Arhive categorie: Literatură

Apariții editoriale (62) – Daniel Brânzei, Pribeag cu crucea la răscruce. Chemarea amintirilor


Amintirile sub forma notelor autobiografice scrise de pastorul Daniel Brânzei ne îndeamnă la o cercetare mai amănunțită a trecutului. Autorul, pastor baptist, a cunoscut și trăit în două lumi diferite. O lume dispărută acum, cea comunistă și o altă lume, cea liberă. Totodată, cunoaște bine lunea românească, România, dar și o altă lume, cea de peste ocean, America unde trăiește de când a plecat din România. O altă paralelă se poate face între „lumea baptistă” din România și cea din America.

Cartea Pribeag cu crucea la răscruce. Chemarea amintirilor de Daniel Brânzei, a cărei apariție am găsit-o menționată și la Alin Cristea, reprezintă amintirile unui om care a cunoscut în mod direct viața religioasă din perioada anilor ‘70 cu oportunitățile și constrângerile sale.

Iată și un fragment din impresia doamnei Gabriela Negoițescu, cea care a ajutat la corectarea textului:

„Din cartea dvs. aflu de o adevărată mișcare de rezistenţă din partea celor care au ales să facă parte din trupul lui Cristos. Adunări de casă, trafic cu Biblii trecute clandestin graniţa, turnee cu coruri creştine de copii, nu mai vorbesc de refuzul de supunere la „reglementările” securităţii. Readuceți la viaţă oameni minunaţi, integri, verticali, care au ales să lupte şi nu s-au lăsat descurajaţi. Nu e puţin lucru să fii arestat şi să ştii că acasă ai lasat o sotie cu cinci copii, cel mai mic având numai 7 zile. Oameni care au îndrăznit şi au biruit lumea prin puterea Celui care ne-a promis că putem să o facem”.

https://barzilaiendan.com/2025/08/28/chemarea-amintirilor-note-autobiografice-daniel-branzei/

Creștinismul în opinia lui Søren Kierkegaard



Søren Kierkegaard (Sursa : The Collector)

Creștinismul […] este un mesaj esențial care face din existență ceva mai paradoxal și mai greu decât a fost înainte și va mai putea fi vreodată în afara creștinismului.

Nicolae Steinhardt, Dumnezeu în care zici că nu crezi… Scrisori către Virgil Ierunca (1967-1983), îngrijitor de ediție Monica Manu, Editura Humanitas, București, 2000, p. 8.

Ion Agârbiceanu și comunismul


Ion Agârbiceanu

Ion Agârbiceanu a predicat tinerilor intrarea în comunism ca într-o nouă ortodoxie.

Nicolae Steinhardt, Dumnezeu în care zici că nu crezi… Scrisori către Virgil Ierunca (1967-1983), îngrijitor de ediție Monica Manu, Editura Humanitas, București, 2000, p. 5.

Mărturii din viața și opera lui Nicolae Moldoveanu | PRODCAST | Speranța Doina Catană


Credo TV | Speranța Doina Catană – 100 ani Nicolae Moldoveanu


În anul 2022, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea poetului și compozitorului Nicolae Moldoveanu, Credo TV a realizat un interviu cu doamna Doina Speranța Catană realizat de Ioan Ciobotă

Nicolae Moldoveanu – Dor și gând (mărturie)


Nicolae Moldoveanu (n. 3 februarie 1922 în comuna Movileni, județul Tecuci, – d. 12 iulie 2007 – Sibiu) a fost un compozitor, poet și scriitor creștin român.
Viata și lucrarea lui s-au defășurat, în cea mai mare parte, în perioada dictaturii comuniste din România, perioadă ostilă manifestărilor artistice cu caracter creștin. În 1959 a fost închis și condamnat la 12 ani de muncă silnică, confiscarea averii și 10 ani degradare civică pentru „compunerea de cântări religioase și propagandă religioasă”.
A compus peste 8000 imnuri și cântări duhovnicești, incluse într-o măsură semnificativă în repertoriile și cărțile de imnuri ale majorității bisericilor evanghelice din România, precum și ale mișcării Oastea Domnului.
Este dificilă încadrarea sa într-o denominațiune creștină, întrucât omul Nicoale Moldoveanu s-a dovedit frate nedisimulat al tuturor creștinilor.
Crescut în Biserica Ortodoxă, format în iureșul mișcării Oastea Domnului, mai apoi prieten al oricărui creștin, Nicolae Moldoveanu și-a deschis casa ca loc de adunare pentru frați din toate confesiunile creștine. După ieșirea din Oastea Domnului, nu a mai fost înscris în nicio mișcare sau cult religios. Alături de bogata moștenire de cântări, asupra căreia n-a lăsat nici un drept scris, a scris comentarii la Noul Testament și la o parte din Vechiul Testament. Întreaga viață a cântat și a proclamat Harul fără plată al lui Dumnezeu.

Cântările Harului eliberate din temniță – Nicolae Moldoveanu


Nicolae Moldoveanu – mărturie la 80 de ani


Vietnam: o operațiune militară limitată// Maeștrii Manipulării, Ep. 10


Familia Borgia// Maeștrii Manipulării, Ep. 9