Neamul se mântuieste înaltând ziduri pâna la cer, precum Turnul Babel ?!
Neamul se mântuieste înalțând ziduri până la cer, precum Turnul Babel, sau se mântuiește mărturisind Adevărul și ocrotind pe cei nedreptățiți ?!”
Partajează asta:
AP News: Trump imposes sanctions over Turkey’s detaining of minister
President Donald Trump warned last week that he might impose sanctions against Turkey, a key NATO ally, for its treatment of Andrew Craig Brunson in a case that has strained U.S.-Turkish relations. Turkish President Recep Tayyip Erdogan has said his government won’t back down and was willing to „go its own way” if the U.S. imposes sanctions.
White House spokeswoman Sarah Huckabee Sanders said the sanctions would target Turkey’s justice and interior ministers, whose agencies she said were responsible for the pastor’s arrest and detention.
„We’ve seen no evidence that Pastor Brunson has done anything wrong, and we believe he is a victim of unfair and unjust attention by the government of Turkey,” Sanders said.
Secretary of State Mike Pompeo said the Turkish government refused to release Brunson „after numerous conversations between President Trump and President Erdogan,” along with his conversations with Turkish Foreign Minister Mevlut Cavosuglo. „President Trump concluded that these sanctions are the appropriate action,” Pompeo said.
Partajează asta:
Duminică dimineața pe ulițele prăfuite ale satului, credincioșii baptiști se îndreaptă către adunare
Lumea satului este portretizată destul de fidel în această relatare făcută cu scopul de a evidenția trăsăturile identitare ale baptiștilor din România. Autorul, intelectual baptist român născut în deceniul șapte al secolului XX, surprinde în aceste rânduri atmosfera vieții religioase într-o comunitate baptistă din România comunistă.
Oameni simpli, dar animați de un gând măreț, acela de a se închina lui Dumnezeu.
*
Otniel Ioan Bunaciu, Baptiștii : o identitate în devenire, Editura Universitară, București, 2011, pp. 50-51.
Partajează asta:
Apariții editoriale (54) – Sorin Bădrăgan, Baptiștii : repere istorice și identitare
Baptiștii sunt o confesiune de factură protestantă cu o prezență de peste 400 de ani în Europa și de peste 150 de ani în România. Prima biserică baptistă s-a format la Amsterdam în anul 1609, iar prima biserică în Vechiul Regat (germană) în anul 1865.
Dat fiind aceste aspecte, o carte despre istoria și identitatea baptistă este binevenită. Aceasta cu atât mai mult cu cât este prima carte în limba română care are ca subiect principal identitatea baptistă.
Lucrarea conferențiarului universitar Sorin Bădrăgan, decan al Institutului Teologic Baptist din București și pastor la Biserica Creștină Baptistă Providența din București este una care merită citită, analizată, discutată. Subiectul pe care autorul îl abordează pe parcursul a nu mai puțin de 11 capitole și 200 de pagini se află la interferența dintre istorie și teologie. De asemenea, se disting și referiri la istoria ideilor și mentalităților, precum și o comparație între doctrina baptiștilor și alte confesiuni seculare, precum cea ortodoxă sau catolică.
Autorul pornește în cercetarea lui de la apariția baptiștilor, formarea primelor grupări și biserici pentru a prezenta informații despre răspândirea baptismului în lume, iar apoi pe continente precum America și Europa. Odată ajunși în Europa, Sorin Bădrăgan vorbește și de apariția mișcării baptiste în țara noastră. Sunt prezentate apoi informații legate de identitatea baptiștilor.
Lucrarea este una amplă de 217 pagini și a fost publicată de curând (2018) la Editura Risoprint din Cluj-Napoca.
Pe coperta patru găsim un extras relevant din introducere, unde autorul vorbește de identitate în termeni antinomici, negativ vs pozitiv, dar și de necesitatea cunoașterii propriei identități și invitația la o evaluare și reevaluare a propriei vieți în lumina Sfintei Scripturi.
„Identitatea nu ar trebui văzută negativ, ca un instrument de excludere – deși poate fi asta cu ușurință, ci pozitiv, ca o contribuție specifică făcută de o anunită confesiune creștină la complexitatea și, de ce nu, frumusețea familiei creștine. Dorința cea mai recentă de dialog și colaborare între confesiunile creștine nu ar trebui să presupună o ștergere a caracteristicilor fiecărei mișcări, ci o percepere a diferențelor ca fiind aspecte care îmbogățesc familia creștină și care provoacă la o cercetare în lumina Scripturii.
Baptiștii, prin multiplele lor contribuții teologice, dar mai ales prin insistența lor ca toți să ne raportăm mereu la Sfânta Scriptură, invită mereu la o evaluare a vieții personale, dar și comunitate față de Cuvânt.”
Cartea costă 25 de lei și se găsește spre vânzare la Institutul Teologic Baptist din București.
Partajează asta:
Larisa Grenaderov – Amintiri
În luna iunie 2018, împreună cu pastorul Vasile Bel am avut ocazia deosebită de a o cunoaște și a sta de vorbă cu doamna Larisa Grenaderov, născută în octombrie 1939, credincioasă baptistă care provine din două familii baptiste celebre, Issler și Grenaderov. Urmărind aceste materiale video veți descoperi multe lucruri interesante despre cele două familii amintite, despre copilăria, adolescența și viața în perioada comunistă a doamnei Larisa Grenaderov. De asemena, amintirile dumneaei despre bunicul, tatăl și mama dânsei reconstituie o epocă istorică. Totodată aduce lămuriri referitoare la viața comunității baptiste din Tulcea și împrejurimi în anii 40 ai secolului XX.
Amintiri I
Amintiri II
Partajează asta:
Regele Ferdinand I și cultele religioase din România interbelică
În plan religios, Regele Ferdinand I declarase drept biserici naționale Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, iar regimul cultelor era favorabil și celorlalte biserici: romano-catolică, armeano-catolică, armenească, luterană, calvină, cultelor neoprotestante, dar și cultelor necreștine, precum cel musulman, cel mozaic sau altor culte necreștine, precum Martorii lui Iehova sau unitarienii. Biserica Ortodoxă Română obținuse ridicarea la rangul de Patriarhie, iar fostul episcop ortodox al Caransebeșului, Miron Cristea, devenise Patriarh al României.
Informația de mai sus trebuie completată cu informații suplimentare. Astfel, regimul cultelor nu era favorabil, așa cum afirmă domnul Claudiu Pădurean, autorul articolului, și celorlalte bisericii, în afara bisericilor istorice. Mă refer aici în primul rând la „cultele neoprotestante” (adventist, baptist, creștin după Evanghelie și penticostal.), termen care, deși exista, nu era folosit decât rar.
Dovada afirmațiilor mele stă în legislația perioadei, începând chiar cu anul 1921, dar și ulterior.
Nu îmi propun să tratez acum în extenso această problemă despre care am scris în cadrul unor studii științifice publicate sau în curs de publicare, însă voi prezenta câteva elemente.
Unul dintre acestea este cel legislativ
Articolul 22 din Constituţia adoptată în martie 1923 prevedea, între altele: Libertatea conştiinţei este absolută. Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate de protecţiune, întrucât exerciţiul lor nu aduce atingere ordinii publice, bunelor moravuri şi legilor de organizare a statului.
Cultele erau clasificate în culte istorice, culte noi şi asociaţii religioase. Asociaţiile religioase stăteau sub regimul legilor privitoare la asociaţii în general şi la întruniri publice, fiind vizate aici sectele, care după război s-au sporit în chip neobişnuit, provocând prin acţiunea lor clandestină stări de spirit adânc păgubitoare liniştii şi intereselor permanente ale statului.
Următoarele culte erau considerate culte istorice: ortodox, greco-catolic (unit), catolic, reformat, mozaic, mahomedan. Erau recunoscute drepturile comunităţii baptiste, acordate printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri din 21 noiembrie 1927.Sursa: Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Iacob, Politică și cultură în România interbelică
Ceea ce se observă aici este faptul că articolul 22 din Constituția României Mari (1923) Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate de protecţiune, însă acest lucru era garantat numai cultelor, nu tuturor confesiunilor religioase recunoscute de stat. De asemenea, prin Legea Cultelor din 1928, care a generat numeroase dezbateri și opoziție înainte de adoptare, inclusiv din partea Bisericii Ortodoxe Române. Problema viza printre altele și recunoașterea statutului de cult religios pentru confesiunea baptistă. De asemenea, se cerea recunoașterea în baza faptului că avusese acest statut în Transilvania înainte de 1918, îndeplinea criteriile legale, i se promisese acest lucru și mai mult decât atât România se angajase prin Tratatul Minorităților din anul 1919 la respectarea drepturilor minorităților religioase.
Principala lege, care a fixat regimul cultelor în România şi care a stat la baza activităţii respective până în anul 1948, a fost Legea pentru regimul general al cultelor din aprilie 1928.
În ce priveşte legătura între stat şi culte, legiuitorul a preferat sistemul superiorităţii statului faţă de biserică, numit şi sistemul autonomiei bisericeşti, urmând a satisface atât pretenţiunile juste ale Bisericii, cât şi drepturile normale ce decurg din suveranitatea Statului.
Cultele erau clasificate în culte istorice, culte noi şi asociaţii religioase. Asociaţiile religioase stăteau sub regimul legilor privitoare la asociaţii în general şi la întruniri publice, fiind vizate aici sectele, care după război s-au sporit în chip neobişnuit, provocând prin acţiunea lor clandestină stări de spirit adânc păgubitoare liniştii şi intereselor permanente ale statului.
Următoarele culte erau considerate culte istorice: ortodox, greco-catolic (unit), catolic, reformat, mozaic, mahomedan. Erau recunoscute drepturile comunităţii baptiste, acordate printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri din 21 noiembrie 1927. (…)Mai erau admise de lege:
a. Asociaţia religioasă baptistă (cu 35 comunităţi baptiste române, 55 germane şi 15 maghiare – cu peste 3.000 case de rugăciuni în total);
b. Asociaţia religioasă adventistă de ziua a şaptea, cu comunităţi grupate în şase conferinţe zonale şi având 520 case de rugăciuni. În 1920 se organizează unirea acestor comunităţi din România;
c. Asociaţia religioasă a lipovenilor, având peste 57.000 de credincioşi şi reşedinţa la Fântâna Albă, în Bucovina.
Pe lista celor interzise în conformitate cu prevederile legii din aprilie 1928 figurau: secta nazarinenilor, a adventiştilor reformaţi, a secerătorilor, a penticostaliştilor, a inochentiştilor, a bisericii lui Dumnezeu apostolice, a martorilor lui Dumnezeu (Iehova), a stundiştilor, a duhoborţilor, a molocanilor şi a studenţilor în Biblie (mileniştilor).Sursa: Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Iacob, Politică și cultură în România interbelică
Se observă faptul că deși statul prevedea în Legea fundamentală din anul 1923 că libertatea conștiinței este absolută, venea cu îngrădiri de ordin legal și făcea o departajare între confesiunile religioase pe care le împărțea în legale și interzise, iar pe cele acceptate în culte religioase și asociații religioase.
În ceea ce priveşte religia locuitorilor, situaţia în perioada interbelică conform recensământului din anul 1930 se prezenta astfel: ortodoxă – 13.108.227 (72,6%), greco-catolică – 1.427.391 (7,9), romano-catolică – 1.234.151 (6,8), mozaică –756.930 (4,2), reformato-calvină – 710.706 (3,9), evanghelică-luterană – 398.759 (2,2), mahomedană – 185.486 (1,0), unitariană – 69. 257 (0,4), baptistă – 60.562 (0,3), lipoveană – 57.288 (0,3) şi, cu sub 0,1%, adventistă – 16.102, armeano-gregoriană – 10.005, armeano-catolică –1440, alte religii şi secte –7.434, liberi cugetători – 6.604, nedeclarată – 6.686.
Un alt aspect pe care doresc să-l menționez aici face referire la vizitele în România ale Dr. J. H. Rushbrooke, secretar general și apoi președinte al Alianței Mondiale Baptiste. Domnia sa a venit în România de mai multe ori, uneori chiar și de două ori într-un an pentru a intervenii la autorități ca acestea să respecte ceea ce s-au angajat, respectiv libertatea religioasă. Aspectele menționate aici sunt evidențiate și în cadrul unui volum care urmează să apară și voi detalia informațiile la momentul oportun.
Deși nu am tratat decât superficial acest subiect amplu, doresc să atrag atenția asupra faptului că perioada interbelică merită mai multă atenție în ceea ce privește situația religiei în general și a confesiunii baptiste în particular.
Partajează asta:
Daniel Lavric, Când Dumnezeu se arată
Într-o cetate din zona Galileei numită Magdala, în ebraică Migdal, locuia o doamnă distinsă. Deși poporul din care făcea parte această doamnă era mai mult sau mai puțin religios, ea era stăpânită de puterea întunericului, era legată de domnul puterii văzduhului și șapte demoni puseseră stăpânire pe ea. Ea nu se putea bucura de o viață normală și probabil nici nu se putea controla, fiind sub autoritatea lui Mamona.
Dar într-o zi această femeie, numită Maria, se întâlnește cu Isus Hristos. În momentul în care are loc întâlnirea cu Binecuvântatul Fiu al Tatălui ea este eliberată de puterea întunericului, iar lanțurile robiei și ale păcatului sunt distruse. Din acel moment Maria s-a hotărât să Îl urmeze pe Mesia și chiar și-a pus averea la dispoziția Lui
Însă, când S-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Şi-a îndreptat față hotărât să meargă la Ierusalim.(Luca 9:51)
Acolo a fost arestat și crucificat pe dealul condamnării. Spre seară, a venit un om bogat din Arimateea, numit Iosif, care… a luat trupul, L-a înfășurat într-o pânză curată de in și L-a pus într-un mormânt nou, (Matei 27:57-60). Maria Magdalena se uita unde Îl pune.
Cea dintâi persoană care se grăbește spre mormânt în ziua dimineții a învierii, pe când era încă întuneric, este Maria Magdalena. Maria împinsă de dragoste, se duce dis-de-dimineață la mormânt cu gând să găsească trupul Lui Isus. Dragostea Mariei pentru Domnul Isus întrecea teama de oameni. Există, așa cum spunea poetul Octavian Goga, ,,tăria urii și-a iubirii”. Maria avea tăria iubirii care înlătura toate piedicile din cale. Ajungând la mormânt, Maria observă că cineva i-o luase înainte, pentru că piatra fusese luată de pe mormânt. Văzând piatra îndepărtată, Maria este tulburată și aleargă la Simon Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Isus spunându-le următoarele: Au luat pe Domnul din mormânt și nu știu unde L-au pus. Când ucenicii ajung la mormânt văd fâșiile de pânză jos și ștergarul făcut sul și pus într-un alt loc singur. Reacția acestor doi ucenici este uimitoare: v.10 Apoi ucenicii s-au întors acasă. Dar Maria ședea afară lângă mormânt, și plângea.
Asistăm la dragostea și devotamentul unei femei. Dar oare de ce plângea Maria?
1. Plângea pentru că era îndurerată.Nu știa unde era trupul lui Isus.
Plângea pentru că, credea că cineva furase trupul lui Isus, probabil dușmanii Domnului.
După o maltratare de care a avut parte Învățătorul ei, nu-I găsește trupul pentru a-l unge cu miresme și astfel să Îi conserve trupul lui Isus cât se poate de mult, ca să nu putrezească.
2. Ea plânge pentru că Îl iubește, dar și pentru că nu crede că a înviat.
La început Maria stătea afară lângă mormânt și plângea. Pe când plângea s-a plecat să se uite în mormânt. În aceea clipă s-a pus în mișcare miracolul revelației. Răspunsul la căutările Mariei a fost apariția a doi îngeri în alb. Nu știu care dintre cititori ați văzut vreodată un înger și nici nu știu care a fost reacția dumneavoastră. Dar cert este că Maria nu este impresionată de apariția îngerilor. Mai mult, prezența îngerilor la mormânt atestă faptul că dispariția trupului lui Isus Hristos, a fost cauzată de o intervenție divină, nu umană. Cei doi îngeri pe care Maria îi vede în mormânt, îi adresează următoarea întrebare: Femeie, pentru ce plângi?
Maria, neînțelegând încă semnificația mormântului gol, răspunde: Pentru că au luat pe Domnul meu, și nu știu unde L-au pus.(v.13)
Maria încă îl mai numește pe Isus – Domnul meu. Ceea ce vreau să spun este următorul lucru: gândurile Mariei se învârt în jurul unui trup mort. Un Isus mort poate desigur să fie luat. Deși Maria vede doi îngeri, acest fapt nu-i atrage atenția într-un mod deosebit. Îngerii îi pun o întrebare pentru a trezi în mintea Mariei o cât de mică dovadă de credință. Răspunsul Mariei – arată că nu se putea gândi decât la un singur lucru: Domnul Isus era mort și trupul Lui fusese furat. În altă ordine de idei ea nu se așteaptă să-L vadă pe Hristos în viață. Urmează prima întâlnire cu Cel Înviat pe care o relatează Evanghelia după Ioan Maria este primul martor al învierii, primul om din cercul ucenicilor cu care s-a întâlnit Domnul Isus. De ce I s-a arătat Domnul Isus tocmai ei, în primul rând?
De ce unei femei? Care, conform drepturilor martorilor la iudei, intra în discuție ca martor numai cu drepturi limitate. Însă putem spune că Domnul Isus începe tocmai de la cei mici. Ridicând statul femeii în general. El începe acolo de unde oamenii nu ar începe. Întâlnirea cu Domnul Isus Cel înviat vine imediat după discuția cu îngerii. După ce a zis aceste cuvinte, și aparent realizând că în fața mormântului se află cineva, Maria s-a întors, și a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu știa că este Isus.
De ce nu Îl recunoaște Maria pe Domnul Isus?
Maria plânsese mult și ochii îi erau plini de lacrimi și El, Isus Hristos, este ultima persoană pe care se aștepta să o vadă în viață, așa că nu își dă seama, nu-L recunoaște pe Hristos.
3. Mai mult, este posibil ca Dumnezeu să o fi împiedicat să Îl recunoască pe Domnul Isus până la momentul potrivit. Totuși rămâne o întrebare: Dacă Isus Cel înviat a fost aceeași persoană cu Isus cel răstignit? Nu ar fi trebuit să semene atât de mult cu acesta din urmă încât să poată fi recunoscut imediat ?
La această întrebare ne răspund Evangheliile Sinoptice: Ucenicii și femeile, care-L iubeau pe Domnul, erau așa de obișnuiți cu ideea morții lui Isus încât nici nu mai puteau gândi la un Isus înviat. Până în acest verset în mintea Mariei este o nedumerire absolută.
Isus Hristos Se adresează Mariei Magdalena: Femeie, i-a zis Isus, de ce plângi? Pe cine cauți? Domnul Isus cunoștea răspunsurile la aceste întrebări; dar El a dorit să le audă de la Maria. Ea tot nu Îl recunoaște, și presupunând că este grădinarul, I-a zis: Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, și mă voi duce să-L iau. Ea vrea să știe unde Îl pusese, ca să se poată asigura că are parte de o înmormântare așa cum se cuvine. În acel moment Domnul Isus îi spune: Marie! Îndată ce Îl aude rostindu-i numele ea Îl recunoaște, nu mai există nici o îndoială în mintea ei, era chiar Isus Hristos. Pastorul își cheamă oaia pe nume, iar ea îi recunoaște vocea. Ea s-a întors și I-a zis în evreiește Rabuni, care în traducere înseamnă învăţătorule.
Partajează asta:
Betuel Văraru – Provocarea autorității lui Isus
Intrarea lui Isus în Ierusalim a fost întâmpinată de multă bucurie, dar ulterior de o și mai mare împotrivire. Autoritatea Sa fusese aclamată de popor, însă liderii religioși o înțelegeau ca fiind de-a dreptul scandaloasă.
Tu cum te raportezi față de autoritatea nelimitată pe care Isus o are asupra vieții tale?
Text Matei 21:23-27
Partajează asta:
Interviu cu Dr. Dinu Moga, directorul Editurii „Făclia” din Oradea, realizat de Marius Silveșan
În data de 21 martie 2018 la Hotel Ambasador din București a avut loc un eveniment deosebit, lansarea unei noi ediții a Bibliei în limba română editată sub auspiciile Societății Biblice Trinitariene din Londra. Cu acest prilej domnul Dinu Moga, directorul Editurii „Făclia” din Oradea, editură care a tipărit această versiune a Bibliei, a avut amabilitatea de a acorda un interviu domnului Dr. Marius Silveșan.
Istorie Evanghelica 