrului eparhial.

4. Cât priveşte acuzarea Pr. Ioan Alexandrescu, de la parohia Chitila I, privind o falsificare a diplomelor de studii, persoanele care susţin aceasta o fac din răzbunare, deoarece au pierdut unele avantaje venite din partea parohiei Chitila I. Cercetarea cazului privind presupusa falsificare a diplomei de studii a fost făcută de Sectorul Juridic şi Serviciul Personal al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care au constatat că actele personale depuse de Pr. Ioan Alexandrescu la momentul numirii sale în postul de preot la parohia Buda, protoieria Câmpina (în anul 1998), sunt autentice şi nu au nici o legătură cu actele cumnatului său decedat, teologul Gheorghe Postolachi.

Arhiepiscopia Bucureştilor permite autorităţilor abilitate să verifice aceste acte ale Preotului Ioan Alexandrescu în baza cărora s-a făcut numirea în postul de preot.

În concluzie, se poate înţelege uşor că repetarea periodică şi sistematică a aceloraşi acuzaţii la adresa Arhiepiscopiei Bucureştilor, nu are ca scop informarea corectă a publicului, ci diminuarea credibilităţii Bisericii în societate, potrivit unui plan concertat şi adaptat la perioada de criză economică actuală – informeaza centrul de Presa al patriarhiei Romane.

Articolul la care face referire Arhiepiscopia Bucurestilor, atragand atentia asupra lui, aici: Donaţii: 11 milioane de euro, bani negri pentru Biserică , de Monica Bonea

http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro

Donaţii de 11 milioane de euro, bani negri pentru Biserică


Bucureştenii au lăsat anul trecut 18 milioane de euro la biserică, dar pentru peste 60% din aceste donaţii nu au primit chitanţă, arată un sondaj făcut de SNSPA. Tot fără ca sumele să fie înregistrate, Arhiepiscopia Bucureştiului obligă parohiile să cumpere vin şi lumânări din producţia proprie.Numărul celor care au dat la biserică sume mai mici de 50 de lei este de 33%, potrivit sondajului „Cartografierea socială a Bucureştiului”. Anul trecut, ponderea era de 25%. Între 51 şi 100 de lei au dat 10% din bucureşteni dublu faţă de anul trecut, în timp ce procentul celor care au dat între 100 de lei şi 500 de lei s-a triplat, la 9%. Mai mult de 500 de lei au donat bisericii 2% din bucureşteni. Procentul celor care spun că nu au dat nici un ban la biserică a crescut de patru ori, de la 3% la 12%. La sondaj au răspuns 66% din persoanele abordate.

Extrapolând datele din sondaj, rezultă că un bucureştean, indiferent de religie, a donat în medie 120 de lei (aproximativ 30 de euro), iar în total, la biserică s-au strâns anul trecut 18 milioane de euro. Dar 63% dintre respondenţi recunosc că nu au primit bon pentru donaţia făcută, astfel că pentru 11,3 milioane de euro biserica nu a dat socoteală.

Tot fără ştirea Fiscului, Arhiepiscopia Bucureştilor cere parohiilor să cumpere 120 de sticle cu vin şi să îi oblige pe credincioşi să cumpere lumânări făcute de eparhie, relata Realitatea TV. Mai mut, preoţii se plâng că vinul pe care trebuie să-l cumpere este acru şi scump, astfel că nu poate fi băut. La Ciocăneşti, judeţul Dâmboviţa, preotul i-a ameninţat pe enoriaşi că vor primi amendă de 5.000 de lei noi dacă aprind alte lumânări decât cele vândute în biserică şi spune că a decis acest lucru de teama controalelor de la Episcopie.

Reprezentanţii BOR nu au putut fi contactaţi ieri pentru a comenta informaţiile.

 63% dintre bucureşteni recunosc că nu au primit chitanţă pentru banii donaţi bisericii. În medie, respondenţii au donat 120 de lei anul trecut.

http://www.romanialibera.ro

Arhiepiscopia Bucuresștilor susține că singura sursă constantă de venit pentru Biserică provine din vânzarea lumânărilor. Citiți răspunsul aici: Arhiepiscopia Bucurestilor se sustine din „singura sursa constanta”: vanzarea lumanarilor, si nu din sumele „fabuloase de bani”, de la credinciosi.