Semnificația zilei de 9 mai – update
Acest articol este o republicare a articolului Semnificația zilei de 9 mai.
Ziua de 9 mai este o zi cu mai multe semnificații pentru români și România. Pe site-ul Realitate.net articolul care vorbește despre această zi are titlul de mai jos.
9 MAI – O SINGURĂ ZI – TREI SĂRBĂTORI.
1. Proclamarea independentei de stat a României la 9 mai 1877.
2. Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de- Al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945.
3. Ziua Europei – 9 mai 1950.
Mai jos câteva detalii despre cele trei evenimente
1. Proclamarea independentei de stat a României la 9 mai 1877
Proclamarea independentei statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan, ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, o aruncare peste bord a ultimei verigi a suzeranității otomane.
În acea zi memorabila, Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul țării: ‘Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare’. Independenta astfel proclamata trebuia consfințita și apărată pe câmpul de lupta spre a putea fi impusa forțelor militare turcești și recunoscuta apoi de puterile europene.
Text: REALITATEA.NET, Foto: ziarulunirea.ro
De fapt, discursul lui Kogălniceanu trebuia să aibă loc pe 10 mai, de ziua regalității numai că acesta s-a grăbit. Mai mult decât atât 1877 nu este decât începutul a ceea ce noi numim incorect în opinia mea Războiul de independență, fiindcă acesta a fost în fapt un război ruso-turc în care am intrat și noi ca urmare a înfrângerilor suferite de Rusia și la solicitarea acesteia. Independența României a fost recunoscută de Marile Puteri la Congresul de la Berlin din 1878

Semanarea acordului de capitualare necondiționată a Germaniei Foto: Ziarul Gândul
2. Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de- Al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945
Al doilea eveniment se referă la ziua de 9 mai 1945, zi în care Aliații din cel de-al doilea război mondial au obținut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagrații din istoria continentului european.
9 mai semnifică încheierea celui de-al doilea război mondial prin capitularea Germaniei naziste. Despre acest fapt, Lelia Munteanu scrie în cadrul articolului Zilele victoriei publicat pe site-ul ziarului Gândul, următoarele:
Germania a capitulat de două ori. O dată la Reims (nord-vestul Franţei), la 7 mai 1945, ora 02.41 (4.41, ora Moscovei). A doua oară, pentru a satisface orgoliul lui Stalin, la Berlin, pe 8 mai 1945, ora 22.43 (9 mai, 00.43, ora Moscovei http://www.gandul.info/puterea-gandului/zilele-victoriei-12614204).

Declarația Schuman Sursa foto: roxanaiordache.wordpress.com
3. Ziua Europei – 9 mai 1950 (Declarația Schuman)
Cel de al treilea eveniment este ZIUA EUROPEI – 9 mai 1950 Prin ceea ce a rămas în istorie ca Declarația Schuman, Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, a propus înființarea C.E.C.O (Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului) prin intermediul căreia au fost puse bazele a ceea ce astăzi numim Uniunea Europeană. Raționamentul lui Schuman era acela ca Franța și Germania să-și pună în comun resursele de cărbune și oțel, principalele resurse folosite în industria de armament, resurse care urmau a fi gestionate în comun. În felul acesta se dorea evitarea unui nou război.
„Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), înfiinţată de Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxembourg, a fost prima dintr-o serie de instituţii europene supranaţionale care au stat la baza Uniunii Europene de astăzi.” http://europa.eu
Marius Silveșan, Prezentarea video a cărții „Cultele neoprotestante și drepturile omului” 6 aprilie 2014
În cadrul acestui articol public înregistrarea video realizată cu prilejul prezentării cărții Cultele neoprotestante și drepturile omului. Un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977), ce a avut loc în cadrul evenimentului Credință și libertate organizat la Biserica Baptistă „Isus Mântuitorul” din București în data de 6 aprilie 2014.
Cu acel prilej am scris următoarele:
La 2 aprilie 1977 Radio Europa Liberă difuza un memoriu document semnat de către șase evanghelici: Iosif Țon, Pavel Nicolescu, Aurel Popescu, Silviu Cioată, Constantin Caraman, Radu Dumitrescu. Prin intermediul memoriului, atrăgeau atenția asupra persecuției religioase din România. Cunoscut și sub numele de Scrisoarea celor 6, acest memoriu este subiectul cărții pe care am realizat-o împreună cu istoricul Bogdan Emanuel Răduț – carte, pe care prin harul lui Dumnezeu, o voi prezenta duminică, 6 aprilie 2014, de la ora 18, în cadrul evenimentului Credință și libertate, alături de pastorul Florin Stoica și conferențiarul Cătălin Dupu.
Prin intermediul acestui articol doresc să remarc și faptul că prezentarea cărții a avut loc în 6 aprilie 2014 la o dată apropiată de citirea Scrisorii celor 6 la Radio Europa Liberă (2 aprilie 1977). Totodată, în 5 aprilie 2013 am avut lansarea oficială a cărții Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență: 1948-1965 când Cristi Țepeș, prezent la acel eveniment, a evocat faptul că se împlineau 36 de ani (1977-2013) de la acțiunea de protest a celor șase evanghelici români.
Orice informație care vine în completarea celor menționate în carte este binevenită.
Cartea Cultele neoprotestante și drepturile omului costă 15 lei și poate fi achiziționată de la autori.
Rusia, mon amour, my Love, meine Liebe

Europenii vorbesc cu totul altă limbă faţă de americani în privinţa sancţiunilor economice impuse Moscovei. Explicaţia problemei lingvistice ţine de algebră şi puţină economie: companiile şi statele europene au schimburi comerciale cu Rusia de 460 de miliarde de dolari pe an, adică de zece ori mai mult decât americanii.
Citeste mai mult pe adevarul.ro
Un articol interesant pentru că arată diferența dintre afirmațiile politice și deciziile politice, respectiv ce anume determină sau împiedică transpunerea în practică a deciziilor politice. Pot spune că acest articol luminează într-o anumită măsură pentru publicul larg relațiile complexe dintre Europa-America și Rusia evidențiind faptul ca dincolo de politică mult mai importante sunt relațiile comerciale.
Cultele neoprotestante şi drepturile omului – extrase
Bogdan Emanuel Răduț, coautorul cărții Cultele neoprotestante și drepturile omului. Un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977), a realizat o listă cu cele 10 postări despre carte realizate de Alin Cristea pe blogul România Evanghelică:
http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2014/04/30/cultele-neoprotestante-si-drepturile-omului-10/
Pe site-ul istorieevanghelica.ro am postat trei extrase tematice din cartea al cărui coautor sunt:
CULTELE NEOPROTESTANTE ȘI DREPTURILE OMULUI (1) PREFAȚĂ
CULTELE NEOPROTESTANTE ȘI DREPTURILE OMULUI (2) CUVÂNT ÎNAINTE
CULTELE NEOPROTESTANTE ȘI DREPTURILE OMULUI (3) SCOPUL REDACTĂRII SCRISORII CELOR 6
Vor mai urma și altele
De asemenea, puteți citi și două prezentări ale acestei cărți realizate de autori în Revistele Calea Credinței și Farul Creștin:
REVISTA CALEA CREDINŢEI (1/2014) – PREZENTAREA CĂRȚII CULTELE NEOPROTESTANTE ȘI DREPTURILE OMULUI
BISERICA CREȘTINĂ BAPTISTĂ ȘI DREPTURILE OMULUI ÎN ROMÂNIA (prezentare în Revista Farul Creștin)
Biserica Creștină Baptistă și drepturile omului în România
Biserica Creștină Baptistă și drepturile omului în România reprezintă titlul unui articol din cadrul Revistei Farul Creștin prin intermediul căruia am realizat o prezentare succintă a cărții Cultele neoprotestante și drepturile omului în România (Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2014) realizată împreună cu istoricul Bogdan Emanuel Răduț.
Articolul de prezentare a cărții

Articole pe aceeași temă
REVISTA CALEA CREDINŢEI (1/2014) – PREZENTAREA CĂRȚII CULTELE NEOPROTESTANTE ȘI DREPTURILE OMULUI
CULTELE NEOPROTESTANTE ȘI DREPTURILE OMULUI (1) PREFAȚĂ
CULTELE NEOPROTESTANTE ȘI DREPTURILE OMULUI (2) CUVÂNT ÎNAINTE
CULTELE NEOPROTESTANTE ȘI DREPTURILE OMULUI (3) SCOPUL REDACTĂRII SCRISORII CELOR 6
Un pastor baptist a devenit președinte interimar al Ucrainei

Sursa foto: Revista Creștinul Azi
Conform informațiilor menționate de site-ul Comunității Baptiste Timișoara, „Olexandr Turchinov, cel mai renumit politician baptist din Ucraina a devenit președinte interimar al tarii. Cu prilejul desemnării în această demnitate. noul președinte a declarat ca este pregătit un dialog cu Rusia, dar opțiunea Ucrainei este integrarea europenă. Alegerile prezidențiale au fost stabilite pentru data de 25 mai. Este pentru prima data când un baptist deține o astfel de funcție în Ucraina. Rugați-vă ca Dumnezeu să-I dea înțelepciune să gestioneze cu calm lucrurile în această țară măcinată de conflicte.”
Desemnarea sa a fost posibilă datorită faptului că acesta fusese numit la sfârșitul săptămânii trecute, președinte al Parlamentului ucrainian. Anterior desemnării sale în această funcție, politicianul Olexandr Turchinov fusese împușcat. Ulterior, Revista Creștinul Azi a venit cu informații noi precizând că acesta fusese „rănit în timpul unul discurs public la nivelul feței”, fapt pentru care acesta purta un bandaj, viața sa nefiind în pericol datorită acestui fapt.
Aseară am citit o știre conform căreia parlamentul ucrainian a decis zilele acestea anularea statului limbii române ca limbă regională în localitățile românești din Ucraina. Ca și români ne-am fi dorit aceste drepturi, dar nu știu cum le văd ucrainenii.
„În Ucraina, limba română nu va mai avea statutul de limbă regională. În şedinţa de duminică, 23 februarie, parlamentarii ucraineni au votat pentru anularea legii cu privire la principiile politicii lingvistice din 3 iulie 2012, care acorda dreptul minorităților etnice, inclusiv românilor, de a folosi folosească limba natală în administraţia locală.” Sursa: http://mesager.net
Consider oportun și prezentarea unor scurte informații biografice preluate de pe Wikipedia
Oleksandr Valentynovych Turchynov (Ukrainian: Олександр Валентинович Турчинов) (born March 31, 1964) is a Ukrainianpolitician, screenwriter, and Doctor of Economic Sciences. Turchynov is the current Chairman of the Ukrainian Parliament and acting President and Prime Minister of Ukraine after Viktor Yanukovych left the office on Febuary 21, 2014. [2] He is the first deputy chairman of the political party Batkivshchyna (All-Ukrainian Union „Fatherland”).[3][4][5] Turchynov was ex officio acting Prime Minister, as being the First Vice Prime Minister in absence of a prime minister after Yulia Tymoshenko‘s government was dismissed on 3 March 2010;[6]until the Verkhovna Rada (Ukrainian parliament) appointed Mykola Azarov as Prime Minister on 11 March 2010.[7][8]
Cristian Vasile, Culte, putere şi naţiune sub regimul Antonescu
Acest articol este o prezentare a cărții domnului Viorel Achim, Politica regimului Antonescu față de cultele neo-protestante: Documente.
Articolul este preluat din Revista Apostrof, revistă a Uniunii Scriitorilor, ANUL XXV, 2014, NR. 2 (285) și mi-a fost semnalat de către Dionis Bodiu.
Puţină lume ştie că în timpul regimului Antonescu în Transnistria, pe lângă evrei şi romi, au fost deportaţi şi etnici români. Ignoranţa a domnit şi după 1989 chiar printre istorici. A fost doar ignoranţă? Cei deportaţi erauinochentişti, o grupare religioasă din Basarabia desprinsă din ortodoxie, alcătuită din două mii de suflete. După redobândirea Basarabiei în vara anului 1941 e calificată drept „sectantă“ şi indezirabilă pentru regimul antonescian, aflat într-o nefastă căutare a omogenităţii etnice şi religioase. Destinul lor tragic – dar mai ales al cultelor neoprotestante (evanghelice) mai numeroase – este reflectat pe larg într-o carte recent apărută, editată în mod exemplar de istoricul Viorel Achim – Politica regimului Antonescu faţă de cultele neo-protestante: Documente, cuvânt-înainte de Alexandru Florian, Editura Institutului Naţional pentru Studiul Holocaustului în România „Elie Wiesel“ – Viorel Achim – Politica regimului Antonescu faţă de cultele neo-protestante: Documente, cuvânt-înainte de Alexandru Florian, Editura Institutului Naţional pentru Studiul Holocaustului în România „Elie Wiesel“ – Iaşi: Editura Polirom, 2013, 931 p.
Viorel Achim şi-a propus să reunească într-un volum cele mai importante izvoare istoricereferitoare la politica faţă de confesiunile neoprotestante – în principal, baptişti, adventişti de ziua a şaptea, creştini după Evanghelie – între anii 1940 şi 1944 (aproximativ 100.000 de oameni, majoritatea de naţionalitate română). În carte sunt redate 513 documente – cele mai multe inedite – care sunt precedate de rezumate (mai extinse decât de obicei). Între altele, sunt reproduse toate ordinele cu privire la neoprotestanţi care au plecat de la cabinetul militar al lui Ion Antonescu, conducătorul statului.
Într-o mică măsură, istoriografia română (mai ales prin vocile unor Alexa Popovici şi Dorin Dobrincu) a reflectat politicile discriminatorii ale administraţiei de stat faţă de aceste asociaţii şi culte religioase minoritare în perioada interbelică şi sub guvernarea (legionaro-)antonesciană. Tomul alcătuit de Viorel Achim surprinde în detaliu mecanismele represive puse în funcţiune de diversele structuri ale aparatului de stat de la nivel central şi local, dar – prin mai multe documente – aruncă o privire insistentă şi asupra complicităţii unei părţi a clerului ortodox în această represiune dezlănţuită de stat asupra unor cetăţeni români, semeni de altă confesiune. La începutul lui septembrie 1940, prin două decizii ministeriale, asociaţiile şi sectele religioase au fost interzise, iar patrimoniul lor a intrat în proprietatea statului. Guvernul Antonescu a revenit asupra acestei măsuri, dar în anii 1941 şi 1942 a înteţit practicile represive. Punctul culminant al deciziilor orientate spre prigonirea acestor culte a fost atins la 6 mai 1942, atunci când Ion Antonescu a hotărât deportarea în Transnistria a tuturor „sectanţilor“. Până la urmă, măsura extremă s-a limitat doar la inochentişti (dar în decembrie 1942 toate asociaţiile/cultele neoprotestante au fost din nou scoase în afara legii, dispoziţie care s-a păstrat până la căderea regimului Antonescu).
Revenind însă la cazul funestei apropieri de puterea politică a bisericii majoritare, trebuie spus că în mai multe situaţii, de-a lungul istoriei secolului XX, în loc să oprească exodul de enoriaşi spre cultele/asociaţiile neoprotestante prin mijloace spirituale şi o mai adâncă implicare în acţiuni social-caritabile la nivelul parohiilor, o parte deloc neglijabilă a clerului ortodox a preferat metodele administrativ-poliţieneşti puse în practică de organele aparatului de stat (sesizate uneori prin delaţiunile unor preoţi – cum rezultă şi din documentele reproduse de Viorel Achim). Spre exemplu, preotul Victor Marinescu din Viişoara (Constanţa) solicita în 1941 anihilarea prin lege a sectelor religioase, deoarece „servesc cauza comunismului“, „fac jocul străinilor şi al duşmanilor de ţară“, „sapă de zor la temelia specificului românesc, care este credinţa ortodoxă“ (p. 279). Sunt pagini nu tocmai onorante din istoria creştinismului românesc, deoarece nu este vorba – citind aceste delaţiuni – doar despre neacceptarea ideii de pluralism confesional în sânul comunităţii etnice româneşti sau despre suprapunerea abuzivă de tip naeionescian între naţiune şi confesiune, ci şi de o teribilă lipsă de umanitate şi de înţelegere a consecinţelor dezastruoase care se pot abate asupra aproapelui tău, care în plus aparţine aceleiaşi etnii şi vorbeşte aceeaşi limbă. (Sunt sechele care s-au păstrat până astăzi; ele se vădesc în ceea ce priveşte răstălmăcirea definiţiei statului laic, care nu este privit – cum este firesc – ca un stat neutru din punct de vedere religios.) Conţinutul cărţii ne oferă şi o cheie de înţelegere pentru refuzul reprezentanţilor Sfântului Sinod de a permite accesul la arhiva Patriarhiei (dar şi a celorlalte centre eparhiale) chiar şi pentru perioada de dinainte de 1945.
Pentru a reda absurdul radicalismului antineoprotestant merită adăugat faptul că în nordul Transilvaniei, aflat între anii 1940 şi 1944 sub ocupaţia Ungariei horthyste, guvernul de la Budapesta a permis, cu unele restricţii, funcţionarea legală a bisericilor baptiste româneşti, inclusiv predarea în şcoli a materiei Religie, conform cu preceptele specifice acestor denominaţiuni (p. 18). Ceea ce nu s-a întâmplat în România. De altfel, în disperare de cauză şi împrumutând sub constrângere „sistemul de valori“ al puterii din statele Axei, baptiştii români îi semnalau în septembrie 1940 generalului Antonescu că: „în nicio ţară totalitară cultul creştin baptist nu e prigonit. Astfel, în Germania, Italia, Spania şi Japonia s-a acordat cea mai deplină libertate de cult baptiştilor“ (p. 221).
Volumul realizat de Viorel Achim – după o asiduă documentare în numeroase arhive din ţară şi din străinătate – poate deschide drumul unor solide lucrări de interpretare privind atât istoria relaţiilor Stat-Biserică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cât şi regimul politic din perioada 1940-1944. O precedentă ediţie de documente alcătuită de acelaşi Viorel Achim (Deportarea ţiganilor în Transnistria, vol. 1-2) a stat la baza documentării lui Ioan T. Morar pentru romanul de succes Negru şi roşu. Şi acest volum poate oferi numeroase surse de inspiraţie pentru o lucrare beletristică.
Simpozionul Bisericile Baptiste din România în perioada regimului Antonescu (8-9) Întrebări și răspunsuri
Prin intermediul acestei postări închei seria despre Simpozionul științific care a fost organizat de Institutul Teologic Baptist din București împreună cu Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității București.
Menționez faptul că sesiunea de întrebări și răspunsuri nu a fost înregistrată chiar de la început, însă cu excepția a vreo două întrebări sesiunea la care am făcut referire a fost filmată și pusă astfel la dispoziția tuturor celor interesați de această problematică.
În această primă parte se află și răspunsul domnului Viorel Achim la întrebarea mea despre momentul în care baptiștii români au primit statutul de cult religios, fiindu-mi confirmate astfel cercetările publicate și în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență, conform cărora baptiștilor din România Mare le-a fost recunoscut pentru prima dată statutul de cult religios la nivelul întregii țări în septembrie 1940.
Cele două întrebări punctuale pe care le-am pus eu au fost următoarele:
1. Cum s-a ajuns la recunoașterea statutului de cult religios al baptiștilor în februarie 1940?
– răspunsul: conjunctură favorabilă și nu implicația regelui
2. Decizia de scoatere în afara legii a asociațiilor religioase în decembrie 1942 este conexată cu evoluția politică a frontului? Au existat influențe din această direcție care l-au determinat pe Ion Antonescu să ia o asemenea decizie?
– răspunsul a fost că în opinia dânsului nu a existat o asemenea legătură și că momentul decembrie 1942 a fost doar conjunctura favorabilă luării acelei decizii, momentul în care toate forțele implicate (politice și religioase, referire în acest ultim caz la Sfântul Sinod al BOR) au căzut de acord asupra măsurilor care trebuie luate. Poate că, zic eu, prin prisma răspunsului la influența intelectualității naționaliste românești, opinia publică era mai pregătită decât în 1937 sau 1940 pentru decizia de scoaterea în afara legii a acelor confesiuni religioase considerate secte, dar și a celora care aveau statutul de asociație religioasă. Punctul meu de vedere se bazează pe explicațiile oferite de domnul Viorel Achim la întrebarea pastorului John Vătran despre Mircea Eliade ca teoretician al naționalismului românesc și al legăturii dintre națiunea română și confesiunea ortodoxă. Dr. Viorel Achim face referire în răspunsul său la faptul că teoreticienii cu adevărat importanți au fost Nae Ionescu și Nichifor Crainic, ”cărora le datorăm într-un anumit fel, mai ales noi minoritarii”, teoretizarea politicii antireligioase, fapt care fundamentează într-un anumit mod politica statului împotriva evanghelicilor.
Partea a doua a sesiunii de întrebări și răspunsuri
Urmărește și
SIMPOZIONUL: BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (1 ) DANIEL MARIȘ
SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (4) VIOREL ACHIM
SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (5) VIOREL ACHIM
SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (6) DR. VIOREL ACHIM
Simpozionul Bisericile Baptiste din România în perioada regimului Antonescu (7) Dr. Viorel Achim despre deportarea evanghelicilor în Transnistria
Dr. Viorel Achim continuă în acestă parte din cadrul Simpozionului științific să prezinte politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante, răspunsul Bisericii Ortodoxe, precum și de politica religioasă a regimului.
Foarte interesant este faptul că Dr. Viorel Achim prezintă în această secțiune modul în care s-a ajuns la ordinul de deportare al evanghelicilor (neoprotestanților) în Transnistria, la Bug, acțiune care începe cu un ordin din mai 1942 la care s-a renunțat în august 1942. Dar, până la anularea ordinului unii dintre evanghelici au fost deportați în Transnistria, printre aceștia regăsindu-se și grupul de 30 de creștini după Evanghelie din Botoșani.
În finalul prelegerii, Dr. Viorele Achim atrage atenția asupra următoarelor aspecte:
1. Lipsa de cooperare între cele trei confesiuni (baptiști, creștini după Evanghelie, adventiști)
– cele trei comunități se aflată în aceeași situație, dar nu au comunicat, din contră spune Dr. Viorel Achim, „vechile animozități din perioada interbelică s-au păstrat”
– în toate documentele văzute, Viorel Achim menționează că nu a văzut nicio acțiune comună a celor trei confesiuni evanghelice
2. Prezența evreilor în comunitățile neoprotestante (evanghelice)
– în perioada războiului, nu în Basarabia deoarece în 1941 evreii au fost deportați, au existat mici comunități de evrei mesianici încadrați în cele trei confesiuni neoprotestante, mai ales în confesiunea Creștină după Evanghelie.
– Constantin Adorian, președintele Comunității Baptiste din București, a comparat într-o predică ținută în duminica din 7 mai 1941 în casa de rugăciune din Bulevardul Basarab 56 Bis (actualmente Biserica Golgota din șoseaua Nicolae Titulescu) a comparat persecuția evreilor români din timpul lui cu martirajul suferită de primii creștini. Demersul pastorului Constantin Adorian este cu atât mai important cu cât în perioada respectivă au fost foarte puține poziționări pozitive față de evrei. Nu a existat, spune domnul Viorel Achim, curaj civic, acela de a protesta, de a spune este nedrept, ori pastorul Constantin Adorian face lucrul acesta.
3. …….
Urmărește și
SIMPOZIONUL: BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (1 ) DANIEL MARIȘ
SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (4) VIOREL ACHIM
SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (5) VIOREL ACHIM
SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (6) DR. VIOREL ACHIM















