Recomandări editoriale (7) Jean Sévillia, Incorectitudinea istorică
- Dacă vreți să știți cum stăm cu corectitudinea istorică vă recomand să citiți Incorectitudinea istorică, scrisă de Jean Sévillia, lucrare tradusă și în limba română la Editura Humanitas, București, 2012, 345 pagini. Incorectitudinea istorică este o carte interesantă care își propune să demitizeze istoria, să prezinte lucrurile așa cum s-au întâmplat și nu așa cum credem noi că s-au întâmplat. Acesta este unul din motivele pentru care o recomand tuturor celor interesați de istorie, dar și celor care își dau seama că istoria nu este întotdeauna corectă. Am remarcat faptul că autorul are o poziție pro Biserica (referire în principal la Biserica Catolică), deci pro creștină, iar acest lucru se întâmplă într-un context în care este la modă, chiar recomandat, să ataci Biserica, să ataci creștinismul și să acorzi raționalismului, „libertății individuale” un loc proeminent.
În privința surselor am observat că acestea sunt consistente, recente, dar exclusiv în limba franceză, deci mai greu de verificat de către un necunoscător al limbii franceze, sau de o persoană care nu are acces la lucrările citate. Ca și istoric recomand ca informațiile din această carte să fie pe cât posibil verificate și cu alte surse.
Din ceea ce am citit până acum îmi dau seama de faptul că acestă lucrare este structurată pe mai multe subiecte/teme:
1. Isus cel din istorie și Cristos cel din credință. Este de fapt o discuție care atestă istoricitatea lui Isus având ca bază de pornire cartea Codul lui Davinci, care este o ficțiune cu pretenție de realitate.
2. Ce le datorează Occidentul medieval arabilor, ce nu le datorează. Această parte tratează, abordează rolul arabilor și a civilizației islamice medievale în transmiterea culturii grecești și romane către Occidentul European pe parcursul Evului Mediu.
3. Galileo Galilei, Biserica și știința dorește să-l prezinte pe Galilei în contextul epocii și să arate că Biserica Catolică nu a fost împotriva lui și chiar Papa Urban VIII i-a luat apărarea și l-a scăpat de condamnarea la moarte permițându-i chiar continuarea activității științifice. Apare aici și informația că expresia Eppur si mouve (Și totuși se mișcă) nu aparține lui Galileo Galilei, ci este apocrifă fiind „născocită în 1757, la mai mult de un secol de la moartea astronomului, de către un pamfletar italian instalat la Londra, Giuseppe Baretti, care scrria pentru niște cititori englezi cărora le măgulea antipapismul.” (p.68) Wikipedia.org menționează că această expresie aparține lui Galilei, iar ca sursă este dat un tablou descoperit în 1911 și datat aproximativ 1643 or 1645. Cu toate acestea se menționează că ea este menționată pentru prima data în scris de către Giuseppe Baretti.
4. Colonizarea: este Franța vinovată?
5. Nu mai înțelegem Marele Război
6. Al doilea Război Mondial prin prisma Soluției Finale
7. Vaticanul împotriva lui Hitler
8. Creștinii și evreii de-a lungul istoriei
9. Identitate națională, identități franceze
10. Franța și Islamul: o lungă confruntare
Jean Sévillia, autorul faimosului eseu Corectitudinea istorică, revine acum cu pandantul acestuia, Incorectitudinea istorică. Sumarul cărții, la fel de bogat şi de incitant, include de data aceasta şi probleme controversate, prejudecați ideologice, tabuuri şi mistificări legate de istoria mare, a lumii: De ce oamenii au simțit uneori nevoia să fabrice un nou Isus, după gustul epocii? Care a fost cu adevărat contribuția arabilor în transmiterea cunoștințelor antice în Evul Mediu? Biserica a fost un obstacol în calea științei? Cine a profitat de pe urma colonizării? Cele două războaie mondiale au fost purtate în numele drepturilor omului? Într-un stil ferm, dar echilibrat şi dezinvolt, consacrat deja prin succesul cărților sale, Jean Sévillia construiește, pe baza unei documentări riguroase şi bogate, un traseu sigur pentru ieșirea din păienjenișul de piste false ale interpretării istoriei.
Coperta 4
„«Îmi urăsc istoria», pare să spună societatea noastră; însă această istorie este a noastră, şi nu putem trăi urându-ne. Dacă manipularea istoriei a existat întotdeauna, fenomenul a căpătat o întorsătură acută şi deosebită în cursul ultimelor decenii. Nu numai că figurile eroice şi momentele de glorie celebrate cândva au fost îngropate, dar privirea contemporană se focalizează asupra anumitor episoade. […] De ce atâta ură? De ce această ură de sine?“ (Jean Sévillia)
Incorectitudinea istorică este, pentru Jean Sévillia, o atitudine asumată de luptă împotriva unei corectitudini (istorice, politice, sociale) prost înțelese, prin care unii specialiști sau diletanți manipulează din ce în ce mai puternic în zilele noastre opinia publică pentru a orienta conform unor interese inaccesibile omului de rând. O carte – manifest pentru uzul celor care se simt exasperați de prea numeroasele discursuri mistificatoare ale începutului de secol XXI.
Interior coperta 3.
Am găsit și un articol din anul 2013 realizat de Dan Stanca în care acesta vorbește despre Jean Sévillia și cărțile sale traduse în limba română.
Jean Sevilla este un istoric francez de 60 de ani care prin tot ce a scris a șocat opinia publică europeană. Cărțile sale au apărut şi în românește şi s-au bucurat de aceeaşi audiență. Fiindcă lumea s-a săturat de clișee și de ideologizări ale momentului, o privire lucidă ca a autorului citat este mai mult decât necesară. „Incorectitudinea istorică“ este ultima sa carte tipărită de curând de Humanitas, care deja are parte de o receptare importantă. (…)
El nu admite să i se bage ceva omului pe gât şi să-l înghită ca atare fără să protesteze. Francezii, ca şi românii, deşi ei nu au avut parte de comunism, au fost siliţi să admită multe adevăruri „prefabricate“ cărora li s-au închinat precum unor falşi idoli, cum denunţa odinioară Francis Bacon. Şi această nouă lucrare a sa, după „Corectitudinea istorică“, „Corectitudinea morală“ şi „Terorismul intelectual“, se impune prin aceeaşi sinceritate bulversantă. Bunăoară, el se referă la falsa opinie potrivit căreia francezii au fost nişte colonizatori criminali. Dimpotrivă, colonizarea, în ciuda unor aspecte dure şi într-un fel explicabile, a reprezentat un fenomen civilizatoriu şi de fertilă comunicare între culturi diferite. Europenii nu au fost neapărat nişte acaparatori şi nici africanii sau asiaticii nişte inocenţi. A avut de fapt loc un proces de metisaj din care a luat naştere o altă populaţie, cu alte vederi decât până atunci. De asemenea, combatanţii din Primul Război Mondial nu trebuie priviţi ca simplă carne de tun pe care conducătorii de atunci au aruncat-o în luptă în scopuri imperialiste, cum ar spune marxistul. Într-un climat pacifist ca cel din prezent, ce s-a întâmplat este o oroare. Atunci însă, popoarele erau mult mai belicoase decât acum şi dorinţa de război era deplin autentică. Soldatul francez nu a plecat pe front „târât“ de mai-marii săi, ci convins că face bine. Un alt capitol al cărţii se referă la „mitul“ lui Galilei, la faptul că oamenii, în marea lor majoritate, văd în savantul din secolul XVII exact ceea ce nu este. Galilei nu a fost o victimă a bisericii precum Giordano Bruno. Şi nici Biserica Romano-Catolică nu a manifestat de la început tendinţe de frânare a cunoaşterii ştiinţifice. Adevărul este că Vaticanul nu i-a reproşat savantului viziunea heliocentrică, ci faptul că în sprijinul concepţiei sale nu putea să aducă dovezi. După cum şi Copernic la vremea lui, om de altminteri foarte cucernic, nu putea să dovedească ce gândea. Mai mult de atât. Oamenii de atunci, nu doar Biserica, erau atât de convinşi de poziţia centrală a Pământului în univers, încât orice le zdruncina o asemenea convingere era suspect de o gândire nesănătoasă. Jean Sevilla luptă împotriva clişeelor şi vrea să redea istoriei faţa ei adevărată. Viciem istoria fiindcă îi gândim epocile prin mentalitatea de acum şi nu ne putem pune în poziţia oamenilor şi a instituţiilor de atunci. Din cauza aceasta, istoricii falşi sunt aceia care în loc să respecte adevărul fac ideologie. Incorectitudinea istorică este o capcană în care cad cei mai mulţi, închipuindu-şi că singurul adevăr este acela care aparţine timpului lor.
See more at: http://ziarullumina.ro/incorectitudinea-istorica
Cartea poate fi cumpărată de pe:
Libris.ro la prețul de 37.05 Lei
Libhumanitas.ro la prețul de 39 lei.
Partajează asta:
Revolta anticomunistă din 15 Noiembrie 1987 de la Brașov
„5 noiembrie 1987, acum 27 de ani, era zi de alegeri după tiparul comunist. Nu se alegea nimic, se vota. A doua zi Scînteia anunţa rezultatul ştiut dinainte – 99,99%. Mai mult, poporul sărbătorea prin muncă. Fabricile erau pline de lume, care între timp se ducea şi la urnele păzite de Miliţie, activişti, Securitate. La „Steagul Roşu” Braşov la fel. Se operase o nouă curbă de sacrificiu, pentru că economia s-a zis era în criză. Planul hotărît nerealist de CC al PCR nu se realiza şi lumea nu îşi primise salariile În acest climat de tensiune, muncitorii de la fabrica de camioane Steagul roşu au ieşit din hale în stradă, au defilat prin oraş, s-au oprit în faţa sediului PCR al judeţului Braşov ( azi Prefectura). Au cerut să vorbească cu conducerea judeţului, ceea ce nu s-a întimplat deşi se găseau înăuntru la un festin, sărbătorind deja marea victorie în alegeri. Pe mese să găseau alimente şi băuturi care nu se mai aflau demult în magazine, vor constata prostestarii mai tîrziu. Cîteva mii de braşoveni s-au adunat în faţa sediului partidului, mulți locuitori s-au alăturat muncitorilor de la Steagul roşu.”
http://www.stelian-tanase.ro/de-ce-uitat-revolta-de-la-brasov/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+steliantanase+%28Stelian+T%C4%83nase%29
Revolta de la Brașov din anul 1987 a fost o acțiune de protest împotriva politicilor economice și sociale impuse în RS România de dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu.
Primele proteste au început practic pe 14 noiembrie 1987, la Secția 440 „Matrițe” a întreprinderii de autocamioane Steagul Roșu. Era zi de salariu, iar muncitorii au primit doar jumătate din bani. Pe fluturașii de salariu, în dreptul rubricii „Rețineri” era scris cuvântul „social”[4]. Fără să fie organizați dinainte, muncitorii au decis să nu mai lucreze, iar schimbul de noapte nici nu a pornit utilajele. Oamenii au încercat să obțină răspunsuri de la conducerea întreprinderii, însă șeful de secție din acea noapte i-a tratat cu dispreț și a anunțat conducerea administrativă despre întreruperea lucrului abia la ora 5 dimineața[4]. La ora 7.00 au sosit și muncitorii din schimbul I, așa că starea de agitație și protestele s-au amplificat. Muncitorii au spart geamurile sediului administrativ al uzinei, iar în jurul orei 8.00 circa patru mii de muncitori erau adunați la porțile acesteia. În jurul orei 11.00 ei au luat hotărârea să meargă la sediul Comitetului Județean de Partid, ca să se facă ascultați. La ieșirea din întreprindere, majoritatea protestatarilor ezită și se retrag, iar coloana care pornește spre Consiliul Județean al P.C.R. este alcătuită doar din circa 400 de oameni[5].
Ini
țial, demonstranții au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare și căldură!”, „Vrem banii noștri!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină și căldură!” și „Vrem pâine fără cartelă!”[5]. În dreptul Spitalului Județean, ei au cântat imnul revoluției de la 1848, „Deșteaptă-te, române!”. Ajungând în centrul orașului, coloanei de manifestanți i s-au alăturat mii de muncitori de la fabrica Tractorul Brașov, fabrica Hidromecanica, elevi, studenți și alți locuitori. Din acest moment, protestul s-a transformat într-unul politic[4], iar oamenii au susținut ulterior că ar fi scandat sloganuri precum „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” sau „Jos tiranul!”. Deja în timpul marșului, printre manifestanți s-au infiltrat membri ai Securității deghizați în muncitori, rolul lor fiind acela de a observa și de a reține figuri. Alții au rămas pe margine în ipostază de spectatori, fotografiind sau chiar filmând[5].
Ajunsă în centrul orașului, mulțimea a luat cu asalt clădirea Comitetului Județean de Partid și sediul primăriei, „aruncând în piață portretele lui Ceaușescu și alimente de la cantina Partidului, bine aprovizionată”. Ziua de 15 noiembrie era una electorală, populația fiind chemată să valideze autoritățile locale din Brașov, rezultatele fiind hotărâte deja de activul de partid.”
http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolta_de_la_Bra%C8%99ov
„Revolta
Practic, pe 14 noiembrie 1987, dupa ce muncitorii si-au primit salariile, in sectia 440 „Matrite” au inceput primele proteste. „Fluturasii” pe care acestia isi puteau citi avansul cuprindeau sumele injumatatite, la retineri fiind trecut un singur cuvant neinteles de nimeni: „social”.
„Eram strungar la sectia 440 si in seara de 14 noiembrie lucram in schimbul trei. Inainte sa incepem lucrul, unul dintre colegii nostri care tinea locul maistrului, acesta fiind plecat in concediu, a venit la noi cu fluturasii de salariu. Eram vreo 16-18 oameni adunati in atelier si cand am vazut ca mi se oprisera aproape 1.000 de lei, cam jumatate din cat castigam pe atunci, am spus ca nu mai lucrez. Pur si simplu. Si n-am fost singurul. Din cei 16 sau 18 cati eram acolo, toti am fost de acord sa intrerupem lucrul. Fara sa fi discutat dinainte” (Gheorghe Nitescu).
Pe timpul noptii, dupa ce muncitorii sectiei 440 au decis sa nu dea drumul masinilor, oamenii au incercat sa obtina cateva raspunsuri. Primul din conducerea intreprinderii la care muncitorii s-au dus a fost Valeriu Ghelase, inginer si ofiter de serviciu in acea noapte. Acesta i-a tratat cu autoritate si dispret, aruncandu-le un „o sa vedeti voi dimineata”. Acelasi Ghelase a anuntat conducerea administrativa abia dupa ora 5 dimineata, prea tarziu, pentru ca starea de agitatie a oamenilor nu mai putea fi controlata.
De altfel, dupa ora 7 au sosit muncitorii din schimbul I, ceea ce a amplificat protestul. Geamurile de la „Palat”, sediul administrativ al uzinei, au fost sparte, iar grupurile compacte de oameni se deplasau in sectii astfel incat, in jurul orei 8 dimineata, cateva mii de muncitori erau deja adunati la portile uzinei. Cu siguranta, acest moment a fost crucial in desfasurarea evenimentului.
Muncitorii revoltati se intrebau ce se poate face, unde ar putea merge pentru a fi ascultati. Evident, sediul Comitetului judetean de partid era locul cel mai potrivit, astfel incat coloana protestatarilor, mult mai mica de aceasta data, a decis sa paraseasca uzina. In jurul orei 10, linistea orasului era spulberata. In fata spitalului judetean s-a cantat „Desteapta-te romane!”, ceea ce a eliberat oamenii de teroare. A urmat „Jos Ceausescu!”, in sfarsit un slogan care spunea totul, iar in momentul in care coloana a ajuns in centrul orasului, muncitorii nu mai erau singuri. Mii de oameni, printre care elevi si studenti, aveau in sfarsit curajul sa protesteze. De altfel, unul dintre meritele protagonistilor este si faptul ca recunosc importanta pe care a avut-o sprijinul brasovenilor. Acest sprijin a facut posibila transformarea protestului dintr-unul social intr-unul politic, pentru ca trecerea de la „Vrem banii nostri” sau „Vrem mancare si caldura” la „Jos Ceausescu!” a reprezentat, in fond, o idee politica cu care nu pornisera initial la drum.
Sediul Comitetului judetean de partid si primaria orasului au fost ocupate de protestatari si devastate.”
http://www.revista22.ro/15-noiembrie-1987-brasov-259.html
Revolta anticomunistă din 15 Noiembrie 1987
https://www.youtube.com/watch?v=QdDOE95K_Oo
Partajează asta:
Teofil Stanciu despre Iosif Țon și Radio Europa Liberă
Cu greu am reușit, atunci când l-am văzut pentru întâia dată, să asociez vocea lui Iosif Țon cu chipul pe care-l aveam în față. Ani de zile, punctul de atracție al fiecărei duminici în familie era predica lui Iosif Țon, de la Europa Liberă, undeva imediat după știrile de la ora 14.00.
Veneau vecini care nu „prindeau” Europa Liberă să asculte. Se luau notițe. Se discuta. Oamenii se minunau de „profeția” că în câțiva ani comunismul avea să cadă. Revoluția ne-a lăsat oarecum nedumeriți și parcă ușor temători că s-ar putea ca vocea lui Țon să nu mai fie auzită pe undele radio.
Dincolo de această prezență radiofonică, Iosif Țon era o adevărată legendă a copilăriei mele. „Trezirea spirituală” de pe Simion Bărnuțiu, „căderea”, „Oxfordul”, reabilitarea, plecare forțată în străinătate cu amănunte de can-can (niciodată verificate). Vă puteți închipui cât de atent am ascultat, în acest context, prima predică live a acestei legende vii.
http://drezina.wordpress.com/2014/09/30/doi-batrani-controversati/
Vezi și
Partajează asta:
Iosif Țon – 80 de ani
Astăzi, 30 septembrie 2014, Prof. Dr. Iosif Țon împlinește 80 de ani. Dat fiind acest eveniment reiau mai jos biografia acestuia publicată în cartea CULTELE NEOPROTESTANTE ŞI DREPTURILE OMULUI. Un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977) (pp.51-54), realizată împreună cu istoricul Bogdan Emanuel Răduț. În cadrul lucrării menționate veți găsi și alte informații despre implicarea acestuia în viața religioasă din România comunistă.
Iosif Ţon s-a născut la 30 septembrie 1934, în localitatea Gârboviţa, jud. Alba. A urmat studiile la Facultatea de limbă şi literatură română din Cluj (1951-1955) şi Seminarul Baptist din Bucureşti (1955-1957). După studii a lucrat ca profesor de limba şi literatura română în Cluj (1958-1968)[1]. În 1959 s-a căsătorit cu Elisabeta şi au împreună o fiică, Dorotea. În perioada 1969-1972 studiază teologia la Oxford.
Iosif Țon împreună cu familia (aprox.1974)
Între 1973-1974 a fost profesor la Seminarul Baptist din Bucureşti, apoi pastor la Biserica Baptistă din Ploieşti (până în 1977). În timpul pastoratului la Ploieşti a scris două lucrări care i-au adus represaliile Securităţii, Cine îşi va pierde viaţa şi Locul creştinului în socialism (cunoscută ca Manifestul Creştin. Ambele arătau abuzurile din partea statului împotriva bisericilor şi credincioşilor evanghelici. Acestea au fost scrise în anul 1973, respectiv 1974, publicate în 1975 în străinătate şi au circulat clandestin în România. Se considera că Ţon încearcă să creeze „o mişcare disidentă în cadrul Cultului Baptist.” În 1977, după ce s-a dat publicităţii scrisoarea privind drepturile omului a fost arestat şi anchetat alături de ceilalţi semnatari.
În cadrul unei Note din 30 ianuarie 1978 întocmită de către Ion Roşianu, preşedintele Departamentului Cultelor, în legătură cu „scrisoarea pastorului Petru Popovici din S.U.A., adresată Secretarului General al O.N.U. Kurt Waldheim”, pastorul Iosif Țon este prezentat astfel:
„Țon Iosif, fost pastor baptist, a dezidat în 1969, rămânând în străinătate cu ocazia unei călătorii făcute pe linie de O.N.T. în Austria. În 1973 s-a înapoiat în ţară, după ce a urmat un curs la Colegiul Oxford din Anglia.
După revenirea în ţară, a declanşat o acţiune cu caracter denigrator la adresa conducerii legale a cultului baptist şi a libertăţilor religioase din România, instigând la nesupunere faţă de organul de conducere a cultului şi faţă de autorităţile statului.
În acest scop a elaborat unele lucrări pe care le-a multiplicat difuzându-le în ţară şi în străinătate. De asemenea, a acordat unor persoane din străinătate interviuri imprimate pe bandă magnetică, calomniind regimul nostru şi viaţa religioasă din ţară.
Pentru faptele sale a fost cercetat de organele de stat competente.
Comitetul Uniunii cultului baptist a hotărât să-i retragă funcţia de păstor în primăvara anului 1977.
Țon Iosif continuă să desfășoare o intensă activitate de instigare, frecventând diferite biserici baptiste.”
Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977
După 1977 a fost pastor la Biserica Baptistă Nr. 2 din Oradea, până în 1981 când va emigra în Statele Unite, stabilind-se la Wheaton, IL. În 1982 devine preşedintele Societăţii Misionare Române (Romanian Missionary Society), unde traduce cărţi de teologie, imprimă şi le introduce în România, pe ascuns. De asemenea predică la Radio Europa Liberă.
Revenind în ţară în 1990, înfiinţează Institutul Biblic din Oradea (azi Universitatea Emanuel) şi Editura Cartea Creştină. A revenit pastor al Bisericii Baptiste Nr.2 Oradea (Biserica Emanuel). Tot atunci a iniţiat şi a fost unul din fondatorii Alianţei Evanghelice din România.
În 1996 îşi susţine teza de doctorat în teologie, cu titlul „Suferinţă, martiraj şi răsplătire în cer” la Facultatea Evanghelică din Heverlee, Belgia. În acelaşi an demisionează din funcţia de pastor al Bisericii Emanuel şi se dedică cursurilor de viaţă spirituală în diferite biserici din ţară.
Este stabilit împreună cu familia la Portland, OR, SUA. Vizitează anual România pentru cursuri de viaţă spirituală şi predici în diverse biserici.
Partajează asta:
Promoția 1974 a Seminarului Teologic Baptist din București
După cum am menționat AICI, după o perioadă în care Seminarul a fost închis, în anul 1970 s-au reluat cursurile, iar în anul 1974 a absolvit o nouă promoție de elevi la Seminarul Teologic Baptist din București. Dat fiind faptul că Seminarul nu avea grad universitar, cei care frecventau cursurile erau numiți elevi și nu studenți, deși instituția avea un statut asemănător cu o școală postliceală din perioada post decembristă.
În anul 1974, anul absolvirii promoției 1974 (1970-1974), a vizitat România William R. Tolbert, Jr. președintele Liberiei, cunoscut și sub numele de președintele predicator, acesta fiind și pastor baptist. Cred că la momentul respectiv acesta era și președintele în exercițiu al Alianței Baptiste Mondiale.
Totodată, în 31 martie 1974 Iosif Țon a fost ordinat ca pastor baptist la Cluj.
În anul 1970 intra în Seminarul Teologic Baptist din București prima promoție după redeschiderea Seminarului care fusese închis în perioada 1969-1970. Despre aceste aspecte am scris în capitolul 4 al cărții Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).
Iată și poza cu absolvenții și profesorii Seminarului Teologic Baptist din anul 1974
Iată și numele celor din acest tablou:
PROFESORI
Director: Prof. drd. Ioan Bunaciu
Președintele cultului: Covaci Nicolae
Secretar general: Țunea Ioachim
Profesor: Taloș Vasile
Profesor: Țon Iosif
ABSOLVENŢI:
- BADEA P. PAVEL
- BERTALAN D. PETRU
- CAPOTA GH. IOAN
- COTRAU E. IOAN
- DUGULESCU P. PETRU
- DUPU I. CONSTANTIN
- GERGELY P. PAVEL
- MÂNZAT N. NICOLAE
- POPU TETSCH F.G. HARALD GEORG
- RÎNCU I. IOAN
- ȘTEFANUȚI M. IOSIF
- VERESS E. ERNEST
Partajează asta:
La multi ani, Daniel Mariș!
Daniel Mariș este rectorul Institutului Teologic Baptist din București și profesor de Vechiul Testament în cadrul aceleiași instituții.
Profesorul Daniel Mariș s-a născut la data de 30 noiembrie, în orașul Curtici, județul Arad, într-o familie de 
credincioși baptiști.În anul 1984 l-a mărturisit public pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal și în luna aprilie a aceluiași an, a fost botezat în Biserica Baptista din Curtici.
În anul 1989 a fost admis ca student la Institutul Teologic Baptist din București în cadrul căruia activează și în prezent ca profesor. După absolvire, în același an, 1993, a fost ales ca pastor al Bisericii Creștine Baptiste Golgota, alături de pastorii Liviu Țiplea și Ioachim Țunea, fiind mai apoi ordinat la data de 19 septembrie 1993. Între anii 1996-1999, a urmat cursuri postuniversitare în cadrul programului de Master în Teologie la Colegiul „Regent’s Park College” din Universitatea Oxford, obținând titlul de Master în Teologie la Universitatea Oxford din Anglia. În anul 2006 a obținut titlul de Doctor în Teologie la Universitatea din București. Începând cu anul 2006 este membru al Langham Regional Council Board. În prezent slujește ca vicepreședinte al Comunității Creștine Baptiste de București și este membru în Consiliul de conducere al Cultului Creștin Baptist din Romania.
Din anul 1993, este căsătorit cu Daniela Cosmina, și Dumnezeu a binecuvântat familia lor în anul 1995 cu un fiu, Andrei Samuel și în anul 2005 cu o fiică, Naomi Beatrice[1]. Între anii 2004-2011 a fost secretar științific al facultății de Teologie Baptistă din Universitatea București. A fost vicepreședinte al Comunității Baptiste București (1999-2002) iar apoi președinte al comunității între anii 2002-2011. În data de 29 noiembrie 2011, Conferențiar universitar doctor Daniel Mariș a fost ales în funcția de Rector al Institutului Teologic Baptist din București[2]. În paralel cu activitatea profesorală la Institutul Teologic Baptist din București, Daniel Mariș este și profesor la facultatea de Teologie Baptistă din Universitatea București.
Profesorul Daniel Mariș a publicat următoarele cărți:
Creația biblică: reflecții teologice în contextul dialogului creștin, București: Editura Didactică și Pedagogică, 2009.
The Biblical Doctrine of creation: A basis for theological conversation between Evangelicals and The Eastern Orthodox Church in contemporary Romania, Bucureşti: Editura Universitară.
Theological Reflections upon the practice of faithExtended Essays in Applied Theology, Bucureşti: Editura Universitară, 2009.
Daniel MARIŞ, Vasile TALPOŞ, Evanghelism Biblic-curs universitar București: Editura Universității București, 1996.
[1] http://www.golgota.ro/website/resurse/76-pastori/107-danielmaris (19 . 09. 2012).
[2] http://www.itb.ro/?q=noutati/confdr-daniel-maris-noul-rector-itb (19.09.2012).
Mai jos o colecție de poze și o înregistrare video cu profesorul Daniel Mariș
Prima dintre ele este realizată cu prilejul lansării cărții mele, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965. De la stânga la dreapta Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș, Prof. Univ. Dr. Ecaterina Lung, Prof. Univ. Dr. Otniel Ioan Bunaciu, Dr. Marius Silveșan.
Împreună cu Jan Si la Sesiunea de comunicări științifice „Tinerii baptiști în Europa. Influența factorilor sociali în prevenirea conduitei deviante.” De la stânga la dreapta Lect. Univ. Dr. Adrian Emanuel Sârbu, Profesorul Jón Sigfússon, Prof. Univ. Dr. Otniel Bunaciu, Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș
La Gaudeamus 2013 împreună cu Dr.Viorel Achim.
CONF. UNIV. DR. DANIEL MARIȘ LA GAUDEAMUS (2013) – LANSAREA VOLUMULUI „POLITICA REGIMULUI ANTONESCU FAȚĂ DE CULTELE NEOPROTESTANTE. DOCUMENTE”. O înregistrare video de la recenta lansare a cărții Dr. Viorel Achim, Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente.
Partajează asta:
Biserica Baptistă Nădejdea 80 de ani – (06) Mărturie Lungu Dumitru despre Biserica din case și transportul ilegal de Biblii în comunism
În mărturia sa, Lungu Dumitru, membru în Biserica Nădejdea, fost secretar al bisericii și persoana care se ocupă de cateheza noilor veniți, vorbește despre câteva aspecte importante din perioada comunistă. primul dintre ele este biserica din case, iar al doilea transportul ilegal de Biblii și literatură religioasă.
Se amintește deasemenea, despre cutremurul din 1977 și grupurile de rugăciune care se întâlneau în casele credincioșilor în perioada comunistă (minutul 4).
În mărturia sa veți regăsi informații despre depozitul de Biblii din casa sa (de la minutul 5) care a fost descoperit ca urmare a arestării lui Constantin Caraman în anul 1984 pe peronul Gării de Nord.
20 iunie 1976 a venit primul transport cu Biblii, material religios scris, dar și audio împreună cu casetofoane.
„Lucrarea a mers până în 1984, concomitent cu Biserica din case, până în 9 noiembrie când din greșeala fratelui Constantin Caraman de la frații penticostali, care tot venea la mine și lua cărți [aceasta a încetat].
Eu i-am spus: „Frate, nu mai veni că dumneata ești urmărit” N-a înțeles!
Joi seara l-a prins pe el cu geanta plină cu Biblii, l-a luat la Securitate, l-a strâns cu ușa și le-a spus: „Depozitul se află în strada Dichesei nr … la fratele Lungu.”
Vineri seara eu am venit de la servici, ei au venit la ora 6 (18). Eu am ajuns la ora 9 (21). Era o lumină colo …. ”
În continuare fratele Lungu relatează percheziția efectuată de Securitate. Menționez și alte detalii care nu sunt prinse în această mărturie. Astfel, materialul religios era atât de bine ascuns încât nu a fost găsit de către cei care percheziționau casa, însă ofițerul care conducea percheziția avea informații că materialul este în locația respectivă, astfel că fratele Lungu a trebuit să se deconspire singur ca să nu trebuiască să mai aducă câinii sau mai rău să dărâme zidurile. După confiscarea materialului religios s-a întocmit procesului verbal din care sunt redate în facsimil două fragmente în carte. Eu l-am văzut integral și pot confirma veridicitatea lui.
Informațiile din mărturia sa sunt transpuse în scris și în cartea NĂDEJDEA ÎN DUMNEZEU 1933-2013. 80 DE ANI DE LUMINĂ CREȘTINĂ LA MARGINE DE BUCUREȘTI, carte care costă 15 lei și poate fi achiziționată de toți cei interesați.
Implicarea dânsului în distribuția de material religios în perioada comunistă este redată la paginile 114-117. Nu voi reda acum decât partea de final unde vorbește despre modul în care a fost descoperit depozitul de Biblii și material religios.
pp. 116-117 „Mai târziu am aflat cum au dat de mine.
Constantin Caraman (sursa foto: Vasilică Croitor)
Fratele Constantin Caraman de la frații penticostali a fost pe la mine , deși l-am avertizat să nu vină fiind o persoană urmărită de tovarăși, și a luat ceva material (cărți, biblii, casetofoane), iar în drum spre Gara de Nord a fost urmărit și arestat [În mărturia de la biserică acesta menționează că interceptarea și arestarea au avut loc pe peronul Gării de Nord] pe data de 8 noiembrie 1984. Sub presiune la interogatoriu a dat adresa mea și astfel a doua seară, vineri (vinerea neagră) 9 noiembrie 1984 Securitatea a ajuns la mine.
Ce a urmat la interogatoriu știe Dumnezeu.
Mai menționez că i-am rugat ca din BIBLII să nu facă hârtie igienică.”
[Ei m-au întrebat de unde știu lucrul acesta, iar eu le-am spus că se cunoaște faptul că din Bibliile trimise de Societatea Biblică Britanică (?) ei au făcut hârtie igienică].
Personal (M.S.) știu că a fost un întreg scandal legat de acest aspect și am văzut chiar și un document din anii 80 unde se vorbea despre această acțiune a autorităților de la București.
Articole pe aceeaşi temă
ANIVERSARE 80 DE ANI BISERICA BAPTISTĂ „NĂDEJDEA” BUCUREȘTI (1)
BISERICA BAPTISTĂ NĂDEJDEA 80 DE ANI – (00) MESAJ BORA OCTAVIAN
BISERICA NĂDEJDEA 80 DE ANI – (01) CORUL BCB NĂDEJDEA, CRISTOS IN JURUL SĂU NE ADUNĂ (29.09.2013)
BISERICA NĂDEJDEA 80 DE ANI – (02) MESAJUL DE SALUT AL PASTORULUI DR. VASILE TALPOŞ
BISERICA BAPTISTĂ NĂDEJDEA 80 DE ANI – (03) CORUL BCB NĂDEJDEA, LAUDĂ ASTĂZI PE DOMNUL
Partajează asta:
Trei surse (sau sugestii) de inspirație pentru bloggerii creștini
Foto: blogher-meaningful-connecti (moldovacrestina.md)
1. Studiază zilnic Sfânta Scriptură
Adevărurile descoperite din Sfintele Scripturi îți vor da multă inspirație și pasiune ca să scrii articole de calitate.
2. Urmărește zilnic știrile
Nu volumul, ci profunzimea și claritatea gândurilor exprimate va defini calitatea articolului.
3. Scrie articole cu liste
Articolul integral scris de Vasile Filat, pastor la Biserica Baptistă „Bunăvestirea” din Chişinău, poate fi citit accesând link-ul
http://moldovacrestina.md/blog/blogging-crestin-3-sugestii.html
Partajează asta:
Aniversare 80 de ani Biserica Baptistă „Nădejdea” București (1)
Duminică, 29 septembrie 2013, s-au serbat 80 de ani de la înființarea Bisericii Baptiste din Giulești care l-a avut ca fondator și pastor pe Țopa Ioan (1933-1962) fiind urmat de către Bălgrădeanu Constantin impus de Departamentul Cultelor după ce a fost ales tot la „recomandarea acestuia” ca Secretar General al Cultului Baptist.
Voi reveni cu alte informații despre acest eveniment și despre cartea editată cu acest prilej de către frații Dumitru Lungu și Mircea Bulatov.
Pentru început inserez aici banner-ul creat de Mircea Bulatov.
Partajează asta:
Propunere pentru înființarea unui centru Ortodox la Geneva cu scopul de a „direcționa și controla emigrația românească”
Recitind de curând articolul lui Adrian Nicolae Petcu despre Departamentul Cultelor, mi-a reținut atenția pasajul de mai jos
Un alt refuz din partea Departamentului cultelor, impardonabil pentru Securitate, s-a consumat la propunerea ambasadei României în Elveția prin care solicita înființarea „unui centru ortodox românesc la Geneva”, în scopul „contrabalansării comunităților romanești cu orientare reacționară şi anticomunistă, precum și pentru a concentra în jurul său elemente cu idei şi vederi progresiste, să devină, în perspectivă, un centru de direcționare şi de control a emigrației romanești”[44]
[44]ACNSAS, Fond Documentar/Bucureşti, dosar nr. 11206, vol. 10, ff. 138v-139.
Adrian Nicolae PETCU, Activitatea Departamentului Cultelor în atenția Securității (1970-1989), Partea I-a http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Activitatea%20departamentului%20cultelor%20in%20atentia%20securitatii%201%20de%20Adrian%20Nicolae%20Petcu.htm
Am considerat interesant faptul că propunerea de înființare a unui centru ortodox românesc la Geneva nu se făcea pentru promovarea valorilor creștine ci „pentru a concentra în jurul său elemente cu idei şi vederi progresiste, să devină, în perspectivă, un centru de direcţionare şi de control a emigraţiei româneşti”. Cred că acest detaliu poate fi încadrat în ceea ce eu am denumit în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România 1948-1965 ca fiind Implicarea Bisericii în acțiunile propagandistice ale regimului comunist prin promovarea unei imagini pozitive în Occident. Se impune menționarea, că în acest caz, vorbim de ceva mai mult decât de o promovare a unei imagini pozitive dorindu-se nici mai mult nici mai puțin ca în viitor acest centru să devină unul de „direcționare și control al emigrației românești.”
Istorie Evanghelica 