Acum 4 ani (5 aprilie 2013) – Lansare de carte: Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965)

Astăzi se împlinesc patru ani de la lansarea cărții Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965. Evenimentul a fost găzduit de către Institutul Teologic Baptist din București. Între timp s-a dovedit faptul că lucrarea are la bază o cercetare serioasă constituindu-se într-un element de referință pe domeniul ei de analiză.
Cartea costă 42 de lei și poate fi comandată de la Editura Cetatea de Scaun sau de la autor.
Vezi cuprinsul cărții AICI
Cu prilejul lansării cărții m-am bucurat și simțit onorat de prezența unor distinși profesori, cercetători, jurnaliști, colegi și prieteni. O listă cu cei prezenți la eveniment, poate nu chiar completă, se găsește AICI
Mai jos o fotografie alături de doamna profesoară Ecaterina Lung împreună cu domnii profesori Daniel Mariș și Otniel Bunaciu înconjurați de tablourile unor înaintași baptiști.

POZE: Lansare de carte – București, 5 aprilie 2013
https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2013/04/08/poze-lansare-de-carte-bucuresti-5-aprilie-2013
PressOne: Povestea lui Nicolae Tomaziu, cel mai bătrân supraviețuitor al Gulagului românesc
Vă invit să citiți un material interesant despre un domn extraordinar, Nicolae Tomaziu în vârstă de 101 ani, cel mai vârstnic supraviețuitor al Gulagului Românesc. Sunt istorii trăite, povești de viață cu care nu te întâlnești la orice pas. Dincolo de aspectele menționate materialul este util datorită referirilor la istoria noastră, una pe care trebuie să o cunoaștem și poate, de ce nu, să învățăm ceva din ea. Este o „Istorie care nu se învață la școală”, dar care ar trebui să se învețe în familii. Deși a trecut prin al al doilea război mondial datorită faptului că s-a aflat printre tinerii care protestau în anul 1947 împotriva noului regim care se instaura în România după 1945, acesta a fost arestat, bătut, trimis la Canal, iar apoi, într-un final eliberat. Însă, după cum rememorează domnul Tomaziu, „închisoarea nu se terminase în ziua când a ieșit de la Canal mai mult mort decât viu, ci a continuat și în libertate, în fiecare zi din lunga și încercata lui viață. A trebuit să îndure asta.” După moartea soției ajunge într-o situație precară, „era singur în mijlocul atâtor oameni care îl priveau fără să-l vadă.” Cu toate acestea, credința l-a ajutat să meargă mai departe, fapt pe care îl veți descoperi citind povestea acestui om extraordinar.
Viorel Ilișoi spune pe Press One povestea celui mai bătrân supraviețuitor al Gulagului românesc:
Nicolae Tomaziu s-a aflat printre tinerii care în 1947 protestau împotriva noului regim. Nu le era teamă. Vorba poetului Ion Caraion, erau tineri, aveau de unde muri. Și mulți chiar au murit pentru crezul lor, iar alții au murit pe dinăuntru, în pușcării, rămânând schilozi sufletește pe viață. (…)L-au dus la Direcția Generală de Securitate a Poporului Pitești. L-au înghesuit cu bocancii, să încapă într-o cămăruță în care n-ar mai fi încăput niciun șoarece.L-au bătut. Metodic, de sus până jos și de la cap la picioare, și pe-o parte, și pe alta. Cu bastonul de cauciuc la tălpi, cu ciomagul peste fluierele picioarelor, cu varga peste testicule, cu pumnii în ficat, cu palmele peste față, cu capul de perete.Să spună cu cine a mai fost la demonstrații. Și, având origine nesănătoasă, adică fiu de preot, să spună cu ce elemente dușmănoase mai este în contact. (…)
S-a rugat la Dumnezeu tot timpul, să-i dea putere să reziste, să rămână om. N-a declarat nimic. N-a vrut nici să semneze ce i-au pus anchetatorii în față. Dar ăsta nu era un motiv să nu fie condamnat.
Interviul integral poate fi citit aici: https://pressone.ro/primii-101-ani-din-viata-domnului-tomaziu/
Maxima zilei – 13 martie 2017
Nimic nu este mai păgubitor și mai primejdios pentru treburile publice și personale decât cetățenii inactivi și inerți.
Leon Battista Alberti
(scriitor, filozof italian și umanist al Renașterii)
Interviu cu Ing arh. Ilie Pop (86 de ani) realizat de Marius Silveșan
Domnul inginer arhitect Ilie Pop era la momentul interviului (noiembrie 2016) cel mai vârstnic membru în viață al Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București și unul dintre cei mai vârstnici credincioși baptiști din România.
*
Interviul a fost realizat în București la data de 8 noiembrie 2016 de către Marius Silveșan.
Câteva date biografice despre interlocutorul meu, fratele Ilie Pop.
Ilie Pop s-a născut la data de 16 iunie 1930 în comuna Ciceul Giurgești, județul Bistriţa-Năsăund și a murit în februarie 2017 în București.
Primul contact cu biserica baptistă Basarab, actuala Golgota, l-a avut la data de 22 decembrie 1937. În data de 7 iunie 1959 s-a căsătorit în biserica din Basarab cu Elisabeta (Lizica) Ifrim. Serviciul de cununie religioasă a fost oficiat de Fr. Iochim Țunea, pastorul bisericii. Domnul a binecuvântat tânăra familie, la data de 15 mai 1963, cu un fiu, Octavian. În anul 1970, a fost cooptat în comitetul bisericii, în lucrarea de tineret şi responsabil cu activitatea corului și a cântat în corul bisericii peste 50 de ani.
• A scris articole despre istoria Bisericii Golgota în revista „Creştinul azi“ sau în revista „Golgota“;
• ATLAS-GHID (1999) Istoria şi arhitectura lăcaşurilor de cult din București. În calitate de coautor, a scris despre Biserica Golgota, bisericile baptiste, cele ale fraților Creştinii după Evanghelie-botezați şi biserici penticostale, proiectate de dânsul.
• Enciclopedia Lăcaşurilor de Cult din Bucureşti – bilingvă (2005), Bucureşti – cu destinaţie internaţională, unde a scris despre bisericile baptiste sau cele de la Creștinii după Evanghelie şi penticostali pe care dânsul le-a proiectatat.
În 2012 a creat pe Facebook un Cont pe care l-a administrat timp de doi ani: Biserica Creștină Baptistă „GOLGOTA”, iar în ajunul aniversării a 100 de ani 1912–2012 – prima biserică baptistă română din București – a lansat Cartea „Un secol de har” în 2012 (propusă de dânsul, și pe cheltuiala sa), scrisă împreună cu Silviu Jurjeu nepotul său.
Timp de 42 ani 1970–2012, a fost proiectantul bisericii din Basarab, și a urmărit lucrările în execuție, ca pentru Domnul, fără a încasa ceva pentru această activitate. A Lui să fie gloria, slava și mărirea în veci de veci!
A proiectat alte 45 de biserici evanghelice.
A trecut la Domnul în luna februarie 2017. Vezi anunțul aici:
Fratele Ilie Pop și-a sfârșit alergarea pământească la vârsta de 86 de ani
Informațiile bibliografice au fost luate din cartea
Un secol de Har (1912-2012). Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București,
lucrare disponibilă online prin accesarea link-ului din titlul acesteia.
1983 – lucrări de extindere a clădirii Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” București
Pornind de la o fotografie preluată de pe pagina de Facebook a pastorului Liviu Căprar, l-am rugat pe fratele Mircea Bulatov să mă ajute în descoperirea contextului și personajelor care apar în fotografie.
Produsul final îl vedeți mai jos.

Mircea Bulatov mi-a mai scris următoarele: „Printre ceilalți tineri par să fie (nu sunt sigur) cei de la biserica din Tamaș de lângă Buftea unde făcea lucrări de misionariat și evanghelizare fratele Buni Cocar”.
Pentru înțelegerea necesității realizării lucrărilor din anii 80 am să reiau unele informații publicate în cadrul articolului 30 de ani de la demolarea forțată a Bisericii Creștine Baptiste NĂDEJDEA făcută de organele represive comuniste (1985-2015) – update
„Biserica Baptistă „Nădejdea sau Biserica Baptistă Giulești, cum este cunoscută aceasta, este situată în cartierul bucureștean Giulești pe strada Luduș, Nr. 4. Conform informațiilor prezentate de către Ioan Bunaciu în cartea Istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica a luat ființă ca un punct misionar al Bisericii Baptiste din cartierul Ferentari. Actuala Biserică Baptistă Providența. Conform informațiilor oferite de Alexa Popovici, biserica a fost fondată în anul 1933 de către Țopa Ioan care fusese trimis de Biserica Baptistă din Ferentari pentru a stabili în cartierul Giulești o filială a Bisericii din Ferentari. Inaugurarea casei de rugăciune și oficierea primului serviciu divin în ea a avut loc la data de 15 septembrie 1933. Pe parcursul anilor biserica a cunoscut o creștere constantă, astfel că în anul 1961 când pastor era Constantin Bălgrădeanu, se ajunsese la un număr de 180 de membrii. Cutremurul din 4 martie 1977 a afectat clădirea bisericii, iar credincioșii au reușit să facă doar niște reparații minore cu toate că o perioadă de timp s-au întâlnit în capela Seminarului Teologic Baptist din București situat pe strada Berzei Nr. 29. Directorul Seminarului în acea perioadă (1970-1988) era pastorul Ioan Bunaciu. În anul 1980 a fost ales ca pastor al Bisericii, Buni Cocar, iar numărul de credincioși a continuat să crească astfel că se impunea mărirea locașului. În lucrarea Istoria Bisericilor Baptiste din România, Ioan Bunaciu menționează faptul că Buni Cocar „a început construcția unei clădiri noi și mari peste vechea clădire a bisericii, a turnat stâlpi de beton, iar peste ei a turnat cupola și a început să zidească”. (p. 126)
Pastorul bisericii din acea vreme, Buni Cocar, scrie următoarele în lucrarea autobiografică Și tata a plâns : „În fiecare an am extins casa de rugăciune, dar cu toate aceste remodelări n-am avut un singur serviciu în care să nu stea oamenii în picioare. Era o lucrare a Duhului Sfânt în mijlocul nostru și noi încercam să oferim condiții cât mai bune pentru toți cei interesați să participe la slujbe.
Singura cale era să amenajăm casa pe care o aveam , s-o extindem puțin chiar. Am propus asta și frații mei de credință s-au dedicat construcțiilor și renovărilor. Ne-am bucurat să facem lucrarea, fiindcă simțeam că odată cu renovarea casei deveneam și noi puțin mai noi, mai ”renovați”. Din nefericire, extinderile le-am făcut mereu fără nici o aprobare de la cei în drept. Nu se dădeau și noi ne-am asumat riscul, construind fără avizul puternicilor zilei și nopții. După fiecare mărire constatam că trebuie să facem o alta.” (pp. 191-192)
Aceste modificări și construcții fără aprobarea autorităților, care oricum nu dădeau autorizații de construcție, a dus inevitabil la momentul demolării forțate de Rusalii 1985 despre care am scris AICI
Interviu cu pastorul Vasile Bel (II)
În cea de-a doua parte a interviului cu pastorul Vasile Bel continuăm aventura istoriei prin referiri la perioada comunistă, cea postcomunistă, la oameni și instituții.
Prima parte a interviului a fost publicată AICI
Concret discutăm despre atitudinea Bisericii Ortodoxe Române față de baptiști, despre Iosif Țon, vizita lui Billy Graham în România (1985), Radio Europa Liberă, colaborarea cu reprezentanții bisericilor evanghelice din zona unde pastorul Vasile Bel slujește, despre relația cu conducerea Uniunii Baptiste din România în perioada comunistă, dar și despre personalități baptiste, oameni care i-au influențat viața interlocutorului nostru.
Sublimul imperfecțiunii – Marius Silveșan în dialog cu Cătălin Dupu

„Sublimul imperfecțiunii” este un dialog interesant și incitant cu domnul Cătălin Dupu având ca bază cea mai recentă apariție editorială a dânsului, romanul Sublimul imperfecțiunii, pe care l-am anunțat la rubrica apariții editoriale AICI.
Vorbim în acest dialog despre motivația scrierii acestei cărți, despre subiectul și personajele acesteia, dar și despre temele pe care le regăsim în această lucrare. Amintesc aici dragostea, precum și istoria. Credința este un alt element care se regăsește în această carte, unul care este un liant și un fundament pentru personajele cărții. Este de amintit și comisarul Voinescu, un personaj care apare și în alte cărți ale autorului, aflat la Veneția unde îi este solicitat ajutorul în baza referințelor și competențelor profesionale.
Este un dialog care ne duce din Veneția dogilor în Moldova lui Ștefan cel Mare, iar apoi în Veneția anilor 2000 la România începutului de secol XXI, cu flashback-uri în epoca Ceaușescu și la persecuția creștinilor evanghelici. Restul aspectelor le veți descoperi urmărind acest dialog.
Maxima zilei – 9 februarie 2017

În democrație: Fiecare individ ARE DREPTURI.
În dictatură: Un singur individ ARE DREPTATE.
Daniel Andreșoi













