Arhive categorie: Istoria Bisericii

Răsfoiește online Revista „ Creștinul Azi” Nr.4/2012 (iulie-august)

De Marius Silvesan pe | 1 comentariu

Click pe imagine pentru a răsfoi revista online !

În cadrul acestui număr puteți citi și articolul meu intitulat „ATUNCI ȘI ACUM: Festivitatea de absolvire la Seminarul Teologic Baptist și la Institutul Teologic Baptist” pp. 11-13.

http://revistacrestinulazi.ro

Revista Crestinul Azi apare sub coordonarea Comitetului Executiv al Uniunii Bisericilor Crestine Baptiste din Romania si se distribuie pe baza de abonament atat institutiilor cat si persoanelor fizice.

Autorii care publica în revista sunt persoane cunoscute în mediul evanghelic romanesc sau international. Subiectele abordate surprind provocarile contemporane ale vietii religioase precum si raspunsurile biblice la aceste provocari.

Publicatia are sase aparitii pe an în format A4 color iar pretul pentru un abonament anual este de 24 Ron pentru adresele din Romania.

În cadrul departamentului redactional se tiparesc si alte materiale, studii si carti care corespund nevoilor comunitatii baptiste. Printre titlurile editate amintim: Cantarile Evangheliei varianta cu linie melodica si varianta armonie, Calendarul de rugăciune precum si alte materiale

Propunerile, informațiile sau alte materiale poti fi trimise la adresa crestinul.azi@gmail.com sau completand formularul de pe pagina de contact.

Articole relaționate:

File de istorie în Revista Crestinul azi 1 / 2012

Răsfoiește online revista Crestinul Azi nr 2/2012

Răsfoiește online Revista „ Creștinul Azi” mai iunie- 2012

Publicat în: Anunţuri, Baptişti, Evanghelici, Istoria Bisericii, Istorie, Mass-media, Religie, Reviste | Etichetat: ,

OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire (I) Rahova – Richard Wurmbrand

De Marius Silvesan pe | 2 comentarii

Autor: Camelia Pop

OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire* (I)

Primul locatar de la Rahova

Pastorul Richard Wurmbrand a fost arestat pe o stradă din Bucureşti la 29 februarie 1948 de către oamenii securităţii si transportat la o inchisoare nouă, Calea Rahovei. Era primul ei locatar. Aici a fost deposedat de tot ce avea, inclusiv de numele său. De acum se numea Vasile Georgescu.
După câteva zile, in celulă a sosit un nou locatar, o mare personalitate comunistă, Lucreţiu Pătrăşcanu, botezat cu numele Desagă. Cei doi au avut discuţii lungi şi interesante, până intr-o seară când Vasile Georgescu a plecat cu ochelarii pe ochi la primul său interogatoriu, cu anchetatorul Appel.
Intrevederea s-a desfăşurat in condiţii civilizate, chiar elegante. După ce i-a oferit pastorului un scaun şi o caramea, anchetatorul a făcut câteva remarci in legătură cu modul de a gândi al individului şi cum este el determinat de categoria socială din care face parte. Pastorul nu avea o origine „sănătoasă”, dar şi-a amintit că nici domnul Marx, nici Engels nu aveau. Apoi brusc a venit intrebarea: „Ce legături aveai cu domnul Teodorescu?”. Anchetatorul nu acorda o foarte mare atenţie răspunsurilor, fiind mai mult preocupat să testeze caracterul şi capacitatea de rezistenţă ale pastorului. In timpul unei discuţii aparent neutre despre profeţiile lui Isaia in legătură cu venirea lui Mesia, erau strecurate numele unor persoane care ajutasera la distribuirea, printre soldaţii sovietici, a ajutoarelor primite de la Consiliul Mondial al Bisericilor. Ancheta s-a incheiat brusc şi confuz pentru a deruta victima. „Am fost dus inapoi in celulă, ca să meditez la ce-ar putea să insemne toate astea.” (Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu in subterană, Ed. Casa Scoalelor, Bucureşti, 1993)
La al doilea interogatoriu cu „omuleţul Vasiliu”, pastorul trebuia să spună ce ştia despre părintele Chiricuta. Scopul urmărit era să dezbine grupul preoţilor, protestanţii trebuiau să-şi spună părerea despre ortodocşi, catolicii despre adventişti şi astfel să stârnească rivalităţile intre confesiuni. Un alt punct al interogatoriului viza numele tuturor persoanelor pe care pastorul le cunoscuse.
Metodele folosite pentru derutarea celui anchetat erau din cele mai perfide. Unui deţinut i s-a spus: „Semnează cu o poreclă, aşa lucrăm noi aici”. După mai multe declaraţii semnate cu nume false, victimei i s-a cerut să-şi denunţe un prieten, sub ameninţarea că, dacă refuză, li se va spune tuturor că este informator şi că a dat declaraţii sub nume false.
Una dintre anchete a fost condusă de un locotenent tânăr, mai puţin violent, care i-a cerut să alcătuiască o listă cu numele celor cu care a comunicat prin morse, apoi să redea conţinutul discuţiilor şi să precizeze ce alte incălcări ale regulamentului a comis. Pastorul a inceput declaraţia enumerând faptele săvârşite: „Trecusem pasaje din Evanghelie prin ziduri. Adunasem nişte pilule cu gândul să mă sinucid. Făcusem un cuţit dintr-o bucată de tinichea, modelasem piese de şah din pâine şi cretă, comunicasem cu alţi deţinuţi, dar nu le cunoşteam numele. N-am vorbit niciodată impotriva comuniştilor. Eu sunt ucenic al lui Cristos, care m-a invăţat să-i iubim şi pe duşmanii noştri. Nu pot să dau nici o declaraţie referitor la ceea ce mi-au transmis alţii prin pereţi, pentru că vocaţia mea este să apăr nu să acuz”.
Locotenentul, citind declaraţia, a intrebat: „Domnule Wurmbrand, de ce ziceţi că mă iubiţi?” Răspunsul a fost simplu:„Când am devenit creştin, a fost ca şi cum aş fi renăscut, inzestrat cu o fire plină de iubire”. Au urmat două ore de discuţii despre creştinism şi marxism. Cuvintele inspirate ale pastorului au topit gheaţa şi au deschis calea spre convertire a tânărului locotenent. I-a amintit acestuia că Marx considera Creştinismul „religia ideală pentru regenerarea unor vieţi ruinate de păcat”. A urmat imediat replica: „Am fost crescut ateu şi n-o să fiu niciodată altceva”.Pastorul increzător i-a relatat o poveste despre un strămoş de-al său din secolul al XVII-lea. Un rabin, intâlnind un ateu, i s-a adresat cu următoarele cuvinte: „Te invidiez, dragă frate! Viaţa dumnitale spirituală este, probabil, mai tare decât a mea. Eu, când văd un om in necaz, spun adesea: Dumnezeu o să-l ajute şi trec mai departe. Dar dumneata nu crezi in Dumnezeu, aşa incât trebuie să-ţi asumi toate sarcinile lui Dumnezeu şi să-i ajuţi pe toţi”. Wurmbrand a adăugat: „Există două categorii de atei: cei care zic ‘Nu există Dumnezeu, aşa că pot face răul după bunul meu plac’ şi cei care spun: ‘Deoarece Dumnezeu nu există, eu trebuie să fac tot binele pe care l-ar face Dumnezeu, dacă ar exista’.”
Aceste cuvinte i-au mers locotenentului la inimă şi in două săptămâni, in haina lui kaki, cu insignele securităţii pe guler, s-a spovedit… şi deodată intunericul inchisorii nu a mai fost atât de dens. Oameni ca locotenentul Grecu se intâlneau rar, in general anchetatorii erau fiinţe josnice, brutale, pline de sarcasm, care işi manifestau puterea absolută asupra oamenilor.
Interogatoriul cu colonelul Dulgheru, coleg de puşcărie cu Gheorghiu-Dej, a fost despre un ins din Armata Roşie, care prin relaţii de contrabandă trecea biblii in Rusia. Pastorul, botezându-l pe soldatul respectiv, trebuia să fie foarte atent la ce spune. Pentru a-l determina să vorbească, colonelul a recurs la mijloace de hărţuire dintre cele mai sinistre: a dat dispoziţii să se scoată paturile din celulă, lăsând victima să doarmă cel mult o oră pe scaun. Gardianul se uita prin vizor din minut in minut, iar când omul zdrobit de oboseală adormea, era trezit cu o lovitură de picior. Complet epuizat fizic, a fost supus apoi torturilor de ordin psihologic. Pastorul, neştiind dacă este vis sau realitate, auzi o muzică dulce venind dinspre coridor. Treptat sunetul se modifică, distingându-se tot mai clar hohotul de plâns al unei femei, apoi ţipetele ei insoţite de cuvintele: „Vă rog nu mă mai bateţi!”. Plesnetul unui bici pe piele a devenit inspăimântător, iar pastorul crispat de oroare a recunoscut in ţipetele femeii pe soţia sa. Mai târziu a aflat că fusese vorba despre o bandă de magnetofon.
 Infricoşătoarea anchetă a continuat in cameră, unde Dulgheru a recurs la ameninţări de tipul: „Pot da ordin să te impuşte chiar in seara asta, ca pe un contrarevoluţionar ce eşti”. Complet liniştit, pastorul i-a replicat: „Puneţi-vă mâna aici, pe inima mea. Dacă bate repede, dovedind că sunt infricoşa,t puteţi să vă indoiţi că există Dumnezeu şi viaţa veşnică. Dar dacă bate liniştit, ca şi când ar zice: ‘Merg la cel pe care-l iubesc’, atunci asta trebuie să vă dea de gândit. Există Dumnezeu şi o viaţă veşnică!”

 Tortura, aproape intotdeauna, făcea parte dintre ingredientele anchetei.

Maiorul Brânzaru arăta ca o gorilă şi se comporta ca un monstru. Inainte de război lucrase in casa unui politician unde fusese tratat ca un membru al familiei. Ajuns maior de securitate, nu l-a cruţat pe fiul fostului politician, inchis pentru complot impotriva statului, ci l-a torturat şi l-a ucis cu mâinile lui.
Procedeele torturii erau diverse in funcţie de caz. Deţinutul era pus să stea cu capul la perete şi cu mâinile ridicate un timp nesfârşit, până când se prăbuşea la pământ. Atunci primea o coajă de pâine, o gură de apă şi era obligat să se ridice. Urma apoi manejul, adică trebuia inconjurată celula intr-un ritm din ce in ce mai accelerat, până când victima cădea. In acelaşi ritm se relua inconjurarea celulei in direcţia opusă.
In timp ce stătea cu mâinile ridicate, cu faţa la zid, Wurmbrand işi aminteşte acel pasaj din Biblie in care zidul se interpune intre om şi Dumnezeu: „Faptele rele ale lui Israel au pus un zid intre El şi popor”. Când durerea era nespus de mare, un nou verset ii liniştea mintea şi inima: „Cu Domnul meu voi sări peste zid”. Greşelile creştinilor au construit zidul comunismului, dar el oricând poate fi dărâmat. „Aşa cum zidurile Ierihonului au căzut la pământ, tot aşa cu voia lui Dumnezeu, trebuie să cadă şi zidul din faţa mea.”
„Nu mai ştiu câte zile şi câte nopţi cu rare şi scurte intreruperi am petrecut in manej” afirma eroicul pastor. „Mai repede, Opreşte-te!, Intoarce-te!, Mergi!” erau cuvinte care ritmau dureros alergarea in cerc. Prăbuşit la pământ se ridica cu greutate in timp ce gardianul cu o măciucă il lovea peste cot şi răcnea: „Ridică-te!, Mişcă! Ăsta e manejul!” Invârtindu-se mereu in cerc şi pierzând noţiunea timpului şi spaţiului, pastorul auzea cum prindeau viaţă inlăuntrul său cuvintele mântuitoare: „Voi păşi cu mai multă graţie ca intr-un dans al iubirii divine pentru Isus”.
 *) Fragment din lucrarea Preoția în spaţiul concentrațional
*
Articole relaționate
Publicat în: Comunism, Creștinism, Evanghelici, Istoria Bisericii, Istorie, Libertate religioasă, Persecuţie, Politică, Protestanţi, Religie | Etichetat: , , ,

Camelia Pop, Preoția în spațiul concentrațional

De Marius Silvesan pe | 4 comentarii

Citiți AICI un interviu cu Camelia Pop prilejuit de lansarea cărții, eveniment care a avut loc la Cluj în anul 2009.

Camelia Pop este istoric şi profesor de istorie la Liceul Mihai Eminescu. Anul acesta (2009) a publicat o carte despre martirajul preoţilor în închisorile comuniste, încercînd să înţeleagă şi să transmită adevăratul înţeles al gesturilor lor încărcate de credinţă. La două decenii de la căderea regimului dictatorial, Camelia Pop încearcă să îşi ajute elevii să afle adevărul despre o perioadă neagră din istoria noastră, adevăr pe care aceştia se pare că îl primesc mai bine decît generaţiile precedente.

http://www.memoria.ro

Publicat în: Comunism, Creștinism, Cărţi, Istoria Bisericii, Istorie, Libertate religioasă, Persecuţie, Religie | Etichetat: , , , ,

Centenarul Bisericii Baptiste Lupeni, jud. Hunedoara

De Marius Silvesan pe | 6 comentarii

Foto: evenimentcrestin.blogspot.ro

«Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de niciun rau, caci Tu esti cu mine ! »

Ps. 23 :4

Primele inceputuri de vestire a Evangheliei in orasul Lupeni, judetul Hunedoara (harta municipiului) sunt legate de anul 1912, cand la minele de carbuni din Valea-Jiului au venit muncitori din judetele Salaj si Bihor, printre care erau si credinciosi baptisti. Acestia, venind in Lupeni au trait o viata exemplara in mijlocul celorlalti: se adunau prin case, unde studiau Scripturile, se rugau , cantau si laudau pe Dumnezeu intr-un mod deosebit. Cei care au fost invitati sa participe cu ei la inchinarile lor, vazand seriozitaea trairii lor cu Dumnezeu si fiind atinsi de Cuvantul Vietii au hotarat sa-si shimbe viata dupa voia Domnului.

Numarul celor care veneau sa asculte Cuvantul Sfant era tot mai mare si se simtea nevoia unui lucrator cu experienta care sa posede cunostinte temeinice ale credintei baptiste.

In acest timp, in judetul Hunedoara lucra ca evanghelist  Stefan Ignea. Auzind de grupul de credinciosi de la Lupeni, a hotarat sa le faca o vizita. A petecut cu ei cateva zile in rugaciune si explicarea Evangheliei si in acelasi an, 1912, toti cei care au crezut si au fost deplini convinsi de adevarul Scripturii au fost botezati in apa Jiului din satul Barbateni. Cu ei s-a format Biserica Crestina Baptista din orasul minier Lupeni.  Printre cei care s-au botezat atunci au fost surorile: Bolosin Floare, Ianc Floare, Lung Eva, Lung Sara, Andrei Tasia, Buda Maria, Szoci Floare si fratii Bolosin Teodor, Bolosin Iosif, Bolosin Ioan si Andrei Ioan, un numar de 7 femei si 4 barbati, care s-au adaugat la numarul celor veniti din alte localitati.

Pentru ca acest centru minier promitea mult, fratele Stefan Ignea, a facut dese vizite la Lupeni. A fost un slujitor al Evangheliei care s-a uitat pe sine, a uitat familia si s-a daruit lucrarii sfinte. A fost un calator fara odihna si un deschizator de inimi pentru credinta in Isus Hristos si un viteaz aparator al credintei primare.

Biserica din Lupeni a crescut foarte repede. Intre 1912-1919 a ajuns la peste 100 de membrii, in fiecare an fiind 2-3 botezuri. Toti cei convertiti erau majoritatea tineri sub 30 de ani.

La botezul din data de 10 Ocombrie 1915 s-a botezat un tanar de 20 ani, care va ajunge un stalp de nadejde al bisericii: fratele Max Hendric.

Un an mai tarziu in 30 Aprilie 1916 se boteaza tanarul de 21 de ani, fratele Ciora Teofil, care va deveni ucenicul fratelui Stefan Ignea si bun misionar pe Valea Jiului si Valea Hategului. Intru-cat, fratele Stefan Ignea, misiona si oficia singur botezuri intr-un cerc foarte raspandit, judetele Caras si Hunedoara si fiind foarte solocitat, s-a pus problema unor ajutoare in lucrare. Astfel la Conferinta de la Lugoj, din 1917, au fost ordinati primii diaconi ai Bisericii din Lupeni: fratii Bolosin Teodor si Socsi Alexandru. Dupa terminarea primului razboi mondial, au mai fost ordinati ca diaconi si fratii Max Handric si Ciora Teofil care au lucrat in biserica din Lupeni si in bisericile noi infiintate din Uricani, Vulcan, Aninoasa si Petrosani.

Primul pastor angajat al bisericii a fost fratele Ioan Covaci din Sintesti. In ciuda prigonirilor si suferintelor de care au avut parte primii credinciosi din partea autoritatilor si a bisericilor ortodoxe si catolice, Cuvantul se vestea cu putere si era primit cu bucurie de tot mai multi oameni, mai ales tineri, astfel incat numarul lor a crescut si se punea problema construirii unui locas de inchinaciune. Inaugurarea primului locas de inchinaciune al Bisericii Crestine Baptiste Lupeni a avut loc pe date de 27 Mai 1923. Cu aceasta ocazie a avut loc si un botez nou testamantal cu 15 candidati, oficiat de catre fratele pastor Ioan Covaci; la sarbatoare participand si corul Bisericii Baptiste din Timisoara. Anul 1923 a fost unul dintre cei mai rodnici ani din punct de vedere spiritual – biserica a crescut cu 56 de membrii.

Din 1925 biserica din Lupeni a infiintat un azil de batrani, in care cativa batrani si infirmi erau ingrijiti de fratii din Lupeni. Prin lucrul de mana facut de Societatea surorilor „Marta” s-au strans 3000 de lei care au ajutat la intretinerea batranilor. Acestor actiuni intreprinse de biserica s-au alaturat si alte biserici din Valea Jiului si Valea Hategului care au ajutat cu darul lor la intretinerea azilului. Dupa catva timp din lipsa de pacienti, azilul s-a desfiintat

Intre 12-14 Octombrie 1927 s-a tinut la Lupeni al VII-lea Congres al Cultului Crestin Baptist. La Congres au venit delegati din tara si strainatate, lucrarile Congresului fiind supravegheate de autoritatile locale cu jandarmi inarmati.

Din anul 1927 pana in 1935 biserica a ramas fara pastor, in biserica slujind diaconii care au fost ordinati.

In 1935 biserica a angajat ca pastor pe fratele Balgradeanu Avram, dumnealui fiind primul pastor cu Seminarul Teologic absolvit. A pastorit biserica pana in 1936 cand a plecat ca misionar in Iugoslavia.

Dupa plecarea fratelui Balgradeanu, biserica a angajat ca pastor pe fratele Rusu Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Bucuresti, pastorind biserica pana in 1944.

Intre anii 1942-1944, din ordinul generalului Antonescu bisericiile baptiste din Romania au fost inchise, credinciosii sinceri adunandu-se prin case. Lacasul de inchinaciune a fost transformat de autoritati in dispensar de boli contagioase.

Dupa redeschiderea bisericilor in 1944, biserica din Lupeni nu a mai avut pastor angajat pana in1952, totusi in biserica au lucrat fratii diaconi Max Hendric si Ciora Teofil iar sora Eva Tandau se ocupa de Scoala Duminicala si lucrarea cu surorile si tineretul.

In anul 1952 a venit ca pastor fratele Popa Pavel care a pastorit biserica pana in 1956.

In 1956, tanarul absolvent de seminar, fratele Luca Gheorghe o devenit pastorul bisericii, pastorind biserica timp de 16 ani ,pana in 1972.

Intre anii 1972-1973, biserica a fost pastorita de fratele Manzat Stefan.

Incepand din 1973 biserica este pastorita de fratele pastor Ciocan Ioan. In timpul pastoririi, fratele Ciocan a facut nenumerate demersuri pe la toate autoritatiile pentru a putea obtine aprobarea construirii unui nou locas de inchinaciune, dar totul s-a redus doar la promisiuni.

In 1989, Dumnezeu aduce libertatea in tara si incepand cu anul 1990 se reiau interventiile la noul regim. S-a cumparat un loc pe strada Alexandru Lapusneanu, s-a facut proiectul si s-a obtinut autorizatia de constructie astfel ca in cursul anului 1990 s-au putut demara lucrarile la noua constructie. Prin munca si contributia tuturor membrilor: femei, barbati si copii s-a muncit din plin si in anul 1993 pe data de 29 August cu ajutorul lui Dumnezeu a avut loc serviciul special de dedicare a noului locas de inchinaciune. Noua cladire a bisericii reprezinta implinirea unui vis de multi ani a fratilor, fiind cea mai impunatoare cladire a orasului. Cladirea are o capacitate de 600 de locuri pe doua nivele, sala de mese cu anexe necesare precum si un corp de cladire destinat pentru a gazdui si intretine 48 de copii orfani.

In anul 1997, luna martie, fratele Ciocan Ioan s-a pensionat si incepand din septembrie 1997, pastor al Bisericii Baptiste Lupeni este fratele Ursu Mircea, proaspat absolvent al Institutului Teologic Baptist Bucuresti.

In august 1998 fratele pastor Ursu Mircea impreuna cu fratele Vieru Ioan, membru in comitetul bisericii sunt invitati in Anglia de catre pastorul Tony Sargent si fratele Len Gruber pentru a relua legaturile intre cele doua biserici (biserica din Lupeni si cea din Worthing fiind infratite inca de pe timpul fratelui pastor Ciocan Ioan) si pentru a discuta posibilitatea deschiderii orfelinatului. Reintorsi in tara si in urma discutiilor avute cu comiteteul bisericii si la propunerea unui proiect de sustinere a orfelinatului de catre biserica, in octombrie 1998, biserica hotaraste ca se va putea deschide orfelinatul cu sustinere proprie. Fratele Nemes Vasile, cel care propune proiectul de sustinere al orfelinatului, devine si presedintele Asociatiei Umanitare “Casa de Copii” Lupeni (site). Prin intermediul Asociatiei Umanitare, Biserica desfasoara mai multe proiecte sociale:

–Casa de tip familial cu un numar de 10 copii orfani (1999-prezent)

–Centrul de consiliere si sprijin al copilului si familiei in dificultate; beneficiari fiind un numar de 10 familii cu 47 de copii(2001-prezent)

–Foster Care – Ingrijire temporara in familie; in perioada 2001-2005 fiind ingrijiti in familiile credinciosilor din biserica un numar de 12 copii cu varsta pana in 3 ani

–Cantina sociala, unde 5 zile pe saptamana servesc masa de amiaza un numar de peste 60 de beneficiari (2001- prezent)

Tot sub patronajul Bisericii Baptiste “Sfanta Terime” Lupeni isi desfasoara activitatea si Asociatia Down Valea Jiului (2010-prezent), unde un numar de 35 de copii cu sindromul Down beneficiaza de cele doua cabinete: kinetoterapie si psihopedagogie-logopedie.

Pana aici, timp de 100 de ani, mana cea buna a lui Dumnezeu a fost peste noi si putem sa spunem si noi ca Samuel odinioara „EBEN EZER!”.

Pe parcursul celor 100 de ani de existenta, biserica a fost pastorita de 8 frati pastori:

-Covaci Ioan               1922-1927

-Balgradean Avraam  1935-1936

-Rusu Ioan                  1936-1944

-Popa  Pavel               1952-1956

-Luca Gheorghe         1956-1972

-Manzat Stefan           1972-1973

-Ciocan Ioan               1973-1997

-Ursu Mircea              1997-prezent

Biserica Crestina Baptista “Sfanta Treime” Lupeni ii invita pe toti fiii bisericii sa participe la Sarbatoarea Centenarului Bisericii, sarbatoare ce va avea loc in zilele 27 si 29 IULIE 2012. Va asteptam cu mult drag!

Persoana de contact: pastor Ursu Mircea, tel.0724-378073, e-mail mirceaursu2000@yahoo.com

Sursa: http://www.baptist-tm.ro

Publicat în: Baptişti, Evanghelici, Istoria Bisericii, Istorie | Etichetat: , , , , , ,

110 ani de mărturie baptistă în Lalașinț jud. Arad

De Marius Silvesan pe | Lasă un comentariu

În Evanghelia după Matei, cap. 18, v. 20, este scris că „….unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor”. Este acesta un motiv suficient pentru a întemeia undeva o casă de rugăciune, un altar de închinare! Istoria multor biserici baptiste din România începe așa, iar uneori chiar și cu un singur suflet întors la Domnul. Este cazul Bisericii Baptiste din localitatea Lalașinț, jud. Arad, al cărei prim și unic membru la acea dată a fost fratele Ștefan Ignea, botezat în anul 1902. La puțină vreme după aceea,  în 1904, dovedindu-se un om devotat în întregime lui Dumnezeu și credinței, fratele Ștefan Ignea a fost ordinat, el dedicându-și timpul și energia propovăduirii Evangheliei în satele din jur, fiind „un adevărat Mihai Cornea al Banatului” (cum l-a caracterizat fratele Otniel Bunaciu). În însemnările Bisericii Baptiste din Lugoj, fratele apare ca sprijin de nădejde în lucrare, în zonele Lalașinț și Anina – Potoc, în perioada 1910-1914, alături de alți vestitori ai mântuirii aduse de Hristos, cum aveau să fie fratele Munteanu, tot din Lalașinț, și fratele Ioan Covaci, din Sintești). Astfel, către sfârșitul celei de-a doua decade a secolului trecut, numărul adunărilor de credincioși baptiști din regiune ajungea la 130.

În decursul anilor, binecuvântarea lui Dumnezeu peste Cuvântul Lui și peste mărturia de credință a baptiștilor din Lalașinț și din localitățile învecinate a făcut ca biserica să crească în mod constant, ajungând, în anii ’60, la 70-80 de membri (la o populație de cca 1200 de lalașințeni). Dintre aceștia, o parte a rămas în satul natal, alții au plecat pe alte meleaguri, în mod special la sfârșitul anilor ’60, îndreptându-se spre orașe și întemeind acolo alte biserici. Astăzi, biserica are 20 de membri, într-un sat mult împuținat, cu doar 400 de locuitori.

Cei care mai trăiesc și nu și-a uitat rădăcinile, cu ajutorul Domnului s-au întors acasă în 29 iunie 2012, la sărbătorirea celor 110 ani de existență a Bisericii Baptiste din Lalașinț. Și-au exprimat, cu acest prilej, recunoștința față de Domnul Dumnezeu care Și-a ocrotit biserica în existența ei de peste un secol și, totodată, aprecierea față de autenticitatea credinței fraților din Lalașinț, începând cu cea a înaintașului lor Ștefan Ignea, fratele Bujor Oprea din Arad, care păstorește, la ora actuală, biserica, și Dan Maleș, originar din localitate și, actualmente, pastor al Bisericii Baptiste „Emanuel” din Timișoara. De asemenea, au rememorat evenimente și fapte din viața comunității, precum și legătura istorică dintre bisericile din Lalașinț și alte localități Petru Tomoni din Bichici (unde există o adunare întemeiată ca urmare a binecuvântării eforturilor credincioșilor din Lalașinț) și Beni Țepeneu, reprezentant al  bisericilor din zona Anina – Potoc. Cuvântul lui Dumnezeu a fost predicat de către Onisim Mladin, pastor al Bisericii „Dragostea” din Arad și Vicepreședinte cu Misiunea în Comunitatea de Arad. A cântat, spre slava Domnului, corul bărbătesc al Bisericii Baptiste „Emanuel” din Timișoara, condus de Georgel Dumitrașcu.

Se cuvinte să luăm aminte cu respect și recunoștință la aceste comunități de credincioși, păstrătoare ale simplității credinței celei vechi și adevărate; să nu uităm că cei mai mulți dintre noi, măcar prin părinții noștri, am plecat, până la urmă, din preajma unui amvon de țară; și atunci când îngenunchem pentru rugăciune, să înălțăm un gând și pentru frații rămași acolo să slujească plini de credință, asemeni fratelui Eugen Bâlc, diacon ales al adunării, unul dintre bătrânii și vechii membri ai Bisericii Baptiste din Lalașinț!

A consemnat: pastor Dan Maleș

Articol semnalat de evenimentcrestin.blogspot.ro
Publicat în: Baptişti, Evanghelici, Istoria Bisericii, Istorie | Etichetat: , ,

Episcopul Inochentie Micu Klein și lupta pentru emancipare a românilor

De Marius Silvesan pe | Lasă un comentariu

Un articol preluat de pe  http://www.adevarul.ro

Inochentie Micu şi Avram Iancu sunt figurile tragice ale Transilvaniei. Fii de ţărani liberi, prin lumina învăţăturii s-au înălţat  amândoi mult peste starea românilor. Şi-au pus viața în slujba naţiei lor sunt, în cazul amândurora, cuvinte potrivite. Destinul i-a unit şi prin întristarea de-a fi sfârşit înşelaţi în promisiunile Vienei şi neînțeleși de semenii lor.

*

Foto: wikipedia

Inochentie  Micu (Klein) s-a născut  la 1700 (după unii, la 1692). La botez primise numele Ioan, iar la călugărire, pe cel de Inocenţiu. Legenda spune că pruncul ce-şi însoţea tatăl în târgul Sibiului i-a atras atenţia unui iezuit. Acela i-ar fi propus plugarului să-i trimită copilul la şcoală. „Tată, eu merg!”, a răspuns îndată băiatul cu vocaţie de cărturar.

A învăţat la colegiul iezuit din Cluj şi  în Slovacia. Student încă la teologie, a fost desemnat episcop al bisericii greco-catolice cu sediul la Făgăraş.
Tânărul episcop al românilor uniţi şi-a început deîndată misiunea în spiritul promisiunilor Curţii Imperiale şi papei. A scris memorii şi a solicitat audienţe la Viena în numele clerului şi mirenilor trecuţi la Biserica Romei. Cererile sale puteau fi – şi au fost – socotite revoltătoare de către mai-marii cărora le erau adresate. „Eu şi clerul meu cu adevărat suntem şi vom rămânea uniţi numai să ni se dea şi nouă acele imunităţi de care se bucură clerul romano-catolic”, scria el bunăoară.

Ca membru al Dietei transilvănene, a insistat cu orice prilej să înceteze starea de „toleraţi” a românilor, să li se dea drepturi egale cu „naţiunile recepte”. Petiţiile sale vor fi surse de inspiraţie şi acte fondatoare pentru Supllex-urile transilvănenilor.  A obţinut un domeniu la Blaj, unde-a început construcţia Catedralei Sfintei Treimi, reşedinţei episcopale şi mănăstirii greco-catolice.

A cerut drepturi pentru românii ardeleni    

În sinodul convocat în 1744, episcopul a declarat clerului prezent că, dacă împărăteasa Maria Tereza nu va acorda românilor uniţi drepturile promise, va trece munţii în fruntea clerului şi a credincioşilor săi.

Denunţurile că episcopul răzvrăteşte poporul n-au întârziat să sosească la Viena. Şi a fost chemat să răspundă zecilor de acuzaţii. Curtea imperială catolică nu dorea să-i supere pe nobilii calvini, lipsindu-i de braţele de lucru valahe.

Surghiunit până la moarte

Convins că papa îl va ajuta, Inochentie Micu nu s-a prezentat la Viena, ci s-a dus la Roma. Departe de a obţine sprijinul Vaticanului, a fost reţinut pentru totdeauna în oraş.  Ultimii 24 de ani i-a trăit în surghiun.

Spre deosebire de nebunia blândă în care Iancu străbătea satele de moţi, episcopul ardelean şi-a consumat lucid drama singurătăţii, sărăciei şi suferinţei după locurile natale.  O mărturisea astfel în testamentul său: „Nu ştiu ce dulceaţă ne atrage spre pământul nostru natal şi ne împiedică să îl uităm. Zilele mele sunt pe sfârşite; când va veni vremea ca sufletul să părăsească trupul, mi-ar plăcea să fie încredinţat Creatorului prin rugăciunile şi slujbele voastre şi oasele mele să aştepte reînvierea în mănăstirea din Blaj”.

A murit în 1768. Dorinţa de-a aştepta reînvierea la Blaj i-a fost împlinită abia în 1997. Ceremonia s-a consumat pe fondul disputelor postcomuniste pentru recuperarea proprietăţilor greco-catolicilor intrate în patrimoniul ortodox.

 

 

 

Publicat în: Catolici, Creștinism, Greco-catolici, Istoria Bisericii, Istorie, Politică, Religie | Etichetat: ,

Şcoala Ardeleană s-a născut la Viena pe loc sfinţit de iezuiţi

De Marius Silvesan pe | Lasă un comentariu

„Şcoala ardeleană“, sculptură de Romul Ladea, amplasată în faţa Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca

 

Un paradox al culturii române sunt interpretările asupra  Şcolii Ardelene. Pe de-o parte, se elogiază meritele grupului de învăţaţi greco-catolici de-a fi fundamentat istoriografia, lingvistica, literatura şi mişcarea de emancipare naţională transilvăneană. Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă a canonizat clericii şi monahii ce-au stârnit răzvrătiri contra uniţilor în acea vreme. La  21 octombrie sunt prăznuiţi cuvioşii ieromonahi Visarion şi Sofronie,  credinciosul Nicolae Oprea (toţi trei canonizaţi în 1955) şi sfinţii Moise Măcinic din Sibiel şi Ioan din Galeş (canonizaţi în 1992).

Citește articolul integral pe site-ul http://www.adevarul.ro

Publicat în: Creștinism, Educație, Greco-catolici, Istoria Bisericii, Istorie, Ortodocși, Puncte de vedere, Religie | Etichetat: , ,

„Biblia Baptistă” de la București – 1987

De Marius Silvesan pe | 2 comentarii

Prin intermediul acestui articol ofer răspunsul final la întrebarea lansată de Emanuel Conțac sub titlul Când au tipărit ortodocşii „Biblia baptistă”?. Despre problematica în discuție am mai scris doua articole. Primul dintre ele se intitulează

Când au tipărit ortodocşii „Biblia baptistă”? – un posibil răspuns, articol în care am preluat comentariile mele la articolul lui Emanuel Conțac la care am adăugat o mărturie a pastorului Vasile Talpoș despre modul în care a reușit să obțină acordul Departamentului Cultelor precum și al Societății Biblice Britanice.

Cel de-al doilea articol, Profesor Vasile Talpoș despre modul în care au reușit baptiștii români să tipărească în anii 80 Biblia Cornilescu, prezintă informații complementare celor la care am făcut referire anterior, informații pe care le-am regăsit în cadrul unui interviu al profesorului Vasile Talpoș.

Între timp am găsit printre cărțile primite de la un prieten și un exemplar din Biblia traducere Cornilescu tipărită la Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1987.

Iată mai jos câteva poze edificatoare.

Pagina de gardă a Bibliei de la București 1987

*

*

Comanda 72/1987 a Cultului Baptist din RSR

Publicat în: Baptişti, Biblie, Comunism, Creștinism, Cărţi, Foto, Istoria Bisericii, Istorie, Ortodocși, Religie | Etichetat: , , , ,

Mihaly Kornya, “străbunicul” meu » Vestea bună

De Marius Silvesan pe | 7 comentarii

Mihai Cornea sau Mihaly Kornya a fost unul din pionierii credinței baptiste în Transilvania. Influența sa după cum remarcăm și din cadrul acestei mărturii a fost decisivă pentru întoarcerea multor vieții de la pierzare către Hristos.

Evrei 13:7  ”Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, urmaţi-le credinţa.“

A apărut cartea Viaţa misionarului Mihaly Kornya.
Am citit-o într-o seară.
Am convingerea că datorită harului revărsat prin acest vas, un anume fel de hartă arată aşa:
sursa: oci.ro

Harul că am cunoscut scriptura în familia mea se datorează şi faptului că acum 116 ani, doi ucenici ai lui Kornya au poposit în satul meu. Stră-străbunicul meu era bolnav, cei doi l-au vizitat, anul următor a fost primul botez…..aşa a început povestea. Apoi stră-străbunicul  a dus şi el Vestea Bună. În 14 sate. Cănd aud anumite nume la radio, prin cărţi, prin Bucureşti, prin America…tresar. Pe stră-străbunicii lor i-a botezat stră-străbunicul meu, sau poate bunicul, nu mai ştiu.
A fost un om cu viziune acest Kornya, a căutat să păstreze adunările înfiinţate de el în afara controlului statului, în afara recunoaşterii statului, în independenţă.
pag. 169-170 din carte confirma aceasta, citez:”…pretextul era recunoaşterea sau nerecunoaşterea statului…..Lupta era aprigă. …..Împotriva lui Kornya-cei care argumentau în sprijinul obţinerii recunoaşterii statului – erau…..”
Înţeleg acum mai bine de ce fraţii bătrâni mergeau la “adunare”, ortodocşii mergeau la biserică, toată lumea ştia asta. De pastori şi clerici nu am auzit decăt la oraş. Înţeleg acum(după citirea cărţii) mai bine mărturia fratelui Longodor, crescut tot în zona kornystă.
Înţeleg mai bine mărturia lui Isus, calea Domnului e dreaptă, tare dreaptă.
Poate tot de aceea Traian Dorz a făcut o constatare:”e o problemă cu Nordul Ardealului.”
Tot pe un astfel de predicator l-a auzit un popă predicând în tren. Era prin 1920. Popa a rămas ca paralizat, vedea Harul care curgea de pe buzele acelui predicator, ştia că el, preotul este dator să predice oamenilor, dar era o problemă: preotul nu cunoştea Biblia iar predicatorul ăla o ştia pe de rost.  Preotul a plecat acasă răscolit şi a început să citească Biblia. Să predice şi el ca să nu-i fugă enoriaşii. Pe preot îl chema Iosif Trifa. Urmarea o ştiţi, se vede, aproape sigur prin amestecul de împrejurări urmarea eşti şi tu.
De ce nu s-au continuat lucrurile aşa? De ce a câştigat formalismul? Poate că şi pentru că oamenii care au început prin Duhul vor să sfârşească prin carne. S-au întors în cortul dintâi.
Credinţa lui Kornya pe care trebuie s-o urmăm şi noi este credinţa numai în Hristos, cel înviat şi Cel care ne dă Duhul, Cel plin de putere în noi. M-am bucurat când am citit în carte că Kornya avea obiceiul ca atunci când intra într-un sat întreba de bolnavi şi pe ei îi vizita primii, de acolo începea el evanghelia, probabil şi ucenicii lui. Stră-străbunicul meu fusese bolnav acum 116 ani.
Aveţi aici necrologul lui Mihaly Kornya (lb maghiara) din nr 1, anul 23, 15 ianuarie 1917 al revistei Bekehirnok.

Sursa: http://vesteabuna.wordpress.com/2010/01/31/mihaly-kornya-strabunicul-meu/

Publicat în: Baptişti, Biografii, Creștinism, Cărţi, Evanghelici, Istoria Bisericii, Religie | Etichetat: , , ,

Programul ediţiei a VII-a a Simpozionului Internaţional de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus: „Regimurile comuniste – memorie recentă pentru o societate deschisă”

De Marius Silvesan pe | Lasă un comentariu

În perioada 1-3 August 2012 va avea loc la Făgăraş – Academia „Brâncoveanu”, Sâmbăta de Sus, ediţia a VII-a Simpozionului Internaţional „Regimurile comuniste – memorie recentă pentru o societate deschisă”.
Organizatorii evenimentului sunt: Fundaţia Culturală „Negru Vodă” Făgăraş, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Memorialul Rezistenţei Anticomuniste „Ţara Făgăraşului”, Mănăstirea „Brâncoveanu” – Sâmbăta de Sus, Universitatea „Transilvania” din Braşov.
Instituţii partenere în organizarea evenimentului sunt: Programul „Europe for Citizens”, Muzeul „Casa Mureşenilor”, Braşov, Universitatea „St. Cyril şi St. Methodius” (Facultatea de Istorie) din Veliko Tarnovo, Bulgaria, Universitatea „Carl Von Ossietzky” (Facultatea de Drept), Oldenburg, Germania, Institutul Federal pentru Cultura şi Istoria Germanilor din Europa de Est, Oldenburg, Germania, Muzeul „Emlekpont”, Hódmezővásárhely, Ungaria.
Sprijinul financiar pentru organizarea simpozionului este asigurat prin Proiectul OPENNESS, Programul „Europa pentru Cetăţeni” al Uniunii Europene, Consiliul Judeţean Braşov, Primăria şi Consiliului Local al Municipiului Făgăraş, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
*
VINERI, 3 August 2012
PRIMĂRIA ŞI ŞCOALA DIN DRĂGUŞ
9:00– 13:00 Atelier II – Memorie şi Istorie –  Generaţii în dialog
Atelierul, organizat în 3 sesiuni, sub formă de masă rotundă, dezbateri, vizite, comunicări, are ca obiective:
– o mai bună cunoaştere a perioadei staliniste de către tineri pentru a-i determina să reflecteze asupra caracterului ilegitim şi criminal al regimului comunist din spatiul est-european;
– cunoaşterea trecutului recent conduce la o înţelegere aprofundată a realităţilor prezente şi  necesităţii respectări drepturilor omului şi a statului de drept, a coeziunii sociale în condiţiile egalitaţii de şanse şi eliminării discriminărilor de orice natură pe criterii de naţionalitate, limbă, religie, sex, rasă şi handicap.
 *
AULA ACADEMIEI „BRÂNCOVEANU”
15:00 – 17:00 Sesiune de comunicări
Moderatori:  Com. Conf. univ. Olimpiu GLODARENCO, Cerc. Leontin NEGRU
15:00 – 15:20 Sergiu SOICA (Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române, Cluj-Napoca) – Biserica Greco-Catolică din România –  diferite forme de rezistenţă anticomunistă
15:20 – 15:40Marius SILVEŞAN (Institutul Teologic Baptist Bucureşti) – Bisericile Baptiste din România sub persecuţia regimului comunist. Acţiuni de răspuns şi rezistentă
15:40 – 16:00 Romeo CEMÎRTAN (Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei, Chişinău) – Întâistătătorii Bisericii Ortodoxe din R.S.S.M. şi politica religioasă sovietică în perioada anilor 1945-1962
16:00 – 16:20 Liliana CONDRATICOVA (Institutul de Studii Enciclopedice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău) –Funcţionarea mănăstirilor de monahii Hirova şi Tabăra sub dominanţa ideologiei sovietice
16:40 – 17:00 Ion XENOFONTOV (Institutul de Studii Enciclopedice  al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău) – Campania de închidere a mănăstirilor din Moldova Sovietică  ( 1944-1962)
Programul complet poate fi consultat pe blogul lui Cosmin Budeancă http://cosmin-budeanca.blogspot.ro
Articole relaționate
Publicat în: Baptişti, Colocvii, Comunism, Cultură, Educație, Evanghelici, Greco-catolici, Istoria Bisericii, Istorie, Libertate religioasă, Ortodocși, Persecuţie, Politică, Puncte de vedere, Religie, Rezistență, Securitatea, Simpozioane | Etichetat: , ,