Arhive categorie: Postcomunism

România Liberă „Raportul stat-biserică în Constituție. Cum stau lucrurile în Europa”


de SIDONIA BOGDAN

Constitutia României (mediafax.ro - 21 iunie 2013)În viitoarea Constituţie, parlamentarii din comisia de revizuire au decis să fie recunoscut „rolul istoric, în constituirea şi modernizarea statului român” al Bisericii Ortodoxe şi al Casei Regale. Ce spun, însă, specialiştii în drept constituţional, în condiţiile în care raportul dintre stat-biserică a generat discuţii aprinse şi în alte ţări europene?

Comisia pentru modificarea Constituţiei a introdus, acum două zile, un amendament care prevede recunoaşterea rolului istoric al Bisericii Ortodoxe Române şi al Casei Regale în modernizarea statului român. Formularea amendamentului este următoarea: „Art.1.- (1) România recunoaşte rolul istoric, în constituirea şi modernizarea statului român, al Bisericii Ortodoxe şi al celorlalte culte religioase, al Casei Regale şi al minorităţilor naţionale”.

Prof. dr. Bogdan Murgescu, prof. dr. Simina Tănăsescu, prof. Ioan Stanomir şi prof. dr. Radu Carp au analizat, pentru România liberă,  formularea acestui amendament şi dacă este oportun ca acesta să fie introdus în Constituţie.

Istoricul Bogdan Murgescu susţine că formularea este de natură să genereze frustrări şi comparaţii nepotrivite. „Ar fi bine ca Parlamentul să aibă înţelepciunea să nu-şi însuşească această propunere. Desigur, se cuvine să apreciem spiritul incluziv al formulării propuse, care a încercat să nu lase pe nimeni nemenţionat. Totuşi, chiar şi o asemenea formulare generoasă este de natură să genereze frustrări şi comparaţii nepotrivite. Nu mă voi referi la controversele istoricilor cu privire la rolul Casei Regale, mult mai substanţiale decât transpare în discursul public, ci mai ales la problema minorităţilor şi cultelor religioase. Este extrem de pozitiv faptul că se recunoaşte rolul minorităţilor naţionale, dar ne putem întreba dacă populaţia majoritară nu a contribuit şi ea la „constituirea şi modernizarea statului român”. Pe de altă parte, este bine că sunt recunoscute cultele religioase, dar aceasta înseamnă implicit că se neagă contribuţia ateilor sau a liber-cugetătorilor”, explică Murgescu. Istoricul consideră că deosebirea făcută între Biserica Ortodoxă şi celelalte culte generează „frustrarea” lesne de înteles a Bisericii Greco-Catolice, care are argumente consistente pentru a nu se mulţumi cu menţiunea la „şi alţii”.

Biserica Greco-Catolică a făcut publică o scrisoare în care îşi exprima nemulţumirea că statul român nu i-a recunoscut meritele istorice de neconstestat în formarea statului, alături de Biserica Ortodoxă.

„Nu cred însă că o enumerare politic corectă a tuturor cultelor legal recunoscute ar fi o soluţie care să ne scutească de exacerbarea orgoliilor personale şi instituţionale. Pentru a ne păstra în spiritul valorilor religioase, ar trebui mai multă smerenie în slujirea comunităţii, iar din partea politicienilor mai multă reţinere în includerea în Constituţie a unor prevederi care au potenţialul mai mult de a divide decât de a uni pe cetăţeni în jurul unor valori comun asumate”, conchide Murgescu.

Simina Tănăsescu: „Relaţia dintre stat şi religie poate exista şi fără a fi nominalizată în Constituţie”

Profesorul de drept constituţional, Simina Tănăsescu, susţine că în unele state, tradiţiile în materie de religie ori culte pot fi foarte puternice fără ca acest lucru să fie reflectat în Constituţie, în vreme ce în alte state, deşi legea fundamentală conţine prevederi explicite, la nivelul societăţii practica este destul de diferită. „De exemplu, în Turcia, stat formal laic încă din 1928, dar cu o puternică dominantă a religiei islamice la nivel societal, Preambulul Constituţiei face vorbire despre « sentimentele religioase sacre », dar numai pentru a spune că ele nu trebuie să interfereze nicicum cu politica şi treburile statului. În schimb, în România a trecut aproape neobservată revizuirea din mai 2012 a Constituţiei Norvegiei prin care religia luterană a fost declasată de la nivel de «religie de stat » la rang de «religie a poporului » , aşa cum este cazul şi în Danemarca. Cu toate acestea, în practică, statul norvegian susţine în continuare biserica luterană, iar guvernul o finanţează – la fel, de altfel, ca şi pe alte culte religioase – , deşi declasarea sus-menţionată a avut drept consecinţă faptul că numirea clericilor revine de acum înainte bisericii şi nu statului ca înainte”, explică Simina Tănăsescu.

Profesorul consideră că dreptul comparat ne oferă o paletă destul de largă de referiri la creştinism în constituţiile altor state europene, dar ar fi dificil să ajungem la o concluzie doar prin examinarea dispoziţiilor constituţionale, fără a încerca şi o plasare a lor în contextul istoric, social, antropologic ori politic ce le este propriu.

Mai mult, introducerea unei menţionări explicite a Bisericii Ortodoxe riscă să inducă impresia unui dezechilibru în atitudinea de echidistanţă pe care trebuie să o aibă statul faţă de culte.

„Nu cred să poată fi negat rolul istoric jucat de religie în constituirea statului român aşa cum nu cred să poată fi negat rolul istoric jucat de religie în constituirea majorităţii statelor europene. Personal aş avea unele semne de întrebare în ce priveşte contribuţia cultelor la modernizarea statului, fără a le nega însă rolul în transformarea societăţii. Cred însă că trebuie făcută o clara distincţie între doleanţele – şi capacitatea de lobby eficient – a diferitelor tipuri de structuri societale şi impactul lor real asupra evoluţiei statale. Aşa cum este acum formulat acest amendament, el sugerează mai degrabă o oarecare incapacitate de luare a unei decizii tranşante de către factorii politici: o simplă recunoaştere a unui presupus fapt istoric nu are valoare normativă şi, din acest punct de vedere, nu e  prea clară utilitatea şi finalitatea practică a unei astfel de declaraţii; amalgamarea a două fenomene distincte – constituirea şi modernizarea statului român – şi tratarea lor într-o viziune triumfalistă indică o viziune uşor reducţionistă asupra conceptelor istorice; punerea pe picior de egalitate a cultelor, Casei Regale şi minorităţilor naţionale pare să trădeze o oarecare intenţie de împăcare şi a caprei şi a verzei în dulcele stil de compromis bizantin”, a conchis prof. dr. Simina Tănăsescu.

Care este diferenţa dintre preambul şi articol

Totuşi, dacă aruncăm o privire peste constituţiile ţărilor europene, vom putea observa că referirile la creştinism sunt multe, numai că acestea sunt făcute în preambulul legii fundamentale, nu într-un amendament. „Preambulul unei constituţii este un fel de contract între stat şi cetăţeni, iar pe baza lui se realizează clauzele, adică articolele constituţiei. Preambulul transmite nişte valori, iar în cadrul lui ar fi fost oportună o referire la creştinism”, a declarat prof. dr. Radu Carp. De aceeaşi părere este şi profesorul Ioan Stanomir. „Nu acestea ar trebui să fie temele unei revizuiri de constituţie. Eu nu sunt de acord cu genul acesta de amendament. Pe ce temei pui o biserică deasupra alteia? Preambulul curpinde elementele simbolice şi valorile unei constituţii, referirea la creştinism acolo şi-ar fi avut locul”, consideră Stanomir.

Deşi adoptată în 1991 în urma unei schimbări brutale de regim politic, legea fundamentala română nu a fost însoţită de un preambul. „În măsura în care actualul proces de revizuire constituţională îşi propune să schimbe din temelii sistemul instituţional şi politic din România,  recurgerea la un preambul poate fi justificată. În masura în care revizuirea constitutională nu doreşte decât să facă unele ajustări ale textului, redactarea unui preambul nu se justifică decât dacă fraze şi expresii de mai mică anvergură normativă ar fi scoase din textul legii fundamentale şi ar fi trecute în preambul. Un astfel de demers porneşte de la premisa ca preambulul nu are şi nu ar putea avea vreodată valoare normativă”, explică Tănăsescu.

Cum e la alţii: „Noi-naţiunea poloneză..”

Un exemplu de conservatorism european este Constituţia Poloniei, adoptată în anul 1997. În preambulul său prevede: „Noi-naţiunea poloneză- toţi cetăţenii care cred în Dumnezeu ca izvor al adevărului, dreptăţii, bunătăţii şi frumuseţii, dar şi cei care nu sunt credincioşi, dar respectă aceste valori universale..”. Un alt exemplu îl mai putem găsi în Constituţia Ungariei, adoptată în anul 2011, care a stârnit însă numeroase critici la nivel european. Aceasta prevede în preambul : „Noi, membrii Adunării Naţionale, care credem că făuritorul istoriei este Sfântul Dumnezeu”. În constituţiile ţărilor în care cultul ortodox este majoritar, cum ar fi Grecia, Bulgaria şi Rusia, nu există referiri la Biserica Ortodoxă. Constituţia Greciei din anul 1975 prevedea în preambul „religia de stat în Grecia este religia ortodoxă..Capul bisericii este Iisus Hristos”, dar la următoarea revizuire, acest articol a fost eliminat.

Un caz particular îl reprezintă Marea Britanie. Acolo, există o religie de stat consacrată prin acte de natură constituţională.  Monarhul este capul bisericii anglicane şi nu se poate converti la altă religie şi nici căsători cu o persoană de religie catolică, însă această stare de lucruri are explicaţii de natură istorică. De altfel, încercarea iniţiată în 2011 de a moderniza regulile de succesiune la tron, între altele şi prin eliminarea condiţionării accederii la tron de o anumită confesiune, au creat probleme de natură constituţională în fostele colonii. „Curtea Supremă din Canada judecă zilele acestea o plângere a mai multor profesori de drept constiţutional care au afirmat că actul constituţional britanic nu poate fi făcut opozabil pur şi simplu cetăţenilor canadieni, deşi regina Marii Britanii este şi şeful de stat al Canadei, pentru motive ce ţin de suveranitatea statului canadian şi de existenta unei autentice Constituţii canadiene distinctă de cea a Marii Britanii”, a explicat Simina Tănăsescu.

În ultimele decenii, a existat o dispută aprinsă la nivel european, pe tema relaţiei dintre stat şi biserică,  între conservatori şi susţinătorii secularismului. În perioada dezbaterilor privitoare la Constituţia Europeană, conservatorii au propus ca în preambul să fie introdusă o referire la „rădăcinile creştine ale Europei”. Doleanţa lor a fost refuzată, iar într-un final s-a ajuns la o formulă de compromis. În preambului Constituţiei, se face o referire timidă la valorile religioase care au fost „ancorate” în viaţa societăţii. „Inspirându-se din moştenirea culturală, religioasă şi umanistă a Europei, ale căror valori, prezente şi astăzi în patrimoniul său, au ancorat în viaţa societăţii rolul central al omului şi drepturile sale inviolabile şi inalienabile, precum şi respectarea dreptului..”, se arată în Constituţia Europei.

La fel s-a întâmplat şi în anul 2000, în timpul elaborării Cărţii drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, când a fost evitată o referinţă precisă la creştinism. „Conştientă de patrimoniul său spiritual şi moral, Uniunea este întemeiată pe valorile indivizibile şi universale ale demnităţii umane, libertăţii, egalităţii şi solidarităţii; aceasta se întemeiază pe principiile democraţiei şi statului de drept. Uniunea situează persoana în centrul acţiunii sale, instituind cetăţenia Uniunii şi creând un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie”, scrie în documentul Uniunii Europene.

 http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/dezbateri/raportul-stat-biserica-in-constitutie-cum-stau-lucrurile-in-europa-305380.html#top_articol

În final două comentarii care exprimă puncte de vedere extreme privind rolul religiei în făurirea națiunii române, cu referire specifică în al doilea caz la rolul, considerat nefast al BOR.

3. religia crestina! 19:36 | 20 Iunie
dorinteodor
 Cred ca va fi suficient sa se recunoasca rolul crestinismului in general fara denominari. iar daca si acum cineva va protesta sa fie ignorati!
2. Deranjau cu ceva rădăcinile creştine ale Europei ? 19:29 | 20 Iunie
da , Luminate !
 Sigur ca deranjau intr-o lume care nu recunoaste decit valorile FINANCIARE . E greu sa intelegem ce eforturi supraomenesti fac anumite forte pentru ca valorile crestine sa fie ECLIPSATE de valorile mercantile ? Singurul zeu admis trebuie sa fie BANUL – pentru asta se zbat toate guvernele lumii .
1. „Rolul BOR 18:48 | 20 Iunie
vasile
în constituirea şi modernizarea statului român” ?…Stiu istorie domnii „constitutionali” ? BOR i-a vandut cat a putut pe romanii pe care i-au condus prin calugari greci si rusi. Pana la Cuza 25 % din suprafata Moldovei si a Tarii Romanesti era ‘inchinata” Locurilor sfinte si Atosului…..Daca nu era Cuza Ardealul se unea cu Grecia in 1918 ! Iar in 1918 Biserica ortodoxa romana din Transilvania a afurisit armatele romane care trecusera Carpatii ! Asta da „rol istoric în constituirea şi modernizarea statului român”.

Discursul președintelui PNTCD, Corneliu Coposu la congresul Partidului Conservator din Marea Britanie (11 octb. 1990)


Delegația română condusă de Corneliu Coposu, președintele PNTCD, este primită de Margaret Thatcher la congresul Partidului Conservator din Marea Britanie în 11 octombrie 1990.

Din delegație mai fac parte: Doina Cornea, Mihai Gheorghiu, lider al ligii studenților și Paul Negruț, pastorul bisericii creștine baptista Emanuel din Oradea, cel care l-a și tradus pe Corneliu Coposu.

Discursul lui Corneliu Coposu, în care amintește de impunerea comunismului cu ajutorul Armatei Roșii, de persecuțiile îndurate pe parcursul acelor ani, precum și de momentul decembrie 1989 când România și-a recăpătat libertatea a fost primit cu aplauze. Corneliu Coposu a menționat că „noi am fost distruși de Armata Roșie și am renăscut în decembrie 1989.” În cadrul discursului său acesta a menționat istoria de 140 de ani a PNȚ, lupta partidului împotriva comunismului și mai nou (anii 90) lupta din opoziție (referire la opoziția politică) împotriva neocomunismului și a socialismului. De asemenea, Corneliu Coposu evocă  în discursul său Partidul Conservator despre care menționează că este speranța României și speranța Europei și personalitatea liderului Partidului Conservator, Margaret Thatcher afirmând că acesta este „prima personalitate a continentului de la care România și țările din Est așteaptă salvarea spre o nouă democrație.”

De remarcat modul în care a fost primită deligația României, cu referire în special la Doina Cornea și Corneliu Coposu, precum și menționarea situației țării noastre în anii 90.

Dacă din conducerea României ar fi făcut parte Corneliu Coposu, Ioan Rațiu și alții asemenea lor cred că alta ar fi fost  astăzi situația economică și politică a României.

Informație preluată prin intermediul http://sldsjd.wordpress.com

Documentar: Un secol pentru România


Românii nu au motive să se rușineze de istoria lor.

Adrian Cioroianu

Acesta e mesajul-cheie al documentarului “Un secol pentru România”

http://adevarul.ro

„Drumul pe care România l-a parcurs în ultima sută de ani, până când a devenit parte integrantă a Europei, n-a fost nici simplu și nici ușor. România a avut mereu priorități  uneori ele au fost expresia dorinței cetățenilor, alteori – cum vom vedea – au fost impuse din afară, uneori și cu forța”, spune Adrian Cioroianu, Decanul Facultății de Istorie a Universității București.

Scenariul este semnat de istoricul Adrian Cioroianu, cel care ne invită să descoperim împreună drumul pe care l-a parcurs România în ultimul secol.

Pe parcursul a 50 de minute, istoricul Adrian Cioroianu ne călăuzește în parcurgerea ultimilor 100 de ani de istorie a României, drum marcat prin 10 priorități naționale ale secolului, printre care succesiunea de evenimente premergătoare formării României Mari, tensiunile politice de la mijlocul secolului XX, desfășurarea celui de-al doilea Război Mondial, consolidarea comunismului, precum şi contextul international care a influențat situația României.

http://www.youtube.com

În cadrul unui interviu pentru Ziarul Adevărul, istoricul Adrian Cioroianu vorbește despre ideea acestui documentar, modul său de realizare și accentuează ideea că români nu au o istorie superioară altor popoare.

Cum s-a născut acest documentar?
Adrian Cioroianu: Din colaborarea constantă cu televiziunea publică. Iar anul trecut am decis să facem ceva mai aparte pentru a marca sărbătoarea naţională. Ceea ce a ieşit ne-a depăşit aşteptările, semn că românul iubeşte istoria chiar dacă nu răsfoieşte constant cărţi de specialitate. O asemenea informaţie, profesionist realizată de echipa din televiziunea publică cu care am colaborat, se bucură aşadar de un public numeros şi demn de luat în seamă.

Cât aţi lucrat la scenariul documentarului?
Adrian Cioroianu:
 Trebuie spus că nu am avut prea mult timp la dispoziţie. La mijlocul lunii octombrie am început să conturez scenariul documentarului, adică cele zece priorităţi care au stat, în opinia mea,  în faţa românilor în ultimul secol. Puteam să aleg 15 sau poate 20 de direcţii principale, dar mi s-a părut că diluez mesajul transmis dacă aleg varianta mai stufoasă. Apoi, la începutul lui noiembrie au început filmările efective.

De ce aţi ales doar cadre interioare?
Adrian Cioroianu: 
Iniţial se planificaseră filmări şi în exterior. Le-am eliminat doar după ce colegii din TVR au decis că e mult mai bine să alegem exclusiv cadre interioare. Aşa se face că, cu excepţia imaginilor de arhivă, unele nemaicunoscute până azi cum ar fi o paradă regală din 10 mai 1925, scenele în care parcurg firul documentarului au fost turnate fie la Academia România sau la noua Bibliotecă Naţională, fie în platourile TVR sau la Biblioteca Centrală Universitară. De remarcat că în toate aceste instituţii publice, cu excepţia TVR, nu am filmat decât sâmbetele şi duminicile, pentru a nu deranja prin filmările noastre programul de lectură. Iar o zi de muncă la documentar, deşi de weekend,a inclus de la şapte la zece sau chiar mai multe ore de filmare.

Avem noi, românii, o istorie mai specială decât a altora?
Adrian Cioroianu:
 Nici pomeneală! Trebuie s-o cunoaştem însă, ca s-o acceptăm. Şi în nicun caz nu are de ce să ne fie ruşine cu ea! În ultimii 100 de ani au existat perioade mult mai grele decât cea pe care o traversăm astăzi cu toţii şi lumea noastră nu s-a sfârşit atunci. Ea continuă. Desigur, popor latin şi levantin deopotrivă, am preferat să consumăm excesiv de multă energie în polemicile interne, uitând să ne mai uităm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ne plângem şi în prezent de acest lucru! Una peste alta, acest film ne arată drumul pe care România l-a parcurs după războaiele balcanice, adică în preajma declanşării primei conflagraţii mondiale, în tentativa sa de a deveni pe deplin parte a Europei. Nimic n-a fost uşor, mai ales atunci când anumite lucruri, cum ar fi stalinizarea, ne-a fost impus cu forţa, din exterior.

Vreţi să mai remarcaţi ceva anume?
Adrian Cioroianu:
 Da, muzica celor de la “K1” şi melodia lor, “Pentru România”, pe care am folosit-o în documentar şi care te ţine permanent în priză.

http://adevarul.ro

Scrisoare deschisă către conducerea Bibliotecii Academiei Române


Semnalez aici un demers al lui Emanuel Conțac, un cercetător tânăr care și-a tocit coatele și în Biblioteca Academiei, instituție, care în loc să încurajeze cercetarea și valorificarea materialelor de care dispune are mai degrabă o atitudine de descurajare a cercetării și a punerii în circulația științifică a valorilor culturale. Consider că demersul lui Emanuel Conțac este binevenit și de dorit să nu rămână singular.

Avatarul lui VaisamarVaisamar

Pățaniile mele la Biblioteca Academiei Române sunt fără număr, fără număr. (Detalii AICI despre paradisul de la BAR.)

Acum că aproape am isprăvit cercetarea la Biblioteca Universității din Cambridge, trag linie și socotesc.

Și decid că trebuie neapărat să-i scriu dlui director al BAR. Ceea ce am și făcut în dimineața asta.

O copie a scrisorii a fost trimisă și șefului serviciului „Manuscrise / Carte rară”.

Nu mă iluzionez că o picătură ar putea trece prin stâncă. Ar fi nevoie de multe picături (chinezești) pentru a schimba mentalitățile dinozauriene de la Biblioteca Academiei Române. Nu știu alții cum sunt, dar eu aleg să-mi fac datoria.

Mai jos textul scrisorii.

***

Acad. Florin Filip
Director General,
Biblioteca Academiei Române
Calea Victoriei, 125,
Sector 1, 010071,
Bucureşti

Stimate Domnule Director Florin Filip,

Dat fiind că în trecut m-am lovit în numeroase rânduri de tarifele excesive (de fapt, aberante) aplicate de Biblioteca…

Vezi articolul original 327 de cuvinte mai mult

Recomandări editoriale (2) – David Preistland, Steagul roșu. O istorie a comunismului


După ce am terminat Beratlan Kiner, Viata misionarului Mihaly Kornya, am început (mai citisem câteva pagini înainte) o nouă carte care abordează un subiect puțin diferit, respectiv istoria comunismului. Este vorba despre David Preistland, Steagul Rosu, scoasă la Editura Litera in 2012. Din ceea ce am citit până acum pot menționa faptul că este o carte care abordează comunismul din punct de vedere teoretic, abordare care pleacă de la Revoluția Franceză cu referiri la antichitatea greacă și ajunge până în perioada contemporană, respectiv anii 2000. O recomand tuturor celor interesați de istoria comunismului, de originile acestuia precum și de istoria contemporană a României. Spun istoria contemporană a României deoarece citind această carte am înțeles mai clar care era originea conceptului de om nou, cultură nouă precum și care erau scopurile acestor transformări. Originile acestor concepte se regăsesc în Revoluția Franceză și implementarea lor urmărea atașamentul oamenilor față de noile valori și înlăturarea ritualurilor religioase (creștine). Referindu-ma in continuare tot la relihie doresc să menționez că prin înlăturarea unor manifestări și ritualuri ale religiei creștine, au fost puse în loc noi sărbători care conduc către faptul că noul sistem politic – atât cel francez cât și cel comunist- are caracteristicile unei religii politice. Revolutionarii francezi si ulterior comunistii au inlaturat obiceiuri si simboluri religioase crestine pentru a le inlocui cu simbolurile si sarbatorile lor.

Iată o prezentare a cărții care se regăsește pe coperta 4:

La 23 de ani de la prăbușirea Zidului Berlinului, David Priestland, profesor de istorie la Oxford, ne ofera cea mai ampla si mai completa trecere in revista a comunismului, de la originile in timpul Revolutiei Franceze pana la dominația din secolul XX. Nu lipseste nici un personaj si nici un eveniment important, de la Marx, Lenin, Stalin, Mao, Kim Ir Sen la Che Guevara, Fidel Castro, Tito, Ceausescu si Gorbaciov. Autorul nu merge insa pe carari batute, ci reuseste sa descopere amanunte inedite in biografii sau evenimente care au influentat deciziile acestor oameni. Caracterul lui Stalin, de exemplu, este descris perfect de petrecerile pe care le organiza la dacea lui de langa Moscova, unde oaspetii – ei insisi conducatori de teama carora tremurau milioane de oameni – erau umiliti si batjocoriți.

Cu toate ca este o carte de istorie, Steagul rosu este neasteptat de actuala. Dincolo de insiruirea cronologica a faptelor, autorul identifica tipare, relatii cauza–efect si mecanisme care te fac, dupa ce citesti cartea, sa ramai pe ganduri ori de cate ori te uiti la un buletin de stiri sau deschizi un ziar. Nu poti sa nu te intrebi in ce masura comentatorii crizei financiare actuale cunosc avertismentele privind pericolul imprumutarii la bancile occidentale, lansate de… Stalin, in urma cu mai bine de o jumatate de secol, cand a refuzat Planul Marshall.

Ne-am obisnuit sa vorbim despre prabusirea comunismului ca despre o disparitie, iar David Priestland ne aminteste ca lucrurile nu stau deloc asa. Comunismul s-a prabusit practic doar in URSS si in partea europeana a blocului sovietic, dar supravietuieste in forma radicala in Coreea de Nord, si-a gasit stabilitatea in Cuba, iar in China a descoperit o neasteptata reteta de succes. In actuala perioada de incertitudine economica, in care este tot mai evident ca nici capitalismul liberal nu ofera soluțiile dorite, nu trebuie sa uitam ca necunoașterea istoriei ne condamna la repetarea ei.

http://www.elefant.ro/carti/istorie/studii-istorice/steagul-rosu-172441.html

Vladimir Tismăneanu a scris despre această carte o mini recenzie sub titlul Iluzia comunistă și efectele ei:

„Comparabila cu contributiile remarcabile ale unor Archie Brown si Robert Service, cartea este o exegeza critica monumentala a comunismului ca religie seculara, ca utopie transpusa, cu un imens preț uman, in realitatile sistemelor de tip bolsevic (sunt cutremuratoare paginile despre experiențele comunismului in Asia, inca prea putin explorate). (…)”

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/02/22/iluzia-comunista-si-efectele-ei/

Cei interesați o pot comanda la prețul de 38 RON de pe http://www.elefant.ro. Dacă găsiți în altă parte mai ieftin îmi puteți semnala acest lucru în comentarii.

România lui Neagu Djuvara


România lui Neagu Djuvara (part1/4)

*

România lui Neagu Djuvara (part2/4)

*

România lui Neagu Djuvara (part3/4)

*

România lui Neagu Djuvara (part4/4)

*

Încrederea românilor în Biserică, posibile explicaţii


Mircea Kivu (sociloog) pentru Adevărul

Cam de când se fac sondaje de opinie în România, Biserica este instituţia care se bucură de cea mai mare încredere. Românii par a fi, cel puţin după standardele occidentale, un popor extrem de religios. O atestă şi faptul că proporţiile înregistrate la ultimul recensământ publicat în dreptul categoriilor „fără religie” şi „atei” însumează, în România, cea mai mică valoare din Uniunea Europeană (0,1%). Cu alte cuvinte, nu greşim mult dacă afirmăm că „toţi românii sunt religioşi”. În Parlamentul României se jură cu mâna pe Biblie, icoanele sunt omniprezente în şcolile de stat.

Dacă însă priveşti bulucelile şi înghiontelile deloc creştineşti de la fiecare expunere de moaşte sau distribuire de apă sfinţită („daţi numai câte una, să se ajungă la toată lumea!”), apar unele semne de întrebare. Întrebaţi de reporterii insistenţi, oamenii spun că se roagă pentru sănătatea lor şi a copiilor, pentru o viaţă mai bună, să-şi păstreze/recapete slujba/iubitul şi alte asemenea împliniri, mai mult sau mai puţin nobile.

În general, participantul la asemenea manifestări aşteaptă ca, în schimbul unei anevoioase prestaţii, să primească un ce beneficiu. Uite, Doamne, eu postesc, stau la rând, tremur de frig, îmi julesc genunchii; Tu, în schimb, alină durerile provocate fiului meu de boala căreia medicii nu-i dau de leac, convinge patronul să‑mi mărească leafa, găseşte un bărbat bun pentru fiica mea. E un fel de troc cu divinitatea, asemănător în esenţă mai degrabă cu jertfele aduse de vânătorii amazonieni înainte de a pleca la vânătoare. Întreaga poveste e redusă la o simplă relaţie funcţională (acţionez – se produce efectul dorit). Aş spune deci că aserţiunea corectă nu e că românii sunt religioşi, ci mai degrabă mistici.

O altă ipoteză care ar putea explica plasarea bisericii în topul instituţiilor care se bucură de încredere, urmată de obicei de armată, ar putea porni de la tipul de organizaţie reprezentată. Biserica, ca şi armata, sunt organizaţii cu ierarhii stricte, impuse de la vârf către bază, în care ordinul este executat fără şovăire („nu cerceta…”). Dacă coroborăm aceste elemente cu tipul de conducător preferat (şi votat) de regulă în România, despotul luminat, avansăm către ideea că, din păcate, conaţionalii noştri manifestă, chiar dacă nu o declară direct, o periculoasă apetenţă către totalitarism.

Conference of the Society of Romanian Studies, July 2-4 2012: „Europeanization and Globalization: Romanians in Their Region and the World”


Pentru mai multe detalii accesați http://cosmin-budeanca.blogspot.ro/

A apărut volumul Sfârșitul regimurilor comuniste: cauze desfășurare, consecințe


După două decenii de la căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est, deschiderea arhivelor şi libertatea de utilizare a unor surse alternative de documentare oferă specialiştilor în domeniul istoriei recente posibilitatea de a reconstitui evenimente petrecute în perioada totalitară şi de a elabora analize complexe. Cauzele, desfăşurarea şi consecinţele prăbuşirii regimurilor comuniste, atât în România cât şi în plan internaţional, sunt câteva din temele importante ale istoriei recente, destul de puţin cunoscute, şi care pot oferi chei de înţelegere a realităţilor prezente. Astfel, cele studii 27 de studii din acest volum reprezintă o contribuţie la cunoaşterea realităţilor istoriei recente din România şi din alte state care au cunoscut regimuri comuniste.

Volumul conţine lucrări prezentate la ediţia a IV-a a Simpozionului internaţional care a avut loc la Făgăraş-Sâmbăta de Sus în perioada 25-27 Iunie 2009 şi a apărut cu sprijinul Fundaţiilor Konrad Adenauer şi Aspera.

Pentru cei interesaţi redau mai jos cuprinsul volumului:

CUPRINS

Cuvânt înainte

SFÂRŞITUL REGIMULUI COMUNIST ÎN ROMÂNIA. CAUZE, DESFĂŞURARE ŞI CONSECINŢE

Doina Jela
De ce s-a prăbuşit regimul comunist şi cum s-ar fi putut oare să nu se întâmple acest lucru?
Mircea Stănescu
Relaţiile româno-sovietice de la Masa rotundă poloneză până la căderea comunismului în Europa de Est
Floarea Dobre, Luminiţa Banu
Reflectarea în documentele Securităţii a impactului programului de sistematizare a mediului rural (1989)
Ilie Gherheş, Mihaela-Cristina Tusluc
Petrova Maramureşului, 16 ianuarie 1989. Un moment de rezistenţă împotriva sistematizării ceauşiste
Florian BANU
Noiembrie 1989 – plecarea din România a Nadiei Comăneci – ultima lovitură de imagine dată regimului Ceauşescu
Elena Gherman, Liviu Ţăranu
Câteva consideraţii pe marginea evoluţiei economiei româneşti în ultimul deceniu comunist
Raluca Nicoleta Spiridon
Viaţa cotidiană şi starea de spirit a populaţiei premergătoare imploziei sistemului comunist din România în decembrie 1989 – Aspecte din dosarele Securităţii
Mihaela Toader
Exilul românesc şi Revoluţia din decembrie ’89
Cristina Roman
Prăbuşirea regimului comunist şi începuturile democratizării societăţii româneşti (1989-1992)
Cosmin Budeancă
„Între două patrii”. Percepţia românilor asupra etnicilor germani emigraţi din România

ISTORIA COMUNISMULUI ÎN POSTCOMUNISM

Alexandra Bogdanovici
Deportarea sârbilor în Bărăgan
Vladimir Lj. Cvetković
Tratativele privind rezolvarea incidentelor de graniţă din Timişoara în 1953 şi impresiile delegaţiei iugoslave cu privire la realitatea românească
Liliana Corobca
Desfiinţarea cenzurii comuniste româneşti (D.G.P.T.) în anul 1977

*
Marius Silveşan
Relaţia dintre Biserică şi Stat în România comunistă. Studiu de caz: Alegeri la comunitățile baptiste în 1975

*

Denisa Florentina Bodeanu
Informatorii din Cultul Baptist între 1979-1989

*
Jánosi Csongor
Cariera unui ofiţer de Securitate. Ungváry József în documentele de arhivă şi în memoria colectivă
Antonovici Valeriu
Munca patriotică în Republica Socialistă România – Dacă-i ordin, cu plăcere!
Gabriel Catalan
Reflectarea evenimentelor din decembrie 1989 din România în manualele şcolare de istorie
Dragoş Carciga
Comunismul şi Muzeologia. O cercetare critică

COMUNISM ŞI POSTCOMUNISM PE PLAN INTERNAŢIONAL

Larisa Turea
Consideraţii privind meandrele memoriei culturale şi colective (cu referire la schimbările de mentalitate induse de înfometarea populaţiei din R.S.S. Moldovenească în 1946-1947)
Ion Xenofontov
Mişcarea naţională din R.S.S. Moldovenească în istoriografie: premise, evoluţie, consecinţe
Lidia Prisac
Problema naţională în R.S.S. Moldovenească în contextul restructurării gorbacioviste
Eduard Boboc
Colapsul sistemului totalitar sovietic şi dezintegrarea U.R.S.S.
Mihai Croitor, Sanda Borşa
Deng Xiaoping şi limitele reformismului chinez
Boštjan Kolarič
Căderea regimurilor comuniste în Iugoslavia şi consecinţele asupra Sloveniei
Maria Dermendzhieva
Darzhavna Sigurnost (Securitatea bulgară din perioada comunistă) şi noile servicii de securitate naţională

http://cosmin-budeanca.blogspot.com/

După cum se remarcă și din parcurgerea cuprinsului, în cadrul acestui volum se regăsesc și două studii privitoare la evanghelicii din România în perioada comunistă.

Primul studiu este al Denisei Florentina Bodeanu (căsătorită Budeancă), cercetătoare la CNSAS care abordează o problemă spinoasă în societatea românească dar și în mediul evanghelic, cea a colaborării personalului de cult cu Securitatea ca instituție de poliție politică.

Cel de-al doilea studiu realizat de mine se bazează pe documente identificate în Arhiva Departamentului Cultelor (Arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte) și tratează alegerile de la comunitatea baptistă Oradea ce au avut loc în anul 1975, precum și cazul Liviu Olah.

Perceptia românilor asupra comunismului


Cel de-al patrulea sondaj de opinie privind percepţia românilor asupra comunismului, realizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi Centrul de Sondare a Opiniei Publice în noiembrie-decembrie 2011, a avut următoarele teme principale:

revoluţia din decembrie 1989,

consecinţele instaurării regimului comunist asupra minorităţilor etnice şi religioase,

restituirea proprietăţilor confiscate,

informarea prin intermediul posturilor de radio străine înainte de decembrie 1989,

influenţa trecutului comunist asupra societăţii de astăzi.

Rezultatele sondajului sunt disponibile la dreasa de mai jos:

http://www.crimelecomunismului.ro/pdf/ro/sondaj/interpretare_sondaj.pdf