Ce a oferit lumii Biserica
Autor: pr. Andrew Pinsent
Traducere: Renata Oana
Sursa: Catholic Herald, 6 mai 2011
Introducere
Călugărul augustinian Gregor Mendel
Într-o dezbatere recentă, difuzată peste tot în lume de BBC, peste 87% din auditoriu a respins ideea că Biserica Catolică este o forţă pentru bine în lume. Chiar dacă apărătorii Bisericii s-au confruntat cu doi maeştrii ai retoricii, nu prea există îndoială că votul a reflectat o schimbare a atitudinii faţă de creştinism, în general, şi faţă de credinţa catolică, în particular. Ca să fim foarte sinceri, dacă până de curând eram consideraţi drăguţi, dar naivi, astăzi suntem din ce în ce mai des consideraţi răi. În consecinţă, cateheza şi apărarea eticii creştine sunt din ce în ce mai dificile.
Pentru a trata această provocare de la rădăcină, cred că este extrem de important să ne aducem aminte de măsura în care credinţa catolică este o forţă pentru bine în lume. Isus a spus: “După roadele lor îi veţi cunoaşte” – până şi persoane din afara Bisericii i-au apreciat rodnicia. De exemplu, în 2007, Robert Wilson, un afacerist ateu, a oferit 22,5 milioane de dolari pentru învăţământul catolic din New York, afirmând că “fără Biserica Catolică, nu ar fi existat civilizaţia occidentală”.
Inspirat de viziunea lui Wilson, am lucrat recent cu pr. Marcus Holden, paroh în Ramsgate şi profesor la Maryvale, pentru a aduna exemple concrete ale contribuţiei extraordinare a culturii şi a gândirii catolice. În paragrafele de mai jos veţi găsi exemple ale acestei contribuţii, extrem de valoroase pentru cel care este întrebat: “Ce a făcut vreodată Biserica pentru noi?” O prezentare mai detaliată a roadelor pe care credinţa catolică le-a adus în acestea şi în multe alte domenii se găseşte în cartea “The Catholic Gift to Civilisation” (“Darul oferit de catolicitate civilizaţiei”), publicată în ianuarie 2011 de către Catholic Truth Society.
1. Lumina şi cosmosul
Lucrarea Opus Maius (1267) a călugărului fransciscan Roger Bacon (+1292), scrisă la cererea Papei Clement al IV-lea, a pus în mare parte bazele opticii în lumea latină. Primii ochelari au fost inventaţi în Italia în jurul anului 1300, mai apoi lentilele fiind folosite pentru telescoape şi microscoape. Multe persoane consideră că Galileo Galilei (+1642) a fost persecutat, dar uită circumstanţele în care s-au petrecut acele evenimente, sau faptul că a murit în patul său şi că fiica lui a devenit călugăriţă.
Calendarul Gregorian (1582), folosit acum în toată lumea, este rodul muncii unor astronomi catolicii; de asemenea, spectroscopia, descoperită de pr. Angello Secchi (+1878), a contribuit la dezvoltarea astrofizicii. Mai presus de toate, cea mai importantă teorie a cosmologiei moderne, Big Bang-ul, a fost inventată de un preot catolic, pr. Georges Lemaître (+1966), un fapt istoric care nu este menţionat aproape niciodată de BBC sau de cărţile de popularizare a ştiinţei.
2. Pământul şi natura
Civilizaţia catolică a contribuit în mod remarcabil la investigaţia ştiinţifică şi la realizarea hărţii pământului, oferind mari exploratori precum Marco Polo (+1324), Prinţul Henry Navigatorul (+1460), Bartolomeu Dias (+1500), Christopher Columb (+1506) şi Ferdinand Magellan (+1521). Departe de a crede că pământul era plat (o legendă neagră inventată în secolul al XIX-lea), lumea catolică a creat prima hartă ştiinţifică modernă: Padron Real, al cărei autor este Diogo Ribeiro (1527). Pr. Nicolas Steno (+1686) a fost fondatorul stratigrafiei, interpretarea straturilor de rocă, unul dintre principiile geologiei.
Jean-Baptiste Lamarck (+1829), un catolic francez, a dezvoltat prima teorie a evoluţiei, incluzând noţiunea transmutării speciilor şi un arbore genealogic. Călugărul augustinian Gregor Mendel (+1884) a pus bazele ştiinţei geneticii, pornind de la un studiu meticulos asupra transmiterii caracteristicilor la aproximativ 29.000 de plante de mazăre.
3. Filozofia şi teologia
Catolicismul consideră filozofia ca fiind intrinsec bună, şi este în mare măsură responsabil pentru punerea bazelor teologiei – aplicarea raţiunii la ceea ce a fost revelat în mod supranatural. Printre filozofii catolici importanţi se numără Sf. Augustin (+430), Sf. Toma d’Aquino (+1274), Sf. Anselm (+1109), Fericitul Duns Scotus (+1308), Suarez (+1617) şi Blaise Pascal (+1662). Între figurile recente se numără Sf. Edith Stein (+1942), Elizabeth Anscombe (+2001) şi Alasdair MacIntyre. Bazându-se pe faptul că Dumnezeu este un Dumnezeu al raţiunii şi al iubirii, catolicii au apărat caracterul ireductibil al persoanei umane la materie, principiul conform căruia fiinţele create pot fi cauza acţiunilor proprii, liberul arbitru, rolul virtuţilor pentru atingerea fericirii, binele şi răul obiective, legea naturală şi principiul non-contradicţiei. Aceste principii au avut o influenţă incomensurabilă asupra vieţii intelectuale şi a culturii.
4. Educaţia şi sistemul universitar
Probabil cea mai importantă contribuţie a civilizaţiei catolice în domeniul educaţiei a fost dezvoltarea sistemului universitar. Printre universităţile catolice timpurii se numără Bologna (1088); Paris (1150); Oxford (1167); Salerno (1173); Vicenza (1204); Cambridge (1209); Salamanca (1218-1219); Padova (1222); Napoli (1224) şi Vercelli (1228). Pe la jumătatea secolului al XV-lea (cu mai bine de 70 de ani înaintea Reformei) în Europa existau peste 50 de universităţi.
Multe dintre aceste universităţi, printre care şi Oxford, încă mai păstrează semne ale fondării lor catolice, cum ar fi curţile pătrate, realizate după modelul aşezămintelor monahale, arhitectura gotică şi numeroase capele. Începând din secolul al VI-lea, Europa catolică a dezvoltat ceea ce mai târziu s-au numit şcolile de gramatică, iar în secolul al XV-lea a produs presa de tipărit cu litere mobile, aducând educaţiei beneficii inestimabile. S-a estimat astăzi că şcolile Bisericii au educat peste 50 de milioane de studenţi în întreaga lume.
5. Arta şi arhitectura
Credinţa în Întrupare, Cuvântul care s-a făcut Trup şi Jertfa liturgică au fost principiile de bază ale extraordinarelor contribuţii catolice aduse artei şi arhitecturii. Printre acestea se numără: bazilicile maiestuoase din vechea Romă; lucrarea lui Giotto (+1337), care a iniţiat realismul în pictarea Staţiunilor franciscane ale Căii Crucii, ce au inspirat arta tridimensională şi drama; inventarea perspectivei liniare de către Brunelleschi (+1446) şi marile opere din perioada Renaşterii Înalte. Iată câteva dintre acestea: operele Fericitului Fra Angelico (+1455), astăzi sfântul patron al artei, precum şi operele inegalabile ale lui Leonardo da Vinci (+1519), Rafael (+1520), Caravaggio (+1610), Michelangelo (+1564) şi Bernini (+1680). Multe dintre operele acestor artişti, cum ar fi bolta Capelei Sixtine, sunt considerate între cele mai importante opere de artă ale tuturor timpurilor. Cultura catolică a pus şi bazele unor genuri arhitecturale: bizantin, romanic, gotic, înalt renascentist şi baroc. Statuia lui Cristos Răscumpărătorul din Brazilia şi Bazilica Sagrada Familia din Barcelona demonstrează faptul că credinţa este în continuare o sursă de inspiraţie pentru lucrări unice de artă şi arhitectură.
6. Legea şi jurisprudenţa
Reformele Papei Grigore al VII-lea (+1085) au stimulat întocmirea legilor Bisericii şi ale statelor europene. Aplicarea ulterioară a filozofiei în lege, împreună cu lucrările importante ale unor călugări precum Graţian, din secolul al XII-lea, au dat naştere primului corp de legi complet şi sistematic, în care toate părţile interacţionează pentru a forma un întreg. Această revoluţie a condus şi la înfiinţarea şcolilor de drept, prima fiind în Bologna (1088), în urma cărora a apărut profesiile în domeniul dreptului şi concepte precum “personalitate corporatistă”, fundamentul legal al multor tipuri de organisme din zilele noastre, cum ar fi universităţile, corporaţiile şi fondurile fiduciare. Principii legale precum “bună-credinţă”, reciprocitatea drepturilor, egalitatea în faţa legii, drept internaţional, proces cu juraţi, habeas corpus şi obligativitatea de a demonstra încălcarea legii dincolo de orice îndoială raţională, toate sunt rodul civilizaţiei şi jurisprudenţei catolice.
7. Limbile
Locul central pe care l-au ocupat limbile greacă şi latină în catolicism a facilitat alfabetizarea oamenilor de rând, deoarece alfabetul este mult mai uşor de învăţat decât simbolurile scrierii chinezeşti, de exemplu. Alfabetul latin a fost răspândit de misiunile şi explorările catolice şi este astăzi cel mai utilizat sistem de scriere alfabetică din lume. Tot catolicii sunt cei care au dezvoltat şi alfabetele armean, georgian şi chirilic, precum şi scrierile standard, cum ar fi minuscula carolingiană (din secolul al IX-lea până în secolul al XII-lea) şi minuscula gotică (din secolul al XII-lea). Catolicismul a oferit şi cadrul cultural pentru Divina Commedia, Cantar de Mio Cid şi La Chanson de Roland, lucrări autohtone care au avut o influenţă deosebită asupra dezvoltării limbii italiene, spaniole şi respectiv franceze. Imnul Catolic al lui Caedmon din secolul al VII-lea este fără îndoială cel mai vechi text care mai există scris în limba engleză veche. Valentin Hauy (+1822), fratele Abatelui Hauy (preotul care a inventat cristalografia) a înfiinţat prima şcoală pentru nevăzători. Cel mai cunoscut elev al acestei şcoli, Louis Braille (+1852), a fost cel care a inventat sistemul internaţional de scriere pentru nevăzători, care astăzi îi poartă numele.
8. Muzica
Civilizaţia catolică stă la baza tradiţiei muzicale occidentale, care îşi trage seva din muzica liturgică evreiască. Cântul gregorian monofonic a apărut în secolul al VI-lea. Metodele de scriere a muzicii au determinat inventarea sistemului de notaţie muzicală (portativul), care a adus un beneficiu enorm pentru scrierea muzicii, şi a dispozitivului mnemonic ut-re-mi (“do-re-mi”) al lui Guido d’Arezzo (+1003). Începând din secolul al X-lea, şcolile catedralelor au dezvoltat muzica polifonică, care s-a extins mai târziu până la 40 de voci (Thomas Tallis, Spem in Alium) şi chiar 60 de voci independente (Alessandro Striggio, Missa Sopra Ecco).
Printre genurile muzicale care au luat naştere în mare măsură sau în întregime din civilizaţia catolică se numără imnul, oratoriul şi opera. Compozitorul Joseph Haydn (+1809), un catolic evlavios, este cel care a trasat dezvoltarea simfoniei şi a cvartetului de coarde. Patronajul Bisericii şi formele liturgice au modelat multe dintre lucrările lui Monteverdi (+1643), Vivaldi (+1741), Mozart (+1791) şi Beethoven (+1827). Tema principală a marii Simfonii nr. 8 a lui Gustav Mahler (+1911) este străvechiul imnul al Rusaliilor, Veni creator spiritus.
9. Statutul femeilor
Contrar prejudecăţilor populare, câteva femei extraordinare şi cu multă influenţă au reprezentat una dintre comorile civilizaţiei catolice. Credinţa a onorat mai multe femei sfinte, inclusiv unele declarate recent Doctori ai Bisericii, şi a educat mari călugăriţe precum Sf. Hilda (+680) (al cărei nume îl poartă Colegiul Sf. Hilda, din Oxford) şi Fericita Hildegard von Bingen (+1179), stareţă şi erudită. Împărăteasa Matilda (+1167), Eleanor d’Aquitaine (+1204) şi prima regină a Angliei, Mary Tudor (+1558), sunt câteva dintre femeile catolice deschizătoare de drumuri în domeniul politicii.
Tot în civilizaţia catolică au apărut multe dintre primele femei care au devenit oameni de ştiinţă şi profesoare: Trotula din Salerno, în secolul al XI-lea; Dorotea Bucca (+1436), profesoară la catedra de medicină a Universităţii din Bologna; Elena Lucrezia Piscopia (+1684), prima femeie care a primit titlul de doctor în filozofie (1678); şi Maria Agnesi (+1799), prima femeie care a ajuns profesoară de matematică, fiind numită de Papa Benedict al XIV-lea, în anul 1750.
Articole similare
9 contribuții majore ale catolicilor în istorie
Partajează asta:
9 contribuții majore ale catolicilor în istorie
Catholic Herald a publicat în vara aceasta un material de sinteză care indică 9 domenii ale științei în care erudiții catolici și-au adus contribuția semnificativ.
Motivat de rezultatul dezolant al unui sondaj printre participanții la o dezbatere privind intervenția catolicilor în istorie, pr. Andrew Pinsent s-a hotărât să arate că „este extrem de important să ne aducem aminte de măsura în care credinţa catolică este o forţă pentru bine în lume.” Pinsent argumentează cu 9 domenii în care catolicii au avut o contribuție semnificativă: lumina și cosmosul; Pământul și natura; filozofia și teologia; educația și sistemul universitar; arta și arhitectura; legea și jurisprudența; limbile; muzica; statutul femeilor.
Iată câteva dintre elementele cu care au contribuit erudiții catolici:
– Lucrarea Opus Maius (1267) a călugărului fransciscan Roger Bacon (+1292), scrisă la cererea Papei Clement al IV-lea, a pus în mare parte bazele opticii în lumea latină.
– Calendarul Gregorian (1582), folosit acum în toată lumea, este rodul muncii unor astronomi catolici.
– Departe de a crede că pământul era plat (o legendă neagră inventată în secolul al XIX-lea), lumea catolică a creat prima hartă ştiinţifică modernă: Padron Real, al cărei autor este Diogo Ribeiro (1527).
– Călugărul augustinian Gregor Mendel (+1884) a pus bazele ştiinţei geneticii, pornind de la un studiu meticulos asupra transmiterii caracteristicilor la aproximativ 29.000 de plante de mazăre.
Sursa: http://www.semneletimpului.ro
Partajează asta:
Situatia statistica a instituţiilor religioase creştine din Romania.
Total: 21613173 cetăţeni (Chiar daca cifrele nu sunt 100% exacte, proporţia se păstrează)
– Biserici seculare: (20080390 membri)…(92,9081%)
Biserica Ortodoxă (18,83 milioane membri)…(87,1227%)
Biserica Romano-Catolică (1,02 milioane membri)…(4,7193%)
Biserica Greco-Catolică (191.556 membri)…(0,8862%)
Cultul Creștin de Rit Vechi (38.147 membri)…(0,1764%)
Biserica Armeană (687 membri)…(0.0031%)
-Cultele protestante: (803849 membrii)…(3,7192%)
Biserica Reformată (701.077 membri)…(3,2437%)
Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană (8.716 membri)…(0,0403%)
Biserica Evanghelică Lutherană Sinodo-Presbiteriană (27.112 membri)…(0,1254%).
Biserica Unitariană (66.944 membri)…(0,3097%)
-Cultele neoprotestante: (695934 membrii)..(.3,2199)%
Biserica Creștină Baptistă (126.639 membri)…(0,5859%)
Cultul Penticostal (324.462 membri)…(1,5012%)
Biserica Adventistă de ziua a șaptea (93.670 membri)…(0.4333%).
Cultul Creștin după Evanghelie (44.476 membri)…(0.2057%)
Biserica Evanghelică (18.178 membri)…(0,0841%)
–Alte culte (inclusiv organizația Martorii lui Iehova), (88.509 persoane)….(0,4095%)
–Alte circa 33 de mii de persoane s-au declarat la recensămînt fără religie, atei sau nu au vrut să-și facă publică apartenența religioasă.(0,0015%)
Sursa: http://gigipeagu.blogspot.com
Partajează asta:
Conferinţă: Creştinul şi sfârşitul lumii
Academia Teologică Anton Durcovici
Str. G-ral Berthelot 19, RO – 010164, Bucureşti, Sector 1
Tel: 201.54.16, Fax: 201.54.77
vă invită la conferinţa:
CREŞTINUL ŞI SFÂRŞITUL LUMII (2012)
Invitat: Pr. Dr. Ermis SEGATTI
(Profesor la Universitatea din Torino-ITALIA)
care va avea loc
VINERI, 16 SEPTEMBRIE 2011, ora 16.30
la Institutul Teologic Romano – Catolic Sfânta Tereza (aula AUDITORIUM MAXIMUM, etajul IV)
– INTRAREA LIBERĂ –
http://www.catholica.ro/2011/09/09/conferinta-crestinul-si-sfarsitul-lumii/
Partajează asta:
Persecuțiile creștinilor din India
Papa Benedict al XVI-lea s-a interesat desituaţia creştinilor din India, ameninţaţi constant de fundamentaliştii hinduşi, informează catholica.ro.
Într-o întâlnire ad liminacare a avut loc vineri, episcopii din Karnataka, sud-vestul Indiei, i-au spus Papei Benedict despre ameninţările şi persecuţiile pe care le suferă. Săptămâna trecută, extremiştii au atacat o biserică şi l-au ameninţat pe paroh.
Aceşti fundamentalişti vor să creeze „animozitate faţă de creştini şi faţă de Evanghelie”, pretinzând că „întreaga Indie este în pericol datorită activităţilor creştinilor şi misionarilor”, a explicat Cardinalul Oswald Gracias de Mumbai, într-un interviu acordat la Radio Vatican. „Nu este deloc adevărat”, a mai spus Cardinalul. „Evanghelia este un mesaj de iubire, de pace şi de bucurie şi nu reprezintă o ameninţare pentru nimeni,” a conchis prelatul.
Conferinţa Episcopală Indiană este a patra conferinţă catolică din lume, după dimensiune.
http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Episcopii-indieni-vorbesc-despre-persecutii-4142.html
Partajează asta:
O nouă evanghelizare?
Acest lucru nu înseamnă nicidecum o reinventare a mesajului evanghelic, ci, dimpotrivă, actualizarea acestuia, despre care trebuie spus că se regăseşte înscrisă chiar în Evanghelie. Cu alte cuvinte, noua evanghelizare îşi are originea în Sfânta Evanghelie şi trebuie înţeleasă ca o exigenţă de a „reînnoi mereu vestirea mântuirii săvârşită de Hristos, prin care omenirea întreagă poate participa la taina lui Dumnezeu şi la viaţa Sa de iubire” (Papa Benedict al XVI-lea, http://www.zenit.org). Exigenţa sau misiunea aceasta a rămas aceeaşi de la începuturile Bisericii şi până azi. De aceea, nici entuziasmul şi nici curajul nu trebuie să se schimbe, ci să rămână la fel cu cele care i-au animat pe Apostoli şi pe primii ucenici. Spiritul Sfânt care i-a determinat să deschidă porţile Cenacolului, instituindu-i propovăduitori, este acelaşi cu Spiritul care însufleţeşte şi astăzi Biserica.
Contextul cultural şi spiritual actual
Sunt sigur că mulţi dintre credincioşii creştini ai ţării noastre ar respinge ideea unei noi evanghelizări. Ar spune foarte răspicat că în ţara noastră nu este nevoie de aşa ceva, pentru că poporul român s-a născut creştin şi continuă să rămână aşa, indiferent de noile curente ideologice care ar apărea. A trecut cu bine examenul perioadei comuniste, iar dacă ne uităm la numărul bisericilor construite după anul 1990 nu mai încape nici o îndoială că creştinismul românesc este puternic şi foarte activ în sânul societăţii. La o analiză mai atentă însă, se poate vedea limpede că trăirea autentic creştină este departe de a fi preocuparea esenţială a majorităţii credincioşilor români. Acesta este şi motivul pentru care la nivelul clasei politice nu există forţe care să urmeze creştin-democraţia, iar cele existente sunt nesemnificative şi, culmea, bunii credincioşi, în loc să le susţină, se încred în promisiunile „politicianiste” ale unora care nu se sinchisesc prea tare cu principiile creştine.
Profesorul Dan Dungaciu, într-un articol publicat în revista Historia, descrie foarte bine evoluţia recentă a societăţii româneşti din punct de vedere religios: „Statul nostru cariat de corupţie, ineficienţă şi lipsă de angajamente morale a evoluat de 20 de ani în răspăr cu orice idee religioasă” (aprilie 2011, p. 30). Cu alte cuvinte, nu se poate pretinde nici la nivelul clasei politice şi nici la cel al societăţii, în general, o autentică trăire a credinţei creştine. Dacă aceasta ar exista, corupţia, cu tot ce ţine de ea, s-ar tot diminua şi n-am mai fi arătaţi cu degetul de către instituţiile europene. Aşadar, cred că ar trebui reconsiderată atitudinea românească plină de mândrie când vine vorba de originea creştină, pentru că, altfel, ne încadrăm perfect în teoria lui Titu Maiorescu, a „formelor fără fond”.
Pe de altă parte, nu se poate să nu observăm schimbările culturale profunde pe care le-a trăit societatea europeană în ansamblul ei, cea americană, dar şi cele ale ţărilor emergente, în a doua jumătate a secolului trecut. La acestea trebuie adăugată şi criza actuală, care se tot adânceşte şi care, observă Papa Benedict al XVI-lea, „are în ea trăsăturile excluderii lui Dumnezeu din viaţa oamenilor, ale indiferenţei generale faţă de credinţa creştină şi chiar tentativa de a o exclude din viaţa publică” (Papa Benedict al XVI-lea, http://www.zenit.org).
Referitor la acest ultim aspect, teologul iezuit francez Joseph Moingt, într-o foarte pertinentă expunere intitulată Annonce de l’Evangile et structures d’Eglise, subliniază că declinul creştinismului a început încă din secolul al XIX-lea, atât în mediul intelectual, cât şi în cel muncitoresc: în primul, prin intermediul filosofiei raţionaliste, iar în cel de-al doilea, prin intermediul materialismului marxist. Tot el observă însă, în concordanţă cu numeroşi istorici, antropologi şi sociologi, că acest declin nu înseamnă neapărat refuzul omului de a primi Revelaţia dumnezeiască şi învăţătura Bisericii, ci, mai degrabă, o „retragere a religiei” (expresia aparţine filosofului şi istoricului francez Marcel Gauchet). Aceasta din urmă, precizează J. Moingt, „nu a însemnat, la început, o descreştinare cauzată de acumularea refuzului credinţei, ci un fenomen de civilizaţie, de desfacere şi de ruptură a legăturii care a unit, dintru începuturile istoriei, religia şi societatea, căci sacrul, cultul şi mitul unei descendenţe comune sunt cele care au format legătura socială originară dintre indivizi. Aşadar, pe măsură ce dreptul politic îşi asuma tot mai mult legătura socială şi diferitele nevoi ale vieţii în societate, a rezultat o secularizare a societăţii şi o laicizare a puterii de stat, fenomen care eroda necesitatea religiei şi importanţa ei pentru indivizi.
Totuşi, pentru că religiosul este purtat de tradiţia socială, cauza majoră a recesiunii sale o reprezintă emanciparea individului care se eliberează de legăturile sale cu societatea şi cu tradiţia” (www.spiritualite2000.com). Toate aceste aspecte au o dublă relevanţă. Pe de o parte, fenomenul retragerii religiei nu este cauzat de pierderea vitalităţii, a atracţiei şi a forţei credinţei creştine, ci este un semn al intrării umanităţii într-o nouă epocă, iar, pe de altă parte, trebuie înţeles că acelaşi fenomen a creat o situaţie cu totul nouă pentru Biserică în raportul cu lumea, fapt care impune o atitudine misionară nouă, diferită de cea din trecut.
Vocaţia Bisericii este evanghelizarea
„Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit, învăţându-le să păzească toate câte V-am poruncit Eu vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Mt 28,19-20). Urmând acest ultim îndemn al Mântuitorului Hristos, vocaţia Bisericii a fost şi va rămâne aceeaşi: evanghelizarea, adică propovăduirea la toate popoarele a Veştii cele Bune, a mântuirii săvârşite de Isus Hristos. Şi astăzi misiunea Bisericii este de a evangheliza atât popoarele care n-au fost încă „irigate” de apa vie a Evangheliei, cât şi cele care, având rădăcini creştine adânci, au nevoie de o sevă reînnoită pentru a aduce roade noi şi pentru a redescoperi frumuseţea şi bucuria de a crede.
De fapt, noua evanghelizare are în vedere tocmai acest ultim aspect: anunţarea Evangheliei trebuie să rezoneze mai ales în ţările cu o veche tradiţie creştină şi pentru toţi aceia care s-au îndepărtat de Biserică şi de credinţă. În acest sens, teologul J. Moingt, referindu-se la probleme actuale destul de dificile cărora trebuie să le facă faţă Biserica occidentală (probleme care, de altfel, nu lipsesc nici din sânul Bisericilor tradiţionale româneşti), remarcă o tendinţă, oarecum firească, de a se opri din misiunea ei, de a-şi reface strategia căutând să se înzdrăvenească din resursele unui trecut glorios. „Hristos însă o face să-şi schimbe hotărârea pentru că, urmându-I exemplul, ea există pentru alţii, nu pentru ea însăşi. Toată forţa sa vitală rezidă în capacitatea ei de a ieşi în lume pentru a o insufla cu viaţa şi spiritul lui Hristos” (www.spiritualite2000.com). Cu alte cuvinte, chiar şi în perioadele pline de dificultăţi şi împotriviri, misiunea Bisericii nu poate înceta, ea trebuie să se orienteze spre lume, sigur, nu pentru a se conforma ei, ci pentru a-i vorbi despre Evanghelie.
În altă ordine de idei, Papa Benedict al XVI-lea vorbeşte, pe bună dreptate, despre o „fragmentare spirituală” promovată de mentalitatea laicizată a societăţii. Astfel, cei care doresc să rămână fideli Bisericii sunt, în acelaşi timp, foarte influenţaţi de o viziune asupra vieţii în opoziţie cu credinţa. Acestei situaţii, acelaşi Pontif Roman propune şi o soluţie: „Cel care rămâne legat de rădăcinile creştine, dar are dificultăţi în a se raporta la modernitate este important să înţeleagă că faptul de a fi creştin nu-i un fel de haină de îmbrăcat în cadru privat sau în ocazii speciale, ci constituie ceva viu şi totalizant, capabil să asume tot ce este bun în modernitate” (Papa Benedict al XVI-lea, http://www.zenit.org).
Protagoniştii noii evanghelizări
Se pot spune foarte multe lucruri frumoase despre misiunea Bisericii de a evangheliza, însă nu trebuie uitat faptul că fiecare dintre noi, cei care ne numim creştini, are şi responsabilitatea de a evangheliza. Fiecare dintre noi trebuie să înţeleagă că credinţa în această lume nu se păstrează egoist doar pentru sine şi nici nu se transmite automat în inima omului, ci ea trebuie mereu anunţată, propovăduită. Marele teolog elveţian Hans Urs von Balthasar spunea foarte frumos că „credinţa nu se presupune, ci se propune”. Pentru ca această propunere-predicare să fie cu adevărat eficace, ea trebuie să plece dintr-o inimă credincioasă şi iubitoare, o inimă care Îl adoră pe Hristos şi crede în puterea Sfântului Spirit.
În încheierea acestui parcurs, încercând o formulare sintetică, vreau să subliniez faptul că noua evanghelizare se adresează tuturor acelora care au primit, undeva în trecut, credinţa creştină, dar care au încetat de a aprecia frumuseţea ei, considerând-o, chiar, un obstacol în calea atingerii fericirii lor. Numeroaselor persoane care trăiesc cu această mentalitate, predicarea reînnoită ce li se propune – şi care, să nu uităm, este în responsabilitatea fiecărui creştin – are în esenţa ei această afirmaţie fundamentală: „Fericirea pe care o căutaţi, fericirea din care aveţi dreptul să gustaţi are un nume şi un chip: Isus din Nazaret prezent în Sfânta Euharistie” (Papa Benedict al XVI-lea).
Pr. Daniel AVRAM
http://www.ziuadecj.ro/eveniment/o-noua-evanghelizare–73334.html
Partajează asta:
Ce a oferit lumii Biserica Catolică
Chiar dacă apărătorii Bisericii s-au confruntat cu doi maeştri ai retoricii, nu prea există îndoială că votul a reflectat o schimbare a atitudinii faţă de creştinism, în general, şi faţă de credinţa catolică, în particular. Ca să fim foarte sinceri, dacă până de curând eram consideraţi drăguţi, dar naivi, astăzi suntem din ce în ce mai des consideraţi răi. În consecinţă, cateheza şi apărarea eticii creştine sunt din ce în ce mai dificile.
Pentru a trata această provocare, cred că este extrem de important să ne aducem aminte de măsura în care credinţa catolică este o forţă pentru bine în lume. Isus a spus: „După roadele lor îi veţi cunoaşte” – până şi persoane din afara Bisericii i-au apreciat rodnicia. De exemplu, în 2007, Robert Wilson, un afacerist ateu, a oferit 22,5 milioane de dolari pentru învăţământul catolic din New York, afirmând că „fără Biserica Catolică nu ar fi existat civilizaţia occidentală”. Inspirat de viziunea lui Wilson, am lucrat cu pr. profesor Marcus Holden pentru a aduna exemple concrete ale contribuţiei extraordinare a culturii şi gândirii catolice. În paragrafele de mai jos veţi găsi exemple ale acestei contribuţii, extrem de valoroase pentru cel care este întrebat: „Ce a făcut vreodată Biserica pentru noi?”
1. Lumina şi cosmosul
Lucrarea Opus Maius (1267) a călugărului franciscan Roger Bacon († 1292), scrisă la cererea Papei Clement al IV-lea, a pus în mare parte bazele opticii în lumea latină. Primii ochelari au fost inventaţi în Italia, în jurul anului 1300, mai apoi lentilele fiind folosite pentru telescoape şi microscoape. Multe persoane consideră că Galileo Galilei († 1642) a fost persecutat, dar uită circumstanţele în care s-au petrecut acele evenimente sau faptul că a murit în patul său şi că fiica lui a devenit călugăriţă.
Calendarul gregorian (1582), folosit acum în toată lumea, este rodul muncii unor astronomi catolicii; de asemenea, spectroscopia, descoperită de pr. Angello Secchi († 1878), a contribuit la dezvoltarea astrofizicii. Mai presus de toate, cea mai importantă teorie a cosmologiei moderne, Big Bang-ul, a fost inventată de un preot catolic, pr. Georges Lemaître († 1966), un fapt istoric ce nu este menţionat aproape niciodată de BBC sau de cărţile de popularizare a ştiinţei.
2. Pământul şi natura
Civilizaţia catolică a contribuit în mod remarcabil la investigaţia ştiinţifică şi la realizarea hărţii pământului, oferind mari exploratori precum Marco Polo († 1324), prinţul Henry Navigatorul († 1460), Bartolomeu Dias († 1500), Cristofor Columb († 1506) şi Ferdinand Magellan († 1521). Departe de a crede că pământul era plat (o legendă neagră inventată în secolul al XIX-lea), lumea catolică a creat prima hartă ştiinţifică modernă: Padron Real, al cărei autor este Diego Ribeiro (1527). Pr. Nicolas Steno († 1686) a fost fondatorul stratigrafiei, interpretarea straturilor de rocă, unul dintre principiile geologiei.
Jean-Baptiste Lamarck († 1829), un catolic francez, a dezvoltat prima teorie a evoluţiei, incluzând noţiunea transmutării speciilor şi un arbore genealogic. Călugărul augustinian Gregor Mendel († 1884) a pus bazele ştiinţei geneticii, pornind de la un studiu meticulos asupra transmiterii caracteristicilor la mii de plante de mazăre.
3. Filosofia şi teologia
Catolicismul consideră filosofia ca fiind intrinsec bună şi este în mare măsură responsabil pentru punerea bazelor teologiei – aplicarea raţiunii la ceea ce a fost revelat în mod supranatural. Printre filosofii catolici importanţi se numără Sf. Augustin († 430), Sf. Toma d’Aquino († 1274), Sf. Anselm († 1109), Fericitul Duns Scotus († 1308), Suarez († 1617) şi Blaise Pascal († 1662). Între figurile recente se numără Sf. Edith Stein († 1942), Elizabeth Anscombe († 2001) şi Alasdair MacIntyre. Bazându-se pe faptul că Dumnezeu este un Dumnezeu al raţiunii şi al iubirii, catolicii au apărat caracterul ireductibil al persoanei umane la materie, principiul conform căruia fiinţele create pot fi cauza acţiunilor proprii, liberul arbitru, rolul virtuţilor pentru atingerea fericirii, binele şi răul obiective, legea naturală şi principiul non-contradicţiei. Aceste principii au avut o influenţă incomensurabilă asupra vieţii intelectuale şi a culturii.
4. Educaţia şi sistemul universitar
Probabil, cea mai importantă contribuţie a civilizaţiei catolice în domeniul educaţiei a fost dezvoltarea sistemului universitar. Printre universităţile catolice timpurii se numără Bologna (1088), Paris (1150), Oxford (1167), Salerno (1173), Vicenza (1204), Cambridge (1209), Salamanca (1218-1219), Padova (1222), Napoli (1224) şi Vercelli (1228). Pe la jumătatea secolului al XV-lea (cu mai bine de 70 de ani înaintea Reformei), în Europa existau peste 50 de universităţi.
Multe dintre aceste universităţi, printre care şi Oxford, încă mai păstrează semne ale fondării lor catolice, cum ar fi curţile pătrate, realizate după modelul aşezămintelor monahale, arhitectura gotică şi numeroase capele. Începând din secolul al VI-lea, Europa apuseană a dezvoltat ceea ce mai târziu s-au numit şcolile de gramatică, iar în secolul al XV-lea a produs presa de tipărit cu litere mobile, aducând educaţiei beneficii inestimabile.
5. Arta şi arhitectura
Credinţa în Întrupare, Cuvântul care s-a făcut Trup şi Jertfa Liturgică au fost principiile de bază ale extraordinarelor contribuţii catolice aduse artei şi arhitecturii. Printre acestea se numără: bazilicile maiestuoase din vechea Romă; lucrarea lui Giotto († 1337), care a iniţiat realismul în pictarea staţiunilor franciscane ale Căii Crucii, ce au inspirat arta tridimensională şi drama; inventarea perspectivei liniare de către Brunelleschi († 1446) şi marile opere din perioada Renaşterii. Iată câteva dintre acestea: operele Fericitului Fra Angelico († 1455), astăzi sfântul patron al artei, precum şi operele inegalabile ale lui Leonardo da Vinci († 1519), Rafael († 1520), Caravaggio († 1610), Michelangelo († 1564) şi Bernini († 1680). Multe dintre operele acestor artişti, cum ar fi bolta Capelei Sixtine, sunt considerate între cele mai importante opere de artă ale tuturor timpurilor. Cultura catolică a pus şi bazele unor genuri arhitecturale: bizantin, romanic, gotic, renascentist şi baroc. Statuia lui Isus Răscumpărătorul din Rio de Janeiro (Brazilia) şi Bazilica Sagrada Familia din Barcelona (Spania) demonstrează faptul că credinţa este în continuare o sursă de inspiraţie pentru lucrări unice de artă şi arhitectură.
6. Legea şi jurisprudenţa
Reformele Papei Grigore al VII-lea (†1085) au stimulat întocmirea legilor Bisericii şi ale statelor europene. Aplicarea ulterioară a filosofiei în lege, împreună cu lucrările importante ale unor călugări precum Graţian, din secolul al XII-lea, a dat naştere primului corp de legi complet şi sistematic, în care toate părţile interacţionează pentru a forma un întreg. Această revoluţie a condus şi la înfiinţarea şcolilor de drept, prima fiind în Bologna (1088), în urma cărora au apărut profesiile în domeniul dreptului şi concepte precum „personalitate corporatistă”, fundamentul legal al multor tipuri de organisme din zilele noastre, cum ar fi universităţile, corporaţiile şi fondurile fiduciare (care au valoare convenţională). Principii legale precum „bună-credinţă”, reciprocitatea drepturilor, egalitatea în faţa legii, drept internaţional, proces cu juraţi, habeas corpus (drept care garantează libertatea individuală şi protejează împotriva arestării arbitrare) şi obligativitatea de a demonstra încălcarea legii dincolo de orice îndoială raţională, toate sunt rodul civilizaţiei şi jurisprudenţei catolice.
7. Limbile
Locul central pe care l-a ocupat limba latină în catolicism a facilitat alfabetizarea oamenilor de rând, deoarece alfabetul este mult mai uşor de învăţat decât simbolurile scrierii chinezeşti, de exemplu. Alfabetul latin a fost răspândit de misiunile şi explorările catolice şi este astăzi cel mai utilizat sistem de scriere alfabetică din lume. Tot catolicii sunt cei care au dezvoltat şi alfabetele armean, georgian, precum şi scrierile standard, cum ar fi minuscula carolingiană (din secolul al IX-lea până în secolul al XII-lea) şi minuscula gotică (din secolul al XII-lea). Catolicismul a oferit şi cadrul cultural pentru Divina Commedia, Cantar de Mio Cid şi La Chanson de Roland, lucrări autohtone care au avut o influenţă deosebită asupra dezvoltării limbilor italiană, spaniolă şi franceză. Imnul lui Caedmon din secolul al VII-lea este, fără îndoială, cel mai vechi text scris în limba engleză veche. Valentin Hauy († 1822), fratele abatelui Hauy (preotul care a inventat cristalografia), a înfiinţat prima şcoală pentru nevăzători. Cel mai cunoscut elev al acestei şcoli, Louis Braille († 1852), a fost cel care a inventat sistemul internaţional de scriere pentru nevăzători, care astăzi îi poartă numele.
8. Muzica
Civilizaţia catolică stă la baza tradiţiei muzicale occidentale, care îşi trage seva din muzica liturgică evreiască. Cântul gregorian monofonic a apărut în secolul al VI-lea. Metodele de scriere a muzicii au determinat inventarea sistemului de notaţie muzicală (portativul), care a adus un beneficiu enorm pentru scrierea muzicii, şi a dispozitivului mnemonic ut-re-mi („do-re-mi”) al lui Guido d’Arezzo († 1003). Începând din secolul al X-lea, şcolile catedralelor au dezvoltat muzica polifonică, care s-a extins mai târziu până la 40 de voci (Thomas Tallis, Spem in Alium) şi chiar 60 de voci independente (Alessandro Striggio, Missa sopra Ecco sì beato giorno).
Printre genurile muzicale care au luat naştere în mare măsură sau în întregime din civilizaţia catolică se numără imnul, oratoriul şi opera. Compozitorul Joseph Haydn († 1809), un catolic evlavios, este cel care a trasat dezvoltarea simfoniei şi a cvartetului de coarde. Patronajul Bisericii şi formele liturgice au modelat multe dintre lucrările lui Monteverdi († 1643), Vivaldi († 1741), Mozart (†1791) şi Beethoven († 1827). Tema principală a marii Simfonii nr. 8 a lui Gustav Mahler († 1911) este străvechiul imn al Rusaliilor, Veni creator spiritus.
9. Statutul femeilor
Contrar prejudecăţilor populare, câteva femei extraordinare şi cu multă influenţă au reprezentat una dintre comorile civilizaţiei catolice. Credinţa a onorat mai multe femei sfinte, inclusiv unele declarate recent Doctori ai Bisericii, şi a educat mari călugăriţe precum Sf. Hilda († 680) (al cărei nume îl poartă un vestit colegiu din Oxford) şi Fericita Hildegard von Bingen († 1179), stareţă şi erudită. Împărăteasa Matilda († 1167), Eleanor d’Aquitaine († 1204) şi prima regină a Angliei, Mary Tudor († 1558), sunt câteva dintre femeile catolice deschizătoare de drumuri în domeniul politicii.
Tot în civilizaţia catolică au apărut multe dintre primele femei care au devenit oameni de ştiinţă şi profesoare: Trotula din Salerno, în secolul al XI-lea, Dorotea Bucca († 1436), profesoară la catedra de medicină a Universităţii din Bologna, Elena Lucrezia Piscopia († 1684), prima femeie care a primit titlul de doctor în filosofie (1678), şi Maria Agnesi († 1799), prima femeie care a ajuns profesoară de matematică, fiind numită de către Papa Benedict al XIV-lea, în anul 1750.
autor: pr. Andrew Pinsent
traducere: Renata Oana
sursa: Catholic Herald,
LUMEA CATHOLICA, 05/2011
http://www.ziuadecj.ro/eveniment/ce-a-oferit-lumii-biserica-catolica–73338.html
Partajează asta:
Vaticanul va expune documentul excomunicării lui Luther
Vaticanul va expune pentru public documentul papal de excomunicare a lui Martin Luther, în cadrul unei expoziții care va conține sute de documente din arhivele secrete ale Vaticanului.
Documentul cu privire la Martin Luther este datat în 3 ianuarie 1521, informează AFP.
Renumitul document emis de Papa Leo al X-lea, intitulat Decet Romanum Pontificem, care a marcat ruptura dintre romano-catolici și viitorii protestanți și a fost începutul unor conflicte care aveau să degenereze în războaie religioase, este unul dintre cele mai prețioase documente ce vor fi prezentate în cadrul expoziției.
Surse de la Vatican au afirmat că se intenționează și expunerea unor documente care nu reflectă neapărat în mod corect istoria Bisericii Catolice.
Bula papală de excomunicare a lui Martin Luther are ca titlu primele 3 cuvinte din textul său. Anterior publicării acestui document, Leo al X-lea emisese, în 1520, o altă bulă papală – Exsurge Domine – prin care îl amenința pe reformator cu excomunicarea.
De-a lungul secolului al XX-lea, luteranii le-au cerut catolicilor să anuleze excomunicarea lui Luther, însă răspunsul Vaticanului în această privință a fost că anularea unei excomunicări se poate face doar pentru persoane în viață.
(Foto: bookofconcord.org)
http://www.semneletimpului.ro/
Partajează asta:
Ortodoxie si Islam – Criza si Oportunitati
„Ortodoxie si Islam: Criza si Oportunitati” este o conferinţă care aparţine Misiunii Ortodoxe Sfântul Arhidiacon Ştefan a Eparhiei de Chicago si Midwest, şi va avea loc în perioada 19-21 august 2011.
Conferinţa, unică, este concepută pentru a le oferi creştinilor ortodocşi noi resurse, perspective şi înţelegeri asupra subiectului complex al Islamului, atât in scop de educare cât şi de vestire a Cuvântului lui Dumnezeu în lumea musulmană, pornind de la lucrările unor autori importanţi:
– Pr. Daniel Byantoro, fondator al Bisericii Ortodoxe Indoneziene, autor convertit la din Islam,
– Raymond Ibrahim, autor al „Al Qaeda Reader: Texte esenţiale despre organizaţia teroristă Osama Bin Laden”, conf. univ. Director al Forumului pentru Orientul Mijlociu,
– Anthony Davar, convertit din Islam şi scriitor ortodox misionar,
– Ralph Sidway, autor al lucrării “În faţa Islamului”
Sesiunea începe cu o slujbă de Vecernie, la orele 19:00, vineri 19 august 2011.
– articol redactat de: Jurn. Bogdan Roman
Partajează asta:
Martirii credintei in inchisorile comuniste
Cele mai vii pilde care amintesc de sacrificiul Mantuitorului pot fi regasite in istoria recenta a României
Creștinii de azi incearca sa gaseasca exemple de urmat in Vietile Sfintilor, carti care povestesc diferite intamplari miraculoase petrecute cu secole in urma. Cu toate acestea, cele mai vii pilde sunt tocmai cele din istoria recenta a Romaniei. Sunt exemplele de sacrificiu personal ale celor care au platit cu viata pentru ca nu au renuntat la crezul lor si au refuzat sa faca pactul cu regimul comunist.
Sute de martiri ai credintei si-au purtat crucea in inchisorile comuniste. Unii dintre ei au reusit sa vada sfarsitul regimului ateu. Altii au murit cu gandul la clipa prabusirii acestuia. Ortodocsi, catolici sau protestanti, martirii secolului XX au avut in comun credinta nestramutata in Iisus Christos.
Sute de martiri ai credintei crestine si-au purtat crucea in inchisorile comuniste. Unii dintre ei au reusit sa vada sfarsitul regimului ateu care i-a persecutat pentru ca si-au pastrat convingerile. Numele altora sunt necunoscute. Ortodocsi, catolici sau protestanti, martirii secolului XX au in comun credinta lor nestramutata in Iisus Christos. Crestinii de azi incearca sa gaseasca exemple de urmat in Vietile Sfintilor, carti care povestesc diferite intamplari miraculoase petrecute cu secole in urma. Cu toate acestea, cele mai vii pilde sunt tocmai cele din istoria recenta a Romaniei. Exista persoane care au refuzat, cu demnitate, sa incheie compromisuri cu regimul comunist. Una dintre aceste persoane este parintele Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai cunoscuti intelectuali ortodocsi.
Nicolae Steinhardt s-a nascut in anul 1912, intr-o familie evreiasca ce locuia in comuna Pantelimon de la periferia Bucurestiului. Printre colegii sai de generatie si de scoala s-au numarat Mircea Eliade, Dinu Pillat sau Constantin Noica.
Nicolae Steinhardt a frecventat Cenaclul literar „Sburatorul” al lui Eugen Lovinescu, unde si-a descoperit talentul literar. El si-a luat licenta in Drept si in Litere. A devenit avocat si si-a luat doctoratul in Drept constitutional la Universitatea din Bucuresti. In paralel, si-a inceput activitatea literara. Preocupat de conceptia crestinilor asupra evreilor, Nicolae Steinhardt a publicat volumul in limba franceza „Essai sur la conception catholique du Judaisme”. In anul 1944, el incepe sa lucreze ca redactor la Revista Fundatiilor Regale. In anul 1947, incepe prigoana comunista impotriva sa. Nicolae Steinhardt este concediat de la revista si dat afara din Barou. El a devenit un marunt slujbas. In anul 1958, a fost arestat, alaturi de prietenii sai Constantin Noica si Vladimir Streinu. Desi era evreu, el a fost acuzat, paradoxal, in lotul unor presupusi legionari.
Nicolae Steinhardt a fost condamnat la 13 ani de munca silnica. In inchisoarea Jilava, in anul 1960, a a decis sa se converteasca la crestinism. Intelectualul evreu a fost botezat clandestin in celula transformata in capela de ierarhul ortodox basarabean Mina Dobzeu, un alt martir al prigoanei comuniste. Mina Dobzeu a platit si el pretul rezistentei anticomuniste. El a fost condamnat si pentru faptul ca s-a opus incorporarii Basarabiei in Uniunea Sovietica.
Nasul sau de botez a fost Emanuel Vidrascu, fostul sef de cabinet al maresalului Ion Antonescu. La ceremonie au asistat si doi preoti romano-catolici, doi greco-catolici si un pastor protestant.
Evenimentul ii inlatura „orice dubiu, sovaiala, teama, lene, descumpanire”, dupa cum marturisea Nicolae Steinhardt in volumul sau, numit „Primejdia marturisirii”.
A fost purtat prin inchisorile din Gherla si din Aiud, unele dintre cele mai infioratoare temnite comuniste. In anul 1964, el a fost eliberat, ca urmare a gratierii detinutilor politici, gest prin care conducatorii comunisti incercau sa castige bunavointa Occidentului. Nicolae Steinhardt, imediat dupa eliberare, a intrat in schitul Darvari de langa Bucuresti, unde a fost cuminecat prima data.
Nicolae Steinhardt a inceput sa scrie „Jurnalul fericirii”, testamentul sau literar, nascut din experienta suferintei in inchisoare. Manuscrisul i-a fost confiscat de Securitate, insa, dupa interventii repetate, i-a fost restituit. O parte a manuscrisului sau a ajuns la Paris, la sectia romaneasca a Radio Europa Libera, unde a fost radiodifuzat de Monica Lovinescu si de Virgil Ierunca. In Romania, „Jurnalul fericirii” a fost publicat in anul 1991 si a primit premiul criticii literare in anul 1992. Pana atunci, Nicolae Steinhardt a intrat in Manastirea Rohia din Tara Lapusului. Aici, el a devenit calugar in data de 16 august 1980, la o zi dupa ce participase la liturghia de Sfanta Maria Mare.
Acolo, in manastirea situata pe culmea unui deal din tinutul unde odinioara haladuia Pintea Haiducul, el a pus in ordine vasta biblioteca a manastirii, care contine peste 23.000 de volume. In data de 30 martie 1989, inainte sa apuce sa vada sfarsitul comunismului, a murit in spitalul din Baia Mare. Cel care il botezase, colegul sau de celula, parintele Mina Dobzeu, i-a fost alaturi in ultimele zile.
Nicolae Steinhardt este inmormantat intr-un cimitir modest, la marginea unei paduri seculare ce strajuieste Manastirea Rohia.
Marton Aron
A devenit prietenul romanilor in inchisoare
Una dintre cele mai interesante figuri ale rezistentei anticomuniste a fost episcopul romano-catolic Marton Aron, de la Alba Iulia. In perioada interbelica, el a fost in relatii reci cu romanii, pe care ii considera drept cotropitorii Transilvaniei. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, atitudinea sa s-a modificat radical. In biserica romano-catolica „Sfantul Mihail” din Cluj-Napoca, el si-a ridicat glasul impotriva fascismului. El l-a somat pe regentul Ungariei, Miklos Horthy, sa opreasca deportarea evreilor ardeleni la Auschwitz. Celalalt protector al evreilor ardeleni a fost episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. Tocmai pentru ca Miklos Horthy a refuzat deportarea evreilor, el a fost demis de Adolf Hitler si inlocuit cu Ferenc Szallasy, conducatorul partidului nazist al Crucilor cu Sageti. Monseniorul Marton Aron a fost arestat de comunisti. In inchisoare s-a apropiat extrem de mult de romani. Un preot greco-catolic roman, inchis in aceeasi celula cu monseniorul Aron, povestea ca i-a spus acestuia: „Preasfintite, daca scap de aici, ii impusc pe toti comunistii!”. Cu umor, episcopul maghiar i-a raspuns: „Fiule, tu impusca-i, iar eu o sa ma rog pentru tine!”.
ISTORIE
Evreul care a devenit predicator protestant
Dintre protestantii din Romania, cel mai cunoscut oponent al regimului comunist este Richard Wurmbrand. Este vorba de un evreu nascut la Bucuresti si care, in tinerete, a simpatizat cu comunistii. Dupa studii facute la Moscova, el a fost inchis la Doftana de autoritatile romane. Richard Wurmbrand s-a stabilit apoi la Brasov, unde s-a convertit la crestinism, dupa ce a descoperit Biblia. El a devenit pastor luteran pentru germani, si pentru numerosii evrei pe care i-a convertit la crestinism. Pentru ca a criticat deschis regimul comunist, pastorul a fost arestat in anul 1948. El a executat 14 ani de inchisoare, timp in care a fost coleg de suferinta cu Nicolae Steinhardt sau cu parintele greco-catolic Tertulian Langa, unul dintre conducatorii clandestini ai eparhiei din Cluj. In anul 1965, el a fost cumparat de la comunisti, cu suma de 10.000 de dolari, de catre o organizatie crestina norvegiana si, impreuna cu familia, s-a stabilit in Statele Unite ale Americii. Dupa caderea regimului comunist, pastorul luteran a revenit adesea in Romania. Richard Wurmbrand a murit in California, in anul 2001.
AMINTIRI
Pastele in inchisoare
Cei care au trecut prin inchisorile comuniste isi amintesc ca, in perioada Pastelui, lumina Invierii era mai puternica decat opresiunea. Oamenii spun ca, in Noaptea Invierii, in ciuda interdictiilor gardienilor, imnul „Christos a inviat din morti” rasuna din toate celulele inchisorilor din Gherla, Aiud sau Sighet. De asemenea, au fost cazuri in care gardienii au fraternizat cu detinutii. Un preot inchis in beciurile Securitatii din Bistrita a reusit sa celebreze liturghia dupa ce un gardian i-a strecurat cateva boabe de struguri, din care a stors sucul si a obtinut vinul necesar pentru cuminecatura. Painea a pus-o deoparte din ratia sa de detinut.
ASUMARE
„Credinta noastra este viata noastra”
Daca o serie de inalti prelati ortodocsi au acceptat sa colaboreze cu regimul comunist, Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, si-a asumat confruntarea deschisa cu regimul ateu. De altfel, Biserica Greco-Catolica a fost singura interzisa total in timpul prigoanei comuniste. Nici unul dintre ierarhii romani uniti nu a acceptat pactul cu Diavolul.
Cardinalul Iuliu Hossu, primul roman care a primit purpura de print al Bisericii Catolice, le-a spus emisarilor guvernului, care i-au oferit demnitatea de Mitropolit al Moldovei, chiar in locul IPS Irineu, in schimbul renuntarii la catolicism, celebra fraza: „Credinta noastra este viata noastra!”.
Episcopul de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, impreuna cu episcopul vicar Vasile Aftenie din Bucuresti, cu administratorul apostolic al Mitropoliei din Blaj, PS Ioan Suciu, cu arhiepiscopul ad personam Valeriu Traian Frentiu, eparh de Oradea, cu episcopul Ioan Balan al Lugojului si cu episcopul de Maramures, Alexandru Russu, au fost arestati si ucisi in temnitele comuniste. Lor li s-a adaugat, pe lista martirilor, episcopul Tit Liviu Chinezu. El a fost consacrat in clandestinitate, alaturi de Eminenta Sa Alexandru Todea, cel care avea sa devina cel de-al doilea cardinal roman, de arhiepiscopul Ioan Chertes al Clujului, de PS Liviu Hirtea, de PS Ioan Ploscaru si de PS Ioan Dragomir.
In total, au fost 12 episcopi greco-catolici incarcerati. sapte au murit in temnita. Prima victima a fost PS Vasile Aftenie, caruia securistii i-au smuls mainile si picioarele.
Ceilalti episcopi au trecut prin temnita de la Sighetu Marmatiei. Aici, inaltii ierarhi au fost poftiti in celule cu indemnul „Sa bagam bivolii la grajd!”. Cei sapte martiri sunt obiectul unei proces de canonizare aflat pe rolul Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor de la Vatican, la finalul caruia vor fi proclamati sfinti ai Bisericii Catolice.
Istorie Evanghelica 