Teofil Stanciu aduce în discuție un subiect arzător, cel al învățământului românesc și modul în care acesta poate deveni nu transdisciplinar ci competitiv în raport cu cel din Rusia, dar și cu alte sisteme de învățământ.
De dimineață, mi-a fost dat să aud o domniță de la ceva organizație d-asta cu nume pompos (Educația 2000+, cred) cum se văita că e vai ș-amar de transdisciplinaritatea noastră, fiindcă noi avem doar profesori tradiționali, de fizică, de chimie, de biologie, și nu profesori „de științe”.
Mi-au trecut numaidecât niște frisoane electromagnetice pe șira spinării, căci încercam să înțeleg profilul acestui dascăl de tip nou, european: profesorul de științe. Voi cum vi-l închipuiți? Știe câte puțin din fiecare, dar nimic până la capăt? Știe totul despre toate? Știe numai ceea ce se situează la limita dintre științe – indiferent ce o fi acolo?
Sper să nu existe niciodată asemenea aberație, fiindcă ar aduce numai nenorociri educației copiilor. Autorul Manifestului transdisciplinarității (și altor cărți teoretice despre transdisciplinaritate), fizicianul (deci nu „profesorul de științe”) Basarab Nicolescu, susține că numai după ce stăpânești temeinic o disciplină poți să stabilești corelații transdisciplinare.
Și…
Vezi articolul original 729 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Tablete pentru familie. 01 Până când moartea ne va despărți – Mariana Caraman în dialog cu Richard Wurmbrand
În cadrul acestei emisiuni din seria Tablete pentru familie, invitatul Marianei Caraman este pastorul Richard Wurmbrand. Acesta a fost rugat să vorbească despre familia sa precum și de viziunea lui Dumnezeu asupra familiei.
Materialul este prezentat pe site-ul istorieevanghelica.ro cu acordul realizatorului emisiunii Tablete pentru familie, Mariana Caraman.
Partajează asta:
Modificări la Legea Educației (5.03.2013)
Dintr-un articol apărut în ediția electronică a ziarului România Liberă ( http://www.romanialibera.ro) am aflat că în ședința Camerei Deputaților din data de 5 martie 2013 au fost adoptate o serie de modificări la Legea Educației Naționale (Legea 1/2011). Pentru a intra în vigoare acestea trebuie adoptate și de către Senat care este cameră decizională.
Modificările prezentate în cadrul articolului menționat se referă la următoarele aspecte:
Patrimoniul instituțiilor de învățământ
Legea educației din 2011 proteja patrimoniul instituțiilor de învățământ nemaipuțând aducerea ca aport la capitalul social în asocieri cu entităţi private, a patrimoniului imobiliar. Acum două zile, însă, majoritatea deputaților au decis modificarea articolului 129 care impunea asemenea îngrădiri: “Universitatea poate acorda prin contract dreptul de administrare şi folosinţă asupra bunurilor patrimoniale societăţilor comerciale sau asociaţiilor în care are calitatea de asociat sau acţionar ori fundaţiilor în care are calitatea de fondator, cu aprobarea senatului universitar.».
Prin acest vot a fost eliminată din Legea Educaţiei prevederea limitativă: “Dreptul de folosinţă şi administrare asupra bunurilor proprietate publică nu poate constitui aport al universităţii la capitalul social al unei societăţi comerciale, fundaţii sau asociaţii” (…)
Plagiatul poate fi dovedit doar de către instanță
Doctorii în “meseria lor” care sunt descoperiți a fi plagiatori nu mai pot fi la fel de uşor de deposedat de particula “doctor”, rectorilor şi senatelor universităţilor care au acordat titluri academice, luându-li-se “puterea de a retrage titluri”. Universităţile vor putea doar să sesizeze instanţele de judecată, care vor da verdictul. (…)
Legea Educaţiei din 2011, care încă este în vigoare, prevede la Art. 146, că: “Rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un certificat sau o diploma de studii atunci cand se dovedeste ca s-a obtinut prin mijloace frauduloase sau prin incalcarea prevederilor Codului de etica si deontologie universitara”. (…)
Articolul trecut de USL acum două zile prin Camera Deputaţilor “fură” pur şi simplu una din puterile fundamentale ale Universităţii: “Rectorul, cu aprobarea senatului universitar, poate solicita instanţei competente anularea unui certificat sau a unei diplome de studii atunci când se dovedește prin acțiuni de control intern, control al Ministerului Educaţiei Naţionale sau o constatare a organelor abilitate ale statului, că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară.»”.
Mai mult, dacă apare un scandal de presă în care se demonstrează negru pe alb că pe scena publică românească a răsărit un nou “plagiator”, în lipsa unui control al “organelor statului”, plagiatorul poate scăpa basma curată, spre deosebire de forma încă în vigoare a Legii, pentru care era suficientă prevederea: “când se dovedește”, indiferent de entitatea care demonstrează plagiatul. (…)
Profesorul „fără ore la clasă”
Legea Educației din 2011, prevede, la Art. 263, că “Personalul didactic de conducere, de îndrumare și de control poate fi degrevat parțial de norma didactica de predare, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului si sportului”.
Iată cum sună articolul de lege propus în ordonanță de urgență de Guvernul Ponta şi trecut prin Camera Deputaţilor pe 5 martie a.c. : “ Personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi de control poate fi degrevat, total sau parţial, de post/normă didactică, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, elaborate cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ. De acelaşi drept pot beneficia şi persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, persoane aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.»… La anexă, după punctul 21 se introduce un punct nou pct. 211, cu următorul cuprins: «211. Degrevarea reprezintă operaţiunea prin care personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control, precum şi persoanelor desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, li se poate reduce postul/norma didactică, total sau parţial, cu păstrarea drepturilor salariale.»” (…)
Carta Universitară
Votul de acum 2 zile al deputaților abrogă alineatul (5) al Art. 128: “Carta universitara se adopta numai după rezoluția pozitiva a Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului privind avizul de legalitate asupra Cartei universitare. Rezoluția privind avizul de legalitate se emite de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în termen de maximum 30 de zile de la data solicitării instituției de învățământ superior”.
Pe 5 martie 2013 deputații au decis, că în cazul în care Universitățile se abat de la normele de etică, transparență și legalitate, ocupându-se cu matrapazlâcuri, să le aplice o pedeapsă modică și anume:
a) revocarea din funcție a rectorului, în baza propunerii Consiliului de etica și management universitar, cu consultarea senatului universitar…
Astfel alianța USL a eliminat paragrafele “periculoase” în cazul în care o Universitate de stat sau privată ar fi prinsă că a încălcat grav legile. Astfel, pe 5 martie deputații au votat pentru abrogarea punctelor b) și c) de mai jos:
b) reduce sau elimina temporar sau definitiv accesul la finanțările din surse publice, la propunerea Consiliului de etica și management universitar;
c) propune Guvernului inițierea unui proiect de lege de reorganizare sau desființare a instituției de învățământ superior în cauza.
Profesorii vor fi obligați să voteze la vedere în consiliile de specialitate și nu prin vot secret
Totodată, deputații au votat abrogarea unui paragraf din actuala lege astfel încât profesorii să fie obligați să voteze la vedere în consiliile de specialitate. Iată ce prevedea paragraful abrogat: “După constituirea consiliului de administrație membrii acestuia aleg un președinte de ședință din rândul cadrelor didactice prin hotărâre adoptată cu votul secret al majorității. Președintele de ședință este ales pentru o perioadă de cel mult un an, conduce ședințele consiliului de administrație și semnează hotărârile adoptate în această perioadă”.
Ce spun iniţiatorii modificărilor
Dată fiind substanța modificărilor pe care USL vrea să le aducă Legii Educaţiei, am încercat să obţinem punctul de vedere al Guvernului, al președintelui Comisiei de Învăţământ, Tîlvăr Angel (PSD), al vicepreşedinţilor Comisiei de Învăţământ, Băişanu Ştefan Alexandru (PNL) şi Zisopol Dragoş Gabriel (minorităţi), precum şi de la secretarii de comisie Victor Cristea (PSD) şi Raluca Turcan (PDL). Doar ultima ne-a răspuns, însă fără a şi lămuri, întrucât se afla în teritoriu.
Precizăm că mai este o şansă să se anuleze aceste modificări, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 92/2012, deoarece camera decizională este Senatul.
Aici, însă, şef al Comisiei de Învăţământ este Ecaterina Andronescu. Exact cea care ocupa fotoliul de ministru al Educaţiei pe 19 decembrie 2012, când Guvernul Ponta I a emisă OUG nr. 92/2012. Până la închiderea ediţiei, nu am primit un punct de vedere al Ecaterinei Andronescu
Partajează asta:
Un articol interesant al lui Teofil Stanciu despre activitatea personajului Bach, care de fapt poate fi oricare din artiștii zilelor noastre. Doar oare numai situația acestora este incertă?
Fratele Bach (Johann Sebastian, cel căsătorit cu Anna Magdalena și tatăl a 20 de copii) este membru în Biserica Baptistă/Penticostală/Adventistă nr. 2/3/4/5 din localitatea Arad/Suceava/București. Alegeți dumneavoastră.
Fratele Bach e un tip tare la locul lui, numai că are o chestie care-l scoate în evidență: e deosebit de talentat la muzică. Compune niște cantate, niște fugi, niște canoane de te înnebunește. Nimeni nu-i poate sta împotrivă.
Comitetul s-a întrunit în ședință ca să discute soarta compozitorului. De mai bine de 8 ore ține consfătuirea. În prealabil, așa cum scrie la Scriptură, J.S. Bach fusese avertizat între patru/șase și chiar mai mulți ochi cum că sora Expertiza, de pildă, ce stă în strană chiar lângă orgă, are adesea amețeli de la sunetele pe care, obligat de partitură, le scoate organistul prin tuburile instrumentului.
Și fratele Antidot se declarase profund bulversat sub aspect teologic și muzical de compozițiile fratelui Bach. Unde e…
Vezi articolul original 497 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
9 Things You Should Know About Pope Benedict XVI
As head of the Catholic Church Pope Benedict is the spiritual leader to more than one billion people around the globe. But today the 85 year old announced he will resign on February 28 because of his advanced age. Here are nine things you should know about the former Cardinal Joseph Ratzinger.
1. Benedict is the 265th pope and the first to resign in over 600 years.
Pope Benedict XVI
2. Benedict XVI was elected pope at the age of 78. He is the fifth oldest person to have been elected pope (the other four were 79 at the time of their election).
3. Born Joseph Ratzinger, he was six years old when the Nazis came to power in his native land of Germany. Although his family was staunchly anti-Nazi, he briefly was forced—like all German teens—to join the Hitler Youth. In 1943, while still in seminary, he was drafted into the German anti-aircraft corps as Luftwaffenhelfer (air force child soldier) though he deserted two years later without having fired a shot. In 1945, after his desertion, he was recognized as a German soldier by the Americans and sent to a prisoner of war camp near his hometown. He was released a few months later and returned to seminary.
4. After being ordained as a Catholic priest in 1951, Ratzinger became an academic theologian. He had a long career as an academic, serving as a professor of theology at several German universities, before being appointed a cardinal in 1977. Prior to the promotion Ratzinger had relatively little pastoral experience.
5. In 1976, he suggested that the Augsburg Confession, the primary confession of faith of the Lutheran Church and one of the most important documents of the Lutheran reformation, might possibly be recognized as a Catholic statement of faith. He later backed off this position because of differences between Catholics and Lutherans on the understanding of justification.
6. In 2001, Ratzinger convinced John Paul II to put Congregation for the Doctrine of the Faith—the Vatican office that Ratzinger oversaw—in charge of all investigations and policies surrounding sexual abuse in order to combat such abuse more efficiently. According to John L. Allen, Jr.,
By all accounts, Ratzinger was punctilious about studying the files, making him one of the few churchmen anywhere in the world to have read the documentation on virtually every Catholic priest ever credibly accused of sexual abuse. As a result, he acquired a familiarity with the contours of the problem that virtually no other figure in the Catholic church can claim.
Driven by that encounter with what he would later refer to as „filth” in the church, Ratzinger seems to have undergone something of a „conversion experience” throughout 2003-04. From that point forward, he and his staff seemed driven by a convert’s zeal to clean up the mess.
Of the 500-plus cases that the Congregation for the Doctrine of the Faith dealt with prior to Benedict’s election to the papacy, the substantial majority were returned to the local bishop authorizing immediate action against the accused priest – no canonical trial, no lengthy process, just swift removal from ministry and, often, expulsion from the priesthood. In a more limited number of cases, the congregation asked for a canonical trial, and in a few cases the congregation ordered the priest reinstated.
7. During his time as a cardinal, Ratzinger’s liberal Catholic critics dubbed him „God’s Rottweiler” because of conservatives positions and actions such as his denunciation of homosexuality and same-sex marriage, his disciplining of Latin American liberation theologians, and his censure of Asian priests who viewed non-Christian religions as part of God’s plan for humanity.
8. Ratzinger is the author of 66 books. His first book was published in 1966 and his most recent in 2012.
9. Ratzinger didn’t really want to be pope. In 1997, at the age of 70, he asked Pope John Paul II for permission to become an archivist in the Vatican Secret Archives and a librarian in the Vatican Library, but the pope refused. At the time of his election to pope, Ratzinger had hoped to retire peacefully and said that „At a certain point, I prayed to God ‘please don’t do this to me’ . . . Evidently, this time He didn’t listen to me.”
Sorce: http://thegospelcoalition.org
Partajează asta:
Etică și moralitate în viața publică. O perspectivă creștină
Partajează asta:
Discursul dr. Ben Carson în cadrul evenimentului naţional Mic Dejun cu Rugăciune
Un articol preluat de pe semneletimpului.ro
Discursul medicului conservator Ben Carson l-a eclipsat pe cel al preşedintelui Obama, în cadrul evenimentului naţional Mic Dejun cu Rugăciune (MDR), titreazăWashington Times, într-un editorial publicat vineri.
Nicio vorbă din partea conservatorilor despre discursul preşedintelui Obama din cadrul Micului Dejun cu Rugăciune, un eveniment ecumenic organizat anual în Statele Unite. Anul acesta, dezbaterile de după evenimentul desfăşurat joi se învârt în jurul altui discurs: cel susţinut de directorul Diviziei de Neurochirurgie Pediatrică a Spitalului Johns Hopkins, Benjamin Carson.
Adresându-se publicului de pe aceeaşi scenă unde, 25 de minute mai târziu, a vorbit şi preşedintele ţării, dr. Carson a atacat noţiunea de „corectitudine politică”, pe care a calificat-o drept o ameninţare „periculoasă” pentru libertatea de exprimare. Neurochirurgul i-a încurajat pe americani să îşi transmită cu îndrăzneală ideile şi a făcut el însuşi o demonstraţie în acest sens, expunându-şi opiniile referitoare la datoria naţională, deficite, impozite şi reforma sănătăţii, chiar dacă ideile sale intrau adesea în contradicţie cu perspectivele exprimate public de preşedinte.
În debutul discursului său, Carson a condamnat corectitudinea politică drept „o chestiune oribilă” care este „periculoasă” pentru că stăvileşte libertatea de gândire şi expresie. „Am ajuns la un punct în care oamenilor le este, efectiv, frică să vorbescă despre ceea ce vor să spună, ca nu cumva să jignească pe cineva,” a declarat Carson, referindu-se, de exemplu, la oamenii care se abţin să mai spună „Crăciun fericit”. „Trebuie să trecem peste sensibilitatea aceasta care îi împiedică pe oameni să spună ce gândesc!”
Carson a discutat despre decadenţa morală a americanilor şi a avertizat că aceştia ar putea fi confruntaţi cu o soartă asemenea Romei Antice – o naţiune puternică şi prosperă, care şi-a pierdut locul de pe piedestalul istoriei, fiind distrusă din interior.
Aflat la doar câţiva metri distanţă de preşedintele Obama, dr. Carson a confruntat chestiunea datoriei şi deficitului de stat, spunând că acestea constituie „o mare problemă.” „Ce ziceţi de sistemul nostru de impozitare – atât de complex încât oricui îi este practic imposibil să respecte litera legii? Când mă uit în Biblia mea, ştiţi ce văd? Văd cea mai dreaptă Persoană din Univers – Dumnezeu – dându-ne un sistem. Se numeşte ‘zecime'”, a spus Carson, marcând un moment cheie al discursului, aplaudat la scenă deschisă de conservatori.
Reacţiile în social media la discursul neurochirurgului au fost vădit pozitive. „În sfârşit un conservator independent decide să ducă acest discurs pe terenul politic, aşa cum face şi Obama. Da, am avut o voce. Benjamin Carson,” posta politicianul conservator David Limbauch pe Twitter, citat de Twitchy.com.
Partajează asta:
Interviu cu Pavel Nicolescu, inițiatorul ALRC
Pavel Nicolescu – centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com
Pavel Nicolescu, personalitate marcantă a vieții evanghelice românești a acordat un interviu în anul 2007 cu prilejul unei vizite în România. În cadrul acestui interviu Pavel Nicolescu vorbește pe scurt despre acțiunile Comitetului Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC) dar și despre persecuțiile religioase și formele acesteia în perioada comunistă și cea postcomunistă.
Recomand acest interviu tuturor celor care vor să cunoască mai multe despre istoria evanghelicilor sub comunism.
Veți regăsi și puncte de vedere proprii referitoare la situația evanghelicilor și relațiile acestora cu statul comunist.
Pavel Nicolescu consideră că moartea unor pastori precum pastorii Radu Cruceru sau Gherman s-a datorat Securității.
Despre Pavel Nicolescu, inițiatorul ALRC am scris în 2011 următoarele:
Pavel Nicolescu, este una dintre personalitățile de marcă ale evanghelicilor români. Lui i se datorează inițierea ALRC-ului (Comitetul Român Pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință), comitet care milita pentru respectarea drepturilor religioase garantate cetățenilor de către Constituția RSR (1965) precum și de alte legi în vigoare la momentul respectiv printre care și Legea pentru Regimul General al Cultelor Religioase din 1948 care a suferit schimbări minore pe parcursul perioadei comuniste. În cadrul tezei mele de doctorat am dedicat un subcapitol problematicii legislative punând în paralel documentele legislative ale perioadei comuniste. În final am considerat oportun să prezint și diferența dintre realitate și discurs legislativ. Din această perspectivă, documentul ALRC-ului pe care îl găsiți la adresa de mai sus prezintă situația reală a respectării libertății religioase în România la sfârșitul anilor 70 ai secolului XX. Aici intră în discuție încă un element, anume faptul că România a semnat în 1975 Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare internațională de la Helsinki. printre cele zece principii cunoscute sub numele de Decalogul de la Helsinki remarcăm la punctul 7 următoarele: „respectarea dreptului omului și a libertăților fundamentale, inclusiv a libertății de gândire, conștiință, religie sau de convingere.” (PGA, Helsinki, p. 32). Așadar, România s-a angajat în mod explicit să respecte aceste drepturi pe care în fapt a continuat să le încalce. În final dorim să precizăm faptul că din punct de vedere al libertății și securității personale lucrurile arătau cu totul diferit în anii 70-80 fată de anii 50 ai secolului XX.
Dănuț Mănăstireanu, care l-a cunoscut pe Pavel Nicolescu în anii 70 ai secolului XX în contextul „mișcărilor revendicative ale baptiștilor legate de libertatea religioasă”, realizează un scurt portret al acestui lider în cadrul primului articol din seria de articole despre ALRC.
L-am cunoscut pe Pavel Nicolescu în contextul mișcărilor revendicative ale baptiștilor legate de libertatea religioasă la mijlocul anilor 1970. Mi-a plăcut enorm de mult mintea lui strălucită, pasiunea lui pentru Cristos și de ce să nu spun, radicalismul lui politic, foarte diferit de angajarea foarte calculată a lui Iosif Ţon, pe care cu toții inclusiv Pavel, îl consideram atunci mentorul nostru. De asemenea, veneam amândoi din mediul creștin după Evanghelie.
Mulțumesc lui Emanuel Răduț pentru semnalarea acestui interviu.
Dacă sunteți interesați de acest subiect mai puteți citi și:
PAVEL NICOLESCU – INITIATORUL ALRC (FOTO)
ALRC-UL S-A ÎNFIINŢAT CA SĂ ÎL APERE PE IOSIF ŢON?
Dosar SSJ nr. 03 – Documente, Marturii, Memorii (ALRC)
Seria de articole ale lui Dănuț Mănăstireanu despre ALRC
Comitetul ALRC – 1 – Depre Pavel Nicolescu
Comitetul ALRC – 2 – Adresa catre Consiliul de Stat
Comitetul ALRC – 2 – Adresa catre Consiliul de Stat
Comitetul ALRC – 3 – Declaratie de constituire
Comitetul ALRC – 4 – Incetati prigoana
Dobrincu – Locul ALRC in opozitia anticomunista din Romania
Comitetul ALRC – 5 – Scrisoare Aurel Popescu si Iosif Ton
Pozitia fata de constituirea Comitetului ALRC adoptata in iulie 1978 de catre pastorul Iosif Ton si de Aurel Popescu, cunoscuti lideri progresisti ai credinciosilor baptisti din România. (…)
Subsemnatii Popescu Aurel, domiciliat in Bucuresti, si Ton Iosif, domiciliat in Cluj, credem ca este necesar sa definim si sa ne facem cunoscuta pozitia fata de Comitetul pentru Apararea Libertatii Religioase si de Constiinta (ALRC), afiliat la organizatia „Solidaritatea Crestina Internationala“, cu sediul in Elvetia.
1. Consideram ca motivatia pentru aparitia unui asemenea comitet exista, adica in România persecutia religioasa este o realitate simtita de toti cei ce practica in mod deschis si dinamic o credinta religioasa. (…)
Noi, Popescu Aurel si Ton Iosif, am fost chemati de Dumnezeu la predicarea Evangheliei si, cu toate ca impartasim durerea si obiectivele fratilor nostri din Comitetul pentru Apararea Libertatilor Religioase si de Constiinta, consideram ca nu suntem chemati la a ne inrola in acest comitet si de aceea raminem la chemarea noastra de predicatori ai Cuvantului lui Dumnezeu. Aceasta nu inseamna ca noi nu vom mai vorbi si scrie despre suferintele fratilor nostri, ci doar ca noi nu ne simtim chemati la a ne include intr-un comitet a carui preocupare principala este aceasta activitate in apararea fratilor.
Am reprodus acest pasaj deoarece îl consider exemplificator pentru poziția adoptată de cei doi lideri față de ALRC. De asemenea, am vrut să mă edific eu însumi asupra apartenenței sau ne apartenenței lui Aurel Popescu la ALRC fiindcă aveam un material în care se vorbea de faptul că el ar fi făcut la un moment dat parte din ALRC. Emy Răduț mi-a spus că informația apare la Alexa Popovici în cartea Istoria baptiștilor din România 1856-1989 iar eu eram oarecum contrariat de faptul că Aurel Popescu a făcut parte din ALRC dar nu l-am regăsit printre cei 9 credincioși care au format în primăvara anului 1978 (mai 1978) ALRC-ul.
Documentându-mă pentru acest articol am găsit o informație interesantă la Mircea Rusnac care aruncă o lumină nouă, cel puțin din punctul meu de vedere, asupra acestei situații.
Pastorii Ţon şi Pavel Nicolescu (în unele variante Niculescu), ca și inginerul Aurelian Popescu, au hotărât să alcătuiască o lucrare în care să descrie persecuțiile la care erau supuși neoprotestanții de către regimul comunist din România. Studiul s-a intitulat Cultele neoprotestante și drepturile omului în România, având o introducere numită Chemarea la adevăr. Printre autori se aflau şi penticostali şi creștini după Evanghelie. Textul lor a fost difuzat de către Radio Europa Liberă la 3 aprilie 1977. Erau menționate numele baptiștilor Ţon, Nicolescu, învățător Radu Dumitrescu, inginer Aurelian Popescu, ca şi predicatorul penticostal Constantin Caraman şi dr. Silviu Cioată, creștin după Evanghelie. A doua zi, toți aceștia au fost arestați Tot atunci fuseseră reţinuţi şi disidenţii Paul Goma şi Vlad Georgescu. Cei sase autori au fost anchetați şi bătuţi timp de 6 săptămâni, apoi eliberați. Vor fi rearestați în toamnă. Temporar, de teama reacțiilor externe, au fost încetate persecuțiile, în special cele împotriva copiilor.
Comitetul ALRC – 6 – Marionetele din Conducerea Cultului Baptist
Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 5 Comitetul ALRC (interviu cu Dănuț Mănăstireanu realizat de Ligia Dobrincu)
Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 6 Navigatorii
„În toate mişcările astea erau oameni care doreau să facă zgomot pentru a pleca. Chiar unii dintre tinerii cu care eu am fost implicat au dorit, măcar într-o oarecare măsură, să plece din ţară. (…) Însă pentru mulţi dintre cei care au aderat la ALRC, convingerea mea este că n-au făcut-o pentru a pleca, spre deosebire de mişcarea Goma, în care , cred eu, cea mai mare parte a semnatarilor au văzut în asta un mijloc de a pleca din ţară. (…) După părerea mea, folosul ALRC a fost în radicalismul contestării ideologiei comuniste pe care Pavel şi cei din grup au realizat-o dar, din păcate, impactul pe termen lung a fost destul de redus pentru că ei au fost cu toţii împinşi în afară din ţară.” În această perioadă, mai ales anii 80 -81 şi DM a fost foarte atent supravegheat.
(Interviu realizat de Ligia Dobrincu.)
Veți găsi aici și informații despre organizația Navigatorii
Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 7 Surprizele dosarului de Securitate
Un alt fragment din interviul realizat de Ligia Dobrincu, fragment în cadrul căruia Dănuț povestește despre reținerea sa de către Securitate, anchetări, presiuni și alte șicane. Veți regăsi amintit aici și cazul lui Constantin Sfatcu de la Iași care făcea colportaj de Biblii și a fost acuzat că a încercat să omoare un polițist. Îmi este cunoscut cazul pentru că l-am întâlnit în cadrul unor documente din Fondul Gabany. De asemnea, Dănuț amintește și de cazul lui Vasile Răscol de la Penticostali.
În iarna 1986/1987, un fost coleg de liceu şi prieten foarte bun, Constantin Sfatcu a fost condamnat pentru colportaj de Biblii la 10 ani de închisoare, fiind acuzat că a încercat să omoare poliţistul care l-a oprit. „Bineînţeles că era o acuzaţie fabricată. Niciun om care transportă Biblii nu omoară poliţişti”. Cu ceva timp în urmă, în 1976, un penticostal din Bucureşti, Vasile Rascol fusese condamnat pentru colportaj de Biblii la doi ani. Dar „la sfârşitul anilor ’80 nu mai îndrăznea nimeni să lanseze asemenea acuzaţii”, de aceea încercarea de a ucide un poliţist era o acuzaţie mai eficientă.
Partajează asta:
Arthur Koestler – Credința nu se dobândește prin rațiune
Credința nu se dobândește prin rațiune. Nu (…) intri într-o biserică pentru că ai fost convins prin puterea logicii. Rațiunea poate susține un act de credință – dar numai odată ce actul a fost înfăptuit și asumat. Persuasiunea poate juca un rol important în convertirea unei persoane, dar aceasta are doar rolul de a desăvârși conștientizarea unui proces împlinit în acele sfere ale ființei unde persuasiunea nu poate avea acces. Credința nu este dobândită; ea crește ca un copac.
Arthur Koestler
în
Richard Crosssman (editor), Zeul care a dat greș, Editura Humanitas, București, 2012, p. 61
Partajează asta:
The Sunday Times și denaturarea adevărului istoric de Ziua Holocaustului
De Ziua Comemorării Holocaustului (27 ianuarie), ziarul londonez Sunday Times a publicat un poster de mari dimensiuni (o așa-zisă caricatură) înfățișându-l pe Benjamin Netanyahu pe post de zidar înălțând un perete cu mortar amestecat cu rămășițe omenești clar musulmane-palestiniene.
Iată și o analiză sumară a afișului publicat de Sunday Times despre care ni se spune că este cel mai bine vândut ziar britanic de calitate.
Tom Gross writes:
Today is International Holocaust Memorial Day. This date was chosen because it marks the anniversary of the liberation of Auschwitz. It is supposed to be a day to help educate a younger generation about the Holocaust.
But instead, some Western media are increasingly attempting to libel the state of Israel with grotesque imagery.
Below is the cartoon that the (London) Sunday Times chose to run today, to mark Holocaust Memorial Day.
In the print edition of the paper, this cartoon was so big that it went from the top of page 21 all the way to under the fold of the page. (i.e. it stretched about 60 percent of the way down the page) The Sunday Times is a large broadsheet, with each page the same size as a page on, for example, The International Herald Tribune. The cartoon was in full color.
The Sunday Times is Britain’s biggest selling quality newspaper.
The anti-Israel cartoon the Sunday Times used to mark Holocaust Memorial Day, http://www.tomgrossmedia.com/mideastdispatches/archives/001332.html
O analiză interesantă legată de modul în care se face propagandă împotriva evreilor este publicată și pe site-ul inliniedreapta.net. Temele propagandistice care se regăsesc în cadrul articolului din Sunday Times nu sunt noi. Unele dintre ele pot fi regăsite sub diferite forme încă din Evul Mediu.
Un articol de Daniel Francesco pentru http://inliniedreapta.net
„Nici Tamisa n-ar putea spăla jegul mental și moral al unor imbecili care de Ziua Comemorării Holocaustului au produs și au publicat în săptămânalul londonez Sunday Times o așa-zisă caricatură înfățișându-l pe Benjamin Netanyahu pe post de zidar înalțând un perete cu mortar amestecat cu rămășițe omenești clar musulmane-palestinene. De pe mistrie se scurg picături de sânge iar nasul primului-ministru israelian este și el roșu, o aluzie directă cât se poate de transparentă la o altă calomnie idioată: că evreii beau sânge omenesc.
Această caricatură a fost publicată pe 27 ianuarie, chiar de Ziua Holocaustului, prilej de aducere aminte a martiriului poporului evreu, ceea ce face ca ofensa să nu fie o calomnie oarecare, una dintre multele pe care le condamnăm ca pe niște acte care nu țin seama de istorie și de faptele curente.
Ridicarea zidului de securitate israelian a fost necesară pentru a opri infiltrările de teroriști islamiști din teritoriile palestiene care au atacat ani de-a rândul populația civilă din orașele evreiești, în special prin aruncarea în aer a autobuzelor. Acest zid de securitate este răspunsul unui guvern responsabil în fața provocărilor pe care le are de înfruntat în relație cu “partenerii” săi din Autoritatea Palestiniană, care una spun și alta fac. E de amintit aici și organizația teroristă Hamas din Gaza, al cărui obiectiv este distrugerea statului Israel și eliminarea fizică a tuturor evreilor.
Cu câteva zile în urmă în Israel au avut loc alegeri generale, iar singura democrație din Orientul Apropiat – asta nu înțelege Hussein Barack O. – a demonstrat încă o data că o dezbatere politică aprinsă înseamnă respect pentru viața și libertatea concetățenilor pe care partidele îi reprezintă.
Un săptămânal idiot trebuia să publice o caricatură idioată sub semnătura unuia care poartă aceeași marca de idiot. El se numește Gerald Scarfe și nu este singurul din această tagmă. Lui i se alătură un purtător de cuvânt al saptămânalului, care a spus că opera lui Scarfe este “una din caricaturile robuste” îndreptată împotriva lui Netanyahu ca personaj politic și că nu trebuie interpretată altfel. Aiurea! De parcă lumea este compusă numai din idioți care nu înțeleg decât ce le spune Sunday Times și Gerald Scarfe.
Nu este o noutate această explozie de anti-semitism pe față din viața politică britanică. Cotidianul israelian Jerusalem Post a republicat o declarație a lui David Ward, un parlamentar Liberal-Democrat care a spus că “evreii cauzează suferințe zi de zi palestinienilor” și că el nu înțelege cum de pot face asta așa de repede de când au fost ei înșiși de curând “eliberați din lagărele de exterminare”. Întrucât partidul l-a criticat, David Ward și-a cerut scuze deoarece cuvintele sale au afectat sensibilitatea multora chiar înainte de Ziua Holocaustului, dar că rămâne un critic al statului Israel.
Înțelegem asta ca pe un subterfugiu în sensul că “îmi cer scuze, dar rămân cu aceleași idei”. Un individ la fel ca și Gerald Scarfe și Sunday Times…”
Istorie Evanghelica 