Napoleon I își exprimă asentimentul anexării de către Rusia a Moldovei și Țării Românești
Napoleon I (sursa Wikipedia)
În contextul războiului ruso-turc din 1806-1812, la finalul căruia prin Pacea de la București (1812) Rusia a anexat Basarabia (teritoriul dintre Prut și Nistru), teritoriul Țărilor Române a fost obiectul unor negocieri între țarul Rusiei Alexandru I și împăratul Franței Napoleon I (Napoleon Bonaparte). Dorința Rusiei era aceea de a anexa în întregime Țara Românească și Moldova și stabilirea graniței cu Imperiul Otoman pe Dunăre. Transilvania nu era luată în discuție deoarece aceasta se afla de la sfârșitul secolului XVII sub controlul austriecilor. În contrapartidă față de acordul Franței, Alexandru I „promitea ca trupele ruse să țină în șah Austria, spre a o împiedica să atace Franța sau să se alieze cu Anglia”. Observăm aici o politică europeană care nu ținea cont de principiul naționalităților și nici de originea noastră latină, ca și a Franței de-altfel, ci de una proprie intereselor Marilor Puteri.
Mai mult decât atât „la deschiderea lucrărilor Corpului Electiv din 3 dec 1809, Napoleon își exprima asentimentul anexării de către Rusia a Finlandei, Moldovei, Țării Românești si a unei părți din Galitia”.
Visul Rusiei de a ocupa în întregime și chiar a anexa teritoriul Țării Românești și Moldovei nu s-a putut concretiza datorită campaniei lui Napoleon din Rusia (1812). Astfel, așa cum am menționat mai sus, aceasta s-a mulțumit cu anexarea Basarabiei, care nu era puțin lucru fiindcă îi asigura acesteia accesul la Dunăre și îi lărgea accesul pe care îl avea deja la Marea Neagră.
Această alianță temporară dintre Rusia și Franța mă duce cu gândul la o altă alianță temporară, cea dintre Rusia comunistă din timpul lui Stalin și Germania nazistă din timpul lui Hitler. Interesant că și în acest al doilea caz unul din aspectele negocierilor dintre cele două puteri l-a constituit teritoriul românesc.
Astăzi, 14 Iulie 2019, când Franța își serbează ziua națională (14 Iulie 1789), consider ca este necesar sa cunoastem si aceste evenimente. Ele reprezintă realitatea și subtem nevoiți să le acceptăm fie că ne plac sau nu. Totidată, trebuie menționat aici si faptul că am beneficiat de sprijinul Franței în câteva momente importante din istoria modernă a țării noastre:
1859 – realizarea unirii sub Alexandru Ioan Cuza,
1866 – venirea principelui străin (Carol I),
1916/1917 – rolul misiunii militare franceze în reorganizarea armatei române și
1918/1919 – recunoașterea unirii din 1918.
Partajează asta:
Zece sfaturi pentru a-ți salva copiii | onisimbotezatu
Copiii sunt o moștenire, spunea înțeleptul Solomon în Psalmul 127. Dacă primești ca moștenire o mașină, iar zece ani nu îi schimbi niciun filtru sau cauciuc, oare va merge perfect? Același lucru cu o casă, ogor, orice moștenire, inclusiv copiii- care sunt moștenire eternă. Avem exemple atât pozitive cât și negative în cauză. Tu cum…
— Read on onisimbotezatu.wordpress.com/2019/07/10/zece-sfaturi-pentru-a-ti-salva-copiii/
Partajează asta:
Care este Ziua Independenței României : 9 sau 10 mai 1877?
Ziua Independenței României este una care suscită încă dezbateri la trei decade de la căderea comunismului.
Profesorul Adrian Cioroianu demitizează o găselniță rostogolită ieri, 9 mai 2019, prin presă, la 30 de ani de la căderea comunismului, conform căreia data de 9 mai este Ziua Independenței României. Este adevărat că declarația de independență a fost citită în Parlamentul României de către Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe, pe data de 9 mai 1877, dar independența a fost proclamată în mod solemn pe data de 10 mai 1877 de către conducătorul statului, domnitorul Carol I (rege din 1881).
Prin urmare, Ziua Independenței României este 10 mai 1877 și nu 9 mai 1877.
Putem să facem un exercițiu de imaginație: Ministrul de externe citește în Parlament o declarație, poate să fie chiar și una de război, dar asta nu înseamnă ca acea declarație intră în vigoare, își face efectul de la momentul respectiv nefiind promulgată de președintele țării. Cel care are aceste prerogative prin Constituție. La fel s-a întâmplat și în anul 1877.
Inducerea ideii că Ziua Inependenței este 9 mai și nu 10 mai au facut-o comuniștii cu scopul de a-l scoate din memoria publică pe regele Mihai și prin extensie a realiza o separare între independența României și monarhie.
Astfel, 10 mai are o dublă semnificație:
1. Ziua monarhiei
2. Ziua Independenței
Nihil Sine Deo
Partajează asta:
Religii seculare – conferință cu Mihail Neamțu la Facultatea de Teologie Baptistă (15.04.2019)
Luni, 15 aprilie 2019, la Facultatea de Teologie Baptistă din București, strada Berzei 29, Mihail Neamțu, intelectual creștin ortodox de dreapta, scriitor, politolog, va conferenția despre religiile seculare. Moderatorul întâlnirii va fi Conf. Univ. Dr. Emil Bartoș, pastor baptist și cadru didactic al Facultății de Teologie Baptistă, Universitatea din București. Conform anunțului de pe afiș, evenimentul va începe la ora 14.
Sursa: Facebook Emil Bartoș
După o scurtă cercetare, dat fiind faptul că nu-mi era cunoscută expresia religii seculare, am înțeles că avem cel puțin două categorii de religii seculare. Pe de o parte religiile seculare clasice în care intră și comunismul, considerat ca fiind și o religie politică, iar pe de altă parte noile religii seculare.
Astfel, conform istoricului român al religiilor, Mircea Eliade, „o bună parte a lumii moderne, ajunsă la o anumită „maturitate”, uită de Dumnezeu. Ateii și indiferenții religioși fac posibilă o nouă „moarte a lui Dumnezeu” și chiar o uitare a „morții lui Dumnezeu. […] O lume fără Dumnezeu este o lume dominată de religii seculare.” Nicu Gavriluță, Noile religii seculare – corectitudinea politică, tehnologiile viitorului și trans umanismul, pp. 10-11
Dintre noile religiile seculare, profesorul universitar Nicu Gavriluță menționează: corectitudinea politică, noile tehnologii și transumanismul.
Partajează asta:
Rolul lui J. H. Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947 – carte în curs de apariție
Sunt bucuros să anunț faptul că după o muncă susținută, desfășurată împreună cu pastorul Vasile Bel, urmează să apară la Editura Risoprint din Cluj Napoca lucrarea Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.
Lucrarea are 281 de pagini și prezintă, pentru prima dată în limba română într-o astfel de formă, informații despre rolul pe care J. H. Rushbrooke l-a avut în obținerea și păstrarea libertății religioase pentru credincioșii baptiști într-o perioadă tumultuoasă din acest punct de vedere.
James Henry Rushbrooke (1870‐1947), lider baptist englez, a fost cel de‐al șaselea președinte al Alianței Mondiale Baptiste, aflându‐se la conducerea acestei instituții între anii 1939‐1947.
Susținerea sa s‐a îndreptat către baptiștii de pe continentul american, Asia, Africa, Europa și implicit spre cei din România, pe parcursul primei părți a secolului XX. De aceea, în calitate de creștini baptiști, dar și ca români, este important să cunoaștem și să apreciem munca asiduă a acestui om al lui Dumnezeu.
Cartea beneficiază de prefață din partea Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș, două studii științifice realizate de Prof. Univ. Dr. Otniel Bunaciu și Lect. Univ. Dr. Teodor Colda. Postfața a fost scrisă de Dr. Constantin Ghioancă.
În ceea ce privește grafica și realizarea coperții, suntem mulțumitori sprijinului primit din partea lui Ruben Ologeanu.
Pe parcursul cărții sunt prezentate informații biografice despre J. H. Rushbrooke, vizitele sale în România. De asemenea sunt prezentate și acțiunile desfășurate între 1907 (anul primei vizite în România) și 1947 (anul morții acestuia) în vederea obținerii și păstrării libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România, dar și pentru alte confesiuni religioase minoritare.
Cartea costă 20 lei și poate fi achiziționată de la autori.
Voi reveni și cu alte detalii.
Partajează asta:
Ioan – Aurel Pop – 100 de Adevăruri Istorice. Românii în mediul virtual
Profesorul Ioan – Aurel Pop, președintele Academiei Române, despre cum se comportă românii în mediul online.
Partajează asta:
Newsweek – Mărturiile românilor despre atrocitățile comise de soldații sovietici
Peste 2.000 de români au reacționat la postarea Ambasadei Rusiei, care susținea că soldații sovietici n-au comis atrocități pe teritoriul României. Ei au povestit cum soldații ruși le-au umilit bunicii, cum femeile din satele lor au fost violate și cum li s-au furat animalele.
Partajează asta:
Stelian Tănase – ISTORIA CA O GRĂMADĂ DE GUNOAIE
Mistificarea adevărului istoric prin filmele avându-l ca scenarist pe Titus Popovici pentru a servi propagandei comuniste.
https://www.stelian-tanase.ro/istoria-ca-o-gramada-de-gunoaie/
Partajează asta:
Baptiștii din România după 1989
Istoriografia baptistă cuprinde cu precădere lucrări (inclusiv articole) care tratează cea de-a doua parte a secolului XX. Aspect de altfel de înțeles dat fiind interesul pentru perioada comunistă, dar și impactul acesteia asupra mentalului colectiv.
Pe de altă parte, sursele privind această perioadă sunt mult mai multe și într-o anumită măsură accesibile. Avem documente în cadrul mai multor arhive din țară și străinătate.
Un alt motiv pentru care perioada comunistă a suscitat un interes mai mare se datorează problematicii, încă neelucidată pe deplin, a colaborării cu Securitatea care acționa ca și poliție politică. În acest context au apărut poziționări și repoziționări, inclusiv în mass media laică, dacă putem vorbi și de una religioasă.
Dacă despre perioada interbelică și cea comunistă avem lucrări cu caracter istoric, mai mult sau mai puțin obiective, realizate cu aplecare către adevăr sau nu, despre istoria baptiștilor din România după 1989 sunt mult mai puține lucrări. Personal nu cunosc o carte sau un articol care sa trateze această perioadă prin integrarea istoriei confesionale baptiste în cea a României, dat fiind faptul că, oricât ar dori unii, acestea nu pot fi despartite. Ma refer la o istorie care sa integreze referiri atât la plusuri cât și la minusuri, la realizări și nerealizări, la aspecte pozitive și la cele mai puțin pozitive. Sa privească ca un tot unitar toate zonele istorice ale României. Înțelegând prin aceasta, referiri echilibrate atât la zona de vest, nord-vest unde prezența baptiștilor este mai mare, cât și la zona de sud și est. La instituțiile emblematice ale acestora.
O privire sumară asupra perioadei de după 1990, având ca moment de cotitură anul 1989 ne permit să observăm faptul că baptiștii români au facut unele schimbări imediat după Revoluția din decembrie 1989, iar altele mai târziu. Este de înțeles într-o anunită măsura faptul că apraoape 50 de ani de comunism și-au pus amprenta asupra modului de gândire și de acțiune. Totuși, mai încet sau mai repede, aceștia s-au conectat la lumea liberă, au adoptat reforme care au schimbat forma exterioara de închinare.
Au apărut posturi de radio, reviste si instituții de învățământ preuniversitar și universitar.
La nivel universitar funcționează două mari instituții de învățământ baptiste, Institutul Teologic Baptist la București și Universitatea Emanuel din Oradea.
De menționat că baptiștii nu au nici acum un post de radio oficial sau televiziune precum Biserica Ortodoxă Română sau, mai aproape de spațiul confesional evanghelic, Biserica Adventistă. Radio Vocea Evangheliei este un post de radio al Alianței Evanghelice din România. Alianța Evanghelică din România nu are și un post de televiziune propriu, însă există două posturi de televiziune pe care doresc să le menționez aici. Este vorba de Credo TV și Alfa Omega TV deținute după cunoștințele mele de persoane din mediul penticostal, sau cu afiliere penticostală fapt reflectat și în grila de programe. A se vedea în acest sens și emisiunile de la Alfa Omega TV care reflectă o politică editorială carismatică.
In privința mass media lucrurile stau mai bine in sensul că există un organ oficial de presă, respectiv Revista Creștinul Azi. De asemenea, la Arad apare Revista Farul Creștin, cea care a fost până în anul 1945 organul oficial de presă al baptiștilor din România.
La nivel editorial baptiștii au o editură proprie, dar nu și tipografie.
Ar fi interesant de văzut ce îi unește pe baptiștii din România și ce anume îi separă, aspecte interesante dacă luăm în considerare faptul că este confesiunea evanghelică (neoprotestantă) cea mai veche (sec XVII) și cu cea mai veche prezență în spațiul românesc (sec XVIII).
Societatea contemporană vine cu provocările ei motiv pentru care este nevoie să ne cunoaștem trecutul ca să putem învăța din el.
Partajează asta:
Baptiștii români şi implicarea acestora în Marea Unire din 1918
Anul 2018 este unul important si pentru comunitatea baptista din România, fapt evidențiat si de aparițiile editoriale care vin sa prezinte implicarea baptiștilor in evenimentele din anul 1918 sau premergătoare acestuia.
Dintre aparițiile editoriale care fac o legatura între baptiștii români si Unirea din 1918, Conf. Univ. Dr. Mihaela Bucin de la Universitatea din Seghedin s-a oprit la două lucrări despre care puteți citi AICI.
Baptiștii și Marea Unire din 1918: adevăruri și fapte scrisă de Vasile Bel și Daniel Stoica
Cea de-a doua lucrare este realizată de Teodor – Ioan Colda, cuvânt înainte Daniel Mariș și se intitulează Biserica Baptistă Golgota din București și Marea Unire a Românilor.
Ambele volume evidențiază implicarea baptiștilor în societatea românească la începutul secolului XX, atât în timpul Războiului pentru Reîntregire Națională, cât și în anul de grație 1918 când s-a realizat România Mare prin unirea provinciilor românești cu Regatul României.
Aceste lucrări, scrise de către pastori baptiști, constituie un imbold pentru cercetarea istoriei baptiștilor din acea perioadă într-un mod sistematic.
Revenind la subiectul celor două volume este de evidențiat contribuția importantă pe care acestea o aduc la cunoașterea istoriei confesionale și implicit a celei naționale.
Cartea scrisă de Vasile Bel și Daniel Stoica este un volum care cuprinde pe lângă articole de presă referitoare la baptiștii din România și Marea Unire din 1918, care constituie materialul principal al cărții, documente de arhivă, secțiune care merită îmbunătățită, precum și mărturii despre baptiști români care au participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia ce s-a ținut la 1 decembrie 1918.
Cea de-a doua lucrare prezentată și în ordinea apariției editoriale este a Lect. Univ. Dr. Teodor-Ioan Colda care dovedește si onaplecare asupra istoriei comunității baptiste din România pe parcursul secolelor XIX și XX.
Biserica Baptistă Golgota din București, a cărei istorie seculară se împletește cu cea a României moderne, are meritul de a fi un far de lumină în orașul București. Implicarea acesteia în treburile cetății, atașamentul față de valorile creștine și naționale, precum și oamenii dedicați Cuvântului lui Dumnezeu, precum Constantin Adorian, sunt evidențiate de această lucrare. Meritul cărții constă și în prezentarea într-un mod cronologic și concis a evoluției din punct de vedere spiritual și administrativ, dar și a implicării în plan social a Bisericii Baptiste Golgota din București, prima biserică baptistă română din Vechiul Regat. La un secol de la Marea Unire din 1918, cartea documentează implicarea credincioșilor baptiști în realizarea idealului de veacuri al românilor, acela de a trăi liberi și a avea un stat al lor.
Demersul editorial este unul binevenit, iar subiectul este de asemenea interesant și de dorit a fi inteles, cu atât mai mult cu cât anul 2018 este Anul Centenar al României.
