Biserica Baptistă Emanuel din Ploiești – scurt istoric
In toamna anului 1925 un grup de cativa muncitori din Ardeal, care erau de credinta baptista, au venit in Ploiesti pentru a-si cauta un loc de munca. Dupa ce si-au gasit de lucru, au hotarit infiintarea unui grup de rugaciune si studiu biblic, iar uneori aveau si cate un serviciu divin.
In ianuarie 1926 au luat hotarirea sa se intilneasca In mod regulat cu totii in casa unuia dintre ei care avea o camera mai incapatoare pe str. Costea Gradinarul, slujitorul acestui grup (diacon responsabil) fiind fr. Nicolae Iancu si fr. Gheorghe Vulpescu care a fost desemnat de Uniunea Baptista sa supravegheze acest inceput al lucrarii din Ploiesti. El era slujitor la Valenii de Munte, fiind cel mai aproape de Ploiesti dintre toti slujitorii Domnului din acea vreme.
Pe data de 26 ianuarie 1930, grupul de credinciosi s-a constituit in biserica, alegandu-l ca pastor pe fr.Marinica Dumitrascu.
Pastorul Marinica Dumitrascu a fost un vrednic slujitor al Domnului care a organizat foarte bine biserica nou infiintata, incepand o lucrare foarte eficienta care a ridicat nivelul spiritual si misionar al Bisericii. Astfel, numarul de credinciosi a crescut, fapt care a dus la schimbarea locatiei intr-un alt spatiu mai mare si intr-o zona centrala, pe str. Locotenent Ionel Agraru.
In zilele de 20 si 21 mai 1934, a avut loc Conferinta Cercului Vechiului Regat si astfel a luat fiinta Comunitatea Crestina Baptista de Ploiesti, avandu-l ca presedinte pe fr.Marinica Dumitrascu.
La aceasta Conferinta de constituire a Comunitatii de Ploiesti au participat printre altii: dr.Everett Gill, Johann Fleischer, Constantin Adorian, Lucasa Sezonov, Jean Staneschi si altii.
Aceasta Comunitate cuprindea urmatoarele biserici:
-Greceanca-infiintata de fr Marinica Dumitrascu
-Valenii de Munte-unde presedintele impreuna cu fr Comisel au sprijinit lucrarea
-Drajna-unde au fost ajutati de fr. Drajneanu, fr. Buzea si de fr. Pais Dumitru
-Filipestii de Padure-impreuna cu fr. Ionescu Tudor
-Moreni-impreuna cu fr Saioc, iar ulterior fr Vingatof Nicolae.
-Tintea-impreuna cu fratii: Nitescu, Fechete si Duma
In anul 1934, Biserica a lansat liste de subscriptie pentru strangerea unui fond de edil, in vederea construirii unei case de rugaciune. Desi s-au adunat prea putini bani si cu toate ca fondul de edil era prea mic, intre anii 1936-1939, s-a construit un nou locas de inchinare pe str. Soimului nr.2, proprietate a Bisericii.
In anul 1940 s-au inchis si sigilat lacasurile de inchinare, iar Cultul Baptist a trecut in ilegalitate, nemaifiind recunoscut de Stat, ceea ce a condus la o scadere considerabila a nr de credinciosi, atit in Ploiesti cit si in celelalte biserici mai sus mentionate. In acelasi timp, s-a desfiintat si Comunitatea de Ploiesti.
Datorita acestui fapt, unii frati mai curajosi se adunau in casele unora dintre ei, prin rotatie, pentru rugaciune si mentinerea aprinsa a facliei Evangheliei.
Intre anii 1944-1945 s-a rupt sigiliul locasului de inchinare. Biserica si-a reluat activiatea cu un nr de 56 de credinciosi, nr redus fata de anii anteriori, cand in biserica se adunau intre 100-150 de credinciosi.
In anul 1945 s-a format un grup coral care, pe parcursul anilor, a avut urmatorii dirijori: Haica Dumitru, Leric Ioan, Cruceru Radu, Lidia Cruceru, Seiceanu Emanuel, Claudiu Bucur, Pustai Nicolae, iar in prezent fr. Eduard Teodorescu.
Fr. Dumitrascu a fost un bun pastor, organizator, lucrator dedicat pe ogorul Evangheliei si un neinfricat luptator pentru obtinerea libertatii religioase in tara. In anul 1946, fratele a plecat la Domnul.
In scurta perioada de libertate intre anii 1945-1946, bisericile din Moreni si Greceanca nu au crescut numeric, ci din contra, s-au desfiintat. In anul 1948 a aparut o noua filiala a bisericii in orasul Campina in familia fr Pop Augustin. In perioada anilor 1956-1958 a fost ales pastor fr Radulescu Titu, avand si filialele din Tintea si Filipestii de Padure. Ca pionieri ai lucrarii si colaboratori ai fr Marinica Dumitrascu, au fost urmatorii frati: Seiceanu Constantin, Tocaci Gheorghe, Constantinescu Ioan, Bologan Antip, Andreiciuc Mardare, Haica Dumitru, ing.Hubert Lank si Stroe Constantin, frati care au continuat lucrarea inceputa de fr Marinica Dumitrascu. Dupa fr Marinica Dumitrascu, povara slujirii a fost preluata de fratele Seiceanu Constantin, fiind si diacon ordinat al bisericii, un om dedicat lucrarii Domnului. Fr Seiceanu Constantin a avut o familie numeroasa, toti copiii dansului fiind implicati in biserica in diferite activitati (fr Seiceanu Emanuel a fost zeci de ani dirijorul corului).
Incepand cu anul 1948 si pina in prezent, mentionam urmatorii frati care s-au implicat in mod deosebit in slujire si in Comitet ca diaconi sau presbiteri ordinati: Gheorghe Vasile, Bucur Cornel, Seiceanu Emanuel, Seiceanu George, Tocaci Ioan, Tocaci George, Mateescu Adrian, Ionita Gheorghe, Stefoni Avraam, Gliga Ioan, Vasile Ion, Vlad Daniel, Toader Vasile.
In anul 1950, Biserica din Ploiesti l-a ales ca pastor pe fr Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din Bucuresti, care s-a ocupat atit de slujirea pastorala, predicarea Evangheliei cit si de partea muzicala a Bisericii, in mod deosebit de cor. Dupa 1951, pastorul Leric Ioan a avut mai multe probleme cu reprezentantii Ministerului Cultelor:
-in anul 1954 in una din sedintele Comunitatii Baptiste de Bucuresti se impotrivea introducerii reglementarii serviciilor divine in bisericile baptiste
-in anul 1956 s-a transferat pastor la Biserica din Tulca, cea mai mare Biserica baptista la ora aceea.
In anul 1958, pastor al Bisericii a fost ales fr Radu Cruceru, de asemeni absolvent al Seminarului Baptist din Bucuresti si pastor al Cercului de Biserici Turnu Magurele. Datorita slujirii sale, biserica a avut parte de o organizare corespunzatoare, atit din punct de vedere al desfasurarii serviciilor divine, cit si din punct de vedere administrativ. Cu toate restrictiile impuse de autoritati, a reusit sa aduca imbunatatiri cladirii bisericii. De fr Radu Cruceru se leaga si infiintarea orchestrei bisericii care, in urma transferului fr Radu Cruceru la Iasi, a fost preluata de fr Gheorghe Valentin. Orchestra a cunoscut si perioade mai dificile cand nu a putut functiona, desfiintandu-se. Unul dintre oamenii care s-au implicat in reluarea activitatii orchestrei, a fost fr Andrei, membru al bisericii Providenta, pastorita in acea vreme de fr. Bunaciu Ioan. Alti dirijori de orchestra care au slujit din aceasta pozitie pe Domnul au fost: Puiulet Olivia, Stan Nicolae, Tincu Marin, Mocanu Dan si, in prezent, fr. Gheorghe Valentin.
Dupa fr Radu Cruceru, pentru o perioada de doi ani pastor al Bisericii a fost fr Popa Petre care a fost destituit de la Revista-Indrumatorul crestin baptist.
In anul 1973 a venit de la studii fr Ton Iosif care a fost angajat atit ca profesor la Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti cit si ca pastor al bisericii din Ploiesti, unde s-a mutat impreuna cu familia. Odata cu venirea fr Ton situatia spirituala a Bisericii s-a imbunatatit considerabil, perioada de pastorire a fr Ton raminind una de referinta pentru biserica noastra. Fr Ton predica cu putere Cuvintul lui Dumnezeu asa ca biserica a cunoscut in acea perioada o crestere semnificativa.In aceasta perioada fr Ton a scris mai multe memorii la adresa conducerii de stat si de partid din acea vreme impreuna cu alti pastori din Comunitatea de Bucuresti si din tara ajungand chiar pana la greva foamei timp de 21 de zile. Datorita faptului ca la cutremurul din 1977, locuinta sa a fost grav avariata si neavand un alt loc unde sa locuiasca impreuna cu familia, a hotarit sa plece la Oradea.
Dupa plecarea fr Ton la Oradea, biserica a fost condusa de fr Stefoni Avraam, diacon ordinat, care a slujit cu credinciosie biserica, implicandu-se cu devotament in activitatea bisericii, desi avea si serviciu.
Incepind cu anul 1980, biserica a ales ca pastor pe fr Cimpean Ioan, care a desfasurat o activiate foarte rodnica in cadrul bisericii, a Comunitatii si a Cultului.
Casa de rugaciune era o cladire veche, avariata la cutremurul din 1977, de aceea intre anii 1982-1984, sub coordonarea fr pastor Cimpeanu Ioan, s-a trecut la construirea unui nou lacas de inchinaciune ce cuprinde cca 500 de locuri, un proiect care s-a desfasurat in conditii foarte grele si cu riscuri majore venite din partea regimului comunist.
In aceasta perioada s-au ridicat pentru slujire mai multi tineri dintre care remarcam aici pe fr Vasile Ion care a fost ordinat in decembrie 1987. Fr Vasile a desfasurat o activitate fructuoasa In Biserica din Ploiesti, iar in anul 1989 s-a mutat impreuna cu familia la Campina, preluand lucrarea de slujire de acolo ca pastor al Cercului pastoral Campina.
Dupa finalizarea constructiei cladirii Bisericii din Ploiesti si dupa Revoutia din 1989, s-a trecut la construirea casei pastorale, amplasata in curtea Bisericii.
In aceeasi perioada de timp s-a renovat biserica din Filipestii de Padure, s-a amenajat un lacas de inchinaciune la Targoviste, Dragodana, Stefesti(1992) si Poienarii Burchii (1994-1996).
Timpul de slujire al fr pastor Cimpean Ioan a fost de 15 ani dupa care, la 30 noiembrie 1995, a plecat in vesnicie in urma unui accident de masina.
In aceasta perioada, biserica a cunoscut o crestere semnificativa atat din punct de vedere numeric, cat si spiritual. Mai multi frati s-au implicat in misiune dintre care amintim:
– fr. Cozmiuc Mircea la Comarnic
-fr. Alexandru Titus la Stefesti
-fr. Enea Ionel la Mizil si mai apoi la Radila, biserica infiintata in anul 2006
-Gheorghiu Cristian la Poienarii Burchii care actualmente pastoreste Biserica din Moreni, biserica plantata in anul 2005
Pe linga bisericile filiale mentionate, Biserica noastra mai are si alte biserici plantate unde se implica cu daruire frati din Biserica noastra:
-Catunu-fr Adrian Mihai
-Poienarii Burchii-fr Ovidiu Dobre
-Stefesti-fr Herman Gabriel
-Radila-fr Enea Ionel
Un lucru demn de remarcat aici pentru care ii multumim lui Dumnezeu este faptul ca in toate bisericile filiale plantate pina acum, Domnul ne-a ajutat sa construim Case de rugaciune.
O alta prioritate a Bisericii noastre a fost educarea copiilor nostri in spiritul invataturii Sfintelor Scripturi,si as vrea sa remarc citiva dintre invatatorii care au trudit in aceasta lucrare: Gheorghe Vasile, Seicean Lidia, Cimpeanu Mariana, Gherasim Magdalena, Voiculescu Marilena, Puiulet Olivia, Circioiu Marta, Beti Goldstein, Stigelbauer Iulica.
As vrea sa remarc si atentia acordata de Biserica noastra gestionarii si administrarii resurselor financiare, avand mereu oameni competenti care s-au ocupat de acest aspect, dintre care enumeram aici pe urmatorii: Moise Martin, Bologan Antip; din 1954 pina in 1975 a fost casier fr Gheorghe Vasile, iar de atunci pina astazi, fr Gliga Ioan.
La inceputul anului 1997, Biserica din Ploiesti a mai deschis o filiala in orasul Mizil, o Biserica de romi in parteneriat cu Biserica Baptista Providenta din Bucuresti pastorita de fr Otniel Bunaciu.
Dupa plecarea in vesnicie a fr Cimpean, Biserica din Ploiesti a fost girata aproximativ doi ani de fr.Talpos Vasile, rectorul Institutului Teologic Baptist din Bucuresti.
In anul 1997, biserica a hotarat angajarea unui pastor, in persoana fr Ursu Mircea, care datorita unui accident suferit chiar in acea perioada, a hotarit sa nu mai dea curs invitatiei fratilor din Ploiesti.
In aceste conditii si dat fiind faptul ca girarea bisericii se facea in conditii deosebit de grele, avind in vedere nivelul de implicare a fr Talpos in Biserica Nadejdea din Bucuresti unde era pastor coordonator, la Institutul Teologic Baptist din Bucuresti, Comunitatea Baptista de Bucuresti si Uniunea Baptista, s-a impus angajarea unui alt pastor, lucrul acesta materializindu-se in persoana fr. Irinel Cazacu care este pastor si astazi.
In aceasta perioada, din 1997 si pana astazi, Biserica s-a implicat in mai multe proiecte, dispunand de resurse umane pentru o implicare serioasa in diverse arii de slujire.
Unul din proiectele care merita remarcate aici este plantarea celei de a doua biserici in zona de vest a municipiului Ploiesti si apoi demararea lucrarilor de constructie la aceasta biserica, care se afla intr-o faza avansata.
Sunt multe alte lucruri care s-au intimplat in si cu Biserica noastra in cei 85 de ani de existenta, lucruri pentru care putem astazi sa multumim, dar sunt si lucruri pentru care trebuie sa ne pocaim si sa ne smerim, dar peste toate putem spune ca am vazut mana buna a Dumnezeului nostru care ne-a ocrotit, ne-a pazit, ne-a calauzit si ne-a binecuvantat.
Pastor Irinel Cazacu
Articol preluat de pe http://revistacrestinulazi.ro/2010/10/biserica-baptista-emanuel-din-ploie%C8%99ti-scurt-istoric/
Partajează asta:
Biserica subterană a îmbrăcat zeghea
„Orice haină are și față și căptușală. Cei de la cult sunt fața iar noi căptușală.”
Care va să zică, cei de la cult erau costumul, iar Biserica Subterană era căptușeala… De faptul că liderii care colaborau cu Securitatea erau haina, și încă una confortabilă, nu se mai îndoiește nimeni. În schimb, Biserica Subterană nu a fost căptușeala, ci zeghea. Creștinii care s-au opus comunismului au fost dezbrăcați de haine, au îndurat frigul la Canal (cazul lui Caraman), au purtat zeghe peste trupul uscat de foame și plin de bătături făcute de lopețile cu care au muncit în lagărele comuniste. Doar cei compromiși s-au bucurat și de haină și de căptușeală.
Vasilică Croitor, http://rascumparareamemoriei.wordpress.com
Recomandări:
Lacrimile de durere- cântec al Bisericii subterane în perioada comunistă
Un demers necesar. Recuperarea istoriei Bisericii subterane
Richard Wurmbrand despre Constantin Caraman
Constantin Caraman despre colaborarea cu conducerea politică comunistă
Partajează asta:
ARHIVELE COMUNISMULUI Batalioanele de exterminare ale NKVD în Basarabia
Combatanţi din batalioanele de exterminare
Printre multiplele grupări paramilitare formate de URSS după începerea ofensivei germane pe frontul sovietic au fost şi aşa-numitele batalioane de exterminare. Constituite exclusiv din persoane civile, în cea mai mare parte tineri şi bătrâni fără experienţă militară, aceste grupări erau conduse direct de NKVD. Sarcina lor principală era lupta cu paraşutiştii şi diversioniştii inamicului – misiune dificilă de realizat, având în vedere pregătirea specială a celor pe care urmau să-i anihileze.
Formarea batalioanelor de exterminare au fost dispusă prin Hotărârea Consiliului Comisarilor Poporului al URSS nr. 1738-746 /strict secret/, din 24 iunie 1941, „Cu privire la măsurile în lupta cu paraşutiştii şi diversioniştii inamicului în zona liniei frontului”. Decizia a fost dublată de ordinul NKVD nr. 00804, din 25 iunie 1941. A fost o măsură disperată a sovieticilor de a opri înaintarea trupelor germane cu orice preţ şi una nechibzuită prin trimiterea populaţiei civile în faţa unor profesionişti. Or, îmbinarea de cuvinte batalioane de exterminare sună bine doar în fonetica limbii ruse, care nicidecum nu-l putea speria pe inamic.
Pentru coordonarea batalioanelor în cadrul NKVD a fost creat Statul Major unional şi au fost aprobate un şir de documente ce reglementau activitatea lor. În regiuni, de regulă, şeful Statului Major era locţiitorul comisarului NKVD. Completarea batalioanelor era una „benevolă” şi viza, în primul rând, membrii de partid şi activiştii, iar refuzul era calificat drept lipsă de patriotism şi laşitate. Cei mobilizaţi erau verificaţi dacă aveau „origine sănătoasă”.
Odată cu înaintarea trupelor germane în interiorul URSS, batalioanele se desfiinţau, efectivul lor devenind sursa principală de completare a brigăzilor de gherilă. Iar la revenirea Armatei Roşii într-un anumit teritoriu batalioanele se refăceau.
Click aici pentru a vedea Galeria Foto
Prost echipate şi slab dotate cu muniţii, fără instruire militară elementară, chiar de la început, batalioanele de exterminare din RSS Moldovenească s-au transformat în unităţi care asigurau paza instituţiilor de stat şi a căilor de comunicaţii, prindeau dezertorii din Armata Roşie, adunau muniţiile şi foile volante de pe câmpuri.
Prima misiune la Soroca
Ofensiva vertiginoasă a armatei germane în vara anului 1941 a împiedicat înfiinţarea batalioanelor în RSSM. Contra ofensiva sovietică şi stabilirea liniei frontului pe Nistru, în primăvara anului 1944, a permis formarea batalioanelor de exterminare şi în Basarabia. Şef al statului major a fost numit locotenent-colonelul Orlov, el fiind locţiitorul Comisarului Poporului pentru Afacerile Interne al RSSM.
În ordinul nr. 1, din 26 mai 1944, adresat comisarilor de judeţ ai NKVD, Orlov a dispus crearea batalioanelor de exterminare în toate raioanele şi oraşele aflate sub controlul Armatei Roşii. În fruntea lor era numit locţiitorul comisarului NKVD al judeţului. Fiecare unitate urma să aibă de la 120 până la 150 de persoane.
Membrii urmau să fie racolaţi din rândul următoarelor categorii de basarabeni: a)persoane care aveau liber de la încorporare; b)persoanele inapte pentru serviciul militar, dar care puteau ţine arma în mână; c)persoanele în etate. Se recomanda încorporarea a 15-25 de fete sau mame fără copii pentru a fi folosite în transmisiuni şi organizare internă. Batalionul era divizat în 3-4 plutoane, care să fie conduse de persoane care cunoşteau arta militară sau oameni trimişi la vatră de pe front, din cauza rănilor.
ARHIVELE COMUNISMULUI „Eliberatorii” sovietici au adus tifos în Basarabia
ARHIVELE COMUNISMULUI Operaţiunea „Nord”: deportarea în masă a „sectanţilor” basarabeni
Comitetele executive judeţene şi raionale trebuiau să pună la dispoziţia batalioanelor tehnica necesară pentru activitate: maşini, furgoane, cai pentru soluţionarea cazurilor operative. În ajutorul batalioanelor, la toate întreprinderile, instituţiile, în sate şi cătune se formau grupuri de sprijin.
Articolul integral pe http://www.adevarul.ro/moldova
Partajează asta:
De ce a dărâmat și translatat Ceaușescu bisericile din București?
București Strict Secret – 21 martie 2009
Partajează asta:
Rezistenta bisericilor evanghelice în perioada comunistă (partea I)
Emisiunea Esențe – invitat Dr. Marius Silvesan, istoric.
Tema – Rezistenta bisericilor evanghelice in perioada comunista (partea I)
Realizator – Cătălin Dupu. Producția – Alege Viata
Partajează asta:
Cristina Ţopescu, mărturii din temniţele securităţii
„Când se încheia un mandat de arestare mi-era frică să nu primesc un altul, şi-l primeam”
Click pe imagine sau pe link pentru a citi articolul.
Partajează asta:
Pamflet care circula printre functionarii Ministerului Cultelor în anul 1946
Un personaj central al primilor ani ai comunismului în zona cultelor este preotul Burducea. Fost legionar, acesta a îmbrăţişat noua ideologie foarte rapid, punându-se la dispoziţia noii puteri, ajungând Ministru al Cultelor.
Iată ce versificări circulau în epocă la adresa acestuia:
„Ce mai faci?” „Ce să fac, ca Burducea, / Şi cu steaua, şi cu crucea” sau „Când cu steaua, când cu crucea”.
Apoi, cu trimitere la trecutul său legionar: „Popa-i mare hoţ, licheaua, / Nu-i cu crucea, e cu steaua” (Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice I. 1945-1947 (Bucureşti: Arhivele Naţionale ale României, 2004),p. 16.)
De asemenea, circula şi următoarea ghicitoare:
„E unic în Europa, / Uite popa, nu e popa. / Poartă rasă, nu-i de rasă / Şi de cruce nu se lasă, / Dar la stea închină crucea. / Ăsta cine e? / Burducea” (Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice I. 1945-1947 (Bucureşti: Arhivele Naţionale ale României, 2004),p. 111).
Burducea a fost ţinut în funcţie şi pentru că era şantajabil, ştiindu-se că îndreptase spre parohia sa fonduri în mod nejustificat. Cu un asemenea reprezentant la culte, comuniştii nu aveau mari probleme.
SORIN BOCANCEA, „Dincolo de actualele mituri. Biserica Ortodoxă în primii ani ai regimului comunist din România”, în revista Sfera Politicii, vol. XIX, nr. 16 (160), iunie 2011.
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/160/art14-Bocancea.php
Citește și
Preotul Constantin Burducea – „când cu steaua, când cu crucea“
Partajează asta:
Preotul Constantin Burducea – „când cu steaua, când cu crucea“
Un articol de Adrian Nicolae Petcu pentru Ziarul Lumina
Constantin Burducea
La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, mai ales în mediul politic bucureştean, circula o butadă despre ministrul cultelor din noul guvern Petru Groza, preotul Constantin Burducea: „- Ce mai faci?/- Ce să fac, ca Burducea. / Când cu steaua, când cu crucea”. Evident că aceasta fusese lansată de cercurile politice ale partidelor istorice care se conturau într-o opoziţie tot mai înverşunată la adresa Partidului Comunist şi a sateliţilor săi politici. În fapt, reflecta oportunismul multor români, care încercau să-şi găsească loc sau să li se uite antecedentele legionare interbelice în noul context politic din România. Dar cine era preotul Burducea? Era originar din Năenii Buzăului, iar după absolvirea Seminarului Teologic de la Buzău a urmat Teologia la Chişinău. Îl are ca îndrumător la licenţă pe profesorul Petre Constantinescu-Iaşi, după care este hirotonit preot. Cu sprijinul ministrului liberal C. Angelescu, este numit paroh al Bisericii Progresul, de lângă Bucureşti. Încearcă să-şi facă loc în mediul politic naţional-cuzist, apoi din septembrie 1940, ca mulţi alţi oportunişti, încearcă să se afirme în Mişcarea legionară, însă fără succes. Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial avea să-i aducă notorietatea în mediul politic românesc. În timpul bombardamentelor Aliaţilor asupra Bucureştiului din vara lui 1944 îl adăposteşte pe fostul său profesor Constantinescu-Iaşi, care de acum era văzut ca viitor om politic. Aşa se face că, la iniţiativa acestui profesor, alături de alţi clerici, preotul Burducea se raliază mişcării preoţeşti „democratice”, ca o contrapondere la activitatea vechii asociații generale a preoţilor. Prezenţa la înscăunarea patriarhului Alexei al Moscovei, apoi decesul liderului mișcării preoțești, profesorul Nicolae Popescu-Prahova, i-au netezit calea preotului Burducea pentru a ajunge preşedintele Uniunii Preoţilor Democraţi şi ministrul cultelor la 6 martie 1945. Preotul Burducea nu va putea păstra multă vreme aceste funcţii, atât din cauza iniţiativelor sale extrem de radicale în relaţia cu Patriarhia Română și confraţii de slujire, cât şi a rivalităţilor care se pronunţau tot mai mult în culisele puterii comuniste. Oficial, toate organizațiile politice afiliate Partidului Comunist erau aliate în drumul pentru cucerire
a puterii în statul român, însă erau lideri cu veleităţi tot mai individualiste de afirmare a loialităţii faţă de „marele aliat de la Răsărit”. Burducea era văzut ca omul lui Constantinescu-Iaşi. Nu era bine văzut însă de Petru Groza, care prin organizaţia sa, „Frontul plugarilor”, încerca să convingă tot mai mulţi clerici de necesitatea sprijinirii guvernului pe care îl conducea.Din acest motiv a iniţiat organizarea unui congres al „preoţilor democraţi”, care s-a ţinut la Bucureşti, în octombrie 1945 şi într-un context politic nefavorabil dominat de greva regală. Manifestarea a fost un eșec total, clericii fiind într-o prezenţă foarte mică, ceea ce a dat de înţeles că preoţii români nu aderă la politica guvernului Petru Groza. Eşecul s-a datorat mai ales din cauza unei participări minimale şi chiar a dezavuării exprimate neoficial de către patriarhul Nicodim. Groza nu şi-a atins scopul, dar a considerat că vinovat de eşec este chiar organizatorul: ministrul Burducea. În contextul încheierii grevei regale şi în acordul reprezentanţilor marilor puteri pentru aducerea în guvern a unor lideri ai partidelor istorice, în martie 1946, ministrul Burducea a fost demis. Groza trebuia să-şi asigure un sprijin al preoţilor români pentru alegerile care se pregăteau în toamna lui 1946. După această debarcare, preotul Burducea s-a retras la Parohia Progresul. Însă, pentru că întreţinea relaţii cu Legaţia Franţei, a fost urmărit de Siguranţă şi chiar i s-a înscenat un dosar penal. Cu toate acestea, în august 1948, el reuşea să fugă, împreună cu familia, în Iugoslavia titoistă, de unde, cu sprijin american, să fie internat într-un lagăr de lângă Roma. Prin 1956, în documentele Serviciilor Secrete era semnalat în Buenos Aires, pentru ca zece ani mai târziu să fie în Venezuela. Din documentele de arhivă nu reiese cum şi unde a activat sau când a decedat.
Partajează asta:
Cartea care a schimbat lumea – trailer
Partajează asta:
Biserica Ortodoxă în anii prigoanei comuniste
Emisiunea ”De la + la infinit” cu tema ”Biserica ortodoxă în anii prigoanei”.
Difuzată la: TVR INFO în 9 martie 2012.
Invitați: Sorin Lavric (scriitor) și George Enache (istoric). Prin telefon dna Lidia Staniloae.
Realizator: Răzvan Bucuroiu.
Istorie Evanghelica 