Istoricul melodiei „Isuse, dintre toţi Te-aleg mereu” scrisă de Nicolae Moldoveanu
Astăzi, 4 mai 2025, în România sunt alegeri prezidențiale. Este o zi specială în care românii sunt chemați să-și exercite dreptul de vot, de a alege un președinte. În acest context este relevantă melodia lui Nicolae Moldoveanu, Isuse, dintre toţi Te-aleg mereu pentru că inspirația scrierii acesteia a pornit tocmai de la un astfel de eveniment, anume alegerile în România comunistă. În felul acesta înțelegem mai bine ideea melodiei.
Consider relatarea importantă pentru a înțelege perioada comunistă și consecințele represiunii atât asupra mediului religios, cât și a societății în ansamblu. Printre altele vorbim și de o degradare din punct de vedere civic și îngrădirea exercitării unor drepturi.
Mulțumesc pastorului Ovidiu Rusnac pentru menționare, fapt care m-a determinat să caut relatarea fratelui Niculiță Moldoveanu.pe care o redau mai jos așa cum am găsit-o pe blogul Nicolae Moldoveanu
Era o zi de alegeri când m-am dus la votare. Am urcat treptele clădirii, şi când am ajuns la rând am fost întrebat:
– Numele.
– Moldoveanu Nicolae.
A cautat şi apoi mi-a spus:
– Dumneavoastră nu aveţi dreptul să votaţi, deoarece aţi fost deţinut politic şi sunteţi degradat civic
Atunci când m-au arestat, mi-au dat 12 ani de închisoare, confiscarea averii şi degradare civică. Prin degradare civică se înţelegea că omul nu mai avea nici un drept în societate. Nu putea să se angajeze, nu putea să deţină nici o funcţie – nici măcar cea de portar.
Am plecat din acea clădire, întristat… şi pe scări am spus:
„Doamne Isuse, am fost să aleg pe oameni. Azi nu mai aleg pe nimeni, doar Te aleg pe Tine.”
Când am ajuns acasă, am aşternut cântarea pe hârtie: ISUSE, DINTRE TOŢI TE-ALEG MEREU.
Versurile cântării sunt:
1 Isuse, dintre toţi Te-aleg mereu,
În orice zi, în orice clipă,
Căci Tu eşti viaţa sufletului meu
Şi harul care mă ridică.
Refren:
Te-aleg mereu, Te-aleg mereu,
Isus, Mântuitorul meu
Te-aleg mereu, Te-aleg mereu.
2 Isue-aleg deplin cărarea Ta
Din miile de căi din lume
Şi vreau să merg pe ea, cât m-ar costa
Dă-mi Duhul Tău să mă îndrume.3 Isuse-aleg Cuvântul Tău cel sfânt
Căci numai el e adevărul,
Ce-mi dă lumină lină pe pământ
Şi-avânt să pot ajunge cerul.4 Isuse-aleg iubirea Ta de jar
Din tot ce-n lume mă îmbie,
Ca să-mi aprindă-al inimi altar
Să ard-acum şi-n veşnicie.5 Isuse, din orice Te-aleg mereu,
Zi după zi Te ştiu mai bine
Căci Tu eşti dragul sufletului meu
Alt bun nu-mi vreau decât pe Tine.
https://nicolaemoldoveanu.wordpress.com/2009/12/12/isuse-dintre-toti-te-aleg-mereu/#comments
Protestanți în România (english subtitled) – documentar TVR realizat de Cristi Țepeș
Un documentar cunoscut, dar care rămâne actual
Papa Francisc I (2013-2025)
Euro News
The Guardian News
RVE Timișoara
Credo TV: Întâlniri de gradul zero – David Lavric
Partea 1
Partea 2
568 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ștefan cel Mare

Pe data de 14 aprilie 1457 urca oe tronul Moldovei Ștefan cel Mare (1457-1504), domnul cu cea mai lungă domnie, 47 de ani, până la Carol I (1866-1914), cel care s-a aflat pe tron 48 de an.
Ștefan cel Mare s-a remarcat prin stabilitatea oferită Moldovei, victoriile obținute în fața ortomanilor (Vaslui 1475), maghiarilor (Baia 1467), polonezilor (Codrii Cosminului 1497), dar și prin ridicarea de mănăstiri
Mărturie Dumitru Lungu la 96 de ani (16 februarie 2025)
data de 16 februarie 1929 se năștea Dumitru Lungu, unul dintre seniorii Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București. Astăzi, du, 16 februarie 2025 acesta a avut o scurtă mărturie despre cei 96 de ani pe care Dumnezeu i-a îngăduit să-i trăiască până acum.
Rețin câteva aspecte importante:
Pe când era tânăr copil de trupă la Marele Stat Major a fost martor ocular al bombardamentului anglo-american asupra Bucureștiului la 4 aprilie 1944 și a consecințelor acestui eveniment asupra Capitalei României.
Dumitru Lungu a fost ofițer la Marele Stat Major al Armatei Române care se afla la momentul respectiv unde se află în prezent Direcția Națională Anticorupție (DNA)
A intrat în contact cu credincioșii evanghelici prin intermediul soției sale
A fost implicat în colportajul de literatură religioasă. Între anii 1977-1985 la locuința sa din București a existat un depozit clandestin de Biblii care a fost deconspirat după arestarea pe peronul Gării de Nord din București a lui Constantin Caraman care era urmărit de Securitate și avea o geantă plină cu Biblii luate de la Lungu Dumitru
A fost arestat și condamnat în perioada comunistă când a făcut un an de închisoare la Poarta Albă
S-a implicat ca secretar al Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București în bunul mers al lucrării și de asemenea a avut o contribuție importantă la construcția noului lăcaș de închinare din strada Luduș nr. 4, București
Este un vestitor deosebit al Cuvântului lui Dumnezeu care reușește să facă conexiuni la care unii dintre noi nici nu ne-am fi gândit.
Cross One Radio: Ce Biblie citim? Află răspunsul de la Emanuel Conțac
Dana Mercioniu în dialog cu Emanuel Conțac despre ce fel de Biblie citim.
Emanuel Conțac, care este biblist şi profesor de limba greacă, coordonatorul echipei de revizuire a Bibliei Dumitru Cornilescu (EDCR), vorbește despre ce reprezintă Biblia, cum ne putem raporta la ea ca şi creștini. De asemenea, Conțac vorbeste şi despre prințesa Ralu Callimachi, interesul acesteia în direcția traducerii Bibliei, despre Dumitru Cornilescu, Societatea Biblică Britanică, precum şi despre procesul revizuirii Bibliei ediția Dumitru Cornilescu. Aşadar, EDCR de la deziderat la realitate.
Emanuel Conțac despre procesul de revizuire a Bibliei Dumitru Cornilescu (Centenar Dumitru Cornilescu 1925-2024)
Conf. univ. dr. Emanuel Conțac a vorbit în cadrul Evenimentului Centenar Dumitru Cornilescu 1924-2024 despre necesitatea și etapele revizuirii Bibliei ediția Dumitru Cornilescu 1924. Evenimentul a avut loc la Biblioteca Central Universitară Carol I din București, marți, 29 octombrie 2024.
BCU Bucureşti, 29 octombrie 2024 – Centenar Dumitru Cornilescu

În contextul anului centenar 2024 (1924-2024) când se împlinesc 100 de ani de la publicarea Bibliei în limba română de către Dumitru Cornilescu au loc mai multe evenimente care au legătură cu acest fapt.
În acest context se încadrează şi„Evenimentul Centenar al Bibliei Cornilescu”, care va avea loc în data de 29 octombrie 2024 la Biblioteca Centrală Universitară și pe 31 octombrie 2024, la Muzeul Bibliei din Timișoara.
Evenimentul este organizat de Societatea Biblică Interconfesională din Romania (SBIR) și are ca invitați reprezentanți ai British and Foreign Bible Society – BFBS (Societatea Biblică Britanica – SBB), înfiinţată în anul 1804 in Regatul Unit, membră a SBU (Societate Biblică Unită- SBU care reunește 150 de societăţi biblice naţionale membre.
Dumitru Cornilescu (n 4 aprilie 1891, Slașoma, județul Mehedinți – d. 1975, Montreux, Elveția) este autorul uneia dintre traducerile în limba română ale Bibliei, publicată în 1921 de Societatea Evanghelică din România, organizație fondată de Dumitru Cornilescu și prințesa Ralu Callimachi. Această traducere a avut un impact semnificativ în spațiul românesc, devenind una dintre cele mai citite versiuni ale Bibliei în limba română. Biblia Cornilescu este apreciată pentru claritatea și acuratețea traducerii sale, iar stilul său literar a făcut ca textul să fie accesibil pentru un public variat. De-a lungul timpului, a devenit o sursă importantă pentru studiul biblic și o resursă esențială în viața spirituală a multor creștini din România și din diaspora.
În prezent, acest document este în custodia Societății Biblice Interconfesionale din România (SBIR), care continuă activitatea BFBS în România. În 2024, Societatea Biblică Interconfesională din România a publicat o ediție specială definitivă pentru a marca cea de a 100-a aniversare a textului din Biblia Cornilescu 1924. Textul publicat în 2024 nu a suferit schimbări, dar au fost corectate diverse erori și nec oncordanțe la nivelul ortografiei, ale trimiterilor biblice și ale punctuației.
Informații preluate de pe site ul Universității Hyperion din Bucureşti care anunță totodată prezența la eveniment a domnului Conf. univ. dr. Ionescu Mircea Felix Mălineşti în calitate de avocat şi specialist în domeniul proprietății intelectuale
http://bpuh.hyperion.ro/evenimentul-centenar-al-bibliei-cornilescu12316-2/











