Recomandări editoriale (9) – J. Stephen Lang, Lecturi zilnice din istoria Bisericii: 365 de povestiri și rugăciuni care îți vor întări credința
J. Stephen Lang, Lecturi zilnice din istoria Bisericii: 365 de povestiri și rugăciuni care îți vor întări credința, traducere Alexandru Nădăban, Editura Casa Cărții, Oradea, 2013, 399 pagini.
Fiind început de an vin cu o recomandare de lectură adresată atât celor interesați de istoria Bisericii, cât și celor care nu sunt pasionați de aceasta.
Lucrarea are informații din mai multe domenii și face referire la oameni și locuri despre care poate nu știați informațiile pe care autorul acestei cărți le menționează.
Iată și prezentarea de pe site-ul Editurii Casa Cărții.
5 minute pe zi îţi sunt suficiente pentru a descoperi personaje şi evenimente fascinante din istoria Bisericii. Dacă eşti gata să le sacrifici, atunci cartea Lecturi zilnice din istoria Bisericii este o alegere foarte potrivită, deoarece îţi oferă posibilitatea să afli mai multe despre „familia ta spirituală”, despre oameni care, alături de eroii Bibliei, fac parte din preţiosul tezaur al creştinătăţii.
În cele 365 de istorisiri/instantanee vei avea ocazia să întâlneşti mari oameni ai lui Dumnezeu, precum: Billy Graham, Martin Luther, C.S. Lewis, John Wesley, Maica Tereza, Francisc de Assisi, Augustin sau Corrie ten Boom. Vei mai face cunoştinţă cu:
• sportivi creştini (Eric Liddell, campion olimpic)
• savanţi (George Washington Carve, Johannes Kepler)
• scriitori (G.K. Chesterton, John Milton, Anne Bradstreet)
• oameni de stat (William Gladstone, William Jennings Bryan)
• misionari (Gladys Aylward, William Carey, Francis Xavier)
• evanghelişti (Billy Sunday, Dwight L. Moody, „Gypsy” Smith)
• artişti (Rembrandt, Michelangelo)
• activişti sociali (William Wilberforce, Josephine Butler)
• soldaţi („Stonewall” Jackson, Oliver Cromwell)
• şi cu mulţi, mulţi alţii care au trăit de-a lungul celor două milenii de creştinism, o întreagă galerie de oameni de seamă.
Fie că eşti pasionat de istorie sau istoria ţi s-a părut mereu plictisitoare, această carte are menirea să-ţi sporească cunoştinţele despre marea ta familie spirituală şi să te înveţe câteva lecţii deosebit de preţioase despre viaţă şi credinţă.
E vorba despre o istorie vie!
Partajează asta:
Profesor Dr IOAN BUNACIU 1925 – 2015
Un mic filmuleț realizat din fotografii cu scopul de a reflecta pe scurt viața și activitatea pastorului și profesorului universitar Ioan Bunaciu (n. 7 ianuarie 1925)
Montajul a fost realizat de către fratele Eugen Pavel din Biserica Creștină Baptistă „Providența” București și a fost prezentat, marți, 3 noiembrie 2015, cu prilejul serviciului de înmormântare al pastorului Ioan Bunaciu.
Partajează asta:
Apariții editoriale (52) – Cătălin Dupu, Viața are un singur sens
Creatorul ne-a dăruit o viață pe care să o trăim frumos și plăcut înaintea Lui, o viață care are un singur sens, glorificarea Celui Preaînalt prin tot ceea ce facem. Poate ai citit mai multe nuvele, romane, povestiri despre viață și sensul ei, astfel că îți pui întrebarea dacă mai are rost încă una. Unul din răspunsurile la această întrebare este acela că literatura este, poate, la fel de complexa ca și viața, iar prezentările realității pot fi astfel complexe. Este ceea ce autorul, Cătălin Dupu, și-a propus în cadrul celei mai recente apariții editoriale, Viața are un singur sens, apărută la Editura Cetate Deva, Deva, 2017, 190 pagini.
Nuvela Viața are un singur sens, cea cu care se deschide această carte, este aceea care a dat și numele lucrării. Prin intermediul acestei nuvele suntem purtați prin Mexic și facem cunoștință cu comisarul Voinescu, care este unul din personajele principale aici, făcându-și apariția încă de la începutul nuvelei iar misiunea acestuia fiind aceea de a destructura o rețea internațională de traficanți de droguri.
A doua nuvelă din cadrul cărții, Întâlnirea, prezintă în paralel viața a două personaje. Pastorul Sorin Gherasim, care îl portretizează pe pastorul Vasile Gherman, și Gelu Comănescu, ospătar. Nuvela este o incursiune în istoria vieții private din România comunistă a anilor ’80. Pe de-o parte avem viața și activitatea pastorului Vasile Gherman (Sorin Gherasim în carte), care culminează cu asasinarea sa la 18 decembrie 1985, iar în paralel pe cea a lui Gelu Comănescu care, în final, are o întâlnire personală cu Isus, una în urma căreia viața sa și a familiei sale se schimbă.
Frânturi de speranță este titlul celei de-a treia nuvele, care prezintă povestea de viață a pictorului Leonard Eleniade, transpusă și pe peliculă cinematografică în filmul cu același nume regizat de Cătălin Dupu în anul 2017. Pictorul Eleniade primeste provocarea de a picta pentru o expoziție internațională, dar înainte de vernisaj îi sunt furate tablourile. Apare comisarul Gabriel Voinescu, cel care a fost personaj principal în nuvela Viața are un singur sens, care în final rezolvă enigma dispariției operelor de artă. Pe acest fond apar mai multe personaje, printre care impresarul Mușat, Gloria, Sabrina. Prin drama vieții sale, când totul părea distrus, visurile sale năruite, speranțele frânte, Leonard Eleniade găsește răspuns în Cartea Vieții, în Cartea răspunsurilor, așa cum este numită Biblia în cadrul nuvelei.
Prin urmare, rețeta pentru o viață plină de speranță o găsim în Biblie, cartea care oferă răspunsuri la frământările vieții noastre.
Marius Silveșan
Partajează asta:
Istorie Baptistă: Balthasar Hubmaier 1481 – 1528
Dacă în 2017 am celebrat 500 de ani de Reformă Protestantă, anul acesta, 2018, se împlinesc 490 de ani de la moartea ca martir prin ardere pe rug în 1528 al lui Balthasar Hubmaier. Acesta a fost teolog anabaptist german, care a trăit intre 1481-1528 fiind educat la Universitatea din Freiburg unde a urmat studii de licența și master, iar ulterior la Ingolstad a urmat studii doctorale sub conducerea lui John Eck.
Viața sa este una complexă. Astfel, în anul 1519 acesta a fost implicat în persecuția evreilor din Regensburg.
În plan religios acesta a fost catolic, iar ulterior și-a însușit concepții teologice anabaptiste, fapt care a condus la persecuții, iar apoi la moartea sa prin ardere pe rug în Viena.
Ca o curiozitate istorică menționez și faptul că Balthasar Hubmaier a fugit la Zurich pentru scăpa de armata austriacă și a cautat refugiu la Zwingli care a dat ordin să fie arestat, ulterior fiind torturat. Aflat sub tortură acesta a retractat unele afirmații teologice fapt pentru care a fost eliberat. Trei ani mai târziu acesta era din nou pe drumuri pentru propria protecție, dar va fi arestat de autoritățile austriace, iar apoi executat.
Soția lui Balthasar Hubmaier a fost înecată în Dunăre la scurt timp după executarea soțului.
Din punct de vedere al doctrinei acesta susține botezul credinței, al persoanelor care pot să-și mărturisească credința.
Beniamin Cruceru consideră că Hubmaier a fost unul dintre cei mai erudiți anabaptiști din secolul al XVI-lea, „cel mai competent susținător al poziției anabaptiste cu privire la botez”
Acesta este contextul în care Vasile Bel propune anul acesta ca unul în care să evocăm personalitatea lui Balthasar Hubmaier.
Vezi mai multe detalii aici:
https://istoriebaptistablogul.blogspot.ro/2018/01/01-balthasar-hubmaier-1481-1528.html?m=1
Pentru informații suplimentare vezi și
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Balthasar_Hubmaier
William Estep, Istoria anabaptiștilor
Petru Popovici, Lumini peste veacuri, vol. I
Marius Mărginean,„Colonizarea anabaptiștilor la Vințu de Jos”
Partajează asta:
Stelian Tănase: O minoritate nu poate conduce democratic o societate
O minoritate nu poate conduce democratic o societate, ci numai prin dictatură.
http://www.stelian-tanase.ro/bolsevicii-si-secolul-xx-rus/
Partajează asta:
Teofil Stanciu – Creștinismul (indiferent de culoarea lui confesională) poate alege mereu dacă să joace cartea conformismului politic
Rămâne totuși un fapt că, cel puțin în cazul comunismului, religia a fost un factor coroziv permanent care a subminat constant discursul oficial*. Dacă nu sunt în stare de prea multe pentru a schimba prezentul, atât bisericile, cât și societatea ar putea privi mai des, mai atent și mai perspicace la propriul trecut și la propriii martiri.
Și din această privire în istorie putem vedea că, deoarece se ancorează într-o realitate transcendentă, creștinismul (indiferent de culoarea lui confesională) poate alege mereu dacă să joace cartea conformismului politic, care întotdeauna ascunde compromisuri, sau cea a radicalismului principiilor, care întotdeauna costă.
https://drezina.wordpress.com/2017/12/23/despre-revolutie-si-religie/
- Baptiștii au fost dintre cei care au demonstrat în mai multe rânduri faptul că în comunism era o diferență între discursul oficial și realitatea vieții religioase, iar din această perspectivă putem vorbi despre religie ca factor coroziv la adresa comunismului. În fapot comunismul însuși a fost și este ca ideologie o religie. A se vede în acest sens cartea lui Eric Voegelin, Religiile poliice. (Subl n. MS)
Partajează asta:
Teofil Stanciu – Despre Revoluție și religie
Relația dintre Revoluția din decembrie 1989 și religie face obiectul articolului lui Teofil Stanciu.
Apare și o întrebare, una pe care am întâlnit-o și eu: Biserica și credincioșii trebuie să privească doar înainte, la viitor sau pot, trebuie să privească și în urmă?
Se poate învăța ceva din trecut? Este acesta relevant?
Un posibil răspuns la întrebările de mai sus îl oferă și pastorul Erwin Lutzer în cartea Reforma și întoarcerea la Evanghelie: un model pentru Biserica de azi. Acesta consideră că o înțelegere mai bună a zilei de ieri, în consecință a istoriei, ne va ajuta să înțelegem mai bine pe ziua de azi. De asemenea, cunoașterea trecutului ne revelă modul în care a lucrat Dumnezeu în viețile noastre sau în societate.
Articolul lui Teofil Stanciu poate fi citit accesând link-ul de mai jos:
https://drezina.wordpress.com/2017/12/23/despre-revolutie-si-religie/
Partajează asta:
Samy Tuțac – Remember 22 decembrie 1989
O rememorare care merită atenția noastră.
Remember 22 Decembrie 1989…
În dimineața zilei de 22 Decembrie 1989, o zi de Vineri, coloanele de manifestanți veneau înspre Piața Operei. S-au adunat din nou peste 100.000 de oameni. Știam de la Europa Liberă de ceea ce se întâmpla în București. Eram încrezători în Dumnezeu și în victorie. Din balconul Operei se țineau scurte cuvântări mobilizatoare, apoi cântam:”Sfârșitul veacului trăim” și rosteam în genunchi rugăciunea Tatăl nostru.
Pe la ora 10.00 am plecat din piață, acasă la pastorul Petru Dugulescu. L-am găsit vorbind la telefon cu postul de știri BBC din Anglia. I-am spus că nu este nici un lider creștin în Piața Operei și că oamenii așteaptă un sprijin din partea Bisericii. Am plecat împreună spre Centru. Cristi Dugulescu era împreună cu noi. Am ajuns la Operă și am mers direct la intrarea laterală a Operei. Acolo erau doi prieteni care păzeau intrarea și ne-au dus înăuntru. A venit Beni Oprea să ne conducă sus unde se aflau liderii revoluționarilor. L-am lăsat pe pastorul Dugulescu acolo și am revenit în piață unde erau mai mulți credincioși de la Betel: Cornel Târziu, Gelu Paul și alții.
Cândva înainte de ora 12.00 în balcon, în aplauzele mulțimii, a apărut în uniformă militară, maiorul pe atunci, Viorel Oancea. Era primul ofițer care ne-a asigurat că Armata a trecut de partea noastră. La scurt timp s-a anunțat că Nicolae și Elena Ceaușescu au fugit cu un elicopter de pe clădirea Comitetului Central PCR, din București. Entuziasmul era maxim. Peste puțin timp pastorul Dugulescu a vorbit din balcon, iar oamenii strigau:”Există Dumnezeu!” Am cântat din nou Imnul revoluției și ne-am rugat în genunchi Tatăl Nostru.
După ora 16.00 am plecat acasă pe jos. Era nebunie în oraș. Toți șoferii claxonau și arătau semnul victoriei. Miliția dispăruse, eram liberi în sfârșit. Auzeam tot felul de vești despre cei care au fost duși la crematoriul din București și arși. Între acești martiri ai Timișoarei era și Marga Căceu, mătușa soției mele Simona. Am aflat apoi și despre a doua mătușă ce fusese împușcată, Mariana Căceu, că era moartă, iar înmormântarea a avut loc pe 25 Decembrie.
Spre seară eram pregătit împreună cu Simona să ne reîntoarcem în Piața Operei. Era la noi și cumnatul meu Edi Cociuba. Înainte de a pleca am scris pe o coală de hârtie mai multe revendicări, între care: să fie luminați de Crăciun toți brazii din Centru și să fie invitat de urgență în țară Majestatea sa Regele Mihai I al României. Am semnat în numele unui grup de revoluționari. Am ajuns în Piață și am dat revendicările noastre prietenilor mei de la intrarea în Operă, iar aceștia le-au dus sus la cei din balcon.
Peste o oră revendicările noastre au fost citite în aplauzele celor din Piață. Când a fost rostit numele Regelui, mulțimea a început să scandeze:”Regele Mihai!” Eram atât de încântat să aud numele Regelui după ani de zile, mai ales că în casa noastră eram monarhiști, cântam cu tata Imnul Regal și an de an ascultam discursul Regelui la Europa Liberă. Peste ani, la Săvârșin, am avut ocazia să-i povestesc Regelui Mihai episodul din 22 Decembrie 1989.
Am continuat să cântăm și să ne exprimăm bucuria libertății, dar candva după ora 22.00 a început din nou să se tragă. Nimeni nu știa ce se întâmplă. Ne-am culcat la pământ și ne-am retras din Piață pe strada Alba Iulia. Am prins un tramvai, dar nu am îndrăznit să coborâm acasă, în zona Consiliului Județean. Am plecat la familia unchiului meu Romulus Tuțac în zona Calea Lugojului. La televizor am aflat că sunt „teroriști”, dar în realitate erau lupte pentru preluarea puterii, coordonate de oamenii fideli lui Ion Iliescu.
Încet dar sigur Revoluția a fost deturnată, iar prin manipularea facută de Televiziunea națională oamenii au ajuns să accepte conducerea F.S.N. Unii, ce-i drept puțini, am înțeles încă din seara zilei de 22 Decembrie 1989 că ultimul de pe lista Frontului Salvării Naționale, „cu voia dumneavoastră Ion Iliescu”, era doar un comunist care ne furase Revoluția. Niciodată, însă, Timișoara n-a mai fost îngenuncheată și niciodată urmașii comuniștilor nu au reușit să se impună la Timișoara.
După 28 de ani de la Revoluție, într-un context tensionat în care generația copiilor mei se luptă cu aceiași comuniști, este bine să ne amintim sfatul înțelept al Regelui nostru Mihai I: „Democraţia şi libertăţile nu sunt câştigate pentru totdeauna. Nicio izbândă nu este eternă! Omul îşi câştigă în fiecare zi dreptul de a avea un mâine…Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul…”
Samy Tuțac
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=863316450502448&id=100004723037132
Partajează asta:
Reforma 500 – Discurs Prof. univ. dr. Mircea Dumitru, Rectorul Universității din București
Discursul Prof. univ. dr. Mircea Dumitru, Rectorul Universității din București, în deschiderea evenimentului Reforma 500 organizat de Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității din București în Aula Magna a Facultății de Drept în data de 31 octombrie 2017
Istorie Evanghelica 