Ziua Reformei – 31 octombrie 2024
Ziua Reformei se sărbătorește pe data de 31 Octombrie a fiecărui an în amintirea Reformei religioase declanșată efectiv prin acțiunea lui Martin Luther din anul 1517.
Sursa foto – Gratest Century of Reformation)
La 31 octombrie 1517 Martin Luther, călugăr augustinian și profesor de teologie la Universitatea din Wittenberg, Germania, afișează (bate în cuie) pe ușa bisericii castelului din Wittenberg o invitație la dezbatere care va deveni cuniscută sub nunele Cele 95 de Teze. Acesteau erau scrise în latină, care era limba administrativă a Bisericii Romano Catolice, și reprezentau o invitație la dezbatere privind doctrina și practica despre indulgențe.
Acest moment a fost considerat ulterior ca fiind cel care a declanșat Reforma protestantă, deși aceasta nu a început și nici nu s-a terminat atunci.
Deși inițial intenția lui nu era aceea de a ieși din Biserica Catolică, ci de a reforma anumite practici, precum vânzarea de indulgențe, s-a ajuns la o separare și apariția celei de-a treia ramuri a religiei creștine, protestantismul. Evident că implicațiile sunt mult mai profunde, dar scopul este acela de a menționa importanta acestei zile.
În acest context au apărut și bisericile protestante Luterană, Calvină (Reformată), Anglicană. Alături de acest prim val protestant, de tradiția luterană, la începutul secolului XVI apare și „tradiția baptistă”, respectiv formarea Bisericii Baptiste.
În amintirea acelor evenimente și a rolului pe care l-au avut în dezvoltarea societății, ziua de 31 octombrie este celebrată ca Ziua Reformei.
Doctrina protestantă are la bază cinci principii fundamentale denumite cele 5 sola:
1. Sola Scriptura = numai Scriptura
2. Solus Christus = numai Cristos/ Hristos
3. Sola gratia = numai harul
4. Sola fidae = numai credința
5. Soli Deo gloria = numai lui Dumnezeu slavă sau toată gloria lui Dumnezeu.
Iată o prezentare a acestui eveniment:
31 octombrie este sărbătoare națională în Slovenia (de vreme ce Reforma a contribuit profund la dezvoltarea ei culturală, deși slovenii sunt în principal romano-catolici) și în următoarele state germane: Brandenburg, Macklenburg-Pomerania Inferioară, Saxonia, Saxonia-Anhalt și Thuringia. Din 2008, este și sărbătoare națională în Chile.
În 31 Octombrie 1517, Martin Luther a afișat o propunere pe ușa bisericii în Wittenberg, Germania pentru a dezbate doctrina și practica indulgențelor. Această propunere este numită frecvent ca Cele 95 de Teze, pe care el le-a înfipt pe ușile bisericii castelului. Acest gest însă nu a fost un act de sfidare sau provocare cum se crede uneori. De vreme ce biserica din castel era expusă traficului principal din Wittenberg, ușa bisericii funcționa ca și afișier public și, în consecință, era locul pentru afișat anunțuri importante. De asemenea, Tezele erau scrise în Latină, limba folosită de biserică, și nu în limba națională. Chiar și așa, evenimentul a stîrnit controversă între Luther și cei de partea Papei în privința multor practici și doctrine. Cînd Luther și susținătorii lui au fost excomunicați în 1520, s-a format Lutheranismul. Aceasta avea să deschidă ulterior calea către formarea tradițiilor Reformate și Anabaptiste.
În cadrul Bisericii Lutherane, Ziua Reformei este considerată o sărbătoare mai neînsemnată, iar denumirea oficială este Festivalul Reformei. Pînă în secolul XX, cele mai multe biserici Lutherane sărbătoreau Ziua Reformei în 31 Octombrie, indiferent de ziua săptămînii în care se întîmpla să fie. Astăzi, cele mai multe biserici Lutherane au modificat data festivalului, astfel încît să fie în Duminica (numită Duminica Reformei) în sau înainte de 31 Octombrie și au mutat Ziua Tuturor Sfinților în Duminica din sau după 1 Noiembrie.
Culoarea liturgică a zilei este roșul, care reprezintă pe Duhul Sfînt și pe martirii Bisericii Creștine. Imnul lui Luther, Cetate tare-i Dumnezeu este cîntat în mod tradițional în această zi. În mod obișnuit, lutheranii stau în picioare în timpul imnului, în memoria folosirii imnului în războaiele religioase ale secolului al XVI-lea. De asemenea, este tradiție ca în unele școli Lutherane, copiii sa aibă scenete cu Ziua Reformei sau spectacole în care să joace scene din viața lui Martin Luther. Faptul că Ziua Reformei coincide cu Halloween ar putea să nu fie pură coincidență. Halloween, fiind ajunul Zilei Tuturor Sfinților, ar fi putut fi o zi excelentă pentru Luther ca să-și afișeze cele 95 de Teze împotriva indulgențelor, de vreme ce biserica din castel avea să fie deschisă în Ziua Tuturor Sfinților tocmai pentru ca oamenii să vadă o mare colecție de moaște. Vederea acestor moaște ar fi promis o micșorare a timpului petrecut în en purgatoriu similar cu cel al cumpărarii unei indulgențe. Luther a fost perspicace în alegerea zilei de 31 Octombrie pentru afișarea Tezelor sale.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Reformei
În timp ce Luther era preocupat de modul în care Dumnezeu îl mântuie pe om se confruntă cu problema vânzării indulgențelor, „concept datând încă din secolul al XII-lea, când creștinii bogați au fost scutiți de penitențe pentru păcatele lor dacă acceptau să contribuie cu bani la Cruciade. (…)
Luther era pornit împotriva practicilor unui om pe nume Johann Tetzel, care avea responsabilitatea de a vinde cât mai multe indulgențe în numele prințului Albert de Brandenburg. Prințul, chiar dacă avea doar 23 de ani, a fost episcop de Magdeburg, episcop de Halberstadt și arhiepiscop de Mainz, toate acestea în același timp – o situație neobișnuită, pentru care a trebuit să plătească însemnate sume papei. A convenit cu papa ca o parte din veniturile provenite din vânzarea indulgențelor lui Tetzel să fie considerate “taxele episcopale” ale lui Albert.
Întreaga situaţie ţinea în mod clar de corupţie, de aceea Luther a hotărât că este timpul pentru o dezbatere academică în primul rând pe marginea întrebării dacă este înțelept să se vândă indulgențe. “Voi face o gaură în toba lui”, a spus el când a auzit de Tetzel și a alcătuit o listă de 95 de teze în care ataca indulgențele, teze pe care spera să le discute și cu alți academicieni. De Ziua Tuturor Sufletelor, în 1517, Luther a țintuit lista pe ușa bisericii castelului din Wittenberg care era folosită și ca un fel de avizier al comunității.”
Jonathan Hill, Istoria gândirii creştine, Editura Casa Cărţii, Oradea, 2007, pp. 187-188.
Menționez cu acest prilej și o lucrare apărută în perioada comunistă care își menține actualitatea este Renașterea și Reforma scrisă de Andrei Oțetea.
Pentru cei interesați de subiect menționez o serie de lucrări generale sau particulare pe acest subiect, apărute la Editura Casa Cărții din Oradea.
Roland H. Bainton, Luther – omul și reformatorul : o biografie, Editura Casa Cărții, Oradea
Tim Dowley, Atlas istoric al Reformei, Editura Casa Cărții, Oradea
Timothy George, Teologia reformatorilor, Editura Casa Cărții, Oradea
Erwin Lutzer, Reforma și întoarcerea la Evanghelie. Un model pentru Biserica de azi, Editura Casa Cărții, Oradea
Ca urmare a semnalării făcută de Alin Cristea menționez și articolul lui Teofil Stanciu intitulat Clasicii Reformei, în limba română, un material util și necesar.
Așadar, rămâne ca Reforma să fie continuată
Partajează asta:
Teofil Stanciu – Cine sunt adevărații creștini?
Persistă o convingere care poate fi formulată cam așa: dacă vin vremuri grele, se „cern” adevărații creștini. Nu e imposibil, dar istoria (recentă și veche) ne învață că, de fapt, lucrurile nu se simplifică.
E suficient să citești o istorie mai puțin triumfalistă a Bisericii sau să-l citești pe Wurmbrand ca să vezi că, de fapt, în perioadele de prigoană, lucrurile sunt tot amestecate: există oameni care se opun fățiș, există disidenți discreți, există colaboratori șantajați, există colaboratori entuziaști și există necombatanții. N-am epuizat toate posibilitățile, evident.
Ce vreau să spun e că, cel mai probabil, așteptarea ca lucrurile să se cearnă la modul vizibil e iluzorie. Iar unul dintre cele mai importante motive este că nu avem acces la motivațiile oamenilor. Putem foarte bine să facem lucruri greșite cu motivații corecte și viceversa. Personal, cred că ar trebui luptat cu reflexul de a cerne permanent bunii și răii în mod absolut și de a aștepta ca ei să fie clar separați în lumea de dincoace. Pur și simplu, oamenii sunt incapabili să se judece definitiv unii pe alții. Întotdeauna ne scapă ceva.
Asta nu înseamnă că răul nu trebuie denunțat, că toți sunt o apă și un pământ, indiferent dacă au rezistat (vor rezista) eroic sau au colaborat (vor colabora) entuziast cu propriii opresori. Nicidecum. Dar să nu ne mai hrănim, zic, cu iluzia că lucrurile se vor clarifica și că vom vedea și noi clar în sfârșit. Nu cred că vom avea parte de un asemenea lux. Mereu va trebui să ne confruntăm cu realități complexe și cu alegeri dificile.
De aceea, avem nevoie de un discernământ care nu face împărțeli simpliste (deși, de acord, în ultimă instanță se va separa binele de rău), ci unul care va trebui să decanteze nuanțe. Nicio perioadă de persecuție cunoscută nu a împărțit vreodată creștinii doar în 2 tabere clare pentru toată lumea. Întotdeauna au fost mai multe tabere.
Obsesia purismului a făcut însă victime și după ce persecuțiile sau perioada dificilă a încetat. Satisfacția de a vedea pe cineva pus la stâlpul infamiei este în sine foarte problematică și discutabilă, din perspectivă creștină. Nu cred că o eventuală perioadă dificilă ne va scăpa de dileme, ci doar va aduce altele. Iar judecățile finale nu ne aparțin. După cum, de răspunderea judecăților temporare și temporale nu putem scăpa.
De discernământ ține să accepți că nu poți înțelege tot, în mod absolut, că nu poți suspenda orice evaluare și orice judecată, dar și că nu poți face judecăți simpliste, convenabile, situându-te singur în categoria „purilor” care au dreptul să spună orice despre oricine.
(Text preluat cu permisiunea autorului; titlul ne aparține -MS-)
Partajează asta:
România literară: Evanghelicii față cu dialogul interconfesional – Teofil Stanciu
România este țara tuturor posibilităților, inclusiv cea a dialogului interconfesional, subiect despre care discută Teofil Stanciu în cadrul unui articol publicat în România Literară. Autorul pleacă de la referendumul pe tema familiei care a avut loc anul trecut și oferă explicații referitoare la dialogul între confesiunea ortodoxă (majoritară) și alte confesiuni, precum cele evanghelice (baptiști, penticostali, creștinini după Evanghelie).
Iată un fragment din articolul cu pricina:
A surprins pe multă lume apariția publică – prilejuită de referendumul pentru (re)definirea familiei – a majoritarilor ortodocși braț la braț cu minoritari greco-catolici, catolici, penticostali, baptiști, creștini după Evanghelie, adventiști etc. Surprinși erau și cei care nu știau mare lucru despre diferențele dintre aceste confesiuni creștine, dar încercau să înțeleagă câte ceva, și cei care știau mai multe despre relațiile nu tocmai frățești de-a lungul timpului. S-a speculat destul de mult pe seama motivelor care au adus atâtea culte laolaltă, dar fără să se ajungă la concluzii clare și unanim acceptate. Dincolo însă de ipotezele mai mult sau mai puțin fanteziste, oculte sau conspiraționiste, se detașează și două explicații de o banală simplitate: creștinii de diverse confesiuni au descoperit că au niște valori morale comune pe care vor să le apere și, totodată, că au adversari comuni.
Continuarea în România literară nr. 36-37/2019
Partajează asta:
Contributors.ro: Cum s-au întâlnit românii cu Billy Graham, supranumit „pastorul Americii” – un articol de Teofil Stanciu
Pe platforma Contributors Teofil Stanciu publică un articol despre întâlnirea românilor cu Billy Graham, supranumit „pastorul Americii”. Este vorba de întâlnirea din septembrie 1985 cu prilejul vizitei în România, dar și întâlnirea pe calea undelor radio, a imaginii video sau a cărților sale.
După cum a menționat și Teofil, recomand celor interesați de vizita lui Billy Graham în România, cartea Afacerea „Evanghelistul” vizita lui Billy Graham în România (1985) avându-i ca autori pe Denisa Bodeanu și Valentin Vasile. După informațiile pe care le am, aceasta este singura lucrare cu un studiu consistent și documentat despre vizita din 1985 împreună cu 70 de documente.
Articolul lui Teofil Stanciu este binevenit prin prezentarea sintetică a interacțiunii dintre Billy Graham și români, precum și a activității evanghelistului american. Personal am aflat lucruri interesante și cu siguranță veți descoperi și voi.
Iată mai jos prima parte a articolului, restul poate fi citit pe platforma contributors.ro
Deși prea puțin cunoscut în România, revista Time l-a inclus pe William Franklin Graham Jr (alias Billy Graham) în lista celor mai influenți 100 de oameni ai secolului XX, clasament în care s-a situat pe locul 4. De asemenea, în sondajele Gallup, „Most Admired Men in the World”, Graham are 60 de prezențe în top 10, mai multe decât orice altă personalitate, în cei 71 de ani de când se efectuează acest sondaj.
A consiliat mai activ sau mai discret președinții americani de la Truman la Obama, fiind mai apropiat de Dwight D. Eisenhower, Lyndon Johnson și Richard Nixon. Supranumit „pastorul Americii” sau „papa protestant al Americii” (nume dat cu reproș), a fost invitat și consultat în momente-cheie ale istoriei recente a SUA. A întreținut relații de prietenie cu Regina Elisabeta II a Marii Britanii, cu Johnny Cash sau cu Papa Ioan Paul al II-lea. Începând cu 1967 (Iugoslavia), a obținut permisiunea să viziteze mai multe țări din spatele „Cortinei de Fier”, ajungând și în România, unde, în anul 1985, a predicat în fața a peste 100 de mii[1] ascultători, inclusiv în lăcașuri de cult ortodoxe[2].
Activitatea sa îndărătul „Cortinei de Fier” rămâne însă una controversată. Deși o foarte importantă realizare într-un context politic extrem de ostil religiei, a fost privită cu nemulțumire de către anumiți reprezentanți ai bisericilor persecutate din țările comuniste. Unii îl considerau naiv, alții, trădător sau chiar „o unealtă a propagandei” comuniste, fiindcă nu a adus în atenția publică oprimarea creștinilor de către regimurile totalitare din țările vizitate.
Partajează asta:
Teofil Stanciu – Creștinismul (indiferent de culoarea lui confesională) poate alege mereu dacă să joace cartea conformismului politic
Rămâne totuși un fapt că, cel puțin în cazul comunismului, religia a fost un factor coroziv permanent care a subminat constant discursul oficial*. Dacă nu sunt în stare de prea multe pentru a schimba prezentul, atât bisericile, cât și societatea ar putea privi mai des, mai atent și mai perspicace la propriul trecut și la propriii martiri.
Și din această privire în istorie putem vedea că, deoarece se ancorează într-o realitate transcendentă, creștinismul (indiferent de culoarea lui confesională) poate alege mereu dacă să joace cartea conformismului politic, care întotdeauna ascunde compromisuri, sau cea a radicalismului principiilor, care întotdeauna costă.
https://drezina.wordpress.com/2017/12/23/despre-revolutie-si-religie/
- Baptiștii au fost dintre cei care au demonstrat în mai multe rânduri faptul că în comunism era o diferență între discursul oficial și realitatea vieții religioase, iar din această perspectivă putem vorbi despre religie ca factor coroziv la adresa comunismului. În fapot comunismul însuși a fost și este ca ideologie o religie. A se vede în acest sens cartea lui Eric Voegelin, Religiile poliice. (Subl n. MS)
Partajează asta:
Teofil Stanciu – Despre Revoluție și religie
Relația dintre Revoluția din decembrie 1989 și religie face obiectul articolului lui Teofil Stanciu.
Apare și o întrebare, una pe care am întâlnit-o și eu: Biserica și credincioșii trebuie să privească doar înainte, la viitor sau pot, trebuie să privească și în urmă?
Se poate învăța ceva din trecut? Este acesta relevant?
Un posibil răspuns la întrebările de mai sus îl oferă și pastorul Erwin Lutzer în cartea Reforma și întoarcerea la Evanghelie: un model pentru Biserica de azi. Acesta consideră că o înțelegere mai bună a zilei de ieri, în consecință a istoriei, ne va ajuta să înțelegem mai bine pe ziua de azi. De asemenea, cunoașterea trecutului ne revelă modul în care a lucrat Dumnezeu în viețile noastre sau în societate.
Articolul lui Teofil Stanciu poate fi citit accesând link-ul de mai jos:
https://drezina.wordpress.com/2017/12/23/despre-revolutie-si-religie/
Partajează asta:
Contributors.ro – De unde ne documentăm când vorbim despre Reforma protestantă – un inventar la zi al resurselor disponibile în limba română –
Un articol bine documentat și scris despre resursele în limba română disponibile despre Reforma protestantă. Materialul este realizat de un om al cărților, Teofil Stanciu, care a citit sau răsfoit majoritatea, dacă nu toate lucrările menționate.
Aș mai adăuga la listă încă trei cărți la lista prezentată.
Stefan Zweig, Lupta în jurul unui rug. Castellio împotriva Calvin , lucrare care îl prezintă pe Calvin ca un mic dictator la Geneva, cel care a fost de acord și cu arderea pe rug al lui Servetus. Citind această carte ai cumva impresia, falsă de altfel că George Orwell s-a inspirat din viața Genevei din timpul lui Calvin pentru a scrie celebrul său roman 1984 în care se prezintă un regim politic dictatorial care dorea nu numai controlul vieții politice, ci și pe cel al societății în ansamblul acesteia prin controlarea oamenilor. Revenind la lucrare, cred că autorul a scris unele lucruri și le-a privit prin filtrul raționalismului și umanismului.
Ce-a de-a doua lucrare pe care doresc să o Menționez este cea a istoricului român Andrei Oțetea, Renașterea și Reforma.
Lucrarea a fost publicată inițial de către Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941 fiind republicată într-o ediție puțin diferită, din câte am înțeles, adică cenzurată, în anul 1968 la Editura Științifică din București.
Cea de-a treia lucrare pe care doresc să o menționez este cea a istoricului Sorin Bulboacă, Structuri politice și confesionale în Banatul Lugojului și Caransebeșului (1552-1658)
Dacă mai sunt și alte resurse vă rog să le menționați în comentariii.
Partajează asta:
Teofil Stanciu: Învățământul românesc n-a fost mai jos de atât
Învățământul românesc n-a fost mai jos de atât, iar dacă nu se întâmplă un miracol prin care inși precum cel ce se dă acum ministru să dispară definitiv din posturi cheie, atunci ceea ce urmează e foarte posibil să distrugă și rămășițele de bun-simț, normalitate, coerență și bune practici din sistem. Iar Laur și Laura ne vor însoți cu spectrul imbecilității lor până la îndobitocirea finală.
Partajează asta:
Teofil Stanciu : Brexit demonstrează eșecul elitelor arogante de a înțelege și gestiona situația
Brexit demonstrează eșecul elitelor arogante de a înțelege și gestiona situația, dar și eșecul educație în spiritul unor valori care, chipurile, ar fi trebuit să anihileze tendințele gregare, izolaționiste. Iată că spaimele realității n-au putut fi liniștite de consolările ideologiei sau ale spiritului umanist – așa cum a ajuns el la europeanul obișnuit.
https://drezina.wordpress.com/2016/06/24/brexit-ipocrizia-elitelor-si-esecul-educatiei-progresiste/
Partajează asta:
Teofil Stanciu – A spune că creştinii nu se sinchisesc de problemele copiilor din România este, în cel mai bun caz o lipsă de informare
A spune, aşadar, că creştinii nu se sinchisesc de problemele copiilor din România este, în cel mai bun caz o lipsă de informare sau o reacţie (oarecum de înţeles) de saturaţie sau exasperare la prezenţa permanentă şi uneori senzaţionalist-tabloidă a subiectului cu Barnevernet în media şi reţele sociale.
Se poate discuta, în detaliu, despre gradul de implicare, despre cât s-ar mai putea face, despre implicarea mai activă şi prezenţa mai consistentă în dezbaterile publice, în elaborarea legilor, în forurile de conducere locală şi naţională.
Istorie Evanghelica 