Școala Doctorală de Istorie din cadrul Facultății de Istorie a Universității din București organizează pe data de 15 mai 2015 Conferința Naţională de Comunicări Știinţifice Provocări istorice: spaţii, idei și interpretări. Evenimentul se adresează studenților-doctoranzi la istorie și științe conexe, din toți anii de studiu și din toate centrele universitare din țară.
Conferinţa are scopul de a asigura un cadru propice dezbaterilor privind provocările întâmpinate pe parcursul cercetării doctorale, indiferent de etapa acesteia. Fie că sunt aspecte legate de alcătuirea bibliografiei, de metodele de lucru selectate, de delimitările cronologice sau de poziţionarea istoriografică, toate acestea constituie preocupări curente ale studenţilor-doctoranzi, ce merită supuse unui exerciţiu dublu: auto-evaluare și evaluare prin schimb de experienţă şi opinii.
Persoanele interesate să participe cu lucrări în cadrul conferinței trebuie să completeze formularul de înscriere (ce poate fi accesat aici) până pe 27 aprilie 2015.
Rezultatele selecției participanților vor fi afișate pe site-ul www.istorie.unibuc.ro și comunicate prin e-mail până pe29 aprilie 2015. Confirmările de participare trebuie transmise organizatorilor până la data de 4 mai 2015.
Nu se percepe taxă de participare. Pentru participanții din țară vor fi asigurate serviciile de cazare pentru noaptea de 15/16 mai 2015.
În cadrul festivităţii de încheiere a evenimentului, toţi participanţii vor primi o diplomă din partea Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti. De asemenea, în urma evaluării de către Comitetul ştiinţific al conferinţei, cele mai bune lucrări vor fi publicate într-un volum apărut sub egida Editurii Universității din București.
La 4 aprilie 1944, o flotă aeriană anglo-americană, s-a ridicat din sudul Italiei, a traversat Dunărea şi a lovit Bucureştiul la ora prinzului. Rezultatul – 2994 morţi şi tot atîţia răniţi. Mii de case au disparut sub suflul exploziilor. Cartierele Gara de Nord, pînă-n Calea Victoriei, Grant, Griviţa, Giuleşti, Triaj, Chitila, au devenit de nerecunoscut, suferind pagube enorme. Morţii au fost îngropaţi într-o margine a Cimitirului Calvin, cu ceremonii amintind de funeralii naţionale, într-o atmosferă de durere şi consternare totală. Bucureştiul făcea cunoştinţă în acea zi cu vitregiile războiului. Pînă tunci, frontul fusese departe, şi locuitorii lui se legănau în iluzia că va fi ocolit de nenorociri. Vor urma şi alte bombardamente, dar acesta a fost cel mai distrugător.
La 4 aprilie 1944, câteva sute de bombardiere americane, plecate din Italia şi care aveau drept ţintă Ploieştiul, au bombardat Capitala, vizând triajul Gării de Nord. Din păcate, numeroşi refugiaţi din nordul Moldovei, ocupată de Armata Roşie, se găseau acolo. Zona Griviţa a fost complet devastată. Mihail Sebastian scria în jurnal, la 8 aprilie: „Ieri după-amiază am fost în cartierul Griviţa. De la Gară la bulevardul Basarab nicio casă – nici una – n-a scăpat neatinsă. Priveliştea e sfâşietoare. Se mai dezgroapă încă morţi, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colţ de stradă trei femei boceau cu ţipete ascuţite, rupându-şi părul, sfâşiindu-şi hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puţin dimineaţa şi peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coşmar. N-am mai fost în stare să trec dincolo de Basarab – şi m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare şi neputinţă.”
Bilanţul oficial? Morţi 2942, răniţi 2126. Aproape 3000 de morţi într-o singură zi, toţi, civili nevinovaţi.
În acea zi de marti, Bucurestiul era scaldat de razele calde ale soarelui primavaratic, dar la hotare bubuiau tunurile: rusii calcau deja pamantul romanesc, dinspre nord-est. Cu tancurile si cu puhoi de pedestrime, se apropiau de Harlau si de Cotnari.
Nimic nu tulbura insa linistea populatiei civile in Capitala, afara de exercitiul de aparare antiaeriana, anuntat din ajun. Conform programului, inainte de pranz au pornit sa vuiasca sirenele. Alarma? As, exercitiu.
Peste o jumatate de ora, aceleasi sirene vesteau incetarea exercitiului, iar peste inca ora au inceput sa sune din nou. Alta alarma? Alta incetare? Desigur, continuarea exercitiului. Eram obisnuiti, aproape in fiecare saptamana se efectuau asemenea „repetitii”. La radio, se transmitea muzica, lumea isi vedea de treaba.
Deodata, din cer a inceput sa rasune un uruit de motoare. Am iesit in strada: la inaltime mare pluteau oranduite in patrat zeci de puncte stralucitoare, care pareau mai curand jucarii, decat o amenintare. Apoi s-au auzit vuiete, iar pamantul a inceput sa se cutremure, cu case cu tot.
Explozii, bubuituri, schije, apoi liniste. Bombardamentul a durat cam un sfert de ora, dupa care lumea a inceput sa prinda curaj, fiecare itindu-se din coltul unde se pitise.
In directia Garii de Nord, o coloana groasa de fum negru intuneca cerul, apoi altele doua, iar mai la stanga o flacara apocaliptica falfaia sinistru.
Peste cateva minute, uruitul de motoare s-a auzit din nou. De randul acesta, era clar ca nu-i gluma si multimea s-a repezit spre adaposturile in care fusese instruita la „exercitii”. Alte explozii, alte bubuituri, schije si alta liniste.
Timp de o ora incheiata, peste 300 de avioane lansasera „covorul de bombe”, care a facut orasul nefunctionabil: alimentarea cu energie a incetat, alimentarea cu apa la fel, liniile telefonice au amutit, iar trotuarele si caldaramurile rascolite de munitie si acoperite cu moloz au devenit aproape impracticabile.
Conform cifrelor oficiale, numarul victimelor umane in aceasta prima zi a bombardamentelor se ridica la 2.942 morti si 2.126 raniti. Printre cei disparuti s-a numarat actorul V. Vasilache (din celebrul cuplu „Stroe si Vasilache”).
Poetul simbolist Ion Minulescu, desi casa sa din Cotroceni nu fusese atinsa de bombe, a suferit un soc in urma caruia a facut ulterior infarct si a decedat pe 11 aprilie.
Scriitorul Mihail Sebastian, venit intr-una din zonele lovite chiar a doua zi dupa bombardament, descria in urmatorii termeni peisajul sinistru pe care i-a fost dat sa-l vada:
„Am fost in cartierul Grivita. De la Gara la Bulevardul Basarab, nici o casa – nici una – n-a scapat neatinsa. Privelistea e sfasietoare. Se mai dezgroapa inca morti, se mai aud inca vaiete de sub daramaturi. La un colt de strada, trei femei boceau cu tipete ascutite, rupandu-si parul, sfasiindu-si hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase putin dimineata si peste toata mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de cosmar. N-am mai fost in stare sa trec dincolo de Basarab – si m-am intors acasa, cu un sentiment de sila, oroare si neputinta”.
Dar bombardamentul din 4 aprilie n-a fost decat un inceput. Raidurile reveneau periodic, scuturand bombele lor peste Capitala, peste Ploiesti, peste toata Valea Prahovei, peste nodurile de cale ferata.
Dupa cum nota ziarul Universul, numai in perioada cuprinsa intre 4 aprilie 1944 si 8 mai 1944, bombardamentele au produs urmatoarele stricaciuni, in afara miilor de victime umane:
13.925 imobile particulare
47 institutii de cultura
18 spitale si laboratoare
14 biserici si cimitire
21 intreprinderi civile
Coșmarul a lovit sistematic tara, pana in august 1944, cand bucurestenii au rasuflat usurati: in sfarsit, nu vor mai veni pe capul lor avioane cu bombe.
Nu bănuiau poate ca vor veni rusi cu tancuri, tot pe capul lor!
Au trecut 71 de ani de la marea tragedie din 4 aprilie 1944, când Bucurestii, capitala României, au fost victima unui masiv bombardament terorist al aviatiei americane. Au fost vizate tinte civile, cu deosebire zona Gării de Nord, dar si partea centrală a orasului. Ele nu aveau o justificare militară, deoarece frontul se afla departe, la peste 300 km, pe linia Iasi-Chisinău, iar luptele încetaseră de la sfârsitul lunii martie. Ostilitătile aveau să se reia abia la 20 august. Tinta principală era însă Gara de Nord, pentru că scopul bombardamentului era împiedicarea transporturilor militare spre frontul din Moldova, unde armata sovietică, aliatul de atunci al americanilor, forta înaintarea spre vest. Potrivit ziarului Timpul din vremea respectivă, vânătorii români si germani, dar si servantii bateriilor antiaeriene au reusit să respingă cu succes valurile de bombardiere americane. Astfel, pe 4 aprilie ar fi fost doborâte 44 de aparate inamice, mai mult de o treime din numărul total cu care americanii au atacat. A doua zi, numărul avioanelor doborâte a fost de 54.
În bombardamentul din 4 aprilie 1944 au murit 2.942 de persoane si au fost rănite alte 2.126. Mortii au fost îngropati într-un cimitir care va purta numele “4 aprilie” si care va fi desfiintat de autoritătile comuniste. În Gara de Nord se aflau câteva sute de moldoveni, evacuati, pentru a nu rămâne sub ocupatia sovietică, de unde urmau să fie repartizati în diferite locatii din Bucuresti, precum si din provincie. Erau mai ales femei, copii si batrâni, într-o stare de totală deprimare si derută. Îsi părăsiseră casa si averea agonisită, iar acum asteptau, flamânzi si obositi, intr-o gară pe care cei mai multi nu o văzuseră niciodată în viata lor. Cand s-a dat alarma, aproape toti au rămas în vagoane, deoarece nu aveau unde se adăposti. Marea majoritate vor pieri arsi de bombe.
O serie de crime inutile… Concluziile desprinse de contemporani sunt unanime: bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logică. A fost măcelarită populatia civilă, lipsită de aparare, au fost distruse importante bunuri materiale. S-a aplicat doctrina generalului Harris, de a distruge căminele si familiile militarilor de pe front, pentru ca acestia să nu mai aibă pentru ce lupta. (…)
Contemporanii au sesizat extrem de bine tactica aplicată de către anglo-americani, dar si cinismul ticălos al acestora.
Maruca Cantacuzino-Enescu nota după câtiva ani in jurnal, citez:
“…în tot cursul acestei perioade sumbre, ascultam la radio cu consternare si revoltă, Vocea Americii, îndemnându-i, de patru ori pe zi, pe români, ca un ordin, să deschidă bratele Armatelor Rosii «eliberatoare» care înaintau, amenintându-ne că altfel, ne vom cufunda, noi si bunurile noastre, într-o mare de sânge. Mai aud si acum vocea lugubră si tonul răstit al speaker-ului ce ne transmitea acest mesaj de dincolo de Ocean. Acelasi speaker, fără îndoială, care, astăzi la Radio International, dojeneste tările ocupate că «se lasă conduse» de «tiranii de la Moscova», asa cum îl numeste Occidentul pe fostul său aliat din est. Ce logică!… Ce legi arbitrare ale celui mai tare, aplicate de cei mari asupra celor mici, asupra victimelor, până la urmă, născute din necesitătile cauzei lor…”
Astăzi s-au împlinit doi ani de la lansarea cărții mele despre istoria baptiștilor în prima perioadă a comunismului românesc.Între timp s-a dovedit faptul că lucrarea are la bază o cercetare serioasă constituindu-se într-un element de referință pe domeniul ei de analiză.
Nu am cunoștință că între timp să fi apărut o altă lucrare complexă privind istoria baptiștilor din perspectiva relației Biserică – Stat în perioada 1948-1965, una care să se bazeze și pe analiza competentă a documentelor de arhivă, nu doar pe mărturii orale.
Lansarea cărții a constituit și prilejul întâlnirii cu Cristi Țepeș care în interviul acordat lui Alin Cristea a vorbit despre momentul aprilie 1977, cunoscut în termeni populari ca cel al difuzării Scrisorii celor 6 evanghelici. Subiectul va fi analizat atât de Dorin Dobrincu, cât și de mine împreună cu Bogdan Emanuel Răduț. Împreună cu istoricul Bogdan Emanuel Răduț am realizat cartea Cultele neoprotestante și drepturile omului. Un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977).
Mai jos aveți materialul redactat în anul 2013 după lansarea cărții:
M-am bucurat de prezența unor profesori, pastori, cercetători, studenți dar și a unora care lucrează în alte domenii de activitate. Le mulțumesc tuturor celor care au participat la acest eveniment.
La sfârșit am făcut și câteva poze printre care și una cu doamna profesoară Ecaterina Lung, alături de domnii profesorii Otniel Bunaciu și Daniel Mariș.
La eveniment au fost prezenți printre alții: Prof. Univ. Dr. Ecaterina Lung – Facultatea de Istorie Universitatea din București, Prof. Univ. Dr. Otniel Ioan Bunaciu – Facultatea de Teologie Baptistă Univesritatea din București, Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș – Institutul Teologic Baptist din București (ITBB), Prof. Univ. Dr. Vasile Talpoș Institutul Teologic Baptist, Pastor Virgil Achihai – Președintele Alianței Evanghelice din România.
Alături de cei menționați mai sus, la acest eveniment au mai participat: Conf. Univ. Dr. Octavian Baban – ITBB, Lect. Univ. Dr. Sorin Bădrăgan – ITBB, Cristi Țepeș – realizator TVR, Criti Pavel – realizator RVE, Ruben Ologeanu – Revista Creștinul Azi, Pastor Trandafir Popovici – ITBB, Biserica Baptistă Golgota București, Lect. Univ. Dr. Cristian Caraman – Institutul Teologic Timotheus București, Pastor Constantin Ghioancă – Biserica Baptistă Adonai București, Cercetător Cosmin Budeancă – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Irina Pandelaș – Palatul Parlamentului, Prof Dragoș Predescu – București, Profesor Daniel Andreșoi – București, FAMILIA SILVEȘAN în variantă extinsă, Radu Iroftei – Biblioteca Centrală Universitară București (BCU), Marius Gliga – ITBB, Simona Nica – ITBB, Cristiana Gherghin (Faur) care mi-a realizat graficul de la p. 108.
Mărturia domnului Dumitru Lungu despre transportul ilegal de Biblii în România comunistă.
Înregistrarea a fost realizată la Biserica Creștină Baptistă Nădejdea din București în data de 25 ianuarie 2015 cu prilejul lansării în Capitală a romanului Ambasadorul scris de Cătălin Dupu.Tema romanului este tocmai aceasta: transportul ilegal de Biblii în România comunistă, anii 80 ai secolului XX.
Având în vedere că mărturia din ianuarie 2015, cât și cea din toamna anului 2013 cu prilejul serbării a 80 de ani de istorie a Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București au în vedere rezistența evanghelicilor în comunism și transportul ilegal de Biblii, cunoscut sub numele de colportaj de material religios am considerat util să le pun împreună.
Mai jos aveți mărturia din 2013.
În mărturia sa, Lungu Dumitru, membru în Biserica Nădejdea, fost secretar al bisericii și persoana care se ocupă de cateheza noilor veniți, vorbește despre câteva aspecte importante din perioada comunistă. primul dintre ele este biserica din case, iar al doilea transportul ilegal de Biblii și literatură religioasă.
Se amintește deasemenea, despre cutremurul din 1977 și grupurile de rugăciune care se întâlneau în casele credincioșilor în perioada comunistă (minutul 4).
În mărturia sa veți regăsi informații despre depozitul de Biblii din casa sa (de la minutul 5) care a fost descoperit ca urmare a arestării lui Constantin Caraman în anul 1984 pe peronul Gării de Nord.
20 iunie 1976 a venit primul transport cu Biblii, material religios scris, dar și audio împreună cu casetofoane.
„Lucrarea a mers până în 1984, concomitent cu Biserica din case, până în 9 noiembrie când din greșeala fratelui Constantin Caraman de la frații penticostali, care tot venea la mine și lua cărți [aceasta a încetat].
Eu i-am spus: „Frate, nu mai veni că dumneata ești urmărit” N-a înțeles!
Joi seara l-a prins pe el cu geanta plină cu Biblii, l-a luat la Securitate, l-a strâns cu ușa și le-a spus: „Depozitul se află în strada Dichesei nr … la fratele Lungu.”
Vineri seara eu am venit de la servici, ei au venit la ora 6 (18). Eu am ajuns la ora 9 (21). Era o lumină colo …. ”
În continuare fratele Lungu relatează percheziția efectuată de Securitate. Menționez și alte detalii care nu sunt prinse în această mărturie. Astfel, materialul religios era atât de bine ascuns încât nu a fost găsit de către cei care percheziționau casa, însă ofițerul care conducea percheziția avea informații că materialul este în locația respectivă, astfel că fratele Lungu a trebuit să se deconspire singur ca să nu trebuiască să mai aducă câinii sau mai rău să dărâme zidurile. După confiscarea materialului religios s-a întocmit procesului verbal din care sunt redate în facsimil două fragmente în carte. Eu l-am văzut integral și pot confirma veridicitatea lui.
Implicarea dânsului în distribuția de material religios în perioada comunistă este redată la paginile 114-117. Nu voi reda acum decât partea de final unde vorbește despre modul în care a fost descoperit depozitul de Biblii și material religios.
pp. 116-117 „Mai târziu am aflat cum au dat de mine.
Fratele Constantin Caraman de la frații penticostali a fost pe la mine , deși l-am avertizat să nu vină fiind o persoană urmărită de tovarăși, și a luat ceva material (cărți, biblii, casetofoane), iar în drum spre Gara de Nord a fost urmărit și arestat [În mărturia de la biserică acesta menționează că interceptarea și arestarea au avut loc pe peronul Gării de Nord] pe data de 8 noiembrie 1984. Sub presiune la interogatoriu a dat adresa mea și astfel a doua seară, vineri (vinerea neagră) 9 noiembrie 1984 Securitatea a ajuns la mine.
Ce a urmat la interogatoriu știe Dumnezeu.
Mai menționez că i-am rugat ca din BIBLII să nu facă hârtie igienică.”
[Ei m-au întrebat de unde știu lucrul acesta, iar eu le-am spus că se cunoaște faptul că din Bibliile trimise de Societatea Biblică Britanică (?) ei au făcut hârtie igienică].
Personal (M.S.) știu că a fost un întreg scandal legat de acest aspect și am văzut chiar și un document din anii 80 unde se vorbea despre această acțiune a autorităților de la București.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc organizează un concurs de manuscrise, pentru toți cercetătorii și universitarii interesați de istoria perioadei 23 august 1944 – 22 decembrie 1989.
Manuscrisele trimise pot fi atât de tip volum de autor/ volum colectiv, cât şi volume de memorii, jurnale, interviuri sau de corespondenţă, pe un subiect conex obiectivelor de cercetare ale IICCMER.
În urma procesului de jurizare, vor fi alese trei manuscrise câştigătoare, care vor fi publicate sub egida IICCMER la una dintre editurile partenere, costurile urmând a fi suportate de către Institut.
Mai multe detalii legate de criteriile de eligibilitate şi dosarul de concurs sunt disponibile în Regulamentul concursului.
Termenul limită de depunere a dosarului este 17.08.2015, iar rezultatele selecţiei vor fi anunţate pe 10.09.2015.
Pentru mai multe detalii, ne puteţi contacta pe adresa alin.muresan@iiccmer.ro sau la telefon +40 21 316 7565 / +40 21 316 7557.
Semnalez și eu la rubrica apariții editoriale lucrarea lui Emanuel Conțac.
Până voi scrie un punct de vedere personal despre această lucrare, postez mai jos textul de pe coperta IV care este un extras din Prefața cărții scrisă de doamna Francisca Băltăceanu
Cartea lui Emanuel Conțac nu oferă doar amănunte biografice despre Dumitru Cornilescu, ci reconstruiește într-un fel o lume: pentru că raza de acțiune a Societății Biblice Britanice acoperea continentele. […] Și, dincolo de disensiunile uneori confesionale, adesea izvorâte doar din ambiții personale, ar trebui să fim mândri că a existat și în România această dragoste pentru Biblie care face să se dorească, să se întreprindă traducerea și răspândirea ei. Și, în acest context, elanul, stăruința, generozitatea, spiritul de jertfă cu care a lucrat Dumitru Cornilescu. Există în scrisori mai multe caracterizări pozitive ale persoanei lui, făcute de diverși oameni cu care a lucrat împreună, mai ales străini. Dar în special merită o reflecție aprofundată întrebarea: care i-au fost omeneștile satisfacții personale în această lucrare perseverentă, îndârjită, în condiții din ce în ce mai grele? Se zbate cu diferite dificultăți tehnice, trebuie să convingă diverși decidenți care nu-l cunosc personal și nici nu posedă limba română suficient ca să-i evalueze lucrarea, întâmpină opoziția unor autorități bisericești sau civile (până la interdicția de a i se colporta cartea la sate!), lipsa de bani, sărăcia tot mai mare, nevoia de a pleca din țară, boala între străini, editarea cărții fără numele celui care a tradus-o… Dar peste toate – un elan, aproape o încrâncenare de a face Biblia să ajungă la oameni, să fie accesibilă (iar dacă comparăm ediția din 1924 cu orice text biblic existent atunci în limba română, înțelegem mai bine entuziasmul celor care apreciau un text „în fine curgător”), de a face ca ea să fie iubită și trăită. […]
Era de multă vreme necesară o mai bună cunoaștere a istoriei acestei Biblii atât de răspândite, care a hrănit și hrănește viața atâtor oameni. Este un dar pentru noi și un fel de răsplată postumă pentru Dumitru Cornilescu faptul că acest studiu a fost realizat de un cercetător tânăr care știe să îmbine în chip rar întâlnit elanul și răbdarea în efortul de a săpa în biblioteci și arhive, acribia filologică, competența în domeniul complex al științelor biblice și un deosebit simț al limbii române, cum este Emanuel Conțac.
Un articol foarte interesant al domnului Vladimir Tismăneanu în care acesta prezintă unele din caracteristicile leninismului, printre care și cea de religie politică, dar vorbește și despre atracția recurentă a acestei ideologii.
Post-comunismul înseamnă o luptă continuă pentru a trece peste “rămășițele leninismului”, iar a vorbi despre nevoia de restaurare a presupuselor valori democratice ale leninismului este pur și simplu expresia ignoranței istorice și cecității morale. Leninismul nu poate fi fundamentul politicii adevărului tocmai pentru că este o doctrină revoluționară neo-machiavelică care relativizează, distorsionează și instrumentalizează în mod fundamental utilitarist și cu dispreț orice noțiune de adevăr obiectiv. Este simptomatic modul în care Slavoj Žižek și admiratorii săi au deturnat conceptul unui politici originate în adevăr de la disidenți precum Aleksandr Soljenițîn și Václav Havel (vezi Sebastian Budgen, Stathis Kouvelakis, Slavoj Žižek (eds.), Lenin Reloaded: Toward a Politics of Truth, Durham and London: Duke University Press, 2007).
Am propus cândva termenul de “ruine leniniste” (Leninist debris), în mod limpede o prelucrare a conceptului iluminant al lui Ken Jowitt de moștenire leninistă, ca o constelație civilizațională, incluzând sentimente puternice, nostalgii…
Miercuri, 11 martie 2015, de la ora 19:00, la Club A va avea loc cea de-a 155-a ediție a „Cafenelei Critice”, prilejuită de apariția recentă a celui de-al doilea volum al culegerii Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Radio Europa Liberă, sub îngrijirea lui Gabriel Andreescu şi a lui Mihnea Berindei (Editura Polirom, Vol. I: 1979-1985, 2010; Vol. II: 1986-1989, 2014), dar și de lansarea traducerii în limba limba italiană a volumului I: L’ultimo decennio comunista. Lettere inviate alla Radio „Europa Libera” (Traduzione in italiano di Mara Chiriţescu, Paolo Bruzzi, Stefano Ferrari, Giovanni Avanzini, Pavesiana, 2014).
Cele două apariții editoriale marchează un bun prilej pentru o discuţie la „Cafeneaua critică” despre etapa finală a istoriei noastre comuniste şi despre postul american de radio Europa Liberă, despre rolul său major în epocă.
Invitații acestei ediții sunt Gabriel Andreescu (profesor de ştiinţe politice, fost dizident în ultimul deceniu comunist şi coeditor al respectivei ediţii), Mara Chiriţescu (profesoară şi traducătoare de literatură italiană, coordonatoare a Editurii Pavesiana), Iosif Klein-Medeşan, Cristian Teodorescu şi William Totok (redactori şi colaboratori ai Europei Libere), Bogdan Murgescu (istoric).
În zilele de 12 și 13 martie 2015, Arhiva Televiziunii Române organizează la sediul TVR ( Calea Dorobanților, nr. 191) conferința internațională Unlocking Broadcast Archives from Eastern Europe, care aduce laolaltă cercetători specializați în istoria instituțiilor media din estul Europei, reprezentanți ai arhivelor audiovizuale din această regiune, membri ai Federației Internaționale a Arhivelor de Televiziune și producători media interesați de (re)utilizarea conținutului arhivistic audiovizual.
Scopul dezbaterii este de a iniția discuții despre strategiile de îmbunătățire a accesului la arhivele de televiziune și a înregistrărilor din regiunea est-europeană. Accesul la aceste arhive este abordat nu doar din perspectiva digitalizării și diseminării online, ci și în calitate de fenomen cultural în care îmbogățirea și contextualizarea materilelor audio-video sunt esențiale.
Participarea la conferință este gratuită, pe baza înregistrării online.
Mai multe informații despre modalitatea de înregistrare și programul conferinței se găsesc aici.
La 6 martie 2015 se împlinesc 70 de ani de la instalarea guvernului condus de dr. Petru Groza, primul guvern din istoria României cu majoritatea formată din membri ai PCR.
Instalarea Guvernului condus de dr. Petru Groza, la 6 martie 1945
Foto: (c) Arhiva AGERPRES
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, profitând de prezența Armatei Roșii, Uniunea Sovietică și-a impus dominația în estul Europei, inclusiv în România.
După instalarea, la 6 decembrie 1944, a guvernului condus de generalul Nicolae Rădescu, în București și în țară au fost organizate, de către comuniști, demonstrații de protest împotriva generalului. Agitațiile au culminat cu manifestația din 24 februarie 1945, care s-a soldat cu victime.
În aceste condiții, la București a sosit adjunctul ministrului de Externe sovietic, Andrei Ianuarevici Vîșinski. Acesta a cerut regelui Mihai I demiterea generalului Rădescu și formarea unui guvern al Frontului Național Democrat.
La refuzul regelui, în București au fost concentrate unități sovietice de blindate, a fost dezarmat batalionul de gardă al Marelui Stat Major, a fost interzisă legătura cu armatele române de pe front, radioul și presa au trecut sub control sovietic.
În urma acestor măsuri, la 1 martie 1945, generalul Rădescu a demisionat. În fruntea noului guvern a fost desemnat prințul Barbu Știrbey, dar nici acest guvern nu l-a mulțumit pe Vîșinski, amenințându-l pe rege că dacă nu-l numește pe Petru Groza prim-ministru, România urma să fie lichidată ca stat independent.
După noi presiuni, regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) a cedat, și, la 6 martie 1945, i-a încredințat lui Petru Groza formarea noului guvern, primul guvern din istoria României format în mare majoritate din membri ai PCR. În guvern au mai intrat reprezentanți ai Frontului Plugarilor, PNȚ — aripa Anton Alexandrescu, PNL — aripa Gheorghe Tătărescu și PSD.
Cabinetul condus de dr. Petru Groza este considerat a fi primul guvern cu majoritate comunistă aflat în fruntea țării și cel care a deschis calea comunizării României.
Impunerea, de către Uniunea Sovietică, a acestui guvern a provocat o stare conflictuală între suveran și executiv. În 1946 și 1947, PCR a devenit principala forță politică din România. Programul său politic prevedea abolirea monarhiei și instaurarea unui regim republican în România. Acest lucru s-a întâmplat la 30 decembrie 1947, când președintele Consiliului de Miniștri, dr. Petru Groza, i-a prezentat regelui actul de abdicare, care fusese deja redactat.
Izolarea era completă, în condițiile în care oricum Bucureștii și restul țării erau sub ocupația trupelor sovietice: telefoanele fuseseră deconectate, Palatul Elisabeta era înconjurat de trupele diviziei ”Tudor Vladimirescu”. În aceste circumstanțe, Mihai I a semnat, în numele său și al urmașilor săi, documentul abdicării de la prerogativele regale.
Instalarea Guvernului condus de Petru Groza (ctr.-stg.), la 6 martie 1945. Foto: (c) Arhiva AGERPRES
A fost convocată imediat o ședință fulger a Consiliului de Miniștri la care a participat și președintele Camerei Deputaților, Mihail Sadoveanu. Petru Groza a prezentat actul de abdicare și s-a emis o proclamație în care se consemna ”hotărârea de instaurare în România a unei forme republicane de guvernământ”.
În aceeași zi, într-o ședință extraordinară, Adunarea Deputaților a proclamat Republica Populară Română.
Regele Mihai I a părăsit teritoriul României la 3 ianuarie 1948, începând un lung exil.
AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; redactori Arhiva Foto: Elena Bălan, Mihaela Tufega; editor: Anca Pandea)
În zilele de 12 și 13 martie 2015, Arhiva Televiziunii Române organizează la sediul TVR ( Calea Dorobanților, nr. 191) conferința internațională Unlocking Broadcast Archives from Eastern Europe, care aduce laolaltă cercetători specializați în istoria instituțiilor media din estul Europei, reprezentanți ai arhivelor audiovizuale din această regiune, membri ai Federației Internaționale a Arhivelor de Televiziune și producători media interesați de (re)utilizarea conținutului arhivistic audiovizual.
Istorie Evanghelica 