
Inchisoarea Ramnicu Sarat
Ceea se cunoaște mai puțin despre Avram Bunaciu este faptul că a fost consătean cu Ioan Bunaciu, director al seminarului teologic Baptist din București între anii 1970-1988, precum și că mama acestuia (a lui AB) a fost baptistă.
Dr. Radu IROFTEI
În documentele consultate în Marea Britanie, The National Archives Kew Garden de la Londra[1] mi-a atras atenția
următorul titlu: ”Razie asupra creștinilor la Rădăuți – Nordul României; nici o permisiune pentru creștini să cumpere o biserică nouă sau să reconstruiască una veche pe cheltuiala lor”, extras din Revista EWNS, aparținând Agenției Internaționale Creștine de Știri, din data de 1 iulie 1979. Articolul menționat este o mărturie a constrângerilor și presiunilor exercitate de către autoritățile vremii împotriva creștinilor aparținând cultului penticostal.
Înregistrată în anul 1950, sub numărul 681, biserica penticostală din orașul Rădăuți avea conform documentului menționat 994 de membri dintr-un total de 1500 care participau la slujbă. În aceste condiții, începând cu anul 1969, credincioșii au încercat să obțină aprobarea pentru a repara clădirea lăcașului de închinare. „Pentru creștini eu nu voi acorda niciodată permisiunea de a cumpăra o biserică”, li s-a spus de către primarul Gheorghe Ciurcureanu [CUCIUREANU]. Împrejurările care au generat aceasta stare de fapt –neacordarea autorizației de construcție- nu i-au descurajat pe membrii bisericii care au hotărât să continue realizeze reparația și extinderea lăcașului de cult și fără aprobarea autorităților. Drept rezultat a urmat o descindere la ordinele directe ale primarului fiind confiscate 1200 kg de tabla galvanizată, lemn. Chiar și cooperativa care le-a vândut materialul fost amendată cu suma de 30.000 de lei, autoritățile obligînd pe cel care a autorizat vânzarea, un tată de 4 copii să plătească el însuși amenda pentru implicarea sa. Au fost amendați de asemnea conducătorul bisericii, Apostol Ozarchevici și casierul Titus Lupașcu dar și biserica cu încă 30.000 de lei, iar alți 8000 de lei au fost confiscați din fondurile bisericii.
Cazul a ajuns și în instanță, iar atunci când avocatul apărării s-a ridicat, judecătorul l-a întrebat: ”dumneavoastră tovarășe îi apărați pe creștini? știți că nu sunt permiși? ar trebui să mergeți la căpitanul politiei secrete[securității] Mihalcea și să discutați cazul”[2]. Atunci procesul a continuat fără avocat iar bisericii i s-a ordonat să plătească amenzile fără termen de apel.
Secretarul de partid local a refuzat să-i vadă pe membrii bisericii privind acest caz; iar secretarul bisericii Penticostale local, Grosu Constantin și președintele cultului penticostal, Bochian Pavel din București au spus că nu au putut să facă nimic, fiindcă ei nu au vrut să fie implicați în problemele statului. La toate aceste opreliști membrii bisericii penticostale ”Maranata”, au găsit un mijloc foarte înțelept de a rezolva problema; renovarea și consolidarea din interior a clădirii.
Cele prezentate mai sus au o semnificație deosebita, atât prin situația expusă, dar și prin faptul că orașul unde m-am născut, oamenii care îmi erau vecini sunt menționați in arhivele de la Londra.
Înțelegem astfel că încrederea creștinilor din România nu s-a diminuat nici când variate măsuri de represiune ale regimului s-au aplicat împotriva lor cătând să-L slujească pe Dumnezeu chiar și în împrejurări potrivnice.
[1] F.C.O. 28/3841 (1979).
[2] Ibidem.
Radu IROFTEI este doctor în istorie al Universității București.
Recomandări:
Biserica Crestină Penticostală „Maranata” Rădăuti de la persecutie la democratie

http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com
Pavel Nicolescu, este una dintre personalitățile de marcă ale evanghelicilor români. Lui i se datorează inițierea ALRC-ului (Comitetul Român Pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință), comitet care milita pentru respectarea drepturilor religioase garantate cetățenilor de către Constituția RSR (1965) precum și de alte legi în vigoare la momentul respectiv printre care și Legea pentru Regimul General al Cultelor Religioase din 1948 care a suferit schimbări minore pe parcursul perioadei comuniste. În cadrul tezei mele de doctorat am dedicat un subcapitol problematicii legislative punând în paralel documentele legislative ale perioadei comuniste. În final am considerat oportun să prezint și diferența dintre realitate și discurs legislativ. Din această perspectivă, documentul ALRC-ului pe care îl găsiți la adresa de mai sus prezintă situația reală a respectării libertății religioase în România la sfârșitul anilor 70 ai secolului XX. Aici intră în discuție încă un element, anume faptul că România a semnat în 1975 Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare internațională de la Helsinki. printre cele zece principii cunoscute sub numele de Decalogul de la Helsinki remarcăm la punctul 7 următoarele: „respectarea dreptului omului și a libertăților fundamentale, inclusiv a libertății de gândire, conștiință, religie sau de convingere.” (PGA, Helsinki, p. 32). Așadar, România s-a angajat în mod explicit să respecte aceste drepturi pe care în fapt a continuat să le încalce. În final dorim să precizăm faptul că din punct de vedere al libertății și securității personale lucrurile arătau cu totul diferit în anii 70-80 fată de anii 50 ai secolului XX.
Am dorit doar să readuc în atenție personalitatea pastorului Pavel Nicolescu și rolul său în viața religioasă contemporană.
O coaliție de peste 2.000 de capelani creștini evanghelici a anunțat că membrii săi nu vor oficia ceremonii de nuntă pentru cuplurile homosexuale, informează LifeSiteNews.
Alianța Capelanilor pentru Libertate Religioasă s-a alăturat Arhidiecezei Catolice pentru Servicii Militare și a spus „nu” directivei date de Pentagon prin care capelanii militari au fost autorizați să oficieze nunți gay.
Deși reprezentanții alianței spun că îi încurajează pe capelani să rămână în armată, există printre ei și slujitori care au decis să se retragă din serviciu din pricina deciziei Pentagonului.
Pentagonul a hotărât să permită capelanilor militari oficierea de uniuni între partenerii de acelaşi sex, fie în incinta sau în afara unei baze militare. Aceeaşi hotărâre permite oficierea de ceremonii private pe proprietatea Departamentului Apărării.
Ion Diaconescu
Ion Diaconescu s-a nascut la 25 august 1917, in comuna Botesti, judetul Arges. A fost inginer si om politic national-taranist, presedinte al PNT-CD, presedinte al CDR si presedinte al Camerei Deputatilor.
Nepot pe linie materna al lui Ion Mihalache, Diaconescu a intrat in Partidul National Taranesc inca din 1936, in organizatia de tineret a partidului, unde a fost membru al Biroului Central (1944-1947).
Dupa absolvirea Facultatii de Electromecanica a Institutului Politehnic din Bucuresti (1942), Diaconescu a lucrat ca referent tehnic in cadrul Ministerului Economiei Nationale pana in 1947, cand a fost epurat. Arestat la 1 decembrie 1947, prins in valul de arestari ale liderilor PNT, Diaconescu a fost detinut politic timp de 17 ani (1947 – 1964).
Dupa eliberarea din inchisoare, a lucrat ca inginer la intreprinderea Ascensorul Bucuresti, pana in 1980, continuand sa tina legatura cu fosti fruntasi taranisti, intre care se afla si Corneliu Coposu.
In zilele Revolutiei din decembrie 1989 participa la relansarea partidului, semnand Apelul pentru intrarea PNT in legalitate (22 decembrie 1989), alaturi de alti fosti membri.
Il secondeaza pe Corneliu Coposu la conducerea partidului (ca prim-vicepresedinte, ianuarie 1990 – noiembrie 1995), iar dupa moartea acestuia preia presedintia (12 noiembrie 1995 – 27 noiembrie 2000).
Diaconescu a fost presedinte al CDR (1996 – 2000), dupa alegerea lui Emil Constantinescu in functia de presedinte al tarii.
De asemenea, Diaconescu a fost presedinte al Camerei Deputatilor (27 noiembrie 1996 – 15 decembrie 2000), intr-o perioada dificila, in care PNTCD a fost figura centrala intr-o coalitie de guvernare larga si eterogena.
Partidul s-a erodat electoral foarte puternic in perioada de guvernare, caracterizata prin dispute acute si lungi in coalitia aflata la putere. Perioada a coincis si cu o criza economica, astfel incat, la finele perioadei de guvernare, formatiunea nu a mai atins pragul electoral. Ca partid neparlamentar, PNTCD a intrat intr-un con de umbra, presarat cu rabufniri publice periodice ale scandalurilor dintre diverse factiuni.
Diaconescu a demisionat din functia de presedinte al PNTCD la 27 noiembrie 2000, ulterior fiind ales presedinte de onoare, in 21 ianuarie 2001.
In lunga sa cariera parlamentara – membru CPUN (februarie-mai 1990), deputat de Bucuresti (1990 si 2000) – Diaconescu a sustinut programul partidului de anulare a consecintelor regimului comunist.
Diaconescu a militat pentru restituirea in integrum a proprietatilor, revenirea la monarhie, lustrarea fostelor cadre ale PCR, reforma morala prin Biserica, privatizare.
In perioada detentiei politice, la fel ca si dupa eliberare, i-a fost apreciata, potrivit analistilor, moralitatea precum si atitudinea de necooperare cu autoritatile comuniste. Dupa 1989, Diaconescu a fost vazut ca un politician cu o atitudine democrata si anticomunista.
De asemenea, potrivit analistilor vietii politice postcomuniste, statura morala a lui Diaconescu a intrecut-o pe cea de om politic, pentru ca acesta nu a reusit sa mentina partidul in viata politica intr-un context politic dificil.
In unul dintre ultimele interviuri acordate presei, Ion Diaconescu spunea ca este crescut in spiritul vechii democratii, iar adversarii politici nu ii sunt dusmani de moarte, ci oameni cu care poate vorbi, lucra. De altfel, el mentiona ca a ramas in relatii bune cu Ion Iliescu, in sensul ca se felicita de sarbatori.
De asemenea, el spunea ca Traian Basescu ar putea ajuta PNTCD sa reintre in normalitate.
„Imi vin mereu in minte cuvintele lui Maniu (fondatorul PNT), care, intalnindu-se pe un coridor din inchisoare cu Coposu (n.r. – care fusese secretarul lui, pe vremea cand conducea PNT), i-a spus: „Cornele, sa nu lasati partidul sa moara”. Lupta si suferintele noastre reprezinta un capital moral urias, pagini din istoria acestei tari. Ganditi-va ca atatea personalitati marcante – Maniu, Mihalache (n.r. – unchiul sau) si multi altii – au murit in puscarie, in chinuri, pentru PNT. Cand compar puscaria in care ne-au chinuit pe noi cu cele actuale, astea de azi sunt un fel de pension. Puscariile comuniste au fost chinurile de pe lume. Atata suferinta… Sigur ca PNT are un capital si-i pacat ca se pierde”, afirma Diaconescu.
A se vedea și:
The Soviet Story (Povestea Sovietelor)
The Soviet Story- Povestea Sovietelor, Adevarata fata a comunismului – partea 1
The Soviet Story- Povestea Sovietelor, Adevarata fata a comunismului – partea 2
The Soviet Story – Povestea Sovietelor, Adevarata fata a comunismului – partea 3
The Soviet Story – Povestea Sovietelor, Adevarata fata a comunismului – partea 4
*
The Soviet Story – Povestea Sovietelor, Adevărata față a comunismului – partea 5
Spaniolă
The Soviet Story – partea 6
*
Povestea sovietelor (2008) – full subtitrat în romană
http://documentare.digitalarena.ro/the-soviet-story/
A se vedea și:
The Soviet Story (Povestea Sovietelor)
The Soviet Story- Povestea Sovietelor, Adevarata fata a comunismului – partea 1
The Soviet Story- Povestea Sovietelor, Adevarata fata a comunismului – partea 2
The Soviet Story – Povestea Sovietelor, Adevarata fata a comunismului – partea 3