Arhive etichetă: Marius Silveșan

Marius Silveșan în dialog cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean – p. 2 Perioada Seminarului


După cum am anunțat AICI, revin cu prezentarea celorlalte părți ale dialogului avut cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean la Făget în data de 13 iulie 2015. În partea a doua discutăm despre perioada în care acesta a urmat Seminarul Teologic Baptist din București (1974-1978), unde a fost coleg printre alții cu Elisei Pecheanu și Buni Cocar.

Citește și Marius Silveșan în dialog cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean despre cartea Almanah cu Bisericile Creștine Baptiste din zona Făgetului

Ioan Alexandru Lăpugean la biroul său (13.7.2015) cu logo

Un eveniment major în timpul Seminarului a fost Memoriul de protest al seminariștilor din 1976. Elisei Pecheanu menționează că „doi colegi  au fost exmatriculaţi după memoriul seminariştilor din 1976 (Ianculovici Dimitrie şi Prejban Ionel)”

Pastorul Ioan Lăpugean menționează că nu a vrut să semneze acest memoriu, dar l-a făcut la insistențele colegilor, în principal ale lui Buni Cocar. Prin intermediul acestui memoriu studenții cereau printre altele ca Iosif Țon să vină ca profesor la Seminar.

De asemenea, în data de 2 aprilie 1977 este citit la Europa Liberă un alt memoriu de protest cunoscut generic sub numele de Scrisoarea celor 6. Acest document este prezentat pe larg în cartea pe care am realizat-o cu istoricul Bogdan Emanuel Răduț, Cultele neoprotestante și drepturile omului. Un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977).

Dincolo de alte aspecte pastorul Lăpugean rememorează numele colegilor și al profesorilor, realizează scurte portrete ale acestora, printre care și pe cel al pastorului Elisei Pecheanu. În a doua parte a anilor 70 regăsim printre profesori pe Dr. Ioan Bunaciu (și-a luat doctoratul în 1974), Vasile Talpoș (profesor de Homiletică), Vasile Taloș (profesor de Vechiul Testament). Talpoș și Taloș au absolvit Seminarul Teologic Baptist din București în promoția 1965-1969, cei doi fiind cei mai buni din anul respectiv la învățătură.  Detalii despre acest aspect se găsește în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).

 Doresc să menționez că dialogul nu se oprește aici, el continuă atât cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean. cât și cu alte persoane.

Constantin Adorian, omul prin care baptismul trece la români – referință despre cartea Constantin Adorian: un lider baptist român vizionar


După cum am menționat în cadrul postării Apariții editoriale (30) Daniel Marius Mariș, Teodor – Ioan Colda, Constantin Adorian: un lider baptist vizionar consider că o astfel de lucrare este utilă pentru istoria și identitatea baptistă. Prin intermediul ei pastorii și profesorii Daniel Mariș și Teodor Colda readuc în atenția opiniei publice viața și slujirea celui care a fost Constantin Adorian: un baptist vizionar.

Constantin Adorian. Un baptist român vizionar

În partea de final a acestei cărți, respectiv pp. 191-192 se regăsește și o scurtă referință intitulată

Constantin Adorian, omul prin care baptismul trece la români

O lucrare despre Constantin Adorian este binevenită oricând și cu atât mai mult acum când la 25 de ani de la Revoluție societatea românească încă își mai caută valorile.

Biografia acestui om al credinței este benefică atât comunității baptiste și evanghelice în general, cât și societății românești în ansamblul său prin valorile și conceptele la care face referire.

Autorii, Conf. Dr. Daniel Mariș și Asistent Drd. Teodor Colda, ambii pastori ai bisericii înființate de Adorian, și profesori la Institutul Teologic Baptist din București la a cărei fondare Adorian și-a adus de asemenea contribuția, se apleacă cu competență asupra biografiei acestui om al credinței. Sunt evidențiate. Este de menționat în cazul Bisericii Golgota, dar și în formarea lui Adorian ca lucrător, rolul bisericii baptiste germane din București, prin contribuția și cu susținerea căreia baptismul trece la români.

Este de remarcat dorința celor doi autori de a prezenta celor tineri biografia acestui vizionar om al credinței care a fost Constantin Adorian și evidențierea contribuțiilor acestuia  la fondarea Uniunii Baptiste, Seminarului Teologic Baptist, dar și a Bisericii Golgota.

Constantin Adorian a fost un om educat cu studii la Hamburg, fapt care s-a reflectat și în activitatea sa prin implicarea activă în formarea Uniunii Baptiste în anul 1920, ca organ reprezentativ al baptiștilor români, dar și în formarea Seminarului Teologic Baptist în anul 1921. Adorian a fost un om de acțiune, o persoană cultivată implicată activ în viața bisericii baptiste pe plan administrativ, educațional cât și pastoral în calitatea sa de lider spiritual al primei bisericii baptiste de limbă română din București, Biserica Baptistă Golgota. Deși este o lucrare care se adresează publicului larg ea nu face rabat de la rigorile unei cercetări academice îmbinând într-un mod util cele două stiluri de tratare a unor astfel de subiecte. Apelul la documentele vremii, fie că sunt de natură memorialistică sau de arhivă au rolul de a contura o imagine complexă a celui care a fost pastor, profesor, primul președinte al Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România și primul director al Seminarului Teologic Baptist după mutarea sa în iarna anului 1921 la București.

După cum se menționează și în subtitlul lucrării, autorii au dorit să vorbească nu numai despre omul Constantin Adorian, cât și despre lucrarea lui motivați de dorința de promovare a imaginii și moștenirii acestei personalități marcante a baptiștilor români. Luând în considerare aspectele menționate este de apreciat faptul că un loc aparte în economia acestei lucrări îl ocupă contribuția lui Adorian în lupta pentru libertatea religioasă a baptiștilor din România. Deși perioada interbelică a fost una de libertate politică, de înflorire din punct de vedere economic, drepturile religioase ale credincioșilor baptiști, dar și a celorlalți credincioși evanghelici au fost îngrădite. În acest context personalitatea lui Adorian, viziunea sa, sunt puse în slujba lui Dumnezeu, iar El este cel care le dă adevărata valoare. Contribuțiile sale, rolul său în plan pastoral, evanghelic, administrativ și educațional ne permit să considerăm ca fiind corectă încadrarea lui Adorian, așa cum au făcut-o și autorii, printre cei mai importanți 10 baptiști din România, poate chiar primul.

Prin intermediul acestei lucrării autorii demonstrează, încă odată dacă mai era nevoie, că valorile religioase și morale ale comunității baptiste au avut semnificație atunci și au semnificație și astăzi. Valorile acestei mici comunități religioase, marginalizată de autorități și biserica majoritară au îmbogățit societatea românească.

Exemplul lui Adorian este unul pozitiv care ne arată că merită să lupți pentru valorile și crezurile tale atunci când sunt în armonie cu Sfânta Scriptură. Merită să lupți pentru libertatea religioasă într-o societate în care conceptul de adevăr absolut este acceptat tot mai puțin.

 

Dr. Marius Silveșan
Istoric

Marius Silvesan despre romanul „La Est de libertate” scris de Cătălin Dupu


O prezentare a romanului istoric „La Est de libertate” scris de Cătălin Dupu.

Cătălin Dupu, La est de libertate

Înregistrare realizată în luna mai 2015 în București

Vezi și

LA EST DE LIBERTATE – noul roman surprinzator

Apariții editoriale (28) Cătălin Dupu, La est de libertate

Libertatea: un drept al omului – postfață a cărții „La est de libertate” de Cătălin Dupu

 

Libertatea: un drept al omului – postfață a cărții „La est de libertate” de Cătălin Dupu


     Romanul La est de libertate aduce în atenția noastră un subiect sensibil încă la 25 de ani de libertate, cel al societății românești în comunism. Însăși conceptul acestuia este unul interesant atât prin semnificația pe care cuvântul libertate o conține în sine, cât și prin jocul de cuvinte pe care autorul îl face între poziția geografică a României și poziția sistemului față de conceptul de libertate. România este o țară situată în Sud – Estul Europei, una care face parte din blocul țărilor din Europa de Est, termen cu semnificație peiorativă, aflat în opoziție cu Europa de Vest. Mai ales în ceea ce privește evoluția politică a țărilor respective, dar și în ce privește LIBERTATEA. Astfel, poziția geografică devine element determinant în definirea poziției și atitudinii față de libertate a țării noastre. Conceptul geografic este transferat în zona politicului și a ideologiei, a conceptelor, demonstrând pe parcursul desfășurării acțiunii din cadrul romanului că România nu se afla la Est doar din punct de vedere geografic, aceasta se afla chiar LA EST DE LIBERTATE.

Libertatea nu este doar un drept, un concept abstract, ea este ceva ce oamenii au înscris în ființa lor. Conceptul de libertate are o relevanță intrinsecă, dar și una datorată faptului că în jurul acestuia se construiește povestea din cadrul romanului La est de libertate. O dramă bazată pe fapte reale, cea a omului din România secolului XX care tânjea după libertate. Drama este în mod specific a unor familii din România anilor ˈ80 într-un sistem totalitar de factură comunistă, nu doar a omului în general care trăia în cadrul unui  astfel de sistem. CoCătălin Dupu, La est de libertatemunismul ca regim politic totalitar își propunea nu doar construcția unei societăți noi, ci și a unui om nou. Conceptul de om nou nu a fost inventat de comuniștii români, ei doar l-au preluat, vehiculat și integrat în propaganda oficială. Un om nou care trăia într-o închisoare, închisoarea noastră cea de toate zilele, în cadrul căreia i se inocula ideea că societatea comunistă este cea mai bună dintre toate lumile posibile, iar comunismul este un nou stadiu de dezvoltare al societății. Aceasta era ceea ce afirmau tovarășii, unii care îi considerau pe cei din jur partenerii lor, tovarășii lor, dar acest lucru nu îi împiedica să-i persecute. Prin urmare, în realitate lucrurile stăteau altfel pentru că  avem o distincție între ceea ce se afirma la nivel oficial și realitatea vieții cotidiene, distincție care se desprinde și din portretul pe care Cătălin Dupu îl realizează societății românești și a realităților acesteia. Din acest punct de vedere cartea este utilă tinerilor, celor care nu au trăit vremurile respective, fiind relevant a fi amintite unele din elementele acestei societăți.

Un prim element care merită amintit este cel de teamă, de frică și de conformism intelectual. Trebuia să ai grijă ce gândești și cui spui ceea ce gândești. Apare astfel sistemul dublei gândiri, portretizat magistral de George Orwell în cartea O mie nouă sute optzeci și patru. Atunci când mergeai pe stradă trebuia să ai grijă ce vorbești și cu cine vorbești. Băieții cu ochii albaștrii cum erau numiți cei care lucrau în Securitate, structură care acționa și ca poliție politică, puteau fi oriunde. Exista în cadrul societății acea teamă că ai putea fi arestat oricând, fapt evidențiat în roman prin intermediul unui cântec popular cu versuri ce reliefau acea stare de lucruri.

Cine bate seara, la fereastra mea?
E Securitatea, nu te speria.

       Putem vorbi chiar de distrugerea societății românești odată cu instaurarea comunismului la mijlocul anilor ˈ40 ai secolului XX. Vechea elită intelectuală și politică a fost arestată, anihilată, iar în locul ei a apărut o altă elita, una nouă. Acesta este contextul în care cei care se opuneau erau trimiși în lagăre, cum au fost și cele înființate pentru construcția canalului Dunăre – Marea Neagră, închiși, sau internați în diferite sanatorii, în fapt la spitale pentru cei cu dizabilități mentale unde li se aplicau tratamente specifice la ordinul Securității. Vorbim astfel de un univers concentraționar „în care nevinovați, o mulțime de oameni intelectuali, personalități ale vremii trecute, preoți, păstori, alți credincioși și români simpli, care nu suportau minciunile ce se auzeau la radio și cele două ore de program TV, se scriau în ziare, în reviste și în prefețele tuturor cărților” aveau de pătimit. Vorbim în acest caz de persecuții politice și religioase, care prezintă o altă realitate a societății socialiste „multilateral dezvoltate”, o societate pe care Partidul Comunist a dorit să o înregimenteze prin intermediul unor organizații pentru pionieri, tineretul comunist sau pentru muncitori care trebuiau să facă parte din Uniunea Tineretului Muncitor (UTM).

            Frigul din case pe timpul iernii este o altă realitate a societății surprinsă de autor. Frigul împreună cu lipsa de alimente sau dificultățile circulației cu mijloacele de transport în comun în orașe precum Bucureștiul, sau cu mijloacele de transport proprii datorită raționalizării, cozile la aproape orice completează imaginea unei societăți înghețate. Aceasta nu o spunem noi, ci Sergiu, unul din personajele principale ale cărții care, deși obosit, „mai avea putere să vadă dincolo de frig, de noapte și de comunism.”

Cea mai mare dorință a personajelor cărții era libertatea, aceștia fiind dispuși la multe sacrificii pentru obținerea acesteia. Ei vedeau această libertate ca putând fi obținută în Occident, respectiv în Statele Unite ale Americii. Cum statul socialist îngrădea libera circulație a persoanelor, iar un pașaport cu viză pentru America era greu de obținut, Sergiu și Octav se antrenau la un bazin de înot pentru trecerea înot a Dunării cu destinația Iugoslavia. Acolo ar fi obținut azil politic și de acolo ar fi plecat în Statele Unite ale Americii. Încercarea celor doi de „trecere frauduloasă a frontierei de stat” eșuează, context în care cei doi ajung la Pușcăria fugarilor și pentru un timp la carceră. Dat fiind faptul că se aflau la prima abatere, că în închisoare Octav nu ezită să strige către Dumnezeu și să-și pună încrederea în El, cei doi fugari sunt eliberați, dar se confruntă cu noi probleme, acelea ale reintegrării în societate și angajării. De acum înainte drumurile celor doi se vor despărții. Al lui Octav duce la viață, inclusiv cea veșnică, iar al lui Sergiu la moarte în apele reci ale Dunării. Trist, dar adevărat.

Prin intermediul unui joc de cuvinte excepțional, autorul reușește să surprindă starea de spirit a unui sistem. A unei societăți care parcă înghețase și ea, paralizase de frig la propriu și la figurat. „În sufletul ei, Ilinca era tare amărâtă, nu de cofragul pierdut, ci de sistemul care îi aduse aici.”

            Un alt aspect important pe care autorul îl aduce în atenție prin intermediul acestei cărți este cel al libertății religioase pentru creștinii evanghelici. Deși libertatea religioasă era un drept, aceasta nu era garantată, ci des încălcată. După cum menționa politologul german Hannah Arendt, totalitarismul îi prigonește și pe cei care spun “da”, iar în acest caz pe cei care îi spuneau „da” lui Dumnezeu pentru că libertatea era doar la nivel declarativ.

            O problemă sensibilă pe care autorul o aduce în atenție atunci când vorbește de credință este folosirea acesteia pentru emigrarea în Occident. Unii oameni veneau într-o biserică evanghelică unde se botezau, pentru a putea menționa că fac parte dintr-o minoritate religioasă persecutată care își cere propriul drept la existență într-o lume liberă. Dat fiind faptul că numai Dumnezeu cunoaște cu adevărat inima oamenilor, era inevitabil să nu apară și astfel de probleme. Totodată, acesta este contextul în care are loc convertirea sinceră a unora dintre cei botezați care ajung astfel să se întâlnească cu Creatorul lor, deși planurile lor inițiale erau altele.

            Omul evanghelic în comunism era caracterizat de dragoste și compasiune pentru cei din jurul său, motiv pentru noi care trăim astăzi în libertate să ne evaluăm sentimentele, acțiunile, în definitiv modul de viață. Se pune întrebarea care este scopul vieții noastre pe pământ. Astăzi avem libertate, dar ce facem cu ea? Dumnezeu să ne dea înțelepciune să folosim spre slava Sa și beneficiul celor din jurul nostru ceea ce s-a obținut prin jertfă de sânge în decembrie 1989.

Dr. Marius Silveșan
Istoric

Marius Silveșan, „Libertatea: un drept al omului” postfață în Cătălin Dupu, La Est de Libertate, Editura Cetate Deva, Deva, 2015, pp. 113-116.

 

Apariții editoriale (28) Cătălin Dupu, La est de libertate


Cătălin Dupu, La est de libertate

 

Cătălin Dupu, La est de libertate, Editura Cetate Deva, postfață Marius Silveșan, Editura Cetate Deva, Deva, 2015, 123 p.

Pe coperta 4 sunt scrise următoarele:

„Romanul La Est de Libertate este o poveste mai mult decât palpitantă. Este istoria adevărată a unor familii și a unui tânăr care își doresc o viață mai bună … adică în afara Republicii Socialiste România. Altfel nu se putea. Suntem în anii 1970-1983.”

„Cartea prezintă momente temerare din viața unor români care au avut curajul să lupte contra curentului într-o țară în care libertatea era interpretată doar într-un singur mod, totalitar. Deși ne-am fi dorit altfel, unele relatări sunt dure, crâncene și, din păcate, atât de reale.
Care dintre personajele romanului vor ajunge în America?”

Marius Silveșan despre cartea Ambasadorul de Cătălin Dupu


cartea-ambasadorul-de-catalin-dupuÎn cadrul evenimentului „O seară pentru suflet” desfășurat la Biserica Baptistă „Nădejdea” din București, am avut câteva considerații despre cartea Ambasadorul, scrisă de Cătălin Dupu.

 

Marius Silveșan, „Creștinii în «Epoca de Aur» a comunismului românesc” – postfață la cartea Ambasadorul de Cătălin Dupu


După cum am anunțat aici, Cătălin Dupu s-a aplecat mai mult în ultima sa carte asupra unor aspecte care țin de istoria evanghelicilor din România în perioada comunistă. Cartea Ambasadorul este într-o anumită măsură un studiu de caz privind implicarea credincioșilor evanghelici în colportajul de literatură religioasă. Specific, în transportul și distribuirea de Biblii fără acordul autorităților.

Dat fiind această particularitate a cărții, în calitate de istoric m-am simțit onorat să realizez postfața acestei cărți.

cartea-ambasadorul-de-catalin-dupu

*

Creștinii în „Epoca de Aur” a comunismului românesc

Postfață la cartea Ambasadorul de Cătălin Dupu

De unde venim, în ce direcție ne îndreptăm, sunt întrebări pe care mulți din cei din jurul nostru și le pun. Ca și creștini știm că identitatea noastră este în Hristos și cu toate acestea suntem conștienți că noi trăim aici și acum. Într-o anumită măsură putem vorbi de o tensiune escatologică între ce este acum și ce va fi în viitor. Tocmai de aceea, consider că generația tânără are nevoie să cunoască ce a însemnat Epoca de Aur a comunismului românesc. Vorbim de o Românie care  trăia într-o Epocă  de Aur pictată peste tot în gri, una în care românii se confruntau cu lipsuri și prigoniri.

Pornind de la dorința de a face cunoscut pentru cei din ziua noastră ceea ce s-a întâmplat în perioada comunistă, autorul descrie într-un mod realist societatea românească a anilor ˈ70-ˈ80 ai secolului XX. Perioada menționată reprezintă doar un fragment din ceea ce a însemnat comunismul românesc și persecuțiile pe care Biserica le-a înfruntat. Pe lângă lipsurile materiale, creștinii se confruntau și cu lipsa Bibliilor în bisericile lor. Or, tocmai lipsa Sfintei Scripturi și încercarea de obținere a acesteia prin aducerea din Occident a dus la implicarea credincioșilor în acțiuni de colportaj cu literatură religioasă. Pornind de la această realitate, Cătălin Dupu reconstituie acțiunile creștinilor evanghelici în „Epoca de Aur” a comunismului românesc prin intermediul unei acțiuni de colportaj cu Biblii. Dramatismul reconstrucției este dat și de sentimentul de frică, frica fiind o condiție sine qua non a comunismului,  pus în paralel cu încrederea în Dumnezeu a personajelor sale. Remarcăm aici și integrarea cu succes a unor metafore precum miere, albine, stupi, limbaj codificat folosit de cei implicați în aducerea și distribuirea de Biblii.

Misiunea pe care credincioșii și-au asumat-o, una cu riscuri majore, este reflectată și în titlul romanului. Ambasadorul face trimitere la faptul că un creștin trebuie să-și asume identitatea de a fi un ambasador al valorilor creștine în orice perioadă istorică și în orice regim politic. Teza morală a cărții este că „menirea creștinului în lume este aceea de a fi un ambasador al Domnului Isus Hristos.” Ca ambasadori noi suntem trimiși împuterniciți ai lui Hristos, iar în această calitate „ambasadorul este imaginea cerului.”

De la a fi ambasador al cerului trecem la modul în care, atât acesta cât și activitățile lui, erau percepute în societatea comunistă. Vorbim de două concepte, ilegal vs. legal, pentru că dorim să evidențiem faptul că aveam o diferență între discursul oficial și realitatea vieții religioase din România comunistă. O paralelă exemplificatoare o putem face și cu cartea lui George Orwell, 1984, unde Ministerul Adevărului se ocupa tocmai de falsificarea acestuia. Dacă ar fi să ne referim la conceptul de ilegal putem spune că acesta era unul care făcea parte din arsenalul propagandistic al comunismului. La un moment dat, Neculai, unul din personajele cărții, se întreabă de ce este ilegal să distribuie Biblii, la care i se răspunde:

„Biblia se distribuie numai după ce noi aprobăm.
– Unde scrie?
– Unde scrie? În actele noastre.
– Și legea?
Într-o secundă Tomescu se ridică de la birou și îl pălmui pe creștin.”

Exact acest lucru evidențiază care este diferența dintre legal și ilegal. Vorbim de faptul că la nivel de discurs statul garanta libertatea religioasă și dreptul la opinie, însă, în realitate, aceasta era îngrădită. Se cunoaște faptul că dincolo de persecuții, bisericile evanghelice (baptiste, penticostale, creștine după Evanghelie) s-au bucurat și de o anumită libertate, care în perioada interbelică, numită și perioada de aur a democrației românești, nu le-a fost oferită. Ținând cont de aspectele menționate, dar și de altele, putem afirma că în sistemul comunist au existat și oameni verticali, oameni care au iertat și au trecut peste anumite lucruri deși aceștia făceau parte din sistem.

O altă temă abordată este cea a culturii, a modului de petrecere a timpului liber. Autorul afirmă că ocupația principală a intelectualului în comunism „era cititul. Românul citea mult. De la romane polițiste la cărți de călătorii.” Referirile autorului la timpul liber au rolul de a realiza o radiografie a vieții intelectuale sub comunism, dar și să avertizeze că propaganda oficială prezenta altă realitate, una paralelă, iar „cărțile creștine erau… șase – șapte.” Acest fapt se datora cenzurii comuniste care „oprea apariția multor cărți care nu mergeau pe linia partidului, erau prea occidentale.”

Așadar, Biblia nu putea fi acceptată în condițiile în care Karl Marx considera că „religia este opiu pentru popor.” Prin critica pe care acesta o aducea religiei susținea că ea „are ca scop să-i mențină pe oameni în ignoranță și să-i împiedice să gândească liber, oferindu-le în schimb o fericire iluzorie, asemenea celei produse de opiu.” Cu toate aceste piedici credincioșii baptiști reușesc în anul 1987 să tipărească la București Biblia versiunea Dumitru Cornilescu. Relatarea autorului bazată pe fapte reale, documentate de mine în cartea despre istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România, vrea să evidențieze o situație inedită. Aceea că, deși credincioșii erau persecutați, arestați, bătuți pentru implicarea în distribuirea de material religios, Partidul a permis tipărirea Bibliei la Tipografia Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Detaliile aveam să le cunoaște și să le deslușim ani mai târziu, dar realitatea acelor zile a avut un impact încurajator în viețile multor creștini.

Totodată, în această carte este abordată și problema colaborării cu Securitatea. Exemplificator, în acest sens, este următorul pasaj: „amândoi aflară că Securitatea știa clar că în acea noapte în portbagajul mașinii el avea un sac cu Biblii. De unde? De la unul sau mai mulți turnători.” O altă exprimare este, de asemenea, exemplificatoare: „Securitatea a dat de el, turnat fiind de un om de bine.” În acest context este oportun să facem o distincție între colaboratori și cei care au semnat un angajament constrânși, dar căruia nu i-au dat curs. Sunt aspecte importante și distincții care trebuie făcute pentru că istoria pe care o regăsim pe paginile acestei cărți nu este una distantă și rece, ci este una care ne privește pe noi și familiile noastre. Este una care identifică o problematică încă prezentă în discursul public din mediul laic și religios, cea a impactului comunismului asupra vieților noastre. Vorbim de un impact la nivel ideologic, dar și unul la nivel fizic pe care autorul îl creionează cu durere prin viața personajului Neculai care a fost bătut de Securitate până a paralizat ˗ relatare bazată pe fapte reale.

Este evidentă, în aceste condiții, dorința de implicare a credincioșilor evanghelici în Revoluția de la Timișoara din decembrie 1989. Conform mai multor mărturii, pastorul baptist Petru Dugulescu, una din figurile marcante ale revoluției de la Timișoara, împreună cu un grup de credincioși au „fost printre primii timișoreni care s-au alăturat în 16 decembrie 1989 protestului din fața casei lui László Tőkés”, fapt care a dat un nou impuls revoluției. Pastorul Petru Dugulescu fiind și cel care în decembrie 1989 din balconul Operei din Timișoara „a condus zeci de mii de români în rugăciunea Tatăl Nostru.”

După 1990 implicarea socială a credincioșilor evanghelici s-a extins prin fundații și organizații cu un rol deosebit în lucrarea cu copii străzii, cu bătrânii și alte categorii defavorizate. Trist este că aceste activități ale lor au fost înțelese ca mijloace de prozelitism religios și nu ca îndeplinirea unei îndatoriri sociale. Dar, în tot acest tumult mediatic și-a găsit „un loc cuvenit în mai multe orașe din țară, nu fără jertfe, și Radio Vocea Evangheliei.”

Proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu împreună cu acțiunile în care credincioșii și bisericile s-au implicat după Revoluția din Decembrie 1989 duc istoria mai departe. O aduc în zilele noastre. Prin urmare, romanul Ambasadorul este și o carte de istorie, una care dorește să reconstruiască viața de zi cu zi așa cum a fost ea, cu bucuriile și tristețile sale. Una care ne arată că fericirea poate fi atinsă prin intermediul mulțumirii adresată Creatorului.

Cătălin Dupu, Ambasadorul, Editura Cetate Deva, Deva, 2014. Postfață de Marius Silveșan cu titlul „Creștinii în „Epoca de Aur” a comunismului românesc”

La mulţi ani, Virgil Achihai!


Fratele Virgil Achihai este presbiter în Biserica Creștină după Evanghelie din Târgoviște. În același timp este președintele Uniunii Bisericilor Creștine după Evanghelie din România (mandatul 2014-2018) și președinte în exercițiu al Alianței Evanghelice din România.

Bogdan Emanuel Răduț împreună cu Virgil Achihai

Virgil Achihai este o persoană interesată atât de viața religioasă cât și de cea academică. Mai jos o poză împreună cu Marius Silveșan realizată cu prilejul lansării cărții Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), eveniment care a avut loc la Institutul Teologic Baptist din București în data de 5 aprilie 2013.

Virgil Achihai este o persoană interesată de cultură și de istoria comunităților evanghelice din România după cum puteți deduce și din poza de mai jos.

Astăzi împlinește 55 ani, prilej cu care îi dorim La mulţi ani şi multe binecuvântări!

Culorile vieții – o prezentare a cărții Culorile fericirii


Fiecare dintre noi dorim să fim fericiți și să ne bucurăm de VIAȚĂ. Viața capătă culoare prin semnificație, semnificația vieții o căpătăm prin înțelegere, înțelegerea aduce împlinire, împlinirea descătușează în noi sentimentul fericirii. Această ecuație a unei vieți fericite este anulată în absența unei relații personale cu Dumnezeul Creștinismului. Prin urmare, cititorii sunt invitați la un alt tip de percepere al realității înconjurătoare decât aceea creionată de mass-media.

Cătălin Dupu, conferențiar și autor, ne aduce în atenție tocmai acest subiect prin intermediul volumului Culorile fericirii  (Editura Cetate Deva, 2014). Dintre cărțile publicate de autor amintesc: Dragoste Crucificată, Cine știe ce aduc zorile?, Istoria se scrie acum, Farul de la capătul inimii.

            Prin intermediul  ultimei sale cărți, autorul realizează o asociere interesantă între culoare și fericire, o fericire care vineCătălin Dupu, Culorile fericirii (coperta 1) de la Dumnezeu și se vede în viața personajelor care dau viață acestei cărți. Din punct de vedere al structurii lucrarea este formată din zece povestiri și nuvele, dintre care două au un si caracter istoric: Culorile fericirii, Biserica sub steagul roșu. Temei centrale a cărții, Fericirea, îi este alocat și un studiu pe care îl regăsim în carte sub titlul Fericirea nu se poate cumpăra. Alături de cele două nuvele istorice și de studiul despre fericire în această carte se regăsesc și următoarele nuvele și povestiri: O viață de 30 de arginți, Din nou la TVR2?, Portret în fereastra înghețată, Aceștia sunt adevărații credincioși, Creștinismul ar putea trăi acum un timp glorios. Însă …, Doar în acel loc, Cum am găsit secretul fericirii, precum și Repere din activitatea autorului, titlu sub care sunt prezentate succint activități ale lui Cătălin Dupu.

Cel de-al doilea război mondial este cadrul care conturează din punct de vedere istoric nuvela Culorile fericirii. Spațiul geografic este cel al României și Germaniei două țări prinse în mreaja războiului. Povestea se construiește în jurul a două personaje, Erick Steiner, ofițer german care ajunge în România unde o întâlnește pe Teodora Becher, iar amândoi trebuie să găsească variante pentru a supraviețui războiului. În cadrul unei discuții purtate cu autorul acesta a menționat că nuvela este una „cu final deschis” lăsând cititorului opțiunea să construiască mai departe acțiunea.

Prin intermediul acestei nuvele autorul evidențiază în acest fel faptul că, deși pare incredibil, este „bine a înțelege  că inima omului nu ține cont de legile războiului, ci de cu totul altele – ale iubirii și ale umanității …” (p.3)

Mesajul acestei cărți, și în particular al acestei prime nuvele este unul profund care nu poate fi înțeles fără ca cititorul să se aplece cu atenție asupra faptelor. Avem o construcție în care atenția nu cade pe cadrul politic sau geografic ci pe personaje. Evoluția personajului principal masculin, ofițerul Erick Steiner, m-a dus cu gândul la Dostoievski și la romanul Crimă și pedeapsă pe care îl sintetizez prin cuvintele „transformarea omului prin credință”. Paralela cu nuvela Culorile fericirii se datorează faptului că și aici avem o transformare prin credință, una lăuntrică datorită recunoașterii lui Hristos ca Mântuitor personal de către ofițerul german Steiner.  Asocierea cu scriitorul rus s-a făcut și pe baza importanței pe care o are ofițerul Steiner în tabloul nuvelei. Spre deosebire de romanul Crimă și pedeapsă în nuvela Culorile fericirii, transformarea pe care Dumnezeu o realizează în viața personajului principal este doar schițată, cititorul trebuind să coreleze mai multe informații pentru a putea percepe importanța schimbării. La Dostoievski în schimb transformarea este evidențiată mult mai clar și prin antiteza dintre viața trecută și cea după întâlnirea personală cu Hristos a lui Raskolnikov, personajul masculin principal din romanul Crimă și pedeapsă. Consider că autorul ar fi putut să evidențieze în ce mod acceptarea lui Hristos i-a schimbat lui Steiner concepția despre lume și viață. Cuvintele parabolice ale lui Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu – „Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug” – tranșează umanitatea în 2 realități polare: oile care primesc conducerea absolută a Bunului Păstor, ele experimentează atât viața, cât și abundența ei și, respingătorii Marelui Păstor, ei nu experimentează nici viața, nici abundența ei.

Culorile fericirii dovedește indubitabil purtarea de grijă a Lui Dumnezeu și faptul că El este deasupra istoriei și nu o persoană influențată de istorie sau pe care aceasta să-L ia prin surprindere. De asemenea, remarc cadrul istoric pe care este construită nuvela, cel al celui de-al doilea război mondial, diferența dintre modul de raportare la populația României între armata germană și cea sovietică. Evident că nu facem din acest aspect unul general deoarece și armata germană s-a raportat într-un mod cu totul injust la populația evreiască.

Ceea ce autorul a dorit să evidențieze prin intermediul acestei nuvele și cred că a reușit, deși personal aș fi vrut un final mai clar, este faptul că fericirea pe care o primim de la Dumnezeu ne poate colora viața, chiar și în împrejurări dificile. Motivul este acela că această fericire nu depinde de împrejurări, pentru că ea este una în primul rând interioară și nu una exterioară și efemeră.

O viață de treizeci de arginți este o nuvelă despre Iuda Iscarioteanul. Este un alt mod de a aborda relația dintre credință și bani, un alt mod de a-l prezenta pe Iuda și modul în care acesta s-a relaționat la Hristos. Se remarcă monologul interior al personajelor, inclusiv cel al lui Iuda, care induc o tensiune narațiunii, dar este și un mod literar de a prezenta caracterul și acțiunile personajelor.

În Biserica sub steagul roșu autorul realizează încă din titlu o asociere incitantă între Biserică și comunism simbolizat aici prin intermediul steagului roșu. Termenul steagul roșu care apare în titlu m-a dus cu gândul la cartea lui David Preistland intitulată Steagul roșu prin intermediul căreia acesta realizează o introducere în comunism. Biserica sub comunism este tema centrală a acestei nuvele în care autorul transpune în scris într-un mod palpitant situația critică a unei biserici evanghelice din România anilor ˈ80 ai secolului XX amenințată cu demolarea. În loc ca oamenii să aștepte la intrarea clădirii pentru a participa la serviciul religios așteptau buldozerele situație în care păstorul se află în fața unei decizii cruciale. Ce să aleagă? În ce direcție să meargă? La cine să apeleze? Frământarea din inima pastorului, tensiunea din cadrul nuvelei crește până la un punct critic. Soluțiile sunt în mare două: a rezista sau a renunța. Apare în această nuvelă propunerea de a face un memoriu către autorități, de a protesta, de a cere un teren la schimb, dar și o altă soluție. Cea din urmă, pe care o veți descoperi pe paginile acestei cărți, prinde contur și după mai multe discuții este cea aleasă. Zbaterile și problemele prin care a trecut această Biserică sub steagul roșu au fost și cele ale altor biserici evanghelice din România comunistă. Istoria acestei biserici a fost scrisă ca o mărturie a acelor vremuri în care Biserica ca instituție se afla sub asediul ateismului. Textuladuce în atenția cititorului și antagonismul dintre cele două sisteme simbolizate prin termenii biserică și steagul roșu, creștinism și ateism.

Nuvela este o mărturie a acelor vremuri ca noi să cunoaștem adevărul, problemele și provocările bisericii sub comunism.

Elementul istoric este unul dintre aspectele principale pe care le-am avut în vedere în prezentarea acestei cărți. Faptul că în cadrul nuvelelor care se regăsesc în această carte sunt evidențiate anumite particularități istorice nu ar fi fost important în reconstituirea adevărului istoric dacă ele nu s-ar fi bazat pe întâmplări reale și autorul nu ar fi dorit să păstreze acest adevăr și să reliefeze realitatea istorică. Reconstituirea realității istorice și dramatismul vremurilor mai aproape sau mai departe de noi se realizează și prin construcția epică a povestirilor context în care se remarcă și forța interioară pe care o emană personajele, căutarea acestora după fericire.

Reconstrucția unei lumi pe care unii dintre noi am cunoscut-o, cea a perioadei comuniste pe care autorul o readuce la viață prin intermediul nuvelelor și povestirilor este un obiectiv pe care autorul reușește cu succes să-l atingă prin intermediul acestei cărți.

Fericirea nu depinde de împrejurările istorice, de cine se află la conducerea unui partid sau altul, a unei partide sau a alteia, ci de Dumnezeu și de dorința noastră de a ne lăsa modelați de El.

Alte experiențe ale vieții prezentate sub diversele ei nuanțe coloristice aștept ca autorul să le dezvolte într-un roman.

Marius Silveșan

Marius Silveșan despre cartea „Culorile fericirii”


În acest material video veți regăsi o prezentare succintă a cărții Culorile fericirii scrisă de Cătălin Dupu.

Mai multe informații despre carte găsiți AICI.