Iosif Țon despre Dumitru Cornilescu: „Un om de o umilință desăvârșită”
În cadrul cercetării mele am găsit într-unul din dosare interceptarea unei scrisori adresată de Iosif Țon, probabil din Anglia, pastorului Pascu Geabou din Alexandria. Scrisoarea a fost expediată în primăvara anului 1971, posibil luna martie. În cadrul acestei scrisori, Iosif Țon prezintă o scurtă biografie a lui Dumitru Cornilescu, relatează câteva aspecte privitoare la întâlnirea sa de 4 zile cu Cornilescu în Elveția în anul 1970, vizita lui Cornilescu în SUA (1965). Se amintește și despre pastorul Dănilă Pascu din Clevland, ca fiind primul baptist preocupat de activitatea lui Dumitru Cornilescu.
În partea de final a scrisorii, Iosif Țon militează pentru ca baptiștii români să-și exprime public recunoștința față de faptul că Dumitru Cornilescu a dat românilor posibilitatea de a citi Biblia în limba română modernă, aspect care permite și înțelegerea acesteia.
Acesta este contextul în care Iosif Țon realizează o scurtă caracterizare a lui Dumitru Cornilescu, care în aprilie 1971 urma să împlinească 80 de ani.
„În acele 4 zile [în care am stat la Cornilescu], am mai cunoscut ceva: în Cornilescu l-am cunoscut pe cel mai smerit creștin pe care l-am întâlnit vreodată. O simplitate și o umilință cum nu mi-am putut închipui că poate să existe. Eu sunt convins că omul acesta a fost unul dintre cei mai de seamă lucrători din via Domnului în țara noastră în acest veac, dar sunt de asemenea convins că ultimul care ar admite acest lucru ar fi Cornilescu însuși. Dacă mi s-ar cere să-l caracterizez pe scurt, cred că aceasta este cea mai bună caracterizare: „Un om de o umilință desăvârșită.”
Partajează asta:
Alexandru Filip Popovici, Revolta împotriva neputinței și Evanghelia
Revolta împotriva neputinței se manifestă prin aducerea sinelui înaintea tuturor lucrurilor. Aceasta se întâmplă 
deoarece „românii sunt nestatornici, impulsivi, brutali”, „sunt recunoscători pentru binele ce li se face, dar și foarte răzbunători când sunt jigniți” dar mai ales, „ei nu se supun decât propriei nevoi de a reacționa imediat”. Atunci când apare această raportare la sine, atunci omul este cel mai liber și totuși cel mai legat. Atunci este cel mai puternic și totuși cel mai slab. Atunci mândria lui țipă tot mai tare și totuși se aude încet. Istoria are un anumit grad de recurență, prin urmare, nu mai avem nevoie de demonstrații empirice. Ce a fost va mai fi. Faptele observate astăzi în societate își strigă propria demonstrație. Poporul român, cel descris de alții deunăzi, este același astăzi.
Atunci când „celălalt există doar ca sursă pentru hrănirea puterii” asistăm indirect la o relativizare a valorilor tradiționale. Lucrul aceste se întâmplă deoarece omului contemporan nu îi mai place tradiționalismul. Omul contemporan este rupt de trecut. Pentru el semnificația este dată de ceea ce nici nu a ajuns încă să fie – viitorul – potențialitatea. Omul contemporan este mereu omul viitorului, pentru că atunci când „trăiești raportându-te la infinit nu te poți compara cu nimeni”, iar faptul acesta conferă controlul asupra neputinței. Revolta împotriva neputinței naște ironie. Ironie întrucât neputința regăsită în sine este proiectată celorlalți, iar „celălalt există doar ca sursă pentru hrănirea puterii sale”.
Cum integrăm Evanghelia în contextul acesta? În modul cel mai simplu. Cuvântul ne spune că „Fiul omului a
venit să caute și să mântuiască ce era pierdut”. În acest „ce era pierdut” suntem noi. Omul contemporan își poate da cu ușurință seama că s-a pierdut. Că nu vrea s-o recunoască – în aceasta stă revolta împotriva neputinței sale, iar tocmai în această pierzanie a sa intervine Evanghelia. Drama omului modern este drama lui Toma. Pentru câteva momente Toma se pierde – „dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20:25). Pe cât de categoric ne răsună în minte atunci când citim declarația sa, pe atât de liniștit sună invitația Domnului Isus: „adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.” Cuvintele solicită acțiune. Poporul nostru s-a pierdut în declarații; a pierdut acțiunea de a fi creștin. Homo religiosus a căzut în desuetudine. El caută semne în Cel ce stă înaintea sa, dar nu-L vede pe Cel ce stă în fața sa. Când trăiești „după legea firii mai mult decât după religie”, firea devine o religie în sine și nu mai vezi nimic.
După cum spunea Noica, „fiindcă nu s-a interesat de teologie, secolul nouăsprezece nu s-a preocupat de om; fiindcă se preocupă de omul concret, secolul douăzeci revine la teologie”. Locul acesta privilegiat se explică prin faptul că, spre deosebire de alte științe, teologia nu explică pe om de jos în sus sau din afară înlăuntru „ci de sus în jos, de la decăderea dintr-o stare superioară, și dinăuntru în afară”. Această descriere a omului îl explică și îl desfășoară în toată plinătatea lui. Tocmai de aici să plecăm. Noi, în vestirea Evangheliei, nu intrăm în competiție cu celelalte științe și nici cu spiritul vremii. Știința nu și-a găsit încă o metodă validată „dinăuntru – în afară”. Noi, în vestirea Evangheliei, credem că fiecare om are o nevoie… Și care-i nevoia cea mai aprigă? Să văd în mâinile Lui semnul cuielor, să pun degetul meu în semnul cuielor și mâna mea în coasta Lui. Cu alte cuvinte, omul vrea să-L vadă pe Dumnezeu. În fond, toate nevoile se subordonează acesteia. Și pentru că „paradigma” noastră este de sus în jos, noi trebuie să-i învățăm pe oameni că ridicarea din decădere înseamnă apropiere de Dumnezeu. „Apropiați-vă de Dumnezeu și El se va apropia de voi” (Iacov 4:8), iată acțiunea pierdută în timp a omului contemporan. Mereu în istorie, în diferite domenii, s-au propus, atunci când împrejurările o cereau, reîntoarceri la sursele de inspirație originare. Când au văzut că s-a instaurat un oarecare tradiționalism sec, s-au reîntors la trecut, pesemne că l-au găsit valoros. În creștinism atunci când se constată o criză, unii se gândesc înspre viitor. Cum să dispară (criza, bineînțeles) și să nu mai apară? Ce să mai aducem nou? De unde să luăm și să mai adăugăm? Cum să ne integrăm în modernitate?
Revin la pierderea noastră. Noi ne-am pierdut de două ori. Eram pierduți, ce-i drept, și apoi ne-am pierdut de trecut. Integrarea Evangheliei se va face prin reconsiderarea ei. Evanghelia nu este nici tradiție, nici cultură. Ea este trăire. Omul contemporan are nevoie de Cuvânt, chiar dacă nu vrea s-o recunoască. Dar nu orice fel de Cuvânt, ci Cuvântul trăit…apoi Toma își isprăvește necredința…
Autorul precizează următoarele despre acest articol:
L-am redactat urmând câteva descrieri despre români așa cum apar în cartea Firea romanilor de Daniel Barbu. Am renunțat la stilul academic dar am adăugat între ghilimele descrierile respective.
Alexandru Filip Popovici este masterand anul I în Psihodiagnoză,
Psihoterapie Experienţială Unificatoare (PEU) și student al
Facultății de Teologie Baptistă Pastorală din cadrul
Institutului Teologic Baptist din București
Vă recomandăm să citiți și
ALEXANDRU FILIP POPOVICI, IERI DESPRE… ASTĂZI
Atunci când te-ai născut, ai cunoscut pentru prima oară ceea ce se numește timp. Nu, nu chiar așa, dintr-o dată. Pe măsură ce sărbătoreai propria-ți victorie asupra acestuia, an de an, la o dată bine precizată în calendar, ai remarcat, nu știu cum sau în ce fel, că ceea ce sărbătoreai de fapt nu era propria ta […]
ALEXANDRU FILIP POPOVICI, DIALECTICA TRĂIRII
Adesea viața ni se înfățișează sub forma unei scene. Nu știm câți spectatori avem, dar știm că totul începe atunci când se ridică cortina și totul se termină atunci când cortina se lasă. Mai mult, cei care joacă bine au parte de aplauze, și-au cucerit publicul, iar cei care aplaudă vor avea impresia că n-au […]
Partajează asta:
București: Conferința Lucrătorilor Evanghelici din România și Europa de Est
Alianța Evanghelică din România vă invită la Conferința Lucrătorilor Evanghelici din Romania și Europa de Est, cu tema Puterea Unității în Cuvânt, care va avea loc în București, în zilele de 18-19 iunie 2013. Cu această ocazie se va lansa proiectul Coaliția Evanghelica, ce va promova parteneriate și evenimente între biserici evanghelice din Romania, Europa de Est și SUA.
Credem din toată inima ca biserica trăiește vremuri în care resursele de orice fel pe care Domnul le-a așezat în Trupul Sau trebuie aduse laolaltă în unitate pentru a putea face lucrarea lui Dumnezeu cât mai eficient. Conform rugăciunii Domnului Isus din Ioan 17:21, unitatea credincioșilor este unul dintre semnele cele mai importante care îi vor determina pe oameni să creadă în lucrarea Lui mântuitoare.
Scopul acestei conferințe este de a realiza un parteneriat pentru o perioada lungă de timp cu biserici aflate în Coaliția de Biserici Evanghelice din SUA. Acest parteneriat va fi realizat în spiritul temei propuse și dezbătute, respectiv a puterii pe care o câștigam prin unitatea în Cuvânt.
Începând cu data conferinței, bisericile încadrate în coaliția din Romania, Europa de Est și SUA vor studia în paralel teme comune din Evanghelia după Ioan, cu scopul de a sublinia aspectul important al unității noastre bazate pe Cuvântul lui Dumnezeu.
http://www.coalitiaevanghelica.ro via http://emyradut.blogspot.ro
Program
Marti, 18 iunie
- 7,30 – 9,00 Inscriere pe baza unei contributii: 15 lei pentru documentele conferintei si separat 25 lei pentru masa de pranz din cele 2 zile
- 9.00 – 13.00 Sesiuni de lucru (cu pauza de cafea si partasie)
- 13.00 – 14.00 Pauza de masa
- 14.00 – 17.00 Sesiunile de dupa amiaza (cu pauza de cafea si partasie)
Miercuri, 19 iunie
- 9.00 – 13.00 Sesiuni de lucru (cu pauza de cafea si partasie)
- 13.00 – 14.00 Pauza de masa
- 14.00 – 17.00 Sesiunile de dupa amiaza (cu pauza de cafea si partasie)
Între orele 19.00 – 20.30 va avea loc un program special de evanghelizare la Sala Palatului.
Partajează asta:
Separation of Church and State: Prager University
„The Separation of Church and State.” Probably no phrase has had more impact on American history in the last fifty years than this one. Where did it come from? Who coined it? And, what does it mean? Distinguished law professor, John Eastman, has some surprising answers.
Într-adevăr, subiectul relației Biserică-Stat este unul important care merită atenția nu numai a specialiștilor, ci a creștinilor practicanți în general. Prin această afirmație am în vedere direcția în care a fost dusă ideea separării bisericii de stat în SUA și consecințele ei. Aceste aspecte le veți descoperii, conștientiza urmărind prelegerea profesorului John Eastman.
Relația biserică-stat în România (comunistă) este un subiect pe care l-am abordat și eu în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965, însă din altă perspectivă, una adaptată mediului politic românesc al acelor vremuri. Totuși, după cum știți această idee a separării bisericii de stat a stârnit vii dezbateri în mediul evanghelic românesc încă din anii comunismului. Personal militez pentru o separare a bisericii de stat (deși la modul concret aceasta există într-o mai mică măsură decât afirmăm unii dintre noi) înțelegând prin aceasta dreptul de a-mi practica religia și de a alege în ce măsură mă voi implica sau nu la nivel instituțional într-o relație cu statul.
Nu îmi propun aici să arăt mijloacele prin care statul controlează legal activitatea bisericii ci am dorit doar să evidențiez că biserica are un rol în societate, acela de a fi sare și lumină.
Partajează asta:
The Most Important Verse in the Bible: Prager University
În cadrul acestei prelegeri, Dennis Prager vine cu o viziune nouă asupra celui mai important verset din Biblie. Acesta afirmă dar și argumentează că cel mai important verset din Biblie este Geneza 1:1 datorită faptului că Dumnezeu a fost de la început, El a creat totul, El se află deasupra tuturor aspectelor (ființe, lucruri), inclusiv a naturii. El este Domnul creației căruia merită să I ne închinăm și să-I dăm slavă și cinste.
Pentru a înțelege argumentația profesorului Dennsi Prager urmăriți prelegerea de 5 minute.
Partajează asta:
Horia Roman Patapievici – Creștinismul și patriotismul englez au ajuns să fie “ofensatori” în UK?
In 1804, William Blake a scris poezia “Jerusalem”, care este o frumoasa poezie religioasa, cu o Anglie rurala, animata de sentimente mesianice. In 1916, in timpul catastrofei razboiului, sir Hubert Parry a compus melodia unui imn patriotic, care a devenit un foarte popular cintec religios in UK (eu am avut norocul sa il aud, intonat de localnici, intr-o biserica anglicana de tara, aflata linga casa, inregistrata in Doomsday Book, a Jessicai Douglas-Home).
Aflu, dintr-un clip de pe you tube ( http://www.youtube.com/watch?v=o4bzRI0BUv0 ), ca BBC Radio a interzis difuzarea acestui cintec, inclusiv in varianta Emerson, Lake & Palmer, pe motiv ca este “ofensator”.
Sa sparie gindul. Blake, Parry, crestinismul, patriotismul englez au ajuns sa fie “ofensatori” in UK? Anglia a ajuns să fie interzisă in Anglia? Pe cind o editie epurata din King’s James Bible? Un Shakeaspeare “pe placul tuturor”? Un creștinism in fine reglementat, care sa poata fi acceptat si de cei care i-ar dori disparitia?
De fapt, ceea ce vedem acum este cum anume, in epoca corectitudinii politice ajunse la putere, mecanismele interne de reevaluare si reajustare a culturii (perfect normale) au ajuns sa fie dominate extern de principiul (complet anormal) “au dreptate in special cei care ne detesta valorile: lor trebuie sa li se acorde intiietate”. Or, acesta este mecanismul urii de sine. Iar ura de sine conduce, implacabil, la falsificare, la degradare morala si la moarte.
E ingrozitor de trist.
Al vostru,
Horia
Mesaj postat de Paul Dragos Aligica pe facebook și preluat prin intermediul http://inliniedreapta.net
Partajează asta:
Iași: Conferința Rolul religiei în prăbușirea comunismului
Vineri, 24 mai 2013, Rev. Canon dr. Michael Bourdeaux va susţine la Iaşi conferinţa
Rolul religiei în prăbușirea comunismului
Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului (CSCP) în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Fundaţia Konrad Adenauer și Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași vă invită la conferinţa Rolul religiei în prăbușirea comunismului, susţinută de Rev. Canon dr. Michael Bourdeaux*.
Evenimentul va avea loc vineri, 24 mai 2013, orele 17.00, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în Corpul H (Casa Catargi), Sala H1, Bd. Carol I, nr. 11, Iaşi.
* Michael Bourdeaux este Canon Emeritus al Bisericii Angliei, specialist în istoria Rusiei și în chestiuni religioase. După ce a studiat în URSS, în anii ’50, și-a dedicat viața cercetării situației creștinilor din țările comuniste. În acest scop a și fondat, în 1969, Centre for the Study of Religion and Communism, devenit apoi cunoscut sub numele de Keston College sau Keston Institute. Stabilindu-și sediul la Oxford, Marea Britanie, așadar într-un binecunoscut loc al excelenței academice, institutul s-a remarcat prin cercetările făcute de o echipă care lucra profesionist, în același timp neascunzându-și empatia cu creștinii persecutați în țările comuniste, în special cu cei din URSS și din estul Europei. Cum s-a spus, cu îndreptățire, Keston Institute a devenit „vocea celor fără voce”. În timp și pentru susținerea activităților specifice, dar și pentru prezervarea surselor, a datelor istorice, a mărturiilor ș.a.m.d. s-a constituit o arhivă impresionantă, o bibliotecă bine dotată, au fost publicate cărți și a fost editată o revistă (Religion in Communist Lands, din 1973; în 1992 si-a schimbat numele inReligion, State and Society), devenite de referință pentru înțelegerea problemelor religioase în țările aflate sub dominația totalitarismului de esență marxist-leninistă. Puțini oameni au
făcut atât de mult pentru informarea opiniei publice occidentale despre viața creștinilor din țări care păreau uitate și pentru susținerea libertății relligioase în acele spații lipsite decenii la rând de libertăți, într-un timp în care nu mulți credeau că regimurile comuniste vor avea un sfârșit.
Rev. Michael Bourdeaux a publicat numeroase cărți și articole. Dintre volumele sale amintim: Opium of the people: the Christian religion in the USSR (1965), Religious Ferment in Russia: Protestant opposition to Soviet policy (Macmillan, 1968), Faith on Trial in Russia (Hodder&Stoughton, 1971), Risen Indeed: Lessons in Faith from the USSR (Darton, Longman and Todd, 1983), Gorbachev, Glasnost & the Gospel (Hodder& Stoughton, 1990), The Gospel’s Triumph over Communism (1991) etc. Pentru activitatea sa, rev. Bourdeaux a primit în 1984 prestigiosul Premiu Templeton.
http://www.studiulcomunismului.ro via http://danutm.wordpress.com
Partajează asta:
Hristos a înviat!
Partajează asta:
Timothy George about the magisterial Reformers
The magisterial Reformers* both taught the faith and preached it.
Exactly. There was a symbiotic relationship between what they preached and what they wrote in their commentaries. The Reformation was a preaching movement. They did what they did to advance the proclamation of the Word of God.
–––––––––-
The Magisterial Reformation is a phrase that „draws attention to the manner in which the Lutheran and Calvinist reformers related to secular authorities, such as princes, magistrates, or city councils”, i.e. „the magistracy”.[1] While the Radical Reformation rejected any secular authority over the Church, the Magisterial Reformation argued for the interdependence of the church and secular authorities, i.e. „The magistrate had a right to authority within the church, just as the church could rely on the authority of the magistrate to enforce discipline, suppress heresy, or maintain order.”[1]
In addition, the term magister relates to the emphasis on authoritative teachers. Often this is seen in the names of theological schools descending from magisterial reformers (I.E. Lutheran, Calvinist, Zwinglian, etc.)[2]
The magisterial reformation stands in contrast to the radical reformation, which denied that civil authorities had any place or authority within the Church.[3]
References
- ^ a b McGrath, Alister (1998), Historical Theology, Oxford: Blackwell Publishers, p. 159, ISBN 0631208437
- ^ Gstohl, Mark (2004), The Magisterial Reformation, retrieved 2012-11-17
- ^ Saint-Clair, Geoffrey (2001), Who’s Who in the Reformation, The Radical Reformation, retrieved 2012-11-17
Istorie Evanghelica 