În curs de apariție : Marius Silveșan, “Baptiștii din România între regimul de autoritate monarhică al lui Carol al II – lea și regimul de democrație populară” în vol. Studii de istorie eclesiastică
Sunt bucuros să anunț aici apariția unui studiu inedit privind situația baptiștilor din România în perioada 1930-1947. Grație eforturilor editoriale depuse de Marius Oanță, va apărea curând un volum de studii consistent intitulat Studii de istorie eclesiastică, Editura Sitech, Craiova, 2018.
În cadrul acestui volum (pp. 137-170) se regăsește și studiul „Baptiștii din România între regimul de autoritate monarhică al lui Carol al II – lea și regimul de democrație populară”. Acesta oferă o analiză documentată și argumentată a situației baptiștilor din România pe parcursul dictaturii regale al lui Carol al II-lea (1930-1940), in timpul regimului Antonescu (1940-1944) și în perioada de trecere (1944-1947) către regimul comunist, care se considera unul de democrație populară.
Partajează asta:
Duminică dimineața pe ulițele prăfuite ale satului, credincioșii baptiști se îndreaptă către adunare
Lumea satului este portretizată destul de fidel în această relatare făcută cu scopul de a evidenția trăsăturile identitare ale baptiștilor din România. Autorul, intelectual baptist român născut în deceniul șapte al secolului XX, surprinde în aceste rânduri atmosfera vieții religioase într-o comunitate baptistă din România comunistă.
Oameni simpli, dar animați de un gând măreț, acela de a se închina lui Dumnezeu.
*
Otniel Ioan Bunaciu, Baptiștii : o identitate în devenire, Editura Universitară, București, 2011, pp. 50-51.
Partajează asta:
Istoria Baptiștilor din Moldova Nouă : simpozion cu lansare de carte, expoziție de fotografie și documente de arhivă
INVITATIE
Biserica Crestina Baptista Nr.1 MARANATA Moldova Noua va invita sambata, 7 iulie 2018, ora 10.30, sa participati la simpozion cu lansare de carte
ISTORIA BAPTISTILOR DIN MOLDOVA NOUA.
Actiunea face parte din calendarul evenimentelor organizate cu ocazia aniversarii anului centenar al bisericii noastre, an cand marcam 100 de ani de prezenta baptista in Moldova Noua si Clisura Dunarii.
Colectivul de coautori coordonat de Valentin David-Izvernar aduc in fata dvs si INVITATI SPECIALI:
Lector universitar dr. Ciprian Simut
Profesor dr. Lazar Anton
Profesor Carmen Sulti
Profesor Roxana Mihaescu
pastor Ilie Milutin
Locatia desfasurarii evenimentului: Moldova Noua, str 1 Decembrie 1918, Nr.25, (Biserica Baptista Nr.1 Maranata)
https://www.facebook.com/1623819507832896/posts/2111260365755472/
Partajează asta:
Apariții editoriale (54) – Sorin Bădrăgan, Baptiștii : repere istorice și identitare
Baptiștii sunt o confesiune de factură protestantă cu o prezență de peste 400 de ani în Europa și de peste 150 de ani în România. Prima biserică baptistă s-a format la Amsterdam în anul 1609, iar prima biserică în Vechiul Regat (germană) în anul 1865.
Dat fiind aceste aspecte, o carte despre istoria și identitatea baptistă este binevenită. Aceasta cu atât mai mult cu cât este prima carte în limba română care are ca subiect principal identitatea baptistă.
Lucrarea conferențiarului universitar Sorin Bădrăgan, decan al Institutului Teologic Baptist din București și pastor la Biserica Creștină Baptistă Providența din București este una care merită citită, analizată, discutată. Subiectul pe care autorul îl abordează pe parcursul a nu mai puțin de 11 capitole și 200 de pagini se află la interferența dintre istorie și teologie. De asemenea, se disting și referiri la istoria ideilor și mentalităților, precum și o comparație între doctrina baptiștilor și alte confesiuni seculare, precum cea ortodoxă sau catolică.
Autorul pornește în cercetarea lui de la apariția baptiștilor, formarea primelor grupări și biserici pentru a prezenta informații despre răspândirea baptismului în lume, iar apoi pe continente precum America și Europa. Odată ajunși în Europa, Sorin Bădrăgan vorbește și de apariția mișcării baptiste în țara noastră. Sunt prezentate apoi informații legate de identitatea baptiștilor.
Lucrarea este una amplă de 217 pagini și a fost publicată de curând (2018) la Editura Risoprint din Cluj-Napoca.
Pe coperta patru găsim un extras relevant din introducere, unde autorul vorbește de identitate în termeni antinomici, negativ vs pozitiv, dar și de necesitatea cunoașterii propriei identități și invitația la o evaluare și reevaluare a propriei vieți în lumina Sfintei Scripturi.
„Identitatea nu ar trebui văzută negativ, ca un instrument de excludere – deși poate fi asta cu ușurință, ci pozitiv, ca o contribuție specifică făcută de o anunită confesiune creștină la complexitatea și, de ce nu, frumusețea familiei creștine. Dorința cea mai recentă de dialog și colaborare între confesiunile creștine nu ar trebui să presupună o ștergere a caracteristicilor fiecărei mișcări, ci o percepere a diferențelor ca fiind aspecte care îmbogățesc familia creștină și care provoacă la o cercetare în lumina Scripturii.
Baptiștii, prin multiplele lor contribuții teologice, dar mai ales prin insistența lor ca toți să ne raportăm mereu la Sfânta Scriptură, invită mereu la o evaluare a vieții personale, dar și comunitate față de Cuvânt.”
Cartea costă 25 de lei și se găsește spre vânzare la Institutul Teologic Baptist din București.
Partajează asta:
Larisa Grenaderov – Amintiri
În luna iunie 2018, împreună cu pastorul Vasile Bel am avut ocazia deosebită de a o cunoaște și a sta de vorbă cu doamna Larisa Grenaderov, născută în octombrie 1939, credincioasă baptistă care provine din două familii baptiste celebre, Issler și Grenaderov. Urmărind aceste materiale video veți descoperi multe lucruri interesante despre cele două familii amintite, despre copilăria, adolescența și viața în perioada comunistă a doamnei Larisa Grenaderov. De asemena, amintirile dumneaei despre bunicul, tatăl și mama dânsei reconstituie o epocă istorică. Totodată aduce lămuriri referitoare la viața comunității baptiste din Tulcea și împrejurimi în anii 40 ai secolului XX.
Amintiri I
Amintiri II
Partajează asta:
Institutul Teologic Baptist din București – Întâlnirea de zece ani de la absolvire a promoției 2008 (2004-2008)
Astăzi, 15 iunie 2028, Institutul Teologic Baptist din București a găzduit întâlnirea de zece ani de la absolvire, a promoției 2008 (2004-2008).
Au fost prezenți absolvenții (9 din 13) și o parte a corpului profesoral, printre care Prof. univ. dr. Vasile Talpoș, rectorul de atunci al Institutului Teologic Baptist din București, Lect. univ. Lidia Talpoș, profesoară de muzică la momentul respectiv, Conf. univ. dr. Daniel Mariș, actualul rector, Conf. univ. dr. Ioan Străinescu, Conf. univ. dr. Corneliu Boingeanu, în prezent Director de departament în cadrul Facultății de Teologie Baptistă, Universitatea din București, Lect. univ. dr. Daniel Gherman și Lect. univ. dr. Sorin Bădrăgan, actualul decan al Institutului.
Partajează asta:
Deportarea Lidiei Căldăraru și a pastorului baptist Eugeniu Jurenco
Perioada anilor ’40 este una în care am avut și acțiuni extreme precum deportările unor minorități, inclusiv religioase.
În primul caz vorbim de deportarea unor credincioși baptiști rămași în Basarabia cedată URSS-ului în vara anului 1940 la ordinul NKVD.
Trist este faptul că după recuperarea Basarabiei de către români în vara anului 1941 credincioșii baptiști au continuat să fie persecutați.
Iată mai jos link ul unde este prezentat acest caz de deportare al unei credincioase baptiste în baza unei documentări realizate de Vasile Bel care a fooosit informații regăsite în Revista Farul Creștin.
https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/lidia-caldararu-deportata.html?m=1
Un caz similar de deportare a minorităților religioase, inclusiv din Basarabia a avut loc în luna mai a anului 1942. Atunci Mareșalul Ion Antonescu, conducătorul statului, a dat un ordin secret care prevedea ca toți sectanții să fie deportați in organizațiile de muncă de pe Bug, în Transnistria. Ordinul a fost anulat la scurt timp și nu au fost deportați mulți credincioși baptiști, însă printre aceștia a fost si pastorul Eugeniu Jurenco din orașul Bălți care a fost închis în lagărul Golta din Transnistria. (Vezi AICI un portret al lui Eugeniu Jurenco realizat de Buni Cocar)
Problemele din perioada lui Antonescu le-am tratat în cadrul studiului „Evoluția legislației religioase referitoare la baptiștii din România în timpul Regimului Antonescu” publicat în Jurnalullibertății de credință, 2015, pp. 271-290.
Din prezentarea succintă acelor două cazuri putem observa faptul că acțiunile de deportare au vizat credincioșii baptiști în timpul unor regimuri totalitare sau autoritare pe parcursul anilor 40 ai secolului XX, un secol al extremelor după cum îl portretizează și Eric Hobsbawm.
Partajează asta:
Regele Ferdinand I și cultele religioase din România interbelică
În plan religios, Regele Ferdinand I declarase drept biserici naționale Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, iar regimul cultelor era favorabil și celorlalte biserici: romano-catolică, armeano-catolică, armenească, luterană, calvină, cultelor neoprotestante, dar și cultelor necreștine, precum cel musulman, cel mozaic sau altor culte necreștine, precum Martorii lui Iehova sau unitarienii. Biserica Ortodoxă Română obținuse ridicarea la rangul de Patriarhie, iar fostul episcop ortodox al Caransebeșului, Miron Cristea, devenise Patriarh al României.
Informația de mai sus trebuie completată cu informații suplimentare. Astfel, regimul cultelor nu era favorabil, așa cum afirmă domnul Claudiu Pădurean, autorul articolului, și celorlalte bisericii, în afara bisericilor istorice. Mă refer aici în primul rând la „cultele neoprotestante” (adventist, baptist, creștin după Evanghelie și penticostal.), termen care, deși exista, nu era folosit decât rar.
Dovada afirmațiilor mele stă în legislația perioadei, începând chiar cu anul 1921, dar și ulterior.
Nu îmi propun să tratez acum în extenso această problemă despre care am scris în cadrul unor studii științifice publicate sau în curs de publicare, însă voi prezenta câteva elemente.
Unul dintre acestea este cel legislativ
Articolul 22 din Constituţia adoptată în martie 1923 prevedea, între altele: Libertatea conştiinţei este absolută. Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate de protecţiune, întrucât exerciţiul lor nu aduce atingere ordinii publice, bunelor moravuri şi legilor de organizare a statului.
Cultele erau clasificate în culte istorice, culte noi şi asociaţii religioase. Asociaţiile religioase stăteau sub regimul legilor privitoare la asociaţii în general şi la întruniri publice, fiind vizate aici sectele, care după război s-au sporit în chip neobişnuit, provocând prin acţiunea lor clandestină stări de spirit adânc păgubitoare liniştii şi intereselor permanente ale statului.
Următoarele culte erau considerate culte istorice: ortodox, greco-catolic (unit), catolic, reformat, mozaic, mahomedan. Erau recunoscute drepturile comunităţii baptiste, acordate printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri din 21 noiembrie 1927.Sursa: Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Iacob, Politică și cultură în România interbelică
Ceea ce se observă aici este faptul că articolul 22 din Constituția României Mari (1923) Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate de protecţiune, însă acest lucru era garantat numai cultelor, nu tuturor confesiunilor religioase recunoscute de stat. De asemenea, prin Legea Cultelor din 1928, care a generat numeroase dezbateri și opoziție înainte de adoptare, inclusiv din partea Bisericii Ortodoxe Române. Problema viza printre altele și recunoașterea statutului de cult religios pentru confesiunea baptistă. De asemenea, se cerea recunoașterea în baza faptului că avusese acest statut în Transilvania înainte de 1918, îndeplinea criteriile legale, i se promisese acest lucru și mai mult decât atât România se angajase prin Tratatul Minorităților din anul 1919 la respectarea drepturilor minorităților religioase.
Principala lege, care a fixat regimul cultelor în România şi care a stat la baza activităţii respective până în anul 1948, a fost Legea pentru regimul general al cultelor din aprilie 1928.
În ce priveşte legătura între stat şi culte, legiuitorul a preferat sistemul superiorităţii statului faţă de biserică, numit şi sistemul autonomiei bisericeşti, urmând a satisface atât pretenţiunile juste ale Bisericii, cât şi drepturile normale ce decurg din suveranitatea Statului.
Cultele erau clasificate în culte istorice, culte noi şi asociaţii religioase. Asociaţiile religioase stăteau sub regimul legilor privitoare la asociaţii în general şi la întruniri publice, fiind vizate aici sectele, care după război s-au sporit în chip neobişnuit, provocând prin acţiunea lor clandestină stări de spirit adânc păgubitoare liniştii şi intereselor permanente ale statului.
Următoarele culte erau considerate culte istorice: ortodox, greco-catolic (unit), catolic, reformat, mozaic, mahomedan. Erau recunoscute drepturile comunităţii baptiste, acordate printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri din 21 noiembrie 1927. (…)Mai erau admise de lege:
a. Asociaţia religioasă baptistă (cu 35 comunităţi baptiste române, 55 germane şi 15 maghiare – cu peste 3.000 case de rugăciuni în total);
b. Asociaţia religioasă adventistă de ziua a şaptea, cu comunităţi grupate în şase conferinţe zonale şi având 520 case de rugăciuni. În 1920 se organizează unirea acestor comunităţi din România;
c. Asociaţia religioasă a lipovenilor, având peste 57.000 de credincioşi şi reşedinţa la Fântâna Albă, în Bucovina.
Pe lista celor interzise în conformitate cu prevederile legii din aprilie 1928 figurau: secta nazarinenilor, a adventiştilor reformaţi, a secerătorilor, a penticostaliştilor, a inochentiştilor, a bisericii lui Dumnezeu apostolice, a martorilor lui Dumnezeu (Iehova), a stundiştilor, a duhoborţilor, a molocanilor şi a studenţilor în Biblie (mileniştilor).Sursa: Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Iacob, Politică și cultură în România interbelică
Se observă faptul că deși statul prevedea în Legea fundamentală din anul 1923 că libertatea conștiinței este absolută, venea cu îngrădiri de ordin legal și făcea o departajare între confesiunile religioase pe care le împărțea în legale și interzise, iar pe cele acceptate în culte religioase și asociații religioase.
În ceea ce priveşte religia locuitorilor, situaţia în perioada interbelică conform recensământului din anul 1930 se prezenta astfel: ortodoxă – 13.108.227 (72,6%), greco-catolică – 1.427.391 (7,9), romano-catolică – 1.234.151 (6,8), mozaică –756.930 (4,2), reformato-calvină – 710.706 (3,9), evanghelică-luterană – 398.759 (2,2), mahomedană – 185.486 (1,0), unitariană – 69. 257 (0,4), baptistă – 60.562 (0,3), lipoveană – 57.288 (0,3) şi, cu sub 0,1%, adventistă – 16.102, armeano-gregoriană – 10.005, armeano-catolică –1440, alte religii şi secte –7.434, liberi cugetători – 6.604, nedeclarată – 6.686.
Un alt aspect pe care doresc să-l menționez aici face referire la vizitele în România ale Dr. J. H. Rushbrooke, secretar general și apoi președinte al Alianței Mondiale Baptiste. Domnia sa a venit în România de mai multe ori, uneori chiar și de două ori într-un an pentru a intervenii la autorități ca acestea să respecte ceea ce s-au angajat, respectiv libertatea religioasă. Aspectele menționate aici sunt evidențiate și în cadrul unui volum care urmează să apară și voi detalia informațiile la momentul oportun.
Deși nu am tratat decât superficial acest subiect amplu, doresc să atrag atenția asupra faptului că perioada interbelică merită mai multă atenție în ceea ce privește situația religiei în general și a confesiunii baptiste în particular.
Partajează asta:
Situația baptiștilor din România la sfârșitul anilor 30 și în anii 40 ai secolului XX
Articolul de față dorește să ofere un răspuns la situația baptiștilor din România în perioada interbelică și a celui de-al doilea război mondial.
Referindu-mă strict la situația din 1938 se poate menționa pe bază de documente că nu toate bisericile baptiste au fost închise.
Dar iată ce informații avem de la Alexa Popovici, contemporan cu acele vremuri:
„La 14 decembrie 1938, toate bisericile baptiste din România au fost închise şi sigilate. Unui număr foarte mare de predicatori li s-au întocmit acte de dare în judecată. Unii dintre aceștia au fost arestați și aruncați în închisori […].” (p. 617)
…prigoană care a durat de la 14 decembrie 1938 până la 31 martie 1939, adică 3 luni şi 17 zile. Anularea în fapt a deciziei se datorează lui Nicolae Zigre, ministrul Cultelor, și lui Armand Călineacu, prim-ministru.” (p. 619-620)
Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989, Editura Făclia, Oradea, 2007, 936 p.
https://roevanghelica.wordpress.com/2018/03/22/1938-noua-decizie-ministeriala/
Față de cele prezentate de Alexa Popovici în lucrarea Istoria baptiștilor din România se impun câteva precizări succinte.
Nu toate bisericile baptiste au fost închise. Este adevărat că au fost închise multe și unele s-au închis singure, dar nu toate. Aceasta cu atât mai mult cu cât decizia privitoare la obligativitatea ca o biserica sa fie formată din 100 de bărbați, capi de familie de etnie română, a fost schimbată cu puțin timp inainte de a expira termenul până la care bisericile baptiste trebuiau să se conformeze pentru a putea funcționa. Numărul capilor de familie necesari pentru a primii aprobarea funcționarii unei biserici a fost redus de la 100 la 50, dar și așa era mult. Anul 1939 va aduce cu sine alte prevederi la fel de restrictive ca cele anterioare.
Alexa Popovici, documentele vechi din Arhiva UBR, revistele baptiste sunt utile, dar insuficiente pentru o înțelegere obiectivă și complexă a istoriei baptiștilor din România. Un cercetător care se limitează la ele va avea o imagine parțiala a ceea ce s-a întâmplat în perioada interbelica si a celui de-al doilea război mondial și nu va putea fi obiectiv în ceea ce prezintă sau scrie. În București sunt mai multe instituții care au documente, arhive în cadrul cărora se regăsesc informații referitoare la situația religioasa din România in perioada menționată și implicit la baptiști. De asemenea, sunt disponibile și în limba română articole/ studii care tratează subiectul în discuție. Citind un astfel de studiu, despre perioada guvernării Patriarhului Miron Cristea (11 februarie 1938 – 6 martie 1939), am fost surprins sa constat ca informatii se găsesc si la Foreign Office în Londra. În limba engleză, de asemenea, sunt disponibile pentru cercetare studii șibarticole științifice, cărți, biografii, articole din revistele vremii care tratează specific anumite aspecte referitoare la situația baptiștilor din România în perioada interbelică, ce a celui de-al doilea război mondial sau perioada comunistă.
De asemenea, o idee pe care mi-am format-o trecand prin mai multe documente este aceea ca eliberarea nu a venit ca un dar din partea autorităților, ci a fost datorată unor acțiuni complexe. Vorbim de solicitări, memorii din partea conducătorilor comunităților baptiste, a Uniunii Baptiste din România, dar și din afara țării. Este de menționat activitatea, efortul, dăruirea și abnegația în asigurarea, obținerea libertății religioase pentru baptiștii din România depuse de J. H. Rushbrooke.
Una din persoanele cărora baptiștii români ar trebui sa le fie mulțumitori este J. H. Rushbrooke, Comisar (comisioner) din partea Alianței Mondiale Baptiste pentru Europa, Secretar general și apoi Președinte al Alianței Baptiste Mondiale (1939-1947). Până în anul 1940 când România a declarat război Marii Britanii și i s-a interzis accesul în țara noastră, acesta ne-a vizitat de mai mult de 15 ori având întâlniri cu factori de decizie aflați în diferite poziții în cadrul administrației centrale în țară sau în afară (Anglia și SUA). Pentru ușurarea și reglementarea, clarificarea situației baptiștilor acesta a fost primit inclusiv de regele Carol al II-lea.
Se observă astfel faptul că istoria baptiștilor este frumoasă, tumultoasă și totodată complexă
În final doresc să menționez că perioada anilor 30 – 40 din istoria baptiștilor din România este analizată pe baza de documente în cadrul unui articol care sper să apară în această vară. O secvență din acest studiu amplu este cea care se referă la legislația religioasă privitoare la baptiști în timpul guvernării antinesciene. Dat fiind importanța acesteia am considerat oportun să o public și separat în cadrul unui articol apărut în Jurnalul libertății de conștiință eduția din anul 2015.
Partajează asta:
Cătălin Dupu despre romanul La est de libertate
La Est de Libertate este o provocare pentru cititori deoarece autorul folosește conceptul de libertate atât pentru a arăta că în România comunistă nu exista libertate, cât și pentru a arăta că Europa de Est se afla la Est de Libertate reprezentată din punct de vedere geopolitic de către Occident.
Istorie Evanghelica 