George Orwell, 1984: Scenariul extrem// Maeștrii manipulării Ep 6
Regimul totalitar nu vrea doar să-ți controleze viața economică și socială, ci, mai ales, gândirea. Aici este miza! Cartea „1984” este o radiografie lucidă a unei dictaturi teribile, care nu mai poate fi înlăturată. Este un manual despre controlul gândirii prin ură, frică și falsificarea constantă a adevărului.
Produs de #cachetstudio
Papa Francisc I (2013-2025)
Euro News
The Guardian News
RVE Timișoara
Credo TV: Întâlniri de gradul zero – David Lavric
Partea 1
Partea 2
Sărbătoarea Paștelui în atenția organelor de partid (2012)
În anul 2012 am publicat un articol succint în cadrul căruia vorbeam despre faptul că sărbătoarea Paștelui a intrat în atenția organelor de partid. După 12 ani, în 2024, am revenit asupra subiectului în cadrul unei emisiuni radiofonice realizată de o distinsă doamnă a radioului evanghelic. Cu acest prilej am conturat cadrul religios al perioadei și am adus elemente de noutate prin prisma documentelor de arhivă.
Iată ce scriam după publicarea articolului în Revista Creștinul Azi, al cărei redactor șef la momentul respectiv era Ruben Ologeanu, cel care m-a provocat să scriu despre acest subiect.
Articolul de față reprezintă o incursiune succintă în problema religiei. Specific, documentul la care fac referire tratează problema stabilirii repausului legal pentru Sărbătoarea Pascală.
Articolul Sărbătoarea Paștelui în atenția organelor de Partid a fost publicat în Revista Creștinul Azi, Nr. 2/2012 , pp. 16-17.
Erată: Nota 6 are legătură cu nota 3 și ar fi trebuit să arate așa: ANIC, Fond CC al P.C.R., Cancelarie, Dosar 165/1950, ff. 51-52
*
Mesajul rectorului Institutului Teologic Baptist din București cu ocazia celebrării Învierii Domnului (Paște 2025)
El să vă aducă pace, bucurie și speranță, de aceste sărbători și întotdeauna.
Rector
Conf. univ. Dr. Daniel Mariș
Institutul Teologic Baptist din Bucuresti

13 martie 2025: Lansare de carte la Capela ITBB
Miercuri, 13.03.2025, Capela Institutului Teologic Baptist din București va găzdui lansarea cărții Efeseni scrisă de către Octavian Baban și H.H Drake Williams III.

Mărturie Dumitru Lungu la 96 de ani (16 februarie 2025)
data de 16 februarie 1929 se năștea Dumitru Lungu, unul dintre seniorii Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București. Astăzi, du, 16 februarie 2025 acesta a avut o scurtă mărturie despre cei 96 de ani pe care Dumnezeu i-a îngăduit să-i trăiască până acum.
Rețin câteva aspecte importante:
Pe când era tânăr copil de trupă la Marele Stat Major a fost martor ocular al bombardamentului anglo-american asupra Bucureștiului la 4 aprilie 1944 și a consecințelor acestui eveniment asupra Capitalei României.
Dumitru Lungu a fost ofițer la Marele Stat Major al Armatei Române care se afla la momentul respectiv unde se află în prezent Direcția Națională Anticorupție (DNA)
A intrat în contact cu credincioșii evanghelici prin intermediul soției sale
A fost implicat în colportajul de literatură religioasă. Între anii 1977-1985 la locuința sa din București a existat un depozit clandestin de Biblii care a fost deconspirat după arestarea pe peronul Gării de Nord din București a lui Constantin Caraman care era urmărit de Securitate și avea o geantă plină cu Biblii luate de la Lungu Dumitru
A fost arestat și condamnat în perioada comunistă când a făcut un an de închisoare la Poarta Albă
S-a implicat ca secretar al Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București în bunul mers al lucrării și de asemenea a avut o contribuție importantă la construcția noului lăcaș de închinare din strada Luduș nr. 4, București
Este un vestitor deosebit al Cuvântului lui Dumnezeu care reușește să facă conexiuni la care unii dintre noi nici nu ne-am fi gândit.













