Stelian Tănase – Vin rușii pe tancuri!
Spaima bucureşteanului, în anul de pomină 1944, a fost că ruşii vor ocupa oraşul. De ce ţi-e frică, nu scapi. La sfîrşitul lunii august la barierele Colentina şi Pantelimon şi-au făcut apariţia cohortele Armatei Roşii. (am descris acea zi în “Moartea unui dansator de tango”, roman, ed.TREI 2011 ). Populaţia a fost mobilizată şi i-a întîmpinat pe ruşi ca pe nişte “eliberatori”, cu flori, scandări de slogane, fanfare şi discursuri. A fost prezentă aproape toată suflarea. Guvern, primărie, generali, oameni simpli aduşi de organizatori sau simpli curioşi. S-a încercat cîştigarea bunăvoinţei cuceritorului. Românii lor erau înfrînţi, după ce ajunseseră pînă în munţii Caucaz şi pe Volga, la Stalingrad. Din iarna 42/3 se retrăgeau continuu.

Circulau toate fantasmele. Motive de teamă, nenumărate. Bucureşteanul se temea de jafuri, violuri şi ucideri. De kolhozuri, confiscarea proprietăţilor (case, magazine, etc.). De Siberia, de poliţia secretă şi mai ales de Stalin, despotul de la Kremlin. Se ştia despre represiunea şi teroarea din anii 30, de metodele dure cu care cîştigase războiul. Aceleaşi metode urmau să fie aplicate şi într-o ţară ocupată cum era România. Puţini îşi făceau iluzii că va fi bine. Prudenţii, cei lucizi, realiştii, îşi făceau bagajele după ce îşi trimiseseră banii în Occident şi plecau şi ei. Cei fără avere sau naivi, sperau într-o minune. Ea nu a venit.
În curs de apariție : Marius Silveșan, “Baptiștii din România între regimul de autoritate monarhică al lui Carol al II – lea și regimul de democrație populară” în vol. Studii de istorie eclesiastică
Sunt bucuros să anunț aici apariția unui studiu inedit privind situația baptiștilor din România în perioada 1930-1947. Grație eforturilor editoriale depuse de Marius Oanță, va apărea curând un volum de studii consistent intitulat Studii de istorie eclesiastică, Editura Sitech, Craiova, 2018.

În cadrul acestui volum (pp. 137-170) se regăsește și studiul „Baptiștii din România între regimul de autoritate monarhică al lui Carol al II – lea și regimul de democrație populară”. Acesta oferă o analiză documentată și argumentată a situației baptiștilor din România pe parcursul dictaturii regale al lui Carol al II-lea (1930-1940), in timpul regimului Antonescu (1940-1944) și în perioada de trecere (1944-1947) către regimul comunist, care se considera unul de democrație populară.



AP News: Trump imposes sanctions over Turkey’s detaining of minister
President Donald Trump warned last week that he might impose sanctions against Turkey, a key NATO ally, for its treatment of Andrew Craig Brunson in a case that has strained U.S.-Turkish relations. Turkish President Recep Tayyip Erdogan has said his government won’t back down and was willing to „go its own way” if the U.S. imposes sanctions.
White House spokeswoman Sarah Huckabee Sanders said the sanctions would target Turkey’s justice and interior ministers, whose agencies she said were responsible for the pastor’s arrest and detention.
„We’ve seen no evidence that Pastor Brunson has done anything wrong, and we believe he is a victim of unfair and unjust attention by the government of Turkey,” Sanders said.
Secretary of State Mike Pompeo said the Turkish government refused to release Brunson „after numerous conversations between President Trump and President Erdogan,” along with his conversations with Turkish Foreign Minister Mevlut Cavosuglo. „President Trump concluded that these sanctions are the appropriate action,” Pompeo said.
Mărturie Liviu Beriș despre Holocaustul din România și deportările din Transnistria – partea a II
Liviu Beriș este unul dintre supraviețuitorii deportării evreilor în Transnistria de către administrația românească a Basarabiei și Bucovinei de N. Originar din Herța, a scăpat de prima fază a deportării realizată de autoritățile sovietice care i-au ocupat localitatea natală între 1940-1941, dar a fost deportat în 1941 când s-au reîntors autoritățile românești.
Domnul Liviu Beriș a fost prezent la Școala de vară “Holocaustul din România între memorie și istorie”, care s-a desfășuarat la Surduc între 16-19 iulie 2018, unde și-a prezentat mărturia.
Mărturie Liviu Beriș – supraviețuitor al Holocaustului din Transnistria
Liviu Beriș, 90 de ani, este unul dintre puținii supraviețuitori ai deportărilor din Transnistria care mai trăiesc. A fost prezent la Școala de vară “Holocaustul din România între memorie și istorie”, care s-a desfășuarat la Surduc între 16-19 iulie 2018, unde și-a prezentat mărturia.
Istoria Baptiștilor din Moldova Nouă : simpozion cu lansare de carte, expoziție de fotografie și documente de arhivă

INVITATIE
Biserica Crestina Baptista Nr.1 MARANATA Moldova Noua va invita sambata, 7 iulie 2018, ora 10.30, sa participati la simpozion cu lansare de carte
ISTORIA BAPTISTILOR DIN MOLDOVA NOUA.
Actiunea face parte din calendarul evenimentelor organizate cu ocazia aniversarii anului centenar al bisericii noastre, an cand marcam 100 de ani de prezenta baptista in Moldova Noua si Clisura Dunarii.
Colectivul de coautori coordonat de Valentin David-Izvernar aduc in fata dvs si INVITATI SPECIALI:
Lector universitar dr. Ciprian Simut
Profesor dr. Lazar Anton
Profesor Carmen Sulti
Profesor Roxana Mihaescu
pastor Ilie Milutin
Locatia desfasurarii evenimentului: Moldova Noua, str 1 Decembrie 1918, Nr.25, (Biserica Baptista Nr.1 Maranata)

https://www.facebook.com/1623819507832896/posts/2111260365755472/
Larisa Grenaderov – Amintiri
În luna iunie 2018, împreună cu pastorul Vasile Bel am avut ocazia deosebită de a o cunoaște și a sta de vorbă cu doamna Larisa Grenaderov, născută în octombrie 1939, credincioasă baptistă care provine din două familii baptiste celebre, Issler și Grenaderov. Urmărind aceste materiale video veți descoperi multe lucruri interesante despre cele două familii amintite, despre copilăria, adolescența și viața în perioada comunistă a doamnei Larisa Grenaderov. De asemena, amintirile dumneaei despre bunicul, tatăl și mama dânsei reconstituie o epocă istorică. Totodată aduce lămuriri referitoare la viața comunității baptiste din Tulcea și împrejurimi în anii 40 ai secolului XX.
Amintiri I
Amintiri II
Deportarea Lidiei Căldăraru și a pastorului baptist Eugeniu Jurenco
Perioada anilor ’40 este una în care am avut și acțiuni extreme precum deportările unor minorități, inclusiv religioase.
În primul caz vorbim de deportarea unor credincioși baptiști rămași în Basarabia cedată URSS-ului în vara anului 1940 la ordinul NKVD.
Trist este faptul că după recuperarea Basarabiei de către români în vara anului 1941 credincioșii baptiști au continuat să fie persecutați.
Iată mai jos link ul unde este prezentat acest caz de deportare al unei credincioase baptiste în baza unei documentări realizate de Vasile Bel care a fooosit informații regăsite în Revista Farul Creștin.
https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/lidia-caldararu-deportata.html?m=1
Un caz similar de deportare a minorităților religioase, inclusiv din Basarabia a avut loc în luna mai a anului 1942. Atunci Mareșalul Ion Antonescu, conducătorul statului, a dat un ordin secret care prevedea ca toți sectanții să fie deportați in organizațiile de muncă de pe Bug, în Transnistria. Ordinul a fost anulat la scurt timp și nu au fost deportați mulți credincioși baptiști, însă printre aceștia a fost si pastorul Eugeniu Jurenco din orașul Bălți care a fost închis în lagărul Golta din Transnistria. (Vezi AICI un portret al lui Eugeniu Jurenco realizat de Buni Cocar)
Problemele din perioada lui Antonescu le-am tratat în cadrul studiului „Evoluția legislației religioase referitoare la baptiștii din România în timpul Regimului Antonescu” publicat în Jurnalullibertății de credință, 2015, pp. 271-290.
Din prezentarea succintă acelor două cazuri putem observa faptul că acțiunile de deportare au vizat credincioșii baptiști în timpul unor regimuri totalitare sau autoritare pe parcursul anilor 40 ai secolului XX, un secol al extremelor după cum îl portretizează și Eric Hobsbawm.
Regele Ferdinand I și cultele religioase din România interbelică
În plan religios, Regele Ferdinand I declarase drept biserici naționale Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, iar regimul cultelor era favorabil și celorlalte biserici: romano-catolică, armeano-catolică, armenească, luterană, calvină, cultelor neoprotestante, dar și cultelor necreștine, precum cel musulman, cel mozaic sau altor culte necreștine, precum Martorii lui Iehova sau unitarienii. Biserica Ortodoxă Română obținuse ridicarea la rangul de Patriarhie, iar fostul episcop ortodox al Caransebeșului, Miron Cristea, devenise Patriarh al României.

Informația de mai sus trebuie completată cu informații suplimentare. Astfel, regimul cultelor nu era favorabil, așa cum afirmă domnul Claudiu Pădurean, autorul articolului, și celorlalte bisericii, în afara bisericilor istorice. Mă refer aici în primul rând la „cultele neoprotestante” (adventist, baptist, creștin după Evanghelie și penticostal.), termen care, deși exista, nu era folosit decât rar.
Dovada afirmațiilor mele stă în legislația perioadei, începând chiar cu anul 1921, dar și ulterior.
Nu îmi propun să tratez acum în extenso această problemă despre care am scris în cadrul unor studii științifice publicate sau în curs de publicare, însă voi prezenta câteva elemente.
Unul dintre acestea este cel legislativ
Articolul 22 din Constituţia adoptată în martie 1923 prevedea, între altele: Libertatea conştiinţei este absolută. Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate de protecţiune, întrucât exerciţiul lor nu aduce atingere ordinii publice, bunelor moravuri şi legilor de organizare a statului.
Cultele erau clasificate în culte istorice, culte noi şi asociaţii religioase. Asociaţiile religioase stăteau sub regimul legilor privitoare la asociaţii în general şi la întruniri publice, fiind vizate aici sectele, care după război s-au sporit în chip neobişnuit, provocând prin acţiunea lor clandestină stări de spirit adânc păgubitoare liniştii şi intereselor permanente ale statului.
Următoarele culte erau considerate culte istorice: ortodox, greco-catolic (unit), catolic, reformat, mozaic, mahomedan. Erau recunoscute drepturile comunităţii baptiste, acordate printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri din 21 noiembrie 1927.Sursa: Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Iacob, Politică și cultură în România interbelică
Ceea ce se observă aici este faptul că articolul 22 din Constituția României Mari (1923) Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate de protecţiune, însă acest lucru era garantat numai cultelor, nu tuturor confesiunilor religioase recunoscute de stat. De asemenea, prin Legea Cultelor din 1928, care a generat numeroase dezbateri și opoziție înainte de adoptare, inclusiv din partea Bisericii Ortodoxe Române. Problema viza printre altele și recunoașterea statutului de cult religios pentru confesiunea baptistă. De asemenea, se cerea recunoașterea în baza faptului că avusese acest statut în Transilvania înainte de 1918, îndeplinea criteriile legale, i se promisese acest lucru și mai mult decât atât România se angajase prin Tratatul Minorităților din anul 1919 la respectarea drepturilor minorităților religioase.
Principala lege, care a fixat regimul cultelor în România şi care a stat la baza activităţii respective până în anul 1948, a fost Legea pentru regimul general al cultelor din aprilie 1928.
În ce priveşte legătura între stat şi culte, legiuitorul a preferat sistemul superiorităţii statului faţă de biserică, numit şi sistemul autonomiei bisericeşti, urmând a satisface atât pretenţiunile juste ale Bisericii, cât şi drepturile normale ce decurg din suveranitatea Statului.
Cultele erau clasificate în culte istorice, culte noi şi asociaţii religioase. Asociaţiile religioase stăteau sub regimul legilor privitoare la asociaţii în general şi la întruniri publice, fiind vizate aici sectele, care după război s-au sporit în chip neobişnuit, provocând prin acţiunea lor clandestină stări de spirit adânc păgubitoare liniştii şi intereselor permanente ale statului.
Următoarele culte erau considerate culte istorice: ortodox, greco-catolic (unit), catolic, reformat, mozaic, mahomedan. Erau recunoscute drepturile comunităţii baptiste, acordate printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri din 21 noiembrie 1927. (…)Mai erau admise de lege:
a. Asociaţia religioasă baptistă (cu 35 comunităţi baptiste române, 55 germane şi 15 maghiare – cu peste 3.000 case de rugăciuni în total);
b. Asociaţia religioasă adventistă de ziua a şaptea, cu comunităţi grupate în şase conferinţe zonale şi având 520 case de rugăciuni. În 1920 se organizează unirea acestor comunităţi din România;
c. Asociaţia religioasă a lipovenilor, având peste 57.000 de credincioşi şi reşedinţa la Fântâna Albă, în Bucovina.
Pe lista celor interzise în conformitate cu prevederile legii din aprilie 1928 figurau: secta nazarinenilor, a adventiştilor reformaţi, a secerătorilor, a penticostaliştilor, a inochentiştilor, a bisericii lui Dumnezeu apostolice, a martorilor lui Dumnezeu (Iehova), a stundiştilor, a duhoborţilor, a molocanilor şi a studenţilor în Biblie (mileniştilor).Sursa: Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Iacob, Politică și cultură în România interbelică
Se observă faptul că deși statul prevedea în Legea fundamentală din anul 1923 că libertatea conștiinței este absolută, venea cu îngrădiri de ordin legal și făcea o departajare între confesiunile religioase pe care le împărțea în legale și interzise, iar pe cele acceptate în culte religioase și asociații religioase.
În ceea ce priveşte religia locuitorilor, situaţia în perioada interbelică conform recensământului din anul 1930 se prezenta astfel: ortodoxă – 13.108.227 (72,6%), greco-catolică – 1.427.391 (7,9), romano-catolică – 1.234.151 (6,8), mozaică –756.930 (4,2), reformato-calvină – 710.706 (3,9), evanghelică-luterană – 398.759 (2,2), mahomedană – 185.486 (1,0), unitariană – 69. 257 (0,4), baptistă – 60.562 (0,3), lipoveană – 57.288 (0,3) şi, cu sub 0,1%, adventistă – 16.102, armeano-gregoriană – 10.005, armeano-catolică –1440, alte religii şi secte –7.434, liberi cugetători – 6.604, nedeclarată – 6.686.
Un alt aspect pe care doresc să-l menționez aici face referire la vizitele în România ale Dr. J. H. Rushbrooke, secretar general și apoi președinte al Alianței Mondiale Baptiste. Domnia sa a venit în România de mai multe ori, uneori chiar și de două ori într-un an pentru a intervenii la autorități ca acestea să respecte ceea ce s-au angajat, respectiv libertatea religioasă. Aspectele menționate aici sunt evidențiate și în cadrul unui volum care urmează să apară și voi detalia informațiile la momentul oportun.
Deși nu am tratat decât superficial acest subiect amplu, doresc să atrag atenția asupra faptului că perioada interbelică merită mai multă atenție în ceea ce privește situația religiei în general și a confesiunii baptiste în particular.
Interviu cu Dr. Dinu Moga, directorul Editurii „Făclia” din Oradea, realizat de Marius Silveșan
În data de 21 martie 2018 la Hotel Ambasador din București a avut loc un eveniment deosebit, lansarea unei noi ediții a Bibliei în limba română editată sub auspiciile Societății Biblice Trinitariene din Londra. Cu acest prilej domnul Dinu Moga, directorul Editurii „Făclia” din Oradea, editură care a tipărit această versiune a Bibliei, a avut amabilitatea de a acorda un interviu domnului Dr. Marius Silveșan.











