Catedrala de Cristal și influența lui Robert Schuller
de Teofil Marius MOLCUȚ
Descoperirea Americii a fost una dintre cele mai mari realizări din istorie. Acest tărâm nou a servit drept un refugiu pentru creștinii protestanți din Europa, religia fiind elementul care închega comunitățile la început. Imigranții au sosit în număr covârșitor pe continentul american în secolul XIX. Principalele țări din care proveneau erau Marea Britanie, Portugalia şi Spania[1]. Într-un număr mai mic au emigrat germanii, francezii, olandezii şi alţi europeni. Olandezii au emigrat în mai multe valuri, având ca substrat fie dificultăţile economice, fie tensiunile din interiorul bisericii reformate care s-a îndepărtat de calvinism. Astfel, ei s-au stabilit pe coasta de vest a Americii de Nord, dar şi în regiunea cunoscută ca Midwest, în state precum Iowa, Michigan, Wisconsin şi Dacota de Sud.
Setea de libertate şi independenţă a olandezilor nou-sosiţi a dus la ruperea acestora de biserica oficială a Ţărilor de Jos, astfel că, în 1792, Biserica Reformată din Statele Unite a devenit Biserica Olandeză Reformată (Protestantă)[2].
Pe 16 septembrie 1926, în Alton, Iowa, într-o familie de creştini reformaţi olandezi, s-a născut Robert Schuller – cel mai mic dintre cei cinci copii ai familiei. Încă de mic, el a rămas marcat de cuvintele unchiului său, Henry Beltman, care îi spusese că într-o zi va fi pastor. Henry Beltman fusese misionar în China şi preşedintele sinodului Bisericii Reformate care, în anii ’80, număra cca. 345.000 de membri[3].
Robert Schuller a urmat o pregătire teologică la Western Theological Seminary din Holland, Michigan, iar după absolvire (1950) a şi fost ordinat ca pastor al Bisericii Reformate într-o biserică din Chicago (Ivanhoe Reformed Church)[4]. Când şi-a început lucrarea, biserica avea doar 38 de membri, dar în cei cinci ani petrecuţi acolo, a ajuns la 500 de membri. Ca urmare a succesului său, a fost trimis în Garden Grove, California pentru a înfiinţa o nouă biserică. În Garden Grove, însă, erau doar două familii care mai frecventaseră o biserică reformată înainte, aşa că a ales să nu folosească denumirea de “Biserica Reformată”, ci de “Biserica comunităţii” (Community Church), pentru a se adresa cât mai multor categorii de oameni. Şi-a început lucrarea într-un cinema în aer liber – un loc în care oricine putea să vină şi să asiste la slujbă din propria maşină. Această idee a funcţionat ca un magnet, astfel că în 1960, Robert Schuller ridică un locaş de cult în care putea să le predice atât celor din sală, cât şi celor aflaţi în parcarea generoasă ce putea găzdui până la 500 de maşini[5]. Pentru că audienţa sa creştea, Robert Schuller a construit o clădire emblematică din sticlă pe care a numit-o “Catedrala de Cristal” (Crystal Cathedral) – un locaş de cult care putea găzdui până la 2200 de persoane. Catedrala a fost inaugurată în anul 1980, dar faima lui Robert Schuller a crescut mai ales datorită programului televizat pe care începuse să îl difuzeze încă din 8 februarie 1970 – “Hour of Power”. Robert Schuller se numără printre primii televangelişti.
Teologia lui Robert Schuller a fost influenţată în mare măsură de cartea lui Norman Vincent Peale – “Puterea gândirii pozitive”. Odată cu inaugurarea Catedralei de Cristal, Robert Schuller nu şi-a mai folosit niciodată amvonul pentru a da învăţătură biblică, ci pentru a-şi face audienţa să se simtă bine – o evanghelie în care “totul este posibil”, o evanghelie care nu chema la pocăinţă şi nici la schimbare, ci încuraja gratificarea eului şi glorificarea personală. Problema omului nu mai era păcatul ci lipsa stimei de sine şi a respectului faţă de propria persoană. Predicile lui Robert Schuller deveniseră de fapt nişte discursuri motivaţionale, lipsite de orice doctrină biblică[6]. Iar “biserica” devenise doar o simplă afacere.
Influenţa lui Robert Schuller s-a răspândit rapid şi în alte denominaţiuni. Prin programele educaţionale oferite prin Robert H. Schuller Institute for Successful Church Leadership, au fost pregătiţi peste 20.000 de protestanţi şi catolici. În 1979, şi pastorul Rick Warren a parcurs cursul lui Robert Schuller, iar mai târziu a fondat biserica Saddleback – o megabiserică non-denominaţională tot din statul California, considerată una dintre cele mai mari biserici din Statele Unite. Rick Warren, în calitate de autor al cărţilor “Viaţa condusă de scopuri” şi “Biserica condusă de scopuri”, a vândut peste 50 de milioane de exemplare, traduse în peste 130 de limbi. Rick Warren, alături de alţi pastori de megabiserici şi personaje controversate, precum Bill Hybels, John Maxwell şi Donald McGavran, fac parte din noua mişcare de creştere a bisericii – o creştere “forţată” şi “accelerată” prin aplicarea principiilor de marketing şi management lumeşti pentru extinderea “Împărăţiei lui Dumnezeu” aici pe Pământ[7]. Ideologia megabisericilor americane a pătruns şi în România prin cărţile traduse de Editura Life sau prin “Summit-ul global de conducere” (Forumul român de conducere). Nu în ultimul rând, toate acestea sunt legate şi de mişcarea ecunmenică, ele urmărind rezultate rapide nu de durată.
Robert Schuller a reuşit să îmbine elemente bisericeşti cu un mesaj nebiblic, însă a construit pe nisip, nu pe stâncă, iar “afacerea” lui s-a năruit – în 2010, a intrat în faliment, iar familia sa s-a dezbinat mai ales după numirea propriei sale fiice în funcţia de pastor. Impunătoarea Catedrală de Cristal a fost cumpărată de Biserica Romano-Catolică, dar familia lui încă se agaţă de succesul de odinioară. Este greu de cuantificat pagubele produse de biserici ca şi cea a lui Robert Schuller, care momesc creştini din alte biserici mai mici prin grandiozitate şi opulenţă.
După toate eforturile de evanghelizare la scară globală, în ţinuturi cât mai îndepărtate de ţara de baştină şi prin mijloace tot mai moderne, Biserica adevărată a lui Isus Hristos ar trebui să-şi îndrepte atenţia în primul rând spre evanghelizarea celor de aproape. După cum afirmă şi Mark A. Noll, au trecut zeci de ani în care Statele Unite ale Americii au profitat de statutul de putere mondială şi au exportat din greu propriile manifestări ale credinţei creştine, pozând într-un Salvator al planetei[8]. Acum, însă, e un moment bun în care fiecare poate să arunce o privire în propria ogradă şi să şi-o cureţe în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.
[1] https://en.wikipedia.org/wiki/European_immigration_to_the_Americas – accesat la 24.05.2025
[2] https://www.ebsco.com/research-starters/social-sciences-and-humanities/dutch-immigrants – accesat la 24.05.2025
[3] https://www.upi.com/Archives/1984/04/03/The-Rev-Henry-Beltman-the-uncle-and-spiritual-mentor/1468449816400/ – accesat la 24.05.2025
[4] https://www.newnetherlandinstitute.org/history-and-heritage/dutch_americans/robert-h-schuller – accesat la 24.05.2025
[5] https://en.wikipedia.org/wiki/Robert_Schuller – accesat la 24.05.2025
[6] https://roseannetsullivan.substack.com/p/robert-h-schullers-journey-to-his accesat la
[7] Rudolf Ebertshaeuser, Creşterea bisericii sau seducerea bisericii?, trad. Olimpius S. Cosma, Ed. Agape, Făgăraş, 2009, p. 77
[8] Mark A. Noll, Momente cruciale din istoria bisericii, trad. Corneliu C. Simuț, Editura Casa Cărții, Oradea, 2020, p. 313.
Partajează asta:
14 aprilie 1865 în Vinerea mare a fost asasinat Abraham Lincoln
La 14 aprilie 1865, în Vinerea mare, a fost asasinat prin împușcare, Abraham Lincoln, cel de-al 16 președinte al SUA. A murit a doua zi, pe 15 aprilie 1865 datorită rănilor suferite.
Partajează asta:
David Funderburk, <<Americanul cu inimă de român>>
Sursa: Creștinul Azi, Revista Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, numărul 8-9, iulie-august 1992, pagina 15.
David B. Funderburk a fost ambasador al S.U.A. în România, la București, între anii 1981-1985 ca reprezentant al administrației Regan. Ronald Regan a fost cel de-al 40 lea președinte al Americii și și-a exercitat cele două mandate pe perioada 1981-1989.
Despre Funderburk a scris un articol interesant Denisa Bodeanu în cadrul căruia arată că situația de la momentul respectiv din România era una complexă, iar unele dintre relatările ulterioare ale fostului ambasador trebuie privite cu circumspecție.
Cu toate acestea trebuie remarcat rolul acestuia în susținerea libertății religioase din România în proma parte a anilor ‘80. Pentru mai multe informații a se vedea David B Funderburk, Un ambasador american între Departamentul de Stat și dictatura comunistă (1981-1985), Dacon, 1994.
Vezi AICI interviul acordat de fostul ambasador postului de Radio Europa Liberă care oferă informații interesante despre parcursul său.
Partajează asta:
Ce este sovietizarea
Cele două conflagrații mondiale din secolul XX au avut consecințe multiple și de durată asupra spațiului european. Printre acestea se regăsește și apariția totalitarismelor și intrarea Europei de Sud-Est și a unei părți a Europei Centrale sub dominația lui Stalin și a Uniunii Sovietice care va exporta și în România postbelică propriul sistem politic, economic și cultural. Vorbim în fapt despre sovietizarea țării noastre cu acceptul tacit al Marii Britanii și SUA.
„Dacă ar fi să dăm o definiție cuvântului sovietizare, am spune că reprezintă „preluarea mimetică” a unui model politic, economic și cultural specific Uniunii Sovietice”.
În ceea ce privește sovietizare României o încadrăm cronologic începând cu anul 1945 „foind o componentă a sovietizării întregului spațiu est-european intrat sub dominația politică a Moscovei”.
Mihai Vlădia, Sovietizarea României 1955-1948: cauze și consecințe politice, Editura Hoffman, Caracal, 2015, p. 6.
Partajează asta:
4 martie în istorie
4 martie 1789 intră în vigoare Constituția Statelor Unite ale Americii, cea mai veche constituție de tip federal din lume. Aceasta este în vigoare și astăzi, după 228 de ani, fiind actualizată prin intermediul unor amendamente.
Partajează asta:
1881, anul asasinării conducătorilor Rusiei și Americii
Anul 1881 este cel al asasinării conducătorilor SUA și Rusiei. În acel an, când România era proclamată regat, în Rusia și apoi în America erau asasinații conducătorii acestor state. Este vorba de țarul Alexandru al II – lea al Rusiei și de președintele SUA James Garfield. Această stare de lucruri dovedește faptul că extremiști și nemulțumiți au existat dintotdeauna.
Primul caz la care vrea să mă refer aici este cel al țarului Rusiei, Alexandru al II le-a (țar din 3 martie 1885-1/13 martie 1881), fiul țarului Nicolae I (1825-1855). Alexandru al II – lea a fost victima unui atentat cu bombă aruncată de un membru al societății secrete „Narodnaia volia” (Voința poporului).
Pe continentul american murea în același an James Garfield (martie – septembrie 1881), cel de al 20 președinte american care a fost împușcat în Iulie 1881 și a murit în septembrie datorită infecțiilor apărute în urma împușcăturii care nu au fost tratate corespunzător.
Interesant este faptul că ambii conducători a fost asasinați în anul 1881 când România a fost proclamată regat, iar Carol și Elisabeta au fost încoronați ca rege și regină ai României.
O altă asemănare este aceea că ambii conducători și au început conducerea în luna martie a anului 1881. Un alt aspect interesant este acela că Alexandru al II – lea a venit la conducerea Rusiei în martie 1855 ca urmare a morții tată lui său Nicolae I și și-a sfârșit domnia în urma asasinării tot în luna martie, respectiv 1/13 martie 1881.
Alexandru al II lea a murit în urma unui atac cu bombă, iar James Garfield moare ca urmare a inferctării rănilor netratate corespunzător ca urmare a împușcării sale.
Despre James Garfield am scris în cadrul articolului Președinți americani asasinați
Partajează asta:
The Gospel Coalition Blog: Georgia Governor Invokes the Bible Against Christian Conscience
The Story: The governor of Georgia recently attempted to make a “biblical case” against the state legislature’s new religious liberty bill.
The Background: Lawmakers in Georgia have been working to protect the religious liberties of the state’s citizens by passing legislation that would prevent them from having to participate in commerce related to same-sex marriage. But the state’s Republican governor, Nathan Deal, has warned that he will reject any measure that “allows discrimination in our state in order to protect people of faith.” (…)
Why It Matters: Gov. Deal proposes a “compromise” position: Christians will be forced to compromise their conscience on the issue of serving same-sex weddings.
The claim that we must violate our conscience because Jesus would not want us to “discriminate against anybody” is incoherent and unbiblical. But it’s Gov. Deal’s direct threat to the religious liberty of Christians that is most offensive. (…)
http://www.thegospelcoalition.org
Partajează asta:
Semneletimpului.ro : Discursul susținut de Papa Francisc în fața Congresului SUA (transcriere)
Photo credit : tekkie.co
Pe 24 septembrie 2015 Papa Francisc s-a adresat Camerelor reunite ale Congresului Statelor Unite ale Americii, discurs pe care cei de la Semnele Timpului.ro l-au tradus și publicat pe site-ul lor
Din anul 1965, Statele Unite s-au bucurat de opt vizite papale, însă vizita papei Francisc este cu totul deosebită, întrucât el este primul și poate va fi singurul papă care se adresează direct Congresului american, în stilul în care președintele american ține discursul anual despre starea națiunii. Un singur membru al Congresului și-a exprimat intenția de a boicota discursul, în rest atmosfera fiind electrifiantă. Este, fără îndoială, un moment interesant atât pentru membrii catolici, cât și pentru cei cu alte convingeri, atât pentru republicani, cât și pentru democrați.
Transcrierea discursului este disponibilă aici: http://semneletimpului.ro/religie/papa/papa-in-fata-congresului-american-un-discurs-istoric-live-text.html
În cadrul discursului său, Papa Francisc s-a referit la istoria SUA, la lupta pentru libertate, pentru drepturi politice și sociale, la patru personalități americane care au contribuit semnificativ la construirea Americii moderne, la problemele legate de refugiați, fără a aminti de Statul Islamic și violențele datorate acestuia. De asemenea, Suveranul Pontif a făcut referiri în discursul său la problemele climatice, dar și la familie văzută ca un fundament al societății, fără a menționa în mod expres faptul că familia reprezintă uniunea dintre un bărbat și o femeie.
Discursul său este unul interesant și a adus în atenția congresmenilor problemele actuale ale societății americane subliniind că ei sunt aleși de popor în calitate de reprezentanți ai acestora fapt pentru care trebuie să lucreze, să acționeze pentru binele comun al societății.
Partajează asta:
9 THINGS YOU SHOULD KNOW ABOUT INDEPENDENCE DAY AND THE DECLARATION OF INDEPENDENCE
July 4, 2014 will be America’s 238th Independence Day, the day Americans celebrate our Declaration of Independence from Great Britain. Here are nine things you should know about America’s founding document and the day set aside for its commemoration.
1. July 4, 1776 is the day that we 
celebrate Independence Day even though it wasn’t the day the Continental Congress decided to declare independence (they did that on July 2, 1776), the day we started the American Revolution (that had happened back in April 1775), the date on which the Declaration was delivered to Great Britain (that didn’t happen until November 1776), or the date it was signed (that was August 2, 1776).
2. The first Independence Day was celebrated on July 8, 1776 (although the Declaration was approved on July 4, 1776, it was not made public until July 8), but for the first two decades after the Declaration was written, people didn’t celebrate it much on any date. One party, the Democratic-Republicans, admired Jefferson and the Declaration. But the other party, the Federalists, thought the Declaration was too French and too anti-British, which went against their current policies.
3. After the War of 1812, the Federalist party began to come apart and the new parties of the 1820s and 1830s all considered themselves inheritors of Jefferson and the Democratic-Republicans. Printed copies of the Declaration began to circulate again, all with the date July 4, 1776, listed at the top. Celebrations of the Fourth of July became more common as the years went on and in 1870, almost a hundred years after the Declaration was written, Congress first declared July 4 to be a national holiday as part of a bill to officially recognize several holidays, including Christmas. Further legislation about national holidays, including July 4, was passed in 1938 and 1941.
4. Benjamin Franklin, John Adams, Thomas Jefferson, Roger Sherman, and Robert R. Livingston comprised the Committee of Five that drafted the Declaration. Jefferson, regarded as the strongest and most eloquent writer, wrote most of the document. After Jefferson wrote his first draft, the other members of the Declaration committee and the Continental Congress made 86 changes, including shortening the overall length by more than a fourth and removing language condemning the British promotion of the slave trade (which Jefferson had included even though he himself was a slave owner).
5. The signed copy of the Declaration is the official, but not the original, document. The approved Declaration was printed on July 5th and a copy was attached to the „rough journal of the Continental Congress for July 4th.” These printed copies, bearing only the names of John Hancock, President, and Charles Thomson, secretary, were distributed to state assemblies, conventions, committees of safety, and commanding officers of the Continental troops. On July 19th, Congress ordered that the Declaration be engrossed on parchment with a new title, „the unanimous declaration of the thirteen united states of America,” and „that the same, when engrossed, be signed by every member of Congress.” Engrossing is the process of copying an official document in a large hand.
6. Thomas Jefferson and John Adams, the only two presidents to sign the document, both died on the Fourth of July in 1826, the fiftieth anniversary of the adoption of the Declaration. Adam’s last words have been reported as „Thomas Jefferson survives.” He did not know that Jefferson had died only a few hours before. James Monroe, the last president who was a Founding Father, also died on July 4 in 1831. Calvin Coolidge, the 30th President, was born on July 4, 1872, and, so far, is the only President to have been born on Independence Day.
7. John Hancock, the President of the Continental Congress at the time, was the first and only person to sign the Declaration on July 4, 1776 (he signed it in the presence of just one man, Charles Thomson, the secretary of Congress). According to legend, the founding father signed his name bigger than everyone else’s because he wanted to make sure „fat old King George” could read it without his spectacles. But the truth is that Hancock had a large blank space and didn’t realize the other men would write their names smaller. Today, the term „John Hancock” has become synonymous with a person’s signature.
8. The 56 signers of the Declaration did not sign on July 4, 1776, nor were they in the same room at the same time on the original Independence Day. The official signing event took place on August 2, 1776 when 50 men signed the document. Several months passed before all 56 signatures were in place. The last man to sign, Thomas McKean, did so in January of 1777, seven months after the document was approved by Congress. Robert R. Livingston, one of the five original drafters, never signed it at all since he believed it was too soon to declare independence.
9. Unlike the U.S. Constitution, which makes no reference to God, the Declaration has three references to a deity. The document also makes two references that tie natural law to God. (Although Thomas Jefferson was a Deist, as a young apprentice lawyer he had studied the work of Henry de Bracton, an English jurist and natural law proponent. Bracton has been referred to as the „father of common law” and is said to have „succeeded in formulating a truly Christian philosophy of law”).
Istorie Evanghelica 