Biserica Baptistă Emanuel din Ploiești – scurt istoric
In toamna anului 1925 un grup de cativa muncitori din Ardeal, care erau de credinta baptista, au venit in Ploiesti pentru a-si cauta un loc de munca. Dupa ce si-au gasit de lucru, au hotarit infiintarea unui grup de rugaciune si studiu biblic, iar uneori aveau si cate un serviciu divin.
In ianuarie 1926 au luat hotarirea sa se intilneasca In mod regulat cu totii in casa unuia dintre ei care avea o camera mai incapatoare pe str. Costea Gradinarul, slujitorul acestui grup (diacon responsabil) fiind fr. Nicolae Iancu si fr. Gheorghe Vulpescu care a fost desemnat de Uniunea Baptista sa supravegheze acest inceput al lucrarii din Ploiesti. El era slujitor la Valenii de Munte, fiind cel mai aproape de Ploiesti dintre toti slujitorii Domnului din acea vreme.
Pe data de 26 ianuarie 1930, grupul de credinciosi s-a constituit in biserica, alegandu-l ca pastor pe fr.Marinica Dumitrascu.
Pastorul Marinica Dumitrascu a fost un vrednic slujitor al Domnului care a organizat foarte bine biserica nou infiintata, incepand o lucrare foarte eficienta care a ridicat nivelul spiritual si misionar al Bisericii. Astfel, numarul de credinciosi a crescut, fapt care a dus la schimbarea locatiei intr-un alt spatiu mai mare si intr-o zona centrala, pe str. Locotenent Ionel Agraru.
In zilele de 20 si 21 mai 1934, a avut loc Conferinta Cercului Vechiului Regat si astfel a luat fiinta Comunitatea Crestina Baptista de Ploiesti, avandu-l ca presedinte pe fr.Marinica Dumitrascu.
La aceasta Conferinta de constituire a Comunitatii de Ploiesti au participat printre altii: dr.Everett Gill, Johann Fleischer, Constantin Adorian, Lucasa Sezonov, Jean Staneschi si altii.
Aceasta Comunitate cuprindea urmatoarele biserici:
-Greceanca-infiintata de fr Marinica Dumitrascu
-Valenii de Munte-unde presedintele impreuna cu fr Comisel au sprijinit lucrarea
-Drajna-unde au fost ajutati de fr. Drajneanu, fr. Buzea si de fr. Pais Dumitru
-Filipestii de Padure-impreuna cu fr. Ionescu Tudor
-Moreni-impreuna cu fr Saioc, iar ulterior fr Vingatof Nicolae.
-Tintea-impreuna cu fratii: Nitescu, Fechete si Duma
In anul 1934, Biserica a lansat liste de subscriptie pentru strangerea unui fond de edil, in vederea construirii unei case de rugaciune. Desi s-au adunat prea putini bani si cu toate ca fondul de edil era prea mic, intre anii 1936-1939, s-a construit un nou locas de inchinare pe str. Soimului nr.2, proprietate a Bisericii.
In anul 1940 s-au inchis si sigilat lacasurile de inchinare, iar Cultul Baptist a trecut in ilegalitate, nemaifiind recunoscut de Stat, ceea ce a condus la o scadere considerabila a nr de credinciosi, atit in Ploiesti cit si in celelalte biserici mai sus mentionate. In acelasi timp, s-a desfiintat si Comunitatea de Ploiesti.
Datorita acestui fapt, unii frati mai curajosi se adunau in casele unora dintre ei, prin rotatie, pentru rugaciune si mentinerea aprinsa a facliei Evangheliei.
Intre anii 1944-1945 s-a rupt sigiliul locasului de inchinare. Biserica si-a reluat activiatea cu un nr de 56 de credinciosi, nr redus fata de anii anteriori, cand in biserica se adunau intre 100-150 de credinciosi.
In anul 1945 s-a format un grup coral care, pe parcursul anilor, a avut urmatorii dirijori: Haica Dumitru, Leric Ioan, Cruceru Radu, Lidia Cruceru, Seiceanu Emanuel, Claudiu Bucur, Pustai Nicolae, iar in prezent fr. Eduard Teodorescu.
Fr. Dumitrascu a fost un bun pastor, organizator, lucrator dedicat pe ogorul Evangheliei si un neinfricat luptator pentru obtinerea libertatii religioase in tara. In anul 1946, fratele a plecat la Domnul.
In scurta perioada de libertate intre anii 1945-1946, bisericile din Moreni si Greceanca nu au crescut numeric, ci din contra, s-au desfiintat. In anul 1948 a aparut o noua filiala a bisericii in orasul Campina in familia fr Pop Augustin. In perioada anilor 1956-1958 a fost ales pastor fr Radulescu Titu, avand si filialele din Tintea si Filipestii de Padure. Ca pionieri ai lucrarii si colaboratori ai fr Marinica Dumitrascu, au fost urmatorii frati: Seiceanu Constantin, Tocaci Gheorghe, Constantinescu Ioan, Bologan Antip, Andreiciuc Mardare, Haica Dumitru, ing.Hubert Lank si Stroe Constantin, frati care au continuat lucrarea inceputa de fr Marinica Dumitrascu. Dupa fr Marinica Dumitrascu, povara slujirii a fost preluata de fratele Seiceanu Constantin, fiind si diacon ordinat al bisericii, un om dedicat lucrarii Domnului. Fr Seiceanu Constantin a avut o familie numeroasa, toti copiii dansului fiind implicati in biserica in diferite activitati (fr Seiceanu Emanuel a fost zeci de ani dirijorul corului).
Incepand cu anul 1948 si pina in prezent, mentionam urmatorii frati care s-au implicat in mod deosebit in slujire si in Comitet ca diaconi sau presbiteri ordinati: Gheorghe Vasile, Bucur Cornel, Seiceanu Emanuel, Seiceanu George, Tocaci Ioan, Tocaci George, Mateescu Adrian, Ionita Gheorghe, Stefoni Avraam, Gliga Ioan, Vasile Ion, Vlad Daniel, Toader Vasile.
In anul 1950, Biserica din Ploiesti l-a ales ca pastor pe fr Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din Bucuresti, care s-a ocupat atit de slujirea pastorala, predicarea Evangheliei cit si de partea muzicala a Bisericii, in mod deosebit de cor. Dupa 1951, pastorul Leric Ioan a avut mai multe probleme cu reprezentantii Ministerului Cultelor:
-in anul 1954 in una din sedintele Comunitatii Baptiste de Bucuresti se impotrivea introducerii reglementarii serviciilor divine in bisericile baptiste
-in anul 1956 s-a transferat pastor la Biserica din Tulca, cea mai mare Biserica baptista la ora aceea.
In anul 1958, pastor al Bisericii a fost ales fr Radu Cruceru, de asemeni absolvent al Seminarului Baptist din Bucuresti si pastor al Cercului de Biserici Turnu Magurele. Datorita slujirii sale, biserica a avut parte de o organizare corespunzatoare, atit din punct de vedere al desfasurarii serviciilor divine, cit si din punct de vedere administrativ. Cu toate restrictiile impuse de autoritati, a reusit sa aduca imbunatatiri cladirii bisericii. De fr Radu Cruceru se leaga si infiintarea orchestrei bisericii care, in urma transferului fr Radu Cruceru la Iasi, a fost preluata de fr Gheorghe Valentin. Orchestra a cunoscut si perioade mai dificile cand nu a putut functiona, desfiintandu-se. Unul dintre oamenii care s-au implicat in reluarea activitatii orchestrei, a fost fr Andrei, membru al bisericii Providenta, pastorita in acea vreme de fr. Bunaciu Ioan. Alti dirijori de orchestra care au slujit din aceasta pozitie pe Domnul au fost: Puiulet Olivia, Stan Nicolae, Tincu Marin, Mocanu Dan si, in prezent, fr. Gheorghe Valentin.
Dupa fr Radu Cruceru, pentru o perioada de doi ani pastor al Bisericii a fost fr Popa Petre care a fost destituit de la Revista-Indrumatorul crestin baptist.
In anul 1973 a venit de la studii fr Ton Iosif care a fost angajat atit ca profesor la Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti cit si ca pastor al bisericii din Ploiesti, unde s-a mutat impreuna cu familia. Odata cu venirea fr Ton situatia spirituala a Bisericii s-a imbunatatit considerabil, perioada de pastorire a fr Ton raminind una de referinta pentru biserica noastra. Fr Ton predica cu putere Cuvintul lui Dumnezeu asa ca biserica a cunoscut in acea perioada o crestere semnificativa.In aceasta perioada fr Ton a scris mai multe memorii la adresa conducerii de stat si de partid din acea vreme impreuna cu alti pastori din Comunitatea de Bucuresti si din tara ajungand chiar pana la greva foamei timp de 21 de zile. Datorita faptului ca la cutremurul din 1977, locuinta sa a fost grav avariata si neavand un alt loc unde sa locuiasca impreuna cu familia, a hotarit sa plece la Oradea.
Dupa plecarea fr Ton la Oradea, biserica a fost condusa de fr Stefoni Avraam, diacon ordinat, care a slujit cu credinciosie biserica, implicandu-se cu devotament in activitatea bisericii, desi avea si serviciu.
Incepind cu anul 1980, biserica a ales ca pastor pe fr Cimpean Ioan, care a desfasurat o activiate foarte rodnica in cadrul bisericii, a Comunitatii si a Cultului.
Casa de rugaciune era o cladire veche, avariata la cutremurul din 1977, de aceea intre anii 1982-1984, sub coordonarea fr pastor Cimpeanu Ioan, s-a trecut la construirea unui nou lacas de inchinaciune ce cuprinde cca 500 de locuri, un proiect care s-a desfasurat in conditii foarte grele si cu riscuri majore venite din partea regimului comunist.
In aceasta perioada s-au ridicat pentru slujire mai multi tineri dintre care remarcam aici pe fr Vasile Ion care a fost ordinat in decembrie 1987. Fr Vasile a desfasurat o activitate fructuoasa In Biserica din Ploiesti, iar in anul 1989 s-a mutat impreuna cu familia la Campina, preluand lucrarea de slujire de acolo ca pastor al Cercului pastoral Campina.
Dupa finalizarea constructiei cladirii Bisericii din Ploiesti si dupa Revoutia din 1989, s-a trecut la construirea casei pastorale, amplasata in curtea Bisericii.
In aceeasi perioada de timp s-a renovat biserica din Filipestii de Padure, s-a amenajat un lacas de inchinaciune la Targoviste, Dragodana, Stefesti(1992) si Poienarii Burchii (1994-1996).
Timpul de slujire al fr pastor Cimpean Ioan a fost de 15 ani dupa care, la 30 noiembrie 1995, a plecat in vesnicie in urma unui accident de masina.
In aceasta perioada, biserica a cunoscut o crestere semnificativa atat din punct de vedere numeric, cat si spiritual. Mai multi frati s-au implicat in misiune dintre care amintim:
– fr. Cozmiuc Mircea la Comarnic
-fr. Alexandru Titus la Stefesti
-fr. Enea Ionel la Mizil si mai apoi la Radila, biserica infiintata in anul 2006
-Gheorghiu Cristian la Poienarii Burchii care actualmente pastoreste Biserica din Moreni, biserica plantata in anul 2005
Pe linga bisericile filiale mentionate, Biserica noastra mai are si alte biserici plantate unde se implica cu daruire frati din Biserica noastra:
-Catunu-fr Adrian Mihai
-Poienarii Burchii-fr Ovidiu Dobre
-Stefesti-fr Herman Gabriel
-Radila-fr Enea Ionel
Un lucru demn de remarcat aici pentru care ii multumim lui Dumnezeu este faptul ca in toate bisericile filiale plantate pina acum, Domnul ne-a ajutat sa construim Case de rugaciune.
O alta prioritate a Bisericii noastre a fost educarea copiilor nostri in spiritul invataturii Sfintelor Scripturi,si as vrea sa remarc citiva dintre invatatorii care au trudit in aceasta lucrare: Gheorghe Vasile, Seicean Lidia, Cimpeanu Mariana, Gherasim Magdalena, Voiculescu Marilena, Puiulet Olivia, Circioiu Marta, Beti Goldstein, Stigelbauer Iulica.
As vrea sa remarc si atentia acordata de Biserica noastra gestionarii si administrarii resurselor financiare, avand mereu oameni competenti care s-au ocupat de acest aspect, dintre care enumeram aici pe urmatorii: Moise Martin, Bologan Antip; din 1954 pina in 1975 a fost casier fr Gheorghe Vasile, iar de atunci pina astazi, fr Gliga Ioan.
La inceputul anului 1997, Biserica din Ploiesti a mai deschis o filiala in orasul Mizil, o Biserica de romi in parteneriat cu Biserica Baptista Providenta din Bucuresti pastorita de fr Otniel Bunaciu.
Dupa plecarea in vesnicie a fr Cimpean, Biserica din Ploiesti a fost girata aproximativ doi ani de fr.Talpos Vasile, rectorul Institutului Teologic Baptist din Bucuresti.
In anul 1997, biserica a hotarat angajarea unui pastor, in persoana fr Ursu Mircea, care datorita unui accident suferit chiar in acea perioada, a hotarit sa nu mai dea curs invitatiei fratilor din Ploiesti.
In aceste conditii si dat fiind faptul ca girarea bisericii se facea in conditii deosebit de grele, avind in vedere nivelul de implicare a fr Talpos in Biserica Nadejdea din Bucuresti unde era pastor coordonator, la Institutul Teologic Baptist din Bucuresti, Comunitatea Baptista de Bucuresti si Uniunea Baptista, s-a impus angajarea unui alt pastor, lucrul acesta materializindu-se in persoana fr. Irinel Cazacu care este pastor si astazi.
In aceasta perioada, din 1997 si pana astazi, Biserica s-a implicat in mai multe proiecte, dispunand de resurse umane pentru o implicare serioasa in diverse arii de slujire.
Unul din proiectele care merita remarcate aici este plantarea celei de a doua biserici in zona de vest a municipiului Ploiesti si apoi demararea lucrarilor de constructie la aceasta biserica, care se afla intr-o faza avansata.
Sunt multe alte lucruri care s-au intimplat in si cu Biserica noastra in cei 85 de ani de existenta, lucruri pentru care putem astazi sa multumim, dar sunt si lucruri pentru care trebuie sa ne pocaim si sa ne smerim, dar peste toate putem spune ca am vazut mana buna a Dumnezeului nostru care ne-a ocrotit, ne-a pazit, ne-a calauzit si ne-a binecuvantat.
Pastor Irinel Cazacu
Articol preluat de pe http://revistacrestinulazi.ro/2010/10/biserica-baptista-emanuel-din-ploie%C8%99ti-scurt-istoric/
Partajează asta:
Biserica subterană a îmbrăcat zeghea
„Orice haină are și față și căptușală. Cei de la cult sunt fața iar noi căptușală.”
Care va să zică, cei de la cult erau costumul, iar Biserica Subterană era căptușeala… De faptul că liderii care colaborau cu Securitatea erau haina, și încă una confortabilă, nu se mai îndoiește nimeni. În schimb, Biserica Subterană nu a fost căptușeala, ci zeghea. Creștinii care s-au opus comunismului au fost dezbrăcați de haine, au îndurat frigul la Canal (cazul lui Caraman), au purtat zeghe peste trupul uscat de foame și plin de bătături făcute de lopețile cu care au muncit în lagărele comuniste. Doar cei compromiși s-au bucurat și de haină și de căptușeală.
Vasilică Croitor, http://rascumparareamemoriei.wordpress.com
Recomandări:
Lacrimile de durere- cântec al Bisericii subterane în perioada comunistă
Un demers necesar. Recuperarea istoriei Bisericii subterane
Richard Wurmbrand despre Constantin Caraman
Constantin Caraman despre colaborarea cu conducerea politică comunistă
Partajează asta:
Prof. Univ. Dr. Juhász Tamás despre lucrarea pastorului Dragoman, Prerogativele mesianice ale Mântuitorului
Redăm din referatul domnului profesor acele pasaje care considerăm noi evidențiază contribuția științifică a lucrării.
„În legătură cu prezentarea științifică și aparatul științific doresc să felicit autorul pentru acele notițe bio-bibliografice ce se află de nenumărate ori la subsol, (de exemplu: Eusebiu de Cezareea, Millard Erickson, Lavatori, Catehismul din Heidelberg, Nadere Reformatie, Willem à Barkel etc., etc.), și care pot fi citite cu mult interes și de un public mai larg, ca și niște ”excursuri” enciclopedice pe marginea tratatului științific.
Prof. Univ. Dr. Juhász Tamás
Cel de al doilea capitol analizează sursele biblice ale învățăturii despre munus triplex. O bogată și temeinică analiză a textelor referitoare la profetism, preoție și instituția regatului în Vechiul Testament, respectiv la aplicarea acestor funcții la persoana și opera Mijlocitorului în Noul Testament ne convinge de aptitudinea de bun exeget al autorului.
Cunoașterea unei bogate literaturi teologice este un mare avantaj, ceea ce reiese convingător din prezentarea acestei lucrări și în alte capitole.
În Capitolul 3, autorul aduce o prezentare largă și detaliată atât din punct de vedere al istoriei Bisericii, cât și sub aspect dogmatic-sistematic, în patru sub-capitole: munus triplex în oglinda patristică, în concepția teologiei ortodoxe, a celei romano-catolice, iar la sfârșit, în teologia protestantă. În acest ultim sub-capitol, despre munus triplex la protestanți, în general, și mai detaliat la Calvin, găsim un tratat foarte reușit pe cca 25 de pagini, iar despre cele trei oficii în special. În acest „tratat” reușit, autorul corespunde de fapt intenției lui Calvin, care a prezentat cele trei laturi ale slujirii Mântuitorului în corelație. Aproape în toate prezentările doctrinei munus triplex subordonează cele trei demnități ale lui Hristos – ca și învățături auxiliare – în slujba altor doctrine hristologice: în slujba dogmei despre cele două naturi sau în slujba învățăturii despre cele două „status”-uri: status exinanitionis, respectiv status exaltationis. Pentru Calvin însă munus triplex este o învățătură de sine stătătoare, pentru că cele trei oficii ale lui Hristos reprezintă câte un „stâlp” pe care se bazează cea mai importantă slujire, sau mai bine zis singura și unica demnitate a Mântuitorului: oficiul său de Mijlocitor.
Capitolul 4 și Concluziile finale ale tezei reprezintă abordarea temei din punctul de vedere al teologiei practice.
Învățătura despre cele trei oficii ale Mântuitorului „își cere dreptul la implementarea ei în viața și trăirea creștină” (pag. 255). Concepții și idei citate în acest capitol, respectiv în concluziile finale de la teologi de diferite denominațiuni evanghelice, subliniază și reflectă necesitatea acestei trăiri atât în viața liturgică, cât și în viața misionară a Bisericilor evanghelice.”
Prof. Univ. Dr. Juhász Tamás
Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca
Recomandări:
Partajează asta:
Teologia Reformatorilor de Timothy George
,Teologia Reformatorilor” a apărut sub auspiciile Centrului pentru Studii ale Reformei din cadrul Institutului Biblic ,,Emanuel” din Oradea. Această editură îşi propune ,,prin publicarea unor cărţi relevante din spaţiul reformat actual” să ,,consolideze cunoaşterea privitoare la convingerile reformate din domeniul teologic, istoric, etic şi spiritual, prin studii aprofundate despre Reformă şi, de asemenea, să ofere posibilitatea participării la colocvii de specialitate, să stimuleze dialogul interdenominaţional, săîncurajeze cercetarea arhivelor istorice ale influenţelor reformate din ţara noastră etc.”
Autorul cărţii este un cunoscut teolog protestant, Timothy George, decan al Facultăţii de Teologie Beeson din cadrul
Universităţii Samford, America, doctor în teologie la Universitatea Harvard şi profesor de teologie dogmatică şi istorică la cele mai renumite universităţi americane. El este ,,un gânditor de necontestat în domeniu” care a reuşit să rezume în paginile cărţii sale istoria celor mai importante evenimente ale secolului al XVI-lea.
Secolul al XVI-lea este plin de frământâri religioase ce ,,vor zgudui temeliile creştinismului apusean, lăsând biserica divizată în permanenţă”. Cultura apuseană a acestui secol este dominată de umanism, ,,mişcare intelectuală care a avut ca scop reformarea societăţii prin aplicarea antichităţii clasice vieţii contemporane.” Acest curent a stat la baza Renaşterii şi a Reformei – ,,împlinirea teologică a Renaşterii”. Reforma este consecinţa abuzurilor din Biserica Apuseană, în special a amestecului papalităţii în problemele politice ale statelor, fiind ,,martora înfiinţării statelor naţionale moderne”, considerată de istoricii contemporani ,,prototipul revoluţiilor din secolul XX”.
,,Teologia reformatorilor” cuprinde biografiile celor mai de seamă teologi protestanţi ai secolului al XVI-lea: Martin Luther, Huldrych Zwingli, Jean Calvin, Menno Simmons, prezentând principalele elemente ideologice ale Reformei în gândirea celor patru teologi apuseni.
În concepţia autorului, istoria îl recunoaşte pe Martin Luther (1483-1546) ca pe iniţiatorul curentului reformator. ,,Protestantismul s-a născut din lupta pentru doctrina justificării numai prin credinţă. Pentru Luther aceasta nu era pur şi simplu o doctrină printre altele, ci ,,rezultatul tuturor doctrinelor creştine”.” Celebrul reformator şi-a construit întreaga ideologie în jurul ideii de justificare numai prin credinţă – sola fide, ce constă în faptul că omul se mântuieşte numai prin credinţă, necontând faptele sale. Prin aceasta, Luther a reuşit să se elibereze de ,,povara imposibil de purtat a justificării de sine” în faţa propriei conştiinţe.
,,Reconciliere între dogma creştină şi filozofia greacă”, justificarea numai prin credinţă a dat naştere conceptelor de sola gratia, predestinaţie, sola scriptura, Biserica – comuniunea sfinţilor, preoţia tuturor credincioşilor şi multe altele. Sola gratia (numai harul) susţine că ,,omul poate fi eliberat din robia păcatului numai prin har, căci fără har omul nu are o raţiune sănătoasă şi nici o voinţă bună”. Strâns legată de sola gratia, doctrina despre predestinaţie introduce ,,robia liberului arbitru” şi ,,eterna alegere şi predestinare a lui Dumnezeu”, ,,restrângând scopul ispăşirii la cei aleşi: ,,Hristos nu a murit absolut pentru toţi”. Prin aceasta, Luther împarte lumea creştină în cei aleşi de Dumnezeu şi cei respinşi de El, motivându-şi ideologia prin cuvintele: ,,Lăsaţi-L pe Dumnezeu să fie Dumnezeu”.
Sola scriptura (numai Scriptura) s-a născut din protestul la adresa Bisericii Catolice: ,,Principiul sola scriptura intenţiona să salveze autoritatea Scripturii de dependenţa servilă faţă de Biserică”. Prin sola scriptura, Luther ,,a respins teoria celor două surse ale Tradiţiei”, şi mai precis a renunţat la tradiţia ,,extrabiblică, orală, care îşi are originile în instrucţiunile pe care Iisus le-a dat ucenicilor după Paşti şi care a fost transmisă de-a lungul generaţiilor prin magisteriul Bisericii (N.R. prin succesiunea apostolică)”.
,,Luther a dezvoltat o doctrină extrem de nuanţată despre Biserică”. Astfel, el ,,a localizat continuitatea Bisericii nu în succesiunea apostolică, ci în succesiunea adevăraţilor credincioşi, care merge înapoi până la Adam”, această doctrină culminând cu afirmaţia că ,,Biserica este comuniunea sfinţilor lui Dumnezeu, ce cuprindea pe toţi cei predestinaţi” şi ,,toţi cei care cred în Hristos sunt sfinţi.” Mai mult, Luther ridică la rang de sacrament predica: ,,Închinarea protestantă era centrată în jurul amvonului şi al Bibliei deschise, cu predicatorul stând în faţa adunării, nu în jurul unui altar, cu preotul administrând un ritual semisecret.”
Celebrul reformator atacă şi ,,sistemul sacramental al catolicismului medieval (N.R. Sfintele Taine ale Bisericii), păstrând ca autentice doar două sacramente: botezul şi sfânta împărtăşanie.” Este de notat că opiniile lui Luther despre cele două Taine ale Bisericii nu coincid cu dogma ortodoxă. De exemplu, el susţine că ,,botezul lucrează la iertarea păcatelor, ne eliberează de moarte şi de diavol şi dă mântuire veşnică tuturor celor care cred acest lucru.” ,,Pentru Luther, botezul este legiferarea doctrinei despre justificarea numai prin credinţă.”
Apogeul doctrinei luterane îl constituie ,,preoţia tuturor credincioşilor”, conform căruia ,,fiecare creştin este preotul altuia şi cu toţii suntem preoţi unii altora”. ..Luther s-a rupt definitiv de divizarea tradiţională din sânul Bisericii în două clase, cler şi laici. Fiecare creştin este un preot în virtutea botezului său.” şi mai mult decât atât, ,,ritul ordinării (N.R. hirotonia) nu conferă un caracter permanent celui ordinat.”
Huldrych Zwingli
Al doilea teolog protestant prezentat de autor este Huldrych Zwingli (1484-1531). ,,Zwingli a fost atât pastor, cât şi patriot, un teolog, dar şi un politician.” El afirma că ,,trezirea religioasă implică reformă politică”. Ca şi Luther, Zwingli a susţinut conceptele de sola gratia, sola fide, sola scriptura, predestinaţia şi a luptat, mai mult decât predecesorul lui, împotriva ritului Bisericii. Astfel, el a fost un iconoclast convins, a luptat împotriva cinstirii sfinţilor şi ,,a atacat liturghia Cinei Domnului ca fiind ,,o lucrare blasfemiatoare, chiar lucrarea antihristului. Hristos, Mântuitorul nostru, ne-a dat-o doar ca mâncare şi ca o amintire a suferinţelor şi a legământului Său.” În urma protestelor sale vehemente, icoanele au fost scoase din biserică în iunie 1524, iar liturghia a fost ,,abolită doar în Săptămâna Mare a anului 1525”.
Ca politician, Zwingli era adeptul conlucrării dintre Biserică şi Stat până într-atât încât susţinea revenirea la modelul rege-profet din Vechiul Testament. El ,,şi-a asumat rolul de profet al oraşului Zurich.” Mai mult, Zwingli credea că Biblia învaţă că preoţii trebuie să fie subordonaţi magistraţilor (N.R. conducătorilor laici ai oraşului)”. Protestantismul s-a născut ca urmare a nesfârşitelor abuzuri ale Bisericii Catolice şi a fost întreţinut de puterea laică, ca mijloc de a scăpa de amestecul papalităţii în treburile Statului.
În ce priveşte Tainele Bisericii, Zwingli ,,nega cu hotărâre că botezul are puterea să îndepărteze vina păcatului originar”, el negând, de fapt, starea căzută din dar a omului.
Jean Calvin (1509-1564) face parte din a doua generaţie de reformatori. El a reînviat protestantismul, punându-i bazele dogmatice. Extrem de erudit, cunoscător al limbii latine, greacă, cu studii de teologie nominalistă şi scolastică, de avocatură şi literatură clasică, el scrie ,,Institutele religiei creştine”, ,,comoară a dogmaticii protestante”. În această carte, Calvin reuşeşte să expună clar principiile protestante în şase capitole dintre care unul este închinat ,,combaterii celor cinci sacramente false” (N.R. Mirungerea, Preoţia, Cununia, Spovedania, Sfântul Maslu). El susţine întreaga ideologie a lui Luther: sola fide, sola gratia, sola scriptura, predestinaţia, acordând o mai mare importanţă conceptului de providenţă.
Cel de-al patrulea teolog prezentat este Menno Simons (1496-1561), ,,cel mai important conducător al grupării anabaptiste din cadrul Reformei radicale”. Reformatorii radicali au fondat ,,grupări religioase novatoare, care nu se încadrează nici în Bisericile catolice, nici în cele protestante”, dând naştere la trei ramuri: anabaptiştii, spiritualiştii şi raţionaliştii evanghelici. Spre deosebire de protestanţi, ,,aceştia din urmă chiar puneau sub semnul întrebării dogmele trinitariene şi hristologice tradiţionale ale Bisericii primare”. Autorul denumeşte aceste curente ca fiind ,,o reformă a Reformei” sau ,,o corectare a corectării catolicismului”.
Menno Simons
Menno Simons nu era de acord cu sola fide şi nici cu predestinaţia. În schimb, susţinea cu tărie sola gratia şi sola scriptura, acceptând şi ,,scrierile apocrife ca fiind canonice”. Anabaptiştii au vehiculat, de asemenea, diverse erezii 
hristologice ca: ,,Hristos şi-a adus propriul trup din cer”, ,,Hristos nu a luat nimic din substanţa Sa de la Maria”. În ce priveşte Tainele Bisericii, ei afirmau că ,,nou-născuţii nu sunt capabili de credinţă şi de pocăinţă, de aceea nu trebuie botezaţi”, rebotezându-i pe adepţi la maturitate, fapt care le-a atras numele de anabaptişti. Şi Simons avea aceeaşi opinie aberantă despre Euharistie, ca şi înaintaşii lui: ,,mâncarea pâinii şi a vinului se identifică cu participarea în trupul şi sângele lui Hristos şi prin împărtăşanie, creştinii sunt făcuţi carne din carnea Sa, os din oasele Sale”, negând practic prefacerea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului.
Timothy George a ales inspirat cele patru figuri ale protestantismului: Martin Luther, mare predicator german, Huldrych Zwingli, politician elveţian, Jean Calvin, erudit teolog francez şi Menno Simons, pastor olandez, cuprinzând astfel întreg spaţiul protestant. Autorul se conformează tradiţiei protestante, prin aceea că foloseşte metoda inductivă pentru cercetarea ştiinţifică, ca şi scolastica (,,aplicarea metodelor raţiunii la datele oferite de revelaţie”). El este un adept convins al ideilor protestante şi promovează ideologia ecumenistă actuală, punctând de alocuri conceptele acesteia.
Prin această carte, protestantismul face un prozelitism subtil, speculând fin umanismul contemporan. Excelent scrisă, cartea oferă cititorului o istorie a curentelor reformatoare, îngustimea de vederi tipic protestantă şi ignoranţa crasă în ceea ce priveşte teologia răsăriteană (Autorul nu face nici cea mai mică referire la teologii ortodocşi sau la Tradiţia bizantină). Relevantă, teologia protestantă arată unde conduce necunoaşterea credinţei: cei care nu-şi cunosc credinţa pot sfârşi ca Luther şi ceilalţi.
Această carte, care expune atât de bine teologia reformatoare, ne îndreptăţeşte încă o dată să considerăm o ruşine dialogul dintre Biserica Ortodoxă şi protestantism. ,,Raţiunea umană este întotdeauna egocentrică” a spus Luther.
Costin Tudor
Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 5/august 1999
Sursa : http://www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php/noutati-editoriale/1287.html
Partajează asta:
Rezistenta bisericilor evanghelice în perioada comunistă (partea I)
Emisiunea Esențe – invitat Dr. Marius Silvesan, istoric.
Tema – Rezistenta bisericilor evanghelice in perioada comunista (partea I)
Realizator – Cătălin Dupu. Producția – Alege Viata
Partajează asta:
Pamflet care circula printre functionarii Ministerului Cultelor în anul 1946
Un personaj central al primilor ani ai comunismului în zona cultelor este preotul Burducea. Fost legionar, acesta a îmbrăţişat noua ideologie foarte rapid, punându-se la dispoziţia noii puteri, ajungând Ministru al Cultelor.
Iată ce versificări circulau în epocă la adresa acestuia:
„Ce mai faci?” „Ce să fac, ca Burducea, / Şi cu steaua, şi cu crucea” sau „Când cu steaua, când cu crucea”.
Apoi, cu trimitere la trecutul său legionar: „Popa-i mare hoţ, licheaua, / Nu-i cu crucea, e cu steaua” (Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice I. 1945-1947 (Bucureşti: Arhivele Naţionale ale României, 2004),p. 16.)
De asemenea, circula şi următoarea ghicitoare:
„E unic în Europa, / Uite popa, nu e popa. / Poartă rasă, nu-i de rasă / Şi de cruce nu se lasă, / Dar la stea închină crucea. / Ăsta cine e? / Burducea” (Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice I. 1945-1947 (Bucureşti: Arhivele Naţionale ale României, 2004),p. 111).
Burducea a fost ţinut în funcţie şi pentru că era şantajabil, ştiindu-se că îndreptase spre parohia sa fonduri în mod nejustificat. Cu un asemenea reprezentant la culte, comuniştii nu aveau mari probleme.
SORIN BOCANCEA, „Dincolo de actualele mituri. Biserica Ortodoxă în primii ani ai regimului comunist din România”, în revista Sfera Politicii, vol. XIX, nr. 16 (160), iunie 2011.
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/160/art14-Bocancea.php
Citește și
Preotul Constantin Burducea – „când cu steaua, când cu crucea“
Partajează asta:
Preotul Constantin Burducea – „când cu steaua, când cu crucea“
Un articol de Adrian Nicolae Petcu pentru Ziarul Lumina
Constantin Burducea
La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, mai ales în mediul politic bucureştean, circula o butadă despre ministrul cultelor din noul guvern Petru Groza, preotul Constantin Burducea: „- Ce mai faci?/- Ce să fac, ca Burducea. / Când cu steaua, când cu crucea”. Evident că aceasta fusese lansată de cercurile politice ale partidelor istorice care se conturau într-o opoziţie tot mai înverşunată la adresa Partidului Comunist şi a sateliţilor săi politici. În fapt, reflecta oportunismul multor români, care încercau să-şi găsească loc sau să li se uite antecedentele legionare interbelice în noul context politic din România. Dar cine era preotul Burducea? Era originar din Năenii Buzăului, iar după absolvirea Seminarului Teologic de la Buzău a urmat Teologia la Chişinău. Îl are ca îndrumător la licenţă pe profesorul Petre Constantinescu-Iaşi, după care este hirotonit preot. Cu sprijinul ministrului liberal C. Angelescu, este numit paroh al Bisericii Progresul, de lângă Bucureşti. Încearcă să-şi facă loc în mediul politic naţional-cuzist, apoi din septembrie 1940, ca mulţi alţi oportunişti, încearcă să se afirme în Mişcarea legionară, însă fără succes. Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial avea să-i aducă notorietatea în mediul politic românesc. În timpul bombardamentelor Aliaţilor asupra Bucureştiului din vara lui 1944 îl adăposteşte pe fostul său profesor Constantinescu-Iaşi, care de acum era văzut ca viitor om politic. Aşa se face că, la iniţiativa acestui profesor, alături de alţi clerici, preotul Burducea se raliază mişcării preoţeşti „democratice”, ca o contrapondere la activitatea vechii asociații generale a preoţilor. Prezenţa la înscăunarea patriarhului Alexei al Moscovei, apoi decesul liderului mișcării preoțești, profesorul Nicolae Popescu-Prahova, i-au netezit calea preotului Burducea pentru a ajunge preşedintele Uniunii Preoţilor Democraţi şi ministrul cultelor la 6 martie 1945. Preotul Burducea nu va putea păstra multă vreme aceste funcţii, atât din cauza iniţiativelor sale extrem de radicale în relaţia cu Patriarhia Română și confraţii de slujire, cât şi a rivalităţilor care se pronunţau tot mai mult în culisele puterii comuniste. Oficial, toate organizațiile politice afiliate Partidului Comunist erau aliate în drumul pentru cucerire
a puterii în statul român, însă erau lideri cu veleităţi tot mai individualiste de afirmare a loialităţii faţă de „marele aliat de la Răsărit”. Burducea era văzut ca omul lui Constantinescu-Iaşi. Nu era bine văzut însă de Petru Groza, care prin organizaţia sa, „Frontul plugarilor”, încerca să convingă tot mai mulţi clerici de necesitatea sprijinirii guvernului pe care îl conducea.Din acest motiv a iniţiat organizarea unui congres al „preoţilor democraţi”, care s-a ţinut la Bucureşti, în octombrie 1945 şi într-un context politic nefavorabil dominat de greva regală. Manifestarea a fost un eșec total, clericii fiind într-o prezenţă foarte mică, ceea ce a dat de înţeles că preoţii români nu aderă la politica guvernului Petru Groza. Eşecul s-a datorat mai ales din cauza unei participări minimale şi chiar a dezavuării exprimate neoficial de către patriarhul Nicodim. Groza nu şi-a atins scopul, dar a considerat că vinovat de eşec este chiar organizatorul: ministrul Burducea. În contextul încheierii grevei regale şi în acordul reprezentanţilor marilor puteri pentru aducerea în guvern a unor lideri ai partidelor istorice, în martie 1946, ministrul Burducea a fost demis. Groza trebuia să-şi asigure un sprijin al preoţilor români pentru alegerile care se pregăteau în toamna lui 1946. După această debarcare, preotul Burducea s-a retras la Parohia Progresul. Însă, pentru că întreţinea relaţii cu Legaţia Franţei, a fost urmărit de Siguranţă şi chiar i s-a înscenat un dosar penal. Cu toate acestea, în august 1948, el reuşea să fugă, împreună cu familia, în Iugoslavia titoistă, de unde, cu sprijin american, să fie internat într-un lagăr de lângă Roma. Prin 1956, în documentele Serviciilor Secrete era semnalat în Buenos Aires, pentru ca zece ani mai târziu să fie în Venezuela. Din documentele de arhivă nu reiese cum şi unde a activat sau când a decedat.
Partajează asta:
Certificat de trecere la confesiunea baptistă al lui Simion Man (1942)
Emy Răduț prezintă pe blogul său un document care atestă trecerea lui Simion Man de la confesiunea ortodoxă la cea baptistă. Nu știu dacă este aceiași persoană cu pionierul credinței penticostale despre care scrie Vasilică Croitor, când și cum a trecut la denominațiunea penticostală, însă consider acest document relevant pentru istoria comunităților evanghelice din România.
Indubitabil acest certificat este un document istoric care vorbește despre modalitatea în care o persoană putea trece de la un cult la altul, în speță de la cel ortodox la cel baptist în anii 40 ai secolului XX.
Certificatul este din 14 martie 1942, iar în partea de jos scrie Nagyvárad (Oradea). Aceste informații coroborate cu trimiterea la legislația religioasă maghiară (legile din 1868 și 1895) și la textul bilingv (maghiar-român) fac trimitere la situația Oradei în anul 1942 care a fost cedată Ungariei prin al doilea Dictat de la Viena din 30 august 1940.
Harta României interbelice: în galben este marcată porțiunea cedată Ungariei în urma Dictatului de la Viena. (Wikipedia)
Menționăm și faptul că denominațiunea baptistă era recunoscută ca și cult religios în Transilvania cât timp aceasta era parte a Imperiului Austro-Ungar și probabil și în perioada septembrie 1940-1944. Acest fapt a determinat pe liderii baptiști care s-au aflat la conducerea Uniunii Baptiste în perioada interbelică să militeze pentru recunoașterea statului de cult religios în virtutea recunoașterii acestui statut în Transilvania și după unirea din 1918 (probabil până în 1928 când este promulgată legea cultelor) fără ca demersul lor să aibă finalitatea dorită.
Un alt amănunt interesant este faptul că în 1942 și ulterior în 1943 baptiștii sunt scoși în afara legii situație care durează până în august 1944.
Prezentăm mai jos documentul împreună cu comentariul lui Emy Răduț așa cum l-a publicat acesta.
Recent fratele Simion Man a trecut în veşnicie (13 mai 2012) la vârsta de 99 ani. Considerat cel mai bătrân pastor penticostal, prezentăm mai jos un document din 1944 cu ieşirea sa din cultul ortodox şi trecerea la cultul baptist:
Documentul mi-a fost oferit de pastorul Vasile Bel din Rohia (Maramureş)!
Sursa: http://emyradut.blogspot.com/2012/05/simion-man-baptist.html
Update
Conform informațiilor primite de la Emanuel Răduț (informații primite de la pastorul Vasile Bel), Simion Man la care face referire certificatul este una și aceiași persoană cu pastorul penticostal la care am făcut referire în articol.
Partajează asta:
Cartea care a schimbat lumea – trailer
Partajează asta:
Biserica Ortodoxă în anii prigoanei comuniste
Emisiunea ”De la + la infinit” cu tema ”Biserica ortodoxă în anii prigoanei”.
Difuzată la: TVR INFO în 9 martie 2012.
Invitați: Sorin Lavric (scriitor) și George Enache (istoric). Prin telefon dna Lidia Staniloae.
Realizator: Răzvan Bucuroiu.
Istorie Evanghelica 