Arhive categorie: Creștinism

De ce să studiezi teologia? – Radu Preda


Cunoscutul teolog, actualmente preot, Radu Preda realizează în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook o incursiune interesantă în beneficiile pe care le oferă studierea teologiei.

LA CE BUN SĂ STUDIEZI TEOLOGIA?

Multe Universități din România (dar nu numai) și Facultățile din componența lor își fac, pe drept, reclamă în dorința de a atrage noi studenți. Unele promit să facă din viitorii lor studenți, ca prin minune, lideri. Altele că absolvenții lor vor avea, negreșit, locuri de muncă și salarii de vis. Mai există și categoria acelor „unități de învățământ” care, subtil, sugerează că nu o să ai stres, dar că diploma este asigurată. Oferte, așadar, diferite, de unde ai de ales. Acum, pe mine mă privește o întrebare aparent simplă: la ce bun să studiezi teologia? Evident, mă gândesc la cea ortodoxă, dar poate avea de a face și cu alte confesiuni. Pe scurt:

  • Teologia este un univers, nu o materie. De la limbi vechi (greacă, latină și ebraică) la cele moderne, de la istorie la filosofie, de la aspecte dogmatice la cele care țin de ritual, de îmbrăcarea prin gesturi și materialitate a tentativei de dialog cu Dumnezeu, de la chestiuni de drept (civil și canonic) la bioetică și de la implicarea socială la restaurarea icoanelor, acoperișul Teologiei (cu majusculă!) este generos.
  • Teologia nu este doar suma unor convingeri, ci nu mai puțin a unor căutări. Exemplul este limpede: de multe ori, în Noul Testament, ucenicii îl întreabă pe Domnul Hristos „ce vrei să spui cu asta”? Așadar, tocmai pentru că ai dubii, căutări și neliniști, teologia poate fi un spațiu al sondării, al pescuirii de răspunsuri în adânc, dincolo de pojghița subțire a conformisului cotidian.
  • Teologia nu are de a face doar cu trecutul, ci inclusiv cu prezentul și mai ales cu viitorul. Ea te ajută să te plasezi de o manieră complexă, adică nu simplistă, în timp și pe hartă. Îți oferă capete de intrepretare pentru provocări actuale. Vezi recenta decizie de anulare a fostului statut de muzeu a ex-catedralei bizantine Sfânta Sofia de la Constantinopol/Istanbul.
  • Teologia este un medium, o poartă, o invitație. La dialog cu tine însuți, cu ceilalți, cu Dumnezeu. Rugăciunea nu exclude însă curiozitatea, așa cum inteligența nu este completă fără credință. Nu trebuie să renunți la nimic din ceea ce ești, ci doar să te transformi. Până la transfigurare. Adică aidoma sfinților. Nici mai mult și nici mai puțin.
  • Teologia este vindecare. De spaime, de îngrijorări obsesive, de nesiguranță, de gama largă, din ce în ce mai largă, a depresiilor omului modern. Oferindu-ți, dacă ești în căutare, un set de achiziții clare, ea te reconfortează. Știi că nu știi (totul), știi că ești muritor (dar nu imediat), știi că ai un orizont de așteptare, că Învierea nu rămâne o metaforă.
  • Teologia nu este geloasă. O poți studia alături, după sau înaintea altor domenii. În fapt, aceasta ar fi și formula cea mai bună: să duci teologia în alte științe și pe acestea să le aduci în pridvorul teologic. Un câștig imens. Personal și comunitar.
  • Teologia nu este o garanție. Nici pentru că ai avea credință, nici că ai fi om bun. Dar ea poate fi o premiză, un punct de plecare, un sprijin, un reper.
  • Teologia nu te sechestrează. Poți să faci orice după aceea, mai puțin să devii slujitor al forțelor întunericului. Adică este compatibilă cu viața post-teologică. Pentru că ea a devenit o prezență în tine, chiar dacă, aparent, tu colinzi alte meleaguri de cunoaștere și pricepere.
  • Teologia te poate învăța școala libertății, a iubirii profunde a lui Dumnezeu față de creația lui.
  • Desigur, toate acestea sunt posibile dacă mergi unde trebuie. Adică să nu ai neșansa de a întâlni dascăli obtuzi, moace acre și dictatori ai Adevărului. Dar riscul acesta este comun tuturor științelor. Așa că, fără mari promisiuni și amgăgiri, înainte!

Sus să avem inimile!

Părintele Radu

Realitatea la zi – Incursiune în istoria baptistă română cu pastorul Vasile Bel


Emisiunea Realitatea la zi a televiziunii Prodocens Media, moderată de către Cătălin Vasile a avut o temă interesantă, aceea de a realiza o scurtă incursiune în istoria baptiștilor din spațiul românesc. Numită Incursiune în istoria baptistă română aceasta l-a avut ca invitat pe pastorul Vasile Bel de la Biserica Creștină Baptistă din Târgu Lăpuș, un colecționar de literatură creștină și de asemenea, interesat și pasionat de istoria baptiștilor. Îl puteți urmări pe blogul Istorie Baptistă.

Înainte de a vă invita să urmăriți emisiunea, sunt necesare câteva precizări: astfel, emisiunea se concentrează pe perioada Primului Război Mondial și cea interbelică, domenii predilecte de studiu ale pastorului Vasile Bel, dar sunt atinse tangențial perioada Antonesciană și perioada comunistă. Dintre subiectele abordate, două sunt sensibile: 1. scindarea Uniunii Baptiste în două uniuni între anii 1932-1935 și problema colaboraționismului cu autoritățile sau Securitatea. Problematica colaborării cu Securitatea între baptiștii din România este una complexă care nu a fost tratată până acum sistematic, exhaustiv și profesionist. O abordare succintă se regăsește și în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).

În final doresc să evidențiez un aspect despre care pastorul Vasile Bel vorbește pe larg în emisiune, anume persecuțiile baptiștilor în perioada interbelică, iar aici este de amintit rolul deosebit avut de James Henry Rushbrooke, despre care găsiți detalii în cartea realizată de Marius Silveșan și Vasile Bel intitulată sugestiv Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.

Audiență cu folos!

Istoric Biserica Baptistă Hăpria 100 ani


Scurt istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Hăpria cu ocazia împlinirii a 100 de ani de credință baptistă.

În căutarea identităţii. O abordare critică a relativismului antropologic postmodern – Alin Cristea


Identitatea individului sau a unei colectivități sunt aspecte care ar trebui să ne intereseze în contextul postmodern contemporan. Tocmai de aceea este utilă semnalarea structurii lucrării de licență a lui Alin Cristea primită pe email în cadrul unui newsletter. Este de menționat și faptul că lucrarea a fost susținută în anul 1999 la absolvirea Institutului Biblic Emanuel Oradea (actuala Universitatea Emanuel din Oradea), Facultatea de Teologie, specializarea: teologie baptistă.

Structura lucrării de licență În căutarea identității. O abordare critică a relativismului antropologic postmodern

1.  EUL MODERN
1.1  Fundamentele istorice ale eului modern
1.2  Apariția eului modern
1.3  Aspecte contemporane ale eului modern
2.  INDIVIDUL POSTMODERN
2.1  Subminarea subiectului
2.2  De la subiect la individ
2.3  Întoarcerea subiectului
3.  POST-MODERNIZAREA UMANULUI
3.1  Reificarea omului
3.2  Fragmentarea lingvistică
3.3  Retribalizare şi virtualizare
4.  RELATIVISMUL ETIC
4.1  Epoca postmoralistă
4.2  Neoindividualism, responsabilitate şi toleranţă
4.3  Hedonismul dual
4.4  Superficializarea culpabilităţii
4.5  Paradoxul victimei
5.  TEOLOGIA IDENTITĂŢII
5.1  În căutarea identităţii
5.2  Chipul lui Dumnezeu în om
5.3  Omul ascuns al inimii
5.4  Caracterul narativ al identităţii
5.5  Îmbrăţişare şi respingere

 

Foto – Congresul biblic din București 1928


Fotografie făcută la Bucureşti în 1928. Se pare că este o conferință pastorală, organizată cu ocazia venirii lui James Rushbrooke în România.

Fotografia a fost postată pe contul de Facebook al pastorului Ionel Tuțac.

Rushbrooke, Ioan Dan, Adam Sezonov
Informatii pe spatele pozei

James Henry Rushbrooke se află pe primul rând de scaune la centru și are mâna la reverul sacoului.

Pe scaune, în mijloc, la stânga lui Rushbrooke, este Dan Ioan, La dreapta lui Rushbrooke (cum privim la poză) e Adam Sezonov. Jos, primul din dreapta, pare a fi Lucașa Sezonov.

Pe scaune, al doilea din stânga cred că e Constantin Adorian iar al treilea e Jean Staneschi.

Cel de-al 5-lea, rândul 2, din stânga este pastorul Dumitru Drăgilă din Lugoj.

Mai cunoaşte cineva vreun participant la această conferință?

Informațiile au fost preluate din comentariile făcute de Ionel Tuțac, Mihai Ciucă și Vasile Bel.

Despre vizitele lui James Henry Rushbrooke în România și implicarea acestuia în obținerea și păstrarea drepturilor și libertăților religioase am scris împreună cu Vasile Bel în cartea Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.

Iosif Ton: Mesaj la plecarea in vesnicie a pastorului Viorel Candreanu (Candrianu)


Convergente.ro: Epoca întunecării hermeneutice. Cum l-a răstălmăcit Catherine Nixey pe Augustin


Creștinismul a avut un rol important în construcția lumii asa cum o știm noi astăzi, iar acest adevăr este uneori incomod, motiv pentru care trebuie combătut. Este o misiune pe care unii și-o asumă, este un construct ideologic similar cu ceea ce făcea Ministerului Adevărului din romanul 1984 scris de autorul britanic George Orwell.


Prin urmare, Catherine Nixey își propune în cartea Epoca întunecării : cum a distrus creștinismul lumea clasică o deconstrucție a realității și reconstrucția evenimentelor pentru a corespunde unui anumit construct ideologic. Evidențierea acestor aspecte este meritul lui Emanuel Conțac, care, folosindu-se de surse antice contemporane evenimentelor descrise de autoare, relevă mistificările adevărului la care se dedă autoarea.

În partea de final vă las o remarcă a cercetătorului Emanuel Conțac despre cartea Epoca întunecării

Chiar și pentru cei care nu au simpatii creștine, furia autoarei față de moștenirea creștină a Occidentului este greu de explicat.

Vezi articolul pe https://convergente.ro/epoca-intunecarii-hermeneutice-cum-l-a-rastalmacit-catherine-nixey-pe-augustin/

 

Octavian Baban, Ce au în comun creștinii adevărați?


Ce au în comun creștinii adevărați?

Credința în jertfa lui Hristos și, de aici, mântuirea. Adică nașterea de sus, Duhul Sfânt, transformarea într-un om nou. De asemenea, au în comun Scriptura.

Ce îi poate separa?

Obiceiurile, tradițiile, învățăturile pe diverse aspecte de liturghie și organizare, sau de viață creștină (daruri, interpretări dificile ale Scripturii, etc), secundare față de mântuire, dar importante în trăirea vieții de credincios. Unitatea în Hristos nu poate desființa, înainte de venirea Lui, deosebirile denominaționale, pentru că fiecare este responsabil de credința și trăirea sa, până la venirea lui Hristos și suntem responsabili față de conștiința noastră și față de Dumnezeu.

Ce îi poate uni?

Hristos și apartenența la Hristos, Duhul Sfânt, puterea lui Dumnezeu Tatăl, datoria de a fi membre vii și credincioase, și slujitoare în Trupul lui Hristos.

Cine va rezolva definitiv deosebirile confesionale (denominaționale)?

Bineînțeles, Hristos, la a doua sa venire, când își va aduna toți adevărații credincioși, și va arăta care este, în adevăr, Biserica sa, fără apartenențe nominale.

Ce avem de făcut până atunci?

Avem de trăit în ascultare și sfințenie, în slujire, în credință, în vestirea evangheliei, în transmiterea învățăturii și vieții de creștin (ucenicie), în dragoste de frați și iubire față de toți oamenii, în dreptate.

Succes și binecuvântare, tuturor creștinilor adevărați!

Material publicat pe pagina proprie de Facebook de către Conf. Univ. Octavian Baban.

Octavian Baban – Renaşterea cenzurii şi a inchiziţiei: o ramură de amărăciune, dintr-o rădăcină de violenţă


Octavian Baban, conferențiar universitar la Institutul Teologic Baptist din București și unul dintre păstorii Bisericii Creștine Baptiste „Sfânta Treime” din București abordează prin intermediul acestui material o temă importantă, aceea a cenzurii. Domnia sa vorbește despre o atracție a evanghelicilor din România către cenzură, Inchiziție și denunțare.

Iată textul preluat de pe Facebook cu acordul autorului.

Pe când eram adolescent citeam cu uimire într-un manual catolic de istorie a Bisericii că Inchiziţia, dincolo de orice greşeli şi acuzaţii, a fost cu adevărat un for bisericesc prestigios în istorie. Obişnuit cu ceea ce ştiam din alte manuale despre Galileo Galilei şi „e pur si muove”, sau despre Savonarola, ori Jan Hus, o astfel de părere mi se părea de-a dreptul curioasă. Apoi, am descoperit că toate cărţile tipărite de Biserica Romană-Catolică aveau o aprobare, undeva pe primele pagini, numită Imprimatur (bun de tipar). Deci, sub o formă nouă, vechile evaluări continuau, ceea ce, într-un fel, era chiar normal, ca expresie a interesului pentru corectitudine şi sănătate teologică.

Mai târziu am descoperit cum reprezentanţii Securităţii române cenzurau totul, articole, cărţi, conferinţe, piese de teatru, expoziţii. Totul era verificat ca să exprime cum se cade idealurile comuniste şi să nu ascundă vreun atac voalat sau nu, la adresa conducerii comuniste a statului. Cenzura devenise atât de eficace încât s-a transformat în auto-cenzură. Foarte mulţi comunicatori îşi cenzurau singuri mesajele ca să poată rămâne pe scenă, sau pe micul ecran, sau pe antenele radio, sau în paginile de tipar, sau la amvon. Ajunsesem să mă delectez enorm cu orice mică aluzie din schetchuri sau monologuri, ori predici, cu orice scene din literatură sau filme, care, ca să zicem aşa, „combăteau bine”. Şi nu eram singurul. Poate chiar ajunseserăm să vedem mesaje subtile acolo unde nu era nimic deosebit – dar asta este o problemă de manifestare a subiectivităţii în exegeza şi hermeneutica textelor sau artei.

În acelaşi timp, îmi doream parcă vremurile din timpul lui I.L. Caragiale, când ştiam că, după vreun articol muşcător la adresa regelui, autorul se prezenta singur la arestul poliţiei, eventual cu o pătură, ca să petreacă o noapte sau două, acolo, ca pedeapsă pentru atacul la casa regală. Stăteai la răcoare o noapte, dar ziua îţi spuneai păsul. Era şi aceasta, o libertate preţioasă şi o plată aproape convenabilă. Oricum, în vremea conducerii comuniste, nimeni nu mai număra zilele de închisoare, într-o asemenea situaţie, şi uneori nici nu se mai punea problema să mai ieşi de acolo. Ori să rămâi în viaţă.

Descopăr cu uimire că în lumea evanghelică românească din ultimii ani, atracţia cenzurii şi a unei neo-inchiziţii, de tip neo-protestant, este irezistibilă. Uneori, ea se combină periculos şi trist cu dorinţa denunţării ideologice şi cu bucuria execuţiei publice. Pe prima o cunoaştem din Rusia lui Lenin şi Stalin, sau din China lui Mao Tse-Dun, unde a funcţionat ca o forţă redutabilă de distrugere a comunităţilor, a familiilor (tot în adolescenţă, dădusem peste o carte a meditaţiilor lui Mao, în engleză, tipărită în China, cu poza binevoitoare a liderului pe prima pagină, şi mai citeam din ea, din când în când, întrebându-mă cât de gri poate fi viaţa când eşti obligat să faci aşa ceva zi de zi şi să subscrii necondiţionat, de frica pedepsei cu moartea). Pe a doua, o știm din antichitate și din evul mediu, și nu numai. Pedepsele lumii islamice ne aduc chiar azi aminte de aceasta forma de cruzime.

Este această atracţie spre cenzură, inchiziţie şi denunţare, o formă de ortodoxie teologică şi practică, o contribuţie atentă la puritatea Bisericii? La lucrarea de păstorire eficientă şi iubitoare de Biserică şi societate? Este cumva, mai degrabă, o formă de deformare sufletească şi reîntoarcere la primitivism comunitar? Este o formă de răzbunare sau imobilizare a celor neagreaţi? Sau o formă de ideologizare şi corectitudine politică pătrunsă mascat în lumea bisericilor evanghelice? Un fel de terorism al ideilor? Am întâlnit-o sub diverse forme, de la cei învăţaţi până la cei simpli, de la gânditori exersați, la oameni deturnaţi de învăţăturile false, păgâne. Ea poate fi, cu siguranţă, o formă de agresiune socială şi mediatică, un ecou nefericit al televiziunii şi ziarelor de scandal în viaţa Bisericii, un magnetism irezistibil al dorinţei de judecată şi excludere, de sacrificiu şi condamnare, o ramură de amărăciune dintr-o rădăcină de violenţă şi nepocăinţă. Un țipăt ostentativ și coroziv asumat instinctiv din panoplia păgână a eradicării străinului. O mână cenușie a lui Cain, ridicată asupra unui Abel nebănuitor. O întâmpinare ucigașă a lui Ioab pentru un Abner fără ascunzișuri.

Ea îşi va avea, cu siguranţă, victimele ei, şi îşi va aplauda zeloasă, cu adâncă satisfacţie firească şi pământească, pe noii săi călăi mediatici. Ea va beneficia însă, implacabil, şi de forţa şi realismul avertizării biblice: „Pentru că întreaga lege este împlinită într-un singur cuvânt: ‘Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi!’ Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, vedeţi să nu fiţi mistuiţi unii de alţii” (Galateni 5:14-15).

Istorie Baptistă: Evenimentele anului 1920 din lumea baptistă din România, văzute în 2020


https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2020/01/evenimentele-anului-1920-din-lumea.html?m=1

Anul 1920 este cel al organizării Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România, dar și cel în care se pune problema drepturilor drepturilor religioase ale baptiștilor din România.

În ceea ce privește rolul lui James Henry Rushbrooke a se vedea cartea despre implicarea lui în obținerea și păstrarea drepturilor religioase ale baptiștilor din România.