Relația dintre Biserică și stat a suscitat dezbateri încă de la începuturile erei creștine, referire la ceea ce este cunoscut în istorie sub numele de lupta pentru investitură.

„Cel mai puternic papă al tuturor timpurilor a fost un om destul de moral, deși foarte ambițios.

Omul acesta a fost Inocențiu al III – lea, al cărui mandat papal a început la 8 ianuarie 1198. Mulți din înalții bisericii erau corupți, dar Inocențiu (fidel numelui său) a dus o viață lipsită de scandaluri. De îndată ce a devenit papă, la vârsta de treizeci și șapte de ani, n-a avut nicio reținere să-și folosească puterea pentru a-i supune pe unii dintre domnitorii răzvrătiți ai Europei. De exemplu, Inocențiu a numit pe cineva în scaunul de arhiepiscop de Canterbury, oficiu care deținea funcția de cap al bisericii din Anglia. Dar regele Ioan al Angliei își avea propriul său candidat. Când Ioan nu s-a supus, Inocențiu l-a excomunicat și a pus Anglia sub interdicție, adică a scos practic toată țara „în afara bisericii”. Temându-se de eventualitatea unei răscoale, Ioan a cedat și l-a acceptat pe cel numit de Inocențiu.”

Acest episod prezentat în carte este semnificativ pentru a înțelege lupta pentru investitură dintre regalitate și biserică. Problema consta în faptul că papa dorea să aibă autoritate asupra conducerii politice, obiectiv pe care l-a atins pe parcursul Evului Mediu.

În cazul lui Inocențiu avem și o argumentare teoretică a puterii (supremației) papale.

„Într-una din scrierile sale, Inocențiu a afirmat că puterea papei și cea a regelui sunt ca soarele și luna, în sensul că soarele (papa) dă o lumină mai puternică, și luna (regele) reflectă doar lumina soarelui”.

J. Stephen Lang, Lecturi zilnice din istoria Bisericii: 365 de povestiri și rugăciuni care îți vor întări credința, traducere Alexandru Nădăban, Editura Casa Cărții, Oradea, 2013, p. 15.

Cartea poate fi cumpărată de la Editura Casa Cărții sau din librării.

Pentru mai multe detalii vizitează site-ul https://www.ecasacartii.ro/lecturi-zilnice-din-istoria-bisericii.html