AFR: Ușor cu manipularea pe scări: Religia se studiază în continuare în programa școlară
Un material interesant realizat de către Alinața Familiilor din România (AFR) publicat pe site-ul http://www.culturavietii.ro
culturavietii.ro
Câțiva jurnaliști făcuți „la apelul bocancilor” au răspândit, în ultimele zile, în publicații online și chiar pe un portal dedicat știrilor din învățământ informația FALSĂ că de la anul copiii nu vor mai studia, ca parte a trunchiului comun, disciplina „Religie”, ci o invenție tovărășească – „Etică și educație civică” (celor mai spre 40 de ani le aduce desigur aminte de „Etică și echitate socialistă”, una din materiile prin care se executa, înainte de 1989, spălarea creierelor copiilor cu „idealurile luminoase ale comunismului”). Premiul pentru zel îl merită Andreea Ion de la portalinvatamant.ro care scrie „Religia devine materie optionala. Ce disciplina ii ia locul” și Anca Murgoci – DCNews, „RELIGIA, scoasă din școli. RELIGIA, înlocuită cu “ETICA ȘI CULTURA CIVICĂ”.”
Dezinformarea a pornit de la faptul ca ar fi fost adoptată o propunere legislativă în acest sens a unui anumit deputat (nu-i mai pomenim numele aici).
Realitatea este că, nici vorbă, propunerea respectivă NU a fost adoptată. Ea urmează să intre în dezbatere la camera decizională a Parlamentului, Senatul, după alegerile prezidențiale (Senatul se află până atunci într-un fel de „vacanță electorală”). Prima sesizată, Camera Deputaților, a adoptattacit propunerea, fără vot, prin simpla depășire a termenului limită prevăzut de Constituție: dacă în 45 de zile de la înregistrarea ei la Biroul permanent, o propunere legislativă nu ajunge să primească vot final în plen, ea se consideră adoptată tacit, indiferent de ce s-a decis în comisii. În acest caz, comisia de specialitate, cea de Învățământ, recomandase plenului, cu 17-0 (!), respingerea propunerii. Din păcate, scandalurile politice interminabile au împiedicat votul în plen. Vot care, cu siguranță, ar fi fost categoric în favoarea respingerii solicitate de comisia de Învățământ.
Partajează asta:
Costel Ghioancă – De ce trebuie creștinii să voteze?
Campania electorală este în toi. Candidații cu cele mai mari șanse de a ajunge la Cotroceni își împart în fiecare zi mai mult injurii, decât idei. Pe cine să votăm? Cum să ne raportăm la alegerile prezidențiale de anul acesta?
Am auzit, chiar și printre creștini, de refuzul de a vota, sau de varianta anulării votului. De ce nu este înțelept și biblic să facem lucrul acesta?
Desigur, argumentul cel mai des întâlnit la cei ce refuză votul este că nimeni nu merită să fie votat! „Pe cine să votăm? Toți sunt niște hoți și mincinoși!”, spun cei mai mulți. Posibil să fie așa, însă noi trebuie să privim totul dintr-o perspectivă creștină, biblică.
Dincolo de orice fel de calcule ori furturi electorale trebuie să înțelegem că „Dumnezeu este Cel ce răstoarnă și pune pe împărați.” (Daniel 2:21). De asemenea, Scriptura spune: „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.” (Romani 13:1)
Aceste versete – și altele pe care nu le menționăm aici – indică destul de clar că Dumnezeu este direct interesat de ascensiunea (sau căderea) autorităților statului. Textul din Romani ne oferă și o explicație: autoritățile sunt rânduite în vederea limitării răului din societate.
Până la un punct – fără a deveni o obsesie – trebuie să fim interesați se profilul moral, spiritual și profesional al candidaților la președenție. Este important să votăm o persoană pe care, în lumina unor analize și prin călăuzirea Duhului Sfânt, o considerăm cu cele mai mari șanse de a promova valorile și etosul creștin.
Vom obiecta, poate, că deși Dumnezeu este în controlul istoriei, la cârma națiunii pot ajunge și dictatori, cum a fost și cazul României de dinainte de 1989. Este adevărat, dar tot la fel de bine să observăm ce s-a întâmplat cu toți dictatorii lumii, care a fost destinul lor final.
În concluzie, reținem următoarele:
1. Creștinul trebuie să fie interesat în mod direct de soarta națiunii, deoarece Dumnezeu este interesat de acest lucru.
2. Trebuie să evităm ignoranța, să încercăm să conștientizăm, pe cât posibil, profilul moral al candidaților și să-l votăm pe cel ce promovează valorile biblice, creștine.
3. Faptul că sunt situații în care la conducere ajung oameni cu un caracter slab și idei eronate nu anulează domnia lui Hristos peste univers și istorie.
4. Cei ce sunt „sarea pământului” și „lumina lumii” trebuie să fie primii care dau „semnalul domniei lui Hristos”, chiar și peste alegerile prezidențiale.
Pastor Costel Ghioancă
http://bisericaadonai.ro/de-ce-trebuie-crestinii-sa-voteze/
Partajează asta:
Costel Ghioancă: Papa Francisc are dreptate… dar numai pe jumătate!
Creştinii care cunosc puţină istorie nu se lasă uşor impresionaţi de traiectoriile mentalităţilor şi perspectivelor contemporane. Da, chiar şi atunci când e vorba de Papa Francisc. Personalitate de talie mondială şi, desigur, model pentru mulţi oameni, Papa s-a pronunţat de curând asupra unor probleme vechi de când lumea: chestiuni legate de homosexualitate şi divorţ.
Potrivit relatărilor de pe site-ulwww.huffingtonpost.com, Papa a declarat în faţa a circa 70.00 de mii de credincioşi că „Dumnezeu nu se teme de lucrurile noi. De aceea, ne surprinde în permanenţă, deschizându-ne inimile şi conducându-ne pe drumuri neaşteptate.” Evident, cum noi trebuie să ne asemănăm cu Dumnezeu ar trebui să fim și noi netemători și toleranți cu chestiuni precum homosexualitatea și celelalte.
Cei care se opun unor astfel de acomodări la cultura decăzută în care trăim nu vor avea chiar o viață ușoară. Spre exemplu, se pare că din cauza opoziției față de noua viziune papală, cardinalul Raymond Burke va fi retrogradat.
Eu nu pot decât să spun că Papa Francisc are dreptate, dar numai pe jumătate! Are dreptate când spune că „Dumnezeu nu se teme de lucrurile noi”. Normal, El este în controlul istoriei. Și, fie vorba între noi, aceste lucruri nu sunt chiar atât de inedite. Parcă s-a mai confruntat El cu asemenea „noutăți” prin Sodoma și Gomora, prin Roma antică, prin Evul Mediu, prin modernitate și până astăzi. De fiecare dată Dumnezeu, „același ieri, azi și în veci” a dovedit că este Domn peste toate izvodirile minții umane și a dus mai departe planul Său: a pregătit un popor din care să se nască Mesia, a înfăptuit lucrarea de mântuire prin moartea lui Hristos pe Golgota, L-a înălțat pe Hristos la cer și i-a „pus totul sub picioare”, L-a trimis pe Duhul Sfânt, și-a zidit și își zidește Biserica și urmează ca Hristos să revină a doua oară.
Da, nimic nu l-a speriat și nu l-a oprit pe Dumnezeu. El își face lucrarea mai departe. Adevărurile Sale absolute și planurile desăvârșite nu vor fi clătinate de nimicnicia umană.
Dumnezeu nu se sperie și nu are nimic de pierdut. Aici Papa are dreptate. Ce nu a spus Papa Francisc e faptul că avem noi pentru ce să ne temem. Decadența morală a coincis întotdeauna în istorie cu perioade de mare suferință: escaladarea bolilor, a abuzurilor asupra persoanelor defavorizate, sărăcia, creșterea numărului de orfani, lipsa de compasiune pentru semeni, o rată ridicată a mortalității. Istoria arată că îndepărtarea de adevărurile absolute ale lui Dumnezeu a dus la decadența pluriformă a societăților și chiar a marilor imperii.
Atunci când nu mai știm să deosebim binele de rău – sau când nici măcar nu mai îndrăznim să gândim în acești termeni – când adevărații credincioși sunt „surzi și orbi”, când ne dărâmăm singuri valorile morale, propriul eșafodaj pe care existăm ca ființe sociale, avem de ce să ne temem. Nu ne putem aștepta la „vremuri roz”, oricât de mult ar fi promovată această culoare prin tot felul de parade…
Dumnezeu își va duce planurile mai departe. Domnia lui nu poate fi clintită. Adevărații creștini, însă, trebuie să-și deschidă gura. Iubindu-i pe semenii noștri, trebuie să avem curajul de a afirma că binecuvântarea noastră ca familii și națiuni depinde de ascultarea de Dumnezeu. Trebuie să proclamăm că avem un Domn. El nu are de ce să se teamă, însă noi trebuie să ne temem de El. Autonomia umană nu este în ultimă instanță decât o iluzie provizorie.
Pastor Costel Ghioancă
Sursa: http://bisericaadonai.ro
Partajează asta:
Mesajul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea cu prilejul alegerilor prezidențiale
Alegerea unei persoane în funcția de Președinte al României are un impact important în viața societății românești în ansamblul ei dar și asupra vieții noastre ca Biserică, având în vedere rolul activ al acestuia în administrația statului.
În acest context, al începerii campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea dorește să facă în mod public câteva precizări.
Credincioșii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România și din Diaspora sunt îndemnați să aducă în fața lui Dumnezeu, prin rugăciune consacrată, subiectul alegerii noului președinte.
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea își asumă responsabilitatea pe care o are în influențarea pozitivă a societății, în apărarea libertății religioase și de conștiință a tuturor oamenilor precum și în slujirea semenilor, menținându-și în același timp neutralitatea deplină din punct de vedere politic.
Din acest motiv, Biserica Adventistă nu recomandă niciodată un anumit partid politic sau un anumit candidat. Cu toate acestea, ea subliniază importanța alegerii unei persoane pe baza atitudinilor sale față de principiile creștine și a standardelor morale promovate, indiferent de familia politică a acesteia.
Respectând opțiunile politice ale fiecărui credincios în parte, Biserica Adventistă recomandă membrilor săi ca, în calitate de cetăţeni români, cu drepturi depline, dincolo de orice preferințe și interese personale, să susţină persoane care au dovedit sau fac dovada că înțeleg și acceptă pe deplin importanța următoarelor puncte:
– Garantarea libertății religioase și de conștiință;
– Neutralitatea faţă de orice credinţă religioasă și promovarea egalității tuturor cultelor în faţa legii şi a autorităţilor publice;
– Respectarea separării dintre Biserică și Stat;
– Atașamentul deplin față de valorile creștine în domeniul familiei, al vieții și al demnității umane.
În același timp, Biserica Adventistă face un apel către candidați și către partidele politice care îi susțin pe aceștia, de a se distanța de tema polarizantă a apartenenței confesionale și de a se apropia mai mult de valorile biblice sau morale comune. România este patria tuturor cetățenilor ei, indiferent de apartenența religioasă.
Sugerarea unei legături între apartenența confesională și identitatea națională este contraproductivă, eronată și produce tensiuni religioase inutile, bazate pe impulsuri fundamentaliste, nespecifice unor țări moderne, europene.
Credem că nevoile reale ale cetățenilor și situația generală a României oferă mult mai multe oportunități de teme importante care pot aduce atât pacea socială cât și bunăstarea cetățenilor ei, indiferent de etnie sau apartenența confesională a acestora.
Asigurăm orice candidat și reprezentant al Statului Român de întreaga noastră prețuire și de faptul că ne vom ruga pentru binele patriei noastre România și pentru conducătorii ei așa cum ne învață Biblia în Întâia Epistolă câtre Timotei, capitolul 2:
Vă îndemn, deci, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.
Pastor Marius Munteanu
Președinte
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România
Sursa: http://adventist.ro via NewsNet Creștin
Partajează asta:
Doi bătrâni controversați: Nicolae Corneanu și Iosif Țon
Două biografii în paralel: Nicolae Corneanu și Iosif Țon
1. Nicolae Corneanu. Dat fiind faptul că nu sunt suficient de în vârstă încât să fi reținut toate detaliile evenimentelor de la Timișoara, din 1989, am aflat despre mitropolitul Nicolae Corneanu abia ulterior, când s-a denunțat pentru colaboraționismul său cu regimul comunist.
N-am cunoștință despre un alt caz similar – deși se pare că ar fi existat niște autodenunțuri similare în alte confesiuni, însă nu de aceeași anvergură. Prin urmare, l-am privit de la început cu ochi buni pe ierarhul ortodox.
Ulterior, am aflat despre Marșul Învierii, eveniment ce reunește creștini de toate confesiunile într-o procesiune care străbate Timișoara în fiecare an, de Înviere. Această întâmplare fericită n-ar fi existat fără bunăvoința mitropolitului.
Pe urmă, am aflat că a participat la întâlnirile organizate de Areopagus. Am fost surprins de această deschidere cu totul neobișnuită și neașteptată între creștinii majoritari și minoritarii dintre care provin.
Gestul mitropolitului de a se împărtăși…
Vezi articolul original 500 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Ce-l împiedică pe un istoric să-și publice rezultatul muncii sale
Sursa: planitikos.gr
Redau mai jos un fragment din cartea istoricului Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, în care acesta prezintă condiționările exterioare ale muncii unui istoric și cauzele pentru care acesta se află uneori în imposibilitatea de a-și publica rezultatele cercetării.
Între anii 1601-1821 s-au scris peste 50 de lucrări istoriografice originale, dar „nici una nu s-a tipărit de către autorul respectiv; nu se poate spune că n-ar fi fost interesat: dovada contrară o formează marele număr de manuscrise ale lor care au circulat – din letopisețul lui Miron Costin, de pildă, se cunosc până acum nu mai puțin de 49 de manuscrise, dintre care trei în limbi străine (latină, greacă și franceză). Explicația trebuie căutată mai curând în faptul că autorii se temeau ca, prin publicare, să nu aibă neplăceri pe de o parte cu turcii, puterea suzerană, pe de altă parte cu descendenții personajelor băștinașe descrise.
Iată ce-l împiedică pe un istoric să-și publice rezultatul muncii sale.
Sursa: Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, vol. III. Ediție îngrijită de Dinu C. Giurescu, ALL Educational, București, 2000,pp. 548-549.
Mă tem că nu s-au schimbat prea multe în această privință din vremea lui Cantemir până astăzi.
Din aceeași serie:
Condițiile și limitările istoricului
Partajează asta:
Președintele României: Ortodox sau luteran ?
Klaus Iohanis şi Victor Ponta FOTO Mediafax
Ziarul Adevărul analizează primele discursuri ale lui Klaus Iohanis și Victor Ponta în calitate de candidați la funcția de președinte al României, analiză din care reiese că una din temele abordate de Victor Ponta este cea a religiei.
Klaus vrea linişte
Primul care a vorbit în calitate de prezidenţiabil a fost Klaus Iohannis, sâmbătă, la Congresul comun PNL-PDL. Ieşit învingător din confuntarea internă cu Crin Antonescu, Iohannis mai are de trecut peste duelul cu Cătălin Predoiu, ce pare doar o formalitate. De altfel, la congresul de fuzune a celor două partide, Iohannis a vorbit ca un politician ce aspiră la cel mai înalt rang în stat. „Politica trebuie să producă rezultate, nu un spectacol steril. Vreau mai puţin spectacol, mai puţină gălăgie şi, mai ales, cred că este nevoie de mai multă sobrietate în exercitarea funcţiei de preşedinte“, a fost mesajul lui Iohannis.
„Preşedintele Republicii trebuie să îşi redescopere funcţiile de arbitru şi de mediator, ceea ce nu înseamnă că preşedintele nu trebuie să fie ferm atunci când este vorba de derapaje de la statul de drept sau de excese ale politicienilor“, a continuat liderul PNL.
Ortodox sau luteran
Din start, Ponta le-a transmis răspicat celor prezenţi atât în sală, cât şi în faţa televizoarelor că este mândru de religia sa ortodoxă, cu trimitere directă către adversarul său, Klaus Iohannis, etnic german de confesiune lutherană. „Nu vreau să mă acuze nimeni sau să spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea. Aşa m-am născut, aşa o să mor, sunt mândru de asta, cred că trebuie să fiu respectat pentru acest lucru“, a spus Ponta. Radu Magdin îi sugerează să se oprească.
„Ponta se foloseşte de mesajul religios pentru că îşi dă seama că este un avantaj, dar nu trebuie să insiste excesiv. Am reţinut că e un bun creştin, gata! Dacă aş fi în locul lui, m-aş axa pe ideea de familie, pentru că are o soţie frumoasă, doi copii frumoşi. Ar fi o strategie mai bună“, spune Magdin. Sociologul Alfred Bulai vede şi partea necurată a acestui mesaj politic. „Mă aştept să existe campanii puternice din partea Bisericii Ortodoxe pro-Victor Ponta, pe care le va face prin intermediul preoţilor“, arată Bulai. „Klaus Iohannis este etnic german şi de confesiune lutherană. Câţi români se identifică cu el?“, s-a întrebat retoric Bulai.
Antonio Momoc se întoarce în timp şi crede că PSD foloseşte această temă şi prin prisma unei lecţii învăţate în 1996, când Ion Iliescu a pierdut finala pentru Cotroceni în favoarea lui Emil Constantinescu. „Iliescu a fost întrebat dacă crede în Dumnezeu, iar răspunsul său a fost: „Sunt liber cugetător“. Învăţând lecţia înfrângerii lui Iliescu în lupta cu Constantinescu, social-democraţii vorbesc despre biserică, deşi au o doctrină marxistă“, a declarat pentru „Adevărul“ Momoc.
Sursa. http://adevarul.ro/news/
Partajează asta:
Andrei Pleşu: „Preţul ratingului. Cîtă minciună, cît «scandal» ai voie să mobilizezi, pentru a-ţi atinge scopul“
Despre presă se pot spune multe, şi bune şi rele. Una peste alta, bine că există şi că, orice s-ar zice, e liberă. Dar, parafrazînd vorba istorică a revoluţionarilor noştri: fiecare publicaţie „îşi ia singură raţia de libertate”. Singură, adică după priceperea, gustul, calculele şi strategiile proprii.
Articolul complet pe http://adevarul.ro/news/
Partajează asta:
Botezul „casei” (și a copiilor) în Faptele Apostolilor
Un material care oferă un punct de vedere privind botezul copiilor.
Partajează asta:
Cum sunt privite cultele evanghelice în România la 25 de ani de la Revoluția din 1989?
premium.wpmudev.org
În contextul solicitării unui inspector școlar din Gorj de spionare a comunităților neoprotestante și a demisiei acestuia, Vasilică Croitor pune două întrebări privind modul în care evanghelicii sunt percepuți de către autoritățile Statului Român și de către Biserica Ortodoxă Română.
Întrebările acestea persistă și nu trebuie abandonate ușor, fiindcă răspunsul la aceste întrebări constituie baza pentru răspunsul la alte două întrebări fundamentale:
- Cum sunt privite cultele evanghelice de către autoritățile Statului Român la 25 de ani de la Revoluția din 1989?
- A renunțat BOR la discriminarea cetățenilor care nu fac parte din biserica majoritară?
Istorie Evanghelica 