Arhive categorie: Persecuţie

Pastorul Richard Wurmbrand, şef al Misiunii Bisericii Norvegiene „Magne Solheim” a înfiinţat şi organizat în anul 1947 mai multe reuniuni interconfesionale care aveau loc la Braşov

De Marius Silvesan pe 31/08/2017 | 2 comentarii

Secolul XX a oferit multiple ocazii de colaborare între cultele religioase din România. Un astfel de exemplu îl reprezintă și activitatea Misiunii Bisericii Norvegiene „Magne Solheim” și al pastorului Richard Wurmbrand.

Informația a fost regăsită de către doamna Mihaela Mihăilescu, fiind publicată în anul 2013 în cadrul unui articol despre Biserica Ortodoxă Română în timpul comunismului pe istorieculturala.ro.

Este scrisă astfel o altă filă din istoria Bisericii din România pe parcursul perioadei comuniste.

Un document [din Arhiva CNSAS (?)] referitor la vicarul patriarhal Antim Nica arată următoarele: pastorul Richard Wurmbrand, şef al Misiunii Bisericii Norvegiene „Magne Solheim” a înfiinţat şi organizat în anul 1947 mai multe reuniuni interconfesionale care aveau loc la Braşov. La ceste reuniuni participau şi preoţii Gâldău Florian (ulterior plecat în Anglia unde a ţinut conferinţe la Radio Londra), Gagiu Ion, Drăgulescu Toma şi episcopul Antim Nica (aflat în anul 1947 în fruntea eparhiei Dunării de Jos, în calitate de locotenent).

Durata acestor întruniri era de două săptămâni zi la zi consecutiv şi au avut loc două asemenea serii. Mai lămuritoare sunt notele făcute de ofiţeri de Securitate în „planul de acţiune informativă Antim Nica”, „ceea ce este mai important din activitatea lui, după 23 august 1944, este faptul că s-a stabilit informativ că Antim Nica a făcut parte din grupul de clerici ortodocşi români care erau în legătură cu organizaţia religioasă <<Mişcarea ecumenică internaţională>> demascată ca oficină de spionaj a serviciului secret american. Antim Nica era unul dintre conducătorii clericilor români care era în legătură cu această mişcare. De asemenea, s-a mai stabilit că Antim Nica era în foarte bune relaţii cu Magne Solheim, pastor evanghelic luteran norvegian, care iniţiase şi la noi în ţară, după 23 august 1944, o organizaţie de ajutorare a clericilor de toate confesiunile. Astfel Antim Nica în anul 1947 a mijlocit un mare ajutor ce s-a dat clericilor ortodocşi de către această organizaţie a lui Solheim. Şi această organizaţie a fost demascată ca oficină de spionaj a anglo – americanilor. Important[ă] este participarea lui Antim Nica în fruntea clericilor ortodocşi ce erau în legătură cu Mişcarea ecumenică internaţională precum şi faptul că nu întâmplător era în bune relaţii cu Solheim, demascat ca agent al spionajului american”.

Securitatea se arăta foarte interesată de activitatea mişcării ecumenice internaţionale şi de activitatea misiunii norvegiene, încercând blocarea colaborării Bisericii Ortodoxe Române cu aceste instituţii considerate agenturi imperialiste. De altfel, Biserica Ortodoxă Română a fost obligată să părăsească mişcarea ecumenică internaţională în anul 1948. Deoarece Securitatea considera colaborarea Bisericii Ortodoxe Române cu respectiva instituţie o cale de evaziune, care împiedica controlul strict al statului comunist asupra instituţiei eclesiastice în discuţie. La fel colaborarea cu alte culte cum este cazul Bisericii norvegiene a fost şi el interzis.

https://istorieevanghelica.ro/2016/12/31/biserica-ortodoxa-in-timpul-comunismului/

Publicat în: Cercetare, Comunism, Creștinism, Cultură, Istoria Bisericii, Istorie, libertate, Libertate religioasă, Ortodocși, Persecuţie, Politică, Protestanţi, Religie, Rezistență, Securitatea | Etichetat: Mihaela Mihăilescu, Richard Wurmbrand

Ana Blandiana : Cea mai mare victorie a comunismului a fost crearea omului fără memorie

De Marius Silvesan pe 24/06/2017 | Lasă un comentariu

„Cea mai mare victorie a comunismului – o victorie relevată dramatic abia după 1989 – a fost crearea omului fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să-şi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism” – Ana Blandiana

http://epochtimes-romania.com/news/memorialul-victimelor-comunismului-de-la-sighet-aniversarea-unui-miracol–262244

Publicat în: Comunism, Cultură, Istorie, libertate, Persecuţie, Politică, Puncte de vedere | Etichetat: Ana Blandiana

Remember Rusalii 1985 la BCB Nădejdea București – Dumitru Lungu

De Marius Silvesan pe 06/06/2017 | Lasă un comentariu

Dumitru Lungu rememorează de Rusalii 2017 dărâmarea clădirii Bisericii Baptiste Nădejdea (Giulești) din București de Rusalii 1985.

Publicat în: Baptişti, Comunism, Creștinism, Evanghelici, Istoria Bisericii, libertate, Libertate religioasă, Persecuţie, Religie, Securitatea, Video | Etichetat: Dumitru Lungu

Conferința științifică „Reforma și limbajul credinței“ – Conf. Univ. Dr. Mihaela Bucin, Baptiștii români din Ungaria, aleșii care trăiesc ca străini … (1 Petru 1 :1)

De Marius Silvesan pe 04/05/2017 | Lasă un comentariu

Publicat în: Baptişti, Cercetare, Conferinte, Creștinism, Cultură, Educație, Evanghelici, Istoria Bisericii, Istorie, libertate, Libertate religioasă, Persecuţie, Politică, Postcomunism, Prelegeri, Religie, Video | Etichetat: Mihaela Bucin

PragerU: Why Isn’t Communism as Hated as Nazism?

De Marius Silvesan pe 01/05/2017 | Lasă un comentariu

Today is May Day, also celebrated by many socialists and communists as International Workers Day. Our question is: When people think of humanity’s greatest evils, why is communism rarely mentioned? After all, in terms of duration in time, geographic scope, number of people enslaved and murdered, and lives destroyed, communists have caused more suffering than even the Nazis. As Dennis Prager explains in this week’s new video, communism should be regarded every bit as evil as Nazism.

With today being May Day, it’s important to post the truth on social media about socialism and communism.

https://www.prageru.com/courses/history/why-isnt-communism-hated-nazism

Publicat în: Comunism, Cultură, Educație, Istorie, libertate, Persecuţie, Politică, Societate, Video | Etichetat: Dennis Prager

PressOne: MODELE de CURAJ. Greti, îngerul închisorilor comuniste

De Marius Silvesan pe 21/04/2017 | 2 comentarii

PressOne prezintă în acest material biografia unei adolescente, Gertrud Bader, care în anul 1958 a comunicat timp de 8 luni cu deținuții de la Gherla și i-a ajutat să-și vadă iubitele. La momentul arestării, Gertrud Bader era o adolescentă care locuia lângă penitenciarul Gherla, iar pentru acțiunea ei avea să fie supranumită îngerul închisorilor comuniste:

La sfârșitul anilor ’50, ea a reușit să schimbe mesaje, timp de mai multe luni, cu câțiva deținuți ce primiseră pedepse grele pentru „uneltire contra orânduirii sociale”.

Alfabetul Morse îl mijlocea pe cel al dreptății și al iubirii.

Greti nota adresele logodnicelor sau ale soțiilor celor închiși și apoi le trimitea ilustrate cu indicații exacte privind data și ora la care să se prezinte în cimitirul de lângă zidul închisorii.

Fiecare femeie trebuia să aibă un buchet imens de flori, albe sau roșii, pentru a fi recunoscută de iubitul său, aflat la una dintre ferestrele pușcăriei.

Greti își semna răvașele cu numele abatelui Faria, bătrânul închis de-o veșnicie din Contele de Monte Cristo. Le expedia când de la Dej, când de la Cluj sau de la Bistrița, într-o încercare de pierdere a urmelor.

A fost arestată la 8 august 1958. Avea 17 ani și a primit o condamnare de 7 ani de închisoare. A ispășit aproape doi ani, la Cluj, Miercurea Ciuc și, în final, chiar la Gherla, unde, deși grațiată, a stat câteva săptămâni pentru a-și lua ultima porție de umilință.

Invocarea lui Dumnezeu la proces a dus la înăsprirea sentinței

Procesul a fost dur. La 16 octombrie 1958, Greti a fost condamnată la 7 ani de închisoare. Judecătorul i-a înăsprit pedeapsa după ce ea l-a invocat pe Dumnezeu.

Greti a avut curajul să spună că, pentru a i se proba vinovăția, la proces fuseseră aduși deținuți falși.

Cel care împărțea legea la Tribunalul Militar Cluj a căutat s-o provoace:

– Să știi că, dacă n-ai fi minoră, aici ți-ar putrezi oasele pentru ceea ce ai făcut. În loc să te alături societății comuniste moderne, te-ai alăturat bandiților și dușmanilor țării.

– În orice caz, m-am alăturat oamenilor care au vrut binele României și nu răul care este astăzi.

Obrăznicia era de neacceptat.

– Da? Nu-ți place?

– Nu-mi place, nu-mi place!

– Da? Atunci aici vei muri.

– Dacă există Dumnezeu, atunci Dumnezeu va decide dacă voi muri aici sau voi fi cândva liberă. Dar eu cred că voi fi liberă.

– Auzi, grefier? Te rog să treci imediat: a doua sentință o primește pentru că este creștină și crede în Dumnezeu. Asta se pedepsește. (subl M.S.)

Prezentarea unor astfel de modele este un lucru necesar pentru cunoașterea istoriei noastre. Astfel de biografii sunt relevante și pentru cei care nu au trăit în sistemul comunist fiindcă oferă asupra acelei lumi o altă imagine, creionează tabloul real și nu unul ideatic.

Credința în Dumnezeu și dorința de a le fi de ajutor celor aflați în nevoie ar fi două caracteristici care se desprind din biografia doamnei Gertrud Bader.

https://pressone.ro/modele-de-curaj-greti-ingerul-sperantei/

Publicat în: Biografii, Comunism, Cultură, Istorie, libertate, Persecuţie, Politică, Securitatea | Etichetat: Gertrud Bader, Gherla, pressone.ro

PressOne: Povestea lui Nicolae Tomaziu, cel mai bătrân supraviețuitor al Gulagului românesc

De Marius Silvesan pe 27/03/2017 | Lasă un comentariu

Vă invit să citiți un material interesant despre un domn extraordinar, Nicolae Tomaziu în vârstă de 101 ani, cel mai vârstnic supraviețuitor al Gulagului Românesc. Sunt istorii trăite, povești de viață cu care nu te întâlnești la orice pas. Dincolo de aspectele menționate materialul este util datorită referirilor la istoria noastră, una pe care trebuie să o cunoaștem și poate, de ce nu, să învățăm ceva din ea. Este o „Istorie care nu se învață la școală”, dar care ar trebui să se învețe în familii. Deși a trecut prin al al doilea război mondial datorită faptului că s-a aflat printre tinerii care protestau în anul 1947 împotriva noului regim care se instaura în România după 1945, acesta a fost arestat, bătut, trimis la Canal, iar apoi, într-un final eliberat. Însă, după cum rememorează domnul Tomaziu, „închisoarea nu se terminase în ziua când a ieșit de la Canal mai mult mort decât viu, ci a continuat și în libertate, în fiecare zi din lunga și încercata lui viață. A trebuit să îndure asta.” După moartea soției ajunge într-o situație precară, „era singur în mijlocul atâtor oameni care îl priveau fără să-l vadă.” Cu toate acestea, credința l-a ajutat să meargă mai departe, fapt pe care îl veți descoperi citind povestea acestui om extraordinar.

Viorel Ilișoi spune pe Press One povestea celui mai bătrân supraviețuitor al Gulagului românesc:

Nicolae Tomaziu s-a aflat printre tinerii care în 1947 protestau împotriva noului regim. Nu le era teamă. Vorba poetului Ion Caraion, erau tineri, aveau de unde muri. Și mulți chiar au murit pentru crezul lor, iar alții au murit pe dinăuntru, în pușcării, rămânând schilozi sufletește pe viață. (…)

L-au dus la Direcția Generală de Securitate a Poporului Pitești. L-au înghesuit cu bocancii, să încapă într-o cămăruță în care n-ar mai fi încăput niciun șoarece.

L-au bătut. Metodic, de sus până jos și de la cap la picioare, și pe-o parte, și pe alta. Cu bastonul de cauciuc la tălpi, cu ciomagul peste fluierele picioarelor, cu varga peste testicule, cu pumnii în ficat, cu palmele peste față, cu capul de perete.

Să spună cu cine a mai fost la demonstrații. Și, având origine nesănătoasă, adică fiu de preot, să spună cu ce elemente dușmănoase mai este în contact. (…)

S-a rugat la Dumnezeu tot timpul, să-i dea putere să reziste, să rămână om. N-a declarat nimic. N-a vrut nici să semneze ce i-au pus anchetatorii în față. Dar ăsta nu era un motiv să nu fie condamnat.

Interviul integral poate fi citit aici: https://pressone.ro/primii-101-ani-din-viata-domnului-tomaziu/

Iată și o înregistrare cu domnul Nicolae Tomaziu născut în 1916, cu doi ani înaintea României Mari care s-a realizat în anul 1918.

Publicat în: Comunism, Istorie, libertate, Persecuţie, Politică, Postcomunism, Rezistență, Securitatea, Video | Etichetat: Comunism, Gulag, Nicolae Tomaziu, pressone.ro, Viorel Ilișoi

1983 – lucrări de extindere a clădirii Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” București

De Marius Silvesan pe 21/02/2017 | 1 comentariu

Pornind de la o fotografie preluată de pe pagina de Facebook a pastorului Liviu Căprar, l-am rugat pe fratele Mircea Bulatov să mă ajute în descoperirea contextului și personajelor care apar în fotografie.
Produsul final îl vedeți mai jos.

bcb-nadejdea-bucuresti-1983a

Mircea Bulatov mi-a mai scris următoarele: „Printre ceilalți tineri par să fie (nu sunt sigur) cei de la biserica din Tamaș de lângă Buftea unde făcea lucrări de misionariat și evanghelizare fratele Buni Cocar”.

Pentru înțelegerea necesității realizării lucrărilor din anii 80 am să reiau unele informații publicate în cadrul articolului 30 de ani de la demolarea forțată a Bisericii Creștine Baptiste NĂDEJDEA făcută de organele represive comuniste (1985-2015) – update

„Biserica Baptistă „Nădejdea sau Biserica Baptistă Giulești, cum este cunoscută aceasta, este situată în cartierul bucureștean Giulești pe strada Luduș, Nr. 4. Conform informațiilor prezentate de către Ioan Bunaciu în cartea Istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica a luat ființă ca un punct misionar al Bisericii Baptiste din cartierul Ferentari. Actuala Biserică Baptistă Providența. Conform informațiilor oferite de Alexa Popovici, biserica a fost fondată în anul 1933 de către Țopa Ioan care fusese trimis de Biserica Baptistă din Ferentari pentru a stabili în cartierul Giulești o filială a Bisericii din Ferentari. Inaugurarea casei de rugăciune și oficierea primului serviciu divin în ea a avut loc la data de 15 septembrie 1933. Pe parcursul anilor biserica a cunoscut o creștere constantă, astfel că în anul 1961 când pastor era Constantin Bălgrădeanu, se ajunsese la un număr de 180 de membrii. Cutremurul din 4 martie 1977 a afectat clădirea bisericii, iar credincioșii au reușit să facă doar niște reparații minore cu toate că o perioadă de timp s-au întâlnit în capela Seminarului Teologic Baptist din București situat pe strada Berzei Nr. 29. Directorul Seminarului în acea perioadă (1970-1988) era pastorul Ioan Bunaciu. În anul 1980 a fost ales ca pastor al Bisericii, Buni Cocar, iar numărul de credincioși a continuat să crească astfel că se impunea mărirea locașului. În lucrarea Istoria Bisericilor Baptiste din România, Ioan Bunaciu menționează faptul că Buni Cocar „a început construcția unei clădiri noi și mari peste vechea clădire a bisericii, a turnat stâlpi de beton, iar peste ei a turnat cupola și a început să zidească”. (p. 126)

Pastorul bisericii din acea vreme, Buni Cocar, scrie următoarele în lucrarea autobiografică Și tata a plâns : „În fiecare an am extins casa de rugăciune, dar cu toate aceste remodelări n-am avut un singur serviciu în care să nu stea oamenii în picioare. Era o lucrare a Duhului Sfânt în mijlocul nostru și noi încercam să oferim condiții cât mai bune pentru toți cei interesați să participe la slujbe.
Singura cale era să amenajăm casa pe care o aveam , s-o extindem puțin chiar. Am propus asta și frații mei de credință s-au dedicat construcțiilor și renovărilor. Ne-am bucurat să facem lucrarea, fiindcă simțeam că odată cu renovarea casei deveneam și noi puțin mai noi, mai ”renovați”. Din nefericire, extinderile le-am făcut mereu fără nici o aprobare de la cei în drept. Nu se dădeau și noi ne-am asumat riscul, construind fără avizul puternicilor zilei și nopții. După fiecare mărire constatam că trebuie să facem o alta.” (pp. 191-192)

Aceste modificări și construcții fără aprobarea autorităților, care oricum nu dădeau autorizații de construcție, a dus inevitabil la momentul demolării forțate de Rusalii 1985 despre care am scris AICI

Publicat în: Baptişti, Creștinism, Evanghelici, Istoria Bisericii, Istorie, Persecuţie, Politică, Religie | Etichetat: Biserica Baptistă Nădejdea București, Buni Cocar, Constantin Bălgrădeanu, Cristi Pană, Dancu Ioan, Ioan Bunaciu, Mircea Bulatov, Seminarul Teologic Baptist București

Interviu cu pastorul Vasile Bel (II)

De Marius Silvesan pe 16/02/2017 | Lasă un comentariu

În cea de-a doua parte a interviului cu pastorul Vasile Bel continuăm aventura istoriei prin referiri la perioada comunistă, cea postcomunistă, la oameni și instituții.

Prima parte a interviului a fost publicată AICI

Concret discutăm despre atitudinea Bisericii Ortodoxe Române față de baptiști, despre Iosif Țon, vizita lui Billy Graham în România (1985), Radio Europa Liberă, colaborarea cu reprezentanții bisericilor evanghelice din zona unde pastorul Vasile Bel slujește, despre relația cu conducerea Uniunii Baptiste din România în perioada comunistă, dar și despre personalități baptiste, oameni care i-au influențat viața interlocutorului nostru.

Publicat în: Baptişti, Comunism, Creștinism, Cultură, Evanghelici, Istoria Bisericii, Istorie, libertate, Libertate religioasă, Ortodocși, Penticostali, Persecuţie, Politică, Postcomunism, Religie, Video | Etichetat: Billy Graham, interviu, Marius Silveșan, Radio Europa Liberă, Vasile Bel

Ioan Leric (22 martie 1927- 13 ianuarie 2017) – schiță biografică (update 20.01.2017)

De Marius Silvesan pe 20/01/2017 | 2 comentarii

Acest material este un update al schiței biografice a pastorului Leric Ioan pe care am publicat-o inițial AICI.

leric-ioan-protulca-ro

Ioan Leric s-a născut în comuna Cuvin, foarte aproape de Arad, la 22 martie 1927, a fost botezat la biserica maghiară din Arad (biserica română neavând baptisteriu), pe 11 octombrie 1946, de Alexa Popovici.

Dat fiind faptul că la înmormântare am văzut că numele fratelui era Iuan, l-am rugat pe Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric, căsătorit cu Magdalena (Pușcaș), să îmi spună cărui fapt datorăm diferența dintre Iuan și Ioan așa cum a fost evocat, dar și așa cum l-am găsit trecut în documentele de la Departamentul Cultelor. Adrian Pușcaș a menționat faptul că știe de la socrul său că atunci când părinți acestuia (a lui Leric Ioan) au fost la primărie să înregistreze nașterea copilului funcționara era de etnie maghiară și „i-a pocit numele !! … și că degeaba părintele i-a repetat Ioan … IOAN …doamna aia zice Iuan și asa i l-a scris, … și asa a rămas în acte, dar numele lui spus de părinți era IOAN”.
Un aspect mai puțin cunoscut este acela că Leric Ioan a fost nepotul pastorului Jean Staneschi, teolog și muzician creștin, director al Seminarului Teologic Baptist din București.

Ioan Leric a activat în Biserica Baptistă Speranța din Arad al cărei păstor era atunci Alexa Popovici, fiind chiar și dirijorul corului. Conform informațiilor care mi-au fost oferite de fratele Handra Sima de la Arad, coleg și prieten cu Ioan Leric, botezul fratelui Leric a avut loc în anul 1945 și nu 1946. În anul 1946 cinci tineri din Biserica Baptistă Speranța Arad (Biserica Baptistă Română din Arad) au plecat la Seminarul Teologic Baptist care s-a redeschis prima dată după 1942. Datorită faptului că în București era foamete Comunitatea Baptistă de pe Valea Crișului Alb a oferit găzduire și mâncare seminariștilor și profesorilor, astfel că Seminarul Teologic Baptist își reia cursurile la Buteni, județul Arad. Acesta este contextul în care anul școlar 1946/1947 al Seminarului s-a desfășurat la Buteni. Au început anul I un număr de 65 de seminariști, dar au terminat anul doar 54. În toamna anului 1947 dintre cei 54 care au terminat anul I la Buteni, doar 38 au venit la București pentru anul II. Promoția 1946, în care era Leric Ioan, a făcut anul I, II și III (1946-1949), iar apoi a fost trimisă în practică datorită faptului că era nevoie de lucrători în contextul în care unii dintre aceștia au murit în cel de-al Doilea Război Mondial. Inițial Uniunea Baptistă a vrut să-i trimită în practică la sfârșitul anului doi de studii, dar unii dintre seminariști, conform mărturiei fratelui Handra Sima, au spus că nu sunt pregătiți încă să meargă în lucrare astfel că au mai urmat încă un an de studii. După terminarea anului trei de studii aceștia au fost trimiși în lucrare timp de trei ani. În toamna anului 1953 Leric Ioan se întoarce la Seminarul Teologic Baptist din București pentru anul IV și finalizarea studiilor pastorale, fapt care se va realiza în 1954. Un aspect interesant și inedit este acela că în anul școlar 1953/1954 a fost pentru prima dată de la redeschiderea Seminarului în anul 1946 când s-a făcut anul IV conform mărturiei fratelui Handra Sima. Din documentele consultate în Arhiva Departamentului Cultelor reiese faptul că a existat o normă în cadrul Seminarului Teologic Baptist ca după terminarea anului III de studii seminariștii să fie trimiă un an în practică pastorală, iar apoi să revină pentru anul IV și finalizarea studiilor. Prietenul fratelui Leric, Handra Sima, va absolvi Seminarul Teologic Baptist trei ani mai târziu, în 1957, deoarece a fost trimis la muncă forțată în Dobrogea la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

Absolvenții STB, promoția 1954 (1950-1954) cu Leric Ioan, Grec Traian, Românu Nicolae

Absolvenții STB, promoția 1954 cu Grec Traian, Românu Nicolae, Leric Ioan (ultimul din partea dreaptă jos)

Conform unui istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești, în anul 1950 Biserica Creștin Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe fratele Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București, care s-a ocupat atât de slujirea pastorală, predicarea Evangheliei cât și de partea muzicală a Bisericii, în mod deosebit de cor. După 1951, pastorul Leric Ioan a avut mai multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor. Exemplificator în acest sens, se precizează în istoricul Bisericii Baptiste din Ploiești, este anul 1954, când în una din ședințele Comunității Baptiste de București acesta se împotrivea introducerii reglementării serviciilor divine în bisericile baptiste. De precizat faptul că informațiile sunt luate din lucrarea lui Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România. Iată ce menționează Ioan Bunaciu în despre perioada petrecută de Leric Ioan la Ploiești și cauzele care l-au determinat să se transfere la Tulca fără aprobarea Ministerului Cultelor.

„În anul 1950 Biserica Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe Leric Ioan […], care s-a ocupat de și de bunul mers al corului bisericii. După 1951 pastorul Leric Ioan a avut multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor, astfel: în anul 1954 se împotrivea, într-una din ședințele Comunității Baptiste de București introducerii în biserici a reglementării serviciilor divine. În anul 1956, obosit de intrigile Ministerului Cultelor, se transferă ca pastor în biserica din comuna Tulca, județul Bihor, cea mai mare biserică baptistă din țară la ora aceea. Însă, pentru că se transferase fără aprobarea Ministerului Cultelor și în urma oficierii unui botez în biserica din Tulca, autoritățile i-au intentat un proces la Tribunalul din Oradea, fiind condamnat la doi ani de detenție, dar eliberat pe data de 23 august 1958 în urma unei amnistii guvernamentale, după ce ispășise câteva luni de temniță. După eliberare, pastorul s-a mutat la Lipova și a devenit funcționar al statului”. (Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 157).

Pe baza unor documente de arhivă am scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965) faptul că Ministerul Cultelor îi retrage recunoașterea ca pastor fratelui Leric Ioan la începutul anilor 50, iar Uniunea Baptistă înaintează Ministerului un memoriu prin care solicită revenirea asupra deciziei. Între timp acesta a primit salariu din fondurile proprii ale bisericii în anii 1953 și 1954 prin încadrarea sa ca prezbiter fără a avea aprobarea Ministerului Cultelor.

assc-1954-salarizarea-pastorului-leric-ioan-fara-forme-legale

În anul 1956 Leric Ioan s-a transferat pastor la Biserica din Tulca, cea mai mare biserică baptistă la ora aceea. Emil Bartoș manționează că Ioan Leric a venit ca păstor la Tulca în toamna anului 1956 și a slujit acolo până în anul 1958, 1959 partea de început. Conform altor surse Ioan Leric a fost pastor la Biserica Creștină Baptistă din Tulca pentru o perioadă de aproximativ doi ani (1956–1958). Între anii între anii 1957-1958 sub păstorirea fratelui Ioan Leric, în Biserica din Tulca a avut loc o mare trezire spirituală, iar numărul membrilor a atins cifra de 613 membri. În perioada menționată au fost botezate aproximativ 250 de persoane. Burtic Aurel menționează într-un comentariu pe Facebook faptul că „slujirea fratelui Leric la Tulca a fost scurtă ca timp (aproximativ 2 ani), dar cu rezultate deosebite în câștigarea oamenilor pentru Împărăția Domnului (aproximativ 300 persoane au fost botezate în perioada slujirii dumnealui).” Cu toată împotrivirea autorităților comuniste care făceau presiuni, fratele Leric a oficiat un botez nou-testamental cu un mare număr de persoane, după care a fost arestat, judecat și condamnat la doi ani de închisoare din care nu a executat decât două luni pentru că a fost grațiat.

Despre slujirea fratelui Leric Ioan la Biserica din Tulca avem unele informații oferite de Ioan Bunaciu în lucrarea Istoria Bisericilor Baptiste din România. Acesta menționează faptul că credincioșii baptiști din Tulca au întâmpinat dificultăți în realizarea construcției locașului de cult astfel că s-a intervenit la Dr. Petru Groza care a dispus eliberarea autorizației de construcție în anul 1954.

„Lucrările la noua construcție au demarat cu mult entuziasm sub directa îndrumare a președintelui Cultului Baptist, I. R. Socaciu. A fost ridicată o clădire spațioasă cu balcon, birou pentru pastor, baptistier și o sală anexă. Pe atunci, aceasta era cea mai mare clădire a unei biserici baptiste din România. Important de reținut – scrie Ioan Bunaciu- este faptul că la construirea acesteia au ajutat și credincioșii baptiști din comună”. (p. 393)

Aceste detalii sunt relevante pentru a înțelege ceea ce s-a întâmplat mai departe.

În anul 1956 „pastor al bisericii a venit Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București și fost pastor al bisericii baptiste din Ploiești. Venirea acestuia a produs o adevărată înviorare în biserică, fiind primul pastor cu pregătire teologică al acestei comunități și foarte bun muzician. Sub păstorirea sa au avut loc câteva botezuri mari, dar în anul 1958, în timpul unui botez pe care l-a oficiat, a fost arestat și condamnat la doi de închisoare de către Tribunalul Oradea pentru că nu-i fusese recunoscut transferul ca păstor al bisericii din Tulca.Cei doi ani i-a ispășit în două luni, fiind grațiat cu ocazia sărbătorii naționale de la 23 august 1958. După eliberare nu s-a mai întors la Tulca, astfel că biserica l-an ales ca păstor pe Tanc Aurel, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București.” (p. 393)

Fata fratelui Leric, Magdalena (Pușcaș), mi-a prezentat unele informații suplimentare despre perioada în care fratele Ioan a fost păstor la Tulca, perioadă ca fiind una de referință pentru activitatea sa de pastor misionar. La Tulca a avut loc o trezire spirituală astfel că au fost botezate mai multe persoane din comunitatea respectivă, dar și credincioși „de pe sate”. Veneau oamenii la pastorul Leric și îl rugau să îi boteze datorită faptului că în localitatea lor nu aveau biserică. Activitatea pastorului l-a adus în atenția Ministerului Cultelor și a Departamentului Cultelor (din 1957), dar acesta răspundea că el nu aparține de vreo biserică anume, de vreun cult. El face lucrarea la care Domnul l-a chemat. În vremea aceea Biserica Baptistă din Tulca avea trei balcoane care erau arhipline, astfel că un frate mai inventiv a pus proptele ca acestea să reziste.

Emil Bartoș menționează, în intervenția sa la înmormântarea fratelui Leric, că în perioada cât acesta a fost pastor la Tulca, biserica s-a dublat ca număr. Fratele Leric a botezat între 250-300 de oameni. datorită faptului că activitatea sa a deranjat i s-a înscenat un proces și a fost condamnat la doi ani de închisoare. Daniela Manea, fata fratelui Leric, menționează că acesta nu a făcut decât trei luni de închisoare și apoi a venit grațierea. Ioan Bunaciu menționează două luni. În acest context i-a fost ridicat și carnetul de păstor, ceea ce însemna că nu mia putea profesa această activitate legal.

Ioan Bunaciu menționează că Leric Ioan s-a mutat în Lipova și a devenit funcționar al statului. (Ioan Bunaciu, istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 156).

Despre perioada cât a stat în închisoare a vorbit Emil Bartoș care a menționat faptul că acolo pastorul Leric Ioan l-a întâlnit pe poetul creștin Traian Dorz, care i-a zis că el moare și că vrea să-i dea lui cel mai valoros lucru pe care îl avea. Ce putea să aibă valoros un om care murea în închisoare ? Din intervenția pastorului Bartoș aflăm faptul că acel lucru valoros pe care îl avea în închisoare poetul Traina Dorz era Evanghelia după Ioan pe care i-o oferă pastorului Leric Ioan.

A fost căsătorit cu Ana și împreună au avut două fete: Dana/ Daniela (Manea) și Magdalena (Pușcaș).

Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric Ioan, menționează faptul, cunoscut de altfel de către credincioșii baptiști, că socrul său a fost un bun muzician (pianist, organist și dirijor de cor). O dovadă în plus este șui această melodie compusă de el și interpretată de fetele lui.

În anul 1970 se transferă ca membru în Biserica Creștină Baptistă Golgota din București. Este activ la orele de studiu biblic, pe care le-a și condus într-o anumită perioadă, a slujit în perioada în care a fost membru al bisericii și ca dirijor ocazional de cor, ca organist sau ca pianist. Un autodidact talentat, face numeroase misiuni la biserici din București și din țară. În ședința adunării generale a Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București din data de 16 februarie 1979, fratele Leric Ioan a fost ales membru în comitetul Bisericii Baptiste Golgota.

După 1990, participă activ la înființarea Bisericii Creștine Baptiste Betel din Cartierul Ghencea alături de pastorul Dupu Constantin. Fratele Leric Ioan se va muta în Biserica Creștină Baptistă Betel din București unde va rămâne membru până la moartea acestuia survenită în luna ianuarie 2017.

Leric Ioan (octb. 2015)