Separation of Church and State: Prager University
„The Separation of Church and State.” Probably no phrase has had more impact on American history in the last fifty years than this one. Where did it come from? Who coined it? And, what does it mean? Distinguished law professor, John Eastman, has some surprising answers.
Într-adevăr, subiectul relației Biserică-Stat este unul important care merită atenția nu numai a specialiștilor, ci a creștinilor practicanți în general. Prin această afirmație am în vedere direcția în care a fost dusă ideea separării bisericii de stat în SUA și consecințele ei. Aceste aspecte le veți descoperii, conștientiza urmărind prelegerea profesorului John Eastman.
Relația biserică-stat în România (comunistă) este un subiect pe care l-am abordat și eu în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965, însă din altă perspectivă, una adaptată mediului politic românesc al acelor vremuri. Totuși, după cum știți această idee a separării bisericii de stat a stârnit vii dezbateri în mediul evanghelic românesc încă din anii comunismului. Personal militez pentru o separare a bisericii de stat (deși la modul concret aceasta există într-o mai mică măsură decât afirmăm unii dintre noi) înțelegând prin aceasta dreptul de a-mi practica religia și de a alege în ce măsură mă voi implica sau nu la nivel instituțional într-o relație cu statul.
Nu îmi propun aici să arăt mijloacele prin care statul controlează legal activitatea bisericii ci am dorit doar să evidențiez că biserica are un rol în societate, acela de a fi sare și lumină.
Partajează asta:
The Most Important Verse in the Bible: Prager University
În cadrul acestei prelegeri, Dennis Prager vine cu o viziune nouă asupra celui mai important verset din Biblie. Acesta afirmă dar și argumentează că cel mai important verset din Biblie este Geneza 1:1 datorită faptului că Dumnezeu a fost de la început, El a creat totul, El se află deasupra tuturor aspectelor (ființe, lucruri), inclusiv a naturii. El este Domnul creației căruia merită să I ne închinăm și să-I dăm slavă și cinste.
Pentru a înțelege argumentația profesorului Dennsi Prager urmăriți prelegerea de 5 minute.
Partajează asta:
Horia Roman Patapievici – Creștinismul și patriotismul englez au ajuns să fie “ofensatori” în UK?
In 1804, William Blake a scris poezia “Jerusalem”, care este o frumoasa poezie religioasa, cu o Anglie rurala, animata de sentimente mesianice. In 1916, in timpul catastrofei razboiului, sir Hubert Parry a compus melodia unui imn patriotic, care a devenit un foarte popular cintec religios in UK (eu am avut norocul sa il aud, intonat de localnici, intr-o biserica anglicana de tara, aflata linga casa, inregistrata in Doomsday Book, a Jessicai Douglas-Home).
Aflu, dintr-un clip de pe you tube ( http://www.youtube.com/watch?v=o4bzRI0BUv0 ), ca BBC Radio a interzis difuzarea acestui cintec, inclusiv in varianta Emerson, Lake & Palmer, pe motiv ca este “ofensator”.
Sa sparie gindul. Blake, Parry, crestinismul, patriotismul englez au ajuns sa fie “ofensatori” in UK? Anglia a ajuns să fie interzisă in Anglia? Pe cind o editie epurata din King’s James Bible? Un Shakeaspeare “pe placul tuturor”? Un creștinism in fine reglementat, care sa poata fi acceptat si de cei care i-ar dori disparitia?
De fapt, ceea ce vedem acum este cum anume, in epoca corectitudinii politice ajunse la putere, mecanismele interne de reevaluare si reajustare a culturii (perfect normale) au ajuns sa fie dominate extern de principiul (complet anormal) “au dreptate in special cei care ne detesta valorile: lor trebuie sa li se acorde intiietate”. Or, acesta este mecanismul urii de sine. Iar ura de sine conduce, implacabil, la falsificare, la degradare morala si la moarte.
E ingrozitor de trist.
Al vostru,
Horia
Mesaj postat de Paul Dragos Aligica pe facebook și preluat prin intermediul http://inliniedreapta.net
Partajează asta:
Discursul președintelui PNTCD, Corneliu Coposu la congresul Partidului Conservator din Marea Britanie (11 octb. 1990)
Delegația română condusă de Corneliu Coposu, președintele PNTCD, este primită de Margaret Thatcher la congresul Partidului Conservator din Marea Britanie în 11 octombrie 1990.
Din delegație mai fac parte: Doina Cornea, Mihai Gheorghiu, lider al ligii studenților și Paul Negruț, pastorul bisericii creștine baptista Emanuel din Oradea, cel care l-a și tradus pe Corneliu Coposu.
Discursul lui Corneliu Coposu, în care amintește de impunerea comunismului cu ajutorul Armatei Roșii, de persecuțiile îndurate pe parcursul acelor ani, precum și de momentul decembrie 1989 când România și-a recăpătat libertatea a fost primit cu aplauze. Corneliu Coposu a menționat că „noi am fost distruși de Armata Roșie și am renăscut în decembrie 1989.” În cadrul discursului său acesta a menționat istoria de 140 de ani a PNȚ, lupta partidului împotriva comunismului și mai nou (anii 90) lupta din opoziție (referire la opoziția politică) împotriva neocomunismului și a socialismului. De asemenea, Corneliu Coposu evocă în discursul său Partidul Conservator despre care menționează că este speranța României și speranța Europei și personalitatea liderului Partidului Conservator, Margaret Thatcher afirmând că acesta este „prima personalitate a continentului de la care România și țările din Est așteaptă salvarea spre o nouă democrație.”
De remarcat modul în care a fost primită deligația României, cu referire în special la Doina Cornea și Corneliu Coposu, precum și menționarea situației țării noastre în anii 90.
Dacă din conducerea României ar fi făcut parte Corneliu Coposu, Ioan Rațiu și alții asemenea lor cred că alta ar fi fost astăzi situația economică și politică a României.
Informație preluată prin intermediul http://sldsjd.wordpress.com
Partajează asta:
Alexandru Hâncu, Reagan – Omul care a scapat Europa de comunism
Prin intermediul acestui articol autorul oferă informații interesante privind politica americană în anii 80 ai secolului XX. Sunt cam nelămurit în privința politicii lui Jimmy Carter, despre care Alexandru Hâncu spune că a fost una de stânga, politică promovată de Partidul Democrat.
Vezi și
JIMMY CARTER DESPRE DUMNEZEU ŞI ROLUL RELIGIEI ÎN POLITICĂ
JIMMY CARTER DESPRE NICOLAE CEAUȘESCU
„Daca sunteti liberi sa cititi acest ziar (Revista 22) e pentru ca acum multi ani un fost reporter sportiv, ajuns apoi actor si in cele din urma politician, s-a gandit sa va faca acest dar. Din America. N-ati avea astazi in maini 22 daca la putere ar fi Nicolae Ceausescu (ori Fiul), tara in care locuiti s-ar chema Republica Socialista Romania, iar de la Kremlin ar sta cu laba pe noi vreun cumatru de-al lui Leonid Brejnev. Dar uite ca asa a fost sa fie: in 1980, un fost reporter sportiv si actor a fost ales presedintele Statelor Unite ale Americii. Si a schimbat lumea din temelii. (…) S-a numit Ronald Reagan. Daca azi nu stati la coada noaptea, cu scaunelul, la tacamuri de peste si copite de porc, daca aveti curent si apa calda si 50 de canale pe cablu, daca va zbarnaie in buzunar telefonul mobil, daca aveti pasaport si puteti (inca) alege ce ziar cititi – ei bine, baieti si fete, lui trebuie sa-i multumiti.
Ronald Reagan 1981 (en.wikipedia.org)
Pe plan extern, iarasi numai bucurii. Expansiunea comunismului parea de neoprit – URSS invadase Afganistanul, iar la usa Americii, Nicaragua incapuse pe mana flacailor cu secera si ciocanul. In Orientul Mijlociu, Iranul era controlat de fundamentalisti islamici, care amenintau sa se extinda in toata zona Golfului. In plus, de mai bine de un an Ayatolahii tineau ostateci 52 de americani in fosta ambasada din Teheran si dadeau cu tifla spre Washington, unde presedinte era Jimmy Carter. Politician din Partidul Democrat, deci de stanga. Poate vi-l mai amintiti – e flacaul care s-a fotografiat cu Ceausescu si cu Leana, in balcon la Casa Alba. Printre politicienii si capetele luminate din presa americana, dominata de ideile de stanga, domnea consensul – tara e pe duca, lumea libera la fel. Atentie – nu e o gluma!!! America ajunsese, in 1980, intr-o cumplita ananghie. Disperarea era atat de mare, incat era vehiculata foarte serios ideea desfiintarii functiei de presedinte – sau transformarea ei intr-una pur decorativa.
Asasinarea lui John Kennedy, razboiul pierdut in Vietnam, scandalul Watergate – soldat cu demisia lui Richard Nixon – si, evident, declinul economic demoralizasera natiunea americana si subminasera grav increderea in presedintie, institutia fundamentala a sistemului politic american. Ca si increderea in democratie si in piata libera. Faurarii de la Kremlin isi frecau fericiti mainile – inca un pic, si gata. In mediile politice, academice si in presa din occident, socialismul si in cele din urma victoria mondiala a comunismului ajunsesera sa fie lucruri de care se vorbea ca despre evolutii inevitabile. Incredibil, nu? Ei, si tocmai cand capetele luminate se pregateau sa cante prohodul Americii din fata monumentului lui George Washington – surpriza!!! Un oarecare Ronald Reagan, ajuns guvernator in Statul California, iese in fata – si zice NU!!! America nu e pe duca, economia poate fi redresata, iar Lumea Libera va infrange comunismul. Ha!!! Cam asa pot fi rezumate reactiile. Mai exact – “Ha, ha, ha…”. Apoi, cand s-a vazut ca mesajul lui Reagan prinde la popor, placa s-a schimbat: “Atentiune, nu-l credeti, e un nebun periculos, sau un escroc care promite orice, doar ca sa ajunga presedinte. E un fost actor – la ce-l poate duce mintea?”
Mda. In campania pentru alegerile prezidentiale din 1980, Ronald Reagan a propus alegatorilor un program simplu. Doar trei puncte: reducerea impozitelor; reducerea cheltuielilor sociale; cresterea cheltuielilor militare. A castigat doua mandate la Casa Alba. Si a scapat Europa de comunism.
Pana la el, in politica americana ajunsesera sa fie aproape litera de lege doua idei. Aplicate consecvent bunaoara de presedintele Jimmy Carter, politicianul de stanga, din Partidul Democrat. Prima: statul stie mai bine decat cetateanul ce trebuie facut cu banii castigati prin munca cinstita de cetateanul cu pricina. Transpusa in practica, ideea a rodit bogat: impozite cat malul si ditamai programe guvernamentale de protectie sociala. Ca doar guvernul stie mai bine. Cum iesi insa din criza? Impozite mai mari, cheltuieli sociale mai mari, evident – alta solutie nu e, a grait stanga. Reagan era insa republican, deci de dreapta. Ideea lui: “Guvernul nu e solutia problemei. Guvernul e problema”. Pe care viitorul presedinte a promis s-o trateze cu un remediu simplu: mai multi bani in buzunarele oamenilor, nu in cuferele guvernului. Adica impozite mai mici. Cu 30% mai mici. Astfel ca oamenii sa aiba mai multi bani cu care sa cumpere produse si servicii. Stimuland in acest fel crearea de locuri de munca si cresterea economica.
A doua mare idee a politicii americane pre-Reagan suna cam asa: “Uniunea Sovietica nu trebuie suparata, fiindca are arme nucleare, iar comunismul poate nu e chiar un lucru rau”. Alo!!! Un pic de bun simt, ce naiba… Numai ca prin 1980, in cercurile “elevate” occidentale, de bun simt era sa spui ca viitorul va fi Paradisul Proletar, si ca nu era un viitor asa de indepartat. Daca nu va vine sa credeti, consultati arhivele. Sau cititi azi presa occidentala de stanga, partea care n-a observat ca nu mai exista Uniunea Sovietica. Ori bagati un ochi la ce se discuta pe la destule din marile universitati din Vest, unde comunismul e considerat in continuare un model minunat, gresit aplicat. Deci, tot de viitor.
Ronald Reagan a pus insa un alt diagnostic. “Uniunea Sovietica e Imperiul Raului”. Asemenea cuvinte nu aparusera niciodata in discursul vreunui lider occidental. Le-am auzit intr-o noapte la radio, cu sonorul la minimum si urechea lipita de difuzor – ca asa se asculta Vocea Americii. Si am sarit in sus, de parca as fi dat gol in minutul 90, in finala Cupei Campionilor. “Da, neica. Da! Sigur ca DA!!! Despre asta e vorba. Imperiul Raului!!!” Acolo am trait. In bezna, in frig, in foame, in frica si disperare. In Raiul comunist. In Romania lui Ceausescu. In Creatia Moscovei. In Imperiul Raului. Si m-am gandit atunci ca ar fi o sansa, firava, dar reala, ca omul ala, Reagan, sa nu ii cheme si el pe Ceasca si pe Leana la Casa Alba si sa-si faca poze cu ei in balcon si-n gradina de trandafiri. Si sa le-o traga peste bot sovieticilor. Si sa scapam de comunism – adica sa ne scape americanii. Aveam sperante, caci tot la radioul cu pricina, cu sonorul la minimum si urechea lipita de difuzor, am auzit ca Reagan – un actor de doi lei si un individ iresponsabil, cum zicea Scanteia – e hotarat sa rezolve problema, si ca, dupa parerea lui, comunismul se indreapta spre lada de gunoi a Istoriei.
Pana la Ronald Reagan, presedintii americani acceptasera teza ca trebuie sa se poarte cu manusi cu sovieticii, din cauza riscului unei catastrofe nucleare. Exista o formula, prescurtata MAD. Care inseamna “nebun” in limba engleza, dar care vine de fapt de la Mutually Assured Destruction – adica Distrugere Reciproca Asigurata. Cu alte cuvinte, daca una din superputeri trage prima cu rachete nucleare, cealalta raspunde si toata lumea moare. Asa stand lucrurile, nimeni nu va indrazni sa foloseasca arme nucleare, si nu trebuie facut nimic care sa strice acest echilibru al terorii. Pe sleau, santaj nuclear ca garantie a pacii. Sovieticii sa fie lasati in pace, chiar daca asta inseamna ca se intind. La inceputul anilor ‘80, Moscova a hotarat sa instaleze rachete nucleare SS20 cu raza medie de actiune la granitele Europei de Vest. Europenii au facut pe ei, si atunci Reagan a raspuns cu desfasurarea in Europa de rachete americane de tip Cruise si Pershing. Huo!!! Criminalul!!! Reagan impinge omenirea spre Cataclismul Nuclear!!! Si hai in strada, cu milioanele, scandand “Pace, Pace”. In Anglia, in Germania, in Franta, in Italia, peste tot unde era o stanga sau o miscare pacifista pe care le putea manipula KGB-ul. Afara cu rachetele americane, despre alea rusesti nici o vorba. Ne-a scos si Ceausescu atunci in strada, sa cerem pace. Noi ca noi, ca n-aveam de ales, dar aia, in Vest? O fi groasa, neica. Si era. Publicul era speriat in Occident si nu vedea aceeasi solutie de bun simt la care se gandise Ronald Reagan. Anume, ca nu mai trebuie cedat in fata amenintarii. Nici un pas. La ce-au dus aproape 40 de ani de cedari? La sporirea amenintarii. Iar de negociat, nu se poate negocia cu un adversar convins ca Occidentul e slab si n-are vointa sa se opuna. Dar liderii de stanga spuneau publicului occidental ca politica lui Reagan e nesabuita, si ii va impinge pe rusi, saracii, la razboi. Ziarele le spuneau acelasi lucru. Si Hollywoodul – in filme care sustineau ca o catastrofa nucleara bate la usa, si ca va fi vina Americii daca se va intampla.
Citește continuarea pe http://www.revista22.ro/omul-care-a-scapat-europa-de-comunism-951.html
Informație preluată via
http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/alexandru-hancu-omul-care-a-scapat-europa-de-comunism
Partajează asta:
Timothy George about the magisterial Reformers
The magisterial Reformers* both taught the faith and preached it.
Exactly. There was a symbiotic relationship between what they preached and what they wrote in their commentaries. The Reformation was a preaching movement. They did what they did to advance the proclamation of the Word of God.
–––––––––-
The Magisterial Reformation is a phrase that „draws attention to the manner in which the Lutheran and Calvinist reformers related to secular authorities, such as princes, magistrates, or city councils”, i.e. „the magistracy”.[1] While the Radical Reformation rejected any secular authority over the Church, the Magisterial Reformation argued for the interdependence of the church and secular authorities, i.e. „The magistrate had a right to authority within the church, just as the church could rely on the authority of the magistrate to enforce discipline, suppress heresy, or maintain order.”[1]
In addition, the term magister relates to the emphasis on authoritative teachers. Often this is seen in the names of theological schools descending from magisterial reformers (I.E. Lutheran, Calvinist, Zwinglian, etc.)[2]
The magisterial reformation stands in contrast to the radical reformation, which denied that civil authorities had any place or authority within the Church.[3]
References
- ^ a b McGrath, Alister (1998), Historical Theology, Oxford: Blackwell Publishers, p. 159, ISBN 0631208437
- ^ Gstohl, Mark (2004), The Magisterial Reformation, retrieved 2012-11-17
- ^ Saint-Clair, Geoffrey (2001), Who’s Who in the Reformation, The Radical Reformation, retrieved 2012-11-17
Partajează asta:
Joe Carter, Will the Pentagon Prohibit the Great Commission?
The Situation: According to theAssociated Press, a group called the Military Religious Freedom Foundation is urging the Pentagon to court martial officers whose subordinates feel they’re being proselytized. MRFF founder Mikey Weinstein says even a Christian bumper sticker on an officer’s car or a Bible on an officer’s desk can amount to „pushing this fundamentalist version of Christianity on helpless subordinates.” Weinstein and other leaders of his foundation met with top officials at the Pentagon last week.
The Backstory: Weinstein and his group met privately with Pentagon officials on April 23. He told Fox News that U.S. troops who proselytize are guilty of sedition and treason and should be punished to stave off what he called a „tidal wave of fundamentalists.” „Someone needs to be punished for this,” Weinstein told Fox News. „Until the Air Force or Army or Navy or Marine Corps punishes a member of the military for unconstitutional religious proselytizing and oppression, we will never have the ability to stop this horrible, horrendous, dehumanizing behavior.”
„If a member of the military is proselytizing in a manner that violates the law, well then of course they can be prosecuted,” he said. „We would love to see hundreds of prosecutions to stop this outrage of fundamentalist religious persecution.”
„[Proselytizing] is a version of being spiritually raped and you are being spiritually raped by fundamentalist Christian religious predators,” Weinstein told Fox News.
The Pentagon confirmed to Fox News that Christian evangelism is against regulations. „Religious proselytization is not permitted within the Department of Defense, LCDR Nate Christensen said in a written statement. He declined to say if any chaplains or service members had been prosecuted for such an offense.
Threat Level: Unclear. Michael L. „Mikey” Weinstein, who served as White House Counsel in the Reagan administration and general counsel to H.Ross Perot, is an anti-religion extremist who is not taken seriously by anyone that is not on the secular political left. But if Pentagon officials become convinced that his peculiar anti-evangelism perspective is indeed within the bounds of military regulations, it could mean that members of the military could be prosecuted from sharing their faith—or even having a faith-based bumper sticker on their car.
Why It Matters: In a recent article for The Huffington Post, Weinstein provides an example of his bizarre hatred of Christianity,
I founded the civil rights fighting organization the Military Religious Freedom Foundation (MRFF) to do one thing: fight those monsters who would tear down the Constitutionally-mandated wall separating church and state in the technologically most lethal entity ever created by humankind, the U.S. military.
Today, we face incredibly well-funded gangs of fundamentalist Christian monsters who terrorize their fellow Americans by forcing their weaponized and twisted version of Christianity upon their helpless subordinates in our nation’s armed forces.
And as with most threats to religious freedom, at the core is the incompatibility between Christianity and normalization of homosexuality:
We should as a nation effusively applaud Lt. Col. Rich for his absolutely correct characterization of anti-gay religious extremist organizations as „hate groups” with no place in today’s U.S. military. But we are compelled to venture even further. We MUST vigorously support the continuing efforts to expose pathologically anti-gay, Islamophobic, and rabidly intolerant agitators for what they are: die-hard enemies of the United States Constitution. Monsters, one and all. To do any less would be to roll out a red carpet to those who would usher in a blood-drenched, draconian era of persecutions, nationalistic militarism, and superstitious theocracy. Human history is all too festooned and replete with countless examples of such bleak and forlorn tragedies.
If these fundamentalist Christian monsters of human degradation, marginalization, humiliation and tyranny cannot broker or barter your acceptance of their putrid theology, then they crave for your universal silence in the face of their rapacious reign of theocratic terror. Indeed, they ceaselessly lust, ache, and pine for you to do absolutely nothing to thwart their oppression. Comply, my friends, and you, too, become as monstrously savage as are they. I beg you, do not feed these hideous monsters with your stoic lethargy, callousness and neutrality. Do not lubricate the path of their racism, bigotry, and prejudice. Doing so directly threatens the national security of our beautiful nation.
There was a time—just a few years ago, in fact—when we could laugh off such views by extremists like Weinstein. But the political climate has become increasingly hostile to religious liberties and all threats must be watched more carefully.
The issue, of course, is not that Weinstein’s views will be adopted wholesale by the military. The concern is that when the outer boundary of what is considered legitimate opinion expand, what is considered the „center” shifts away from commonsense and rationality. When folks like Weinsten are taken seriously when they call evangelicals „pathologically anti-gay, Islamophobic, and rabidly intolerant agitators” it makes it easier for the public to say, „That’s going a bit far. Why not just call them bigots?”
http://thegospelcoalition.org/blogs/tgc/2013/05/01/will-the-pentagon-prohibit-the-great-commission/
Știrea a fost preluată și de cei de la semneletimpului.ro cu titlul bombastic Decizie incredibilă a Pentagonului: interzicerea prozelitismului religios
„Pentagonul a confirmat pentru sursa citată că, în cazul adoptării noilor reglementări, prozelisimul ar fi scos în afara legii, ceea ce i-ar cataloga drept trădători ai Statelor Unite ale Americii pe credincioşii care vorbesc despre credinţa lor la locul de muncă.”
Deci, chiar în cadrul articolului, care este unul în care nu se precizează clar faptul că este vorba de un grup care se intitulează the Military Religious Freedom Foundation și nu de unul care apără libertatea religioasă, scrie că Pentagonul nu a adoptat încă noile reglementări.
Mi-a atras atenția numele acelui grup precum și pretextul lor de a lupta pentru libertate religioasă, când în fapt aceasta este îngrădită.
Partajează asta:
Cameron Cole, 5 Tools Needed to Reach Today’s Teens
I have ministered to adolescents for eleven years, eight of them as a youth minister. Based on my conversations with kids and observations in the culture, I consider these five theological tools essential for parents, pastors, and youth ministers hoping to minister effectively to today’s teens.
1. Knowledge about the canonization of Scripture.
Perhaps it is a result of The DaVinci Code or maybe the effects of deconstructionism and revisionism in historical studies, but one of the primary apologetic questions I receive from students involves the formation of the canon of Scripture. In no subject area have I observed more misinformation. Students have told me that their high school English teacher taught that the Gospel of Mary Magdalene was not included in the Bible because Christianity is misogynistic. A kid told me that the Gospels were actually written in fourth century.
If a student does not trust the Bible as God’s Word, ministries will have a hard time giving them any confidence in the truths of Christianity; the Bible serves as the authority and foundation for all Christian doctrine. Those ministering to youth must possess a strong understanding of the history and system by which the early church discerned certain books as authoritative and rejected other books as either uninspired or heretical.
Recommended Reading: F. F. Bruce, The Canon of Scripture
2. Developed theology of sexuality, particularly homosexuality.
Questions about premarital sex, gender, and sexuality are increasingly common in youth ministry. For many kids the make-or-break issue about Christianity is homosexuality. Many kids think the actions of anti-gay fanatics, such as Westboro Baptist Church, represent Christian theology regarding homosexuality, and, needless to say, they hold reservations about the faith. Meanwhile, other kids espouse the secular portrayal of homosexuality as a civil rights issue akin to racial segregation.
Youth ministers need a balanced, scriptural theology that neither amplifies homosexuality as worse than other forms of sexual sin nor permits it any more than we condone pornography or adultery. Equally important, they need a humble, gentle, and compassionate tone in dealing with the issue.
Recommended Reading: Wesley Hill, Washed And Waiting: Reflections on Christian Faithfulness and Homosexuality
3. Ability to teach the Bible in the greater context of redemptive history.
Earlier in my career, people said that postmodern kids had rejected metanarratives and only listened to the micro-narratives of personal storytelling. Some of my colleagues and I now agree that the fatalism of denying a defined metanarrative for life and the world seems to have bottomed out. Kids are more likely today to want to believe there is reason and design behind everything that happens in the world. Students greatly benefit from knowing salvation history.
As a way of taking students through all of redemptive history, I teach each one of my small groups a study on „Top 25 Events from the Bible” that travels from Genesis to Revelation. When teaching Scripture, I make a point to connect the content to the broader context of biblical narrative. It reinforces for kids the belief that a good, sovereign God rules the course of human history, as well as the events of their individual life, at a time when they desire it.
Recommended Reading: Vaughan Roberts, God’s Big Picture
4. Theological, not only moral, understanding of sin.
Most students—Christian and secular alike—believe morality is individually relative. Therefore, explaining sin simply in moral terms will not resonate with most teenagers. You may say that all people judge, lust, envy, and lie, but your teenage audience likely can justify any of those sins at the personal level, believing they have ultimate authority over morality.
Consequently, those ministering to teens need a theological understanding of how sin originates from the human desire to live independently from God and to be the „god” of our own lives. Most students will accept that they do not depend on God for all matters of their life, if at all, or that they do not have a relationship with him. (In truth, these matters represent our deeper issue as sinners and the source of our immorality.) Students will accept the theological argument for human sinfulness far more readily than a moral explanation.
Recommended Reading: Tim Keller, Counterfeit Gods
5. Understand adoption as an element of salvation.
I charge myself as guilty for neglecting this element of salvation, and it cost me big time. The church often exclusively preaches salvation as an individual matter. In a sense, we camp out on regeneration and justification and stop there. I know I did. The persistent teaching of my colleague, Mark Howard, and the talks from Ray Ortlund and Mary Willson at the 2012 Rooted Conference (recordings from all three can be found here) opened my eyes to this blind spot.
Far more than previous generations, today’s teenagers value community. If they do not see how groups or beliefs yield corporate fellowship, they are less likely to embrace it. Adoption represents the aspect of salvation whereby God adopts sinners as his sons and daughters. Our salvation does not simply save us individually but also makes us a part of a greater body of intimate connection. Having a fuller understanding of salvation in both individual and corporate terms will help a person ministering to teens offer the gospel in a way that appeals to their high view of fellowship and need for loving acceptance.
Recommended Reading: Trevor Burke, Adopted into God’s Family (in the NSBT series edited by D. A. Carson)
Cameron Cole is the director of youth ministries at Cathedral Church of the Advent in Birmingham, Alabama, and the chairman of Rooted: Advancing Grace-Driven Youth Ministry, which holds its next conference, Hope in a Time of Suffering, in Atlanta from October 10 to 12, 2013.
Partajează asta:
Moștenirea unei dileme grele: Dietrich Bonhoeffer
Creștinii și-au pierdut „și capul și Biblia”, avertiza un tânăr teolog german în anii tulburi ai celei de-a Doua Conflagrații Mondiale. Numele tânărului – Dietrich Bonhoeffer. Cuvintele lui – o provocare și pentru generația prezentului.
Articol preluat de pe site-ul http://www.semneletimpului.ro
Scriitorul Eric Metaxas, autor al cărții Dietrich Bonhoeffer, pastor, martir, profet, spion, atrage atenția, într-un editorial publicat în Christian Post, că mesajul lui Bonhoeffer este încă unul actual și că moștenirea spirituală a lui Bonhoeffer rezonează și cu creștinii de azi. Metaxas consideră că o puternică ilustrație a acestei moșteniri o reprezintă spiritul de sacrificiu manifestat anul trecut de trei tineri implicați în masacrul din Colorado, care și-au pierdut viața interpunându-se între arma atacatorului și prietenele lor. „Ce anume i-a determinat să își riște viețile lor pentru tinerele fete?”, se întreabă Metaxas. Convingerea lui este că tinerii care s-au plasat în traiectoria gloanțelor au evidențiat „forța dragostei” în aceeași manieră în care Bonhoeffer a demonstrat-o, în urmă cu 68 de ani.
Ce a făcut Bonhoeffer?
În timpul frământărilor celui de-al Doilea Război Mondial, Bonhoeffer s-a interpus între evrei și naziști, fiind deseori în situația de a se exprima incisiv chiar și împotriva creștinilor care au cedat în fața retoricii antisemite a lui Hitler.
În opinia sa, Europa cea creștină trecea printr-o perioadă dramatică de derivă spirituală, care nu era altceva decât o consecință a adoptării filosofiei harului ieftin.Prin această expresie Bonhoeffer definea atitudinea superficială și duplicitară a creștinilor care doreau să se bucure de binecuvântările divine, fără să manifeste și spiritul (marcat de responsabilitate) al creștinismului. „Har ieftin este harul fără ucenicie, harul fără cruce, harul fără Iisus Hristos,” afirma Bonhoeffer în cartea sa de referință, „Costul uceniciei„.
Acuzând indiferența față de situația evreilor, Bonhoeffer a insistat pentru o intervenție a Bisericii [Evanghelice] în favoarea celor marginalizați: „Trebuie să se termine odată cu reţinerea motivată teologic faţă de acţiunile întreprinse de stat – acest lucru nu exprimă decât frica. «Vorbeşte tu pentru cei muţi» – mai ţine minte oare cineva din Biserică acest lucru care este cerinţa minimă a Bibliei în astfel de timpuri?”, reclama teologul german, așa cum citează revista Sojourners.
Revoltat de atitudinea colaboraționistă a Bisericii Evanghelice, Bonhoeffer a participat, alături de alte persoane cunoscute în spațiul german – precum teologul Karl Barth sau pastorul Martin Niemoller – la constituirea Bisericii Mărturisitoare. În cadrul acestei noi structuri denominaționale, el a avertizat că lupta împotriva nedreptăţilor trebuia desfășurată nu doar în cadrul bisericii, ci şi cu statul. Implicarea sa activă în subminarea guvernării naziste, inclusiv în sferă politică, a atras, drept consecință, arestarea sa, închiderea într-un lagăr de concentrare și, apoi, condamnarea la moarte prin spânzurare, pentru înaltă trădare.
Curajul de a trăi și curajul de a muri
Nu doar viața sa constituie un exemplu și un subiect de reflecție, ci și atitudinea sa în fața morții. Conform Christian Today, unul dintre medicii din lagărul în care a fost închis Bonhoeffer, care a asistat la aplicarea pedepsei capitale, relata că „la locul de execuție [Bonhoeffer, n.r.] a spus din nou o rugăciune și apoi a urcat treptele spre spânzurătoare, curajos și liniștit. În cei aproape 50 de ani am lucrat ca medic, cu greu am văzut un om să moară astfel în întregime supus voinței lui Dumnezeu”.
Remarcând curajul lui Bonhoeffer, manifestat atât în timpul vieții, cât și în pragul morții, pastorul Reinhold Niebuhr, sugera că viața acestuia „poate fi încadrată într-o istorie a apostolilor moderni […] În ciuda tinereţii sale – de abia împlinise treizeci de ani – el a fost unul dintre cei mai influenţi lideri ai rezistenţei bisericeşti din Germania. El a fost cu siguranţă cel mai hotărât dintre aceştia şi cel mai curajos” a afirmat în 1945 pastorul evanghelic american, citat de platforma online d@dalos, parte a serverului internațional UNESCO.
Dilemele etice generate de implicațiile acțiunilor lui Bonhoeffer
Între actele de curaj ale lui Bonhoeffer intră și o intenție dificil de catalogat drept exemplară: Bonhoeffer a planificat să îl ucidă pe Hitler. Pentru mulți creștini aceasta este o manifestare paradoxală. Cum ar putea un creștin autentic să intenționeze să ia viața unui om? Departe de a fi accesibil, răspunsul rămâne dilematic. Într-o întâlnire cu cititorii săi, Metaxas a oferit un exemplu contemporan: „Să presupunem că cineva în foaierul din biserică încearcă să ucidă oameni. Ar trebui un creștin doar să spună: «Mă voi ruga pentru aceasta» și să nu treacă la acțiune? Sau ar trebui ca acel creștin să ia arma pentru a preveni ca omul din foaier să ucidă mai multe persoane?” El a citat, de asemenea, celebra frază a lui Bonhoeffer: „Tăcerea în fața răului este rea”.
Pe Bonhoeffer, atitudinea care și-a pus amprenta supra vieții sale în perioada tulbure a nazismului l-a pus în conflict profund nu doar cu un anumit tip de regim politic, ci și cu o mare parte a tradiției religioase. Dilemele etice generate de deciziile sale continuă să existe și să îi confrunte pe cei care explorează relevanța lui Bonhoeffer pentru astăzi.
Bonhoeffer, o provocare pentru prezent?
Deşi profund ancorată în realităţile sumbre ale Germaniei interbelice, viața teologului german transcende cu mult epoca sa, provocând generația prezentă la momente de reflecție. Dincolo de dilema etică generată de deciziilor sale, este important să identificăm nu doar posibile similitudini cu perioada în care el a trăit, ci și eventualele reacții și atitudini necesare în condițiile rescrierii scenariului. În fața realităților cotidiene nu există spațiu pentru neutralitate. Opțiunile sunt puține, iar harul nu este deloc ieftin. De la distanță, Bonhoeffer ne indică și prețul pe care este posibil să îl plătim.
Te-ar putea interesa și
PROGRAMUL COLOCVIULUI „MARTIRIUL ÎN ANTICHITATEA CREŞTINĂ ŞI ÎN SECOLUL XX”. SÂMBĂTĂ 4 IUNIE 2011
GERMANII DIN EST VOR SĂ TRĂIASCĂ FĂRĂ RELIGIE
DIETRICH BONHOEFFER -TEHNOLOGIA A AJUNS UN SCOP ÎN SINE
VIAŢA ŞI ACTIVITATEA PASTORULUI LUTERAN DIETRICH BONHOEFFER
Partajează asta:
10 metode de manipulare prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă
Noam Chomsky (lingvist american, publicist politic, filosof) a întocmit lista celor “10 metode de manipulare” cu ajutorul mijloacelor de informare în masă.
Materialul a fost publicat în limba spaniolă de publicatia Rebelion și preluat de pe site-ul http://nuaisacrezi.ro via http://www.facebook.com/vickisasu
1. Distragerea atenției
Metoda principala de manipulare a societății este distragerea atenției oamenilor de la problemele importante și soluțiile acestora, luate de cercurile economice și politice aflate la conducere, prin umplerea permanentă a spațiului de informare cu mesaje lipsite de importanță sau cu foarte puțină importanță. Această tactică se dovedește a fi foarte utilă atunci când nu vrei ca cetățenii sa afle informații importante din domeniul științei, economiei, psihologiei, neurobiologiei și ciberneticii.
“Distragerea permanenta a atenției populației de la adevăratele probleme sociale, mutând-o la teme fără o reală importanță pentru a se asigura că oamenii sunt preocupați mereu cu ceva și nu o să aibă timp pentru a gândi de pe camp în cușcă, ca și celelalte animale.” (citat din cartea “Silent weapons for quiet wars”).
2. Sa creezi probleme, iar mai apoi sa propui soluții
Aceasta metoda se mai numeste “problema- reactia- solutia”. Se creaza problema, o anumita situatie, miza careia este sa produca o anumita reactie in randul populatiei in asa fel incat sa ceara luarea unor masuri necesare cercurilor aflate la conducere. De exemplu, sa permiti violente intr-un oras sau organizarea unor atentate sangeroase pentru ca populatia sa ceara adoptarea unor legi pentru luarea masurilor de protectie mai aspre si politici care restrictioneaza libertatea cetatenilor.
Ori: sa provoci o criza economica ca sa ii faci pe toti sa accepte incalcarea drepturilor sociale si reducerea serviciilor orasenesti ca un rau necesar.
3. Metoda aplicarii treptate
Pentru a obtine adoptarea unei legi nepopulare este destul sa o infiltrezi treptat, zi de zi, an de an. In acest mod au fost adoptate noi conditii social-economice (neoliberalism) in anii ’80 si ’90 ai secolului trecut.
Reducerea la minimum a functiilor statului, privatizarea, neincrederea, instabilitatea, somajul in masa, salariile care nu mai pot asigura o viata decent. Daca toate astea s-ar intampla in acelasi timp, cel mai probabil, ar duce la revolutie.
4. Amanarea executarii
O alta metoda de a adopta o solutie nepopulara este sa prezinti o problema marunta ca pe ceva “dureros si necesar” si sa obtii la acel moment acceptul cetatenilor pentru a o rezolva in viitor. Este mult mai simplu sa accepti niste sacrificii pentru viitor, decat pentru prezent.
In primul rand, pentru ca asta nu se va intampla imediat. In al doilea, din cauza ca poporul e predispus sa aiba sperante naive ca “maine totul se va schimba in bine” si ca acele sacrificii care ii sunt cerute in prezent vor putea fi evitate. Asta le da cetatenilor mai multa vreme pentru a se obisnui cu schimbarile si sa le accepte cu calm, cand va veni timpul.
5. Sa te comporti cu poporul la fel cum te-ai comporta cu niste copii mici
In majoritatea discursurilor propagandistice care erau destinate unui public larg se folosesc niste argument, personaje, cuvinte si o intonatie de parca ar fi vorba de copii de varsta scolara cu retinere in dezvoltare, ori persoane cu handicap mental.
Când cineva încearcă sa inducă în eroare o persoana, acesta folosește formulări infantile în discurs. Cu cât mai intens încearcă, cu atât mai multe expresii folosește. De ce? Dacă cineva se adresează altcuiva ca si acum acela are 12 ani sau mai putin, prin prisma influențării, in răspunsul și reacțiile acelei persoane, cu un grad înalt de probabilitate, va lipsi critica, ceea ce este caracteristic pentru copii pana la vârsta de 12 ani.
6. Sa pui accent pe emoții într-o măsura mai mare decât pe gândire
Acționarea asupra emoțiilor reprezintă o metodă clasică, orientate spre a bloca capacitatea oamenilor de a analiza rațional, și ca rezultat capacitatea de a înțelege critic ceea ce se întâmplă. Pe de alta parte, folosirea factorului emoțional permite deschiderea ușii spre subconștient pentru a infiltra gânduri, dorințe fobii, temeri, constrângeri ori modele stabile de comportament.
7. Tinerea oamenilor în necunoștință de cauza prin cultivarea mediocrității
Sa ajungi la rezultatul in care oamenii devin inapti de a intelege metodele si tacticile pe care le aplici ca sa ii influentezi si sa ii subordonezi voinței tale. Calitatea invatamantului oferit claselor inferioare ale societatii trebuie sa fie cat mai mediocru si mai sarac, pentru ca limita dintre paturile inferioare si cele superioare sa ramana la nivelul la care nu va putea fi trecut de primele.
8. Să-i faci pe ceilalți sa se bucure de mediocritate
Sa infiltrezi in randul populatiei gandul ca a fi prost, vulgar si needucat este la “moda”…
9. Să îi faci pe ceilalți sa se simtă vinovați
Sa ii faci pe oameni sa creada ca numai ei sunt vinovati pentru situatia in care se afla din cauza ca nu sunt destul de destepti, nu au destule capacitati ori nu au depus destul efort. Ca rezultat, in loc sa lupte cu sistemul economic omul incepe sa se injoseasca, invinovatindu-se pentru toate ceea ce ii creaza o stare apasatoare ce duce in final la inactiune. Iar fara actiune, nu poate fi nici revolutie.
10. Sa știi mai multe despre oameni decât știu ei despre sine
In ultimii 50 de ani succesele din domeniul științei au dus la crearea unei rupturi mari intre ceea ce stiu oamenii de rand si ceea ce nu stiu, de acest lucru folosindu-se acum clasele aflate la conducere.
Datorita biologiei, neurobiologiei si psihologiei, sistemul are la dispoziție cunoștințe avansate despre ființa umană, atât in domeniul fiziologiei, cât si in cel al psihicului. Sistemul a reușit să afle despre om mai mult decât el însuși știe. Asta înseamnă ca, in majoritatea cazurilor, sistemul are mai multa putere și influențează oamenii într-o mai mare măsura decât ei singuri.
Noam Chomsky este un lingvist american, filosof, figura publica, autor de cărți și analist politic. Profesor emerit in domeniul lingvisticii la Institutul tehnologic din Massachusetts si unul dintre cei mai remarcabili oameni de știință din secolul al XX-lea. Munca lui fundamentala în domeniul teoriei lingvistice și științei cunoașterii au primit aprecierea meritata în comunitățile științifică și cea didactică.
Istorie Evanghelica 