Maxima zilei – 30 noiembrie 2017

Roagă-te mult singur! Conversează mai puțin cu oamenii și mai mult cu Dumnezeu.
George Whitefield
Steven J. Lawson, Zelul evanghelistic al lui George Whitefield, pp. 53 – 54.
Comandă cartea din Librăria Creștinul Azi, AICI
Maxima zilei – 29 noiembrie 2017

Studiază pentru a-L cunoaște pe El mai mult și mai mult, cu cât Îl cunoști mai mult, cu atât Îl iubești mai mult.
George Whitefield
Steven J. Lawson, Zelul evanghelistic al lui George Whitefield, p. 53.
Comandă cartea din Librăria Creștinul Azi, AICI
Maxima zilei – 28 noiembrie 2017

Dacă ceva este deasupra Bibliilor noastre și nu mai facem din Cuvântul scris al lui Dumnezeu singura noastră regulă de credință și de conduită, ne vom deschide curând față de toate înșelătoriile și vom fi în marele pericol de a scufunda credința și conștiința.
George Whitefield
Steven J. Lawson, Zelul evanghelistic al lui George Whitefield, p. 53.
Comandă cartea din Librăria Creștinul Azi, AICI
Cătălin Dupu, Sublimul imperfecțiunii – opinii despre carte (I)

Cătălin Dupu, Sublimul imperfecțiunii, Editura Cetate Deva, Deva, 2016, 187 pagini. Cartea include și un studiu de Marius Silveșan intitulat „Literatură și societate”, pp. 144-171.
Romanul Sublimul imperfecțiunii este o lucrare care încă de la primele pagini are mai multe elemente de noutate în comparație cu alte lucrări ale autorului. Astfel, pe pagina cu care se deschide cartea este menționat faptul că aceasta este un roman inspirat după fapte reale. Iată că autorul este ancorat în realitate și avertizează, informează cititorul, asupra acestui aspect încă de la început. Un alt element este cel legat de Cuvântul înainte care este mai bine conturat decât în alte cărți și conține la rândul său elemente de noutate și informații utile. Cuvântul înainte este publicat sub titlul „Înainte și după. Explicațiune”, iar în cadrul acestuia cititorul este avertizat că în fața lui „se deschide o călătorie neobișnuită” (p. 7) precum drumul printr-un orășel mic din Italia, un nou caz al comisarului Gabriel Voinescu, dar și din alte motive pe care cititorul le va descoperii pe parcursul lecturării romanului. Un alt element de noutate ar fi precizarea faptului că poeziile care apar în această carte, dar și în alte cărți ale autorului și nu au menționat un nume, sunt scrise de autor. Autor care se simte încurajat de feedback-ul primit de la cititori și de dorința acestora de a citi, dar și de a vedea ecranizate unele din cărțile scriitorului. Această dorință am exprimat-o și eu (MS) cu referire la schițele, nuvelele, povestirile istorice și datorită faptului că imaginea are un impact destul de mare, iar ideile pot fi transmise către o audiență mai mare cu specificarea faptului că avem o diferență între cuvânt și imagine, iar cei care aleg imaginea în defavoarea cuvântului trebuie să fie conștienți de acest lucru. La urma urmei și cinematografia este o artă.
Din punct de vedere tehnic romanul este împărțit în doisprezece capitole cărora autorul le alocă un spațiu relativ egal de zece pagini. Primul capitol se intitulează vacanță la Veneția unde facem cunoștință cu Eliza, o studentă din România care după doisprezece ani de eforturi reușește să-și îndeplinească visul copilăriei, acela de a petrece o vacanță la Veneția și a se plimba cu gondola. Prezentarea cadrului geografic, portretizarea personajelor se realizează într-un stil atractiv care îl captivează pe cititor și are rolul de a crea acele imagini atât de necesare în lecturarea unei astfel de cărți. Capitolul doi, intitulat Neprevăzute, este cel în care facem cunoștință cu familia Constantinescu, dar și cu comisarul Voinescu aflat și el la Veneția. Drumurile noastre este titlul capitolului trei unde aflăm despre continuarea călătoriei alături de comisarul Voinescu și Eliza. Eroii marilor ecrane este titlul și totodată tema capitolului patru unde sunt amintite nume precum Silvester Stalone și Bud Spencer. Toate acestea au scopul de a răspunde la o întrebare actuală, anume: Există bărbatul perfect ? (p. 49). Conexiune este titlul capitolui următor, respectiv cinci unde este prezentat modul de lucru al comisarului Voinescu și conexiunile pe care acesta le realizează.
Va urma.
„Martin Luther – 500 de ani de reformă profundă a societății” – dezbatere la Biblioteca Națională a României, 28 noiembrie 2017
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează la Biblioteca Națională a României, un loc unde au mai organizat și alte evenimente, o dezbatere privind Reforma protestantă în contextul celebrării a 500 de ani de la momentul declanșării acesteia.
Dezbaterea se anunță una interesantă fiind moderată de către Președintele executiv IICCMER, dl Radu Preda, teolog ortodox.
Consider că prezența Prof. univ. dr. Gabriel Horațiu Decuble, directorului Departamentului de Limbi și Literaturi Germanice din cadrul Universității din București, va da un plus de valoare și probitate academică evenimentului. Aceasta cu atât mai mult cu cât acesta a publicat și lucrări în care sunt tratate aspecte religioase.
Cu această ocazie se poate vedea și expoziția „Moștenirea culturală a Reformei religioase în Transilvania și Europa de Răsărit”.
Iată afișul și anunțul care îl însoțește.

Vă invităm mâine, 28 noiembrie, de la ora 15.00, la Biblioteca Națională a României, la o dezbatere moderată de Președintele executiv IICCMER, dl Radu Preda, la 500 ani de la Reforma lui Martin Luther. Cu această ocazie, puteți vizita și expoziția „Moștenirea culturală a Reformei religioase în Transilvania și Europa de Răsărit”.
Vă așteptăm!
Maxima zilei – 27 noiembrie 2017

Am început să citesc Sfintele Scripturi pe genunchi… Aceasta s-a dovedit a fi carnea și băutura pentru sufletul meu. Am primit zilnic lumină și putere proaspătă de sus.
George Whitefield
Steven J. Lawson, Zelul evanghelistic al lui George Whitefield, pp. 51-52.
Comandă cartea din Librăria Creștinul Azi, AICI
Maxima zilei – 26 noiembrie 2017

Suntem nemuritori până în momentul în care lucrarea noastră pe pământ este finalizată.
George Whitefield
Steven J. Lawson, Zelul evanghelistic al lui George Whitefield, p. 39.
Comandă cartea din Librăria Creștinul Azi, AICI
Maxima zilei – 25 noiembrie 2017

Sunt atât de împovărat de sentimentul infinitei maiestăți a lui Dumnezeu încât sunt constrâns să mă arunc cu fața la pământ și să îmi pun sufletul în mâinile Sale pentru a scrie pe el ceea ce Îi place.
George Whitefield
Steven J. Lawson, Zelul evanghelistic al lui George Whitefield, p. 29.
Comandă cartea din Librăria Creștinul Azi, AICI
Părinte Avraame, pe cine ai în cer ?

În timp ce predica în Philadelphia, Whitefield a exclamat:
„Părinte Avraame, pe cine ai în cer ? Episcopalieni? Nu. Presbiterieni? Nu. Baptiști? Nu. Ai metodiști sau independenți acolo? Nu, nu. Atunci ce ai acolo? Noi nu recunoaștem aceste denumiri aici. Toți cei care sunt aici sunt creștini, credincioși ai lui Hristos – oameni care au biruit prin sângele Mielului și prin Cuvântul Mărturiei Lui.”
Steven J. Lawson, Zelul evanghelistic al lui George Whitefield, pp. 97-98.
Comandă cartea din Librăria Creștinul Azi, AICI











