Arhive categorie: Istorie

O baptistă în lumea culturii – Larisa Grenaderov și picturile ei


Larisa Grenaderov, născută în octombrie 1939, nu este doar o credincioasă baptistă care provine din două familii baptiste celebre, Issler și Grenaderov, ci și o artistă talentată care reușește să dea viață locurilor și personajelor transpuse în picturile sale.

Institutul Teologic Baptist din București – Întâlnirea de zece ani de la absolvire a promoției 2008 (2004-2008)


Astăzi, 15 iunie 2028, Institutul Teologic Baptist din București a găzduit întâlnirea de zece ani de la absolvire, a promoției 2008 (2004-2008).

Au fost prezenți absolvenții (9 din 13) și o parte a corpului profesoral, printre care Prof. univ. dr. Vasile Talpoș, rectorul de atunci al Institutului Teologic Baptist din București, Lect. univ. Lidia Talpoș, profesoară de muzică la momentul respectiv, Conf. univ. dr. Daniel Mariș, actualul rector, Conf. univ. dr. Ioan Străinescu, Conf. univ. dr. Corneliu Boingeanu, în prezent Director de departament în cadrul Facultății de Teologie Baptistă, Universitatea din București, Lect. univ. dr. Daniel Gherman și Lect. univ. dr. Sorin Bădrăgan, actualul decan al Institutului.

Deportarea Lidiei Căldăraru și a pastorului baptist Eugeniu Jurenco


Perioada anilor ’40 este una în care am avut și acțiuni extreme precum deportările unor minorități, inclusiv religioase.

În primul caz vorbim de deportarea unor credincioși baptiști rămași în Basarabia cedată URSS-ului în vara anului 1940 la ordinul NKVD.

Trist este faptul că după recuperarea Basarabiei de către români în vara anului 1941 credincioșii baptiști au continuat să fie persecutați.

Iată mai jos link ul unde este prezentat acest caz de deportare al unei credincioase baptiste în baza unei documentări realizate de Vasile Bel care a fooosit informații regăsite în Revista Farul Creștin.

https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/lidia-caldararu-deportata.html?m=1

Un caz similar de deportare a minorităților religioase, inclusiv din Basarabia a avut loc în luna mai a anului 1942. Atunci Mareșalul Ion Antonescu, conducătorul statului, a dat un ordin secret care prevedea ca toți sectanții să fie deportați in organizațiile de muncă de pe Bug, în Transnistria. Ordinul a fost anulat la scurt timp și nu au fost deportați mulți credincioși baptiști, însă printre aceștia a fost si pastorul Eugeniu Jurenco din orașul Bălți care a fost închis în lagărul Golta din Transnistria. (Vezi AICI un portret al lui Eugeniu Jurenco realizat de Buni Cocar)

Problemele din perioada lui Antonescu le-am tratat în cadrul studiului „Evoluția legislației religioase referitoare la baptiștii din România în timpul Regimului Antonescu” publicat în Jurnalullibertății de credință, 2015, pp. 271-290.

Din prezentarea succintă acelor două cazuri putem observa faptul că acțiunile de deportare au vizat credincioșii baptiști în timpul unor regimuri totalitare sau autoritare pe parcursul anilor 40 ai secolului XX, un secol al extremelor după cum îl portretizează și Eric Hobsbawm.

Regele Ferdinand I și cultele religioase din România interbelică 


În plan religios, Regele Ferdinand I declarase drept biserici naționale Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, iar regimul cultelor era favorabil și celorlalte biserici: romano-catolică, armeano-catolică, armenească, luterană, calvină, cultelor neoprotestante, dar și cultelor necreștine, precum cel musulman, cel mozaic sau altor culte necreștine, precum Martorii lui Iehova sau unitarienii. Biserica Ortodoxă Română obținuse ridicarea la rangul de Patriarhie, iar fostul episcop ortodox al Caransebeșului, Miron Cristea, devenise Patriarh al României.

http://m.romanialibera.ro/aldine/history/mostenirea-lui-ferdinand-cel-loial–la-moartea-sa–in-1927–romania-era-intr-o-situatie-privilegiata–cum-s-a-naruit-munca-regelui–465910

Ferdinand I

Informația de mai sus trebuie completată cu informații suplimentare. Astfel,  regimul cultelor nu era favorabil, așa cum afirmă  domnul Claudiu Pădurean, autorul articolului, și celorlalte bisericii, în afara bisericilor istorice. Mă refer aici în primul rând la „cultele neoprotestante” (adventist, baptist, creștin după Evanghelie și penticostal.), termen care, deși exista, nu era folosit decât rar.

Dovada afirmațiilor mele stă în legislația perioadei, începând chiar cu anul 1921, dar și ulterior.

Nu îmi propun să tratez acum în extenso această problemă despre care am scris în cadrul unor studii științifice publicate sau în curs de publicare, însă voi prezenta câteva elemente.

Unul dintre acestea este cel legislativ

Articolul 22 din Constituţia adoptată în martie 1923 prevedea, între alteleLibertatea conştiinţei este absolută. Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate de protecţiune, întrucât exerciţiul lor nu aduce atingere ordinii publice, bunelor moravuri şi legilor de organizare a statului.

Cultele erau clasificate în culte istorice, culte noi şi asociaţii religioase. Asociaţiile religioase stăteau sub regimul legilor privitoare la asociaţii în general şi la întruniri publice, fiind vizate aici sectele, care după război s-au sporit în chip neobişnuit, provocând prin acţiunea lor clandestină stări de spirit adânc păgubitoare liniştii şi intereselor permanente ale statului.
Următoarele culte erau considerate culte istorice: ortodox, greco-catolic (unit), catolic, reformat, mozaic, mahomedan. Erau recunoscute drepturile comunităţii baptiste, acordate printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri din 21 noiembrie 1927.

Sursa: Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Iacob, Politică și cultură în România interbelică

Ceea ce se observă aici este faptul că articolul 22 din Constituția României Mari (1923) Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate de protecţiune, însă acest lucru era garantat numai cultelor, nu tuturor confesiunilor religioase recunoscute de stat. De asemenea, prin Legea Cultelor din 1928, care a generat numeroase dezbateri și opoziție înainte de adoptare, inclusiv din partea Bisericii Ortodoxe Române. Problema viza printre altele și recunoașterea statutului de cult religios pentru confesiunea baptistă. De asemenea, se cerea recunoașterea în baza faptului că avusese acest statut în Transilvania înainte de 1918, îndeplinea criteriile legale, i se promisese acest lucru și mai mult decât atât România se angajase prin Tratatul Minorităților din anul 1919 la respectarea drepturilor minorităților religioase.

  Principala lege, care a fixat regimul cultelor în România şi care a stat la baza activităţii respective până în anul 1948, a fost Legea pentru regimul general al cultelor din aprilie 1928.
În ce priveşte legătura între stat şi culte, legiuitorul a preferat sistemul superiorităţii statului faţă de biserică, numit şi sistemul autonomiei bisericeşti, urmând a satisface atât pretenţiunile juste ale Bisericii, cât şi drepturile normale ce decurg din suveranitatea Statului.
Cultele erau clasificate în culte istorice, culte noi şi asociaţii religioase. Asociaţiile religioase stăteau sub regimul legilor privitoare la asociaţii în general şi la întruniri publice, fiind vizate aici sectele, care după război s-au sporit în chip neobişnuit, provocând prin acţiunea lor clandestină stări de spirit adânc păgubitoare liniştii şi intereselor permanente ale statului.
Următoarele culte erau considerate culte istorice: ortodox, greco-catolic (unit), catolic, reformat, mozaic, mahomedan. Erau recunoscute drepturile comunităţii baptiste, acordate printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri din 21 noiembrie 1927. (…)

Mai erau admise de lege:
a. Asociaţia religioasă baptistă (cu 35 comunităţi baptiste române, 55 germane şi 15 maghiare – cu peste 3.000 case de rugăciuni în total);
b. Asociaţia religioasă adventistă de ziua a şaptea, cu comunităţi grupate în şase conferinţe zonale şi având 520 case de rugăciuni. În 1920 se organizează unirea acestor comunităţi din România;
c. Asociaţia religioasă a lipovenilor, având peste 57.000 de credincioşi şi reşedinţa la Fântâna Albă, în Bucovina.
Pe lista celor interzise în conformitate cu prevederile legii din aprilie 1928 figurau: secta nazarinenilor, a adventiştilor reformaţi, a secerătorilor, a penticostaliştilor, a inochentiştilor, a bisericii lui Dumnezeu apostolice, a martorilor lui Dumnezeu (Iehova), a stundiştilor, a duhoborţilor, a molocanilor şi a studenţilor în Biblie (mileniştilor).

Sursa: Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Iacob, Politică și cultură în România interbelică

Se observă faptul că deși statul prevedea în Legea fundamentală din anul 1923 că libertatea conștiinței este absolută, venea cu îngrădiri de ordin legal și făcea o departajare între confesiunile religioase pe care le împărțea în legale și interzise, iar pe cele acceptate în culte religioase și asociații religioase.

În ceea ce priveşte religia locuitorilor, situaţia în perioada interbelică conform recensământului din anul 1930 se prezenta astfel: ortodoxă – 13.108.227 (72,6%), greco-catolică – 1.427.391 (7,9), romano-catolică – 1.234.151 (6,8), mozaică –756.930 (4,2), reformato-calvină – 710.706 (3,9), evanghelică-luterană – 398.759 (2,2), mahomedană – 185.486 (1,0), unitariană – 69. 257 (0,4), baptistă – 60.562 (0,3), lipoveană – 57.288 (0,3) şi, cu sub 0,1%, adventistă – 16.102, armeano-gregoriană – 10.005, armeano-catolică –1440, alte religii şi secte –7.434, liberi cugetători – 6.604, nedeclarată – 6.686.

Un alt aspect pe care doresc să-l menționez aici face referire la vizitele în România ale Dr. J. H. Rushbrooke, secretar general și apoi președinte al Alianței Mondiale Baptiste. Domnia sa a venit în România de mai multe ori, uneori chiar și de două ori într-un an pentru a intervenii la autorități ca acestea să respecte ceea ce s-au angajat, respectiv libertatea religioasă. Aspectele menționate aici sunt evidențiate și în cadrul unui volum care urmează să apară și voi detalia informațiile la momentul oportun.

Deși nu am tratat decât superficial acest subiect amplu, doresc să atrag atenția asupra faptului că perioada interbelică merită mai multă atenție în ceea ce privește situația religiei în general și a confesiunii baptiste în particular.

 

 

Interviu cu Dr. Dinu Moga, directorul Editurii „Făclia” din Oradea, realizat de Marius Silveșan


În data de 21 martie 2018 la Hotel Ambasador din București a avut loc un eveniment deosebit, lansarea unei noi ediții a Bibliei în limba română editată sub auspiciile Societății Biblice Trinitariene din Londra. Cu acest prilej domnul Dinu Moga, directorul Editurii „Făclia” din Oradea, editură care a tipărit această versiune a Bibliei, a avut amabilitatea de a acorda un interviu domnului Dr. Marius Silveșan.

Situația baptiștilor din România la sfârșitul anilor 30 și în anii 40 ai secolului XX


Articolul de față dorește să ofere un răspuns la situația baptiștilor din România în perioada interbelică și a celui de-al doilea război mondial.

Referindu-mă strict la situația din 1938 se poate menționa pe bază de documente că nu toate bisericile baptiste au fost închise.

Dar iată ce informații avem de la Alexa Popovici, contemporan cu acele vremuri:

„La 14 decembrie 1938, toate bisericile baptiste din România au fost închise şi sigilate. Unui număr foarte mare de predicatori li s-au întocmit acte de dare în judecată. Unii dintre aceștia au fost arestați și aruncați în închisori […].” (p. 617)

…prigoană care a durat de la 14 decembrie 1938 până la 31 martie 1939, adică 3 luni şi 17 zile. Anularea în fapt a deciziei se datorează lui Nicolae Zigre, ministrul Cultelor, și lui Armand Călineacu, prim-ministru.” (p. 619-620)

Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989, Editura Făclia, Oradea, 2007, 936 p.

https://roevanghelica.wordpress.com/2018/03/22/1938-noua-decizie-ministeriala/

Față de cele prezentate de Alexa Popovici în lucrarea Istoria baptiștilor din România se impun câteva precizări succinte.

Nu toate bisericile baptiste au fost închise. Este adevărat că au fost închise multe și unele s-au închis singure, dar nu toate. Aceasta cu atât mai mult cu cât decizia privitoare la obligativitatea ca o biserica sa fie formată din 100 de bărbați, capi de familie de etnie română, a fost schimbată cu puțin timp inainte de a expira termenul până la care bisericile baptiste trebuiau să se conformeze pentru a putea funcționa. Numărul capilor de familie necesari pentru a primii aprobarea funcționarii unei biserici a fost redus de la 100 la 50, dar și așa era mult. Anul 1939 va aduce cu sine alte prevederi la fel de restrictive ca cele anterioare.

Alexa Popovici, documentele vechi din Arhiva UBR, revistele baptiste sunt utile, dar insuficiente pentru o înțelegere obiectivă și complexă a istoriei baptiștilor din România. Un cercetător care se limitează la ele va avea o imagine parțiala a ceea ce s-a întâmplat în perioada interbelica si a celui de-al doilea război mondial și nu va putea fi obiectiv în ceea ce prezintă sau scrie. În București sunt mai multe instituții care au documente, arhive în cadrul cărora se regăsesc informații referitoare la situația religioasa din România in perioada menționată și implicit la baptiști. De asemenea, sunt disponibile și în limba română articole/ studii care tratează subiectul în discuție. Citind un astfel de studiu, despre perioada guvernării Patriarhului Miron Cristea (11 februarie 1938 – 6 martie 1939), am fost surprins sa constat ca informatii se găsesc si la Foreign Office în Londra. În limba engleză, de asemenea, sunt disponibile pentru cercetare studii șibarticole științifice, cărți, biografii, articole din revistele vremii care tratează specific anumite aspecte referitoare la situația baptiștilor din România în perioada interbelică, ce a celui de-al doilea război mondial sau perioada comunistă.

De asemenea, o idee pe care mi-am format-o trecand prin mai multe documente este aceea ca eliberarea nu a venit ca un dar din partea autorităților, ci a fost datorată unor acțiuni complexe. Vorbim de solicitări, memorii din partea conducătorilor comunităților baptiste, a Uniunii Baptiste din România, dar și din afara țării. Este de menționat activitatea, efortul, dăruirea și abnegația în asigurarea, obținerea libertății religioase pentru baptiștii din România depuse de J. H. Rushbrooke.

Una din persoanele cărora baptiștii români ar trebui sa le fie mulțumitori este J. H. Rushbrooke, Comisar (comisioner) din partea Alianței Mondiale Baptiste pentru Europa, Secretar general și apoi Președinte al Alianței Baptiste Mondiale (1939-1947). Până în anul 1940 când România a declarat război Marii Britanii și i s-a interzis accesul în țara noastră, acesta ne-a vizitat de mai mult de 15 ori având întâlniri cu factori de decizie aflați în diferite poziții în cadrul administrației centrale în țară sau în afară (Anglia și SUA). Pentru ușurarea și reglementarea, clarificarea situației baptiștilor acesta a fost primit inclusiv de regele Carol al II-lea.

Se observă astfel faptul că istoria baptiștilor este frumoasă, tumultoasă și totodată complexă

În final doresc să menționez că perioada anilor 30 – 40 din istoria baptiștilor din România este analizată pe baza de documente în cadrul unui articol care sper să apară în această vară. O secvență din acest studiu amplu este cea care se referă la legislația religioasă privitoare la baptiști în timpul guvernării antinesciene. Dat fiind importanța acesteia am considerat oportun să o public și separat în cadrul unui articol apărut în Jurnalul libertății de conștiință eduția din anul 2015.

Cătălin Dupu despre romanul La est de libertate


La Est de Libertate este o provocare pentru cititori deoarece autorul folosește conceptul de libertate atât pentru a arăta că în România comunistă nu exista libertate, cât și pentru a arăta că Europa de Est se afla la Est de Libertate reprezentată din punct de vedere geopolitic de către Occident.

Ziarul „Unirea” de la Blaj din anul 1918 disponibil online


În anul în care sărbătorim centenarul Marii Uniri de la 1918, Biblioteca Județeană Mureș pune la dispoziția celor interesați, în format electronic, Ziarul „Unirea” de la Blaj din anul 1918.

Colecția poate fi accesată la adresa de mai jos:

http://www.bjmures.ro/activitati/mareaunire/unirea/index.php

Update

Confirm unei informații oferită de către Vasile Bel, Ziarul Unirea este disponibil în format PDF și la BCU Cluj

http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/34963

Alexa Popovici (1915-1997)


Alexa Popovici

Credit foto: https://cronicasezonovilor.wordpress.com

Dr. Alexa Popovici s-a născut la data de 4 iulie 1915, în oraşul Harrisburg, Pennsylvania. Acesta s-a întors în România, împreună cu părinţii, în primăvara anului 1921. A crescut în comuna Firiteaz, judeţul Timiş, a studiat la şcoala elementară din co­mună, apoi la liceele Gheorghe Şincai din Bucureşti şi Moise Nicoară din Arad. A absolvit Institutul Teologic Or­todox din Bucureşti, Seminarul Teologic Bap­tist din Bucureşti şi Institutul Teologic Pro­testant din Cluj. Titlul de doctor în teologie l-a obţinut de la Universitatea Creştină din Indianapolis, statul Indiana. În anul 1940 s-a căsătorit cu Daria Sezonov din Brăila şi au fost binecuvântaţi cu trei copii: Valentin, Veronica-Monica şi Laurian. Paralel cu slujirea la amvon, între anii 1944 şi 1951 a deţinut funcţiile de pre­şedinte al Comunităţii Baptiste din Arad, profesor la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti (1946-1965), director al acestui Seminar (1954-1965) şi vicepreşedinte al Uniunii Bisericilor Baptiste din România (1945-1951). De-a lungul anilor de slujire a botezat peste 6.000 de suflete şi a cununat peste 250 de perechi.

Sursa: https://ebooks.faclia.ro/publication/2/ro/istoria-baptistilor-din-romania-1856-1989

Precizări

1. Nu a primit diplomă de la Institutul Teologic Ortodox pentru că nu i s-a permis să dea licența.

2. Inițial a fost director adjunct și apoi director al Seminarului Teologic Baptist din București. A preluat funcția de director după ce a fost demis directorul anterior, iar Alexa Popovici a fost la rândul său demis la ordinul Departamentului Cultelor.

3. A fost demis în 1965 din funcția de director, profesor și pastor. Pana in 1966 când a plecat in America a lucrat ca arhivist la Uniunea Baptistă.

Ar fi mai multe precizări de făcut, dar mai multe detalii găsiți în cartea despre istoria baptiștilor din România în perioada comunistă

Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965)

Pastor Vasile Talpoș – 45 de ani de slujire evanghelică (1969-2014)



Video by Marius Silvesan