Este creștinismul compatibil cu democrația? via Piata ideilor si sufletul cetatii by Mihail Neamtu
Într-un text percutant care discută starea de fierbere din Egipt, dl Andrei Cornea — reputat filosof, istoric al ideilor și comentator politic — face câteva surprinzătoare afirmații.
Creștinismul este incompatibil structural cu democrația de tip liberal, așa cum a arătat-o istoria. Intoleranța a fost o caracteristică a sa în Evul Mediu, atunci cînd era la apogeul său, avînd cam aceeași vîrstă cu Islamul azi: persecutarea ereticilor, vrăjitoarelor, evreilor, leproșilor nu au fost tocmai dovezi de tolerență și pluralism! Diferența dintre Islam și creștinism a dat-o nu natura credinței în sine, ci relația originară cu socio-politicul: creștinismul a apărut și a trebuit să viețuiască dintru bun început într-un stat puternic, preexistent cu care nu avea nicio legătură genetică – statul roman. Celebrul „dați Cezarului ce e al Cezarului și dați lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu”!, rămâne, înainte de toate, o maximă a conviețuirii obligate dintre Dumnezeu (sau locțiitorii săi) și Cezar (sau regi, principii, președinți).
Cuvintele lui Iisus care cer distingerea între Cezar și Dumnezeu (precum și exegeza paulină ulterioară, cu referința centrală din Romani, cap. 13) sunt atribuite unei dibace încercări de diplomație publică. Cel răstignit pe Cruce la marginea Ierusalimului ar fi căutat inițial, pare-se, calea împăcării cu un regim opresiv. Profetul lăudat de Coran, în schimb, n-ar fi avut de înfruntat această limitare socio-politică, declanșînd de la bun început proiectul de colonizare teocratică a Peninsulei arabe. Credincioșii musulmani au, așadar, vocația naturală de-a converti orice formă de guvernămînt la preceptele aspre ale Legii (Sharia). Incompatibilitatea principială între Statul secular de tip modern și religia islamică este o ipoteză interesantă, nelipsită de invalidări empirice (cazul Iordaniei sau al Indoneziei, bunăoară). Vom reține însă aceste sugestii pentru o confruntare ulterioară. (…)
A spune că diferenţele teologice între iudaism, creştinism şi Islam nu conteaza este echivalent cu a declara că toate convertirile sunt iluzorii (sau că filosofia lui Aristotel şi Platon seamănă întrucit amândoi… vorbeau greaca). Când decizi faptul că învăţătura morală a Coranului şi a Noului Testament sunt cvasi-identice prin raportarea lor la tema libertăţii, atunci poţi purcede la orice ilustrare selectivă a pildei cu fragmente din istoria religiilor.
Este şi argumentul reacţionarilor ultra-conservatori care, obosiţi de agnosticismul democraţiei liberale, decid să atace modernitatea şi secularizarea cu următorul tertip logic: comunismul şi nazismul sunt fenomene politice ale modernităţii, fără precedent în istorie. De ce nu am socoti totalitarismul o formă supremă de împlinire istorică a utopiei moderne? De ce n-am afirma că anticlericalismul lui Voltaire se materializeaza ideologic în campaniile anti-religioase ale lui Lenin şi Stalin? De ce n-am spune că Diderot a prevăzut celulele din Gulag destinate preoţilor şi credincioşilor? Ar acuza oare aici dl Cornea o lipsă de nuanţă? A reduce o civilizație veche de două mii de ani la aberațiile sale cele mai respingătoare nu ține oare de resentiment, pripă silogistică, reductivism hermeneutic sau hybris epistemic?
Tema relaţiei între religiile abrahamice şi democraţiile moderne este sobră şi urgentă. Ea ar merita reluată fără a ignora miezul constitutiv al discursului religios (teologia). Susţinătorii argumentelor pro şi contra ar trebui să evite esenţialismele pernicioase, să recunoască caracterul viu al religiilor, caracterul elastic al auto-interpretării corpului eclezial, dar şi natura deschisă a proiectului politic modern. Democraţiile sunt mereu plurale, ca şi ideile religioase. În Grecia lui Pericle, democrația antică permitea sclavia, discriminarea femeii, excluziunea pe criterii etnice.
Regimul parlamentar englezesc, în schimb, a permis unui politician creștin precum William Wilberforce (1759–1833) să devină, în numele Evangheliei, un campion al aboliționismului. În Transilvania secolului XIX, un prelat ortodox ca Andrei Șaguna (1809-1873) prelua idei democratice occidentale pentru înnoirea organizării Bisericii.
Au existat apoi în secolul XX democraţii slabe, care au deschis poarta regimurilor autoritare sau dictatoriale. În Europa, vor spune unii, votul democratic și universal l-a plebiscitat pe Hitler. În Palestina, democrația a permis ascensiunea grupării Hamas, cunoscută pentru atacurile teroriste asupra Israelului? Să fi fost alegerile libere de vină? Elita politică? Cultura? Poporul de rând? Analfabetismul civic? Toate aceste întrebări se nasc atunci când operăm cu definiții înguste.
Căci știm, pe de altă parte, în ce măsură modernitatea euro-atlantică se mândrește cu democraţii consolidate, cum este cazul Statelor Unite ale Americii. Urmașii lui Thomas Jefferson și John Adams au evitat patinajul totalitar coabitînd perfect cu valorile tradiţiei iudeo-creştine. Nici istoria creștin-democrației europene, de la Luigi Sturzo și Iuliu Maniu până la Konrad Adenauer și Corneliu Coposu, nu e chiar străină de proiectul coabitării pașnice între religie și politică. De ce-am trata atunci subiectul cu prejudecăți, într-un stil expeditiv?
Citește articolul complet accesând link-ul de mai jos.
Este creștinismul compatibil cu democrația? (O întrebare pentru Andrei Cornea) from Piața ideilor și sufletul cetății by Mihail Neamtu (03.01.2011)
Partajează asta:
Referat avand ca obiect Memoriul lui Maier Ion privind publicarea unei ,,Antologii de creatie poetica crestina” – 1978 p.2
Public acum referatul Departamentului Cultelor referitor la Memoriul depus de Maier Ion privind publicarea unei ,,Antologii de creație poetică creștina”.
Prima parte a seriei de documente referitoare la publicarea unei antologii de ,,creație poetică creștină” care să includă și poeziile lui Traian Dorz a fost publicată sub titlul: Memoriul lui Maier Ion catre CC al PCR privind publicarea unei ,,Antologii de poezie crestina” – 1978
Referat avand ca obiect Memoriul lui Maier Ion
Referat avand ca obiect Memoriul lui Maier Ion p.2
Știe cineva ce s-a întâmplat cu cele zece volume (caiete) de poezii însumând circa 3000 de titluri din creația lui Traian Dorz?
Partajează asta:
Calvin si baptistii – 2 – Origini baptiste. Anabaptistii via Persona
Anabaptist ars pe rug (sursa, AICI)Origini baptiste
Anabaptistii
Miscarea baptista apare in anul 1609 si isi are radacinile istorice si teologice in doua curente principale izvorite din Reforma. Prima se refera la ceea ce a fost numita Reforma Radicala sau anabaptistii. Istoricii si teologi nu au fost intodeauna corecti in ceea ce-i priveste pe anabaptisti. Ei se fac vinovati de a fi amestecat sub aceasi eticheta mai multe grupari intre caine existau diferente importante: revolutinari milenisti violenti, ca Thomas Muntzer – unii istorici ii fac pe aceastia responsabili de razboiele taranesti care au auvut loc in vremea acea in unele state europene; spiritualisti precum Caspar Schwenckfeld; rationalisti si antritrinitaieni, precum Michel Servet; si anabaptisti evanghelici pacifisti.
In 1544 Calvin redacteaza, la insistentele repetate ale lui Guillaume Farel, prieten cu Calvin si pastor reformator la Neuchâtel, in Elvetia francofona, un tratat impotriva anabaptistilor intitulat „Briève instruction”. in introducerea caruia remarca marea diversitate a anabaptistilor si semnaleaza ca aceste grupari nu pot fi puse toate in aceeasi oala. Pe cind unii erau extremisti, altii aveau aceasi viziune asupra Scripturii pe care o avea si Calvin. Data fiind marea varietate a anabaptistilor si reactiile lor extreme, Calvin insusi se face vinovat la un moment dat de greseala de a face din gruparile anabaptiste un amalgam, tratind in mod nedrept gindirea pacifista a anabaptistilor de confesiunea Schleeitheim si poartind o lupta virulenta impotriva anabaptistilor asa zis iluminati, care se reclamau ca apartinind Sfintului Duh (latura carismatica am putea spune). Reactia lui Calvin este de fapt izvorita din prudenta. Stiind ca marea majoritate a credinciosilor nu vor putea face diferenta intre gruparile anabaptiste, el sfirseste prin a le critica pe toate, pentru a-i proteja pe credinciosi de a urma gruparile anabaptiste extremiste.
Un alt aspect care ii diferentiaza pe anabaptisti de Calvin este faptul ca ei vedeau o separare intre stat si biserica, pe cind pentru Calvin separarea aceasta nu exita. De aici si implicarea lui in politica, la Geneva.
Partajează asta:
Nicolae Radoi si Iosif Ton via Daniel Lucescu
Iosif Ton este cunoscut dar cine este acest anonim Nicolae Radoi ? Ce au in comun ? Au inceput bine amandoi dar unul din ei a sfarsit-o rau ! (…)
Nicolae Radoi inpreuna cu alti credinciosi baptisti din Caransebes au ales sa se opuna amestecului Statului Comunist in treburile bisericii. Ei declara ca au fost inspirati de Iosif Ton care in 1973 a scris lucrarea “Cine isi va pierde viata” prin care crestinii erau indemnati sa opuna rezistenta comunistilor chiar cu riscul vietii.
Astfel au tinut alegeri conform statutului cultului baptist dar fara aprobarea autoritatilor.
Partajează asta:
Iosif Ton ,,Eu sunt chemat nu sa lupt impotriva comunismului, ci sa-L aduc pe Cristos in comunism”
Eu sunt chemat nu să lupt împotriva comunismului, ci să-L aduc pe Cristos în comunism…
Iosif Țon, Poziţia mea în Uniunea Baptistă şi cu privire la unele evenimente recente din cadrul Uniunii Baptiste, Oradea, 26 noiembrie 1978.
Pentru a citi și alte pasaje din această scrisoare apasă aici.
Ideea conviețuirii dintre comunism și creștinism se regăsește expusă pe larg în Manifestul Creștin, lucrare publicată în Anglia, al cărui titlu inițial era Locul creștinului în socialism. Spre deosebire de Iosif Țon, Richard Wurmbrand considera că nu putem vorbi de o colaborare a creștinismului cu comunismul, o ideologie atee cu origini satanice. A se vedea în acest sens Richard Wurmbrand, Marx și Satan. menționez în acest context și faptul că, comunismul are caracteristicile unei religii politice și și-a propus prin întemeietorii săi să lupte împotriva creștinismului. Celor interesați de subiectul religiilor politice le recomand Eric Voegelin-Religiile politice, Editura Humanitas, București, 2010.
Articole similare
Canonul libertatii: “Religiile politice” de Eric Voegelin
“Sa tremure clasele dominante”: Profetul Marx si ucenicii sai
Partajează asta:
DECLARATIE PRIVIND CAZUL IOSIF TON via Romania Evanghelica
Nicolae Rădoi
Îmi fac o datorie de onoare de a da publicităţii această declaraţie, deoarece sunt un credincios baptist şi am trăit evenimente extrem de importante în perioada comunistă, evenimente ce aruncă o lumină, cred eu clară, asupra identităţii şi activităţilor lui Iosif Ţon din ultimii 40 de ani.
În 1978 eram membru al Bisericii Baptiste din oraşul Caransebeş, şi în acel an am fost ales ca membru al comitetului Bisericii. Cum am ajuns în comitetul Bisericii? Pentru prima dată s-a hotărât ca alegerile să fie făcute cu vot secret, ceea ce a dus la o schimbare de gardă. Oamenii regimului nu au mai fost aleşi, iar cei în care Biserica avea încredere au format noul comitet. Împreună cu alţi credincioşi baptişti am acţionat în ALRC (Asociaţia pentru Libertate Religioasă şi de Conştiinţă) urmând sfaturile pe care Iosif Ţon ni le-a dat în 1973 prin lucrarea „Cine îşi va pierde viaţa”. În lucrarea menţionată Iosif Ţon sesiza o serie de abuzuri efectuate asupra credincioşilor baptişti şi asupra bisericilor baptiste de către Departamentul Cultelor (organul guvernamental comunist de supraveghere a bisericilor) în cooperare cu Uniune Baptistă de la Bucureşti. Astfel, el afirma că statul comunist şi-a extins influenţa asupra bisericilor şi a creat o criză majoră legată de funcţionarea bisericilor. Autorul tractatului îndemna bisericile să spună un NU categoric statului comunist, arătând că opoziţia faţă de amestecul statului în problemele bisericii este o datorie sfântă a bisericilor şi a credincioşilor, chiar dacă această opoziţie ar însemna pierderea vieţii.
Partajează asta:
Securitatea l-a interceptat pe Duhul Sfant!
De circa un an este vizitat frecvent de un individ la sosirea căruia copii rostesc cuvântul ,,PACE” în semn de salut, unul dintre copii a afirmat că persoana respectivă este ,,Sfântul nostru Duh”.
ACNSAS, Fond Documentar, D12391, vol.6, f.145, apud, Vasilică Croitor, Răscumpărarea memoriei, p.405
Partajează asta:
Memorialul Durerii – Episodul 26 p.2- „Dacă zidurile ar putea vorbi… Richard Wurmbrand”
În mărturiile pastorului Richard Wurmbrand: “Ei ne-au umplut pântecele cu apă şi apoi au sărit pe corpurile noastre. Pe unii dintre noi ne-au spânzurat, legându-ne de degetele mari de la picioare”. (La întoarcerea din exil, după Revoluţie, pastorul a pus o floare la mormântul ofiţerului care l-a anchetat şi l-a băgat în închisoare. Acelaşi lucru l-a facut şi la mormântul soţilor Ceauşescu).
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Partajează asta:
Criza valorilor în societatea romaneasca contemporana
Sub titlul ,,Lipsa educației religioase, cauză a crizei duhovnicești” catholica.ro preia un articol apărut în ziarul Lumina care vorbește despre criza valorilor religioase în societatea postcomunistă. Vorbim de o societate pentru a cărei libertate ,,s-a vărsat sânge în 1989 și care s-a transformat într-o libertate de a respinge pe Dumnezeu”. Autorul articolului decriptează și modului în care comunismul a modelat viețile și percepțiile oamenilor, precum și răspunsul societății față de aceste impuneri. O analiză similară într-o anumită măsură a fost realizată de către Dănuț Mănăstireanu pe blogul Persona care a publicat printre altele și un interviu despre mentalități comuniste în bisericile evanghelice.
Societatea românească postdecembristă este una total diferită fată de cea dinainte de 1989. Oamenii de astăzi sunt total schimbați din aproape toate punctele de vedere. Au o mentalitate nouă, sisteme de referință a valorilor diferite, condiții de trai diferite. Însă cele mai mari schimbări sunt în plan duhovnicesc, simțindu-se o tot mai profundă criză spirituală. Astfel începe un articol analiză apărut duminică în Ziarul Lumina. Şi continuă: am devenit bogați din punct de vedere material, însă am sărăcit tot mai mult spiritual, libertatea pentru care s-a vărsat sânge în 1989 transformându-se într-o libertate de a respinge pe Dumnezeu, într-o libertate aducătoare de moarte sufletească.
Începutul degringoladei spirituale a fost dat de perioada comunistă, când oamenii erau împiedicați prin diferite metode să meargă la biserică, iar preoților le era interzisă cateheza. Controlul tot mai intens al organelor de opresiune asupra vieții religioase a transformat omul într-un individ needucat spiritual. “Este o mare deosebire între credincioșii noștri dinainte de 1989 şi cei de după Revoluție. În primul rând, atunci oamenii veneau la biserică dintr-un fel de răzbunare, deoarece aici era singurul loc în care puteau găsi un strop de libertate. Oamenii erau sătui de situația apăsătoare la care asistau zilnic, de întreg peisajul pe care îl vedeau, de programele de televiziune mereu aceleași. Veneau la biserică într-un fel de semn de protest. Găseau liniștea de care aveau nevoie și o satisfacție în biserică” (…)
Sursa: Catholica.ro (26.01.2011) preluând informația de aici
Partajează asta:
Memorialul durerii poate fi vizionat on-line pe Istorie evanghelica
Documentarul Memorialul Durerii realizat de către Lucia Hossu Longin va putea fi vizionat curând integral pe site-ul Istorie evanghelică. Până atunci puteți urmări episoadele încărcate în cadrul paginii dedicate acestui documentar care-i poartă numele sau individual în cadrul paginii principale.
Pagina Memorialul Durerii pe site-ul Istorie evanghelică
https://istorieevanghelica.ro/memorialul-durerii/
Episoadele pot fi vizionate si separat după cum urmează:
Memorialul Durerii – Episodul 1 – Primii Partizani
Memorialul Durerii – Episodul 2 – Recurs in cazul Motrescu
Memorialul Durerii – Episodul 3 – Baietii din munti
Memorialul Durerii – Episodul 4 – Mogos si Mazilu
Memorialul Durerii – Episodul 5 – Studenţii
Memorialul Durerii – Episodul 6 – Drumul spre Grecia duce la Jilava
Memorialul Durerii – Episodul 7 – Demonul din călimară
Memorialul Durerii – Episodul 8 – Marea Finanţă în proces
Memorialul Durerii – Episodul 9 – Să nu ne răzbunaţi
Memorialul Durerii – Episodul 10 – Procesul elitelor politice
Memorialul Durerii – Episodul 11 – Experimentul Piteşti
Memorialul Durerii – Episodul 12 – Deportarea
Memorialul Durerii – Episodul 13 – Drama bisericii greco-catolice
Memorialul Durerii – Episodul 15 – Noua Academie Română
Memorialul Durerii – Episodul 14 – Sistemul concentraţionar
Memorialul Durerii – Episodul 16 – Cu Dumnezeu în catacombe
Memorialul Durerii – Episodul 17 – Un spatiu însetat de libertate
Memorialul Durerii – Episodul 18 – Colectivizarea din Vrancea
Memorialul Durerii – Episodul 19 – Noaptea de înviere în minele de plumb
Memorialul Durerii – Episodul 20 – Lagărele din Balta Brăilei
Memorialul Durerii – Episodul 21 – Voi staţi şi vă uitaţi şi pe Dunăre curg cadavre
Memorialul Durerii – Episodul 22 – Mişcările studenţeşti din anul 1956
Istorie Evanghelica 