Memorialul Durerii – Episodul 26 p.2- „Dacă zidurile ar putea vorbi… Richard Wurmbrand”
În mărturiile pastorului Richard Wurmbrand: “Ei ne-au umplut pântecele cu apă şi apoi au sărit pe corpurile noastre. Pe unii dintre noi ne-au spânzurat, legându-ne de degetele mari de la picioare”. (La întoarcerea din exil, după Revoluţie, pastorul a pus o floare la mormântul ofiţerului care l-a anchetat şi l-a băgat în închisoare. Acelaşi lucru l-a facut şi la mormântul soţilor Ceauşescu).
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Partajează asta:
Criza valorilor în societatea romaneasca contemporana
Sub titlul ,,Lipsa educației religioase, cauză a crizei duhovnicești” catholica.ro preia un articol apărut în ziarul Lumina care vorbește despre criza valorilor religioase în societatea postcomunistă. Vorbim de o societate pentru a cărei libertate ,,s-a vărsat sânge în 1989 și care s-a transformat într-o libertate de a respinge pe Dumnezeu”. Autorul articolului decriptează și modului în care comunismul a modelat viețile și percepțiile oamenilor, precum și răspunsul societății față de aceste impuneri. O analiză similară într-o anumită măsură a fost realizată de către Dănuț Mănăstireanu pe blogul Persona care a publicat printre altele și un interviu despre mentalități comuniste în bisericile evanghelice.
Societatea românească postdecembristă este una total diferită fată de cea dinainte de 1989. Oamenii de astăzi sunt total schimbați din aproape toate punctele de vedere. Au o mentalitate nouă, sisteme de referință a valorilor diferite, condiții de trai diferite. Însă cele mai mari schimbări sunt în plan duhovnicesc, simțindu-se o tot mai profundă criză spirituală. Astfel începe un articol analiză apărut duminică în Ziarul Lumina. Şi continuă: am devenit bogați din punct de vedere material, însă am sărăcit tot mai mult spiritual, libertatea pentru care s-a vărsat sânge în 1989 transformându-se într-o libertate de a respinge pe Dumnezeu, într-o libertate aducătoare de moarte sufletească.
Începutul degringoladei spirituale a fost dat de perioada comunistă, când oamenii erau împiedicați prin diferite metode să meargă la biserică, iar preoților le era interzisă cateheza. Controlul tot mai intens al organelor de opresiune asupra vieții religioase a transformat omul într-un individ needucat spiritual. “Este o mare deosebire între credincioșii noștri dinainte de 1989 şi cei de după Revoluție. În primul rând, atunci oamenii veneau la biserică dintr-un fel de răzbunare, deoarece aici era singurul loc în care puteau găsi un strop de libertate. Oamenii erau sătui de situația apăsătoare la care asistau zilnic, de întreg peisajul pe care îl vedeau, de programele de televiziune mereu aceleași. Veneau la biserică într-un fel de semn de protest. Găseau liniștea de care aveau nevoie și o satisfacție în biserică” (…)
Sursa: Catholica.ro (26.01.2011) preluând informația de aici
Partajează asta:
Memorialul durerii poate fi vizionat on-line pe Istorie evanghelica
Documentarul Memorialul Durerii realizat de către Lucia Hossu Longin va putea fi vizionat curând integral pe site-ul Istorie evanghelică. Până atunci puteți urmări episoadele încărcate în cadrul paginii dedicate acestui documentar care-i poartă numele sau individual în cadrul paginii principale.
Pagina Memorialul Durerii pe site-ul Istorie evanghelică
https://istorieevanghelica.ro/memorialul-durerii/
Episoadele pot fi vizionate si separat după cum urmează:
Memorialul Durerii – Episodul 1 – Primii Partizani
Memorialul Durerii – Episodul 2 – Recurs in cazul Motrescu
Memorialul Durerii – Episodul 3 – Baietii din munti
Memorialul Durerii – Episodul 4 – Mogos si Mazilu
Memorialul Durerii – Episodul 5 – Studenţii
Memorialul Durerii – Episodul 6 – Drumul spre Grecia duce la Jilava
Memorialul Durerii – Episodul 7 – Demonul din călimară
Memorialul Durerii – Episodul 8 – Marea Finanţă în proces
Memorialul Durerii – Episodul 9 – Să nu ne răzbunaţi
Memorialul Durerii – Episodul 10 – Procesul elitelor politice
Memorialul Durerii – Episodul 11 – Experimentul Piteşti
Memorialul Durerii – Episodul 12 – Deportarea
Memorialul Durerii – Episodul 13 – Drama bisericii greco-catolice
Memorialul Durerii – Episodul 15 – Noua Academie Română
Memorialul Durerii – Episodul 14 – Sistemul concentraţionar
Memorialul Durerii – Episodul 16 – Cu Dumnezeu în catacombe
Memorialul Durerii – Episodul 17 – Un spatiu însetat de libertate
Memorialul Durerii – Episodul 18 – Colectivizarea din Vrancea
Memorialul Durerii – Episodul 19 – Noaptea de înviere în minele de plumb
Memorialul Durerii – Episodul 20 – Lagărele din Balta Brăilei
Memorialul Durerii – Episodul 21 – Voi staţi şi vă uitaţi şi pe Dunăre curg cadavre
Memorialul Durerii – Episodul 22 – Mişcările studenţeşti din anul 1956
Partajează asta:
Un misionar vorbeşte despre evanghelizarea secretă din China
„Chinezii neagă creştinismul fiindcă au fost educaţi să creadă într-o evoluţie naturală, fără Dumnezeu. În mintea lor sunt siguri că Dumnezeu nu există. Ei cred în ei înşişi şi în bani.” Aşa se văd chinezii și China prin ochii unui misionar creştin.
„Merg din casă în casă,” povesteşte pentru Christian Telegraph misionarul, al cărui nume nu a fost dezvăluit pentru a-l proteja. „E foarte, foarte periculos. Oamenii pe care i-am vizitat până acum nu au spus nimic despre mine guvernului,” explică misionarul, dar adaugă că nu știe niciodată dacă oamenii cu care vorbeşte îl vor reclama sau nu.
Mediul religios chinez este marcat de trecutul politic al ţării. „Mulţi oameni încă au încredere în Mao Zedong… Am vizitat diverse case în care oamenii se închină în faţa fotografiei lui.” În ciuda acestei realităţi şi a faptului că cei mai mulţi chinezi au fost educaţi să „creadă în ei înşişi, să nege existenţa vreunui Dumnezeu sau a vreunui lucru supranatural… tinerii sunt foarte deschişi”, povesteşte misionarul.
Religiozitatea chinezilor e prezentă în statistici. Primul sondaj de mari proporţii referitor la credinţele religioase ale chinezilor, efectuat în 2006, a relevat că 31,4% din populaţie se declară religioasă. Raportând eşantionul de 4.500 de subiecţi la numărul total al chinezilor, se ajunge la un număr de peste 300 de milioane de credincioşi, de trei ori mai mult decât estimările oficiale anterioare ale Chinei ateiste.
După prăbuşirea regimului lui Mao, atmosfera politică s-a relaxat, iar oamenii s-au îndreptat spre religie, pentru a găsi alinare, explica în luna iulie pentru NPR, Liu Zhongyiu, profesorul de la Universitatea Normală din China de Est (Shanghai) care a coordonat aplicarea sondajului.
Răspândirea creștinismului în rândul populației chineze reprezintă o „creștere unică și explozivă”, aprecia într-un interviu acordat portalului Christian Today, în luna august, Mathews George Chunakara, directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Mărturie Publică al Consiliul Mondial al Bisericilor (WCC). Chunakara comentează că „nu doar clasele defavorizate îmbrățișează creștinismul, ci și cei bogați și cei educați, de asemenea,” oferind exemplele Beijingului și Shanghaiului ca dovadă a acestui fapt.
Potrivit aceleiaşi surse, dacă în 1970, numărul creștinilor din China se apropia de 13 milioane, estimările prezente ajung până la 130 de milioane de persoane.
În prezent, în China există două tipuri de biserică: cele recunoscute de stat şi cele subterane. ”Creştinii din bisericile subterane spun despre comunităţile de credincioşi din bisericile înregistrate că se încred mai degrabă în guvern, nu în Dumnezeu”. De aceea, unii dintre creştinii din bisericile subterane nu discută cu cei din bisericile recunoscute de stat pentru că nu au încredere în ei, a mai dezvăluit misionarul creștin.
Sunt însă și reprezentați creștini care văd o oportunitate în recunoaşterea bisericilor de către guvern. Chinezii care nu fac parte din aşa-numita biserică subterană, ci care s-au înregistrat oficial ca membrii ai bisericii, „au libertatea de a se închina, atâta timp cât fac lucrul acesta în biserică. Este o oportunitate extraordinară. Dacă acţionăm legal şi în limitele legii, putem lucra prin biserica înregistrată legal, care este foarte dispusă să răspândească Evanghelia în acest timp”, a declarat la începutul lunii septembrie, pentru Christian Telegraph, Jonathon Brooks, directorul organizaţiei misionare „Vocea Chinei şi a Asiei”.
Articol preluat de pe site-ul semneletimpului.ro (6 octombrie 2010)
Partajează asta:
China ateistă dă primul sondaj oficial referitor la creştini
Creștinii din China numără peste 23 de milioane, conform rezultatelor date publicității de primul sondaj oficial al statului comunist pe probleme de credință. La nivelul întregii țări, creștinismul acoperă doar 1,8% din totalul populației însă, dintr-o altă perspectivă, creștinii reprezintă 73% din populația religioasă a Chinei.
Cifrele au fost date publicității în Cartea Albastră a Religiilor din China, o compilație realizată de Academia Chineză de Științe Sociale. Instituția activează sub controlul Guvernului chinez, conform publicației China Daily.
Sondajul a vizat peste 60.000 de persoane care au răspuns chestionarului în peste 300 de regiuni ale Chinei. Conform datelor, se pare că biserica creștină atrage în general oameni cu statut social scăzut, inclusiv săraci, femei și bătrâni. Jumătate dintre creștini au o educație primară, iar numai 2,6% au mers la facultate sau au absolvit studii universitare. În ultimii ani, se observă și o schimbare demografică, cercetătorii menționând că mai mulți tineri, intelectuali și oameni cu pregătire s-au alăturat bisericii.
Academia a atribuit creșterea numărului de creștini reformelor sociale din ultimele trei decenii. În special, ultimele decade au adus un plus de membri în condițiile în care 73% dintre creștini s-au adăugat bisericii după 1993, în timp ce doar 18% au făcut-o între 1982-1992. Aceste statistici arată clar că perioada de reformă și deschidere de 30 de ani a fost un timp de dezvoltare rapidă atât pentru societatea chineză, cât și pentru biserica chineză”, afirmă Fu Xianwei, conducătorul organismului oficial care asigură alinierea bisericii la interesele statului.
Cercetătorii au menționat faptul că, în ciuda creșterii bisericii, comunitatea creștină reprezentată în 55.000 de biserici este încă marginalizată în societate. Cifrele neoficiale ale creștinilor în China arată însă diferit, totalul membrilor fiind undeva între 40 și 130 de milioane. În cadrul sondajului, doar 67% dintre creștini au afirmat că au fost botezați.
„Biserica din China cunoaște o creștere spectaculoasă, nemaiîntâlnită”, afirmă Mathews G. Chunakara, directorul pentru Afaceri Internaționale și Mărturie Publică din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor.
„Nu e vorba doar de săracii pe care îi vedeți în biserici. Chiar și bogații și oamenii educați îmbrățișează creștinismul. Dovadă sunt Beijing și Shanghai. În timp ce creștinismul moare în Apus, Dumnezeu aduce o renaștere spirituală în țările lumii a treia, în India sau China”, a afirmat Chunakara într-un interviu acordat publicației indiene Christian Today.
Cu privire la China și dezghețul relațiilor între stat și biserică, Chunakra observă că, „întrucât economia chineză are cea mai mare rată de creștere, ei [guvernanții] realizează importanța unei societăți armonioase. Pentru a promova o astfel de societate, ei atribuie religiei un anumit rol.”
Dr. Zhao Xiao a fost trimis de Guvernul chinez cu ani în urmă pentru a face un studiu cu privire la dezvoltarea economiilor din Apus. Cu opt ani în urmă, economistul chinez a scris articolul „Economiile de piață cu biserici și economiile de piață fără biserici.” Concluzia studiului a fost aceea că temelia morală a permis Americii dezvoltarea economică, ca atare, economia Chinei ar putea avea beneficii din răspândirea credinței creștine în interiorul granițelor sale.
În 2002, când a publicat articolul, Xiao era un membru al Partidului Comunist și ateu. „Dacă China primește mesajul crucii, atunci ea va fi o binecuvântare pentru întreaga lume”, a afirmat același Zhao Xiao, convertit acum la creștinism. Declarația a fost făcută în fața a mii de oameni, lideri creștini adunați la Global Leadership Summit, organizat de Willow Creek.
Primele eforturi creștine au fost făcute în secolul 16 de preotul iezuit Matteo Ricci. Protestantismul a intrat în China prin eforturile misionarului scoțian Robert Morrison, în secolul 19. În anul 1949, când Partidul Comunist a preluat conducerea țării, misionarii au fost obligați să părăsească țara.
Articol preluat de pe site-ul semneletimpului.ro (13 august 2010)
Partajează asta:
Biserica creștină din China crește exponențial
Biserica creștină din China înregistrează o creștere numerică fără precedent, transmite Consiliul Mondial al Bisericilor (WCC), citat de Christian Today.
„Am vizitat China regulat în ultimii 15 ani și sunt uimit în fața creșterii uriașe a bisericii,” a declarat Mathews George Chunakara, directorul Departamentului de Relații Internaționale și Mărturie Publică al WCC. Reprezentantul Consiliului a evaluat răspândirea creștinismului în rândul populației chineze drept o „creștere unică și explozivă”.
Chunakara notează cu entuziasm că „nu doar clasele defavorizate îmbrățișează creștinismul, ci și cei bogați și cei educați, de asemenea,” notând că „Beijingul și Shanghaiul sunt o dovadă” a acestui fapt.
Liderul ecumenic afirmă că situația privind libertatea religioasă în China „s-a îmbunătățit considerabil” în ultimii zece ani și că, datorită ritmului alert de producție economică, Guvernul Chinez începe să se arate „în favoarea” celor credincioși. Potrivit Christian Today, dacă în 1970, numărul creștinilor din China ajungea la 13 milioane, estimările prezente ajung până la 130 de milioane de persoane.
Articol preluat de pe site-ul semneletimpului.ro
Partajează asta:
Ziua Mondială a Rugăciunii va fi dedicată persecuției creștinilor
În mesajul de 1 ianuarie adresat credincioșilor prezenți în Piața Sfântul Petru de la Vatican, Papa Benedict al XVI-lea a anunțat că persecuția creștinilor va constitui tema Zilei Mondiale a Rugăciunii, sărbătorite de Biserica Catolică în luna octombrie. (Christian Post) via semneletimpului.ro
Partajează asta:
Cum ar fi arătat istoria evanghelicilor dacă n-ar fi existat dorința de supraviețuire?
Pornind de la de la argumentația lui Iosif Țon din anul 1989 prezentată și de mine sub titlul Iosif Țon despre supraviețuirea Bisericii sub comunism, coraborat cu o felicitare de Crăciun primită de la Episcopul greco-catolic de Oradea, Marius Cruceru se întreabă în cadrul articolului “Our greatest mistake… the desire to survive” – Iosif Ton cum ar fi arătat istoria baptiștilor și a celorlați evanghelici în comunism dacă nu ar fi fost dorința de supraviețuire. Fiind o problemă de istorie contrafactuală, personal îmi este greu să ofer un astfel de răspuns deși încerc în cadrul cercetărilor mele să înțeleg care au fost motivațiile acțiunilor liderilor evanghelici din perioada comunistă. În acest context lansez următoarea întrebare: Se poate realiza o disociere între liderii evanghelici și instituția pe care aceștia o reprezentau din punct de vedere administrativ în perioada comunistă? Spre exemplu, putem face o disociere între acțiunile unor lideri baptiști, care s-au ”apropiat” mai mult de autorități decât considerăm noi acum că trebuia, și Uniunea Baptistă, văzută în acest caz ca un organ administrativ, ca o instituție? Revenind la problema supraviețuirii, a jertfirii de sine, iată ce scrie Marius Cruceru:
Am primit o felicitare de la Episcopul Greco-Catolic de Oradea-Mare. Pe felicitare erau aşezaţi cu mîndrie doar episcopii care au murit în temniţele comuniste.
Nu m-am putut abţine să întreb: oare cum ar fi arătat şi istoria noastră, a baptiştilor, dacă nu am fi dorit atît de mult să supravieţuim cu orice preţ, să ne apărăm orchestrele de mandoline şi serviciile, clădirile şi podurile.
Ce-i foloseşte copilului să-i explice mă-sa că s-a curvit ca să le aducă cozonac de Crăciun, ca să nu mai mănînce pîine? Ce diferită ar fi fost istoria pastorului Wurmbrand dacă sora Sabina nu l-ar mi mînat spre pupitru cu vorbele: “Decît un şoţ laş, mai bine fără… “.
Oare cum ar fi arătat istoria baptiştilor, a penticostalilor, a creştinilor după Evanghelie, adventiştilor, dacă am fi luat calea greco-catolicilor.
Sursa: “Our greatest mistake… the desire to survive” – Iosif Ton by Marius Cruceru
Voi reveni cu detalii despre poziția exprimată de Richard Wurmbrand în Congresul cultelor din anul 1948 la care face referire Marius Cruceru în partea de final al articolului său.
Istorie Evanghelica 