Arhive categorie: Biblie

RVE Timișoara : România transformată prin credință – Interviu cu David Lavric


România transformată prin credință | Interviu cu David Lavric | Realizatori: Raul Damean & Sandi Coștoi

Despre rugăciune


Rugăciunea nu este pierdere de timp, rugăciunea este cel mai valoros timp.

Ovidiu Rusnac (30.11.2025)

Prof.univ.dr. Otniel Bunaciu, Identitate Națională și Identitate Creștină | Teologia în actualitate


Vocea Noastră – Fragmente din viața unui pastor cu Paul Negruț


Un interviu interesant care ne oferă informații și din viața bisrecii din România în secolul XX.

Al doilea pastor al Bisericii Baptiste Nr. 2 din Oradea care a plecat din țară și al cărui nume nu a fost menționat intenționat este nimeni altul decât pastorul Iosif Țon, cel care a avut un aport important în construirea noului lăcaș de cult al BIsericii Baptiste Emanuel din Oradea, la înființarea Institutului Biblic Emanuel din Oradea, în prezent Universitatea Emanuel, Alianței Evanghelice din România și a rețelei Radio Vocea Evangheliei.

The Gospel Coalition : 9 Books on Baptist History & Theology You Should Read


Image from pexels.com

Baptist Theology and History Reading List

Tom Nettles – The Baptists, Vol. 1: Key People Involved in Forming a Baptist Identity
Buy on Amazon

Luke Stamps & Matthew Emerson – The Baptist Vision: Faith and Practice for a Believers’ Church
Buy on Amazon

Matthew Bingham – Orthodox Radicals: Baptist Identity in the English Revolution
Oxford University Press | Buy on Amazon

Matthew Emerson, Christopher Morgan, Lucas Stamps (eds.) – Baptists and the Christian Tradition
Buy from B&H Academic | Buy on Amazon

Stanley Fowler – The Collected Writings of Stanley K. Fowler, Vol. 2
Buy from H&E | Buy on Amazon

The Baptist Doctrine of the Church (1948)
Read here| Also referenced in Fowler’s Collected Writings

Michael A. G. Haykin – Amidst Us Our Beloved Stands: Recovering Sacrament in the Baptist Tradition
Buy from Lexham Press | Buy on Amazon

Second London Baptist Confession (1689)
Read online at Founders Ministries | Read PDF

The Baptist Catechism (Keach’s Catechism)
https://baptistcatechism.org/

Articles by Wyatt Graham
What Is a Local Church?
On Prudence and Dogma

Suource: https://ca.thegospelcoalition.org/columns/detrinitate/9-books-on-baptist-history-theology-you-should-read/

Metope cu Theodor Paleologu și invitatul Emanuel Conțac


Cross One Radio: Emanuel Conțac – Ce Biblie citim?


Iosif Dragomir – Înțelegerea harului și a alegerii


Textul de mai jos prezintă un punct de vedere privitor la alegerea oamenilor pentru mântuire de către Dumnezeu, un subiect care stârnește dezbateri și controverse. La un moment dat, Iosif Dragomir spune că problema mântuirii și a alegerii nu ar trebui pusă în termenii „De ce nu-i mântuieşte Dumnezeu pe toţi?”, ci „De ce mântuiește Dumnezeu pe cineva?” Cu siguranţă că nu este obligat să arate milă. Acesta este ceea ce face harul.

Iată și textul

Care este primul lucru care îţi vine în minte când cineva aduce în discuţie subiectul harului mântuitor al lui Dumnezeu? Pentru cei mai mulţi credincioşi – sincer, pentru majoritatea oamenilor – este crucea lui Hristos. Acest lucru are sens – reprezintă punctul culminant al lucrării de răscumpărare a lui Dumnezeu şi cea mai deplină descriere a iubirii Lui pentru păcătoşii pierduţi.

Dar, în timp ce harul lui Dumnezeu se manifestă cel mai clar şi pe deplin în jertfa Fiului Său şi în mântuirea Lui a păcătoşilor, expresia lui nu este izolată de Persoana şi lucrarea lui Hristos. Harul lui Dumnezeu este mai vechi decât istoria, ajungând înainte de crearea timpului însuşi. Nu se revarsă doar în momentul mântuirii; este evident în tot planul Său etern de mântuire. La urma urmei, El i-a ales pe cei pe care îi va mântui înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1:4).

Harul şi Alegerea

Teologii se referă la acest adevăr preţios ca la doctrina alegerii şi a fost un punct major de dezbatere şi dezbinare în biserică. Adevărul despre alegere este esenţial pentru a înţelege cine este Dumnezeu, planul Său de mântuire şi planul Său pentru biserică. Dar unii care mărturisesc dragoste pentru Dumnezeu şi credinţa în Biblie, totuşi, sunt supăraţi şi chiar dispreţuiesc această doctrină.

Dar respingerea acestei doctrine are implicaţii negative majore, mai ales în ceea ce priveşte aspectele practice ale evanghelizării şi slujirii creştine. Creştinii care nu cred că Dumnezeu îi atrage în mod suveran pe aleşii Săi la Hristos sunt forţaţi de perspectiva lor teologică să adopte o abordare foarte pragmatică a evanghelizării. Ei devin mai preocupaţi de ceea ce „funcţionează” decât de ceea ce este adevărat – pentru că doctrina lor îi face să creadă că totul depinde de propria lor pricepere, inteligenţă sau abilităţi de persuasiune. Ce povară şi responsabilitate enormă şi-au asumat ei înşişi!

Cu toate acestea, doctrina alegerii nu ar trebui să stingă eforturile de evanghelizare ale bisericii – dacă este ceva, ar trebui să ne stimuleze. În timp ce Domnul ştie pe cine a ales în veşnicia trecută, noi nu avem o perspectivă asupra lucrării Sale de alegere (compară cu Deuteronom 29:29). În schimb, trebuie să urmărim cu ardoare fiecare păcătos cât mai este timp să ne pocăim. Trebuie să proclamăm adevărul binecuvântat din Isaia 59:1-2 cu credincioşie oricărei urechi care va auzi: Nu, mîna Domnului nu este prea scurtă* ca să mîntuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi‑L împiedecă să v’asculte!”

Noi, cei care Îl cunoaştem şi Îl iubim pe Domnul, purtăm responsabilitatea credinţei: atâta timp cât respirăm, avem datoria să predicăm vestea bună a Domnului Isus Hristos cât mai bine şi mai persuasiv posibil, pentru ca alţii să fie conduşi la cunoaşterea mântuitoare a Lui. Ca unii cari cunoaştem deci frica* de Domnul, pe oameni, căutăm să‑i încredinţăm” (2 Corinteni 5:11).

Mai mult, trebuie să menţinem doctrina alegerii cu mare umilinţă. Mântuirea noastră nu este un credit pentru noi, ci un dar necâştigat de la un Dumnezeu milostiv. Şi ne-a lăsat deocamdată în această lume pentru a extinde acel dar şi altora prin proclamarea Cuvântului Său.

Înţelegerea harului suveran al lui Dumnezeu este în centrul a ceea ce este biserica şi a modului în care funcţionează. O perspectivă corectă asupra harului lui Dumnezeu informează modul în care ne raportăm la alţi credincioşi. Ea informează cum evanghelizăm pe cei pierduţi. Ea defineşte rolul unui păstor. Ea atinge fiecare aspect al vieţii în Trupul lui Hristos.

Harul şi Dreptatea

Plângerea tipică a celor care sunt sceptici cu privire la doctrina alegerii (sau chiar se opun acesteia) este că ea Îl face pe Dumnezeu să pară nedrept. Şi acesta poate părea într-adevăr că este cazul – dacă măsori ceea ce este „drept” prin judecata umană căzută. De ce nu-i tratează Dumnezeu pe toţi la fel? – credem noi. Asta aş face eu.

Dar Dumnezeu nu gândeşte aşa cum gândim noi sau nu face lucrurile pe care le-am face noi. Căci* gîndurile Mele nu sînt gîndurile voastre, şi căile voastre nu sînt căile Mele, zice Domnul” (Isaia 55:8). El este mai înţelept şi mai drept decât noi. El nu trebuie măsurat după nici un standard uman. Aminteşte-ţi cuvintele apostolului Pavel, care a spus: O, adîncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cît* de nepătrunse sînt judecăţile Lui, şi cît de neînţelese** sînt căile Lui!”(Romani 11:33).

În plus, întrebarea pe care ar trebui să o punem atunci când ne gândim la doctrina alegerii nu este „De ce nu-i mântuieşte Dumnezeu pe toţi?”, ci „De ce mântuieşte Dumnezeu pe cineva?” Cu siguranţă că nu este obligat să arate milă. Acesta este ceea ce face harul.

Când luăm în considerare ceea ce este corect în materie de alegeri, toate prezumţiile şi standardele umane trebuie lăsate deoparte. În schimb, natura lui Dumnezeu trebuie să fie punctul central – în mod specific: Ce este dreptatea divină? Simplu spus, este un atribut esenţial al lui Dumnezeu prin care El, la infinit şi în perfectă dreptate, face ceea ce doreşte. Cineva spunea: „Nu trebuie să credem că Dumnezeu face un lucru pentru că este bun şi drept, ci mai degrabă este lucrul bun şi drept pentru că Dumnezeu vrea şi îl face.” Dumnezeu defineşte dreptatea. El Însuşi este prin fire drept şi neprihănit şi orice face El reflectă natura Sa. Deci orice face El este corect. Voinţa Sa liberă (şi nimic altceva) este cea care determină dreptatea, căci orice doreşte El este drept; şi este doar pentru că El vrea, nu invers. Nu există un standard mai înalt al dreptăţii decât Dumnezeu Însuşi.

În Apocalipsa 19:6, ni se spune că Domnul**, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească.” Atât în ​​cer, cât şi pe pământ, El este controlorul şi dispoziţia tuturor creaturilor. El este Cel Prea Înalt şi „toţi* locuitorii pămîntului sînt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea** cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pămîntului, şi nimeni† nu poate să stea împotriva mîniei Lui, nici să‑I zică: „Ce†† faci?” (Daniel 4:35). El este Atotputernicul care face toate lucrurile după sfatul voii Sale. El este Olarul ceresc care ia pe păcătoşii care sunt buni de nimic şi îi modelează în vase utile. Scriptura înfăţişează rasa umană căzută ca pe un bulgăre de lut – un material murdar, fără formă, care, lăsat în sine, s-ar întări cu siguranţă în ceva cu totul lipsit de valoare şi cu totul neatrăgător. Din acel bulgăr comun de noroi, Olarul divin formează obiecte unice pentru diverse scopuri. Asemenea unui olar pământesc care face atât scrumiere, cât şi vase de mâncare fanteziste, Olarul ceresc modelează vase atât pentru onoare, cât şi pentru dezonoare (Romani 9:21) – unele pentru a-I arăta harul şi gloria; altele pentru a-I servi ca vase ale mâniei Sale. Fiecare expresie a caracterului Său drept – inclusiv ura Sa totală faţă de păcat – este astfel prezentată în acord cu voinţa Sa suverană. Şi mai mult, Scriptura spune că El Îşi îndeplineşte întotdeauna planul perfect cu răbdare şi bunătate, niciodată cu răutate sau cu rea voinţă: Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să‑Şi arate mînia şi să‑Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase* ale mîniei, făcute** pentru peire; şi să‑Şi arate bogăţia* slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe cari le‑a pregătit** mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?” (Romani 9:22-23).

În cele din urmă, deci, Dumnezeu este Cel care decide şi hotărăşte destinul fiecărui om. În calitate de Creator şi Conducător de drept, El guvernează cu atenţie fiecare detaliu din universul Său – care este un alt mod de a spune că El este Dumnezeu, Domnul suveran şi atotputernic.

Sincer, singurul motiv pentru a crede în alegere este că se găseşte în mod explicit în Cuvântul lui Dumnezeu. Nici un om şi nici un comitet de oameni nu a creat această doctrină. Este ca doctrina pedepsei eterne: este în conflict cu toate înclinaţiile şi preferinţele naturale ale minţii umane carnale. Este respingătoare pentru sentimentele inimii neregenerate. Şi — ca şi doctrina Sfintei Treimi şi a naşterii miraculoase a Mântuitorului nostru — adevărul alegerii, pentru că a fost descoperit de Dumnezeu, trebuie acceptat cu o credinţă simplă, solemnă şi hotărâtă. Dacă ai o Biblie şi crezi ce spune ea, nu ai de ales.

Pe măsură ce ne gândim că dreptatea lui Dumnezeu este reprezentativă pentru caracterul Său şi nu este supusă presupunerilor căzute, începem să înţelegem că Dumnezeu – în natura propriei Sale suveranităţi – defineşte tot ceea ce El face nu numai drept, ci şi perfect. Creatorul nu datorează nimic creaturii, nici măcar ceea ce El are plăcerea să-i dăruiască. Deci Dumnezeu face exact ceea ce Dumnezeu alege să facă. Nimic nu poate să-I zădărnicească voinţa sau să-L învingă. Aceasta este de fapt esenţa a ceea ce mărturisim atunci când Îl recunoaştem ca Dumnezeu Atotputernic.

Nicolae Moldoveanu : Întemnițat pentru credință


Persecuțiile religioase din perioada comunistă au afectat mulți credincioși, printre care și le Nicolae Moldoveanu al cărui caz ni-l prezintă ai i doamna Lucia Hossu-Longin

Catedrala de Cristal și influența lui Robert Schuller


de Teofil Marius MOLCUȚ

The Crystal Cathedral / Philip Johnson

Descoperirea Americii a fost una dintre cele mai mari realizări din istorie. Acest tărâm nou a servit drept un refugiu pentru creștinii protestanți din Europa, religia fiind elementul care închega comunitățile la început. Imigranții au sosit în număr covârșitor pe continentul american în secolul XIX. Principalele țări din care proveneau erau Marea Britanie, Portugalia şi Spania[1]. Într-un număr mai mic au emigrat germanii, francezii, olandezii şi alţi europeni. Olandezii au emigrat în mai multe valuri, având ca substrat fie dificultăţile economice, fie tensiunile din interiorul bisericii reformate care s-a îndepărtat de calvinism. Astfel, ei s-au stabilit pe coasta de vest a Americii de Nord, dar şi în regiunea cunoscută ca Midwest, în state precum Iowa, Michigan, Wisconsin şi Dacota de Sud.

Setea de libertate şi independenţă a olandezilor nou-sosiţi a dus la ruperea acestora de biserica oficială a Ţărilor de Jos, astfel că, în 1792, Biserica Reformată din Statele Unite a devenit Biserica Olandeză Reformată (Protestantă)[2].

Pe 16 septembrie 1926, în Alton, Iowa, într-o familie de creştini reformaţi olandezi, s-a născut Robert Schuller – cel mai mic dintre cei cinci copii ai familiei. Încă de mic, el a rămas marcat de cuvintele unchiului său, Henry Beltman, care îi spusese că într-o zi va fi pastor. Henry Beltman fusese misionar în China şi preşedintele sinodului Bisericii Reformate care, în anii ’80, număra cca. 345.000 de membri[3].

Robert Schuller a urmat o pregătire teologică la Western Theological Seminary din Holland, Michigan, iar după absolvire (1950) a şi fost ordinat ca pastor al Bisericii Reformate într-o biserică din Chicago (Ivanhoe Reformed Church)[4]. Când şi-a început lucrarea, biserica avea doar 38 de membri, dar în cei cinci ani petrecuţi acolo, a ajuns la 500 de membri. Ca urmare a succesului său, a fost trimis în Garden Grove, California pentru a înfiinţa o nouă biserică. În Garden Grove, însă, erau doar două familii care mai frecventaseră o biserică reformată înainte, aşa că a ales să nu folosească denumirea de “Biserica Reformată”, ci de “Biserica comunităţii” (Community Church), pentru a se adresa cât mai multor categorii de oameni. Şi-a început lucrarea într-un cinema în aer liber – un loc în care oricine putea să vină şi să asiste la slujbă din propria maşină. Această idee a funcţionat ca un magnet, astfel că în 1960, Robert Schuller ridică un locaş de cult în care putea să le predice atât celor din sală, cât şi celor aflaţi în parcarea generoasă ce putea găzdui până la 500 de maşini[5]. Pentru că audienţa sa creştea, Robert Schuller a construit o clădire emblematică din sticlă pe care a numit-o “Catedrala de Cristal” (Crystal Cathedral) – un locaş de cult care putea găzdui până la 2200 de persoane. Catedrala a fost inaugurată în anul 1980, dar faima lui Robert Schuller a crescut mai ales datorită programului televizat pe care începuse să îl difuzeze încă din 8 februarie 1970 – “Hour of Power”. Robert Schuller se numără printre primii televangelişti.

Teologia lui Robert Schuller a fost influenţată în mare măsură de cartea lui Norman Vincent Peale – “Puterea gândirii pozitive”. Odată cu inaugurarea Catedralei de Cristal, Robert Schuller nu şi-a mai folosit niciodată amvonul pentru a da învăţătură biblică, ci pentru a-şi face audienţa să se simtă bine – o evanghelie în care “totul este posibil”, o evanghelie care nu chema la pocăinţă şi nici la schimbare, ci încuraja gratificarea eului şi glorificarea personală. Problema omului nu mai era păcatul ci lipsa stimei de sine şi a respectului faţă de propria persoană. Predicile lui Robert Schuller deveniseră de fapt nişte discursuri motivaţionale, lipsite de orice doctrină biblică[6]. Iar “biserica” devenise doar o simplă afacere.

Rev. Robert Schuller/ The New York Times

Influenţa lui Robert Schuller s-a răspândit rapid şi în alte denominaţiuni. Prin programele educaţionale oferite prin Robert H. Schuller Institute for Successful Church Leadership, au fost pregătiţi peste 20.000 de protestanţi şi catolici. În 1979, şi pastorul Rick Warren a parcurs cursul lui Robert Schuller, iar mai târziu a fondat biserica Saddleback – o megabiserică non-denominaţională tot din statul California, considerată una dintre cele mai mari biserici din Statele Unite. Rick Warren, în calitate de autor al cărţilor “Viaţa condusă de scopuri” şi “Biserica condusă de scopuri”, a vândut peste 50 de milioane de exemplare, traduse în peste 130 de limbi. Rick Warren, alături de alţi pastori de megabiserici şi personaje controversate, precum Bill Hybels, John Maxwell şi Donald McGavran, fac parte din noua mişcare de creştere a bisericii – o creştere “forţată” şi “accelerată” prin aplicarea principiilor de marketing şi management lumeşti pentru extinderea “Împărăţiei lui Dumnezeu” aici pe Pământ[7]. Ideologia megabisericilor americane a pătruns şi în România prin cărţile traduse de Editura Life sau prin “Summit-ul global de conducere” (Forumul român de conducere).  Nu în ultimul rând, toate acestea sunt legate şi de mişcarea ecunmenică, ele urmărind rezultate rapide nu de durată.    

Robert Schuller a reuşit să îmbine elemente bisericeşti cu un mesaj nebiblic, însă a construit pe nisip, nu pe stâncă, iar “afacerea” lui s-a năruit – în 2010, a intrat în faliment, iar familia sa s-a dezbinat mai ales după numirea propriei sale fiice în funcţia de pastor. Impunătoarea Catedrală de Cristal a fost cumpărată de Biserica Romano-Catolică, dar familia lui încă se agaţă de succesul de odinioară. Este greu de cuantificat pagubele produse de biserici ca şi cea a lui Robert Schuller, care momesc creştini din alte biserici mai mici prin grandiozitate şi opulenţă.

După toate eforturile de evanghelizare la scară globală, în ţinuturi cât mai îndepărtate de ţara de baştină şi prin mijloace tot mai moderne, Biserica adevărată a lui Isus Hristos ar trebui să-şi îndrepte atenţia în primul rând spre evanghelizarea celor de aproape. După cum afirmă şi Mark A. Noll, au trecut zeci de ani în care Statele Unite ale Americii au profitat de statutul de putere mondială şi au exportat din greu propriile manifestări ale credinţei creştine, pozând într-un Salvator al planetei[8]. Acum, însă, e un moment bun în care fiecare poate să arunce o privire în propria ogradă şi să şi-o cureţe în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. 


[1] https://en.wikipedia.org/wiki/European_immigration_to_the_Americas – accesat la 24.05.2025

[2] https://www.ebsco.com/research-starters/social-sciences-and-humanities/dutch-immigrants – accesat la 24.05.2025

[3] https://www.upi.com/Archives/1984/04/03/The-Rev-Henry-Beltman-the-uncle-and-spiritual-mentor/1468449816400/ – accesat la 24.05.2025

[4] https://www.newnetherlandinstitute.org/history-and-heritage/dutch_americans/robert-h-schuller – accesat la 24.05.2025

[5] https://en.wikipedia.org/wiki/Robert_Schuller – accesat la 24.05.2025

[6] https://roseannetsullivan.substack.com/p/robert-h-schullers-journey-to-his accesat la

[7] Rudolf Ebertshaeuser, Creşterea bisericii sau seducerea bisericii?, trad. Olimpius S. Cosma, Ed. Agape, Făgăraş, 2009, p. 77

[8] Mark A. Noll, Momente cruciale din istoria bisericii, trad. Corneliu C. Simuț, Editura Casa Cărții, Oradea, 2020, p. 313.