Ordinare Samuel Crișan (13.05.2012)
Duminică, 13 mai 2012 în cadrul unui serviciu religios festiv desfășurat la Biserica Creștină Baptistă Providența din cartierul bucureștean Ferentari a avut loc ordinarea ca pastor a fratelui Samuel Crișan. Acesta este implicat din anul 2009 în activitatea pe care tinerii bisericii o desfășoară spre slava lui Dumnezeu.
Serviciul religios a fost condus de către Otniel Bunaciu pastorul coordonator al bisericii gazdă precum și președintele în exercițiu al Cultului Creștin Baptist din România. Alături de el au fost prezenți pastorul Cornel Boingeanu în calitate de președinte al Comunității Baptiste București, pastorul Sorin Bădrăgan în calitate de pastor al Bisericii Baptiste Providența precum și în cea de secretar al Comunității Baptiste București, tatăl lui Samuel Crișan, un pastor din țară și unul din Anglia.
Ne-am bucurat alături de oaspeții prezenți la eveniment de faptul că Dumnezeu l-a pus deoparte pe Samuel pentru această slujbă precum și de faptul că el a acceptat să intre și să lucreze în via Domnului.
Pentru toate acestea slava este a lui Dumnezeu.

Albumul foto este disponibil aici: http://www.facebook.com/istorieevanghelica/ordinare Samuel Crișan
Biserica Ortodoxă în anii prigoanei comuniste
Emisiunea ”De la + la infinit” cu tema ”Biserica ortodoxă în anii prigoanei”.
Difuzată la: TVR INFO în 9 martie 2012.
Invitați: Sorin Lavric (scriitor) și George Enache (istoric). Prin telefon dna Lidia Staniloae.
Realizator: Răzvan Bucuroiu.
Dr Ben Carson: An Extraordinary Life
Dr. Ben Carson este cunoscut pe plan internațional pentru abilitățile sale de neurochirurg și pentru povestea inspiratoare a vieții sale.
Ben Carson a ținut, în ultimii aproximativ 20 de ani, 73 de discursuri la festivități universitare de absolvire, iar în 2008 a a primit Medalia Prezidențială a Libertății.
Filmul „Mâini înzestrate: Povestea lui Ben Carson”, din 2009, l-a făcut cunoscut publicului larg pe neurochirurgul adventist faimos în lumea medicală. În 2008, într-un interviu pentru PBS, Carson a descris modul în care credința l-a ajutat să depășească dificultățile din copilărie și l-a călăuzit în practica sa medicală de succes.
Armand Puig, Iisus un profil biografic
Lăpugean Emanuel-Zaharia, recenzie a cărții lui ARMAND PUIG, Iisus un profil biografic (Bucureşti: Meronia, 2006).
Armand Puig, născut în 1953, este preot catolic, profesor şi decan al Facultăţii de Teologie din Barcelona. În 1982 a luat doctoratul având-ul preşedinte de comisie pe cardinalul Joseph Ratzinger, actualul Papa Benedict al XVI-lea. A mai publicat numeroase lucrări cu tematică exegetică şi istorică. Cartea Iisus un profil biografic este foarte cunoscută în rândul cititorilor de literatură creştină, în special în rândul catolicilor.
Primele pagini ale ediţiei în română a episcopului Sofronie, dau un avânt cititorului. Sunt nişte cuvinte care motivează pe cel ce a luat cartea în mână, să nu o lase, până nu o citeşte toată. Cititorul va porni cu avânt citirea acestei cărţi.
Lucrarea este elaborată dintr-o perspectivă amplă, şi îmbină cercetarea istorică, analiza exegetică şi reflecţia spirituală. Cercetarea istorică excelează, datele fiind multe şi importante. În ce priveşte partea exegetică, rareori autorul aduce în discuţie termeni greceşti, iar în ce priveşte partea spirituală, nu e chiar o lucrare care să atingă prea mult inima omului (Cea mai mare compasiune e provocată de partea finală a vieţii Domnului Isus, şi anume: Răstignirea).
Partea predominantă a stilului însă, este cea istorică. În diferite cazuri, autorul intră în explicaţii teologice, unde se vede clar stilul catolic de interpretare a Sfintelor Scripturi. Astfel, el consideră că Dumnezeu e tatăl tuturor oamenilor (în timp ce Domnul Isus a afirmat că cei răi au ca tată pe diavolul); în dezbaterea decalogului evită categoric să discute porunca a doua, (care ar fi demolat întreaga doctrină romano-catolică a iconografiei şi a închinării la sfinţi), şi în locul celei de-a doua porunci, o înlocuieşte cu porunca iubirii aproapelui; când dezbate problema fraţilor Domnului Isus, e unul din puţinele momente când dă variante multiple, dar, deşi nu are temei biblic, totuşi acceptă varianta catolică, şi anume: virginitatea permanentă a Mariei, concluzionând că fraţii Domnului ar fi copiii lui Iosif dintr-o căsătorie anterioară.
Când intră strict în prezentarea vieţii Mântuitorului, autorul bombardează tot ceea ce aduce în discuţie prin versete Biblice dar şi prin citate din Scrierile Iudaice: Mişna, Talmudul, sau scrierile istoricului evreu Flavius Josephus. Acesta poate fi considerat un punct forte. Dacă cititorul va fi atent şi va citi toate referinţele date de autor, va observa că în paralel cu cartea, va citi(cu foarte mici excepţii) toate cele 4 Evanghelii Canonice. Acest lucru va necesita o durată foarte lungă pentru citirea cărţii respective, şi aceasta, în jur de aproximativ 60-70 ore.
Cartea, este o carte foarte complexă, şi aşa cum spune şi titlul ei, Îl are în centru pe Mântuitorul, Isus Hristos.
Înainte de orice, autorul începe prin a prezenta multitudinea izvoarelor care vorbesc despre Isus Hristos, atât izvoare creştine, cât şi iudaice sau păgâne, informaţiile fiind consistente, arătând că omenirea nu e străină de existenţa Domnului Isus. Aceste informaţii aduc un punct forte cărţii, însă ca un punct slab al cărţii în ansamblu, este că aduce foarte puţine date din scrierile părinţilor bisericii, care au şi ei totuşi un cuvânt de spus prin literatura bogată şi diversificată pe care au scris-o.
Un următor pas, până să înceapă biografia Domnului Isus, cartea conţine importante resurse referitoare la perioada intertestamentară, la contextul întrupării Domnului Isus. Astfel, sunt discutate într-un mod serios câteva din localităţile razei de acţiune a Domnului Isus, diferitele partide religioase iudaice (Fariseii, Saducheii, Esenienii), dar şi alte evenimente petrecute în Iudeea, înaintea naşterii Domnului Isus. Autorul aduce în discuţie şi contextul robiei romane în care se afla la acel moment poporul evreu şi face într-un mod interesant trecerea de la Ioan Botezătorul la Domnul Isus.
După ce discută contextul naşterii Domnului Isus, autorul aduce investigaţii cu privire la ucenici, la persoanele care îl înconjurau pe Domnul Isus. Este relatată viaţa Mântuitorului, evenimentele la care a luat parte, şi cum se raporta Domnul Isus la Lege şi la datinile şi obiceiurile de atunci ale evreilor. Autorul îl prezintă mai mult ca un Rabin pe Isus, decât ca Fiu al lui Dumnezeu. De altfel nu pomeneşte prea mult despre statutul de Domn al Acestuia.
Lucrarea prezintă viaţa Mântuitorului într-o ordine cronologică, şi dezbate evenimentele majore ale vieţii Lui (deşi multe evenimente autorul le repetă, când într-un capitol, când într-altul): Naşterea, trăirea în plinătatea ascultării, minunile (deşi le prezintă destul de haotic), patimile, moartea, îngroparea şi învierea.
În concluzie, cartea este bună, şi recomandabilă pentru citit, dar e mai mult ca o sursa istorică. Este o carte complexă, care aduce la lumină lucruri noi (neştiute poate până la citirea cărţii). Ar fi interesant să se insiste pe capitolele 2, 3 şi 6 (acesta părând a fi cele mai interesante, plăcute, şi bine structurate)
.
Zenovie Pâclișanu, Biserica și Românismul
Lăpugean Emanuel-Zaharia, recenzie a cărții lui Zenovie Pâclișanu, Biserica și românismul, Cluj-Napoca: Galaxia Gutenberg, 2005.
Zenovie Paclisanu, preot greco-catolic, s-a născut în anul 1886 în comuna Straja din județul Alba. Face studiile
teologice la Blaj iar specializarea la Institutul Catolic Augustaneum din Viena, unde obține și doctoratul. De-a lungul vieții, a ocupat funcții importante, de la Director al Bibliotecii Centrale din Blaj, până la rangul de prelat Papal, iar mai apoi a fost numit în funcția de vicar general mitropolitan al credincioșilor Greco-Catolici din Muntenia, Oltenia și Moldova. În anul 1958 a murit în mâinile celor care îl torturau.
În cartea sa, Biserica și Românismul, autorul prezintă un studiu istoric bine documentat cu privire la credința creștină de pe meleagurile României, starea bisericească românească, condițiile de desfășurare a vieții mănăstirești, prezentând unele detalii importante, și accentuând puternic “durerea” sa, și de altfel o dilemă bisericească națională: “De ce România este o țară Creștină de credința Ortodoxă și nu Catolică?”
El prezintă lipsa de statornicie a Credinței românești, datorată influențelor slavonice, iar mai apoi grecești. România nu dispunea de cărți scrise în limba națională, singurele cărți liturgice de care dispunea fiind cărți în limbi slavonești, fiindcă nu aveau posibilitatea de a aduce cărți grecești din Constantinopol sau cărți latinești din Roma. Astfel a fost introdusă în lumea bisericească românească, limba Slavonă, care a stăpânit viața românească intelectuală.
Autorul scoate la iveală însă și alte variante ale folosirii limbii Slavone în slujba bisericească românească, și nu își impune crezul său, el insistând mult pe acest subiect, deoarece îl consideră vital pentru evoluția credinței creștine în România, dar și evoluția țării întregi.
Prin prezentarea cronologică a ideilor, autorul nu uită să puncteze și apariția primelor mitropolii din Muntenia și Moldova (sec. al XIV-lea), mitropolii care urmau situația ierarhică din Constantinopol. Dezamăgirea autorului este dată și de influența puternică pe care grecii au exercitat-o după slavonism asupra României.
Citând istoria, autorul afirmă că între secolele XVII-IXX Biserica românească a cunoscut foarte puternic extinderea grecismului. Lideri religioși greci au invadat România, și numărul clericilor greci așezați în țările Române fiind, metaforic vorbind, fără sfârșit. Problema grecismului era că ei se manifestau într-un mod deloc biblic. Mărturiile spun că ei erau lacomi și hrăpăreți, nu se însuflețeau deloc pentru idealurile și cultura românească, aceasta având de suferit enorm de mult, deoarece neamul românesc nu trăgea niciun folos din monasticism. Alte mărturii susțin că stareții aveau averi private, făceau negoțuri, practicau camăta, stăteau în afara mănăstirii, primeau măicuțe în mănăstiri, primeau în interior persoane care nu erau călugărițe, foloseau documente false pentru câștigarea de averi, etc.
Românii ajunseseră să fie indignați de atitudinea grecilor. Ei credeau că mănăstirile au fost centre puternice culturale din care ieșea lumina asupra neamului; însă atunci când s-au uitat cu băgare de seamă, în loc de muncă culturală spornică și febrilă, și în loc de idealism creștinesc, s-a găsit exact opusul, și anume întuneric și o ignoranță înspăimântătoare.
De la o asemenea conducere de mănăstiri, cultura românească nu putea să aștepte prea mult. Astfel, de-a lungul istoriei au fost multe încercări de a scoate egumenii (stareții) greci, și de a româniza mănăstirile, multe dintre încercări fiind eșuate datorită gradului ridicat de incultură. Aceasta era o problemă asupra tuturor regiunilor românești: Țara Românească, Moldova, Transilvania, Muntenia, Dobrogea.
Chiar dacă într-un final România a scăpat de conducerea grecească din cadrul mănăstirilor, aceștia au lăsat urmări, iar România de astăzi trebuie să le sufere și să le poarte consecințele. Autorul încheie cartea sa într-un mod optimist, afirmând că DA!, Biserica Românească va fi una adevărată așa cum trebuie, după rânduiala lui Isus Hristos.













