Dănuț Mănăstireanu – Moștenirea comunismului
Marxismul, baza ideologică a comunismului, încearcă să răstoarne Evanghelia creștină. El prezintă o versiune specifică a antropologiei (studiul experienței umane), a soteriologiei (doctrina mântuirii) și a escatologiei (studiul sfârșitului) și pretinde că oferă salvare pentru o lume în criză. În timp, această viziune utopică s-a transformat într-o realitate distopică și a făcut peste o sută de milioane de victime.
Când comunismul s-a prăbușit ca sistem politic, poporul eliberat s-a așteptat ca lucrurile să se schimbe peste noapte, la fel cum s-a întâmplat cu evreii după ce au părăsit Egiptul (Exodul 16:1-3). Dar curând și-au dat seama că, deși ei ieșiseră din comunism, comunismul nu ieșise încă din ei. Zidul Berlinului a căzut în vara anului 1989, dar un zid a rămas în continuare în mințile și inimile oamenilor. Moștenirea continuă a comunismului este prezentă sub diverse forme în societățile și bisericile din Europa Centrală și de Est.
Cotește articolul integral pe https://danutm.wordpress.com/2023/03/01/mostenirea-comunismului/#like-35063
În acest articol Dănuț prezintă în prima parte caracteristicile marxismului ca bază ideologică a comunismului, idei prelucrate și de Lenin, de unde marxism-leninismul, iar în partea a doua impactul acestor idei asupra bisericilor creștine din Europa Centrală și de Est. De remarcat că, precum Zidul Berlinului construit în august 1961 și prăbușit în noiembrie 1989, zid care a devenit simbolul divizării Europei, tot așa un zid imaginar a rămas în mințile și inimile oamenilor din această parte a lumii arătând că deși comunismul se prăbușise, ideile sale erau și sunt încă prezente sub diverse forme și astăzi.
Interviu cu pastorul Pavel Nicolescu (2007), unul dintre liderii ALRC
Interviu cu pastorul Pavel realizat în anul 2007 de Ioan Panican pentru Forumul Civic Creștin
Pavel Nicolescu este unul dintre liderii ALRC (ComiteComitetul Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (pe scurt, ALRC).
În cadrul acestui interviu Pavel Nicolescu, pe care am avut onoarea să-l întâlnesc și personal, vorbește despre perioada comunistă și relația Bisericii cu Statul.
Deși în unele aspecte văd lucrurile puțin diferit aspectele prezentate aici, în fapt ideile pentru că nu prezintă date istorice, sunt interesante și valoroase pentru modul în care este abordată problema.
Despre „separația dintre Biserică și stat consacrată în Europa în ultimii 250 de ani”

Reiau mai jos un material publicat în Marginaliaetc. pe 8 mai 2020. Întrucât platforma nu mai există, m-am gândit să-l repostez aici, spre folosul …
Despre „separația dintre Biserică și stat consacrată în Europa în ultimii 250 de ani”
O incursiune succintă în istoria modului de reacționare a statului francez față de Biserică, deci relația Biserică – Stat în spațiul francez, de la Revoluția franceză (1789) până în contemporaneitate.
1982-2022: 40 de ani de la eliberarea din închisoare a fraților Silviu Cioată, Mircea Cioată, Nelu Toader, Petre Furnea și Constantin Georgescu
Acum 40 de ani, prin Decretul Prezidenţial 200/27 iulie 1982, au fost eliberaţi din închisoare fraţii Silviu Cioată (1931-1997), Mircea Cioată (n.1933), Nelu Toader (1940-2012), Petre Furnea (n.1933) şi Constantin Georgescu (n.1939). Fraţii au stat în arest timp de nouă luni, primele trei luni la Securitate şi următoarele şase luni la Penitenciarul din Caragiale, jud. Dâmboviţa, fiind condamnaţi pentru transportul ilegal de Biblii, în ceea ce Securitatea a numit lotul “Canal 81” Acuzaţi de „complicitate la contrabandă” şi „difuzarea fără autorizaţie a unor imprimate grafice şi fonice” au fost condamnaţi prin sentinţa nr. 368/6 martie 1982 astfel: Constantin Georgescu şase ani închisoare, Petru Furnea cu Ioan Holzmann şi Silviu Cioată la cinci ani şi şase luni, Horst Feder, Mircea Cioată şi Ioan Toader la cinci ani şi trei luni.
Text și imagine Bogdan Emanuel Răduț preluate prim intermediul paginii de Facebook a fratelui Virgil Achihai
https://www.facebook.com/100002428963291/posts/5291759574248289/?d=n

În completarea celor de mai sus scrise de istoricul Bogdan Emanuel Răduț, Eugenia Rosian a menționat următoarele:
Interesant. Decretul este semnat pe 27 iulie, ei au fost eliberati pe 30 iulie cu exceptia fratelui Costel Georgescu, care a fost eliberat o zi mai tarziu, pe 31iulie. A fost luat la un interogatoriu sever, chiar in ultima zi, cand de fapt figura drept eliberat.
Liviu Giorgescu, fiul lui Costel Georgescu, aduce clarificări suplimentare:
Tatal meu a fost strigat in dimineata zilei de 30 cu ëliberatul Georgescu” A fost scos din celula, imbracat in civil, a luat toate hainele (era imbracat gros de iarna, cu cizme) si a fost dus la penitenciarul Rahova, lasat im masina la soare mai bine de o ora, apoi incarcerat din nou, imbracat in zeghe, hainele civile aruncate in fundul depozitului. Despre eliberare nimic. A fost dus in celula, acolo l-a intalnit pe Nicu Litoiu, pusese o bomba artizanala la primaria din Ploiesti, dar se pocaise stand in celula cu Klaus Wagner. El i-a fost sprijin tatalui meu in acea noapte, l-a incurajat. Nimeni nu mai spunea ceva de eliberare. A doua zi dimineata a fost elberat. Ancheta a fost din data de 20 iunie pentru el si Klaus, cand au fost transferati la securitatea de pe Rahovei. Generalul care l-a anchetat pe tatal meu ii spunea ca se vor intalni in acea vara la plaja la mare, lucru pe care tatal meu nu il putea crede. Cu generalul nu ne-am intalnit, dar in luna august eram la mare impreuna cu o buna parte din cei care au fost închiși.
Post Scriptum
Din câte știu istoricul Gheorghe Modoran studia documentele referitoare la operațiunea „Canal 81”. Nu știu dacă a și publicat ceva referitor la acest subiect. De asemenea, de acest subiect era interesat și istoricul Bogdan Emanuel Răduț, autorul textului de mai sus, cel care în prezent scrie o teză de doctorat pe istoria Creștinilor după Evanghelie din România.
Întâlnire cu Iosif Țon p I + p II – Centrul Creștin Caleb
Partea I este cea în care Iosif Țon și Elisabeta Țon vorbesc despre viața lor.
Elementul de noutate este mărturia Elisabetei Țon
Partea a II reprezintă sesiunea de întrebări și răspunsuri
Dela0.ro – Apostolii dezastrului: ce se întâmplă cu o societate care naufragiază în zel și soluții de purificare
Secolul XX a fost nu numai unul al totalitarismelor, ci și unul al extremelor. Totalitarismul în sine are ceva mistic, iar regimurile politice de factura totalitară sunt și religii politice. Regimul legionar din România nu a ieșit din acest tipar dat fiind elementele de misticism amestecate cu cele ale creștinismului ortodox fapt care duce la acțiuni de „purificare” a națiunii române de elementele străine atât din punct de vedere etnic, cât și religios. Minoritățile religioase, precum confesiunile evanghelice a and la rândul lor de suferit.
Textul de mai jos este parte dintr un un text publicat de Redacția Dela0.ro în data de 27 noiembrie 20212 care își propune o trecere în revistă succintă a caracteristicilor regimului legionar și a unor hotărâri legislative din perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941.
.

Foto: Revista Bunavestire
Între septembrie 1940 și februarie 1941, România a traversat 153 de zile de stat național-legionar.
A fost o perioadă marcată de sute de asasinate politice, zeci de legi îndreptate împotriva minoritarilor și o mistică fascistă care dorea purificarea prin violență și zel religios. Urcarea la rang de sfânt a lui Corneliu Zelea Codreanu era dezideratul simbolic al epocii politice.
Regimul legionar nu ar fi fost posibil fără Mișcarea de la care își trăgea numele – dar nu ar fi fost posibil nici fără generalul Ion Antonescu (omul care avea să preia puterea totală în stat după februarie 1941 și să ducă România până la capăt pe drumul dezastruos al alianței cu Germania nazistă).

Fondatorii Legiunii Arhanghelului Mihail: Corneliu Zelea Codreanu (centru) alături de Ionel Moța, Tudose Popescu, Ilie Gârneață, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici. | Foto: Revista Bunavestire
O culme a crimelor comise sub statul național-legionar s-a atins la finalul lui noiembrie 1940, când în decurs de nici 24 de ore mai multe comandouri legionare au lichidat un întreg lot de prizonieri politici la Jilava, dar și pe istoricul Nicolae Iorga (la Strejnicu, în Prahova) sau pe economistul Virgil Madgearu (la Snagov).
Generalul Antonescu, Conducătorul statului, și Horia Sima, Comandantul Mișcării Legionare, aveau o imagine inocentă de sine. Credeau despre ei că se jertfesc total pentru patrie, se considerau hotărâți și stăpâni pe sine, cu onoarea nepătată și credința nezdruncinată.
Aparițiile lor în cămăși verzi, la diferitele evenimente publice organizate în timpul statului național-legionar, erau menite să-i portretizeze mesianic, ca pe niște oameni-scut împotriva plutocrației iudeo-masonice. Ei erau ultima nădejde, în miezul unei vâltori istorice pe care România – avea să se dovedească – nu a știut să o traverseze altfel decât prin fascism, Holocaust și fervoare.
E o caracteristică a regimurilor dictatoriale să lucreze cu sloganuri și idealuri înalte chiar în timp ce comit crime monstruoase. Statul național-legionar nu a făcut excepție acum 81 de ani: cât timp legionarii ucideau după bunul plac (cu justificarea că repară crimele comise împotriva lor în timpul dictaturii instaurate de Regele Carol al II-lea), cuvintele oficiale ale statului reprezentat de generalul Antonescu promiteau o dreaptă judecare a răspunderilor, o întemeiere pe curățenie sufletească și – nu în ultimul rând – respect pentru ființa omenească. (…)
Citește textul integral pe
„Când ultimul rege este spânzurat cu intestinele ultimului preot” – despre Revoluția franceză și radicalismele ei

Căutarea fericirii este una dintre dorințele vechi ale omului, dar și unul dintre conceptele Iluminismului, curent filosofic și de gândire care s-a manifestat în Europa, și nu numai, pe parcursul secolelor XVII și XVIII.
În acest context, ca urmare a evenimentelor revoluționare au rezultat și schimbări pozitive. După 1789 nu numai Franța, ci și Europa au fost schimbate la nivel instituțional, administrativ, social, cât și al paradigmei de gândire. Francezii au devenit din supuși cetățeni, iar drepturile și libertățile omului au fost exprimate în documente precum Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului din august 1789.
Revoluția franceză (1789-1799), copilul Iluminismului, nu a fost doar „lapte și miere” cum s-ar putea crede, ci a avut și un caracter antireligios și anticreștin. Acest fapt a dus la persecuția mai multor creștini, iar unii dintre ei, inclusiv preoți, au plătit cu viața pentru credința lor.
„Când ultimul rege este spânzurat cu intestinele ultimului preot, rasa umană poate spera la fericire”.
La Bouche de Fer, ziar revoluționar, 11 iulie 1791.
Îndemnul meu este acela să veghem ca astfel de lucruri să nu se mai repete, dar nu avem certitudinea că vom și reuși, însă nici nu putem sta pasivi.
Ziua Reformei – 31 octombrie 2021
Ziua Reformei se sărbătorește pe data de 31 Octombrie a fiecărui an în amintirea Reformei religioase inițiată de Martin Luther în anul 1517.

31 octombrie – Ziua Reformei
La 31 octombrie 1517 Martin Luther, călugăr augustinian și profesor de teologie la Universitate din Wittenberg, Germania, afișează pe ușa catedralei catolice din Wittenberg 95 de teze. Aceste 95 de teze erau 95 de puncte prin care mediul academic erau invitat la dezbatere teologică ele nereprezentând atunci un indemn la revoltă și separare. Dovadă în acest sens fiind faptul că tezele au fost scrise în limba latină și nu în germană. Acțiunea lui Martin Luther este considerată momentul declanșator a ceea ce noi numim astăzi Reforma protestantă. Deși inițial, așa cum am menționat deja, intenția lui nu era aceea de a ieși din Biserica Catolică, ci de a reforma anumite practici, precum vânzarea de indulgențe, s-a ajuns la o separare și apariția celei de-a treia ramuri a religiei creștine, protestantismul. Evident că implicațiile sunt mult mai profunde, dar scopul este acela de a menționa importanta acestei zile.
Doctrina protestantă are la bază cinci principii fundamentale denumite cele 5 sola:
1. Sola Scriptura = numai Scriptura
2. Solus Christus = numai Cristos/ Hristos
3. Sola gratia = numai harul
4. Sola fidae = numai credința
5. Soli Deo gloria = numai lui Dumnezeu slavă sau toată gloria lui Dumnezeu.
Iată o prezentare a acestui eveniment:
31 octombrie este sărbătoare națională în Slovenia (de vreme ce Reforma a contribuit profund la dezvoltarea ei culturală, deși slovenii sunt în principal romano-catolici) și în următoarele state germane: Brandenburg, Macklenburg-Pomerania Inferioară, Saxonia, Saxonia-Anhalt și Thuringia. Din 2008, este și sărbătoare națională în Chile.
În 31 Octombrie 1517, Martin Luther a afișat o propunere pe ușa bisericii în Wittenberg, Germania pentru a dezbate doctrina și practica indulgențelor. Această propunere este numită frecvent ca Cele 95 de Teze, pe care el le-a înfipt pe ușile bisericii castelului. Acest gest însă nu a fost un act de sfidare sau provocare cum se crede uneori. De vreme ce biserica din castel era expusă traficului principal din Wittenberg, ușa bisericii funcționa ca și afișier public și, în consecință, era locul pentru afișat anunțuri importante. De asemenea, Tezele erau scrise în Latină, limba folosită de biserică, și nu în limba națională. Chiar și așa, evenimentul a stîrnit controversă între Luther și cei de partea Papei în privința multor practici și doctrine. Cînd Luther și susținătorii lui au fost excomunicați în 1520, s-a format Lutheranismul. Aceasta avea să deschidă ulterior calea către formarea tradițiilor Reformate și Anabaptiste.
În cadrul Bisericii Lutherane, Ziua Reformei este considerată o sărbătoare mai neînsemnată, iar denumirea oficială este Festivalul Reformei. Pînă în secolul XX, cele mai multe biserici Lutherane sărbătoreau Ziua Reformei în 31 Octombrie, indiferent de ziua săptămînii în care se întîmpla să fie. Astăzi, cele mai multe biserici Lutherane au modificat data festivalului, astfel încît să fie în Duminica (numită Duminica Reformei) în sau înainte de 31 Octombrie și au mutat Ziua Tuturor Sfinților în Duminica din sau după 1 Noiembrie.
Culoarea liturgică a zilei este roșul, care reprezintă pe Duhul Sfînt și pe martirii Bisericii Creștine. Imnul lui Luther, Cetate tare-i Dumnezeu este cîntat în mod tradițional în această zi. În mod obișnuit, lutheranii stau în picioare în timpul imnului, în memoria folosirii imnului în războaiele religioase ale secolului al XVI-lea. De asemenea, este tradiție ca în unele școli Lutherane, copiii sa aibă scenete cu Ziua Reformei sau spectacole în care să joace scene din viața lui Martin Luther. Faptul că Ziua Reformei coincide cu Halloween ar putea să nu fie pură coincidență. Halloween, fiind ajunul Zilei Tuturor Sfinților, ar fi putut fi o zi excelentă pentru Luther ca să-și afișeze cele 95 de Teze împotriva indulgențelor, de vreme ce biserica din castel avea să fie deschisă în Ziua Tuturor Sfinților tocmai pentru ca oamenii să vadă o mare colecție de moaște. Vederea acestor moaște ar fi promis o micșorare a timpului petrecut în en purgatoriu similar cu cel al cumpărarii unei indulgențe. Luther a fost perspicace în alegerea zilei de 31 Octombrie pentru afișarea Tezelor sale.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Reformei
În timp ce Luther era preocupat de modul în care Dumnezeu îl mântuie pe om se confruntă cu problema vânzării indulgențelor, „concept datând încă din secolul al XII-lea, când creștinii bogați au fost scutiți de penitențe pentru păcatele lor dacă acceptau să contribuie cu bani la Cruciade. (…)
Luther era pornit împotriva practicilor unui om pe nume Johann Tetzel, care avea responsabilitatea de a vinde cât mai multe indulgențe în numele prințului Albert de Brandenburg. Prințul, chiar dacă avea doar 23 de ani, a fost episcop de Magdeburg, episcop de Halberstadt și arhiepiscop de Mainz, toate acestea în același timp – o situație neobișnuită, pentru care a trebuit să plătească însemnate sume papei. A convenit cu papa ca o parte din veniturile provenite din vânzarea indulgențelor lui Tetzel să fie considerate “taxele episcopale” ale lui Albert.
Întreaga situaţie ţinea în mod clar de corupţie, de aceea Luther a hotărât că este timpul pentru o dezbatere academică în primul rând pe marginea întrebării dacă este înțelept să se vândă indulgențe. “Voi face o gaură în toba lui”, a spus el când a auzit de Tetzel și a alcătuit o listă de 95 de teze în care ataca indulgențele, teze pe care spera să le discute și cu alți academicieni. De Ziua Tuturor Sufletelor, în 1517, Luther a țintuit lista pe ușa bisericii castelului din Wittenberg care era folosită și ca un fel de avizier al comunității.”
Jonathan Hill, Istoria gândirii creştine, Editura Casa Cărţii, Oradea, 2007, pp. 187-188.
Menționez cu acest prilej și o lucrare apărută în perioada comunistă care își menține actualitatea este Renașterea și Reforma scrisă de Andrei Oțetea.
Pentru cei interesați de subiect menționez că până în anul 2021 au apărut lucrări generale sau particulare pe acest subiect, iar Editura Casa Cărții din Oradea are meritul de a fi tradus materiale valoroase pe acest subiect:
Roland H. Bainton, Luther – omul și reformatorul : o biografie, Editura Casa Cărții, Oradea
Tim Dowley, Atlas istoric al Reformei, Editura Casa Cărții, Oradea
Timothy George, Teologia reformatorilor, Editura Casa Cărții, Oradea
Erwin Lutzer, Reforma și întoarcerea la Evanghelie. Un model pentru Biserica de azi, Editura Casa Cărții, Oradea

Evenimentul zilei – Persecutarea creștinilor. Document din arhivele serviciilor. Istoria secretă
Articolul “Persecutarea creștinilor. Document din arhivele serviciilor. Istoria secretă” se referă la următoarele cazuri concrete:
1. Pastorul Richard Wurmbrand, numit ”fugarul” de ofițer este una dintre figurile emblematice ale luptei anticomuniste. Convins, în tinerețe, de doctrina comunistă, el o abandonează repede și devine pastor.
Pe 29 februarie 1948 este arestat. La un moment stă în celulă cu Lucrețiu Pătrășcanu.
” După paisprezece ani de detenție (executați între 1948–1956 și, respectiv,1959–1964) este eliberat, iar în 1965 părăsește țara împreună cu familia, fiind răscumpărat de o organizație creștină norvegiană, cu 10.000$.
2. Alecu Iacob, violinist la Filarmonica din Sibiu și autor al multor imnuri care încă se cântă în bisericile penticostale, a stat un an în închisoare, fiind condamnat, în 1971, la 8 ani de detenție, sub acuzația de ”propaganda împotriva orânduirii socialiste”.
3. Către, Bisericile creștine din toată lumea (Iunie 1972)
Apelul“ a fost semnat de un grup de nouă credincioși evanghelici (neoprotestanți) și a fost trimis în străinătate (Marea Britanie) astfel că documentul și semnatarii acestuia au ajuns în atenția Securității.
Documentul semnalează lipsa de libertăți religioase, prigoana și persecuțiile la care au fost supuși credincioșii din unele părți ale țării, menționându-se județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Brașov, Bacău, Gorj, Galați și partea de nord a Moldovei. Se arată că au fost închise lăcașurile cultelor baptist, creștin după evanghelie și penticostali, au fost arestați și condamnați: compozitorul de muzică religioasă Iacob Alecu din Sibiu, pastorii Caraman Constantin, Răscol Victor, Mihai Cornel, Răscol Emanoil, frații Tarnavskietc. (…)
În material se arată, de asemenea, că autoritățile române ar fi dispus dărâmarea unor lăcașuri de cult în orașele Dej și Lugoj și ar fi concediat diferiți predicatori, declanșându-se „o vastă campanie de reprimare a religiei și activităților de cult“.
“Apelul“ a fost difuzat congregațiilor religioase din Marea Britanie fiind semnat de un grup de nouă cetățeni din România, în numele „Comitetului de ajutorare a celor persecutați și de informare a opiniei publice mondiale“.
https://evz.ro/persecutarea-crestinilor-document-din-arhivele-serviciilor-istoria-secreta.html











