Ioan Bunaciu, 89 de ani
Ioan Bunaciu, pastor și profesor universitar, născut la 7 ianuarie 1925 în comuna Gurba județul Arad, serbează astăzi 89 de ani. Acesta este una dintre personalitățile baptiștilor din România, cu o contribuție deosebita în formarea personalului de cult, cu precădere a pastorilor, într-o perioadă în care educația teologică era restricționată și controlată de Stat prin Departamentul Cultelor. A absolvit Institutului de Științe Economice și Planificare (ISEP) în anul 1949. Între 1947-1950 frecventează Seminarul Teologic Baptist din București pe care îl va absolvi în anul 1950.
În 1956 a obținut licența în teologie la Institutul Teologic Reformat din Cluj (1951-1956), iar în 1974 doctoratul la același institut.
În ceea ce privește slujirea creștină, Ioan Bunaciu și-a început activitatea pe câmpul Evangheliei în anul 1950 ca pastor
la Biserica Baptistă din Lugoj[1] (1950-1951)[2]. În iunie 1951 se căsătorește cu Otilia Turcu din Almaş, iar din toamna aceluiași an devine pastor al Bisericii Baptiste Mănăştur-Cluj (1951-1956), precum şi student al Institutului Teologic Protestant din Cluj. În anul 1953 devine secretar al Comunității baptiste din Cluj. Din anul 1955 este profesor la Seminarul Teologic Baptist din București, iar din 1957 pastor al Bisericii Baptiste Providența din București. A fost director al Seminarului Teologic Baptist din București (1970-1988), continuându-și slujirea în mediul academic[3] și după revoluție ca profesor universitar în cadrul Institutului Teologic Baptist din București, precum și în cadrul Facultății de Teologie Baptistă din Universitatea București până în anul 2010.
Despre activitatea academică și pastorală cei interesați pot găsi detalii și în ultima carte realizată de profesorul Ioan Bunaciu împreună cu mine, Pelerin spre patria cerească. Lucrarea se dorește a fi una biografică, dar fără să se limiteze la acest aspect. În introducerea cărții stau scrise următoarele:
Notă asupra ediției
Prin intermediul acestei cărți dorim să prezentăm activitatea academică și slujirea cultică a pastorului și profesorului Ioan Bunaciu. Documentele identificate în cadrul Arhivei Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (ACNSAS) vin să completeze informațiile despre activitatea profesională a acestuia și să prezinte care au fost legăturile sale cu fosta Securitate.
În cadrul acestei lucrări se regăsește o autobiografie a profesorului Bunaciu intitulată Predicarea Evangheliei și tracasările Securității, în care acesta prezintă succint aspecte din activitatea sa pe parcursul perioadei comuniste și post comuniste, dar și un material despre Martiri noștri în perioada anilor ’40, care are referiri și la perioada comunistă.
O altă parte a acestei cărți se intitulează Propaganda ateistă în România anilor ’50 și tratează aspecte din activitatea Societății pentru Răspândirea Științei și Culturii, cunoscută și sub numele de SRSC răspunzând astfel solicitării celor interesați de acest subiect.
Materialul Ioan Bunaciu, un călător spre patria cerească împreună cu Interviu cu pastorul și profesorul Ioan Bunaciu, în care acesta vorbește despre viața și slujirea sa, despre personalitățile baptiștilor cu care a intrat în contact, le considerăm a fi instrumente utile celor care vor să înțeleagă viața bisericilor baptiste sub comunism.
În partea de final a acestei cărți se regăsește secțiunea Anexe, în care cititorii vor regăsi documente care să susțină afirmațiile referitoare la poziția pastorului și profesorului Ioan Bunaciu în raport cu autoritățile, precum și caracterizările unora dintre cei care l-au avut sub observație.
Acest demers istoric „conține analize și interpretări echilibrate alături de comparații cu fapte, situații si personaje din aceleași vremuri.”[4]
Ne dorim ca această carte să fie de folos celor care vor să cunoască adevărul.
[1] În anul 1950 acesta păstorea 153 de suflete. AUBCBR, 1949, dosar 92, vol. I, f. 37.
[2] Informația este confirmată și de Țunea Ioachim în cadrul articolului Țunea Ioachim, „Obținerea titlului de «Doctor în Teologie» de către pastorul Ioan Bunaciu”, în Îndrumătorul Creștin Baptist, anul XXX, nr. 3-4, p. 3.
[3] Pastorul și profesorul universitar Ioan Bunaciu a publicat mai multe cărți care acoperă domeniul teologiei, arheologiei biblice precum și al istoriei baptiștilor.
[4] Liviu Țăranu, „Studiu introductiv” în Avram Bunaciu: Biografie. Reflecții. Corespondență/ cuv. înainte: acad. Florin Constantiniu; postf.: prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu; îngrijitor ed., studiu introductiv, note și indice: Liviu Țăranu. – București: Editura Enciclopedică, 2011, p. 13.
22 decembrie 1989 – un material video realizat de Cătălin Dupu
Preluat prin intermediul Revistei Artă și Credință
Dorin Dobrincu – ‘Cultele neoprotestante si drepturile omului’. Un memoriu din 1977
Cultele neoprotestante și drepturile omului, memoriul document din aprilie 1977, cum a fost denumit apelul semnat de șase neoprotestanți, trimis și citit la Radio Europa Liberă într-o seară de aprilie 1977, reprezintă o acțiune importantă de contestare și răspuns față de intruziunile statului comunist în viața Bisericii și a persecuțiilor la care au fost supuși credincioșii confesiunilor evanghelice.
Informații suplimentare puteți găsi și în următoarele articole:
CRISTI ȚEPEȘ ȘI DORIN DOBRINCU DESPRE MOMENTUL APRILIE 1977
SCRISOARE DESCHISĂ A REPREZENTANȚILOR CULTELOR NEOPROTESTANTE DIN ROMÂNIA (1977) – UPDATE
Istoricul Dorin Dobrincu a publicat in ultimul numar al revistei Archiva Moldaviae, IV, 2012, pp. 351-402, un articol de analiza al unui document intocmit de mai multi lideri evanghelici romani in foarte tensionatul an 1977, cind, alaturi de intensificarea opozitiei Sindicatului Solidaritatea fata de regimul comunist in Polonia, au aparut atit Carta ’77 in Cehoslovacia, cit si Miscarea Goma in Romania.
Redam mai jos prima parte a introducerii acestui studiu.
* * *
Pe 3 aprilie 1977, radio Europa liberă difuza memoriul Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. A doua zi, Securitatea îi aresta pe cei șase semnatari: Iosif Țon, Silvian Cioată, Pavel Nicolescu, Aurelian Popescu, Constantin Caraman și Radu Dumitrescu. Momentul coincidea cu arestarea lui Paul Goma și a lui Vlad Georgescu. Toți erau oameni incomozi pentru regimul de la București.
Cei dintâi erau evanghelici angajați în bisericile lor, având o concepție creștină asupra vieții și a…
Vezi articolul original 1.262 de cuvinte mai mult
Apariții editoriale (19) Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător

Povestea fascinanta a dosarului de urmărire informativa de securitate al lui Gabriel Liiceanu și a întâlnirii fata în fata cu principalului turnător din acesta. O cartea despre paranoia regimului comunist și despre adaptarea turnătorilor la capitalismul de după.
În ziua aceea telefonul a sunat lung la secretariatul editurii. Secretara, care tocmai umplea doua cești de cafea din cafetiera pusa pe pervazul ferestrei cu priveliște spre soclul unde fusese cândva statuia lui Lenin, a trebuit sa traverseze camera sa ocolească biroul.
– Humanitas! a raspuns, multumita ca aiunsese la telefon la timp.
Un domn, actionar la „S.C. Humanitas S.A.”, voia sa-si vanda. actiunile. Cum trebuia sa procedeze? Secretara mi-a transmis după o vreme mesajul.
Telefonul primit la editura m-a trezit dintr-o torpoare în care ma complăceam de câțiva ani buni. Mai precis, din 2006, de când avusesem prima oara în fata propriul meu „dosar de urmărire informativa”, deschis în 1971 și depozitat vreme de peste trei decenii în Arhivele Securității. Si atunci aflasem. Dumnezeule! mi-am zis. Au trecut peste doua decenii de când cel mai activ, după cum rezulta din Dosar, dintre turnătorii mei din anii 70 devenise, în 1991, acționar la Humanitas. La societatea comerciala care luase naștere la inițiativa mea! Cum se ajunsese aici?
„Mie mi se pare ca nimeni dintre cei care s-au întâlnit cu imaginea lor pusa pe masa de disecție a Securității n-ar trebui sa tacă. Fiecare bucățică din această experiență satanică, oricât de mărunta ar fi ea, ar trebui adusă în conștiința celorlalți, împreună cu cei care, pierzându-și calitatea de «seamăn», au făcut-o cu putință.“ – Gabriel LIICEANU
Click AICI pentru a citi mai multe pagini din carte
Gheorghe Modoran, Metodele de lucru ale Securităţii
Securitatea a constituit brațul înarmat al Partidului Comunist. Comunismul, ca sistem ideologic ateu, afirma deschis că religia este o ideologie obscurantistă care trebuie eliminată cu orice chip. Lenin învăța că orice idee despre Dumnezeu, despre credință „este o mârșăvie periculoasă. Milioane de păcate, fapte reprobabile, acte de violență și agresiune fizică sunt mult mai puțin primejdioase decât noțiunea subtilă, religioasă, de divinitate”. Astfel, se afirma în modul cel mai cinic că „un popă moral este mai primejdios decât un violator”. De aceea, idealul comunismului era crearea unei societăți fără Dumnezeu și fără religie.
Îndepărtându-L pe Dumnezeu din conștiința oamenilor, comunismul dorea să devină el însuși o religie cu propriile

foto: romaniacurata.ro
dogme şi ritualuri, care să ia locul creștinismului. Comunismul s-a dovedit însă o religie intolerantă și fanatică, o religie a urii și a luptei de clasă care, în România, începând cu 23 august 1944, s-a luptat să instaureze dictatura proletariatului și cultul materialismului ateu, făcând uz de teroare, de persecuții sângeroase, de temnițe și lagăre de exterminare.
Direcția Generală a Securității Poporului (DGSP) a fost înființată prin Decretul-lege nr. 221/28 august 1948 şi era sinteza eforturilor făcute de PCR în perioada 1945-1948 pentru edificarea unui aparat de supraveghere şi represiune cât mai redutabil. Securitatea a devenit instrumentul de bază pentru consolidarea regimului comunist din România
Securitatea fusese de la început proiectată de liderii comunişti ca o organizaţie care „să stârpească, prin intermediul forţei fizice şi al presiunii psihologice, prin intermediul dosarului şi al delaţiunilor, orice manifestare contrară regimului comunist”. Gabriel Liiceanu a denumit acest program „Marele Proiect represiv”. Acest proiect se folosea de o vastă armată de informatori.
Rețeaua informativă, ca principal mijloc de culegere de informații, era alcătuită din informatori, colaboratori, rezidenți și gazde ale caselor de întâlniri. Informatorii constituiau cea mai importantă sursă de informare din această rețea. În consecință, Securitatea punea accent pe recrutarea unor persoane capabile să intre în intimitatea elementelor supravegheate, pentru a le cunoaște planurile și intențiile ilicite, în vederea contracarării acestora cu maximum de operativitate și eficiență.
Securitatea a încercat să impună delațiunea ca o obligație legală, chiar și atunci când era vorba de membri din propria familie. Părinți care nu și-au trădat copiii, soți care nu și-au trădat soțiile, membrii care nu și-au trădat frații de credință au avut de suferit și au fost chiar arestați pentru omisiune de denunț.
Articolul integral poate fi citit în Revista Curierul Adventist
Marius Silveșan, Prelegere susținută cu prilejul lansării cărții „Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia”
În data de 17 noiembrie 2013 am participat la un eveniment în Mangalia prilejuit de lansarea cărții pastorului Constantin Mitu, Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia 1891-2013. O minune a lui Dumnezeu la malul mării. Despre acest eveniment la care au mai luat parte pastorul Constantin Nita, pastorul Ghiță Marian, conferențiarul Cătălin Dupu, pastorul Nelu Rosu, viceprimarul municipiului Mangalia, directorul Muzeului de Istorie Mangalia – istoric, prof. Dorian Negoi, Tony David și jurnalistul Alin Cristea, am relatat în cadrul articolului Lansarea cărții Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia.
Cu acest prilej am avut o scurtă prelegere despre istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia, istorie pe care am integrat-o în contextul politic al țării noastre. Cu acest prilej am menționat faptul că baptiștii români, și nu numai ei, au pus încă de la începuturi un accent considerabil pe educație, dar și pe liberalitatea religioasă, caracteristică dominantă a doctrinei și istoriei comunităților creștine baptiste de-a lungul timpului.
Fiind prezent la acest eveniment, Alin Cristea, jurnalist independent, a făcut scurte înregistrări printre care se regăsește și cea cu intervenția mea, fapt pentru care îi sunt recunoscător.
Conferința internațională Credința în epoca secularizării

După cum am anunțat AICI, în perioada 22-23 noiembrie 2013 se desfășoară la București Conferința internațională Credința în epoca secularizării.
În cadrul acestei conferințe voi prezenta comunicarea: „Secularizarea în perioada comunistă. Cazul României” Rezumatul comunicării este disponibil în partea de jos a acestui articol împreună cu programul complet al conferinței.
Reiau acum informațiile despre conferință așa cum au fost ele transmise în momentul lansării apelului la contribuții.
În perioada 22-23 noiembrie 2013, Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității din București, în colaborare cu Council for Research in Values and Philosophy organizează conferința „Credința într-o epocă a secularizării“.
22-23 noiembrie 2013
Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din București
Tematică
Secularizarea este un fenomen spiritual, cultural și socio-politic complex, care se răspândește neîncetat în unele părți ale lumii prin intermediul mass-media și al globalizării. El implică un stil de viață și o mentalitate specifice acestuia, practic fără nicio referire la Transcendență. Pentru unii, secularizarea este sinonimă cu „moartea lui Dumnezeu“ prevestită de Nietzsche și alți gânditori contemporani. Pentru alții, secularismul este exilul credinței, o libertate radicalizată, în care adevărul devine relativ, iar bunăstarea materială este elogiată, în timp ce calitatea interacțiunii umane este neglijată, iar valorile umane fundamentale se degradează. Într-un context secularizat, Dumnezeu nu mai este menționat în discursul public al fostelor comunități creștine. Valorile moștenite din tradiția Bisericii nu mai sunt importante. Mulți creștini caută și improvizează noi modalități de a trăi, iar credința autentică nu mai este la îndemână. Unii se tem, alții chiar renunță la speranță. Totuși, unii privesc secularizarea ca provocare providențială ce trebuie gestionată cu optimism și curaj, căutând noi căi de actualizare a valorilor credinței și ale Scripturii.
Conferința de față își propune să examineze izvoarele secularizării: ideologiile politice ale ultimelor două secole, globalizarea, autosecularizarea Bisericii în urma Conciliului Vatican II, teologia eliberării, filosofia resentimentului etc.
De asemenea, se dorește explorarea unor direcții noi de conceptualizare a credinței, precum și de trăire a acesteia într-un context secularizat, astfel încât credința să poată înceta să se dilueze și mai mult, fiind, dimpotrivă, experimentată în mod autentic și integral.
Se primesc propuneri din partea cercetătorilor ce activează în domeniile de mai jos (care vor fi publicate într-un volum):
— metafizică și fenomenologia religiilor;
— teologie fundamentală și teologie antropologică;
— filosofia culturii și dialog intercultural;
— sociologie și istoria religiilor;
— teologie politică și dialog stat-Biserică;
— rolul și poziția credinței în regimurile politice recente.
Program conferință
Rezumat comunicare Marius Silveșan, Secularizarea în perioada comunistă. Cazul României
Rezumat (PDF)
Biserica Baptistă Nădejdea 80 de ani – (06) Mărturie Lungu Dumitru despre Biserica din case și transportul ilegal de Biblii în comunism

În mărturia sa, Lungu Dumitru, membru în Biserica Nădejdea, fost secretar al bisericii și persoana care se ocupă de cateheza noilor veniți, vorbește despre câteva aspecte importante din perioada comunistă. primul dintre ele este biserica din case, iar al doilea transportul ilegal de Biblii și literatură religioasă.
Se amintește deasemenea, despre cutremurul din 1977 și grupurile de rugăciune care se întâlneau în casele credincioșilor în perioada comunistă (minutul 4).
În mărturia sa veți regăsi informații despre depozitul de Biblii din casa sa (de la minutul 5) care a fost descoperit ca urmare a arestării lui Constantin Caraman în anul 1984 pe peronul Gării de Nord.
20 iunie 1976 a venit primul transport cu Biblii, material religios scris, dar și audio împreună cu casetofoane.
„Lucrarea a mers până în 1984, concomitent cu Biserica din case, până în 9 noiembrie când din greșeala fratelui Constantin Caraman de la frații penticostali, care tot venea la mine și lua cărți [aceasta a încetat].
Eu i-am spus: „Frate, nu mai veni că dumneata ești urmărit” N-a înțeles!
Joi seara l-a prins pe el cu geanta plină cu Biblii, l-a luat la Securitate, l-a strâns cu ușa și le-a spus: „Depozitul se află în strada Dichesei nr … la fratele Lungu.”
Vineri seara eu am venit de la servici, ei au venit la ora 6 (18). Eu am ajuns la ora 9 (21). Era o lumină colo …. ”
În continuare fratele Lungu relatează percheziția efectuată de Securitate. Menționez și alte detalii care nu sunt prinse în această mărturie. Astfel, materialul religios era atât de bine ascuns încât nu a fost găsit de către cei care percheziționau casa, însă ofițerul care conducea percheziția avea informații că materialul este în locația respectivă, astfel că fratele Lungu a trebuit să se deconspire singur ca să nu trebuiască să mai aducă câinii sau mai rău să dărâme zidurile. După confiscarea materialului religios s-a întocmit procesului verbal din care sunt redate în facsimil două fragmente în carte. Eu l-am văzut integral și pot confirma veridicitatea lui.
Informațiile din mărturia sa sunt transpuse în scris și în cartea NĂDEJDEA ÎN DUMNEZEU 1933-2013. 80 DE ANI DE LUMINĂ CREȘTINĂ LA MARGINE DE BUCUREȘTI, carte care costă 15 lei și poate fi achiziționată de toți cei interesați.
Implicarea dânsului în distribuția de material religios în perioada comunistă este redată la paginile 114-117. Nu voi reda acum decât partea de final unde vorbește despre modul în care a fost descoperit depozitul de Biblii și material religios.
pp. 116-117 „Mai târziu am aflat cum au dat de mine.

Constantin Caraman (sursa foto: Vasilică Croitor)
Fratele Constantin Caraman de la frații penticostali a fost pe la mine , deși l-am avertizat să nu vină fiind o persoană urmărită de tovarăși, și a luat ceva material (cărți, biblii, casetofoane), iar în drum spre Gara de Nord a fost urmărit și arestat [În mărturia de la biserică acesta menționează că interceptarea și arestarea au avut loc pe peronul Gării de Nord] pe data de 8 noiembrie 1984. Sub presiune la interogatoriu a dat adresa mea și astfel a doua seară, vineri (vinerea neagră) 9 noiembrie 1984 Securitatea a ajuns la mine.
Ce a urmat la interogatoriu știe Dumnezeu.
Mai menționez că i-am rugat ca din BIBLII să nu facă hârtie igienică.”
[Ei m-au întrebat de unde știu lucrul acesta, iar eu le-am spus că se cunoaște faptul că din Bibliile trimise de Societatea Biblică Britanică (?) ei au făcut hârtie igienică].
Personal (M.S.) știu că a fost un întreg scandal legat de acest aspect și am văzut chiar și un document din anii 80 unde se vorbea despre această acțiune a autorităților de la București.
Articole pe aceeaşi temă
ANIVERSARE 80 DE ANI BISERICA BAPTISTĂ „NĂDEJDEA” BUCUREȘTI (1)
BISERICA BAPTISTĂ NĂDEJDEA 80 DE ANI – (00) MESAJ BORA OCTAVIAN
BISERICA NĂDEJDEA 80 DE ANI – (01) CORUL BCB NĂDEJDEA, CRISTOS IN JURUL SĂU NE ADUNĂ (29.09.2013)
BISERICA NĂDEJDEA 80 DE ANI – (02) MESAJUL DE SALUT AL PASTORULUI DR. VASILE TALPOŞ
BISERICA BAPTISTĂ NĂDEJDEA 80 DE ANI – (03) CORUL BCB NĂDEJDEA, LAUDĂ ASTĂZI PE DOMNUL
Biserica Baptistă Nădejdea 80 de ani – (05) Mircea Bulatov prezintă un scurt istoric al Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” București
Cu prilejul serbării de 80 de ani a Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București ce a avut loc în data de 29 septembrie 2013, Mircea Bulatov a prezentat un scurt istoric al Bisericii

Articole pe aceeaşi temă
ANIVERSARE 80 DE ANI BISERICA BAPTISTĂ „NĂDEJDEA” BUCUREȘTI (1)
BISERICA BAPTISTĂ NĂDEJDEA 80 DE ANI – (00) MESAJ BORA OCTAVIAN
BISERICA NĂDEJDEA 80 DE ANI – (01) CORUL BCB NĂDEJDEA, CRISTOS IN JURUL SĂU NE ADUNĂ (29.09.2013)
BISERICA NĂDEJDEA 80 DE ANI – (02) MESAJUL DE SALUT AL PASTORULUI DR. VASILE TALPOŞ
BISERICA BAPTISTĂ NĂDEJDEA 80 DE ANI – (03) CORUL BCB NĂDEJDEA, LAUDĂ ASTĂZI PE DOMNUL













