Arhive etichetă: apariții editoriale

Apariții editoriale (34) – Vasile Bel, Teofil Mihoc – Ioan Bălănean. Un pastor cu viziune: 130 de ani de la naștere


Vasile Bel, Teofil Mihoc, Ioan Bălănean

Cu prilejul împlinirii anul acesta a 130 de ani de la nașterea pastorului Ioan Bălănean, Vasile Bel alături de Teofil Mihoc ne oferă o lucrare despre viața și activitatea acestuia. Autorii doresc „ca modelul dânsului (al lui Bălănean Ioan) de dăruire și pasiune, să fie un imbold pentru credincioși, să-L slujească din toată inima pe Dumnezeu.” (pp. 10-11).

Născut într-o familie de credincioși ortodocși la 11 septembrie 1885, Ioan Bălănean aude Cuvântul Domnului și este botezat la 31 iulie 1904 de fratele Ioan Țirban în localitatea Brebi. Va muri în luna martie 1964 la Jibou.

„Deși era recunoscut ca un predicator bun încă din anul 1910, fr. Bălănean a fost ordinat în anul 19173 ca pastor în cercul Sălaj, dar străbate meleagurile noastre străbune din zona Maramureșului, Baia Mare, Satu Mare, spre Oradea, Cluj, pe toată zona Someșului. A plecat ca un neînfricat față de vitregiile din acea vreme, a știut că are cu el un braț atotputernic, că are un scut ce-l apără, că se încrede în Dumnezeul atotputernic și biruitor. Actul ordinării a fost îndeplinit tot de către fratele Țirban. După botez se mută în Jibou, localitate mai centrală, care avea și gară, de unde se putea deplasa mult mai ușor în localitățile din zonă. Mutându-se în Jibou începe plantarea bisericii și în acest oraș.” (p. 14).

De menționat și un fapt deloc lipsit de importanță, acela că „S-a dăruit, trup și suflet, cu tot ce a avut în lucrarea de propovăduire a Evangheliei, în plantarea de noi biserici și în creșterea credincioșilor. A fost implicat în conducerea Comunității Baptiste Oradia-Mare fiind ales ca președinte al cercului Sălaj. Acest cerc cuprindea în 1939 peste 800 de membri botezați, iar cele mai mari biserici erau în localitățile: Cuceu, Brebi, Cehei, Jac, Pecei și Domnin.” (p. 16). După cum menționează autorii acestei lucrări biografice, Ioan Bălănean a slujit timp de 60 de ani „în județele Satu Mare, Maramureș și parte din Bihor și Cluj. A fost ales în comitetul de conducere al Comunității Bihor, Comunitate ce se întindea până la Sighet. A alergat mult, a botezat mult popor, îndeplinindu-și foarte bine slujba.” (p.17)

Ca un lucru inedit menționăm și faptul că Ioan Bălănean l-a botezat în anul 1946 pe pe Taloș Alexa (tatăl pastorului Vasile Alexandru Taloș n.n.), în 1946, în Jibou, iar mai târziu îl va încuraja să propovăduiască Evanghelia, fiind ordinat, în 1960, în funcția de diacon al bisericii din Jibou. Tot astfel, în 1969 (Taloș Alexa) este ales ca și pastor al bisericii din Zalău, Peceiu și în cercul de biserici de pe valea Agrijului, până în 1985.” (p. 17)

Iată pe scurt portretul unui pastor vizionar, al unui om cu o „viață pusă în slujba Domnului”, relatată de către doi pastori, Vasile Bel și Teofil Mihoc, din zona unde Ioan Bălănean a slujit. Vorbim de un om care și-a pus viața în mâna Domnului și a primit de la Acesta viziune și putere pentru lucrarea de vestire a Evangheliei în ciuda persecuțiilor și constrângerilor la care a trebuit să facă față.

Prin viața sa și acțiunile sale el constituie nu numai un model de slujire, ci și unul de credincioșie în urmarea lui Cristos.

Apariții editoriale (33) – Vasile Bel, Biserica Creștină Baptistă Română din Baia Mare 1930-1990. Istorie și reflecții


Vasile Bel, BCB Română din Baia Mare 1930-1990

Pastorul Vasile Bel, un pasionat al istoriei baptiștilor din România, autorul cărții Lupta credinței. Istoria credinței baptiste în județul Maramureș, a mai realizat o carte de istorie locală. Este vorba de lucrarea de istorie și reflecții despre Biserica Creștină Baptistă Română din Baia Mare în perioada 1930-1990.

O astfel de lucrare își găsește locul printre alte lucrări similare având rolul nu numai de a documenta istoria unei comunități locale pe parcursul unei perioade atât de îndelungate, 1930-1990, dar și acela de a aduce la lumină fapte și argumente, biografii ale unor oameni deosebiți. O astfel de lucrare este cu atât mai importantă, cu cât trăim într-o perioadă de relativism în care Adevărul nu mai este unul absolut, iar identitatea este într-o continuă definire.

Îl felicit pe această cale pentru munca depusă în finalizarea acestui proiect, unul deloc ușor, și pentru elementele de noutate pe care această lucrare le aduce atât celor interesați specific de istoria bisericii locale, cât și celor interesați de istoria unei comunități care dorește să-și afirme identitatea și prin astfel de lucrări.

De asemenea, îl felicit și pe prietenul meu, istoricul Bogdan Emanuel Răduț, pentru scrierea postfeței acestei cărți, una realizată din perspectiva unui tânăr pentru care istoria are o importanță aparte.

Cartea Biserica Creștină Baptistă Română din Baia Mare 1930-1990. Istorie și reflecții a apărut la Editura Risoprint din Cluj -Napoca, are 197 de pagini, postafță de Bogdan Emanuel Răduț (pp. 160-162), Anexe (clarificări privind data înființării biserici alături de un tabel membral cu 628 de nume ale unor persoane care au fost sau sunt membrii ai Bisericii Baptiste din Baia Mare), iar ăn partea de final se regăsește bibliografia.

Apariții editoriale (32) – Ioan Alexandru Lăpugean, Mic Almanah cu Bisericile Creștine Baptiste din Zona Făgetului


Ioan Alexandru Lăpugean, Mic Almanah cu BCB din zona Făgetului

Am deosebita bucurie să semnalez apariția unei noi lucrări privind istoria baptiștilor din România. Este vorba de lucrarea pastorului Lăpugean Ioan Alexandru, Mic Almanah cu Bisericile Creștine Baptiste din Zona Făgetului, Editura Cetate Deva, Deva, 2015, 215 p. (bibl +il).
Cartea costă 25 lei și poate fi comandată telefonic la numărul 0723386294.

Lucrarea de față este una complexă care cuprinde atât informații cât și fotografii semnificative privind credința creștină baptistă în zona Făget.

În cadrul cuvântului înainte pastorul pastorul Ioan Alexandru Lăpugean menționează că a prezentat în această carte, informații pe care le-a „adunat cu privire la începutul credinței baptiste, cu mai mult de un secol în urmă. Pe aceste meleaguri ale României sunt 66 de localități (conform recensământului din 1992), cu o populație de 32.775 locuitori. După 1989 frații au început să-și construiască clădiri noi și pe unele să le renoveze.” (p. 3)

O prezentare succintă a acestei cărți este realizată de către Prof. Univ. Dr. Vasile Talpoș.

„Cartea, Mic Almanah al Bisericilor Creștine Baptiste din Zona Făgetului, scrisă de pastorul Ioan A. Lăpugean se dovedește a fi rezultatul unei activități laborioase de cercetare a unor surse autentice, și de prezentare a unor aspecte importante din Mișcarea Baptistă privitoare la viața și lucrarea bisericilor baptiste din una din părțile de vest ale României de-a lungul deceniilor. După o scurtă prezentare istorico-geografică a zonei, autorul recurge la sumare incursiuni în istoria creștinismului universal cât și a începutului mișcării baptiste, atât în lume, cât și în România. Apoi, cartea se concentrează asupra zonei în care Domnul l-a așezat și l-a păstrat în slujirea Evangheliei timp de 34 de ani.” (p. 11)

Importanța acestei cărți este evidențiată și de către Ilie Bledea, pastor al Bisericii Creștine Baptiste „Betel” din  Făget. Acesta menționează faptul că lucrarea „pastorului Lăpugean Ioan este foarte bine venită și necesară într-o vreme în care generația actuală este în pericolul de-a uita istoria.” (coperta 4)

Ioan Alexandru Lăpugean la biroul său (13.7.2015) cu logo

Ioan Alexandru Lăpugean la biroul său

Ioan Alexandru Lăpugean „s-a născut la data de 13.02.1942, în localitatea Jupânești, județul Timiș, într-o familie de credincioși baptiști. A absolvit Seminarul Teologic Baptist din București în anul 1978. Din 01.08.1978 a slujit lui Dumnezeu în Biserica Creștină Baptistă „Betel” din Făget, în Biserica Creștină Baptistă „Maranata” din Sintești și în alte biserici din jurul Făgetului, până în 01.12.2012, când s-a pensionat.
S-a căsătorit la 18 mai 1980 cu Ana Pătrașcu și Dumnezeu i-a binecuvântat cu cinci copii: Amiel Magdiel, Corneliu Otniel, Samuel, Iosif și Emanuel Zaharia.

Ioan și Ana Lăpugean

Ioan și Ana Lăpugean

În anul 1992 a luat licența în teologie, iar în 2009 a terminat masteratul „Master of Ministry” la Covington Theological Seminary,  Georgia, SUA.
A fost o perioadă vicepreședintele Comunității Baptiste Timișoara, membru în Comitetul Casei de Pensii și membru în Consiliul Uniunii Baptiste din România.” (p. 213)

Mic Almanah cu Bisericile Creștine Baptiste din Zona Făgetului este cea de-a doua lucrare de istoria baptiștilor din România care s-a lansat în acest an. Prima a fost Constantin Adorian. Un lider baptist vizionar realizată de către pastorii Daniel Mariș și Teodor Colda.

Iată și o discuție, un dialog cu autorul acestei cărți realizată în luna iulie 2015 la Făget, localitatea de domiciliu a autorului.

Apariții editoriale (31) – Jan Hus, Scrieri despre credință


Jan Hus, Scrieri despre credință

La Editura Oscar Print a apărut în luna mai 2015 volumul Scrieri despre credință, cuprinzând selecții din opera lui Jan Hus,  preot ceh ars pe rug la Konstanz, în 6 iulie 1415.  Traducere și selectarea textelor a fost realizată de Anca Irina Ionescu.

Acad. Razvan Theodorescu este cel care îl numește pe Jan Hus drept un erou al umanității.

Între cei care pot fi numiți pe drept cuvânt eroi ai umanității, în numele unui crez și a libertății de gândire, jertfiți orbește de intoleranta semenilor se număra, neîndoielnic, cehul Jan Hus, de la a cărui moarte pe rugul de la Konstanz, în miezul verii 1415 se împlinesc acum sase veacuri.
Gratie tălmăcirii doamnei Anca Irina Ionescu avem pentru prima oara sub ochi texte husite esențiale, predici și scrisori care refac un peisaj de civilizație în care istorie și teologie se împletesc, schițând atmosfera unui ev mediu crepuscular, care pregătea nemijlocit marea preschimbare spirituala a Europei ce s-a numit Reforma.
Suntem în vremea în care „marea schisma a Occidentului” (1378-1417) împărțise lumea catolica în papi și antipapi, la Roma, la Avignon și la Bologna și când unitatea bisericii apusene era căutata prin unica soluție posibila, „via concilii”. La Pisa în 1409, la Konstanz în 1414- 1417, la Basel în 1431, înalta ierarhie a Ecclesiei petrine încerca sa răspundă așteptărilor unui Occident sfâșiat de îndoieli și așteptări apocaliptice.
Era timpul misticismului speculativ franciscan și al celui dominican din Renania si Flandra, a genezei acelei „devotio moderna” care a dus la faimoasele „béguinages” din Tarile de Jos, la evanghelismul popular iubitor de „Biblia pauperum” și de „Patimi” redate în crudul realism al altarelor politice din aria germană.

acad. Razvan Theodorescu

http://www.oscarprint.ro

45 RON – http://www.oscarprint.ro

36 RON – http://www.elefant.ro

Apariții editoriale (29) Ionel Tuțac, Baptiști celebri: 333 biografii


Cartea prezintă, pe parcursul a 170 de pagini, mini – biografiile a 333 de credincioși baptiști recunoscuți la nivel international. Savanți, politicieni, teologi, scriitori, sportivi sau misionari au avut în comun un singur lucru – credința lor în Domnul Isus. Pentru comenzi și informații puteți suna la 0256352849 sau 0722708172.
http://www.baptist-tm.ro/baptisti-celebri/

Ce ar putea avea în comun William Colgate – fondatorul companiei Colgate, Eastman George – fondatorul companiei Kodak, cântăreața MayaIonel Tuțac, Baptiști celebrii - 333 biografii Angelou, actorul Stephen Baldwin, Cave Clark – comandantul forțelor NATO, Paul Fiddes – reputat teolog britanic și Hatoyama Ichiro – fostul Prim Ministru al Japoniei? Aparent, aceste personalități ale lumii moderne nu ar putea avea foarte multe lucruri în comun și cu toate acestea ei împărtășesc, alături de mulți alții aceeași credință creștină baptistă. Pastorul Ionel Tuțac aduce împreună pe paginile cărții Baptiști celebri 333 de personalități care au împărtășit crerdința baptistă. Domeniile de activitate în care aceste persoane s-au remarcat variază de la politică la medicină, de la sport la afaceri pentru a enumera câteva. Autorul surprinde plăcut cititorul oferindu-i posibilitatea de a lectura în cadrul celor 333 minibiografii informații inedite legate de viața lor spirituală. Este evident că un astfel de demers nu poate decât să ofere un punct de pornire pentru cititorul interesat de detalii suplimentare și nicidecum să ofere un studiu complet asupra vieții celor enumerați în cartea de față. Lucrarea abordează biografiile acestor oameni dintr-un unghi unic până în momentul cuprinzând sub aspectul spiritualității baptiste o seamă de persoane despre care mulți cititori vor descoperi cu surprindere și bucurie că au împărtășit aceeași confesiune cu mulți dintre ei. Cartea poate fi comandata telefonic la nr 0256 352 849

http://revistacrestinulazi.ro/2015/03/baptisti-celebri/

Apariții editoriale (28) Cătălin Dupu, La est de libertate


Cătălin Dupu, La est de libertate

 

Cătălin Dupu, La est de libertate, Editura Cetate Deva, postfață Marius Silveșan, Editura Cetate Deva, Deva, 2015, 123 p.

Pe coperta 4 sunt scrise următoarele:

„Romanul La Est de Libertate este o poveste mai mult decât palpitantă. Este istoria adevărată a unor familii și a unui tânăr care își doresc o viață mai bună … adică în afara Republicii Socialiste România. Altfel nu se putea. Suntem în anii 1970-1983.”

„Cartea prezintă momente temerare din viața unor români care au avut curajul să lupte contra curentului într-o țară în care libertatea era interpretată doar într-un singur mod, totalitar. Deși ne-am fi dorit altfel, unele relatări sunt dure, crâncene și, din păcate, atât de reale.
Care dintre personajele romanului vor ajunge în America?”

Apariții editoriale (27) Emanuel Conțac (ed), Cornilescu: din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi


Semnalez și eu la rubrica apariții editoriale lucrarea lui Emanuel Conțac.

Emanuel Contac (ed) , Cpornilescu - din culisele publicării celei mai citite traduceria Sfintei Scripturi

Până voi scrie un punct de vedere personal despre această lucrare, postez mai jos textul de pe coperta IV care este un extras din Prefața cărții scrisă de doamna Francisca Băltăceanu

Cartea lui Emanuel Conțac nu oferă doar amănunte biografice despre Dumitru Cornilescu, ci reconstruiește într-un fel o lume: pentru că raza de acțiune a Societății Biblice Britanice acoperea continentele. […] Și, dincolo de disensiunile uneori confesionale, adesea izvorâte doar din ambiții personale, ar trebui să fim mândri că a existat și în România această dragoste pentru Biblie care face să se dorească, să se întreprindă traducerea și răspândirea ei. Și, în acest context, elanul, stăruința, generozitatea, spiritul de jertfă cu care a lucrat Dumitru Cornilescu. Există în scrisori mai multe caracterizări pozitive ale persoanei lui, făcute de diverși oameni cu care a lucrat împreună, mai ales străini. Dar în special merită o reflecție aprofundată întrebarea: care i-au fost omeneștile satisfacții personale în această lucrare perseverentă, îndârjită, în condiții din ce în ce mai grele? Se zbate cu diferite dificultăți tehnice, trebuie să convingă diverși decidenți care nu-l cunosc personal și nici nu posedă limba română suficient ca să-i evalueze lucrarea, întâmpină opoziția unor autorități bisericești sau civile (până la interdicția de a i se colporta cartea la sate!), lipsa de bani, sărăcia tot mai mare, nevoia de a pleca din țară, boala între străini, editarea cărții fără numele celui care a tradus-o… Dar peste toate – un elan, aproape o încrâncenare de a face Biblia să ajungă la oameni, să fie accesibilă (iar dacă comparăm ediția din 1924 cu orice text biblic existent atunci în limba română, înțelegem mai bine entuziasmul celor care apreciau un text „în fine curgător”), de a face ca ea să fie iubită și trăită. […]

Era de multă vreme necesară o mai bună cunoaștere a istoriei acestei Biblii atât de răspândite, care a hrănit și hrănește viața atâtor oameni. Este un dar pentru noi și un fel de răsplată postumă pentru Dumitru Cornilescu faptul că acest studiu a fost realizat de un cercetător tânăr care știe să îmbine în chip rar întâlnit elanul și răbdarea în efortul de a săpa în biblioteci și arhive, acribia filologică, competența în domeniul complex al științelor biblice și un deosebit simț al limbii române, cum este Emanuel Conțac.

http://www.logos.ro

Apariții editoriale (26) Cătălin Dupu, Ambasadorul


cartea-ambasadorul-de-catalin-dupu

 

Informațiile bibliografice sunt următoarele:

Cătălin Dupu, Ambasadorul, Editura Cetate Deva, Deva, 2014, 122 p. Postfață de Marius Silveșan

Lucrarea Ambasadorul, care este un roman istoric, este cea de a 12 carte scrisă de Cătălin Dupu prin intermediul căreia autorul transpune în scris o poveste reală privind transportul de Biblii în România comunistă, acțiune care se continuă cu informații despre viața personajelor și după anul 1990.

În prefața cărții autorul scrie următoarele:

      „Textul este necesar astăzi, ca și mâine, pentru a lăsa vie amintirea acelor credincioși din România și împrejurimi, care au fost gata, cu prețul închisorii sau chiar cel al morții, să ducă la propriu mesajul Bibliei, acolo unde era atât de puțin.

Trebuie precizat din start faptul că povestea nu are nimic exagerat, nimic adăugat doar de dragul unui efect; și pentru că generațiile de azi aleargă după senzații tari, în Ambasadorul avem mai mult decât atât – este credință adevărată.

Am avut ocazia să îi cunosc pe cei doi protagoniști ai cărții, Neculai și Dumitru, alături de soțiile lor (la unul dintre ei numele a fost schimbat în carte; așa s-a dorit.) M-a uimit la ei modestia, credința și dedicarea. Nu îi vorbeau de urât pe torționari, ci doar relatau faptele.

Când l-am întrebat pe Dumitru cum a reacționat în momentul în care a aflat cine a fost turnătorul, a zâmbit, mi-a povestit cele descrise în roman și a concluzionat: Asta a fost… Asta e viața…

Recomandăm cartea și acelora care țintesc numai spre adrenalină și doar aceea din fața computerului. A sosit clipa unei trăiri autentice, din toate punctele de vedere.

Câteva capitole din partea I am reușit să le transpun într-un film TV intitulat Cartea care a schimbat lumea. Interesul celor care l-au văzut pentru subiect, alături de alte semnale, m-au determinat să scriu aceste pagini. Textul a fost gata în mai puțin de șase luni în anul 2014, având doar câteva capitole, din prima parte, conturate din anul 2010. Între timp am publicat patru cărți.

Mulțumesc soției mele pentru timpul acordat să lucrez la această carte și prof. univ. dr. Otniel Ioan Bunaciu, actualul Președinte al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, pentru discuțiile avute pe marginea unor subiecte tratate în roman.

Pentru unii, martirii sunt acei creștini care în primele secole și-au dat viața pentru credința creștină. Dar mai sunt și alți martiri, fără poze, picturi și alte cele. Sunt acei oameni de lângă noi, care de Dragul Domnului Isus Hristos, înainte de 1989, au renunțat la faima lumii pentru Gloria Cerească, Veșnică, alături de Mântuitor…

Romanul motivează la trăire creștinească autentică, cu fapte bine conturate și mai puține vorbe; dintr-un singur motiv – este Chemarea Împărăției, să ducem împreună Mesajul Unic al Salvării din Crucea Domnului Isus.

Iar Biblia ne mai spune ceva:

Și tu poți fi un Ambasador…”

Pentru informații și comenzi scrieți la adresa birouapv@yahoo.com

Apariții editoriale (25) Ionel Mânzat, Constantin Ghioancă – Gânduri pastorale. Un dialog între generații


Costel Ghioancă, Ioan Mânzat, Gânduri pastorale. Un dialog între generații

Apariţii editoriale (24) Documente şi acte normative privind BCER


Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie din România, Documente şi acte normative privind Biserica Creştină după Evanghelie din România, Volum editat şi îngrijit de Bogdan Emanuel Răduţ, Cuvânt înainte de Virgil Achihai, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2014, 112 pag.

Sursa aici.