Evanghelicii din România și revoluția din decembrie 1989
După 40 de ani de comunism, românii și-au luat „porția de libertate” în decembrie 1989.
În toamna acestui an, în calitate de istoric și cercetător, voi participa la o conferință internațională cu o comunicare despre implicarea baptiștilor din România, dar și a celorlalți credincioși evanghelici în evenimentele revoluționare din decembrie 1989, care au avut ca și consecință prăbușirea comunismului.
Dată fiind tema particulară, lansez un apel prin care îi rog pe cititori să-mi semnaleze sau să-mi transmită mărturii, articole, cărți sau orice alt tip de sursă despre implicarea evanghelicilor din România în revoluția din decembrie 1989.
De asemenea, dacă sunt persoane care au participat la evenimentele amintite și vor să-mi spună mărturia dumnealor îi rog să lase un comentariu sau să mă contacteze.
Precizez faptul că sunt istoric și am publicat mai multe cărți și studii despre istoria evanghelicilor din România, iar informațiile le voi folosi în scop științific cu menționarea surselor. Scopul acestui demers este acela de a prezenta rolul credinței și a credincioșilor în prăbușirea comunismului din România.
Cărți publicate:
Marius Silveșan, Istoria unui secol de educație teologică baptistă în România : de la Școala de Misiune la Institutul Teologic Baptist din București (1921-2021), Editura Carmel Print, Arad, 2021. (312 p). (ISBN -978-006-9631-11-9).
Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România: între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012, (410 p). (ISBN 978-606-537-145-3).
Marius Silveșan; Vasile Bel, Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru baptiștii din România între anii 1907-1947, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2017. (281 p). (ISBN 978-973-53-2138-3)
Marius Silveșan; Bogdan Emanuel Răduț, Cultele neoprotestante și drepturile omului: un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977), Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2014, (136 p). (ISBN 978-973-53-1177-3).
Ioan Bunaciu, Marius Silveșan, Pelerin spre patria cerească, , f. edit., București, 2013, (184 p).
Cu prețuire, Marius Silveșan
Tel. 0724915782
E-mail: marius.silvesan@yahoo.com
Conferința Căderea regimurilor comuniste în Europa și în lume cu Stelian Tănase
Miercuri seara, 8 iunie 2022, scriitorul Stelian Tănase a fost invitatul profesorului Adrian Cioroianu, directorul general al Bibliotecii Naționale a României, să vorbească despre Istoria căderii regimurilor comuniste, volum publicat la Editura Publisol.
Volumul Istoria căderii regimurilor comuniste a apărut prima dată în anul 2009 la Editura Humanitas.

Conferința Căderea regimurilor comuniste în Europa și în România – Biblioteca Națională a României, 8 iunie 2022

Biblioteca Națională a României începe un ciclu de conferințe lunare care vă va prilejui întâlniri cu intelectuali români de marcă și cu subiectele calde ale zilei (plus subiectele din cărțile noi ale acelor intelectuali!).
Cel care deschide acest ciclu este scriitorul, profesorul, omul de televiziune etc. Stelian Tănase, nume binecunoscut dvs. – miercuri, 8 iunie a.c., de la ora 17h30, in sala #Atrium a #BiblioNatio, dl Tănase ne va vorbi despre cum s-a ajuns de la căderea regimurilor comuniste până la situația de azi din (Est)Europa.
În deschiderea evenimentului, un program artistic – o surpriză, și pentru invitat, și pentru cei ce vor participa.
După conferință, o ședință Q&A: invitatul va intra in dialog cu publicul.
Apoi, la final, o sesiune de autografe pe cea mai recentă carte a dlui Stelian Tănase.
https://www.facebook.com/100008814226504/posts/2843061819330931/?d=n
Arad, 19 iulie 2019 – Evoluția legislativă în perioada comunistă
Vineri, 19 iulie 2019, Centrul de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad organizează o ședință de comunicări despre Evoluția legislativă în perioada comunistă. Comunicarea va urmări cu precădere evoluția legislației religioase încadrată în cadrul mai larg al transformărilor aduse de instaurarea și consolidarea comunismului în România.

Reforma 500 – Discurs Prof. univ. dr. Mircea Dumitru, Rectorul Universității din București
Discursul Prof. univ. dr. Mircea Dumitru, Rectorul Universității din București, în deschiderea evenimentului Reforma 500 organizat de Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității din București în Aula Magna a Facultății de Drept în data de 31 octombrie 2017















