Arhive autor: Marius Silvesan

150 de ani de la vizita lui J. G. Oncken pe meleagurile românești și fondarea oficială a Bisericii Baptiste Germane din Cataloi


Sursă: 150 de ani de la vizita lui J. G. Oncken pe meleagurile românești și fondarea oficială a Bisericii Baptiste Germane din Cataloi

A mai căzut un stâlp, Bora Octavian (1941-2019)


A plecat la Domnul Bora Octavian, ani de-a rândul casierul Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București, persoană implicată activ în lucrarea de slujire, inclusiv cu Evanghelia. De asemenea, acesta a fost și membru în comitetul Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București, persoană capabilă în gestionarea problemelor financiare și nu numai.

Bora Octavian s-a născut la 1 mai 1941 și abdecedat la data de 11 octombrie 2019, a fost căsătorit cu Lidia Bora (fostă Țopa), având împreună două fete, Dana căsăt. Dragomir și Ligia căsăt. Dan. Bora Octavian a avut 4 nepoți și o strănepoată.

Bora Octavian a fost ginerele pastorului Țopa Ioan, cel care a pus în anii ’30 bazele adunării baptiste din Giulești, actuala Biserica Creștină Baptistă Nădejdea. Acesta a cunoscut în mod direct modul în care a fost dărâmatâ de către, la ordinul Securității lăcașul de închinare al bisericii baptiste din Giulești de sărbătoarea Rusaliilor 1985.

A fost activ în adunarea din Giulești pe parcursul slujirii pastorale a următorilor păstori: Buni Cocar, Vasile Talpoș, Elisei Pecheanu, Costel Ghioancă, Ovidiu Rusnac.

Serviciile religioase de priveghi și înmormântare se vor desfășura după următorul program:

Sâmbătă, 12 octombrie 2019, începând cu ora 19 va avea loc serviciul de priveghi în localul adunării din strada Luduș Nr. 4.

Serviciul religios de înmormântare va avea loc duminică, 13 octombrie 2019, începând cu ora 13:00.

Domnul sa mângâie familia îndurerată!

Foto: Marius Silveșan

Întâlnirea “Desculți” ediția XV – Hickory NC, Romanian Baptist Church, 11-13 octb. 2019


Istorie contemporana -“Desculti” homecoming, editia XV. Daca putem sa parasim trecutul -si nu e cu suparare- am copiat un anunt de la Florian Guler (mentorul descultilor): Doamnelor Domnișoarelor si Domnilor.

Dragi frați si surori – s-a pornit numătoarea inversa pentru Sărbătoare.

11-13 oct 2019 la Hickory NC, Romanian Baptist Church, intalnirea “Desculți.”

Programul se desfasoara dupa ora ET USA (ora este in urma cu 7 ore decat Romania adica 12 PM Ro – 5 AM usa).

Incepem vineri la ora ET- 7 PM.

Sâmbătă de la ora ET-10 AM- 9PM vor fi 3 sesiuni la mijloc este sesiunea tinerilor ( engleză).

Duminică incepm la ET-10:00 AM (la 10:30 AM incepe transmisia in direc in Europa pe canalul CREDO-TV.

Transmiisiile vineri sambata pe Facebook si Iternet la Credo TV..

Daca este sa vorbim despre cantarea si poezia creștină – prin muzica si versuri ele trebuie sa tulbure, sa producă in cantaret ca și in ascultători, nelinisti, intrebari, căutări si doruri.

Fiecare dintre noi este un înger cu o singură aripă; așadar numai îmbrăţişându-ne unul pe celălalt vom fi in stare sa zburăm.”

“Domnul sa vegheze asupra ta si asupra mea, cand ne vom pierde unul pe altul din vedere” (Gn.31:49)

Informație primită de la Doru Radu

Andrei Pleșu: Prin excesul acomodării, românii au ratat, pînă tîrziu, rezistența reală


Prin excesul acomodării, românii au ratat, pînă tîrziu, rezistența reală, eficientă, riscantă (cu excepțiile de rigoare: Paul Goma, Doina Cornea, Dorin Tudoran, Radu Filipescu, Mircea Dinescu, Gabriel Andreescu, Vasile Paraschiv, Dan Petrescu și alții, nu mulți). Am recuperat „onoarea nereperată“ fie prin amplă gesticulație antiguvernamentală după 1989, fie prin forjarea unui concept discutabil: „rezistența prin cultură“. În alte foste țări comuniste, lucrurile au arătat (și arată) altfel.

https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/binele-raului-totalitar

Acomodarea a fost unul dintre cele trei paliere alâturi de rezistență și colaborare care au caracterizat și spațiul evanghelic în comunism, inclusiv cel baptist. A se vedea în acest sens studiile și lucrările de specialitate printre care si Marius Silvesan, Bisericile Creștine Baptiste din România (1948-1965) între acomodare, persecuție și rezistență.

Iosif Țon – 85 de ani


Iosif Țon, unul dintre liderii proieminenți ai evanghelicilor români ai secolului XX a ajuns la venerabila vârstă de 85 de ani.

Avatarul lui Alin CristeaRoEvanghelica

În primele decade ale secolului XXI, Iosif Țon a rămas ultimul mare mit al baptiștilor români, cea mai notorie instituție a baptiștilor români, dar și cea mai importantă figură din istoria evanghelicilor români, un ctitor de instituții care nu poate fi comparat, în istoria baptiștilor români, decît cu Constantin Adorian.

Oricine, în următorii 10 sau 100 de ani, va vrea să știe cîte ceva despre evanghelicii români, va trebui să petreacă pagini bune citind despre Iosif Țon. Lipsa monografiilor despre Iosif Țon și despre alți evanghelici de notorietate nu este decât un semn de dezinteres al evanghelicilor români pentru propriile personalități și valori.

Vezi:

Iosif Țon – Citate

Blogurile lui Alin Cristea: IOSIF ȚON
Alin Cristea: Cine este Iosif Țon?
Alin Cristea: Lecții de viaţă – Iosif Țon
Alin Cristea: Istoria baptiștilor orădeni în date și imagini (3) – Constantin Adorian și Iosif Țon
Alin Cristea: Our Amazing Josef Tson

Vezi articolul original 1.092 de cuvinte mai mult

Mesajul pastorului Viorel Iuga, președintele Uniunii Baptiste, la evenimentul de lansare a Platformei Prodocens


Mesajul pastorului Viorel Iuga, Președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România si Președintele Alianței Evanghelice din România la evenimentul de lansare a Platformei Prodocens. Palatul Parlamentului, 24 septembrie 2019.

Cristina Olariu în dialog cu Cătălin Vasile despre Platforma Prodocens


Cristina Olariu, redactor-șef RVE Timișoara, în dialog cu Cătălin Vasile, Director & Fondator Prodocens Media, despre Platforma Prodocens la evenimentul de lansare a Platformei Prodocens, Palatul Parlamentului, 24 septembrie 2019.

La mulți ani, Ionel Tuțac (20.09.2919)


Ionel Tuțac

Pastor Ionel Tuțac.

Ionel Tuţac s-a născut la 20 septembrie 1967 în localitatea Coșteiu de Sus din județul Timiș. Pe pagina Comunității Baptiste Timișoara se menționează faptul că acesta este căsătorit cu Maria (1991) și are doi copii: Miriam (1994), Bogdan (1996). A fost botezat botezat în 30 iulie 1988 la Biserica Betel din Făget de către fratele păstor Alexandru Lăpugean. Absolvent al Institutului Teologic Baptist din București, în prezent este păstor la Biserica Harul din Lugoj unde a fost ordinat în anul 1993. În plan academic și-a perfecționat pregătirea obținând un doctorat în teologie Covington Theological Seminary. 

În paralel cu slujirea pastorală, Ionel Tuțac este președinte (mandatul 2019-2023) al Comunităţii Baptiste Timişoara. Anterior a fost secretar (1999-2003) președinte (2003-2015) și vicepreședinte cu misiunea (2015-2019) al aceleiași instituții. De asemenea, în perioada 2003-2007 a fost secretar general adjunct al Uniunii Baptiste, iar în perioada 2007-2015 secretar general al Cultului Creștin Baptist din România – Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România, slujind alături de pastorul Otniel Bunaciu care a fost președintele Cultului în perioada 2007-2011, 2011-2015. În plan editorial a editat timp de 20 de ani (1993-2013) revista Harul, revista Comunității Creștine Baptiste Timișoara.

Revista lunară Harul (1990-2014) a purtat numele „Harul mîntuirii” pînă la sfîrşitul anului 1997, iar din ianuarie 1998 a purtat numele sub care e cunoscută această publicaţie de cursă lungă.

28-1

Mai multe numere ale Revistei Harul mîntuirii au fost digitalizate de Alin Cristea și sunt disponibile online la adresa https://revistaharul.wordpress.com/

Ionel Tuțac este și autorul volumului Baptiști celebri: 333 de biografii

Ionel Tuțac, Baptiști celebrii - 333 biografii

De asemnea, Ionel Tuțac a inițiat la Timișoara un proiect frumos care se numește Muzeul Bibliei, proiect care în prezent (septembrie 2019) se află la cea de-a doua ediție.

Mai multe poze de la lansarea celei de-a doua ediții a Muzeului Bibliei le găsiți AICI, iar informații suplimentare AICI.

Vezi POZE – Inaugurarea seriei de evenimente Muzeul Bibliei la Timișoara (02.04.2019)

La Congresul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România care a avut loc în luna mai 2015 la Oradea, pastorul Ionel Tuțac a candidat la funcția de președinte al cultului. În acest context acesta și-a prezentat CV -ul și un plan de acțiune ca și președinte al cultului.

Prezint mai jos CV preluat de pe blogul RoEvanghelica unde se găsește postat și planul de acțiune al pastorului Ionel Tuțac în cazul în care obținea funcția de președinte al cultului, dar cele mai multe voturi le-a obținut atunci pastorul Viorel Iuga de la Arad care și-a reînnoit apoi mandatul (2015-2019, 2019-2023).

it-1

CV Ionel Tuțac p. 2

 

 

28 septembrie – Comemorare Ferenc Visky la Oradea


Un eveniment important prntru a intrlege care a fost rolul credintei in perioade de persecutie.

Avatarul lui DanutMPersona

Platforma Decenu.eu și editura Casa Cărții te invită la un eveniment comemorativ Ferenc Visky și lansarea cărții Prizonierii speranței, editor Francisc Visky. 

Ferenc Visky (1918-2005), preot reformat din mișcarea betanistă, a
fost arestat de regim și condamnat la 22 de închisoare (a stat închis
însă între 1958-1964). La scurtă vreme după arestarea lui, soția Julia
și cei 7 copii (cu vârste între 12 și 2 ani) sunt deportați în Bărăgan
și abandonați în câmp. În închisoare, Visky Ferenc se împrietenește cu
Richard Wurmbrand și cu alți deținuți de diferite naționalități și
confesiuni. După grațiere, a fost repartizat în parohia din Paleu, lângă
Oradea, ca să fie mai ușor de supravegheat de către autorități. Își
continuă însă întâlnirile și activitățile subversive, iar în 1983 va fi
obligat să se pensioneze. Născut la Agriș (județul SM), decedează în
2005 la Oradea.

La eveniment vor participa doi dintre băieții lui Ferenc: Francisc și

Vezi articolul original 143 de cuvinte mai mult

România literară: Evanghelicii față cu dialogul interconfesional – Teofil Stanciu


România este țara tuturor posibilităților, inclusiv cea a dialogului interconfesional, subiect despre care discută Teofil Stanciu în cadrul unui articol publicat în România Literară. Autorul pleacă de la referendumul pe tema familiei care a avut loc anul trecut și oferă explicații referitoare la dialogul între confesiunea ortodoxă (majoritară) și alte confesiuni, precum cele evanghelice (baptiști, penticostali, creștinini după Evanghelie).

Iată un fragment din articolul cu pricina:

A surprins pe multă lume apariția publică – prilejuită de referendumul pentru (re)definirea familiei – a majoritarilor ortodocși braț la braț cu minoritari greco-catolici, catolici, penticostali, baptiști, creștini după Evanghelie, ad­ventiști etc. Surprinși erau și cei care nu știau mare lucru despre diferențele dintre aceste confesiuni creștine, dar încercau să înțeleagă câte ceva, și cei care știau mai multe despre relațiile nu tocmai frățești de-a lungul timpului. S-a speculat destul de mult pe seama motivelor care au adus atâtea culte laolaltă, dar fără să se ajungă la concluzii clare și unanim acceptate. Dincolo însă de ipotezele mai mult sau mai puțin fanteziste, oculte sau conspiraționiste, se detașează și două explicații de o banală simplitate: creștinii de diverse confesiuni au descoperit că au niște valori morale comune pe care vor să le apere și, totodată, că au adversari comuni.

Continuarea în România literară nr. 36-37/2019