Memorialul durerii – Episodul 26 p.1- „Dacă zidurile ar putea vorbi… Richard Wurmbrand”
Un documentar cutremurător despre viata lui Richard Wurmbrand
Partajează asta:
Structura confesională a populaţiei (2010)
| Confesiunea | Număr membri | Procentul |
| Biserica Ortodoxă Română | 18 817 975 | 86,79% |
| Biserica Romano Catolică | 1 026 429 | 4,73% |
| Biserica Română Unită cu Roma, Greco catolică | 191 556 | 0,88% |
| Biserica Reformată | 701 007 | 3,26% |
| Biserica Evanghelică Confesio Augustana | 8 716 | 0,04% |
| Biserica Evanghelică Lutherană | 27 112 | 0,12% |
| Biserica Unitariană | 66 944 | 0,30% |
| Biserica Armeană | 687 | 0,003% |
| Biserica Creştină Rusă de Rit Vechi | 38 147 | 0,17% |
| Uniunea Bisericilor Baptiste | 126 639 | 0,58% |
| Uniunea Penticostală – Biserica lui Dumnezeu Apostolică | 324 462 | 1,49% |
| Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea | 93 670 | 0,43% |
| Biserica creştină după Evanghelie | 44 476 | 0,20% |
| Biserica Evanghelică Română | 18 178 | 0,08% |
| Cultul Musulman | 67 257 | 0,31% |
| Cultul Mozaic | 6 057 | 0,02% |
| Organizaţia religioasă „Martorii lui Iehova” | 80 000 | 0,36% |
Total populaţie: 21 680 974 (Sursă: Institutul Naţional de Statistică – Recensământul din 2002)
Sursa: Radio România Actualități
Partajează asta:
Emisiuni religioase la Radio România din 1928
Spaţiile religioase şi-au găsit locul în programul radio de la începuturi cu o pauză de 50 de ani în timpul comunismului.
Relaţia omului cu Dumnezeu a fost de la început în atenţia celor care au făcut Radio în România.
În 1928, la 11 noiembrie, o primă emisiune religioasă era difuzată din studioul de la Bucureşti. Era de fapt o predică duminicală rostită în direct de părintele Manea Popescu, preot la capela Bisericii Sfânta Vineri din Bucureşti.
De altfel, toate emisiunile erau în direct atunci şi în fiecare duminică şi sărbători, mai mullţi preoţi din Bucureşti, buni predicatori, veneau la radio ca să adreseze ascultătorilor cuvântul Domnului.
Din 1930, în programul Radio este introdusă la început rugăciunea „Tatăl nostru”, o tradiţie care se păstrează şi astăzi. La ora 5.00, Radio România Actualităţi îşi deschide programul cu imnul naţional şi rugăciunea „Tatăl nostru”.
E de fapt o tradiţie reluată în 1990, pentru că în perioada comunismului, mai bine de 50 de ani, nici rugăciunea, nici vreo emisiune religioasă nu s-au auzit la radio.
Prima transmisiune în direct a Liturghiei a avut loc pe undele radio la 9 octombrie 1932, dar nu de la Patriarhie, ci de la biserica Sfântul Silvestru din Bucureşti. Prima transmisiune de la Patriarhie a fost realizată în acelaşi an de Crăciun, când patriarhul Miron Cristea a rostit şi cuvântul pastoral de Naşterea Domnului.
De la începuturile radioului (1928) până în 1948 au vorbit la microfon pe subiecte religioase mau multe personalităţi ale vieţii publice: patriarhii Miron Cristea şi Nicodim Munteanu, Mitropolitul Tit Simedrea, Gala Galaction, Nichifor Crainic, preoţii Constantin Bobulescu, Nae Popescu, Vasile Vasilachi.
Tradiţia de 82 de ani continuă la Radio România, pentru că omul – ascultătorul – are trup şi suflet, iar credinţa umple sufletul.
Partajează asta:
Criza valorilor în societatea romaneasca contemporana
Sub titlul ,,Lipsa educației religioase, cauză a crizei duhovnicești” catholica.ro preia un articol apărut în ziarul Lumina care vorbește despre criza valorilor religioase în societatea postcomunistă. Vorbim de o societate pentru a cărei libertate ,,s-a vărsat sânge în 1989 și care s-a transformat într-o libertate de a respinge pe Dumnezeu”. Autorul articolului decriptează și modului în care comunismul a modelat viețile și percepțiile oamenilor, precum și răspunsul societății față de aceste impuneri. O analiză similară într-o anumită măsură a fost realizată de către Dănuț Mănăstireanu pe blogul Persona care a publicat printre altele și un interviu despre mentalități comuniste în bisericile evanghelice.
Societatea românească postdecembristă este una total diferită fată de cea dinainte de 1989. Oamenii de astăzi sunt total schimbați din aproape toate punctele de vedere. Au o mentalitate nouă, sisteme de referință a valorilor diferite, condiții de trai diferite. Însă cele mai mari schimbări sunt în plan duhovnicesc, simțindu-se o tot mai profundă criză spirituală. Astfel începe un articol analiză apărut duminică în Ziarul Lumina. Şi continuă: am devenit bogați din punct de vedere material, însă am sărăcit tot mai mult spiritual, libertatea pentru care s-a vărsat sânge în 1989 transformându-se într-o libertate de a respinge pe Dumnezeu, într-o libertate aducătoare de moarte sufletească.
Începutul degringoladei spirituale a fost dat de perioada comunistă, când oamenii erau împiedicați prin diferite metode să meargă la biserică, iar preoților le era interzisă cateheza. Controlul tot mai intens al organelor de opresiune asupra vieții religioase a transformat omul într-un individ needucat spiritual. “Este o mare deosebire între credincioșii noștri dinainte de 1989 şi cei de după Revoluție. În primul rând, atunci oamenii veneau la biserică dintr-un fel de răzbunare, deoarece aici era singurul loc în care puteau găsi un strop de libertate. Oamenii erau sătui de situația apăsătoare la care asistau zilnic, de întreg peisajul pe care îl vedeau, de programele de televiziune mereu aceleași. Veneau la biserică într-un fel de semn de protest. Găseau liniștea de care aveau nevoie și o satisfacție în biserică” (…)
Sursa: Catholica.ro (26.01.2011) preluând informația de aici
Partajează asta:
Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona
„Confesiunea de la Westminster este o mărturisire de credinţă reformată, aflată în tradiţia teologiei calviniste. Deşi a fost elaborată de Sinodul de la Westminster din 1646, al Bisericii Angliei, ea a devenit, şi continuă să fie „standardul subordonat” [în raport cu Sfânta Scriptură] pentru doctrină în Biserica Scoţiei şi a avut o mare influenţă în Bisericile Prezbiteriene din lumea întreagă (a fost adoptată, de asemenea, cu diverse modificări, de unii dintre congregaţionalişti şi chiar de unii dintre baptişti).
Partajează asta:
Costel Ghioanca, Scurta prezentare a Bisericilor Emergente. Articol in Revista Crestinul Azi
Scurtă prezentare a Bisericilor Emergente
Multor oameni le place să fie la modă și să-și îmbunătățească continuu stilul de viață căutând cel mai nou lucru de pe piață. Dacă mutăm ideea în spațiul spiritual putem pune întrebările: care este ultima modă în materie de eclesiologie? Sau, cum trebuie să arate biserica în mileniul al III-lea?
Un posibil răspuns la aceste întrebări îl oferă așa-numitele „biserici emergente”.Cei care susțin acestă mișcare sunt de părere că bisericile emergente reprezintă tipul de biserică de care are nevoie societatea de astăzi, adică, cea postmodernă. Dacă vrem să fim relevanți în societate și să ne îndeplinim mandatul pe care ni l-a lăsat Dumnezeu, atunci trebuie să fim o biserică emergentă!
Datorită spațiului restrâns, vom da răspuns doar la două întrebări care vor oferi cititorului o scurtă incursiune în lumea acestor biserici:1. Ce sunt bisericile emergente?
Termenul „emergent” face trimitere la ceva ce este în dezvoltare, în formare, căutând o anumită țintă. Poate că cea mai scurtă definiție a bisericilor emergente ar fi că ele sunt „biserici în mișcare”. Aceasta înseamnă că bisericile se mulează pe cultură și se mișcă odată cu ea fiind dispuse oricând la schimbare de dragul de a-și păstra relevanța. Menționăm că vorbim aici atât de o schimbare a formelor cât și, în anumite cazuri, de o schimbare a doctrinelor. Deocamdată bisericile emergente s-au dezvoltat cu precădre în Marea Britanie, SUA și Australia dar influențele lor sunt tot mai resimțite și în alte părți. Mai este important de reținut aici că aceste biserici se doresc a fi o mișcare în cadrul mai larg al bisericilor evanghelice.2. Care sunt caracteristicile bisericilor emergente?
Întâi de toate, este bine de știut că nu toate bisericile emergente sunt la fel. Ed Stetzer, un cunoscut misiologist, observă că în ceea ce privește dezvoltarea bisericii emergente s-au conturat trei direcții:
Relevanții- care sunt conservatori din punct de vedere teologic și care nu au un interes în a remodela teologia. Ei sunt interesați de modernizarea stilurilor de închinare, a stilurilor de predicare și a structurilor de conducere bisericească. Sunt implicați în plantare de biserici, scopul lor fiind de a fi relevanți în cultura postmodernă, atrăgând cu precădere generația tânără.Reconstrucționiștii- doresc o modificare mai profundă a formelor. Ei propun o biserică mai puțin formală, incarnațională și organică, precum bisericile din case. Reconstrucționiștii resping ideea de instituție și de mega-biserici și vor ca biserica să fie de fapt o părtășie în grupuri mici în care fiecare să se simtă ca într-o familie.
Revizioniștii- sunt liberali din punct de vedere teologic și pun sub semnul întrebării doctrine evanghelice de bază, întrucât ei critică modul în care aceste doctrine sunt potrivite pentru lumea postmodernă. De la învățături legate de Evanghelie, convertire, păcat, mântuire, eschatologie etc., totul poate fi reconsiderat dă către revizioniști.
Există în general nouă caracteristici care se regăsesc în doctrinele și practicile celor trei nuanțe de biserici emergente care au fost prezentate. La fiecare dintre ele vom arăta doar ideea de bază:
2.1. Identificare cu Isus- avem o invitație din partea lui Dumnezeu de a participa alături de Isus la actul de răscumpărare a lumii. Aceasta se face prin slujire și iertare.
2.2. Transformarea spațiului secular- pentru mișcarea emergentă nu există împărțirea sacru/secular. Toate domeniile vieții sunt spirituale.
2.3. Trăire în spiritul comunității- biserica înseamnă relații strânse și orice fel de întâlnire trebuie să ofere un sentiment al comunității.
2.4. Bunăvoință față de cel străin- cei străini trebuie incluși în comunitate și acceptați așa cum sunt.
2.5. Slujire cu generozitate- creștinii trebuie să fie preocupați de nevoile imediate ale semenilor și apoi de cele mai profunde.
2.6. Închinare participativă- toată lumea este implicată în închinare. Sunt încurajate interacțiunea și dialogul.
2.7. Utilizarea darului creativității- creativitatea este în ea însăși o închinare. Credincioșii se pot închina Domnului prin autenticitate și artă.
2.8. Conducere comunitară- conducerea nu se bazează pe poziții ci pe pasiune. Fiecare conduce acolo unde pasiunea sa este mare.
2.9. Unirea spiritualității antice cu cea contemporană- spiritualitatea antică trebuie reînviată pentru că ea integrează în închinare atât mintea cât și trupul. Ritualul, liturghia, rugăciunea contemplativă etc., sunt văzute ca pozitive.CONCLUZII
1.Fiecare din cele nouă caracteristici poate fi privită dintr-o perspectivă mai conservatoare (relevanții și reconstrucționiștii) sau liberală (revizioniștii).
2. Din nefericire, cea mai răspândită și mai cunoscută este ramura bisericilor emergente liberale.
3. Există influențe ale bisericilor emergente și în lumea evanghelică din România? Poate că da, într-o anumită măsură. Subiectul rămâne unul deschis. Cert este că trebuie să învățăm din ceea ce este bun dar și să fim pregătiți să rămânem lângă adevăr într-o lume în care ideile otrăvitoare circulă cu o asemenea viteză.Costel Ghioanca
Articol apărut în Revista Creștinul Azi (2010) și publicat pe site-ul istorieevanghelica.ro cu acordul autorului.
Articole similare.
Bisericile-emergente vestice din perspectiva baptista romanească -ediția a II- a
Costel Ghioanca, Bisericile emergente vestice din perspectiva baptista romanească
Partajează asta:
Memorialul durerii poate fi vizionat on-line pe Istorie evanghelica
Documentarul Memorialul Durerii realizat de către Lucia Hossu Longin va putea fi vizionat curând integral pe site-ul Istorie evanghelică. Până atunci puteți urmări episoadele încărcate în cadrul paginii dedicate acestui documentar care-i poartă numele sau individual în cadrul paginii principale.
Pagina Memorialul Durerii pe site-ul Istorie evanghelică
https://istorieevanghelica.ro/memorialul-durerii/
Episoadele pot fi vizionate si separat după cum urmează:
Memorialul Durerii – Episodul 1 – Primii Partizani
Memorialul Durerii – Episodul 2 – Recurs in cazul Motrescu
Memorialul Durerii – Episodul 3 – Baietii din munti
Memorialul Durerii – Episodul 4 – Mogos si Mazilu
Memorialul Durerii – Episodul 5 – Studenţii
Memorialul Durerii – Episodul 6 – Drumul spre Grecia duce la Jilava
Memorialul Durerii – Episodul 7 – Demonul din călimară
Memorialul Durerii – Episodul 8 – Marea Finanţă în proces
Memorialul Durerii – Episodul 9 – Să nu ne răzbunaţi
Memorialul Durerii – Episodul 10 – Procesul elitelor politice
Memorialul Durerii – Episodul 11 – Experimentul Piteşti
Memorialul Durerii – Episodul 12 – Deportarea
Memorialul Durerii – Episodul 13 – Drama bisericii greco-catolice
Memorialul Durerii – Episodul 15 – Noua Academie Română
Memorialul Durerii – Episodul 14 – Sistemul concentraţionar
Memorialul Durerii – Episodul 16 – Cu Dumnezeu în catacombe
Memorialul Durerii – Episodul 17 – Un spatiu însetat de libertate
Memorialul Durerii – Episodul 18 – Colectivizarea din Vrancea
Memorialul Durerii – Episodul 19 – Noaptea de înviere în minele de plumb
Memorialul Durerii – Episodul 20 – Lagărele din Balta Brăilei
Memorialul Durerii – Episodul 21 – Voi staţi şi vă uitaţi şi pe Dunăre curg cadavre
Memorialul Durerii – Episodul 22 – Mişcările studenţeşti din anul 1956
Partajează asta:
Costel Ghioanca, Bisericile emergente vestice din perspectiva baptista romaneasca
Costel Ghioancă este și autorul unei cărți despre Bisericile emergente vestice din perspectiva baptistă românească. prin intermediul acestei cărți, autorul realizează o incursiune în teologia emrgentă prezentând elementele pozitive și negative ale modului de închinare care se practică în cadrul acestor biserici.
Costel Ghioancă, șef de promoție la Institutul Teologic Baptsit din București, doctorand al Universității București și asistentul Prof. Dr. Vasile Talpoș, rectorul Institutului, a realizat o incursiune în teologia și practica bisericilor emergente prin intermediul carții Bisericile Emergente vestice. Elementele cheie ale cărții se regăsesc în cadrul următorului articol: https://istorieevanghelica.ro/2010/11/03/bisericile-emergente-vestice-din-perspectiva-baptista-romaneasca-editia-ii/
O prezentare mai detaliată gașiți aici: http://mariuscruceru.ro/2010/08/06/bisericile-emergente-vestice/ unde se află și următorul comentariu:
Costel Ghioancă says: noiembrie 6, 2010 la 5:05 pm
Permiteți-mi să intervin și eu pentru a face câteva precizări:
1. Mi se pare ciudat că trăim într-o lume plină de tensiuni (cele mai multe, devastatoare) care ne forțează să ne acceptăm limitele, nimicnicia, paradoxurile, șocurile etc. , și cu toate acestea ne este greu să acceptăm și tensiunile teologice. Vrem să explicăm totul și asta se poate doar trăgând întreaga discuție într-o extremă, și, evdient, greșind. Cred că și cele mai multe biserici emergente au căzut în această capcană: supralicitează aspectul prezent al Împărăției lui Dumnezeu.2. În ce privește părerea mea față de bisericile emergente, optez pentru o abordare deschisă. Se poate vedea acest lucru și în carte, unde aloc spațiu mare pentru caracterisitcile bisericilor emergente și unde găsesc și aspecte pozitive în cadrul mișcării.
3. Îmi place să fiu critic știind că și alții au Duhul Sfânt (chiar și în biserica emergentă) și că Dumnezeu îmi poate vorbi prin ei, dar nu înghit gogoșile pe nerăsuflate. Am totuși un etalon: Scriptura. Dincolo de gusturi, subiectivism și preferințe culturale, cred că Biblia are un mesaj universal valabil ,care se pierde în momentul în care nu știm să trăim cu tensiunile teologice.
4. Nu am avut scopul de a face o analiză detaliată a predicii lui Edwards și a contextului în care ea a apărut. Eu critic cartea lui Chalke în mai multe puncte (nu atât de mult cât se putea face) iar predica lui Edwards este doar unul din ele.
5. În sfâșit, spun și eu cu toată inima: Să învățăm de la alții, să fim deschiși și smeriți dar să nu ne pierdem identitatea doar de dragul de a fi contemporani și relevanți.
Mulțumesc.
După ce i-am semnalat articolul despre bisericile emergente apărut pe blogul lui Marius Cruceru, Costel a scris următorul comentariu:
Costel Ghioancă says: ianuarie 22, 2011 la 4:49 pm
Cred ca discuția despre bisericile emergente este încă la început la noi în țara dar nu am nicio îndoială că în anii care vor urma ea va capta atenția multor teologi.
Eu sunt interesat de acest subiect drept pentru care am și publicat o carte cu titlul: Bisericile emergente vestice din perspectivă bapistă românească. Fratele Marius chiar a avut bunăvoința și a făcut o recenzie a primei ediții pe care a publicat-o pe acest blog. A doua ediție poate fi găsită pe http://www.risoprint.roNu am pretenția că totul este clar despre bisericile emergente (nici măcar pentru ei lucrurile nu sunt clare) dar am sintetizat într-un articolasș câteva idei care au fost dezvoltate în cartea mai sus menționată. Articolul a fost publicat în Creștinul Azi.
Pentru cei care vor o scurtă prezentare a bisericilor emergente redau în continuare acest mic articol:
Scurtă prezentare a Bisericilor Emergente
Partajează asta:
Religia bate ateismul în China
Doar 15% dintre locuitorii celei mai populate ţări din lume sunt atei. Restul de 85% au anumite credinţe sau aparţin unei anumite religii.
Concluziile reies din studiul Chinese Spiritual Life Survey. Studiul a fost condus de sociologul Fenggang Yang de la Universitatea Purdue.
Începând de la grădiniţă şi până la cursurile universitare, chinezii sunt îndoctrinaţi cu ateism. Membrii Partidului Comunist Chinez şi cei ai Ligii de Tineret sunt obligaţi să fie atei. În ciuda acestui fapt, 17% dintre ei au declarat că aderă la o anumită religie. Un procent de 65% dintre ei au declarat că au practicat anumite ritualuri religioase pe parcursul ultimelor 12 luni.
Ideea că poporul chinez ar fi unul secular, interesat prea puţin de religie sau chiar deloc, este un „prostească”, a declarat sociologul Rodney Stark, de la Universitatea Baylor, unul dintre cei care au participat la realizarea studiului. Chinezii „formează o mulţime de persoane de-a dreptul religioase, dacă stai să urmăreşti ceea ce fac”.
Autorităţile chineze susţin că numărul apartenenţilor la diferite religii se ridică la 100.000.000. Totuşi, conform unor estimări, doar numărul creştinilor din China se ridică la cca. 130.000.000, notează huffingtonpost.com.
Studiul a arătat că religia majoritară, în China, este budismul. Aproximativ 185.000.000 de chinezi (adică 18% din populaţia ţării) se declară budişti. Apoi, 31% dintre respondenţi au recunoscut că aderă la cel puţin una dintre credinţele specifice budismului sau că au participat la cel puţin un ritual specific acestei religii. Peste 12% dintre membrii Partidului Comunist Chinez se consideră budişti.
Adepţi ai religiei creştine se declară cca. 33.000.000 de chinezi. Alţi 40.000.000 susţin că ei cred în existenţa lui Iisus Christos sau că au participat la activităţi specifice religiei creştine. Autorii studiului apreciază că numărul minim al creştinilor din China ar putea să fie, în cel mai rău caz, de 60.000.000. Ei mai menţionează că unele biserici au între 3.000 şi 4.000 de membri.
Rezultatele studiului arată că 754.000.000 de chinezi sunt implicaţi în diverse forme ale cultului străbunilor. Aceasta implică participarea la ritualurile de la templele dedicate străbunilor, vizitarea cimitirelor pentru venerarea spiritelor străbunilor etc.
Apartenenţa religioasă poate să aibă consecinţe negative în China, consecinţe care variază de la pierderea locului de muncă până la detenţie. Cei care sunt adepţi ai unor religii interzise de autorităţi sunt în pericolul de a fi trimişi în lagăre de muncă. Acesta este motivul pentru care autorii studiului apreciază că unii dintre respondenţi, chiar dacă li s-a oferit protecţia anonimatului, au ezitat în a-şi recunoaşte apartenenţa la o anumită religie sau interesul pentru practici religioase.
După 13 ani de măsuri represive, cu intenţia de a elimina religia din China, unii oficiali chinezi au ajuns la concluzia că „religia nu poate să fie oprită”, a declarat Yang.
Studiul Chinese Spiritual Life Survey a implicat intervievarea a 7.021 de respondenţi cu vârste de peste 16 ani. A fost susţinut financiar de Fundaţia John Templeton. Echipa care a participat la realizarea studiului a inclus specialişti de la Universitatea Princeton, Universitatea Peking, Universitatea Naţională din Taiwan.
Articol preluat de pe site-ul semneletimpului.ro (24 ianuarie 2011)
Partajează asta:
Un misionar vorbeşte despre evanghelizarea secretă din China
„Chinezii neagă creştinismul fiindcă au fost educaţi să creadă într-o evoluţie naturală, fără Dumnezeu. În mintea lor sunt siguri că Dumnezeu nu există. Ei cred în ei înşişi şi în bani.” Aşa se văd chinezii și China prin ochii unui misionar creştin.
„Merg din casă în casă,” povesteşte pentru Christian Telegraph misionarul, al cărui nume nu a fost dezvăluit pentru a-l proteja. „E foarte, foarte periculos. Oamenii pe care i-am vizitat până acum nu au spus nimic despre mine guvernului,” explică misionarul, dar adaugă că nu știe niciodată dacă oamenii cu care vorbeşte îl vor reclama sau nu.
Mediul religios chinez este marcat de trecutul politic al ţării. „Mulţi oameni încă au încredere în Mao Zedong… Am vizitat diverse case în care oamenii se închină în faţa fotografiei lui.” În ciuda acestei realităţi şi a faptului că cei mai mulţi chinezi au fost educaţi să „creadă în ei înşişi, să nege existenţa vreunui Dumnezeu sau a vreunui lucru supranatural… tinerii sunt foarte deschişi”, povesteşte misionarul.
Religiozitatea chinezilor e prezentă în statistici. Primul sondaj de mari proporţii referitor la credinţele religioase ale chinezilor, efectuat în 2006, a relevat că 31,4% din populaţie se declară religioasă. Raportând eşantionul de 4.500 de subiecţi la numărul total al chinezilor, se ajunge la un număr de peste 300 de milioane de credincioşi, de trei ori mai mult decât estimările oficiale anterioare ale Chinei ateiste.
După prăbuşirea regimului lui Mao, atmosfera politică s-a relaxat, iar oamenii s-au îndreptat spre religie, pentru a găsi alinare, explica în luna iulie pentru NPR, Liu Zhongyiu, profesorul de la Universitatea Normală din China de Est (Shanghai) care a coordonat aplicarea sondajului.
Răspândirea creștinismului în rândul populației chineze reprezintă o „creștere unică și explozivă”, aprecia într-un interviu acordat portalului Christian Today, în luna august, Mathews George Chunakara, directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Mărturie Publică al Consiliul Mondial al Bisericilor (WCC). Chunakara comentează că „nu doar clasele defavorizate îmbrățișează creștinismul, ci și cei bogați și cei educați, de asemenea,” oferind exemplele Beijingului și Shanghaiului ca dovadă a acestui fapt.
Potrivit aceleiaşi surse, dacă în 1970, numărul creștinilor din China se apropia de 13 milioane, estimările prezente ajung până la 130 de milioane de persoane.
În prezent, în China există două tipuri de biserică: cele recunoscute de stat şi cele subterane. ”Creştinii din bisericile subterane spun despre comunităţile de credincioşi din bisericile înregistrate că se încred mai degrabă în guvern, nu în Dumnezeu”. De aceea, unii dintre creştinii din bisericile subterane nu discută cu cei din bisericile recunoscute de stat pentru că nu au încredere în ei, a mai dezvăluit misionarul creștin.
Sunt însă și reprezentați creștini care văd o oportunitate în recunoaşterea bisericilor de către guvern. Chinezii care nu fac parte din aşa-numita biserică subterană, ci care s-au înregistrat oficial ca membrii ai bisericii, „au libertatea de a se închina, atâta timp cât fac lucrul acesta în biserică. Este o oportunitate extraordinară. Dacă acţionăm legal şi în limitele legii, putem lucra prin biserica înregistrată legal, care este foarte dispusă să răspândească Evanghelia în acest timp”, a declarat la începutul lunii septembrie, pentru Christian Telegraph, Jonathon Brooks, directorul organizaţiei misionare „Vocea Chinei şi a Asiei”.
Articol preluat de pe site-ul semneletimpului.ro (6 octombrie 2010)
