9 Things You Should Know About Martin Luther King, Jr.
Martin Luther King, Jr. Day is a United States federal holiday marking the birthday of Rev. Dr. Martin Luther King, Jr. It is observed on the third Monday of January each year, which is around the time of King’s birthday, January 15. Here are 9 things you should know about MLK:
King, Jr. Day did not become a U.S federal holiday until Ronald Reagan begrudgingly signed the holiday into law in 1983. (Reagan was concerned that a paid holiday for federal employees would be too expensive.) Only two other persons have U.S. national holidays honoring them: George Washington and Christopher Columbus.
2. King’s literary and rhetorical masterpiece was his 1963 open letter „The Negro Is Your Brother,” better known as the „Letter From Birmingham Jail.” The letter, written while King was being held for a protest in the city, was a response to a statement made by eight white Alabama clergymen titled „A Call for Unity.” An editor at the New York Times Magazine, Harvey Shapiro, asked King to write his letter for publication in the Magazine, though the Times chose not to publish it.
3. While much of King’s philosophy of nonviolence was derived from Christian—especially Anabaptist—sources, a significant influence was the work of Indian leader Mohandas „Mahatma” Gandhi. While in seminary King’s gave a presentation he prepared for a class entitled „Christian Theology for Today,” in which he included Gandhi as one of a number of figures he identified as „individuals who greatly reveal the working of the Spirit of God.”
4. In 1964, King became the second African American—and the third black man—to win the Nobel Peace Prize.
5. In his autobiography, King says that in 1960 he voted for John F. Kennedy and that if the president had lived he likely would have made an exception to his non-endorsement policy for a second Kennedy term. But it was JFK’s brother, Attorney General Robert F. Kennedy, who issued a written directive authorizing the FBI to wiretap King and other leaders of the Southern Christian Leadership Conference. The FBI agents investigated him for possible communist ties, recorded his extramarital affairs and reported on them to government officials, and mailed King a threatening anonymous letter that he interpreted as an attempt to make him commit suicide. While King was in jailed in Birmingham, JFK’s wife, Jacqueline Kennedy, even called Coretta Scott King to express her concern—neither of them realizing the phone was being tapped.
6. King held unorthodox views on theology, which he expressed during his time at Crozer Theological Seminary. In a paper he wrote for a systematic theology class he cast skeptical aspersions on the doctrines of divine Sonship, the Virgin Birth („. . . the evidence for the tenability of this doctrine is too shallow to convince any objective thinker”), and the Resurrection („. . . the external evidence for the authenticity of this doctrine is found wanting”). In the conclusion of another paper he writes,
Others doctrines such as a supernatural plan of salvation, the Trinity, the substitutionary theory of the atonement, and the second coming of Christ are all quite prominent in fundamentalist thinking. Such are the views of the fundamentalist and they reveal that he is opposed to theological adaptation to social and cultural change. He sees a progressive scientific age as a retrogressive spiritual age. Amid change all around he is willing to preserve certain ancient ideas even though they are contrary to science.
7. A decade before he was assassinated, King was nearly stabbed to death in Harlem when a mentally ill African-American woman who believed he was conspiring against her with communists, stabbed him in the chest with a letter opener. He underwent emergency surgery, and remained hospitalized for several weeks but made a full recovery. The doctor who performed the operation said, „Had Dr. King sneezed or coughed the weapon would have penetrated the aorta. . . . He was just a sneeze away from death”
8. On April 4, 1968, King was assassinated by the #277 man on the FBI’s Most Wanted Fugitives list. In 1967, James Earl Ray escaped from the Missouri State Penitentiary by hiding in a truck transporting bread from the prison bakery. After being convicted for the murder of King Ray was sentenced to 99 years in Brushy Mountain State Penitentiary. In 1977, Ray became the #351 on the FBI’s Most Wanted Fugitives list after he and six other convicts escaped from the prison. He was recaptured three days later and given another year in prison, bringing his sentence to 100 years.
9. King delivered his „I Have a Dream Speech” at the March on Washington on August 28, 1963.
Articole cu subiect asemănător
9 THINGS YOU SHOULD KNOW ABOUT INDEPENDENCE DAY AND THE DECLARATION OF INDEPENDENCE
Partajează asta:
Pastorul Pascu Geabou era interogat de Securitate în fiecare sâmbătă dimineața
În cadrul unui document din 29.XII.1972, consultat de mine recent, sursa „Pastorul”, menționa faptul că s-a întâlnit cu Geabou la biroul Uniunii și acesta era „foarte supărat [de faptul] că în fiecare sâmbătă dimineața la orele 8 este chemat la Securitate unde este interogat cu privire la credincioșii din biserică, iar uneori este ținut ore întregi fără să i se pună o singură întrebare, numai pentru a-l zdruncina ca să nu poată să facă serviciul religios în ziua următoare liniștit. Geabou este hotărât să facă un memoriu la Consiliul de Stat, în care să se plângă de această situație.”
Articole relaționate
PASCU GEABOU (11 APRILIE 1938 – 24 IUNIE 2013)
Partajează asta:
Bisericile Creștine Baptiste din Romania între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) (eBook)
Am fost anunțat de către editura Cetatea de Scaun că pe 24 iunie 2013 a apărut cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) în format eBook (pdf).
Cartea costă 30 lei fiind disponibilă pe site-ul Elefant.ro. După descărcare cartea poate fi instalată pe șase dispozitive diferite.
Produs publicat în 2013 la Cetatea de Scaun
Data apariției: Iunie 2013
Colecția Istorie
ISBN PDF: 978-606-537-184-2 30,00 lei
Formate: PDF (Adobe DRM)
Drepturi utilizare: 6 dispozitive
Compatibil cu: PC/Mac, iPad/iPhone, Android, Nook, Sony, Trekstor (afla mai multe)
Partajează asta:
Pascu Geabou (11 aprilie 1938 – 24 iunie 2013)
Pascu Geabou (solideogloriablog.wordpress.com)
Astăzi, 24 iunie 2013, Crsitian Pană anunța pe facebook faptul că „a trecut in glorie cel supranumit Taica, cel de-al doilea tata al meu. Taica a fost un om care l-a iubit sincer pe Stapanul sau si a trecut la cele vesnice pentru a se bucura vesnic de Cel pe care l-a slujit! Acum este timpul ca sa se inchine vazandu-L fata in fata si cred ca este cea mai mare bucurie si cel mai mare premiu de care Taica se poate bucura. Desi dezamagit de biserica pe care a pastorit-o pana la pensie, totusi Stapanul sau nu l-a dezamagit niciodata! In ultimile zile ale sale, Taica spunea: „L-am iubit pe Dumnezeu mai mult ca viata mea!” La revedere Taica” https://www.facebook.com/cristian.pana.
L-am întâlnit pe pastorul Pascu Geabou în primăvara acestui an după ce schimbasem câteva e-mailuri și am avut
ulterior o discuție telefonică. În cadrul întâlnirii față în față, am discutat vreo două ore despre activitatea sa în perioada comunistă, bucuriile dar și necazurile pe care le-a întâmpinat pe parcursul activității pastorale. În contextul discuției noastre am abordat și problema spinoasă a colaborării cu Securitatea. O parte din informațiile obținute în acest fel precum și ca urmare a activității de cercetare desfășurată în arhive, le-am folosit pentru portretul pastorului Pascu Geabou din cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965). Informațiile la care am ajuns ulterior le voi folosi pentru completarea portretului pastorului Geabou precum și în alte activități de cercetare care privesc istoria evanghelicilor sub comunism.
Dat fiind faptul că „Taica a trecut în glorie” prezint acum portretul acestuia așa cum apare în cartea mea.
Pascu Geabou cu sotia (facebook.com -pascu.geabou)
Pastorul Geabou Pascu din Alexandria, județul Teleorman, s-a născut la data de 11 aprilie 1938 în Comuna Segarcea de Vale județul Teleorman. A urmat școala elementară în localitatea natală între anii 1944-1952, iar după absolvirea acesteia, Școala Medie Tehnică de Corporație (1952-1956). După absolvirea școlii medii se îndreaptă către Seminarul Teologic Baptist din București pe care îl va urma în perioada 1957-1961[1]. După absolvirea Seminarului acesta a intrat în slujirea pastorală. Acesta este contextul în care la 12 octombrie 1962 a fost chemat la sediul Miliției raionale Alexandria, unde i s-a făcut un instructaj asupra cărții de imobil pe care o deținea ca responsabil[2]. După realizarea instructajului menționat, Lt. Maj. Ion Nicolae i-a cerut lui Geabou Pascu să mai rămână la sediul miliției pentru a discuta unele „probleme de principiu cu privire la cultul baptist”[3]. Adevăratul motiv era acela de a determina din partea acestuia acceptarea colaborării. Pentru atingerea obiectivului menționat „la început s-au purtat unele discuții cu caracter general privind construcția socialismului în R.P.R.”[4] În acest context este atins un alt subiect de interes pentru organele de securitate, anume modul cum Biserica răspunde la chemările societății, cum reușește un lider, în cazul de față un pastor, să-i implice pe credincioși în acțiunile acesteia. „Candidatul a declarat că a îndemnat pe enoriașii săi din comunitățile (bisericile) baptiste să răspundă la chemările organelor de stat sau organizațiile obștești.”[5] Treptat, menționează documentul, s-a trecut la probleme privind cultul baptist, context în care „candidatul a scos în evidență atitudinea justă a statului democrat popular față de cultul baptist.”[6] În contextul discuției despre faptul că unii cetățeni nu au atitudine morală față de stat și încearcă să facă greutăți acestuia, pastorul Geabou s-a dat pe sine ca exemplu de persoană care a ajutat o femeie care avea domiciliu obligatoriu și al cărei soț era condamnat politic, încălcând prevederile autorităților[7]. Pe parcursul discuțiilor ce aveau ca scop recrutarea sa, pastorului Geabou i se cer informații despre credincioși și atitudinea acestora față de autorități, însă acesta motivează că este „încă tânăr prezbiter și abia a luat legătura cu enoriașii săi.”[8] Având în vedere atitudinea acestuia considerată cinstită, s-a tras concluzia că acesta „este corespunzător pentru a colabora cu organele de Securitate”, și pentru că „în procesul recrutării candidatul a declarat în mai multe rânduri că vrea să colaboreze cu organele de Securitate, s-a trecut la luarea angajamentului, dându-i-se numele conspirativ de «Ionescu Petre».”[9] Pastorul Geabou mărturisește că inițial a refuzat să semneze angajamentul zicând: „«fiindcă nu vreau ca numele meu să fie scris oriunde». Atunci comandantul securității s-a înfuriat m-a înjurat în mod grosolan, zicându-mi: «Pai cine ești tu mă nemernicule …ce contează numele tău,când în fața mea tremură o țară». După aceia a adus o mașină IMS în care m-a pus culcat cu pălăria pe ochi, ca să nu văd unde mă duce…..la tribunal să mă judece..”[10]
După recrutare s-a trecut la instruirea candidatului asupra modului cum trebuie redactate notele informative, context în care acesta „a afirmat că nu mai este de acord cu cele scrise în angajament, deoarece credința sa îl învață să nu facă rău la oameni.”[11] După mai multe discuții purtate cu pastorul Geabou acesta a refuzat să colaboreze, spunând că el „colaborează numai când are ceva de semnalat venind în fața organelor de Securitate să-i demaște pe răufăcători.”[12] Deoarece pe parcursul recrutării candidatul continua să retracteze angajamentul dat i s-a făcut percheziție corporală și s-a găsit asupra lui o chitanță din care rezulta că acesta „a dat suma de 200 de lei din fondurile bisericii drept ajutor unui credincios, lucru interzis de instrucțiunile de funcționare[13] ale acestei biserici elaborate de către Departamentul Cultelor.”[14] Pus în fața acestei situații, amenințat cu închisoarea și încadrarea faptelor sale la Art. 288 Cod Penal, „candidatul a recunoscut vinovăția sa și a cerut reabilitarea față de organele de Securitate, fiind pus în dependență față de organele noastre”[15], nota lucrătorul operativ[16]. Se menționează că în continuare candidatul a redactat fără nici un fel de reținere[17] nota informativă care i-a fost cerută, declarând că va aduce la cunoștința autorităților, în speță a organelor de Securitate, conform angajamentului dat, „orice acțiune dușmănoasă sau nereguli din cadrul sectei «Baptiste».”[18] Pentru a înțelege cum a decurs procesul recrutării, ofițerul menționează că acesta s-a desfășurat de la orele 8.20 până la orele 17.40[19]. De asemenea considerăm util să prezentăm și mărturia pastorului Pascu Geabou datorită faptului că aceasta oferă o altă perspectivă asupra colaborării, presiunilor la care a fost supus, precum și a contextului în care acesta a acceptat să semneze angajamentul de colaborare cu Securitatea.
„După ce m-a chemat cu cartea de imobil a gazdei la miliție, fiindcă n-am vrut cu niciun chip să semnez angajamentul cerut de ei, am fost purtat într-un IMS, culcat multă vreme cu pălăria pe ochi. De la miliție la securitate, mi-au luat cureaua și toate cele de prin buzunare și m-au coborât într-o celulă, și după ce ei s-au dus, eu am stat pe genunchi și am mulțumit Domnului că am avut și eu ocazia să fiu într-un asemenea loc.
Era noaptea târziu, când ei s-au constituit într-un tribunal ad-hoc și au decis să mă judece ca dușman și trădător de țară, deoarece aflaseră că eu m-am dus în Dobrogea într-un sat de deportați, pe nume Răchitoasa – Piua Pietrii, că am dus ajutoare soției preotului reformat Vischi, care era deportată cu șapte copii mărunți într-o casă fără ferestre în mijlocul porumbului.. într-o sărăcie de nedescris, când preotul, soțul sorei era la pușcărie.
În timpul acesta șotia mea pe care o lăsasem în stradă, la poartă, mă aștepta cu copilul cel mai mare care avea doar un an, neștiind nimic prin ce trec eu și ce se întâmpla cu mine…
Forțat de împrejurări, și șantajat cu pușcăria ca trădător de patrie[20], ca să ajung acasă la soție și copil și ca să-mi pun în gardă soția, părinții și socrii am semnat ce ei au zis și pe la două noaptea mi-au dat drumul acasă.
Ziua următoare mi-am luat toate cărțile bătute la mașină și le-am dus lui tata socru care le-a ascuns zidindu-le în peretele din podul casei. Apoi i-am spus și lui și părinților mei prin ce trec și că dacă eu am să ajung în pușcărie să aibă grijă de soție și de copil.”[21]
În privința colaborării cu organele de securitate, documentele menționează că agentul Ionescu Petre a fost menținut în rețea timp de 6 ani, respectiv 1962-1968. Scopul recrutării a fost încadrarea informativă a sectei legale „Baptiste.”[22] Analiza activității și eficienței agentului Ionescu Petre este sintetizată de către Lt. Maj. Bucă Iulia la data de 19 ianuarie 1968 astfel: „De la recrutarea sa și până în prezent, informatorul „IONESCU PETRE” a colaborat cu organele noastre, prezentându-se la majoritatea întâlnirilor planificate, însă informațiile furnizate oglindeau numai activitatea cultică desfășurată de secta Baptistă[23], fără să ne semnaleze activitatea și poziția politică prezentă a vreunui element suspect din sectă, deși i s-a cerut acest lucru. Acest fapt s-a datorat și fanatismului său religios, astfel că de multe ori a venit chiar el cu propuneri de a fi ajutat ca pastor să lărgească această sectă prin atragerea de noi aderenți. Cu toată munca depusă de lucrătorul operativ ce-l avea în legătură, cât și din conducerea raionului, până în prezent nu s-a putut scoate de sub influența fanatismului religios ce-l predomină.”[24] Dat fiind faptul că în ultimul timp agentul s-a dovedit nesincer cu organele de Securitate, făcându-se trimitere și la corespondența purtată cu un pastor francez despre care nu a informat autoritățile[25], „considerăm că nu ne mai poate fi util muncii noastre și propunem scoatere lui din rețeaua informativă și trecerea lui în baza de lucru pe linie de contraspionaj,”[26] nota ofițerul operativ.
Informațiile oferite de documentele Securității le completăm cu cele din cadrul mărturiei pastorului Geabou care menționa următoarele:
„Fratele Alexa Popovici n-a fost de acord cu decizia mea de a mă confrunta cu ei frontal, și m-a asigurat că sunt și alții care trec prin ce trec eu[27]. Decât să mă lupt cu ei, mi-a dat următorul sfat:
«Oamenii aceștia sunt necredincioși și ei nu pot veni la biserică să asculte predici. Ei îți cer informații, tu dă-le predici. Și dă-le până ei o să zică ”Domnule nouă nu ne trebuie predici, dă-ne informații.” Atunci să le spui: „Cizmarul face cizme, cojocarul face cojoace, croitorul haine iar eu nu știu să fac altceva decât predici.”»
Am luat sfatul acesta de bun, și căutând să evit cât se poate de mult întâlnirea cu ei, la toate întâlnirile cu ei le-am dat adevărate schițe de predici, astfel că atunci când am fost arestat la Bragadirul de Teleorman, când eu le-am spus: «Mă bucur ca m-ați luat pe neașteptate și ați găsit caietele mele cu predicile pe care eu le predic fraților mei» Atunci comandantul securității m-a înjurat și mi-a zis că sunt sătui de predicile mele și că eu în loc să-i informez i-am dus în eroare.
După evenimentele petrecute cu această ocazie, ei au renunțat la mine și prin frați informatori au stat tot timpul pe urmele mele.”[28]
Referitor la conținutul notelor informative, pastorul Geabou afirmă că nu a „dat note informative despre frați sau despre vreo altă persoană care să-i facă pe aceștia să sufere.”[29]
Datorită atitudinii sale considerată în unele cazuri ca fiind de fanatism religios, cu precădere în anii ’70 – ’80 ai secolului XX, pastorul Geabou a avut mai multe confruntări cu autoritățile motiv pentru care a fost acuzat prin intermediul unui articol în Revista Pentru Patrie[30] de tentativă de omor. Interesant este faptul că la intervențiile Uniunii Baptiste redacția revistei menționează că articolul a fost redactat ca urmare a unui denunț trimis prin intermediul unei scrisori anonime[31]. Bazându-se pe acest fapt precum și pe sondajul realizat în cadrul cultului, Uniunea Baptistă a intervenit la Departamentul Cultelor considerând că acuzațiile aduse pastorului Geabou sunt false.
„În legătură cu cele sesizate în scrisoare, conducerea centrală a cultului baptist ne informează că a luat legătura cu redacția revistei «Pentru Patrie» și organele de miliție din orașul Alexandria care au afirmat că nu au nici-un fel de dovezi împotriva lui Geabou Pascu, în afară de scrisoarea trimisă revistei de Stănescu Marin, presupusa victimă a lui Geabou Pascu.
Sondajul făcut de conducerea cultului în rândul credincioșilor baptiști din orașul Alexandria a dovedit că lui Geabou Pascu nu i se pot aduce învinuiri de viață imorală.
În această situație, conducerea centrală a cultului baptist l-a absolvit pe Geabou Pascu de orice vină.”[32]
Nu ne vom referi în detaliu la activitatea și acțiunile pastorului Geabou Pascu dincolo de anul 1965 deoarece ele depășesc cadrul temporal al acestei lucrări. Aspectele menționate urmează a fi tratate pe larg în cadrul unei lucrări despre relația Biserică-stat[33] în anii ’70-’80 ai secolului XX. Pe de altă parte cazul pastorului Geabou Pascu necesită o analiză mult mai detaliată privind rolul său în cadrul cultului baptist, dovadă fiind și numărul impresionant de pagini din cadrul Dosarului de Urmărire Informativă[34] care însumează 13 volume.
[1] Geabou Pascu, „Curriculum Vitae” în Geabou Pascu, Ziua de odihnă în lumina Sfintelor Scripturi, teză de licență susținută la Institutul Teologic de Grad Universitar București în sesiunea februarie 1994, p. 66.
[2] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 6. A se vedea și Cazul fratelui Geabou Pascu, http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/26/cazul-fr-geabou-pascu// (26 ianuarie 2012). Mărturia pastorului Geabou Pascu diferă în câteva puncte esențiale referitoare la procesul recrutării față de versiunea oficială consemnată de documente.
[3] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 6.
[4] Ibidem.
[5] Ibidem.
[6] Ibidem.
[7] Remarcăm faptul că unii dintre slujitorii Bisericii aveau o conștiință socială și o atitudine morală care nu-i lăsa indiferenți la greutățile semenilor lor. Această atitudine și menționarea ei va fi folosită de către Securitate împotriva sa. Pastorul Geabău menționează că Securitatea avea această informație la momentul discuției. Vezi Cazul fratelui Geabou Pascu în loc. cit.
[8] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 7.
[9] Ibidem.
[10] Cazul fratelui Geabou Pascu în loc. cit.
[11] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 7.
[12] Ibidem, f. 8.
[13] Considerăm că documentul se referă la Statutul de organizare și funcționare care se încadra în limitele impuse de către Departamentul Cultelor.
[14] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 8.
[15] Ibidem.
[16] Ofițerul de securitate Lt. Maj. Ion Nicolae.
[17] Este vorba de o redactare realizată sub forța împrejurărilor fapt pentru care afirmația conform căreia redactarea s-a făcut „fără nici un fel de reținere” trebuie privită cu circumspecție.
[18] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 8.
[19] Ibidem.
[20] Similitudine cu mărturia pastorului Ioan Bunaciu.
[21] Cazul fratelui Geabou Pascu în loc. cit.
[22] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 18.
[23] După sfatul primit de la Alexa Popovici cf. Cazul fratelui Geabou Pascu, http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/26/cazul-fr-geabou-pascu/ (26 ianuarie 2012).
[24] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, ff. 18-19.
[25] Corespondența acestuia a fost interceptată iar în unele cazuri chiar reținută fiind prezentă în cadrul dosarului personal al agentului Ionescu Petre.
[26] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f.19.
[27] Probabil Alexa Popovici se referea și la situația sa deoarece și el a semnat un acord de colaborare cu Securitatea primind numele conspirativ Zaharia Emilian cf. ACNSAS Fond Rețea dosar 318845. Pentru problematica colaboraționismului a se vedea și teza de doctorat Dinamica raporturilor dintre Stat și Bisericile Creștine Baptiste din România între anii 1948-1965 susținută în cadrul Facultății de Istorie, Universitatea București sub coordonarea Academician Dinu C. Giurescu în sesiunea septembrie 2011. Fiind un document public, teza de doctorat poate fi consultată la biblioteca Facultății de Istorie din cadrul Universității București.
[28] Cazul fratelui Geabou Pascu în loc. cit.
[29] Ibidem. Dosarul său de rețea nu conține note informative, ci dimpotrivă elemente despre activitatea sa date de către alte persoane din biserică, cercul de lucrători sau din conducerea cultului. Unul dintre conducători a fost Popa N. Petre.
[30] Articolul la care facem referire a apărut în Revista Pentru Patrie, Nr. 9/1997 sub titlul „O întâmplare aproape neverosimilă”. În cadrul acestui articol „se relata despre încercarea lui Geabou Pascu de a-l ucide pe cetățeanul Stănescu Marin – fost credincios baptist.” ASSSC, Fond Direcția Relații Culte, Referat 15 decembrie 1977, p. 1. În opinia noastră acuzația este una nefondată.
[31] Ca urmare a articolului din Revista Pentru Patrie au fost trimise mai multe scrisori către Departamentul Cultelor și Radiodifuziunea Română. Una din scrisorile anonime care a ajuns la Comitetul Central al Partidului Comunist Român menționa la rândul său abuzurile pastorului Geabou, abuzuri care nu au putut fi probate, dovedindu-se că scrisoarea a fost trimisă de către Stan Marin din Alexandria.
[32] ASSSC, Fond Direcția Relații Culte, Dosar Fenomenul religios în București, Referat 15 decembrie 1977, pp. 1-2.
[33] Referire la Biserica Baptistă.
[34] DUI
Informații preluate din Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), Edituara Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013, pp. 183-191.
Partajează asta:
Să nu uităm să fim copii!
Azi am fost la cumpărături. Pe lângă obișnuitul lapte și sana, m-am oprit și în dreptul raionului de jucării – doar este Ziua copilului…
Am scrutat cu privirea oceanul nesfârșit de jucării colorate și mulțimea de copii veseli care înotau printre ele, fără a putea să-ți dai seama care încotro merge. Pe ce să pun și eu mâna? Ce să le duc celor doi băieței, cărora mama lor le zisese încă de dimineață că azi e Ziua copilului?
În cele din urmă, m-am hotărât: le-am cumpărat două seturi de jucării pentru nisip – că în ultima vreme au mai pierdut din vechile lor lopățele și forme pentru nisip – și, mare surpriză, le-am cumpărat o casă! Nu o casă adevărată – deși ne rugăm și pentru asta, dar e cu totul altă discuție – ci una formată dintr-un cadru simplu de plastic peste care vine așezat acoperișul și zidurile: o bucată mare de nailon, colorată cu ferestre, flori, văcuțe și girafe.
Când Teo și Elias au văzut cadoul, s-a declanșat sărbătoarea: ochii li s-au luminat de bucurie, zâmbetul făcea tandem cu chichotele de bucurie, cântecele nu conteneau să umple atmosfera, iar țopăitul lor era conectat parcă la impulsurile de bucurie care se revărsau din inimile lor. Apoi, cu întregul instrumentar al fericirii, cei doi au început să facă ocol în jurul căsuței, s-o inspecteze, sau poate să-și delimiteze teritoriul – oricum, urmează să aflu!
Asemenea scene memorabile sunt bune nu doar pentru a avea ce să discuți peste ani cu partenerul de viață, printre insule de nostalgie și albume foto, ci sunt ocazii de a ne aminti că trebuie să fim copii. Domnul Isus spunea:„Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.”(Matei 18:3)
În relația cu Tatăl ceresc trebuie să avem o atitudine asemănătoare cu cea a copiilor: să fim recunoscători, să avem o bucurie autentică, să cântăm și să-L preamărim pe Domnul. Mai mult, să acceptăm darul salvării, fără a complica lucrurile cu „perspectivele noastre profunde de oameni maturi”. Să ne încredem în Dumnezeu cu simplitatea pe care o vedem la copiii noștri atunci când se încred în noi. Să iertăm ca ei și să nu ținem mânie pe semenii noștri. Să ne ridicăm atunci când suntem căzuți și să (ne) jucăm mai departe. Să mergem să-i împăcăm pe cei din jurul nostru atunci când plâng. Să găsim satisfacție chiar și în lucrurile monotone ale vieții (G.K. Chesterton), să ne lăsăm impresionați mai ușor de frumusețea creației, să mergem de mână, să spunem „te iubesc!” și „mulțumesc” și toate celelalte din universul copilăriei. Pe scurt, să nu uităm să fim copii!
Costel Ghioancă,
http://bisericaadonai.ro/editorial/
Partajează asta:
România Liberă „Raportul stat-biserică în Constituție. Cum stau lucrurile în Europa”
În viitoarea Constituţie, parlamentarii din comisia de revizuire au decis să fie recunoscut „rolul istoric, în constituirea şi modernizarea statului român” al Bisericii Ortodoxe şi al Casei Regale. Ce spun, însă, specialiştii în drept constituţional, în condiţiile în care raportul dintre stat-biserică a generat discuţii aprinse şi în alte ţări europene?
Comisia pentru modificarea Constituţiei a introdus, acum două zile, un amendament care prevede recunoaşterea rolului istoric al Bisericii Ortodoxe Române şi al Casei Regale în modernizarea statului român. Formularea amendamentului este următoarea: „Art.1.- (1) România recunoaşte rolul istoric, în constituirea şi modernizarea statului român, al Bisericii Ortodoxe şi al celorlalte culte religioase, al Casei Regale şi al minorităţilor naţionale”.
Prof. dr. Bogdan Murgescu, prof. dr. Simina Tănăsescu, prof. Ioan Stanomir şi prof. dr. Radu Carp au analizat, pentru România liberă, formularea acestui amendament şi dacă este oportun ca acesta să fie introdus în Constituţie.
Istoricul Bogdan Murgescu susţine că formularea este de natură să genereze frustrări şi comparaţii nepotrivite. „Ar fi
bine ca Parlamentul să aibă înţelepciunea să nu-şi însuşească această propunere. Desigur, se cuvine să apreciem spiritul incluziv al formulării propuse, care a încercat să nu lase pe nimeni nemenţionat. Totuşi, chiar şi o asemenea formulare generoasă este de natură să genereze frustrări şi comparaţii nepotrivite. Nu mă voi referi la controversele istoricilor cu privire la rolul Casei Regale, mult mai substanţiale decât transpare în discursul public, ci mai ales la problema minorităţilor şi cultelor religioase. Este extrem de pozitiv faptul că se recunoaşte rolul minorităţilor naţionale, dar ne putem întreba dacă populaţia majoritară nu a contribuit şi ea la „constituirea şi modernizarea statului român”. Pe de altă parte, este bine că sunt recunoscute cultele religioase, dar aceasta înseamnă implicit că se neagă contribuţia ateilor sau a liber-cugetătorilor”, explică Murgescu. Istoricul consideră că deosebirea făcută între Biserica Ortodoxă şi celelalte culte generează „frustrarea” lesne de înteles a Bisericii Greco-Catolice, care are argumente consistente pentru a nu se mulţumi cu menţiunea la „şi alţii”.
Biserica Greco-Catolică a făcut publică o scrisoare în care îşi exprima nemulţumirea că statul român nu i-a recunoscut meritele istorice de neconstestat în formarea statului, alături de Biserica Ortodoxă.
„Nu cred însă că o enumerare politic corectă a tuturor cultelor legal recunoscute ar fi o soluţie care să ne scutească de exacerbarea orgoliilor personale şi instituţionale. Pentru a ne păstra în spiritul valorilor religioase, ar trebui mai multă smerenie în slujirea comunităţii, iar din partea politicienilor mai multă reţinere în includerea în Constituţie a unor prevederi care au potenţialul mai mult de a divide decât de a uni pe cetăţeni în jurul unor valori comun asumate”, conchide Murgescu.
Simina Tănăsescu: „Relaţia dintre stat şi religie poate exista şi fără a fi nominalizată în Constituţie”
Profesorul de drept constituţional, Simina Tănăsescu, susţine că în unele state, tradiţiile în materie de religie ori culte pot fi foarte puternice fără ca acest lucru să fie reflectat în Constituţie, în vreme ce în alte state, deşi legea fundamentală conţine prevederi explicite, la nivelul societăţii practica este destul de diferită. „De exemplu, în Turcia, stat formal laic încă din 1928, dar cu o puternică dominantă a religiei islamice la nivel societal, Preambulul Constituţiei face vorbire despre « sentimentele religioase sacre », dar numai pentru a spune că ele nu trebuie să interfereze nicicum cu politica şi treburile statului. În schimb, în România a trecut aproape neobservată revizuirea din mai 2012 a Constituţiei Norvegiei prin care religia luterană a fost declasată de la nivel de «religie de stat » la rang de «religie a poporului » , aşa cum este cazul şi în Danemarca. Cu toate acestea, în practică, statul norvegian susţine în continuare biserica luterană, iar guvernul o finanţează – la fel, de altfel, ca şi pe alte culte religioase – , deşi declasarea sus-menţionată a avut drept consecinţă faptul că numirea clericilor revine de acum înainte bisericii şi nu statului ca înainte”, explică Simina Tănăsescu.
Profesorul consideră că dreptul comparat ne oferă o paletă destul de largă de referiri la creştinism în constituţiile altor state europene, dar ar fi dificil să ajungem la o concluzie doar prin examinarea dispoziţiilor constituţionale, fără a încerca şi o plasare a lor în contextul istoric, social, antropologic ori politic ce le este propriu.
Mai mult, introducerea unei menţionări explicite a Bisericii Ortodoxe riscă să inducă impresia unui dezechilibru în atitudinea de echidistanţă pe care trebuie să o aibă statul faţă de culte.
„Nu cred să poată fi negat rolul istoric jucat de religie în constituirea statului român aşa cum nu cred să poată fi negat rolul istoric jucat de religie în constituirea majorităţii statelor europene. Personal aş avea unele semne de întrebare în ce priveşte contribuţia cultelor la modernizarea statului, fără a le nega însă rolul în transformarea societăţii. Cred însă că trebuie făcută o clara distincţie între doleanţele – şi capacitatea de lobby eficient – a diferitelor tipuri de structuri societale şi impactul lor real asupra evoluţiei statale. Aşa cum este acum formulat acest amendament, el sugerează mai degrabă o oarecare incapacitate de luare a unei decizii tranşante de către factorii politici: o simplă recunoaştere a unui presupus fapt istoric nu are valoare normativă şi, din acest punct de vedere, nu e prea clară utilitatea şi finalitatea practică a unei astfel de declaraţii; amalgamarea a două fenomene distincte – constituirea şi modernizarea statului român – şi tratarea lor într-o viziune triumfalistă indică o viziune uşor reducţionistă asupra conceptelor istorice; punerea pe picior de egalitate a cultelor, Casei Regale şi minorităţilor naţionale pare să trădeze o oarecare intenţie de împăcare şi a caprei şi a verzei în dulcele stil de compromis bizantin”, a conchis prof. dr. Simina Tănăsescu.
Care este diferenţa dintre preambul şi articol
Totuşi, dacă aruncăm o privire peste constituţiile ţărilor europene, vom putea observa că referirile la creştinism sunt
multe, numai că acestea sunt făcute în preambulul legii fundamentale, nu într-un amendament. „Preambulul unei constituţii este un fel de contract între stat şi cetăţeni, iar pe baza lui se realizează clauzele, adică articolele constituţiei. Preambulul transmite nişte valori, iar în cadrul lui ar fi fost oportună o referire la creştinism”, a declarat prof. dr. Radu Carp. De aceeaşi părere este şi profesorul Ioan Stanomir. „Nu acestea ar trebui să fie temele unei revizuiri de constituţie. Eu nu sunt de acord cu genul acesta de amendament. Pe ce temei pui o biserică deasupra alteia? Preambulul curpinde elementele simbolice şi valorile unei constituţii, referirea la creştinism acolo şi-ar fi avut locul”, consideră Stanomir.
Deşi adoptată în 1991 în urma unei schimbări brutale de regim politic, legea fundamentala română nu a fost însoţită de un preambul. „În măsura în care actualul proces de revizuire constituţională îşi propune să schimbe din temelii sistemul instituţional şi politic din România, recurgerea la un preambul poate fi justificată. În masura în care revizuirea constitutională nu doreşte decât să facă unele ajustări ale textului, redactarea unui preambul nu se justifică decât dacă fraze şi expresii de mai mică anvergură normativă ar fi scoase din textul legii fundamentale şi ar fi trecute în preambul. Un astfel de demers porneşte de la premisa ca preambulul nu are şi nu ar putea avea vreodată valoare normativă”, explică Tănăsescu.
Cum e la alţii: „Noi-naţiunea poloneză..”
Un exemplu de conservatorism european este Constituţia Poloniei, adoptată în anul 1997. În preambulul său prevede: „Noi-naţiunea poloneză- toţi cetăţenii care cred în Dumnezeu ca izvor al adevărului, dreptăţii, bunătăţii şi frumuseţii, dar şi cei care nu sunt credincioşi, dar respectă aceste valori universale..”. Un alt exemplu îl mai putem găsi în Constituţia Ungariei, adoptată în anul 2011, care a stârnit însă numeroase critici la nivel european. Aceasta prevede în preambul : „Noi, membrii Adunării Naţionale, care credem că făuritorul istoriei este Sfântul Dumnezeu”. În constituţiile ţărilor în care cultul ortodox este majoritar, cum ar fi Grecia, Bulgaria şi Rusia, nu există referiri la Biserica Ortodoxă. Constituţia Greciei din anul 1975 prevedea în preambul „religia de stat în Grecia este religia ortodoxă..Capul bisericii este Iisus Hristos”, dar la următoarea revizuire, acest articol a fost eliminat.
Un caz particular îl reprezintă Marea Britanie. Acolo, există o religie de stat consacrată prin acte de natură
constituţională. Monarhul este capul bisericii anglicane şi nu se poate converti la altă religie şi nici căsători cu o persoană de religie catolică, însă această stare de lucruri are explicaţii de natură istorică. De altfel, încercarea iniţiată în 2011 de a moderniza regulile de succesiune la tron, între altele şi prin eliminarea condiţionării accederii la tron de o anumită confesiune, au creat probleme de natură constituţională în fostele colonii. „Curtea Supremă din Canada judecă zilele acestea o plângere a mai multor profesori de drept constiţutional care au afirmat că actul constituţional britanic nu poate fi făcut opozabil pur şi simplu cetăţenilor canadieni, deşi regina Marii Britanii este şi şeful de stat al Canadei, pentru motive ce ţin de suveranitatea statului canadian şi de existenta unei autentice Constituţii canadiene distinctă de cea a Marii Britanii”, a explicat Simina Tănăsescu.
În ultimele decenii, a existat o dispută aprinsă la nivel european, pe tema relaţiei dintre stat şi biserică, între conservatori şi susţinătorii secularismului. În perioada dezbaterilor privitoare la Constituţia Europeană, conservatorii au propus ca în preambul să fie introdusă o referire la „rădăcinile creştine ale Europei”. Doleanţa lor a fost refuzată, iar într-un final s-a ajuns la o formulă de compromis. În preambului Constituţiei, se face o referire timidă la valorile religioase care au fost „ancorate” în viaţa societăţii. „Inspirându-se din moştenirea culturală, religioasă şi umanistă a Europei, ale căror valori, prezente şi astăzi în patrimoniul său, au ancorat în viaţa societăţii rolul central al omului şi drepturile sale inviolabile şi inalienabile, precum şi respectarea dreptului..”, se arată în Constituţia Europei.
La fel s-a întâmplat şi în anul 2000, în timpul elaborării Cărţii drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, când a fost evitată o referinţă precisă la creştinism. „Conştientă de patrimoniul său spiritual şi moral, Uniunea este întemeiată pe valorile indivizibile şi universale ale demnităţii umane, libertăţii, egalităţii şi solidarităţii; aceasta se întemeiază pe principiile democraţiei şi statului de drept. Uniunea situează persoana în centrul acţiunii sale, instituind cetăţenia Uniunii şi creând un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie”, scrie în documentul Uniunii Europene.
În final două comentarii care exprimă puncte de vedere extreme privind rolul religiei în făurirea națiunii române, cu referire specifică în al doilea caz la rolul, considerat nefast al BOR.
Partajează asta:
Alexandru Filip Popovici, Revolta împotriva neputinței și Evanghelia
Revolta împotriva neputinței se manifestă prin aducerea sinelui înaintea tuturor lucrurilor. Aceasta se întâmplă 
deoarece „românii sunt nestatornici, impulsivi, brutali”, „sunt recunoscători pentru binele ce li se face, dar și foarte răzbunători când sunt jigniți” dar mai ales, „ei nu se supun decât propriei nevoi de a reacționa imediat”. Atunci când apare această raportare la sine, atunci omul este cel mai liber și totuși cel mai legat. Atunci este cel mai puternic și totuși cel mai slab. Atunci mândria lui țipă tot mai tare și totuși se aude încet. Istoria are un anumit grad de recurență, prin urmare, nu mai avem nevoie de demonstrații empirice. Ce a fost va mai fi. Faptele observate astăzi în societate își strigă propria demonstrație. Poporul român, cel descris de alții deunăzi, este același astăzi.
Atunci când „celălalt există doar ca sursă pentru hrănirea puterii” asistăm indirect la o relativizare a valorilor tradiționale. Lucrul aceste se întâmplă deoarece omului contemporan nu îi mai place tradiționalismul. Omul contemporan este rupt de trecut. Pentru el semnificația este dată de ceea ce nici nu a ajuns încă să fie – viitorul – potențialitatea. Omul contemporan este mereu omul viitorului, pentru că atunci când „trăiești raportându-te la infinit nu te poți compara cu nimeni”, iar faptul acesta conferă controlul asupra neputinței. Revolta împotriva neputinței naște ironie. Ironie întrucât neputința regăsită în sine este proiectată celorlalți, iar „celălalt există doar ca sursă pentru hrănirea puterii sale”.
Cum integrăm Evanghelia în contextul acesta? În modul cel mai simplu. Cuvântul ne spune că „Fiul omului a
venit să caute și să mântuiască ce era pierdut”. În acest „ce era pierdut” suntem noi. Omul contemporan își poate da cu ușurință seama că s-a pierdut. Că nu vrea s-o recunoască – în aceasta stă revolta împotriva neputinței sale, iar tocmai în această pierzanie a sa intervine Evanghelia. Drama omului modern este drama lui Toma. Pentru câteva momente Toma se pierde – „dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20:25). Pe cât de categoric ne răsună în minte atunci când citim declarația sa, pe atât de liniștit sună invitația Domnului Isus: „adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.” Cuvintele solicită acțiune. Poporul nostru s-a pierdut în declarații; a pierdut acțiunea de a fi creștin. Homo religiosus a căzut în desuetudine. El caută semne în Cel ce stă înaintea sa, dar nu-L vede pe Cel ce stă în fața sa. Când trăiești „după legea firii mai mult decât după religie”, firea devine o religie în sine și nu mai vezi nimic.
După cum spunea Noica, „fiindcă nu s-a interesat de teologie, secolul nouăsprezece nu s-a preocupat de om; fiindcă se preocupă de omul concret, secolul douăzeci revine la teologie”. Locul acesta privilegiat se explică prin faptul că, spre deosebire de alte științe, teologia nu explică pe om de jos în sus sau din afară înlăuntru „ci de sus în jos, de la decăderea dintr-o stare superioară, și dinăuntru în afară”. Această descriere a omului îl explică și îl desfășoară în toată plinătatea lui. Tocmai de aici să plecăm. Noi, în vestirea Evangheliei, nu intrăm în competiție cu celelalte științe și nici cu spiritul vremii. Știința nu și-a găsit încă o metodă validată „dinăuntru – în afară”. Noi, în vestirea Evangheliei, credem că fiecare om are o nevoie… Și care-i nevoia cea mai aprigă? Să văd în mâinile Lui semnul cuielor, să pun degetul meu în semnul cuielor și mâna mea în coasta Lui. Cu alte cuvinte, omul vrea să-L vadă pe Dumnezeu. În fond, toate nevoile se subordonează acesteia. Și pentru că „paradigma” noastră este de sus în jos, noi trebuie să-i învățăm pe oameni că ridicarea din decădere înseamnă apropiere de Dumnezeu. „Apropiați-vă de Dumnezeu și El se va apropia de voi” (Iacov 4:8), iată acțiunea pierdută în timp a omului contemporan. Mereu în istorie, în diferite domenii, s-au propus, atunci când împrejurările o cereau, reîntoarceri la sursele de inspirație originare. Când au văzut că s-a instaurat un oarecare tradiționalism sec, s-au reîntors la trecut, pesemne că l-au găsit valoros. În creștinism atunci când se constată o criză, unii se gândesc înspre viitor. Cum să dispară (criza, bineînțeles) și să nu mai apară? Ce să mai aducem nou? De unde să luăm și să mai adăugăm? Cum să ne integrăm în modernitate?
Revin la pierderea noastră. Noi ne-am pierdut de două ori. Eram pierduți, ce-i drept, și apoi ne-am pierdut de trecut. Integrarea Evangheliei se va face prin reconsiderarea ei. Evanghelia nu este nici tradiție, nici cultură. Ea este trăire. Omul contemporan are nevoie de Cuvânt, chiar dacă nu vrea s-o recunoască. Dar nu orice fel de Cuvânt, ci Cuvântul trăit…apoi Toma își isprăvește necredința…
Autorul precizează următoarele despre acest articol:
L-am redactat urmând câteva descrieri despre români așa cum apar în cartea Firea romanilor de Daniel Barbu. Am renunțat la stilul academic dar am adăugat între ghilimele descrierile respective.
Alexandru Filip Popovici este masterand anul I în Psihodiagnoză,
Psihoterapie Experienţială Unificatoare (PEU) și student al
Facultății de Teologie Baptistă Pastorală din cadrul
Institutului Teologic Baptist din București
Vă recomandăm să citiți și
ALEXANDRU FILIP POPOVICI, IERI DESPRE… ASTĂZI
Atunci când te-ai născut, ai cunoscut pentru prima oară ceea ce se numește timp. Nu, nu chiar așa, dintr-o dată. Pe măsură ce sărbătoreai propria-ți victorie asupra acestuia, an de an, la o dată bine precizată în calendar, ai remarcat, nu știu cum sau în ce fel, că ceea ce sărbătoreai de fapt nu era propria ta […]
ALEXANDRU FILIP POPOVICI, DIALECTICA TRĂIRII
Adesea viața ni se înfățișează sub forma unei scene. Nu știm câți spectatori avem, dar știm că totul începe atunci când se ridică cortina și totul se termină atunci când cortina se lasă. Mai mult, cei care joacă bine au parte de aplauze, și-au cucerit publicul, iar cei care aplaudă vor avea impresia că n-au […]
Partajează asta:
Vă temeți de muște?
Da, au reapărut! Este vorba despre minunatele muște pe care le știm foarte bine… Cele care au zburat odată cu noi, de-a lungul timpului, din copilăria noastră și până azi. Le cunoașteți: sunt enervante, sâcâietorare și băgăcioase (că doar de-aici vine vorba să nu te bagi ca musca…)
Până aici nimic nou, doar că de curând am observat ceva: Elias, băiețelul nostru cel mic se teme de muște! Le urmărește cu privirea, este convins că potențialul lor distructiv este mare, chiar țipă și mă cheamă în ajutor! Mă întreb, dar care mai e problema? Că doar n-or fi muștele câinești care i-au deranjat pe egipteni odinioară!
Uitându-mă la lupta crâncenă dintre Elias și muște parcurg mai multe stări: îmi vine să rând (este simpatic cu mimica lui expresivă prin care încearcă să-i sperie pe prădători), sunt oarecum uimit și mi-e milă de bietul copilaș pentru zbaterea sa. Încerc să-l asigur că totul e în regulă. Îi spun că mușetele nu-i pot face nimic, o mai iau și eu la fugă după ele pentru a-mi întări cuvintele prin fapte…
Încerc să conversez cu el: „E adevărat, tati, sunt enervante, neplăcute, dar în niciun caz nu sunt așa periculoase precum par… Apoi, dacă ar fi periculoase, crezi că tata le-ar lăsa să-ți facă vreun rău?” Dintr-o dată, aceste cuvinte îmi sunau parcă precum ecoul altei voci…
Parcă-l vedeam pe Tăticul meu ceresc privind la mine și la disperarea cu care lupt cu „muștele” din viața mea! Sunt într-adevăr multe probleme și dificultăți prin care trecem, însă Tata ne spune în Cuvântul Său: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (1 Corinteni 10:13)
Da, din copilăria noastră și până azi „muștele” zboară odată cu noi. Scapi de o problemă și vine alta. Scapi de o încercare și alta îi ia locul. Crezi că ai scăpat de o ispită, numai ca să vezi că te încolțește din nou. Și dăm din mâini (și din gură) cu disperare. Avem impresia că suntem la cheremul lor când, de fapt, Tata e lângă noi. Nu ne-a pierdut din vedere nici măcar o clipă.
Ne-ar spune și nouă: „E drept, sunt enervante, sâcâitoare și băgăcioase! Dar, nu te teme! Sunt doar niște muște… Și-apoi, dacă ai fi într-un pericol real, crezi că Tata le-ar lăsa să-ți facă vreun rău?”
Costel Ghioancă,
http://bisericaadonai.ro/editorial/
Partajează asta:
București: Conferința „Puterea unității în Cuvânt” – Sala Palatului 19 iunie 2013
Alianța Evanghelică din România organizează Conferința Lucrătorilor Evanghelici din România și Europa de Est la București, în 18-19 iunie 2013. Cu această ocazie se va lansa proiectul Coaliția Evanghelică, ce va promova parteneriate și evenimente între biserici evanghelice din România, Europa de Est și SUA.
www.coalitiaevanghelica.ro via http://romaniaevanghelica.wordpress.com
Între orele 19.00 – 20.30 va avea loc un program special de evanghelizare la Sala Palatului.
Partajează asta:
București: Conferința Lucrătorilor Evanghelici din România și Europa de Est
Alianța Evanghelică din România vă invită la Conferința Lucrătorilor Evanghelici din Romania și Europa de Est, cu tema Puterea Unității în Cuvânt, care va avea loc în București, în zilele de 18-19 iunie 2013. Cu această ocazie se va lansa proiectul Coaliția Evanghelica, ce va promova parteneriate și evenimente între biserici evanghelice din Romania, Europa de Est și SUA.
Credem din toată inima ca biserica trăiește vremuri în care resursele de orice fel pe care Domnul le-a așezat în Trupul Sau trebuie aduse laolaltă în unitate pentru a putea face lucrarea lui Dumnezeu cât mai eficient. Conform rugăciunii Domnului Isus din Ioan 17:21, unitatea credincioșilor este unul dintre semnele cele mai importante care îi vor determina pe oameni să creadă în lucrarea Lui mântuitoare.
Scopul acestei conferințe este de a realiza un parteneriat pentru o perioada lungă de timp cu biserici aflate în Coaliția de Biserici Evanghelice din SUA. Acest parteneriat va fi realizat în spiritul temei propuse și dezbătute, respectiv a puterii pe care o câștigam prin unitatea în Cuvânt.
Începând cu data conferinței, bisericile încadrate în coaliția din Romania, Europa de Est și SUA vor studia în paralel teme comune din Evanghelia după Ioan, cu scopul de a sublinia aspectul important al unității noastre bazate pe Cuvântul lui Dumnezeu.
http://www.coalitiaevanghelica.ro via http://emyradut.blogspot.ro
Program
Marti, 18 iunie
- 7,30 – 9,00 Inscriere pe baza unei contributii: 15 lei pentru documentele conferintei si separat 25 lei pentru masa de pranz din cele 2 zile
- 9.00 – 13.00 Sesiuni de lucru (cu pauza de cafea si partasie)
- 13.00 – 14.00 Pauza de masa
- 14.00 – 17.00 Sesiunile de dupa amiaza (cu pauza de cafea si partasie)
Miercuri, 19 iunie
- 9.00 – 13.00 Sesiuni de lucru (cu pauza de cafea si partasie)
- 13.00 – 14.00 Pauza de masa
- 14.00 – 17.00 Sesiunile de dupa amiaza (cu pauza de cafea si partasie)
Între orele 19.00 – 20.30 va avea loc un program special de evanghelizare la Sala Palatului.
Istorie Evanghelica 