BCB Nădejdea Bucureşti 90 de ani (1933-2023) – Biografie pastor Țopa Ioan + Mesaj Pastor Buni Cocar
Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” Bucureşti a fost fondată în anul 1933, același an cu greva ceferiştilor de la Atelierele Grivița din 16 februarie 1933.
Primul serviciu religios în casa de rugăciune din actuala stradă Liduş Nr. 4 a fost oficiat de pastorul Țopa Ioan în 10 septembrie (?) 1933.
Pastorul Țopa Ioan a fost pastor al bisericii în perioada 1933-1961.
Nepoata acestuia, Ligia Bora (căsătoritită Dan), rememorează câteva aspecte din viața pastorului Țopa Ioan.
Partea a doua a înregistrării reprezintă mesajul transmis Bisericii Nădejdea de către pastorul Buni Cocar
Capela ITBB, 2 noiembrie 2023: Dr. Paul E. Michelson – Dr. Everett Gill, Convenția Baptistă de Sud şi planul de misiune pentru România în perioada interbelică

Domnul profesor Paul Michelson ne propune prin intermediul acestei comunicări o incursiune în perioada interbelică şi o privire asupra relațiilor dintre America şi Europa, dintre America şi România în plan religios prin prezentarea planului de misiune al Convenției Baptiste de Sud (Southern Baptist Convention) pentru România. Comunicarea are la bază multiple cercetări asupra situației religioase din România în perioada interbelică.
De menționat că în Planul de misiune se regăsea şi înființarea unei şcoli pentru pregătirea teologică a viitorilor slujitori baptiști, deopotrivă bărbați, dar şi femei care îşi aveau rolul lor în slujirea creștină.
Capela ITBB, 2 noiembrie 2023: Dr. Paul E. Michelson, Lupta evanghelicilor pentru libertate religioasă în perioada interbelică

Săptămâna aceasta, Dr. Paul Michelson profesor emerit de istorie al Universității Huntington, pe care am onoarea să-l cunosc şi personal, va conferenția la Capela Institutului Teologic Baptist din Bucureşti. Domnia sa este un prieten al românilor și un cercetător neobosit al istoriei românilor, dar și al istoriei baptiștilor. A fost președinte al Societății de Studii Românești (2006-2009), secretar al Conferinței „Credință și Istorie” (2004-2014) și membru al consiliului național al Asociației de Studii Sud-Est Europene (1991-2014); în prezent, este secretar al Societății de Studii Românești și membru al comitetelor de redacție a treisprezece reviste. Cartea sa, „Romanian Politics, 1859-1871: From Prince Cuza to Prince Carol” (1998) a fost selectată de Choice Magazine ca fiind o carte academică remarcabilă a anului 1998 și a fost distinsă cu Premiul Bălcescu pentru Istorie în anul 2000 de către Academia Română.
506 ani de la Reforma Protestantă
Anul 2023 marchează cel de-al 506 an de la debutul efectiv al Reformei Protestante (1517-2023), eveniment care a marcat nu numai istoria Bisericii, ci şi istoria Europei şi a întregii lumi.
La 31 octombrie 1517 Martin Luther, un călugăr german augustinian a bătut pe uşa catedralei din Wittenberg o listă cu 95 de teze. Ceea ce este interesant este faptul că textul era scris în latinăşi nu în germană. Motivul fiind acela că era o invitație la dezbatere între teologi şi nu o invitație la Reformă, deşi ideile sale exprimau acest aspect. Trebuie menționat de asemenea faptul că Luther a fost un produs al epocii sale şi a beneficiat de educația primită, precum şi de spiritul umanismului cu dictonul său de întoarcere la izvoarele primare “Ad fontes”.
Unele dintre ideile exprimate de Luther, făcute cunoscute germanilor ca urmare a traducerii, tipăririi şi distribuirii lor, au avut un impact politic şi social dat fiind faptul cǎ şi germanii îşi doreau o biserică liberă, iar practica indulgențelor era văzută ca o modalitate prin care banii lor plecau către Roma.
Din punct de vedere religios, Luther a fost cel care a ascultat de chemarea făcută lui de Dumnezeu şi cu tote imperfecțiunile sale, personajul istoric care a dus la apariția protestantismului, cea de-a treia mare ramură a creștinismului alături de catolicism şi ortodoxie.

La mulți ani, Prof. Dr. Iosif Țon la 89 de ani (30 septembrie 2023)
Pastorul şi profesorul Iosif Țon s-a născut la data de 30 septembrie 1934, iar astăzi, 30 septembrie 2023, a împlinit 89 de ani.
Iosif Țon a fost implicat în viața religioasă a comunității evanghelice din România atât în perioada comunistă, cât și în cea postcomunistă. A fost pastor baptist, profesor la Seminarul Teologic Baptist din București, fondator, profesor, rector ls Institutul Biblic Emanuel din Oradea, în prezent Universitate Emanuel din Oradea, realizator la Radio Europa Liberă, președinte al Societății Misionare Române.

Rolul său este în continuare evaluat și reevaluat. S-a scris despre rolul său în mișcarea de rezistență religioasă, precum și despre relația sa cu Securitatea, dar încă nu avem o analiză a activității sale pe baza dosarelor de la CNSAS și a celorlalte surse disponibile. Mă refer la o biografie care să țină seama de normele de cercetare științifică și care să fie scrisă Sine ira et studio, adică Fără ură și părtinire.
În anul 2015 împreună cu istoricul Bogdan Emanuel Răduţ am avut ocazia să i luăm un scurt interviu pe care-l pun și în cadrul acestei postări.
În cadrul acestui interviu Prof. dr. Iosif Țon vorbește și despre modul în care a cunoscut-o pe Elisabeta, cea care avea să-i fie soție atunci și continuă să-i fie soție credincioasă și devotată. Un ajutor potrivit în viața de familie și în lucrarea de propovăduire a Evangheliei.
Todată anul acesta (2022) familia Țon Iosif și Elisabeta a împlinit 63 de ani de căsnicie.
De asemenea, informații înrudite am publicat alături de Bogdan Emanuel Răduţ și cârtea Cultele neoprotestsnte și drepturile omului. Un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977)

Mesaj Ciprian Olinici| Festivitatea de absolvire a promoției 2023 a ITBB
Cu prilejul festivității de absolvire a promoției 2023 a Institutului Teologic Baptist din București a transmis un mesaj din partea Guvernului domnul Ciprian – Vasile Olinici. Domnia sa deține funcția de Secretar de Stat pentru Culte, fiind numit în această poziție în data de 23 iunie 2023 de către premierul Marcel Ciolacu. Domnul Olinici îi succede astfel în funcție domnului Victor Opaschi, pe care de asemenea am avut onoarea să-l cunosc.














