Demascarea – documentar Fenomenul Pitești| Memorialul Închisoarea Pitești
Tortură neîntreruptă, blasfemie, umilinţă, prăbuşire sufletească, iertare – acesta este drumul pe care au fost împinşi 600 dintre cei mai buni studenţi români în închisoarea Piteşti între 1949 şi 1951. Unică prin complexitatea şi caracterul ei macabru, acţiunea îmbina cele mai diverse şi violente metode de tortură fizică cu violentarea psihică şi obligarea victimelor de a se transforma în agresori. 60 de ani mai târziu, victimele vorbesc despre una din cele mai inumane acţiuni represive din istoria recentă.
Filmul se întemeiază pe îmbinarea relatărilor a 8 victime ale torturilor din închisoarea Piteşti, care povestesc etapele şi torturile prin care erau forţaţi să treacă, stările sufleteşti pe care le-au cunoscut, şi ne oferă consideraţiile lor despre scopul şi efectele acţiunii. Mărturii pline de emoţie, dure, dar lipsite de ură şi patimă. Cele 70 de minute de mărturii tulburătoare sunt împărţite în 11 capitole: „Scopul acţiunii Piteşti”, „Începutul: câştigarea încrederii”, „Declanşarea violenţelor”, „Etapele”, „Ţurcanu”, „Ororile”, „Blasfemiile”, „Disperarea”, „Speranţa”, „Încetarea acţiunii”, „Aveţi regrete?”.
Regia: Nicolae Mărgineanu
Scenariul: Alin Mureşan
Imaginea: Andrei Lascu, Nicolae Mărgineanu
Montaj: Nita Chivulescu
Muzica: Petru Mărgineanu
Anul producției: 2011
Partajează asta:
William Carey : un deschizător de drumuri | Iosif Țon
Partajează asta:
Antena3 : 111 ani de la inaugurarea Canalului Panama la 15 august 1914: Cum arăta colosul ingineresc dintre Atlantic și Pacific atunci vs. acum
Pe 15 august 1914 se inaugura oficial Canalul Panama, deschizând o arteră strategică între Atlantic și Pacific. 111 ani mai târziu, această capodoperă inginerească rămâne unul dintre pilonii esențiali ai comerțului maritim global dar și un punct fierbinte în ecuația geopolitică internațională. (…)
Construcția a început în 1904 și s-a încheiat în august 1914, în plin context tensionat la nivel global (cu doar câteva săptămâni înainte de izbucnirea Primului Război Mondial). Cei 81 km de canal au fost realizați cu tehnologie revoluționară pentru acea vreme: baraje uriașe, ecluze duble, lacuri artificiale și un defileu săpat în munte – celebrul Culebra, o „rană” inginerească lungă de 13 km în stâncă dură.
Partajează asta:
A fi o făptură nouă | Vasile Tamaș
Partajează asta:
22 iulie 1456 victoria lui Iancu de Hunedoara la Belgrad
În data de 22 iulie 1456, la Belgrad oastea lui Iancu de Hunedoara a învins oastea otomană condusă de sultanul Imperiului Otoman, Mahomed al II-lea. În evenimentul cunoscut ca asediul Belgradului (4-22 iulie 1456). Astfel intenția otomanilor de a ajunge în centrul Europei a fost oprită pentru aproape 70 de ani Fac referite la victoria din 1520 a lui Soliman Magnificul când a cucerit Belgradul, iar în 1526 a zdrobit oastea maghiară în Bătălia de la Mohäcs.
Victoria de la Belgrad din iulie 1456 a reprezentat cea mai importantă victorie a lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei între 1441-1456. Acesta va muri de ciumă la scurt timp după victorie în tabăra de la Zemun.
În onoarea acestei victorii, în fiecare zi la ora 12 se trag clopotele în bisericile catolice.
Partajează asta:
Catedrala de Cristal și influența lui Robert Schuller
de Teofil Marius MOLCUȚ
Descoperirea Americii a fost una dintre cele mai mari realizări din istorie. Acest tărâm nou a servit drept un refugiu pentru creștinii protestanți din Europa, religia fiind elementul care închega comunitățile la început. Imigranții au sosit în număr covârșitor pe continentul american în secolul XIX. Principalele țări din care proveneau erau Marea Britanie, Portugalia şi Spania[1]. Într-un număr mai mic au emigrat germanii, francezii, olandezii şi alţi europeni. Olandezii au emigrat în mai multe valuri, având ca substrat fie dificultăţile economice, fie tensiunile din interiorul bisericii reformate care s-a îndepărtat de calvinism. Astfel, ei s-au stabilit pe coasta de vest a Americii de Nord, dar şi în regiunea cunoscută ca Midwest, în state precum Iowa, Michigan, Wisconsin şi Dacota de Sud.
Setea de libertate şi independenţă a olandezilor nou-sosiţi a dus la ruperea acestora de biserica oficială a Ţărilor de Jos, astfel că, în 1792, Biserica Reformată din Statele Unite a devenit Biserica Olandeză Reformată (Protestantă)[2].
Pe 16 septembrie 1926, în Alton, Iowa, într-o familie de creştini reformaţi olandezi, s-a născut Robert Schuller – cel mai mic dintre cei cinci copii ai familiei. Încă de mic, el a rămas marcat de cuvintele unchiului său, Henry Beltman, care îi spusese că într-o zi va fi pastor. Henry Beltman fusese misionar în China şi preşedintele sinodului Bisericii Reformate care, în anii ’80, număra cca. 345.000 de membri[3].
Robert Schuller a urmat o pregătire teologică la Western Theological Seminary din Holland, Michigan, iar după absolvire (1950) a şi fost ordinat ca pastor al Bisericii Reformate într-o biserică din Chicago (Ivanhoe Reformed Church)[4]. Când şi-a început lucrarea, biserica avea doar 38 de membri, dar în cei cinci ani petrecuţi acolo, a ajuns la 500 de membri. Ca urmare a succesului său, a fost trimis în Garden Grove, California pentru a înfiinţa o nouă biserică. În Garden Grove, însă, erau doar două familii care mai frecventaseră o biserică reformată înainte, aşa că a ales să nu folosească denumirea de “Biserica Reformată”, ci de “Biserica comunităţii” (Community Church), pentru a se adresa cât mai multor categorii de oameni. Şi-a început lucrarea într-un cinema în aer liber – un loc în care oricine putea să vină şi să asiste la slujbă din propria maşină. Această idee a funcţionat ca un magnet, astfel că în 1960, Robert Schuller ridică un locaş de cult în care putea să le predice atât celor din sală, cât şi celor aflaţi în parcarea generoasă ce putea găzdui până la 500 de maşini[5]. Pentru că audienţa sa creştea, Robert Schuller a construit o clădire emblematică din sticlă pe care a numit-o “Catedrala de Cristal” (Crystal Cathedral) – un locaş de cult care putea găzdui până la 2200 de persoane. Catedrala a fost inaugurată în anul 1980, dar faima lui Robert Schuller a crescut mai ales datorită programului televizat pe care începuse să îl difuzeze încă din 8 februarie 1970 – “Hour of Power”. Robert Schuller se numără printre primii televangelişti.
Teologia lui Robert Schuller a fost influenţată în mare măsură de cartea lui Norman Vincent Peale – “Puterea gândirii pozitive”. Odată cu inaugurarea Catedralei de Cristal, Robert Schuller nu şi-a mai folosit niciodată amvonul pentru a da învăţătură biblică, ci pentru a-şi face audienţa să se simtă bine – o evanghelie în care “totul este posibil”, o evanghelie care nu chema la pocăinţă şi nici la schimbare, ci încuraja gratificarea eului şi glorificarea personală. Problema omului nu mai era păcatul ci lipsa stimei de sine şi a respectului faţă de propria persoană. Predicile lui Robert Schuller deveniseră de fapt nişte discursuri motivaţionale, lipsite de orice doctrină biblică[6]. Iar “biserica” devenise doar o simplă afacere.
Influenţa lui Robert Schuller s-a răspândit rapid şi în alte denominaţiuni. Prin programele educaţionale oferite prin Robert H. Schuller Institute for Successful Church Leadership, au fost pregătiţi peste 20.000 de protestanţi şi catolici. În 1979, şi pastorul Rick Warren a parcurs cursul lui Robert Schuller, iar mai târziu a fondat biserica Saddleback – o megabiserică non-denominaţională tot din statul California, considerată una dintre cele mai mari biserici din Statele Unite. Rick Warren, în calitate de autor al cărţilor “Viaţa condusă de scopuri” şi “Biserica condusă de scopuri”, a vândut peste 50 de milioane de exemplare, traduse în peste 130 de limbi. Rick Warren, alături de alţi pastori de megabiserici şi personaje controversate, precum Bill Hybels, John Maxwell şi Donald McGavran, fac parte din noua mişcare de creştere a bisericii – o creştere “forţată” şi “accelerată” prin aplicarea principiilor de marketing şi management lumeşti pentru extinderea “Împărăţiei lui Dumnezeu” aici pe Pământ[7]. Ideologia megabisericilor americane a pătruns şi în România prin cărţile traduse de Editura Life sau prin “Summit-ul global de conducere” (Forumul român de conducere). Nu în ultimul rând, toate acestea sunt legate şi de mişcarea ecunmenică, ele urmărind rezultate rapide nu de durată.
Robert Schuller a reuşit să îmbine elemente bisericeşti cu un mesaj nebiblic, însă a construit pe nisip, nu pe stâncă, iar “afacerea” lui s-a năruit – în 2010, a intrat în faliment, iar familia sa s-a dezbinat mai ales după numirea propriei sale fiice în funcţia de pastor. Impunătoarea Catedrală de Cristal a fost cumpărată de Biserica Romano-Catolică, dar familia lui încă se agaţă de succesul de odinioară. Este greu de cuantificat pagubele produse de biserici ca şi cea a lui Robert Schuller, care momesc creştini din alte biserici mai mici prin grandiozitate şi opulenţă.
După toate eforturile de evanghelizare la scară globală, în ţinuturi cât mai îndepărtate de ţara de baştină şi prin mijloace tot mai moderne, Biserica adevărată a lui Isus Hristos ar trebui să-şi îndrepte atenţia în primul rând spre evanghelizarea celor de aproape. După cum afirmă şi Mark A. Noll, au trecut zeci de ani în care Statele Unite ale Americii au profitat de statutul de putere mondială şi au exportat din greu propriile manifestări ale credinţei creştine, pozând într-un Salvator al planetei[8]. Acum, însă, e un moment bun în care fiecare poate să arunce o privire în propria ogradă şi să şi-o cureţe în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.
[1] https://en.wikipedia.org/wiki/European_immigration_to_the_Americas – accesat la 24.05.2025
[2] https://www.ebsco.com/research-starters/social-sciences-and-humanities/dutch-immigrants – accesat la 24.05.2025
[3] https://www.upi.com/Archives/1984/04/03/The-Rev-Henry-Beltman-the-uncle-and-spiritual-mentor/1468449816400/ – accesat la 24.05.2025
[4] https://www.newnetherlandinstitute.org/history-and-heritage/dutch_americans/robert-h-schuller – accesat la 24.05.2025
[5] https://en.wikipedia.org/wiki/Robert_Schuller – accesat la 24.05.2025
[6] https://roseannetsullivan.substack.com/p/robert-h-schullers-journey-to-his accesat la
[7] Rudolf Ebertshaeuser, Creşterea bisericii sau seducerea bisericii?, trad. Olimpius S. Cosma, Ed. Agape, Făgăraş, 2009, p. 77
[8] Mark A. Noll, Momente cruciale din istoria bisericii, trad. Corneliu C. Simuț, Editura Casa Cărții, Oradea, 2020, p. 313.
Partajează asta:
Fery Davidovics, De la întuneric la lumină – mărturia unui om cu 35 de operații
Fery Davidovics cu o mărturie extraordinară despre viața din copilări și bătăile primite de la mama sa, la fuga în străinătate, căsătoria în America și implicarea în misiunea printre deținuții din România.
Ferrry s-a născut în România, a fost abandonat de mama sa care l-a dat unor țigăni. Familia adoptivă era una în care mama îl punea la muncă de mic și îl bătea cu bâta, curele, scânduri. În anul 1988 (?) încearcă să fugă din România, dar este prins, bătut, închis și apoi trimis de unde era. A doua încercare a avut loc în ianuarie 1989 și a fost o reușită pentru că a ajuns în Ungaria. Din Ungaria va fugi în Austria ascuns într o cutie metalică de la tren cu gândul de a ajunge să se înroleze în Legiunea Străină. Dumnezeu a avea însă alte planuri, iar după ce se întoarce la Dumnezeu se căsătorește, se stabilește în SUA unde ajunge capelan militar. Se întoarce în România și printr-un context de împrejurări ajunge să se implice în misiunea în închisorile din România. Organizația misionară pe care o reprezintă activează în 19 închisori din România.
Istorie Evanghelica 