Marius Silveșan, „Creștinii în «Epoca de Aur» a comunismului românesc” – postfață la cartea Ambasadorul de Cătălin Dupu
După cum am anunțat aici, Cătălin Dupu s-a aplecat mai mult în ultima sa carte asupra unor aspecte care țin de istoria evanghelicilor din România în perioada comunistă. Cartea Ambasadorul este într-o anumită măsură un studiu de caz privind implicarea credincioșilor evanghelici în colportajul de literatură religioasă. Specific, în transportul și distribuirea de Biblii fără acordul autorităților.
Dat fiind această particularitate a cărții, în calitate de istoric m-am simțit onorat să realizez postfața acestei cărți.
*
Creștinii în „Epoca de Aur” a comunismului românesc
Postfață la cartea Ambasadorul de Cătălin Dupu
De unde venim, în ce direcție ne îndreptăm, sunt întrebări pe care mulți din cei din jurul nostru și le pun. Ca și creștini știm că identitatea noastră este în Hristos și cu toate acestea suntem conștienți că noi trăim aici și acum. Într-o anumită măsură putem vorbi de o tensiune escatologică între ce este acum și ce va fi în viitor. Tocmai de aceea, consider că generația tânără are nevoie să cunoască ce a însemnat Epoca de Aur a comunismului românesc. Vorbim de o Românie care trăia într-o Epocă de Aur pictată peste tot în gri, una în care românii se confruntau cu lipsuri și prigoniri.
Pornind de la dorința de a face cunoscut pentru cei din ziua noastră ceea ce s-a întâmplat în perioada comunistă, autorul descrie într-un mod realist societatea românească a anilor ˈ70-ˈ80 ai secolului XX. Perioada menționată reprezintă doar un fragment din ceea ce a însemnat comunismul românesc și persecuțiile pe care Biserica le-a înfruntat. Pe lângă lipsurile materiale, creștinii se confruntau și cu lipsa Bibliilor în bisericile lor. Or, tocmai lipsa Sfintei Scripturi și încercarea de obținere a acesteia prin aducerea din Occident a dus la implicarea credincioșilor în acțiuni de colportaj cu literatură religioasă. Pornind de la această realitate, Cătălin Dupu reconstituie acțiunile creștinilor evanghelici în „Epoca de Aur” a comunismului românesc prin intermediul unei acțiuni de colportaj cu Biblii. Dramatismul reconstrucției este dat și de sentimentul de frică, frica fiind o condiție sine qua non a comunismului, pus în paralel cu încrederea în Dumnezeu a personajelor sale. Remarcăm aici și integrarea cu succes a unor metafore precum miere, albine, stupi, limbaj codificat folosit de cei implicați în aducerea și distribuirea de Biblii.
Misiunea pe care credincioșii și-au asumat-o, una cu riscuri majore, este reflectată și în titlul romanului. Ambasadorul face trimitere la faptul că un creștin trebuie să-și asume identitatea de a fi un ambasador al valorilor creștine în orice perioadă istorică și în orice regim politic. Teza morală a cărții este că „menirea creștinului în lume este aceea de a fi un ambasador al Domnului Isus Hristos.” Ca ambasadori noi suntem trimiși împuterniciți ai lui Hristos, iar în această calitate „ambasadorul este imaginea cerului.”
De la a fi ambasador al cerului trecem la modul în care, atât acesta cât și activitățile lui, erau percepute în societatea comunistă. Vorbim de două concepte, ilegal vs. legal, pentru că dorim să evidențiem faptul că aveam o diferență între discursul oficial și realitatea vieții religioase din România comunistă. O paralelă exemplificatoare o putem face și cu cartea lui George Orwell, 1984, unde Ministerul Adevărului se ocupa tocmai de falsificarea acestuia. Dacă ar fi să ne referim la conceptul de ilegal putem spune că acesta era unul care făcea parte din arsenalul propagandistic al comunismului. La un moment dat, Neculai, unul din personajele cărții, se întreabă de ce este ilegal să distribuie Biblii, la care i se răspunde:
„Biblia se distribuie numai după ce noi aprobăm.
– Unde scrie?
– Unde scrie? În actele noastre.
– Și legea?
Într-o secundă Tomescu se ridică de la birou și îl pălmui pe creștin.”
Exact acest lucru evidențiază care este diferența dintre legal și ilegal. Vorbim de faptul că la nivel de discurs statul garanta libertatea religioasă și dreptul la opinie, însă, în realitate, aceasta era îngrădită. Se cunoaște faptul că dincolo de persecuții, bisericile evanghelice (baptiste, penticostale, creștine după Evanghelie) s-au bucurat și de o anumită libertate, care în perioada interbelică, numită și perioada de aur a democrației românești, nu le-a fost oferită. Ținând cont de aspectele menționate, dar și de altele, putem afirma că în sistemul comunist au existat și oameni verticali, oameni care au iertat și au trecut peste anumite lucruri deși aceștia făceau parte din sistem.
O altă temă abordată este cea a culturii, a modului de petrecere a timpului liber. Autorul afirmă că ocupația principală a intelectualului în comunism „era cititul. Românul citea mult. De la romane polițiste la cărți de călătorii.” Referirile autorului la timpul liber au rolul de a realiza o radiografie a vieții intelectuale sub comunism, dar și să avertizeze că propaganda oficială prezenta altă realitate, una paralelă, iar „cărțile creștine erau… șase – șapte.” Acest fapt se datora cenzurii comuniste care „oprea apariția multor cărți care nu mergeau pe linia partidului, erau prea occidentale.”
Așadar, Biblia nu putea fi acceptată în condițiile în care Karl Marx considera că „religia este opiu pentru popor.” Prin critica pe care acesta o aducea religiei susținea că ea „are ca scop să-i mențină pe oameni în ignoranță și să-i împiedice să gândească liber, oferindu-le în schimb o fericire iluzorie, asemenea celei produse de opiu.” Cu toate aceste piedici credincioșii baptiști reușesc în anul 1987 să tipărească la București Biblia versiunea Dumitru Cornilescu. Relatarea autorului bazată pe fapte reale, documentate de mine în cartea despre istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România, vrea să evidențieze o situație inedită. Aceea că, deși credincioșii erau persecutați, arestați, bătuți pentru implicarea în distribuirea de material religios, Partidul a permis tipărirea Bibliei la Tipografia Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Detaliile aveam să le cunoaște și să le deslușim ani mai târziu, dar realitatea acelor zile a avut un impact încurajator în viețile multor creștini.
Totodată, în această carte este abordată și problema colaborării cu Securitatea. Exemplificator, în acest sens, este următorul pasaj: „amândoi aflară că Securitatea știa clar că în acea noapte în portbagajul mașinii el avea un sac cu Biblii. De unde? De la unul sau mai mulți turnători.” O altă exprimare este, de asemenea, exemplificatoare: „Securitatea a dat de el, turnat fiind de un om de bine.” În acest context este oportun să facem o distincție între colaboratori și cei care au semnat un angajament constrânși, dar căruia nu i-au dat curs. Sunt aspecte importante și distincții care trebuie făcute pentru că istoria pe care o regăsim pe paginile acestei cărți nu este una distantă și rece, ci este una care ne privește pe noi și familiile noastre. Este una care identifică o problematică încă prezentă în discursul public din mediul laic și religios, cea a impactului comunismului asupra vieților noastre. Vorbim de un impact la nivel ideologic, dar și unul la nivel fizic pe care autorul îl creionează cu durere prin viața personajului Neculai care a fost bătut de Securitate până a paralizat ˗ relatare bazată pe fapte reale.
Este evidentă, în aceste condiții, dorința de implicare a credincioșilor evanghelici în Revoluția de la Timișoara din decembrie 1989. Conform mai multor mărturii, pastorul baptist Petru Dugulescu, una din figurile marcante ale revoluției de la Timișoara, împreună cu un grup de credincioși au „fost printre primii timișoreni care s-au alăturat în 16 decembrie 1989 protestului din fața casei lui László Tőkés”, fapt care a dat un nou impuls revoluției. Pastorul Petru Dugulescu fiind și cel care în decembrie 1989 din balconul Operei din Timișoara „a condus zeci de mii de români în rugăciunea Tatăl Nostru.”
După 1990 implicarea socială a credincioșilor evanghelici s-a extins prin fundații și organizații cu un rol deosebit în lucrarea cu copii străzii, cu bătrânii și alte categorii defavorizate. Trist este că aceste activități ale lor au fost înțelese ca mijloace de prozelitism religios și nu ca îndeplinirea unei îndatoriri sociale. Dar, în tot acest tumult mediatic și-a găsit „un loc cuvenit în mai multe orașe din țară, nu fără jertfe, și Radio Vocea Evangheliei.”
Proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu împreună cu acțiunile în care credincioșii și bisericile s-au implicat după Revoluția din Decembrie 1989 duc istoria mai departe. O aduc în zilele noastre. Prin urmare, romanul Ambasadorul este și o carte de istorie, una care dorește să reconstruiască viața de zi cu zi așa cum a fost ea, cu bucuriile și tristețile sale. Una care ne arată că fericirea poate fi atinsă prin intermediul mulțumirii adresată Creatorului.
Cătălin Dupu, Ambasadorul, Editura Cetate Deva, Deva, 2014. Postfață de Marius Silveșan cu titlul „Creștinii în „Epoca de Aur” a comunismului românesc”
Partajează asta:
Ziarul Gândul: H. R. Patapievici, la 25 de ani de la Revoluţie: „Oamenii trăiesc într-o societate în care nu este fericirea pe stradă, dar măcar poţi trăi fără să fii urmărit zilnic”
H. R. Patapievici, la 25 de ani de la Revoluţie:
„Oamenii trăiesc într-o societate în care nu este fericirea pe stradă, dar măcar poți trăi fără să fii urmărit zilnic”
La 25 de ani de la căderea comunismului, Horia Roman Patapievici crede că România se află într-un context favorabil. „Ruşii nu sunt la noi în ţară, sunt la ei în ţară. E adevărat că Putin face tot felul de mişcări, dar suntem în NATO, suntem în UE şi de aici decurg avantaje enorme. În plus, suntem pentru prima oară în libertate. Ne facem legile, dacă le facem proaste, noi le face proaste”, a spus filosoful în cadrul unui interviu pentru Gândul, în care a vorbit despre comunism şi despre efectele lui, sunt resimţite şi astăzi în societatea românească. Unul dintre ele este chiar dublul limbaj, rezumat de vechiul principiu: „Zic ca ei şi fac ca mine”. „Subzistă această scindare în personalitate, în personalitatea socială – unul e limbajul legii, altul e limbajul a ceea ce fac eu cu legea. Şi lucrul ăsta nu se va stinge decât în momentul în care autoeducaţia de supravieţuire a majorităţii societăţii româneşti se va fi făcut în condiţii de libertate, în condiţii de legalitate, când cele două niveluri până la urmă se vor unifica.
Partajează asta:
Ovidiu Nahoi, „Preşedintele poate contribui decisiv la detribalizarea României”
Partajează asta:
Vlad Mixich: Mulțumim. Mulțumim pentru că vă pasă
A trebuit să plecați din Romania. A trebuit să plecați de acasă, să vă vedeți copiii doar pe skype, să vă sărutați iubitele doar în week-end și să vă îngropați părinții între două avioane. A trebuit să vă fie dor, să vă fie ciudă, a trebuit să vă fie greu cum oricui plecat printre străini îi este. Și cu toate astea ne-ați arătat astăzi (16 noiembrie 2014), tuturor celor ramași aici, că vă pasă. Un astfel de fenomen e imposibil de înțeles de un rațional, de un logician sau de un sociolog guvernamental. Așa ceva se cuprinde doar cu sufletul.
Ați plecat din România ca să-i lăsați locul de chirurg băiatului mai putin talentat dar fiu de rector.
Ați plecat din Romania pentru ca fata șefului e cea care trebuia sa ajungă asistent universitar.
Ati plecat din Romania pentru ca e imposibil sa trăiești dintr-un salariu de profesor de engleza în satul în care te-ai născut.
Ati plecat din Romania pentru ca e greu sa faci profit atunci când toate construcțiile sunt câștigate de firmele cu pile politice.
Ati plecat din Romania ca sa le faceți loc lor: hoților, plagiatorilor, nesimțiților, incompetenților, ticăloșilor. Dar nu v-ați uitat casa. Ati continuat sa sperați.
Nu-ti poți îngropa țara. Nu o poți privi liniștit, de la televizorul tău din străinătate, cum se prăbușește sub conducerea unor șarlatani. Cum devine moșia baronului Munchhausen și a celor 40 de hoți care se sprijină intre ei. Totul are o limita, chiar și în Romania. „Ajunge!”, ați spus.
Si atunci ați ieșit in strada. Nu ca sa dărâmați guverne sau sa instaurați egalitatea intre oameni. Doar ca sa votați. Au încercat sa va blocheze. Au refuzat sa înființeze mai multe secții de votare pentru voi. Si-au batut joc de voi trimițăndu-va in orase aflate la 300 de kilometri distanta. V-au insultat ca va dați votul pe covrigi sau pe 40 de euro.
Dar voi ati ramas in strada. Ati ramas in picioare ore in sir, la coada, in frig, in ploaie, cu vecinii vostri straini privindu-va ca pe niste ciudatenii barbare. Si cu voi ridicand din umeri: “Ce sa facem? Asa-i la noi in Romania”. V-ati sunat parintii si prietenii ramași acasă si i-ati rugat „cu cerul și pământul” sa mearga sa voteze. Daca nu pentru ei, atunci macar pentru voi.
Ati ramas in strada pentru ca voi credeti inca in acel vis numit libertate. Voi inca credeti ca se poate. Voi sunteti rezultatul cel mai frumos al Revolutiei de acum 25 de ani. Voi: medici, tamplari, bucatari, functionari, voi sunteti elita noastra.
Indiferent cine a castigat alegerile, ne-ati dat o lectie. Noua, celor ramasi in tara. Noua celor obositi, cinici sau fara speranta. Ne-ati spus pe zeci de mii de voci ca va pasa.
Va multumim.
Partajează asta:
Revolta anticomunistă din 15 Noiembrie 1987 de la Brașov
„5 noiembrie 1987, acum 27 de ani, era zi de alegeri după tiparul comunist. Nu se alegea nimic, se vota. A doua zi Scînteia anunţa rezultatul ştiut dinainte – 99,99%. Mai mult, poporul sărbătorea prin muncă. Fabricile erau pline de lume, care între timp se ducea şi la urnele păzite de Miliţie, activişti, Securitate. La „Steagul Roşu” Braşov la fel. Se operase o nouă curbă de sacrificiu, pentru că economia s-a zis era în criză. Planul hotărît nerealist de CC al PCR nu se realiza şi lumea nu îşi primise salariile În acest climat de tensiune, muncitorii de la fabrica de camioane Steagul roşu au ieşit din hale în stradă, au defilat prin oraş, s-au oprit în faţa sediului PCR al judeţului Braşov ( azi Prefectura). Au cerut să vorbească cu conducerea judeţului, ceea ce nu s-a întimplat deşi se găseau înăuntru la un festin, sărbătorind deja marea victorie în alegeri. Pe mese să găseau alimente şi băuturi care nu se mai aflau demult în magazine, vor constata prostestarii mai tîrziu. Cîteva mii de braşoveni s-au adunat în faţa sediului partidului, mulți locuitori s-au alăturat muncitorilor de la Steagul roşu.”
http://www.stelian-tanase.ro/de-ce-uitat-revolta-de-la-brasov/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+steliantanase+%28Stelian+T%C4%83nase%29
Revolta de la Brașov din anul 1987 a fost o acțiune de protest împotriva politicilor economice și sociale impuse în RS România de dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu.
Primele proteste au început practic pe 14 noiembrie 1987, la Secția 440 „Matrițe” a întreprinderii de autocamioane Steagul Roșu. Era zi de salariu, iar muncitorii au primit doar jumătate din bani. Pe fluturașii de salariu, în dreptul rubricii „Rețineri” era scris cuvântul „social”[4]. Fără să fie organizați dinainte, muncitorii au decis să nu mai lucreze, iar schimbul de noapte nici nu a pornit utilajele. Oamenii au încercat să obțină răspunsuri de la conducerea întreprinderii, însă șeful de secție din acea noapte i-a tratat cu dispreț și a anunțat conducerea administrativă despre întreruperea lucrului abia la ora 5 dimineața[4]. La ora 7.00 au sosit și muncitorii din schimbul I, așa că starea de agitație și protestele s-au amplificat. Muncitorii au spart geamurile sediului administrativ al uzinei, iar în jurul orei 8.00 circa patru mii de muncitori erau adunați la porțile acesteia. În jurul orei 11.00 ei au luat hotărârea să meargă la sediul Comitetului Județean de Partid, ca să se facă ascultați. La ieșirea din întreprindere, majoritatea protestatarilor ezită și se retrag, iar coloana care pornește spre Consiliul Județean al P.C.R. este alcătuită doar din circa 400 de oameni[5].
Ini
țial, demonstranții au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare și căldură!”, „Vrem banii noștri!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină și căldură!” și „Vrem pâine fără cartelă!”[5]. În dreptul Spitalului Județean, ei au cântat imnul revoluției de la 1848, „Deșteaptă-te, române!”. Ajungând în centrul orașului, coloanei de manifestanți i s-au alăturat mii de muncitori de la fabrica Tractorul Brașov, fabrica Hidromecanica, elevi, studenți și alți locuitori. Din acest moment, protestul s-a transformat într-unul politic[4], iar oamenii au susținut ulterior că ar fi scandat sloganuri precum „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” sau „Jos tiranul!”. Deja în timpul marșului, printre manifestanți s-au infiltrat membri ai Securității deghizați în muncitori, rolul lor fiind acela de a observa și de a reține figuri. Alții au rămas pe margine în ipostază de spectatori, fotografiind sau chiar filmând[5].
Ajunsă în centrul orașului, mulțimea a luat cu asalt clădirea Comitetului Județean de Partid și sediul primăriei, „aruncând în piață portretele lui Ceaușescu și alimente de la cantina Partidului, bine aprovizionată”. Ziua de 15 noiembrie era una electorală, populația fiind chemată să valideze autoritățile locale din Brașov, rezultatele fiind hotărâte deja de activul de partid.”
http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolta_de_la_Bra%C8%99ov
„Revolta
Practic, pe 14 noiembrie 1987, dupa ce muncitorii si-au primit salariile, in sectia 440 „Matrite” au inceput primele proteste. „Fluturasii” pe care acestia isi puteau citi avansul cuprindeau sumele injumatatite, la retineri fiind trecut un singur cuvant neinteles de nimeni: „social”.
„Eram strungar la sectia 440 si in seara de 14 noiembrie lucram in schimbul trei. Inainte sa incepem lucrul, unul dintre colegii nostri care tinea locul maistrului, acesta fiind plecat in concediu, a venit la noi cu fluturasii de salariu. Eram vreo 16-18 oameni adunati in atelier si cand am vazut ca mi se oprisera aproape 1.000 de lei, cam jumatate din cat castigam pe atunci, am spus ca nu mai lucrez. Pur si simplu. Si n-am fost singurul. Din cei 16 sau 18 cati eram acolo, toti am fost de acord sa intrerupem lucrul. Fara sa fi discutat dinainte” (Gheorghe Nitescu).
Pe timpul noptii, dupa ce muncitorii sectiei 440 au decis sa nu dea drumul masinilor, oamenii au incercat sa obtina cateva raspunsuri. Primul din conducerea intreprinderii la care muncitorii s-au dus a fost Valeriu Ghelase, inginer si ofiter de serviciu in acea noapte. Acesta i-a tratat cu autoritate si dispret, aruncandu-le un „o sa vedeti voi dimineata”. Acelasi Ghelase a anuntat conducerea administrativa abia dupa ora 5 dimineata, prea tarziu, pentru ca starea de agitatie a oamenilor nu mai putea fi controlata.
De altfel, dupa ora 7 au sosit muncitorii din schimbul I, ceea ce a amplificat protestul. Geamurile de la „Palat”, sediul administrativ al uzinei, au fost sparte, iar grupurile compacte de oameni se deplasau in sectii astfel incat, in jurul orei 8 dimineata, cateva mii de muncitori erau deja adunati la portile uzinei. Cu siguranta, acest moment a fost crucial in desfasurarea evenimentului.
Muncitorii revoltati se intrebau ce se poate face, unde ar putea merge pentru a fi ascultati. Evident, sediul Comitetului judetean de partid era locul cel mai potrivit, astfel incat coloana protestatarilor, mult mai mica de aceasta data, a decis sa paraseasca uzina. In jurul orei 10, linistea orasului era spulberata. In fata spitalului judetean s-a cantat „Desteapta-te romane!”, ceea ce a eliberat oamenii de teroare. A urmat „Jos Ceausescu!”, in sfarsit un slogan care spunea totul, iar in momentul in care coloana a ajuns in centrul orasului, muncitorii nu mai erau singuri. Mii de oameni, printre care elevi si studenti, aveau in sfarsit curajul sa protesteze. De altfel, unul dintre meritele protagonistilor este si faptul ca recunosc importanta pe care a avut-o sprijinul brasovenilor. Acest sprijin a facut posibila transformarea protestului dintr-unul social intr-unul politic, pentru ca trecerea de la „Vrem banii nostri” sau „Vrem mancare si caldura” la „Jos Ceausescu!” a reprezentat, in fond, o idee politica cu care nu pornisera initial la drum.
Sediul Comitetului judetean de partid si primaria orasului au fost ocupate de protestatari si devastate.”
http://www.revista22.ro/15-noiembrie-1987-brasov-259.html
Revolta anticomunistă din 15 Noiembrie 1987
Partajează asta:
Ştefan Cornu: Ce spune judecarea altora despre tine
„De aceea, tu, omule, care-i judeci pe alţii, n-ai nici o scuză, căci prin faptul că-l judeci pe altul te
condamni pe tine însuţi, pentru că tu, care-l judeci, înfăptuieşti aceleaşi lucruri!” (Romani 2:1)
Pentru Pavel, fariseismul și păcătoșenia ascunsă sunt date în vileag de acest principiu: judecarea altora. Având în vedere că Dumnezeu „va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor” (Romani 2:16), singura neprihănire care va rezista acestei judecății este cea lăuntrică sau ascunsă.
În schimb, „tu, omule, care-i judeci pe cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri [hoție, lăcomie, invidie, ceartă, înșelătorie, ucidere, bârfă, aroganță, s.a., cf. Romani 1:29-31], dar pe care le faci şi tu, crezi că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? (Romani 2:3). Evident că nu. Fariseismul și corupția interioară bine mușamalizate sunt păcatele care te aduc cel mai aproape 
de buza abisului veșnic.
Cum funcționează deci, această judecată și acest fariseism? Apostolul vede o legătură intrinsecă între judecarea cuiva și înfăptuirea acelui lucru pe care îl judeci în altul. Care este această legătură? Când cineva judecă pe altcineva demonstrează că același principiu care l-a făcut pe inculpat să păcătuiască sălășluiește și în cel ce judecă.
Iată cum: Să presupunem că stai la coadă la un ghișeu și dintr-o dată vezi că cineva trece nestingherit și nejenat pe lângă tine și pe lângă ceilalți și se așează al doilea la ghișeu. Mâinile încep să ți se umezească, fața ți se înroșește și instant auzi în jurul tău șușoteli din în ce în ce mai puternice. Efectul judecății s-a generalizat. De ce ai reacționat așa? Care este motivul? Ei bine există două lucruri care stau la baza manifestării tale de judecată:
(1) Faptul că stai la coadă nu-ți face plăcere, de fapt îți displace teribil. Ți-ar plăcea, dacă ar exista posibilitatea, să te faci nevăzut, să depășești fără nicio grijă tot rândul și să te așezi frumos în față. Totuși, de dragul normei publice, strângi din dinți și te auto-abții. Din această cauză urăști comportamentul impostorului care ți-a luat-o înainte: totuși, tu te-ai chinuit atât să stai la coadă…
(2) Disconfortul pe care tu ți-l asumi trebuie să și-l asume toată lumea. Înduri supliciul celor 20 de minute pierdute fiindcă toți le îndură. Neplăcerea ta este suportabilă numai dacă toată lumea o suportă. Dar în momentul când cineva scurtcircuitează chinul pe care tu l-ai răbdat, o furie dezlănțuită începe să erupă în tine.
Observați punctul central al judecății: disconfortul care izvorăște din auto-abținere. Acest fapt arată că intenţiile inimii tale sunt aceleaşi ca ale celui ce scurtcircuitează norma, doar că tu te-ai abţinut de la acel lucru, şi asta prin puterea ta şi prin voinţa ta. Practic nu este nicio diferenţă între intenţiile aceluia şi intențiile tale, ambele sunt exact la fel: egoiste până in măduva oaselor. Diferenţa constă în chinul pe care tu ți l-ai asumat prin puterea voinței.
Reversul judecății l-am putea exemplifica în felul următor: să presupunem că ești cu grupul tău de prieteni și ați cumpărat 3 ciocolate, una cu 75% cacao, alta cu lapte și alta cu alune. Ție îți place cel mai mult cea cu lapte, și cu uimire sesizezi că prietenii tăi nu gustă deloc din cea cu lapte, pe motiv că nu le prea place. Nu-i așa că ți s-ar umple sufletul de bucurie. Ciocolată e numai a ta, nu trebuie s-o împarți cu nimeni. Iată reversul judecății: faptul că prietenilor tăi nu le place ciocolata cu lapte nu îți provoacă transpirații și mânie, ci dimpotrivă, bucurie, plăcere și chiar uimire.
Dacă am aplica aceste lucruri la viața noastră spirituală ne-am putea radiografia corect acțiunile și ființa, așa încât să ne-o aliniem realmente voii lui Dumnezeu care „judecă lucrurile ascunse ale oamenilor”. De ce judecăm pe frații care nu participă la ora de rugăciune; de ce judecăm pe cei ce nu vin la Biserică; de ce judecăm pe cei ce nu-și aduc zeciuielile; de ce judecăm pe aceia care nu pun mâna în nicio acțiune a Bisericii; de ce judecăm pe aceia care totdeauna sunt primii când vin ajutoarele, dar ultimii la slujire; de ce?
Pentru că de fapt nouă ne-ar plăcea să facem ce fac ei, însă noi ne abținem. Ne-ar plăcea să venim o dată sau de două ori pe lună la Biserică, și dacă se poate doar atunci când începe predica, ne-ar plăcea să cheltuim zeciuiala pe care o dăm Bisericii pentru scopurile noastre egoiste, ne-ar plăcea să fim doar serviți, dar nu să servim pe alții, ne-ar plăcea să inspectăm primii ajutoarele și să luăm pentru noi ce este mai bun de acolo, și lista poate continua. Observați fariseismul, observați cum principiul celui judecat locuiește în inima celui ce judecă.
Nu este nicio diferență între cel judecat și cel ce judecă: ambii au aceeași inimă depravată, ambii au aceleași impulsuri și intenții și ambii vor fi judecați pe baza acelorași lucruri ascunse, și nu pe baza acțiunilor exterioare mușamalizate. Dacă însă acel principiu ar fi străin vieții tale, atunci nu l-ai judeca pe fratele tău, dimpotrivă, ai rămâne uimit de faptul că el nu participă la ceea tu ai experimentat ca fiind o mare bucurie și probabil, când l-ai întâlni i-ai spune ceva de genul: m-am bucurat atât de mult duminică, aproape că l-am văzut pe Dumnezeu, și sufletul mi-e plin de iubirea Lui. Vă asigur, că această „reclamă” izvorâtă din realitatea experienței tale îl va mișca atât de tare pe „inculpat” încât în duminica următoare l-ai vedea pe băncile Bisericii.
Având în vedere că mulți dintre noi ne-am confruntat cu o astfel de judecată, care ar fi soluția? Bineînțeles că soluția constă în înțelegerea depravării noastre și în pocăință dar și într-o întoarcere la Dumnezeu ca sursă a bucuriei și plăcerii noastre.
Dacă l-am vedea pe Dumnezeu ca fiind totul pentru noi, sursa bucuriei și împlinirii vieții noastre, mersul la Biserică ar fi o mare plăcere, dărnicia ar fi un extaz și slujirea o fericire. Lui Dumnezeu îi place de cel ce dă cu bucurie (2 Corinteni 9:7), fie că vorbim de bani, fie că vorbim de timp, sau de orice altceva. Darea noastră ar trebui să fie caracterizată de bucurie în Dumnezeu – numai aceasta îl glorifică pe Dumnezeu și numai aceasta stă în picioare în fața judecății a tot pătrunzătoare a lui Dumnezeu. „Un astfel de om îşi primeşte lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu” (Romani 2:29).
Ştefan Cornu
http://bisericaadonai.ro
Partajează asta:
Costel Ghioancă: Iohannis, de ce nu te faci frate cu Ponta până treci puntea?
Am urmărit cu mare interes confruntarea electorală dintre Iohannis şi Ponta, mult aşteptata confruntare… Nu ştim dacă vor urma şi altele!?
Ce am văzut în această mare dezbatere? L-am văzut pe domnul Victor Ponta îngropat în hârtii până la gât şi plictisindu-ne cu tot felul de cifre care ţin de palatul Victoria, şi nu de Cotroceni, culmea, într-o dezbatere pentru prezidenţiale… Aveai senzaţia că urmează să fie ales un nou prim-ministru, nu preşedintele!
În rest, domnul Ponta nu a adus nimic nou. Ne-a confirmat ceea ce deja ne exasperează de câţiva ani: stilul miştocăresc, mitocăniile, atacurile la persoană şi chiar ilegalităţi în direct, la maximă audienţă (vezi informarea şi divulgarea cu cifre exacte a pensiei pe care o primeşte soacra domnului Iohannis!).
Ca o paranteză, l-am mai văzut pe un domn, Rareş Bogdan, moderatorul, uşor depăşit de situaţie şi pe domniţa Lavinia Şandru, a cărei intervenţie nu am cuvinte să o calific decât, sincer, prin: „no comment!”
Foto: realitatea.net
Ce am văzut la Iohannis? Câteva lucruri la care mă așteptam: nu s-a lăsat nici măcar un moment intimidat de oponentul său, aFoto: realitatea.net vorbit deschis, dovedind că nu are nevoie de copiuțe – sau copy/paste-uțe – și, mai ales, un mod de exprimare și o eleganță de o civilitate ce are toate șansele să fire receptată ca un „corp străin” în sistemul imunitar de tip dâmbovițean, bine clădit cu pilulele politicii postdecembriste.
Altceva m-a uimit la domnul Klaus Iohannis. Mai toți așteptam „să-l rupă” în această confruntare pe domnul Ponta. Am văzut noi că este cu bun-simț, politicos și că respectă „regulile jocului”, dar ne gândeam – așa cum ne-au obișnuit politicienii să gândim – că va păstra stilul acesta doar până când îi va ajunge „cuțitul la os”. Apoi, în marea confruntare își va da drumul. Va împrumuta din circul practicat de domnul Ponta – se va face „frate cu Ponta” ca să zic așa – pentru a-i seduce pe români cu ceea ce ei așteaptă: circ („pâinea” le-a dat-o deja domnul Ponta!).
Era nevoie de atacuri sub centură, limbaj murdar, provocări la persoană și minciuni gogonate. Sigur ar mai fi atras un număr bun de voturi!
Pentru prima dată în 25 de ani, un politician sfidează așteptările: rămâne echilibrat și cu bun-simț, chiar dacă știe că asta îl poate costa scaunul de la Cotroceni. Ba mai mult, în timp ce domnul Ponta își rostogolea vorbele ca un bolovan spre a (dez)minți că s-a legat de familia domnului Iohannis, că nu are treabă cu etnia sa, nici măcar cu faptul că este creștin protestant, domnul Iohannis a făcut ceva ce rar vom mai vedea: își cere scuze public dacă a jignit familia domnului Ponta! Este prima dată când văd o confruntare electorală în care unul dintre candidați parcă ar fi creștin (sau chiar este?!).
Domnul Klaus Iohannis putea să-și suspende bunul-simț și valorile la care ține măcar pentru două săptămâni, până „trecea puntea” spre Cotroceni. Apoi, putea să revină la felul său de a fi. Putea gândi machiavelic: „Scopul scuză mijloacele!”
„Domnule Iohannis, de ce nu v-ați făcut frate cu Ponta, până să treceți puntea?” Nu știu dacă îmi va răspunde, dar vă las pe dumneavoastră să vă dați cu părerea..
Pastor Costel Ghioancă
http://bisericaadonai.ro
Partajează asta:
Impresii de la Târgul de carte Kilipirim – octombrie 2014
Miercuri seara am fost pe la Târgul de carte Kilipirim de unde mi-am cumpărat câteva cărți. Trei volume de la Humanitas pe care le-am găsit la reducere (10 RON volumul) și în lichidare de stoc, 3 volume de la Editura Aramis și 2 romane istorice de la un anticariat pentru Colecția romanul istoric din care cred ca nu-mi mai lipsesc decât câteva cărți, colecție publicată de Editura Univers în principal perioada comunistă. Nu am găsit decât câteva titluri publicate după anul 1989 în această colecție.
Ediția din aceasta toamna mi-a lăsat o impresie trista. Acest lucru se datorează în primul rând faptului ca l-au mutat de la Sala Dalles la Etajul 2 aripa Călărași a Magazinului Unirea, o locație pe care o consider nepotrivită pentru un asemenea eveniment. De asemenea, nu am găsit ce ma interesa. Majoritatea editurilor aveau la vânzare în principal beletristică. Am întrebat la standul Editurii Polirom dacă au o carte de asistență socială pe care am vrut să o cumpăr pentru bibliotecă, dar mi s-a spus ca nu mai aduc cărți de specialitate ca nu se vând. Mi s-a recomandat să caut titlul respectiv pe site-ul editurii și să trec pe la standul lor la Târgul de carte Gaudeamus care se va desfășura la mijlocul lunii noiembrie în București. Prin urmare, aștept ediția Gaudeamus din această toamnă și datorită faptului că anul trecut au fost editurii, precum ALL, care au avut reduceri consistente la cărțile pe care le comercializau.
Dintre cele câteva editurii prezente la această ediție a târgului de carte, Editura Herald avea cea mai bogată colecție de cărți privind teologia creștină. Cei care sunteți interesați de aceste titluri merită să ajungeți până la această ediție a Kilipirimului și să vi le cumpărați.
Partajează asta:
Festivalul Țărmul de aur 2014, articol în Revista Farul Creștin
Ultimul număr al Revistei Farul Creștin are în paginile sale și un articol despre Festivalul Țărmul de Aur, ediția 2014.
Partajează asta:
Costel Ghioancă: Poate teoria „Big Bang” să explice creația biblică?
Subiectul „originii universului” este extrem de actual și controversat. Deși există mai multe teorii despre originea universului, două dintre ele sunt mai cunoscute: perspectiva creștină biblică asupra creației ex nihilo (din nimic), prin voința liberă a lui Dumnezeu și teoria evoluționistă, cunoscută sub numele de „Big Bang”.
Cele două teorii au părut a fi într-un contrast vizibil, până de curând când Papa Francisc, reprezentatul unui mare număr de creștini din lume, a afirmat că cele două perspective pot fi, de fapt, reconciliate:
„«Când citim despre creaţionism în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică, cu care poate face orice. Dar nu este aşa», a explicat Papa. «El a creat oamenii şi i-a lăsat să evolueze conform legilor interne pe care le-a dat fiecăruia, pentru ca aceştia să atingă împlinirea. Big Bang-ul, despre care azi credem că este originea lumii, nu contrazice intervenţia divinului creator ci, mai degrabă, o cere. Evoluţia naturii nu este în contradicţie cu noţiunea de creaţie, pentru că evoluţia presupune crearea unor fiinţe care evoluează», a mai spus Papa.” (sursa, „The Independent”, citat în www.gândul.info)
Să analizăm, pe scurt, această situație! Începem, mai întâi, cu teoria „Big Bang”!
Teoria „Big Bang” („marea explozie”) susține că universul, cu tot ce cuprinde el (materie, energie, spațiu, timp), provine dintr-un punct special denumit „singularitate”, punct caracterizat de o energie infinită. Fără a ști ce a cauzat acest lucru, acum circa 13,7 miliarde de ani, punctul acesta de mărime subnucleară a explodat într-un mod uimitor, creând universul cu toată complexitatea sa. De atunci și până azi, universul este într-o continuă expansiune în mod uniform și în toate direcțiile. Este de menționat că astrofizicienii nu pot explica momentul „zero” al acestui punct, ci iau ca punct de plecare momentul 10-43 secunde după explozia Big Bang.
Perspectiva creaționistă afirmă că Dumnezeu a creat (din nimic) „cerurile și pământul” (Geneza 1:1), nu folosind o „baghetă magică”, ci prin intermediul Cuvântului Său (Ioan 1:3). Dumnezeul etern și Atotputernic a decis să creeze universul cu tot ce cuprinde el, după bună plăcere a voii Sale, conform cu înțelepciunea și scopurile Sale desăvârșite. Omul a fost creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Geneza 1:26), distanțându-se calitativ de orice alt element al creației și fiind, prin urmare, responsabil direct față de Dumnezeu, Creatorul său.
Să revenim acum la opiniile Papei Francisc și la întrebarea noastră: „Poate teoria „Big Bang” să explice creația biblică?” Pentru a da răspuns la această întrebare introducem în discuție și următoarele repere:
- Teoria „Big Bang” nu este științifică. Cu alte cuvinte, teoria în sine nu respectă criteriile teoriei științifice. De exemplu, teoria nu corespunde exigențelor științifice propuse de Karl Popper și alții: nu putem vorbi despre o totală consistență internă (lipsă de contradicții în cadrul teoriei) și nici despre consistență externă (lipsă de contradicții cu alte teorii recunoscute). Nu putem vorbi despre testabilitiate empirică și nici despre falsicabilitate (o teorie să fie astfel formulată, încât afirmațiile sale să poată fi infirmate prin experiment). Nu negăm faptul că sunt puncte în care teoria se intersectează cu anumite aspecte științifice, dar vorbim în special despre „o credință” într-o teorie, așa după cum evoluționismul, în sine, este tot o „credință”.
- Perspectiva creaționistă nu este științifică. Nu spunem că perspectiva creaționistă este împotriva științei (de fapt, de fiecare dată când se „intersectează” cu știința se dovedește că perspectiva creaționistă este adevărată. Nu a fost descoperit încă nimic științific care să contrazică Biblia, nici măcar atunci când s-a aflat că „pământul este rotund”!). Ceea ce afirmăm este faptul că Biblia nu e o carte de știință, iar relatările ei depășesc uneori cunoașterea științifică. Teoria creației nu poate fi considerată o știință per se. Este deci „o credință”, la fel ca alte credințe.
Prin urmare, adevărata întrebare este: „Ce fel de credință alegi?” O credință într-un Dumnezeu etern, Personal și Creator, față de care suntem responsabili și care ne dă un sens existenței noastre? Sau o credință într-o teorie ce susține „jocul întâmplării”, fără a putea explica „momentul zero” și care ne așază pe noi oamenii într-o autonomie și independență totală, caz în care nu avem sens în viață și repere morale absolute?! În cazul acesta, singura valoare a rasei umane rămâne „supraviețuirea speciei”, așa după cum au concluzionat mulți cercetători „credincioși în evoluționism”.
Din punctul meu de vedere, afirmațiile Papei Francisc sunt dubioase și periculoase, din mai multe motive:
„Când citim despre creaţionism în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică, cu care poate face orice. Dar nu este aşa.” Sub nicio formă nu trebuie să ni-l imaginăm pe Dumnezeu cu o „baghetă magică în mână”, ci mai degrabă consultându-se în sânul Sfintei Treimi. A lăsa, totuși, să se înțeleagă – chiar și indirect – că Dumnezeu „nu poate face orice” înseamnă să punem sub semnul întrebării atotputernicia Lui.
- „Evoluţia naturii nu este în contradicţie cu noţiunea de creaţie, pentru că evoluţia presupune crearea unor fiinţe care evoluează”. Aici afirmația este vădit ambiguă. Papa nu specifică despre ce fel de evoluție este vorba. Dacă vorbim despre o „micro-evoluție” (sau evoluția în plan orizontal) prin care se ajunge la variațiuni în cadrul unei anumite specii este una, însă dacă se are în vedere „macro-evoluția” („saltul calitativ” sau evoluția în plan vertical), prin care se ajunge de la o specie la alta, este cu totul altceva.
- Prin ambiguitatea afirmațiilor sale, Papa Francisc poate susține în mod indirect credința în evoluționism, într-un spirit pacificator, dar slăbind relaționarea directă a omului față de Dumnezeu, afectându-se perspectiva asupra omului ca Imago Dei.
- Chiar dacă nu s-ar susține teoria evoluționistă, opiniile Papei riscă să fie interpretate, în cel mai bun caz, printr-o hermeneutică de tip deist – un Dumnezeu care creează universul imprimându-i o inerție (prin Big Bang?), lăsat apoi în seama propriei „evoluții”.
În concluzie, nu putem afirma cu certitudine dacă o teorie de genul „Big Bang” a fost sau nu parte din actul creator a lui Dumnezeu. Ce putem afirma sigur, pe baza revelației biblice, este că Dumnezeu e Creatorul tuturor lucrurilor și că El nu a avut un act originar al creației – un „moment zero” – lăsând apoi totul în voia sorții. Dimpotrivă, Biblia ne vorbește despre o creație în mai multe acte, Dumnezeu fiind implicat direct în ele, de fiecare dată. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu ar fi creat „Big Bang-ul”, El a creat și toate celelalte lucruri care există în univers, inclusiv pe om!
Pastor Costel Ghioancă
http://bisericaadonai.ro/poate-teoria-big-bang-sa-explice-creatia-biblica/
Istorie Evanghelica 